Cursul 5

Comunicarea manageriala
CUPRINS
1. Ce este comunicarea....
2. Clasificarea tipurilor de comunicare
- a) INTRAPERSONALĂ
- b) INTERPERSONALĂ
3. Modalități de comunicare
- Verbală
- Scrisă
- Nonverbală
4. Tipuri de interlocutori
- Interlocutorul activ și respectos ( o categorie de Simon Sinek)
Oamenii se urăsc pentru că se tem, se tem pentru că nu se cunosc și nu se cunosc pentru că nu
comunică. -Martin Luther King
1. Ce este comunicarea....
Auzim în jurul nostru tot felul de definiții pentru comunicare, vedem cărți care ne oferă ,,n”
trucuri pentru o comunicare mai eficientă sau mai relevantă, fie ea într-o întreprindere sau în
viața de zi cu zi a noastră a tuturor. Descoperim pe zi ce trece că a comunica nu ne vine
natural(cel puțin unora), motiv pentru care trebuie să citim, trebuie să ne educă, iar acest lucru
cere timp și dedicare.
Comunicarea poate fi formal definită ca orice proces prin care premisele decizionale sunt
transmise de la un membru al unei instituţii la altul. Comunicarea însoţeşte activitatea
organizațiilor, contribuind la realizarea în bune condiţii a acesteia.
Eu personal asociez comuniarea dintr-o organizație pe straturi ca la o ceapă. Asociez nucleul sau
partea centrală a cepei cu necesitatea unei bune comunicări în interiorul organizației. Să
presupunem că învelișul cepei nu este bun, îl dai la o parte și ceapa încă se poate folosii, dar dacă
miezul este stricat, șansele ca tot să fie pierdut crește exponențial.
Jordan B. Peterson spune că atunci când ești discpus să asculți cu adevărat la finalul conversației
nu se poate să nu rămâi cu o bucată constructivă, aceasta este frumosețea comunicări, ea te
îmbogățește.
 Prin însăși natura ei, orice organizație depinde de comunicare:
comunicarea între diferitele niveluri ale organizației(fie între director și angajați)
comunicarea pe același nivel(între colegi)
comunicarea între organizație și asociați, sau furnizori
comunicarea între organizație și instituțiile publice dacă este cazul;
comunicarea în cu clientul sau cei pentru care oferă servicii sau produse;
Devine din ce în ce mai importantă atât pentru firmă, cât și pentru clienții acesteia dezvoltarea
canalelor de comunicare într-un mod relevant.
Formele principale prin care se concretizează acest tip particular de comunicare sunt:
- publicitatea – prin mass-media sau prin propriile materiale publicitare;
- mecenatul – ajutor financiar sau logistic acordat organizațiilor umanitare sau non-profit;
- articole care prezintă organizația în publicațiile de specialitate;
- organizarea de standuri la târguri și forumuri;
- organizarea de zile ale porților deschise;
O organizație care se respectă mai întâi va căuta să comunice corect și onest.
2.Clasificarea tipurilor de comunicare
În viața de zi cu zi comunicăm cu diferite persoane în situații dintre cele mai diverse, de la
cele informale la cele formale. Și nu de puține ori, chiar dacă obligațiile profesionale ne asaltează,
găsim răgazul pentru un dialog, fie și succint, cu noi înșine, ascultându-ne vocea interioară. Putem
spune, astfel, despre comunicare că se construiește pe relații și că presupune diferite forme.
Tipurile de relații pe care se poate construi comunicarea sunt:
- directe: într-o formă interpersonală, cu adresă precisă și schimb reciproc de mesaje;
- indirecte: când comunicarea se face fără adresă la persoană, în forma producțiilor mass-
media, a comunicatelor de presă, conexiunea manifestându-se ulterior pe căi mediate.
Pornind de la specificul acestor tipuri de relații comunicarea cunoaște diferite forme. Astfel,
pe baza relațiilor directe se pot structura următoarele forme de comunicare:
 comunicarea intrapersonală;
 comunicarea interpersonală;
 comunicarea de grup;
 comunicarea publică.
