Tema 4.

Sistemul cheltuielilor publice

1. Conținutul economic al cheltuielilor publice.

2. Clasificarea cheltuielilor publice.
3. Nivelul, structura și dinamica cheltuielilor publice.
4. Factorii care influențează creșterea cheltuielilor publice.

1. Conținutul economic al cheltuielilor publice.

La apariția științei „finanțe” savanții erau preocupați mai mult de problemele veniturilor
statului. Numai în a doua jumătate a sec. XIX apar așa numite foi civile în care erau reflectate
cheltuielile pentru întreținerea regelui și membrilor familiei lui, cheltuielile pentru învățământul
public, pensii și pentru dezvoltarea economiei. Situația se schimbă cardinal numai spre sfârșitul
sec. XIX când s-a ajuns la concluzia că în gospodăria fiecăruia anume cheltuielile au o
importanță prioritară.
Marea criză economică din 1929 și consecințele celui de-al doilea război mondial au
facilitat avântul intervenționismului economic. S-a recunoscut faptul, că cheltuielile bugetare pot
constitui un instrument de reglare a cererii agregate, fiind o componentă esențială a acestuia, și
că bugetul de stat permite influențarea economiei în sensul dorit de autoritățile publice.
În condițiile actuale, cheltuielile publice nu sunt numai resurse de acoperire a
necesităților statului, mai mult, ele sunt decizii bugetare de esență politică.
Cheltuielile publice exprimă relații economico-sociale în formă bănească ce se
manifestă între stat pe de o parte, și persoane fizice și juridice, pe de altă parte, cu ocazia
repartizării și utilizării resurselor financiare ale statului în scopul îndeplinirii funcțiilor
acestuia.
Cheltuielile publice se materializează în plăți efectuate de stat din resursele mobilizate
pe diferite căi pentru achiziții de bunuri sau prestări de servicii necesare pentru îndeplinirea
diferitelor obiective ale politicii statului:
1. Servicii publice generale;
2. Acțiuni social-culturale;
3. Întreținerea armatei;
4. Acțiuni economice.
Cheltuielile publice includ:

Cheltuieli bugetare acoperite din resurse financiare publice

Cheltuieli publice

constituite în:
- bugetul administraţiilor centrale de stat;
- bugetul asigurărilor sociale;
- bugetele locale.
Cheltuieli extrabugetare acoperite din resurse financiare publice
constituite în afara bugetului de stat.

Cheltuieli acoperite din fonduri cu destinaţia specială

(fondul pentru asigurări sociale).

Cheltuieli ale întreprinderilor, instituţiilor financiar-bancare cu

capital de stat.

Cheltuielile cu caracter public ale organizaţiilor internaţionale,

finanţate din resursele mobilizate de la membrii acestora, respectiv de
la statele membre ale acestor organizaţii.

1
 Între cheltuielile publice și bugetare există deosebiri:
Cheltuielile publice se referă la totalitatea cheltuielilor efectuate în sectorul public prin
intermediul instituțiilor publice (aparat de stat, instituții social-culturale, armată, întreprinderi
autonome), care se acoperă fie de la bugetul statului (central sau local), fie din bugetele proprii,
pe seama veniturilor obținute.
Cheltuielile bugetare se referă numai la acele cheltuieli care se acoperă de la bugetul
administrației de stat, din bugetele locale sau din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Deci cheltuielile bugetare au o sferă mai restrânsă decât cheltuielile publice în cadrul
cărora sunt cuprinse.

2. Clasificarea cheltuielilor publice.

Structura cheltuielilor publice după anumite obiective economice, sociale, militare, politice
se face în baza diferitor criterii:
 Clasificația administrativă are la bază criteriul instituțional prin care se efectuează
cheltuielile publice: ministere, unități administrativ-teritoriale;
 Clasificația economică folosește două criterii de grupare: unul conform căruia
cheltuielile se împart în cheltuieli de capital (cu caracter de investiții) și cheltuieli
curente ( de funcționare), iar altul care împarte cheltuielile, în cheltuieli ale serviciilor
publice și cheltuieli de transfer.
Cheltuielile de capital sau de investiții sunt destinate sferei de producție materială sau sferei
nemateriale (școli, spitale, așezăminte de cultură).
Cheltuielile curente asigură funcționarea și întreținerea instituțiilor publice.
Cheltuielile privind serviciile publice sau administrative cuprind remunerarea serviciilor,
a prestațiilor, a furniturilor aduse la administrația statului necesare pentru funcționarea
instituțiilor publice sau pentru echipamente de investiții.
Cheltuielile de transfer pot avea caracter economic (subvenții, stimularea exportului) sau
social (burse, pensii, alte ajutoare).
 Clasificația funcțională a cheltuielilor publice cuprinde cheltuielile pentru servicii
publice generale: apărare, educație, sănătate, locuințe și servicii comunale, servicii
economice.

