Pentru mulţi dintre noi cauciucul a devenit un material

banal, iar alţii poate nu-şi pot imagina viaţa fără acesta,
fiindu-le extrem de util în diverse activităţi zilnice. De la
un simplu elastic de prins borcane până la
arhicunoscutele anvelope, fără de care deplasarea
vehiculelor noastre nu ar fi posibilă, cauciucul s-a
afirmat pe piaţa mondială contribuind consistent la
dezvoltarea întregii omeniri.

Astăzi, din cauciuc se produc garnituri profilate, garnituri canelate, burdufuri,

manşoane, garnituri electroizolante şi multe alte tipuri de elemente şi articole
din cauciuc care se fabrică prin procesul de profilare (extrudare) sau de vulcanizare în
matriţă. 

Nu ştim câţi dintre noi poate şi-au pus întrebarea: de unde vine cauciucul? Sau cum
oare se produce acesta? Nimic mai simplu, ar putea spune cunoscătorii, însă pentru
necunoscători trebuie precizat faptul că acest material absolut vital, cauciucul, este
utilizat încă din cele mai vechi timpuri. Bineînţeles, la început a fost cauciucul natural,
care a început să fie utilizat în diferite domenii de activitate ca urmare a proprietăţilor
sale de elasticitate şi în acelaşi timp de rezistenţă. Cauciucul natural se obţine prin
extragerea unei substanţe lichide şi albicioase, numite latex, din arborii tropicali de
genul Heva Brasiliensis (arborele de cauciuc), Ficus Elastica sau din sucul unor plante
care cresc în zona temperată, cum sunt: tau–sacâzul, coc–sacâzul şi cram–sacâzul, în
care latexul este depus în rădăcini. 

 Ca prim moment menţionat, al utilizării cauciucului, se cunoaşte anul

1500 când aborigenii au observat ca pot face mingi săritoare din sucul
coagulat extras din anumiţi arbori şi plante. Ei numeau acest material
"cauciuc", ceea ce în limba lor înseamnă "copacul care plânge" (cau - copac şi
uciu - curge, plange). În aceeaşi perioadă, Cristofor Columb, în călătoria lui
spre America, a văzut minunatele mingi de cauciuc şi le-a adus în Europa.
 Mai târziu, în 1770, un chimist englez pe nume Joseph Priestley, îi
dă cauciucului una din primele sale întrebuinţări: guma de şters. El a observat
că putea şterge urmele de creion cu acest material. Cine ar fi crezut că, dintr-o
întâmplare, vom ajunge ca astăzi să ne putem folosi de acest obiect atât de
util, când facem greşeli de scriere sau când dorim să rectificăm ceva în scris!
 Un moment important în istoria evoluţiei cauciucului a fost în jurul anilor 1835,
când un tânăr pe nume Charles Goodyear a acordat un interes
deosebit cauciucului, iar rezultatele nu au întârziat să apară. El a descoperit
procedeul de vulcanizare, ce constă în tratarea cauciucului cu sulf. Prin
vulcanizare se îmbunătăţesc proprietăţile cauciucului: i se măreşte
elasticitatea, devine mai rezistent la agenţii mecanici, la frecare, la agenţii
 chimici şi la apă, nu lasă gazele să treacă prin el şi dobândeşte calităţi de bun
izolator electric.
 Începutul secolului XX aduce noutăţi şi schimbări deoarece în anul 1909 i se
acordă lui Fritz Hofmann patentul pentru obţinerea cauciucului sintetic.
Acest cauciuc este un compus cu proprietăţi asemănătoare celor
ale cauciucului natural, însă se obţin cauciucuri superioare, cu utilizări
speciale în anumite domenii industriale şi civile. 
Industria fabricării cauciucurilor auto se bazează, pe resursele petroliere,
principalul material folosit pentru fabricarea cauciucurilor, izoprenul, fiind
produs în mod tradiţional din petrol. De reţinut că pentru fabricarea unei
singure anvelope sunt necesari circa 26 litri de petrol.
 În anul 1928 S. Lebedev propune metoda de producere a cauciucului
sintetic butadienic din alcool, având calităţi bune de izolator, rezistenţă bună
la apă şi o remarcabilă comportare la abraziune.
 Cauciucul butadien-acrilonitrilic se obţine prin copolimerizarea în emulsie a
butadienei cu acrilonitrilul. Deoarece se caracterizează printr-o foarte mare
rezistenţă la uleiuri, grăsimi, produse petroliere şi solvenţi organici alifatici, se
utilizează la fabricarea garniturilor din cauciuc (garnituri de etanşare,
furtunuri, tuburi, membrane, etc.) rezistente la aceste medii.
 În 1942 în SUA se reuşeşte producerea cauciucului siliconic, iar în 1948
a cauciucului fluorurat. Cauciucul siliconic se foloseşte la
fabricarea garniturilor din cauciuc precum: manşoane, garnituri
profilate, garnituri electroizolante, etc. cu utilizări în protecţia cablurilor şi a
izolatorilor electrici, în industria alimentară şi farmaceutică, în industia
constructoare de maşini, auto, etc. 
Vulcanizarea cauciucului sintetic se face şi ea identic cu cea a cauciucului
natural, ceea ce îl face un produs la fel de utilizat şi căutat precum
este cauciucul natural. 

