Pregătirea pacientului şi participarea asistentului medical la examinarea radiologică a aparatului

cardiovascular

Angiocardiografia este un examen radiologic al vaselor şi cavităţilor inimii cu substanţă de contrast

Scop/indicaţii
 evaluarea unor defecte valvulare;
 monitorizarea presiunilor pulmonare şi a debitului cardiac intra şi post operator;
 administrarea unor medicamente trombolitice în artera obstrucţionată;
 angioplastie cu aterectomie sau montare de stent.
Materiale necesare
Sunt în funcţie de scop şi indicaţii:
 substanţe de contrast pentru examinare radiologică;
 medicamente pentru prevenirea şi combaterea accidentelor;
 cateter în funcţia de vena cateterozată;
 materiale de dezinfecţie.
Pregătirea pacientului
 medicul explică necesitatea procedurii şi modul de derulare;
 obţine consimţământul scris;
 pacientul nu mănâncă înaintea examenului;
 pacientul îşi goleşte vezica;
 pacientul este avertizat că în timpul injectării substanţei de contrast va simţi arsură şi durere de-a
lungul venei (15-20 secunde) din cauza concentraţiei soluţiei;
 pacientul este informat că procedura durează aproximativ o oră;
 rezultatele se primesc în 1-2 zile.
Participarea asistentului medical la procedură

 în funcţie de scopul urmărit, se pot puncţiona vena subclaviculară, brahială sau femurală pentru
cordul drept, femurală sau brahială pentru cateterizarea cordului stâng;

 dacă este necesar, pentru cateterizarea venei femurale, zona este întâi rasă şi după aceea dezinfectată
şi puncţionată;
 în timpul procedurii, pacientul este monitorizat;
 asistentul medical serveşte materialele necesare şi observă pacientul;
 după puncţionare se introduce cateterul şi se avansează până în cavitatea cardiacă sau până în
arterele coronare;
 după injectarea substanţei de contrast, se fac radiografii care pot evidenţia: modificări anatomice ale
marilor vase sau camerelor inimii, ocluzia arterei coronare, anevrismul ventricular, defecte septale,
valvulare congenitale sau dobândite, embolii pulmonare, hipertensiunea pulmonară.
Îngrijirea după procedură
 pacientul este supravegheat atent 4-8 ore, se observă locul puncţiei (pot apărea sângerări,
hematoane), pulsul, tensiunea arterială;
 pot apărea aritmii sau alte complicaţii mai grave (AVC, IMA, infecţia locului de inserţie a
cateterului);
 pacientul stă în repaus, cu membrul puncţionat întins;
 dacă pacientul nu îşi poate mişca mâna sau piciorul, acuză furnicături şi dureri, se anunţă medicul;
 se recomandă consumul crescut de lichide, pentru a favoriza eliminarea substanţei de contrast.
Alte examene radiologice
 Aortografia – introducerea prin puncţie sau cateter a unei substanţe de contrast în aortă, pentru
studierea acesteia.
 Arteriografia periferică – introducerea prin injecţie intraarterială a substanţei de contrast pe baza
de iod într-o arteră periferică.
 Flebografia – introducerea pe cale i.v. a unei substanţe de contrast diluate pentru a studia
permeabilitatea venei şi modificările peretelui.
Sunt examene de compentenţa medicului, în cadrul cărora asistentul pregăteşte materialele, însoţeşte
pacientul şi îl observă după procedură.
Tomografia computerizată toracică este un examen radiologic cu sau fără substanţa de contrast, care
oferă secţiuni transversale ale peretelui şi organelor intratoracice pe baza cărora se pot diagnostica o serie
de afecţiuni nedectabile pe radiografia toracică standard.
Pot fi evidenţiate:
 calcificări mici de artere coronare;
 anevrismul de aortă;
 tromboembolismul;
 limfa denopatii hilare sau mediastinale.
Pregătirea pacientului
 pacientul nu mănâncă înainte de examen;
 pacientul stă nemişcat în timpul examenului;
 procedura durează 60-90 minute;
 poate apărea senzaţia de claustrofobie la intrarea în aparat;
 dacă se administrează substanţa de contrast, se montează o linie venoasa, pacientul este avertizat
asupra senzaţiei de căldură;
 în timpul examenului, ascultă indicaţiile celui care face înregistrarea.
Îngrijirea pacientului după procedură
- nu sunt necesare îngrijiri speciale;
- dacă s-a folosit substanţa de contrast, este sfătuit să bea multe lichide
Participarea asistentului medical la examenul cu ultrasunete (echografice)

