Etică, Economie, Ecologie

Victor Petcu1, Cătălin Gutuie2

1
Dr.ing. agronom, cercetător, Centrul de Cercetare, Inovare și Transfer Tehnologic pentru Agricultură Ecologică,
INCDA Fundulea (victor.petcu@incda-fundulea.ro)
2
Dr.ing. silvic, diacon, Sector Agricol, Viticol şi Silvic al Arhiepiscopiei Bucureştilor (gutue_catalin@yahoo.com)

Este dificil a defini etica, întrucât nu este o definiție a ei acceptată de către cei care
abordează acest subiect. În general se consideră un domeniu al filizofiei care încearcă să
enunțe ce este bine sau rău, stabilește reguli și norme de comportament, oferă argumente
pentru a discerne situațiile neclare, etc. Instituțiile, companiile au de regulă un cod de etică,
un document prin care își exprimă valorile și normele morale. Proiectele ample au în
componența lor o secțiune dedicată acestui aspect. Etica apare ca fundamentul pe care
oamenii iau deciziile. Numeroase abordări ale eticii au construit sisteme diferite de valori și
un mod specific de a acționa. Bioetica este o ramură a filozofiei care se ocupă cu studiul eticii
din domeniul științelor vii: biologie, medicină, ecologie, etc. Paradoxal, sub masca eticii,
filozofii contemporani încearcă să justifice până și crimele. De exemplu susțin avortul și
eutanasia iar ca să pară oameni de bine încurajază vegetarianismul. Sunt anumite subiecte
care țin de bioetica practică agronomică: folosirea substanțelor chimice, a OMG-urilor, a
tehnicilor moderne de ameliorare a plantelor, cultivarea plantelor pentru energie sau pentru
hrană. Termenul ”bioetică” a apărut pentru prima dată în științele medicale. Dacă medicii își
pun întrebări despre etică și deontologie profesională se pare că agronomii sunt ”fără de
lege”.
Binele și Adevărul sunt oare diferite în funcție de cel care le interpretează?
Relativismul este impus astăzi ca o definiție a ceea ce înseamnă etica. Se spune că etica ar fi
diferită de morală, pentru că morala este norma individuală iar etica este colectivă. Se
consideră că valorile și modelele tradiționale trebuie adaptate timpului și comunităților cu
toate că etimologic ”etică” provine din grecescul ”ethos” (obicei, datină). O problemă
importantă este despărțirea eticii de religie. În creștinism Adevărul nu este o noțiune, o idee,
o părere. Este O Persoană. ”Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6). Nichifor Crainic
spunea:
”...nu există un adevăr al credinţei şi altul al ştiinţei ; nu există un bine al moralei creştine şi
altul al eticei filosofice ; nu există un frumos al Bisericii şi altul al artei. Există un singur adevăr, care ia
aspectul binelui în practica dragostei şi aspectul frumosului în plăsmuirile artei.”
Pentru creștini, Biserica este o singură persoană al cărei Cap este Hristos. Eu mă identific cu
omenirea întreagă și omenirea întreagă cu mine. Este un Domn, o credinţă, un botez (Ef. 4, 5)
Pentru a începe cu începutul propriu-zis este nevoie să punem câteva întrebări
despre originea lumii. Desigur, există multe teorii asupra acestui subiect care implică o
viziune asupra universului. Cum a apărut cosmosul? Cum a apărut omul? De ce? Încotro se
îndreaptă? O racilă încă prezentă despre originile vieții este ”teoria evoluționismului”
care presupune că viața a apărut spontan și maimuțele au evoluat în oameni. Profesorul
Nicolae Paulescu, cel care a inventat insulina susținea în cadrul facultății de medicină din
București un curs în care oferea argumente solide împotriva acestei minciuni, care este de
fapt o altă religie, cu pretenția de a fi ”științifică”. Învățământul ca victimă a ideilor greșite
din societatea actuală crede că este imparțial când în toate cărțile de științe ale vieții
introduce credințe nefondate ale religiei evoluționiste. Încă de la apariția acestei teorii a