Obţinerea cauciucurilor sintetice a creat posibilitatea nelimitată de a se mări

capacităţile de producţie şi a dus la obţinerea unor sortimente
de cauciucuri superioare celor naturale, cu utilizări speciale în anumite domenii.

Putem afirma că industria cauciucului este şi va fi în curs de dezvoltare continuă. De

pildă, noile tendinţe de obţinere a cauciucului sunt cele de utilizare a plantelor, mai
exact, printr-un proces de fermentare a unor zaharuri extrase din plante, care se face
cu ajutorul unor tulpini de bacterii modificate genetic, capabile să transforme
carbohidraţii complecşi într-un produs numit BioIsoprene™. Aşadar, o parte a
angajaţilor unei fabrici de cauciuc ar putea fi "echipele" de bacterii modificate
genetic. Nu ştim însă cum le va fi reglementată munca, dacă vom aplica acelaşi cod al
muncii ca şi în cazul oamenilor, ştim însă că aceste bacterii reprezintă viitorul
industriei de cauciuc. 
Noul produs din cauciuc, obţinut pe cale naturală, va avea numeroase aplicaţii în
diferite ramuri ale industriei, putând înlocui cu succes cauciucul sintetic obţinut din
petrol.

Cine ştie, poate cât de curând, în viitorul apropiat, vom auzi de produse
precum garnituri canelate, garnituri profilate, burdufuri, manşoane, anvelope
etc., care să fie realizate din acest material ecologic, benefic mediului în care trăim.

Galerie foto (1)

Cauciucul este la fel de vechi precum natura. Au fost găsite fosile de plante producătoare de
cauciuc, a căror istorie merge până la cu 3 milioane de ani în urmă! În ruinele civilizaţiilor incaşe
şi mayaşe din America Centrală şi de Sud au fost găsite mingi de cauciuc crud, ce datează de
peste 900 de ani.

 Mai mult, atunci când Cristofor Columb a făcut cea de-a doua călătorie către Lumea Nouă, el a
văzut nativi din Haiti, care participau într-o competiţie numită „guma copacului”.

Şi chiar mai devreme de atât, nativii din Asia de Sud-Est ştiau de existenţa cauciului preparat din
„seva” unui copac, pe care o foloseau pentru a face coşuri şi vase rezistente la apă.

