Metafora ( gr. meta= dincolo; phora – transfer, transport)
este figura de stil care face trecerea de la sensul propriu al unui cuvânt la un sens nou, neobișnuit, prin intermediul unei comparații subînțelese. Metafora prescurtează comparația, termenul de comparat lipsește, drept urmare textul literar sporește în expresivitate. EX.: ...un cuibar rotind pe ape/ peste care luna.... M. Eminescu
Epitetul este figura de stil, alcătuită dintr-un substantiv+un
adjectiv sau dintr-un verb+adverb cu scopul de a exprima însușiri neobișnuite ale obiectului, imaginea lui, așa cum se reflectă în simțirea și fantezia scriitorului. Ele pot fi clasificate în: simple: ...prin acele amenințătoare stânci../ duble: ...țară mândră și binecuvântată.../ triple: ...corbule, pasăre cernită, netrebnică și păgubitoare.../ cromatice (exprimă culoarea) :...seninu-i albastru și limpede../ cu rol personificator: ...sub lumina bândei lune.../ cu rol hiperbolizator: ....Gigantică poart-o cupolă pe frunte.../ cu rol metaforic ( are un înalt grad de expresivitate și implică o comparație subînțeleasă, ca și metafora): ...Feți-Frumoși cu păr de aur..., ...spic de aur... Personificarea este figura de stil prin care se atribuie însușiri, manifestări și acțiuni omenești obiectelor, elementelor naturii, ființelor necuvântătoare. Ex.: Doar izvoarele suspină/ Pe când codrul negru tace... Comparația este figura de stil prin care se alătură, pe baza unor însușiri comune, doi termeni – personaje, obiecte, idei - , unul dintre termeni fiind mai puțin cunoscut decât celălalt, cu scopul de a evidenția caracteristicile primului termen; cei doi termeni se leagă de obicei prin cuvinte ce: asemenea, aidoma, ca, asemănător...) Ex.: Ca un glob de aur luna strălucea...
Antiteza este figura de stil prin care scriitorul pune în
contrast – in opoziție – personaje, situații, idei, sentimente, cu scopul de a reliefa unul din termeni prin celălalt. Ex.: personajele din balada populară Toma Alimoș
Inversinea este un procedeu stilistic ce constă în
schimbarea ordinii normale, progresive a cuvintelor. Ex. În genunchi cădeau pedeştri…
Repetiţia este procedeul stilistic bazat pe reluare, pentru a
întări o idee sau o impresie. Ex: Mircea însuşi mână-n luptă vijelia-ngrozitoare/ Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare. Alegoria este figura de stil alcătuită dintr-o înșiruire de metafore, comparații, personificări, cu ajutorul căreia, pe baza unor asemănări se substituie o imagine prin alta și se exprimă noțiuni abstracte prin intermediul concretului. Prin urmare alegoria este un mijloc sugestiv de plasticizare a unei idei abstracte. Înseamnă a vorbi ceva, în aparenţă deschis, dar a înţelege altceva (diferit sau chiar opus celor afirmate). Este prezentă în fabulă, ca scurtă poveste cu măști.
Hiperbola este figura se stil prin care se exagerează
intenționat însușirile unei ființe, ale unui personaj literar, caracteristicile unui obiect, ale unui fenomen sau ale unei întâmplări pentru a impresiona pe cititor. Ex.: Crapii-n ape-s cât berbecii/ În pom, piersici cât dovlecii...
Interogația retorică constă în adresarea unei întrebări sau
a unui șir de întrebări care conțin în ele răspunsul. Ex.: Voi sunteți urmașii Romei? Niște răi și niște fameni...
Aliterația/ Asonanța este figura de stil sonoră care constă
în repetarea unor sunete cu valoare expresivă în interiorul unui text: Ex. : ”Prin vulturi vântul viu vuia...” Rolul figurilor de stil în textul poetic
1. Epitetul are rolul de a sublinia însuşirile estetice ale obiectelor/
acţiunilor/ sentimentelor; 2. Hiperbola creează impresia intensivă de acumulare şi impresionează puternic; 3. Metafora contribuie la plasticizarea peisajului şi sporeşte forţa de sugestie a tabloului descris; 4. Personificarea umanizează întregul peisaj; descrierea este mai vie, mai animată; 5. Enumeraţia are rol în detalierea elementelor ce compun descrierea; 6. Inversiunea imprimă un ton solemn textului, dar şi conferă mai mare importanţă interpretativă termenului trecut pe primul loc. 7. Comparația – pune în evidență importanța primului termen prin raportare la cel de-al doilea;