1
darwinismului au existat voci care nu au fost de acord cu ea. Și astăzi sunt însă oameni de
știință veritabili care îmbrățișează ideea că în spatele creației există Un Creator. Cei care am
fost botezați ne asumăm crezul creștin. Înaintea oricărui contract semnat, înainte de orice
obligație, făgăduință, profesie, cetățenie am spus la botez că ”Îi slujim Lui Hristos ca unui
Împărat și Dumnezeu”. Am primit cetățenia Împărăției Cerurilor. Am primit profesia de
creștin. Ce facem aici pe pământ este trecător. Este pentru a ne pregăti pentru Cer. Am murit
deja pentru această lume la botez. Moartea înseamnă acum despărțirea de Dumnezeu. Să nu
ne sperie moartea fizică. În ortodoxie este o adevărată comoară pe care o pierdem dacă nu
săpăm în tradiția ei pentru a-i descoperi frumusețea. De exemplu, numărarea timpului
începând de la nașterea Lui Hristos a fost propusă de Dionisie cel Smerit (Exiguul), un călugăr
scit din secolul IV din Dobrogea de astăzi. Când au venit comuniștii au vrut să șteargă numele
Lui Hristos din scrierea anilor în istorie. Foloseau sintagma: ”înaintea erei noastre”. Acum se
lasă Numele Lui Hristos dar se încearcă să se acopere Cine Este. Hristos este Cel Care a creat
lumea. Le-a făcut pe toate ”bune foarte”. A așezat pe om în Rai. Toată creația avea rolul de
a-L descoperi pe Dumnezeu și a intra în comuniune cu El. În fiecare pom Adam vedea
Rațiunea, Lumina, Logosul. Odată cu elementele din creație îl vedea pe Dumnezeu și
înțelesurile pentru care au fost făcute. În lumea creată la început nu era frig, foame, boli,
moarte. Înseamnă că Dumnezeu inițial nu a făcut bradul pentru a-l pune pe foc. Nu a făcut
plantele strict pentru nevoia de hrană. Nu a fost făcut ceva cu scopul pur și simplu utilitar.
Adam mânca pentru că avea un corp material. Mai mult decât atât, se hrănea din
comuniunea cu Dumnezeu, pentru că omul este făcut după ”chipul Lui Dumnezeu” iar
Dumnezeu este Treime. Adam lucra grădina raiului și o păzea. Lucra la ”plantele cele
nemuritoare, prin care se poate înțelege gândurile cele dumnezeiești atât cele simple cât și
cele mai desăvârșite” (Sf. Grigorie Teologul). Iar paza o făcea de sine însuși. El era pericolul.
Apoi a fost înșelat. A crezut că prin forțele sale proprii poate deveni ca Dumnezeu. Când
omul nu și-a recunoscut greșeala de a fi mâncat din fructul ”bun de mâncat”, ”plăcut
ochilor”, care avea un marketing subtil: ”dă știință”, ”te face ca Dumnezeu” atunci a alterat
legătura sa cu Viața, cu Lumina în care trăia și vedea creația. Atunci a murit, deși fizic a mai
trăit o vreme îndelungată. Omul s-a acoperit cu piele, a pierdut veșnicia și prospețimea care
îi venea de la Dumnezeu, a fost scos din Rai, a fost condamnat la osteneală și la durere.
Odată cu stricarea legăturii dintre om și Dumnezeu, creația a ieșit din acea armonie
primordială: ”trup muritor și supus suferințelor ai primit, astfel că și pământul s-a supus
blestemului, spini și pălămidă scoțând”. (Sf. Ioan Gură de Aur).
Tehnologiile moderne promit evitarea ostenelii, a durerii și a pălămidei. Însă
”soluțiile” tehnologice vin în spate cu problemele de mediu și cele sociale. Mecanizarea și
chimizarea agriculturii a dus la poluarea mediului, la diminuarea considerabilă a persoanelor
care lucrează în acest domeniu și de aici la aspecte care implică timp și eforturi mari pentru a
restaura creația Lui Dumnezeu. Pălămida este însă un efect. Dacă vrem să ajungem la cauză
ajungem la soluția viabilă care este de mult timp în tezaurul Bisericii de răsărit: ”așa cum
zidirea s-a făcut stricăcioasă când trupul tău s-a făcut stricăcios, la fel când trupul tău se va
face nestricăcios, și zidirea va urma lui, făcându-se deopotrivă cu el”(Sf. Ioan Gură de Aur). În
apus, plecând de la intenția bună a omului de a-L cunoaște pe Dumnezeu prin studiul și
capacitatea sa, a fost repetată istoria căderii. În Europa de Vest la început cei care veneau să
învețe în Bolognia îl căutau pe Dumnezeu. Sorbona, primul campus universitar, nu era