Cauciucul a fost găsit în mai mult de 400 de tipuri de viţă de vie, arbuşti şi copaci. Dar suma
totală a tipurilor de cauciuc din fiecare plantă diferă cu mult şi este posibilă chiar şi extragerea
cauciucului din păpădie, susai sau pelin.
 Cauciucul este un fel de corp lipicios şi elastic, obţinut dintr-un lichid lăptos, cunoscut sub
numele de „latex”, o formă specială de sevă. Latexul apare în coji de copac, rădăcini, cozi, crengi
şi butuci ai copacilor de cauciuc.

Latexul constă în părţi minuscule de material lichid, solid şi semi-fluid, ce apare sub formă de
licori lichide. Cauciucul înseamnă doar aproape 33% din latex. Restul reprezintă, în mare parte,
apă. Particulele de cauciuc din latex se atrag şi, astfel, se formează mingile de cauciuc.

Cauciucul creşte în cele mai bune condiţii la 10 grade de Ecuator, iar zona de răspândire,
cunoscută sub numele de „cureaua de cauciuc”, este de aproape 700 de mile distanţă faţă de
fiecare parte a Ecuatorului.

Motivul unui astfel de fenoment este că acel cauciuc are nevoie de un climat oceanic şi umed,
dar şi de un pământ bogat şi adânc. Cel mai bun cauciuc şi în cea mai mare cantitate provine
dintr-un copac numit Hevea brasiliensis.

Aşa cum numele o spune, acesta a fost descoperit în Brazilia. Astăzi, aproape 96% din resursele
globale de cauciuc natural încă provin din acest copac. El e cultivat într-o mare parte din zona
„curelei de cauciuc”.

Primii oameni care au comercializat bunuri din cauciuc au fost, cel mai probabil, francezii, care
au fabricat elastice pentru jartiere şi inele de suspensie, în perioada de dinaintea anului 1800.

Cauciuc
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigationJump to search

Arbori de cauciuc în Malaysia.

Cauciucul este un termen general care definește polimeri elastici din gumă, poate fi de origine

naturală, sau cauciucul sintetic obținut din izopren, acesta din urmă este o formă mai pură
omogenă și cheltuielile de obținere sunt mai reduse decât cele ale cauciucului natural. Utilizarea
principală a cauciucului sintetic este pentru fabricarea anvelopelor, sau ca înlocuitor al
cauciucului natural care se obține din latexul de rășină produs de arborele de cauciuc (Hevea
brasiliensis).

Cuprins

 1Istoric
 2Cauciucul sintetic
 3Utilizare
 4Producători de cauciuc natural
Istoric[modificare | modificare sursă]
În perioada 1735 - 1744, exploratorul Charles Marie de La Condamine întreprinde o expediție
științifică în Peru pentru măsurarea meridianului terestru. În zona Amazonului, în 1744,
descoperă arborele de cauciuc și remarcă proprietățile sevei secretate de acesta.
Charles Goodyear descoperă întâmplător vulcanizarea, pe care o brevetează în 1844. În 1860,
Charles G. William obține separarea izoprenului. Alte inovații industriale sunt aduse
de francezul Gustave Bouchardat în 1880 și de englezul William Tilden în 1884. În timpul celui
de-al Doilea Război Mondial, este stimulată producția de cauciuc sintetic pentru înlocuirea
cauciucului natural.

Cauciucul sintetic[modificare | modificare sursă]

În anul 1860, Greville Williams reușește să obțină și să stabilească formula chimică a izoprenului
(C5H8) prin distilarea cauciucului natural. Această descoperire face posibilă etapa următoare de
sintetizare a cauciucului artificial din izopren și acid clorhidric, în anul 1879 de către „Gustave
Bouchardat”. Prin anul 1900 J. Kondakow reușește sintetizarea din dimetilbutadienă, patentul de
obținere a cauciucului artificial a fost acordat în anul 1909 lui „Fritz Hofmann”. Această
descoperire permite firmei Bayer din Leverkusen să producă între anii 1915 -1918 o cantitate de
2 500 de tone cauciuc artificial. Prima producție de cauciuc sintetic reentabilă din punct de
vedere economic a fost cauciucul (SBR) produs în 1929 prin metoda de polimerizare a emulsiei
a lui Walter Bock din 1,3-Butadienă și styrol. In anul 1930 Erich Konrad și Eduard Tschunkur
reușeșc să producă în Germania cauciucul NBR, iar în SUA firma DuPont produce cauciucul CR,
care azi este numit neopren. În 1942, în SUA se reușește producerea cauciucului-silicon, iar în
1948 cauciucul-fluor, ca în anii următori să fie perfecționată tot mai mult producția de cauciuc
sintetic.