În literatura de specialitate această clasificare este întregită prin distincția care se face între:
  comunicarea verbală;
 comunicarea scrisă;
 comunicarea nonverbală.
Cunoașterea tipurilor de comunicare este deosebit de importantă întrucât fiecare din acestea
constituie resurse care pot contribui la optimizarea relației angajat-client.
COMUNICARE INTRAPERSONALĂ
 Nu spune puțin în vorbe multe, ci mult în vorbe puține. Pitagora
a) Comunicarea intrapersonală
Comunicarea intrapersonală se petrece în interiorul fiecărui individ în parte, implicând
gânduri, sentimente, modul în care ceilalți sunt percepuți și percepția de sine. Fiind centrat pe sine
în cazul acestui tip de comunicare individul este atât expeditor, cât și destinatar. Este întâlnirea
individului cu sine – momentele de autoanaliză, convorbirile de seară, din ceasul de taină al
fiecăruia.
Chiar dacă este lipsită de martorii și deci aparent nu poate contribui la formarea imaginii
noastre, este important să dăm atenția cuvenită acestei comunicări în gând, fiindcă de felul în care
ne comportăm când suntem nevăzuți, neștiuți și neauziți depinde și ce vom face, cum ne vom
exprima în prezența altora. Așadar, este necesar să ne obișnuim a vorbi serios cu noi și în sinea
noastră sau, poate, tocmai în sinea noastră. În felul acesta se dezvoltă, se maturizează conștiința
de sine, care devine o instanță ce ne însoțește permanent făcându-ne să fim responsabili în tot
ceea ce facem. Existența acestei conștiințe și a acestui tip de comunicare se fac simțite acut atunci
când trăim acele stări de remușcare pentru un act comis și pe care știm că nu ar fi trebuit să-l
comitem.
O bună comunicare cu sine înseamnă să nu ne disprețuim, să nu ne adresăm nouă în gând ca
nimănui, să nu credem că, dacă refuzăm să numim adevărul, acesta nu există.
În concluzie comunicarea interpersonală este cadrul în care o persoană:
- se află față în față cu conștiința sa, cu așteptările și aspirațiile sale, aș putea spune cu sine
însuși
- se cunoaște și se analizează;
- rezolvă probleme, evaluează alternative și ia decizii;
- reflectează asupra mesajelor pe care vrea să le transmită altor persoane, asupra
comportamentului său în diferite situații,
- se raportează critic la faptele şi la realizările sale, la realitate; le înfrumusețează, le
minimalizează; se încurajează sau se amăgește.
INTERPERSONALĂ
b) Comunicarea interpersonală
Este procesul de comunicare în care fiecare se adresează fiecăruia, de obicei într-o formulă
informală și nestructurată. Procesul are loc între doi indivizi, dar poate implica și mai mulți. Este
genul de comunicare dintre membrii familiei, prieteni, colegi, cunoștințe întâmplătoare etc.
Comunicarea interpersonală are un tipic al ei. Dacă cineva vrea să exprime un sentiment sau
o idee și dorește să transmită un mesaj care le conține, trebuie ca mai întâi să le transpună în
coduri verbale și nonverbale, care pot fi înțelese. Codurile selectate pentru transmiterea a ceea ce
dorește - cuvintele, gesturile și tonalitatea vocii – vor fi determinate de scopul urmărit de vorbitor,
de situația dată și de relația cu interlocutorul, precum și de alți factori, cum ar fi vârsta, mediul
cultural și starea emoțională, factori care, așa cum am văzut, particularizează fiecare situație de
comunicare.
Comunicarea interpersonală are unele trăsături definitorii:
a) presupune o întâlnire față în față, fiind exclus, în mod deliberat, orice tip de comunicare
„mediată”, precum conversația telefonică.
b) comunicarea interpersonală implică două persoane cu roluri variabile
c) dublul sens. De fiecare dată comunicarea interpersonală se produce în ambele sensuri,
existând întotdeauna un flux bidirecțional al comunicării.
În procesul de comunicare se realizează o conexiune inversă între expeditor și destinatar.
Aproape concomitent expeditorul este și destinatar, pentru că simpla prezentă a destinatarului
transmite un mesaj care trebuie interpretat de expeditorul inițial.