2
departe de o obște monahală, în care se făceau rugăciuni și studii. În Bizanț nu a existat un
conflict între știință și religie. Au fost conflicte între diferite filosofii, însă nu s-au confundat
cu ”filosofia cea adevărată” care este creștinismul.
Nu avem astăzi instrumentele științifice pentru a analiza lumea făcută la început.
Omul modern încearcă să intuiască ceva în baza unor experimente care se fac în condiții
diferite. Atunci era altă climă, alt sol. De la Adam până la Noe nu exista curcubeu și animalele
nu erau carnivore. Însă, după cum spune un părinte contemporan, această lume este un
indicator. Un indicator către o altă lume, care începe în interiorul tău. Poți să analizezi forma
indicatorului, metalul din care este făcut, însă cel mai important este să urmezi indicatorul.
Ceilalți oameni deși au trăit cu o fire și cu mediul înconjurător nu au fost condamnați din
cauza lui Adam. Schimbările vremii, pământul care necesită trudă și buruienile sunt o șansă
pentru ca oamenii să poată relaționa între ei. Sfântul Ioan Gură de Aur remarca faptul că toți
oamenii au nevoie unii de alții prin prisma meseriilor practicate. Un agricultor are nevoie de
toate celelalte meserii și toți au nevoie să mănânce ceea ce produce el. Chiar dacă apar
activități noi, legătura între oamenii care le practică este de netăgăduit. Hristos, Fiul Lui
Dumnezeu, Logosul, Unul din Treime, Noul Adam a luat trup din Fecioara Maria, a biruit
moartea și a refăcut comuniunea oamenilor cu Dumnezeu și întreaga creație. De aceea
începe timpul cu anul 1, care este anul nașterii Lui Hristos. Timpul creștinului este veșnicia.
Raiul există și acum, astăzi. Nu este ceva pur spiritual. Raiul este și material. Sfântul Apostol
Pavel a fost acolo. Sfântul Eufrosin Bucătarul a fost și a dat unui preot trei mere din Rai.
"[Raiul] cel din Eden este un loc foarte înalt [...], sădit de Dumnezeu cu tot felul de verdeață
bine mirositoare. El nu este nici cu desăvârșire nestricăcios, nici cu totul stricăcios, ci așezat
la mijloc între stricăciune și nestricăciune, încât este pururea încărcat cu roade și împodobit
cu flori, având neîncetat și poame crude și poame coapte. Căci pomii putregaiți și roadele
răscoapte căzute la pământ se fac humă bine mirositoare și nu împrăștie miros de stricăciune
ca plantele lumii. Iar aceasta se întâmplă din marea bogăție și sfințenie a harului, care
covârșește acolo pururea." (Sf. Grigorie Sinaitul, Filocalia vol 7)
Sunt numeroase exemple din viețile sfinților în care se arată cum materia se schimbă
în jurul lor datorită faptului că sunt în legătură cu Dumnezeu iar Harul restaurează mediul
înconjurător, animalele sălbatice își recapătă starea domestică de la început. În tradiția
populară românească este zicala: ”omul sfințește locul”. Omul, ca ființă spirituală și
materială prin conlucrare cu Unul Cel Sfânt slujește planului Lui Dumnezeu de a restabili pe
pământ ordinea din cer. Nu numai în conlucrare ci într-o iubire pe care ”necazul,
strâmtorarea, prigoana, moartea” nu o poate întrerupe. (Rom. 8,35). Cuvântul ”lume”
provinde de la latinescul ”lumen” – ”lumină” și are mai multe sensuri. Lumea înseamnă
”cosmos”. Cosmos înseamnă ”frumos”. De aici vine și cuvântul ”cosmetică”. Dumnezeu a
făcut universul frumos și toate din el ”bune foarte”. Un al doilea sens este acela al tuturor
care văd cosmosul doar în sine, fără Dumnezeu. ”nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi
din lume, de aceea lumea vă urăşte” (Ioan, 15,20). Universul creat va avea un sfârșit. Cel
care L-a făcut va veni ca Împărat, va învia morții, va face o judecată. Apoi oamenii vor trăi în
Împărăția Cerurilor. În această lume care va fi transfigurată într-un loc mai minunat decât
raiul. Totuși Dumnezeu nu ne lasă să așteptăm fără să facem nimic. Împărăția începe acum.
Aici. ”Împărăția cerurilor este înlăuntrul vostru”. (Luca 17, 21). Timpul de lucru pentru
veșnicie este astăzi. În rugăciunile din biserică apare des expresia ”și acum și pururea și în