2
 Clasificația cheltuielilor publice pe baza criteriului funcțional

CHELTUIIELI PUBLICE
TOTAL CHELTUIELI PUBLICE

În Republica Moldova începând cu anul 1997 se folosește Noua Clasificație Bugetară,

conform căreia clasificația cheltuielilor bugetare se face după criteriile:
 Funcțional;
 Organizațional;
 Economic.

3. Nivelul, structura și dinamica cheltuielilor publice.

Nivelul cheltuielilor publice, în fiecare țară poate fi determinat în baza anumitor

indicatori, ca:
1. Ponderea cheltuielilor publice în produsul intern brut (PIB). Acest indicator permite
analiza volumului cheltuielilor publice în raport cu nivelul de dezvoltare economică și socială a
fiecărui stat și-n fiecare etapă.
2. Cheltuielile publice medii pe locuitor ce sunt niște mărimi variabile.
Stabilirea ponderii (greutăți specifice) sau indicatorii structurii fiecărei categorii de
cheltuieli publice în totalul acestora se poate face utilizând relația:

3
 cpi
= ∗100%,
gscpi cpt în care:
gscpi – reprezintă greutatea specifică (gs) a categoriei de cheltuieli publice i (cp) în totalul
cheltuielilor publice;
cpi – cheltuielile publice ale categoriei i;
cpt – cheltuieli publice totale;
i – 1...n categorii de cheltuieli.
Determinarea ponderii fiecărei categorii de cheltuieli publice în totalul cheltuielilor
publice are importanță, deoarece:
1) se pot vedea orientările resurselor financiare ale statului spre anumite obiective;
2) se poate de urmărit în dinamică modificarea opțiunilor bugetare sau extrabugetare ale
statului;
3) pe seama structurii cheltuielilor se pot efectua comparații între statele cu niveluri
diferite de dezvoltare;
4) structura cheltuielilor publice pe diferite categorii se delimitează în cadrul criteriilor de
clasificare folosite în fiecare stat;
5) analiza structurii cheltuielilor publice în cadrul grupărilor funcționale într-un număr
însemnat de state dezvoltate și în curs de dezvoltare, ne dă posibilitatea să vedem deosebirile de
orientare social-economice între state.
Astfel , în țările dezvoltate:
1.cheltuielile publice pentru asigurări și asistență socială, locuințe și servicii colective
reprezintă între 24 - 43% din total, situându-se pe primul loc;
2.cheltuielile cu sănătatea reprezintă între 9 - 19 %;
3. cele cu învățământul între 8 - 14%;
4. cheltuielile cu acțiuni economice între 9 și 13%. Se constată, că din totalul cheltuielilor
publice, 50-70% sunt destinate scopurilor sociale (asigurări și asistență socială , sănătate,
învățământ, locuințe), iar cele cu caracter economic dețin ponderi mult mai mici.
În țările în curs de dezvoltare, primul loc, în ceea ce privește ponderea în totalul
cheltuielilor publice, este deținut de cele cu caracter economic (între 30 și 40%), urmate de
cheltuielile în învățământ cu serviciile publice generale, iar pe ultimul loc se situează cheltuielile
în domeniul sănătății, asigurărilor și asistenței sociale, locuințe, cultură etc.
Dinamica cheltuielilor publice poate fi analizată pe baza următorilor indicatori:
- creșterea nominală (în mărimi absolute);
- creșterea relativă.
1. Creșterea nominală rezultă din compararea cheltuielilor publice exprimate în prețuri
curente. Dacă cheltuielile publice sunt exprimate în prețuri comparabile ele se numesc reale.
Aici se i-a ca bază calcularea indicilor prețului.
Δ Cp 1/0 = Cp1 – Cp0
Cp0 – anul de bază
Cp1 – anul curent
2. Creșterea relativă – (raportăm anul 1/0)
Cp1 – Cp0
Δ Cp 1/0 = -------------------- x 100%
Cp0