Utilizare[modificare | modificare sursă]
Intre 65 % și 70 % din producția totală de cauciuc este folosită ca materie primă pentru
producerea anvelopelor de mașini. Cauciucul natural este folosit atare ca polimer sau sub formă
de amestec cu cauciucul sintetic. Dezavantajul cauciucului natural este ca se poate descompune
dacă ajunge în contact cu lumina solară (razele UV) sau cu lipidele. O altă aplicare importantă
este de folosire ca liant în industria hârtiei, industria producătoare de covoare sau în medicină, la
mănușile din latex. Mai poate fi folosit ca profile elastice de etanșare; la cele care sunt supuse la
acțiunea intemperiilor se folosește EPDM.

Producători de cauciuc natural[modificare | modificare sursă]

Țări importante in producerea de cauciuc natural

Ran Producție Producție

Stat Rang Stat
g (in mii. t) (in mii. t)

   1 Tailanda 3030   10 Brazilia 96

   2 Indonezia 1792   11 Sri Lanka 92

Opt state produc peste 88 % din producția
mondială
   3 Malaysia 1000   12 Filipine 88
    4 India 694   13 Guatemala 50

   5 China 550   14 Cambodgia 46

   6 Vietnam 391   15 Camerun 46

Coasta de
   7 123   16 Myanmar 36
fildeș

   8 Nigeria 112   17 Mexic 23

   9 Liberia 108      

Categorie: 
 Cauciuc

Cauciucul natural si cauciucul sintetic

Cauciucul natural si cauciucul sintetic

Cauciucul a fost introdus in Europa in 1736, de Ch. M. Condamine, pastrandu-inumele
indigen sud-american al arborelui de cauciuc. Astazi cauciucul a devenit un material indispensabil
pentru tehnica si pentru viata, si mai ales pentru industria de automobile care consuma cea mai
mare parte din productie.

Cauciucul natural este o hidrocarbura nesaturata, cu structura macromoleculara, cu

formula: [C5H8]n in care n variaza in limite largi, atingand valori de 5000. El se gaseste in seva unor
arbori tropicali, sub forma unei dispresii coloidale, numita latex. Dupa coagulare, cauciucul brut
sau crepul se prezinta ca o masa elastica galbena pana la bruna, solubila in benzen, benzina si
insolubila in alcool si acetona.
                        Proprietati: proprietatea principala a cauciucului este elasticitatea, adica alungirea sub
actiunea unei forte de intindere si revenirea la forma initiala dupa indepartarea actiunii. Polimerii de
acest fel se numesc elastomeri.Elasticitatea cauciucului de datoreaza faptului macromoleculele sale
sunt inlocuite neregulat, iar prin aplicarea unei forte de intindere ele se alungesc
reversibil.Elasticitatea cauciucului brut variaza cu temperatura si este optima in intervalul 0-
30   C.Prin icalzire peste aceasta temperatura devin lipicios si plastic, iar prin racire la temperatura
aerului lichid devine casant ca sticla.

Structura: din punct de vedere chimic, cauciucul natural are o structura

poliizopernica.Incalzit la aproximativ 300 C, in absenta aerului, formeaza izopren, dovedindu-se
astfel ca este un polimer natural al izoprenului.