3
vecii vecilor”. Ce faci acum are ecou în veșnicie. Biserica nu este doar o construcție, nu este
doar mulțimea care o frecventează, înseamnă tot universul văzut și nevăzut: pământ, aer,
plante, animale, oameni, îngeri. Fiecare om are o ”grădină” a sa. Un loc unde lucrează pentru
a intra în comuniune cu Dumnezeu și cu semenii. Nu numai agronomii. Și IT-iștii au ”grădina”
lor. Timpul și spațiul în care se mișcă. Fiecare suntem administratori, iconomi ai acestei
grădini pe care o ”lucrăm” și o ”păzim”. O lucrăm pentru a fi după dragostea Lui Hristos. O
”păzim” pentru a nu devia de la El. ”Liturghie” înseamnă ”lucrarea poporului”. Avea sensul
de lucru care se face împreună, pentru un bine comun. Într-un moment important al Sfintei
Liturgii, înainte de Împărtășirea cu Hristos spunem: ”Cred, Doamne, și mărturisesc că Tu ești
cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, Care ai venit în lume să mântuiești pe cei
păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu.” Eu sunt cel dintâi păcătos. Mă compar cu Hristos. El
este perfect. Dacă mă compar cu ceilalți nu este o comparație făcută corect. De aceea nu
putem judeca pe nimeni. Oricât ar fi de păcătos. Am puțin timp în această lume pentru a
manifesta iubirea Lui Hristos. Nu mai am timp pentru a judeca, pentru a vorbi de rău, pentru
a depune un efort spre lucrurile materiale de care mă despart după moarte. Mai mult decât
atât spun că sunt vinovat și părtaș la tot răul. Nu știu să fi făcut ceva bine. Sfântul Vasile Cel
Mare spunea ”nu am făcut ceva bun pe pământ”. Dacă Sfântul Vasile Cel Mare spunea asta,
noi ce putem spune? Ar fi mai potrivit să lucrăm poruncile Lui Dumnezeu în loc să vorbim
prea mult despre ele. Nădăjduim ca ceea ce spunem însă să nu spunem de la noi. Nu căutăm
decât să răspundem unor întrebări în modul în care biserica ortodoxă răspunde. De aceea
sperăm să nu împiedice pe nimeni faptul că nu putem fi exemple pozitive. Îi mulțumim însă
Lui Dumnezeu că mai sunt și astăzi oameni care pot fi astfel de exemple. Vom da mărturie
bună despre un iconom, care a ”lucrat” într-o ”grădină” frumoasă. Deși momentan are un
spațiu fizic limitat ne rugăm ca Dumnezeu să lucreze împreună cu el în continuare: domnul
Profesor Alecu Ioan Nicolae. Am participat la cursurile de management ale dumnealui. Avea
un stil de a preda astfel încât fără să facă vreo referire, te duceai cu gândul că modelul ideal
de a fi al unui manager este Hristos. Redăm câteva principii din viziunea sa asupra
managerului:
”Dacă vrei să conduci, atunci este în primul rând nevoie să slujești tuturor.”
Acesta este un principiu evanghelic. Este evident pentru un creștin. Dacă Dumnezeu
care a făcut lumea, a venit în lume pentru a sluji, atunci cel care Îl urmează vede altfel
raportul între el și oamenii pe care, dintr-o anumită conjuctură, sunt profesional ierarhic sub
conducerea sa. Centrul de greutate nu este el, ci ceilalți. Pentru creștini Capul este Hristos. Și
toți legați ca niște mădulare ale aceluiași cap înainteză pe verticală în Împărăția Cerurilor.
Importanța în piramida ierarhică este inversată. Cei care sunt sus lucrează pentru cei de jos.
, ”Nu îi poți conduce pe alții dacă nu te poți conduce pe tine însuți – dacă ai vicii, dacă
ești un împătimit”
De la Sfântul Ioan Botezătorul, la părinții din pustia Egiptului până la creștinii de
astăzi asceza este o parte componentă a tuturor care îl urmează pe Hristos. Patima
(pathos=boală) este o suferință asupra ființei psiho-somatice (trup și suflet) a omului din
cauza folosirii greșite a materiei și a gândurilor. Lupta cu păcatul începe de la gânduri.
”Păcatul este întrebuinţarea greşită a ideilor, căreia îi urmează reaua întrebuinţare a lucrurilor ” (Sf
Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, II, 82). Viciul este stadiul păcatului în care ești
dependent. Mama tuturor patimilor este iubirea egoistă de sine (filauthia). Dacă te iubești pe

