Sunteți pe pagina 1din 1

Intrarea Domnului

în Ierusalim
Duminica Intrării Domnului în Ierusalim marchează singurul moment din Sfânta Scriptură în
care Hristos este aclamat ca Împărat de către mulţime. Scena întâmpinării Domnului în oraşul
sfânt, zugrăvită în icoanele ortodoxe, este consemnată de cei patru Sfinți Evanghelişti (Matei
cap. 21, Marcu cap. 11, Luca cap. 19, Ioan cap. 12). Icoana Intrării Domnului în Ierusalim
se distinge prin nota triumfală şi festivă, întrerupând austeritatea Postului Mare şi
descoperindu-se ca o pregustare a bucuriei Paştelui.

Grupul de DISCIPOLI, con- În partea stângă, se observă MUNTELE Lângă munte e reprezentat un
dus de Apostolul Petru, este MǍSLINILOR, a cărui vale coboară până COPAC înalt, cu DOI COPII
reprezentat compact, în par- spre centrul picturii. Acesta evocă Revela- care adună ramuri de finic,
tea stângă a icoanei, în spatele ţia divină de la Sinai,Horeb sau Tabor. evocând scena stejarului din
Mântuitorului, simetric faţă de Mamvri şi cea a copacului
grupul de oameni din dreapta, vieţii. În dreapta, apare CE-
care vine dinspre Ierusalim TATEA IERUSALIMULUI,
pentru a-L primi pe Domnul. ilustrată ca un oraş compact
Ei sunt nedumeriţi de măreţia cu turnuri şi ziduri care includ
faptului dumnezeiesc (Ioan multe clădiri. Oraşul stilizat
12, 16). simbolizează casa lui Avraam.

MÂNTUITORUL Hristos este MULŢIMEA care Îl întâmpină


zugrăvit stând pe mânzul asi- pe Mântuitorul iese de pe o
nei (nu călare în mod obiş- poartă largă a zidurilor ora-
nuit, ci cu amândouă picioare- şului. Numărul mulțimilor este
le în aceeaşi parte, ca pe un redus la minimum, cuprinzând
tron), cu capul întors fie spre totuşi toate stările sociale şi
Apostoli, care vin pe jos în ur- vârstele: copii şi vârstnici,
ma Lui, fie spre Ierusalim, femei şi bărbați, fariseii și căr-
binecuvântând cu mâna turarii, înfațişând pe fiecare cu
dreaptă mulţimea. Prin aceas- starea sa sufletească cu care a
ta este confirmată împlinirea participat la Intrarea Dom-
profeţiei despre Hristos, care nului în Ierusalim.
trebuie să vină ca împărat
(Zaharia 9, 9). În mâna stân- COPIII, simbol al al curăției su-
gă ţine un sul închis - simbol fletești, întind veşminte în calea
al Evangheliei. Intrarea so- Mântuitorului şi, împreună cu
lemnă în Ierusalim, este dru- adulţii, ies înainte cu ramuri de
mul Mântuitorului spre RAMURA DE FINIC este simbolul finic în mâini. Chiar dacă Evan-
Pătimirea şi moartea de bună bucuriei şi al sărbătorii. Iudeii o foloseau gheliştii nu îi menţionează, co-
voie. Totodată, această intrare atunci când ieşeau în întâmpinarea celor piii nu puteau totuşi lipsi. Pre-
este şi imaginea venirii Împă- de rang înalt. Ca simbol al vitejiei, era zenţa lor în icoană poartă o
ratului Slavei în Împărăţia Sa. oferită biruitorilor drept răsplată. semnificaţie deosebită, scoasă
în evidenţă şi în Sfânta Scrip-
tură („din gura pruncilor şi a
ÎNTINDEREA VEŞMINTELOR, în Sfânta Scriptură (IV Regi 9, 13), este atributul celor ce sug ai săvârşit laudă” -
împăratului uns. Şi pentru că Mântuitorul este Cel Uns, a Cărui „împărăţie nu este Psalmul 8, 2), aceştia strigând
din lumea aceasta” (Ioan 18, 36), veşmintele sunt aşternute înaintea Lui de către „Osana, fiul lui David”, atunci
copii, nu de adulţii care Îl întâmpină pe Hristos ca pentru o împărăţie pământească. când Îl întâmpină pe Iisus.

Foaie editată şi distribuită gratuit


de Biroul de catehizare al
Arhiepiscopiei Iaşilor
Cuvânt catehetic
„Mergând, învăţaţi toate neamurile…” (Matei 28,19)
Nr. 4 (16)
Cateheză MMB Anul III ▪ Aprilie 2017
Apare cu binecuvântarea ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

S-ar putea să vă placă și