Elasticitatea cheltuielilor publice, care arată reacția cheltuielilor publice la creșterea PIB:
Δ Cpn1/0 Δ PIB
Ecp1/0 = ------------- / -------------
Cpn0 PIB

4
4. Factorii care influențează creșterea cheltuielilor publice.
Factorii care influențează creșterea cheltuielilor publice în mod general pot fi delimitați în
următoarele categorii:
1. Factorii demografici, se referă la creșterea populației și modificarea structurii
acesteia pe vârste și pe categorii socio-profesioniste. În legătură cu aceasta cresc
cheltuielile publice pentru plata salariilor funcționarilor publici, pentru locurile de
muncă în sectorul public.
2. Factorii economici, referitori la dezvoltarea economiei și modernizarea acesteia pe
baza cercetării științifice. Din bugetul de stat se asigură finanțarea unor acțiuni
economice costisitoare, proiecte economice legate de risc.
3. Factorii sociali. Creșterea venitului mediu pe locuitor în societate impune statul să
depună eforturi financiare ca să aloce resurse pentru armonizarea veniturilor
categoriilor sociale cuprinse în sectorul public, inclusiv și pentru asistența socială.
4. Urbanizarea. Acest proces necesită resurse financiare suplimentar pentru crearea și
dezvoltarea centrelor urbane cât și pentru finanțarea unor utilități publice
caracteristice mediului respectiv.
5. Factorii militari. Pregătirea sau purtarea de războaie conduc la creșterea cheltuielilor
publice.
6. Factorii de ordin istoric. Se manifestă prin transmiterea de la o perioadă la alta a
nevoilor sporite de cheltuieli, suportarea poverii celor făcute în anii anteriori prin
împrumuturi publice.
7. Factorii politici. Se referă la creșterea considerabilă a sarcinilor statului contemporan
prin trecerea de la statul “jandarm” la statul “providență”, la transformarea concepției
politice cu privire la funcțiile statului, pentru care se recurge la creșterea cheltuielilor
publice.

Creșterea continuă a cheltuielilor publice ridică trei feluri de probleme:

 Probleme de ordin politic.
 Probleme de ordin financiar.
 Probleme de ordin științific.
Probleme de ordin politic. Astfel, creșterea cheltuielilor publice exercită presiuni
asupra necesității unor state pentru a efectua anumite cheltuieli de interes comun pe care fiecare
stat în parte nu le-ar putea suporta. De exemplu, gruparea unor state în Comunitatea Economică
Europeană; gruparea unor state în curs de dezvoltare pentru a efectua cheltuieli de cercetare sau
alte servicii.
Problemele de ordin financiar se referă la corelațiile dintre tendințele de creștere a
cheltuielilor publice și cele ale creșterii avuției naționale și a PIB.
Punctul optim al acestui raport este definit, pe de o parte, de limita maximă a
impozitelor în PIB care nu poate fi atinsă, și, pe de altă parte, de avantajele sociale ale creșterii
cheltuielilor publice. Primul aspect se referă la proporția în care PIB poate fi redistribuit prin
cheltuielile publice. Cel de-al doilea vizează proporția cheltuielilor publice în PIB care trebuie
determinată din punctul de vedere al utilității acestora (bunuri și servicii publice).
Punctul optim este atins atunci, când avantajul social al creșterii cheltuielilor publice
este depășit prin inconvenientul social al prelevărilor publice. Acest punct optim poate varia în
funcție de conjunctura economică. Astfel, perioada de prosperitate poate să fie folosită pentru
reducerea cheltuielilor publice în vederea realizării de economii sau pentru rambursarea datoriei
publice. În perioada de recesiune (depresiune), creșterea nivelului cheltuielilor publice poate să
fie folosită pentru stimularea economică.
Problemele științifice privesc cunoașterea volumului cheltuielilor publice și se referă la
instituțiile finanțelor publice, modul de abordare a cercetării domeniului și de apreciere a
rezultatelor de aplicare a soluțiilor descoperite în cercetarea științifică financiară.