4
tine ceilalți nu mai au loc. O altă patimă este: slava deșartă. Marketing-ul inutil al persoanei.
Acesta poate părea o virtute: ”Să fii bine în ochii oamenilor”, ”Să nu te faci de rușine”. Dar
”cei plăcuți oamenilor nu pot să placă Lui Dumnezeu”. Nu murim cu toți? Mai contează în
mormânt că ai fost lăudat sau criticat? Atunci de ce să devii dependent de laudele lumii? Altă
patimă este iubirea de arginți. Ca un administrator al patrimoniului pe care îl ai de la
Dumnezeu, ca ”iconom” este nevoie să folosești materia ca ”icoană” a Lui Hristos pentru a
exprima iubirea față de aproapele. Dacă ești pătimaș ai anumite ”prejudecăți”, niște
automatisme care te fac să judeci strâmb. Cosmosul, universul este făcut într-o ordine
desăvârșită. A conduce nu înseamnă a fi un tiran, un dictator. Ci a manifesta maximul de
iubire. Sfinții părinți vorbesc despre ordinea care există în creație, succesiunea zilei și a
nopții, a anotimpurilor, limitele pentru fiecare specie. O altă ordine există între organele
corpului. Toate au aceeași importanță deși ca funcție există diferențe. Capul este la fel de
important ca și piciorul. La fel și în societate nu sunt unii mai importanți ca alții ci avem
funcții diferite. Trupul și lucrurile materiale conlucrează în armonie cu sufletul la fel cum un
pian cântă cu un pianist. Ordinea propusă de sfinții părinți este ca sufletul să fie conducător
al trupului, bărbatul al femeii, omul al creației. Toți oamenii și întreaga creație fiind sub
purtarea de grijă a Lui Dumnezeu. Pentru a înțelege această idee ai nevoie de altă minte.
Altfel în loc de un om conducător al creației devii un exploatator. Conducător înseamnă a
iubi maxim, cu Iubirea Lui Hristos. Ai vrea să fii mai tânăr cu 20 de ani și să ai mintea de
acum? Poate ai evita unele greșeli. Dar dacă ai avea mintea Lui Hristos? Aceasta o poți avea
dacă îți schimbi mintea. ”Metanoia” (meta=schimbare, noia=minte). Schimbarea minții
pentru a lucra în Împărăția Lui Dumnezeu. O conlucrare continuă pentru a fi cât mai deschiși
spre a primi Darul Lui Dumnezeu.
, ”Nu ai capacitatea de a le face pe toate, este nevoie să înveți alte persoane, să le
delegi”
Galileea. Anul 3 î.Hr.. Dumnezeu spune unor pescari să Îl urmeze pentru că îi va face
”pescari de oameni.” Apostol înseamnă ”trimis”. Hristos a fost trimis de Tatăl. Apostolii au
fost trimiși. ”Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi”. Dumnezeu este
Atotputernic. Putea fără probleme să facă toată treaba fără să fie nevoie de apostoli. După
Înălțare Hristos a rămas în continuare cu noi. Apostolul Pavel spunea: ”Nu mai trăiesc eu ci
Hristos trăiește în mine”. Dumnezeu lucrează împreună cu oamenii pentru că îi iubește.
Pentru că este iubitor de oameni.
  ”Managementul este o artă, un dar de la Dumnezeu”.
Arta este o năzuință spirituală a oamenilor. Tehnica este ceva care se face în scopul
practic, folosește la ceva. Arta se vrea din altă lume. Prin arta adevărată omul însetat
încearcă să se apropie de Frumos. Toți aspirăm către Frumos. Frumosul este Hristos.
Manager este cuvântul modern. În limbaj vechi este termenul ”iconom”. În croată
termenul de ”economie”, este ”gospodarska”. ”Gospodi” înseamnă ”Domn”. ”Gospodi
Iisuse Hriste” se traduce prin ”Domnul Iisus Hristos”. Evident termenul de iconom vine de
”oikos”-în Grecia antică, în imperiul bizantin însemna gospodărie: mijloacele de producție,
oamenii și terenurile care se aflau în administrarea unei persoane. În toate societățile vechi
exista un patriarh, care era un chip al Lui Dumnezeu. Contrar ideilor greșite ale unor istorici,
cele mai vechi forme de manifestare religioase au fost monoteiste în care Dumnezeu era
văzut ca un părinte protector. ”Noema”, ”noimă” înseamnă gând, înțeles, minte. Un înțeles