Din cauza prezentei care unei duble legaturi in fiecare unitate strucurala, cauciucul se oxideaza
prezentand fenomenul “imbatranirii”(crapa si se degradeaza).

Pentru a fi utilizat, cauciucul brut, un polimer plastic, este transformat intr-un polimer elastic printr-
un proces de tratare numit vulcanizare.Aceasta consta in incalzirea la aproximativ 140 C a
cauciucului amestecat cu mici cantitati de sulf(1-4%) si alte ingrendiente(peroxizi, oxzide zinc, negru
de fum etc.), formandu-se punti(legaturic-c) transversale intre lanturile macromoleculare
filiforme.Astfel, lanturile macromoleculare nu mai pot aluneca unele fata de altele; astfel se mareste
rezistenta mecanica a cauciucului.

                       

Cauciucul sintetic. Sinteza cauciucului natural a preocupat pe mai multi chimisti in secolul

trecut.Nevoile din ce in ce mai mari de cauciuc au stimulat cercetaile, intre cele doua razboaie
mondiale obtinandu-se unii compusi macromoleculari care puteau inlocui cauciucul natural.

Denumirea de cauciuc sintetic este data eleastomerilor, cu proprietati asemanatoare cu cele ale
cauciucului natural, obtinuti sintetic pri polimerizarea unor monomeri sau polimerizare a doua sau
mai multe specii de monomeri (copolimerizare).Orice productie de caiciuc sintetic comporta doua
etape: obtinerea monomerului si polimerizarea.

Principalele materii prime pentru fabricarea cauciucului sintetic sunt de origine prtrochimica.

Materii prime:butadiena,izoprenul,cloroprenul,sitrenul,etena si propena.

Monomerii folositi la obtinerea diferitilor elastomeri sunt polimerizati, obtinanduse un latex sintetic
care este prelucrat ca cel natural.

Astazi, se produc foarte multe tipuri de cauciuc sintetic, dintre cele mai importante sunt prezentate
in tabelul de mai jos:                                                                                                    
        Monomer                                        Cauciuc sintetic(elastomer)

               CH2=CH-CH=CH2                  CH2-CH=CH-CH2-CH=CH-CH2    

                                cutadiena                                                     cauciuc butadienic

                H2C=C-CH=CH2                       -CH2-C=CH-CH2-CH2-C=CH=CH-

 Cl                                              Cl                               Cl                                                         cloropre
                                

n                                                     cauciuc cloroprenic

            CH2=CH-CH=CH2                   -HC-CH2-CH2-CH=CH-CH2-

                              butadiena                                     CN

                  CH2=CH-CN

                                acrilonitril

                       

Cei mai folositi elastomeri sintetici sunt copolimerii a doua olefine(compusi care prezinta
legaturi multiple) diferite.De exemplu, cel mai important cauiciuc sintetic fabricat in Romania este
cauciucul butadienstirenic, obtinut prin copolimerizarea butadinei cu -metilstiren.

 
  

Proprietati ale cauciucului vulcanizat:Cauciucul vulcanizat este elastic, nu se imoaie la cald si

isi pastreaza elesticitatea la rece, isi mareste rezistenta mecanica, devine insolubli in unii solventi ai
cauciucului, isi imbunatateste stabilitatea chimica si rezistenta la imbatrinire.Daca se trateaza cu o
cantitate mai mare de sulf(circa 35%)se obtine un produs dur, neelastic, cu rezistenta ecanica
ridicata, electroizolant, numit ebonita, folosita in special in electrotehnica.

                               

Cauciucul natural si cel sintetic se folosesc pe scara larga pentru obtinerea de

produse diferite ca: anvelope, curele si benzi de transmisie, garnituri, tuburi,
echipamente electroizolantesi de protectie, echipamente de laboratorsi
echipamente sanitare, obiecte de uz casnic.
© “Chimie – Manual pentru clasa a X-a”; “Arborele lumii”