Sunteți pe pagina 1din 1

Tradiționalismul

Reprezentanții curentului tradiționalist au mizat pe valorificarea tradițiilor românești și pe


conservarea valorilor. Aceștia au decis să se îndepărteze de orice influențe moderne.

Unul dintre cei mai importanți îndrumători ai scriitorilor tradiționaliști a fost Nichifor Crainic,
director al revistei „Gândirea” din Cluj.

Principii tradiționaliste

 crearea operelor literare bazate pe tradiții românești;


 un loc important în creațiile scriitorilor tradiționaliști le-au ocupat și ritualurile străvechi,
miturile și valorile românești;
 idealizarea istoriei și a valorilor specifice lumii satului românesc;
 sublinierea rolului ortodoxiei, al credinței și al lui Dumnezeu;
 curentele literare promovate intens de către tradiționaliști au fost: gândirismul,
sămănătorismul și poporanismul;
 apărarea valorilor naționale în fața „spiritului internaționalist”;
 promovarea autohtonismului;
 accentuarea dimensiunii spirituale a sufletului țărănesc;
 promovarea folclorului și a istoriei.

Poeți

 Ion Pillat   — Aci sosi pe vremuri,  Lumină iarna,Castanul cel mare


 Vasile Voiculescu  — În gradina Ghetsemani

Prozatori

 Vasile Voiculescu — Lostrița, Pescarul Amin, Capul de zimbru, Șarpele Aliodor, Zahei


orbul,  În mijlocul lupilor, Căprioara din vis,  Sakuntala;
 Liviu Rebreanu - Ion, Pădurea spânzuraților,  Ciuleandra, Răscoala,  Catastrofa, Jar, 
Amândoi, Ițic Ștrul, dezertor, Cântecul iubirii, Jar.
 Mihail Sadoveanu - Baltagul, Creanga de aur, Frații Jderi,  Dumbrava minunată)

Critici literari/Ideologi/Mentori

 Nichifor Crainic - Amiază

S-ar putea să vă placă și