5
poate fi luminat sau întunecat. ”Logia”, ”Logos” este înțelesul care implică divinitatea. Așa
gândeau grecii care au pregătit calea către ”Logosul” Hristos. În școli termenul ”logos” este
tradus ca ”știință”. Și prin ”știință” este considerat modul de vedere pseuodoștiințific ateu.
Este absurd să înțelegi prin ”biologie” – o știință a vieții care îl exclude pe Dumnezeu.
Creștinii nu pot vorbi de ”ecologie” și să excludă din viziunea holistică tocmai pe Creator,
chiar dacă întemeietorul modern al ecologiei este un ateu, Haeckel. Ecologia definită de el,
într-adevăr detaliată, se limitează doar la legăturile interspecifice și factorii de mediu. A
ajuns la această viziune pentru că înaintașii lui au despărțit știința de credință iar apariția
unui domeniu de studiu nou nu este o victorie ci un pas înapoi. Sfântul Maxim Mărturisitorul
în secolul VII avea o viziune completă în adevăratul sens a ceea ce numim ”Logos”, dacă ar fi
să privim just termenul. Fiecare este liber să înțeleagă însă ce vrea. Se spune că Dumnezeu
se descoperă atât cât să nu iți altereze libertatea de a alege. Îți dă posibilitatea să nu crezi în
El.
Închei cu un text al Sfântului Maxim Mărturisitorul care arată larga sa viziune:
Ce însemnează cuvântul din Psalmul 101: «Făcutu-m-am asemenea pelicanului
singuratic»? Pelicanul acesta este o pasăre. Iar şarpele duşmăneşte mult puii lui. Deci el ce
face? Îşi aşează la înălţime cuibul lui, îngrădindu-l din toate părţile din pricina şarpelui. Ce
face atunci vicleanul şarpe? Cercetează de unde suflă vântul şi din partea aceea îşi trimite
veninul său de-i ucide. Deci vine pelicanul şi vede că au murit puii lui. Atunci priveşte la nor şi
zboară la înălţime, întinzându-şi aripile. Acolo îşi găureşte cu ciocul coastele şi prin nor picură
în ei din sângele său şi se trezesc. Prin pelican se înţelege Domnul, iar puii lui sunt Adam şi
Eva, firea noastră. Cuibul lui este paradisul. Iar şarpele diavolul cel răzvrătit. Deci şarpele,
începătorul răului le-a insuflat prin neascultare protopărinţilor veninul său şi aceştia s-au
făcut morţi prin păcat. Dar Domnul şi Dumnezeul nostru s-a înălţat, pentru iubirea Sa de
oameni, pe cinstita cruce şi din coasta sa străpunsă ne-a dăruit viaţa prin norul Duhului
Sfânt.

Bibliografie:
Noul Testament cu Psalmii – Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București,
2008
Nicolae C. Paulescu – Noțiunile de ”SUFLET” și ”DUMNEZEU” în fiziologie, Editura Credița Strămoșască, Iași,
2007
Nechifor Crainic – Nostalgia Paradisului, Editura Sfintii Martiri Brancoveni, Bacău, 2012
Ieromonah Serafim Rose – Scrieri, Editura Sophia, București, 2009
Maxim Mărturisitorul – Filocalia volumul II, Humanitas, București, 2017
Ieromonah Mihail Stanicu - Sensul creației – Actualitatea cosmologiei Sfântului Maxim Mărturisitorul,
Așezământul Studențesc Sfântul Apostol Andrei, Slobozia, 2000
Radu Bordeianu - Maximus And Ecology: The Relevance Of Maximus The Confessor’s Theology Of Creation For
The Present Ecological Crisis, Downside Review, CXXVII, 2009

Gayle E. Woloschak - Perspective asupra ortodoxiei, evoluției și ecologiei; Pentru o ecologie a transfigurării,
Doxologia, Iași, 2017

David C. Ford – Bărbatul și femeia în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur, Sophia, București, 2004
Alecu Ioan Niculae - Management general, Note de curs, USAMV Bucuresti, 2012-2013

6
Mihai Decun – Bioetica, bunăstarea și protecția animalelor, Editura Mitron, Timișoara, 2013
Ion Toncea, Victor Petcu, Vladimir Adrian Toncea - The Plants Cultivation in Organic Farming System – a
Precious and Useful Gift, Volume 7, No. 1, 2018, pp. 135 – 155

Ovidiu Drimba – Istoria Culturii și Civilizației, Volumul 3, Editura Științifică, București, 1990
Emanoil Babuș – Bizanțul, Istorie și Spiritualitate, Sophia, București, 2010