Ultrasonografia este examinarea neinvazivă pentru vizualizarea structurilor din ţesuturile moi ale corpului,
prin înregistrarea reflectării undelor sonore îndreptate către ţesuturi.
Scop/indicaţii:
 vizualizarea în timp real a organelor abdominale (aorta abdominală, ficat, vezică şi canalele biliare,
pancreasul, rinichi, ureterele, vezica urinară);
 evaluarea motilităţii unor organe, a formei, dimensiunilor, poziţiei;
 evaluarea unor structuri slab vizualizate radiologic sau inaccesibile;
 stabilirea diagnosticului de sarcină, urmărirea ritmului de creştere a sarcinii, sarcini multiple,
malformaţii fetale.
Materiale necesare:
 gel pentru realizarea contactului cu tegumentul;
 prosop textil sau de hartie pentru îndepărtarea gelului.
Pregătirea pacientului: se prezintă pacientului avantajele şi dezavantajele.
 Avantaje:
 nu prezinta risc de radiaţii;
 pregătirea este minimă;
 nu necesită substanţe de contrast;
 nu influentează fătul, se poate repeta fără risc;
 nu necesită spitalizare, se poate efectua ambulatoriu.
 Dezavantaje:
 nu pot fi examinate structurile pline cu aer (plămân, intestin);
 la pacienţii obezi undele ultrasonore sunt atenuate.
 se explică tehnica procedurii, modul de colaborare;
 se culeg informaţii despre eventualele alergii la latex;
 se iau măsuri pentru îndepartarea gazelor dacă se înterpune în faţă fluxului undelor;
 se inspectează zona pentru a nu exista leziuni (gelul se aplică pe pielea integră)
 se iau măsuri pentru asigurarea imobilităţii copiilor;
 unele examene necesită post alimentar şi întreruperea fumatului;
 examenele radioscopice cu bariu se fac înaintea ecografiei.
Participarea asistentului medical la procedură
 se verifică dacă pacientul a respectat recomandările;
 se aşează în poziţie adecvată examenului;
 se asigură contactul permanent între transductor şi tegument.
Ecografia transesofagiană - examen endoscopic şi ultrasonor pentru vizualizarea cordului din poziţia
retrocardiacă eliminând interferenţele cu alte structuri: ţesut subcutanat, oasele toracelui, plămâni.
Medicul plasează transconductorul ecografic în esofag cu ajutorul endoscopului.
Pacientul nu trebuie să mănânce cel puţin 8 ore.
Participarea asistentului medical la procedură
 se montează un cateter intravenos;
 se sedează pacientul;
 se aplică electrozi pentru ECG, se monitorizează cordul;
 se monitorizează TA prin aplicarea unei manşete a tensiometrului;
 se montează un pulsoximetru;
 se aşează pacientul în decubit lateral stâng;
 se anesteziază faringele şi se introduce endoscopul prin cavitatea bucală până la esofag;
 se face examinarea;
 se monitorizează atent pacientul încă o oră;
Ecografia transesofagiana poate vizualiza: infarctul miocardic, cardomiopatia, defecte septale.
Echografia transtoracică - permite vizualizarea şi aprecierea funcţiilor cordului.
Participarea asistentului medical la procedură
 pacientul este aşezat în decubit dorsal;
 se aplică pe torace un gel care să faciliteze transmiterea ultrasunetelor;
 se examinează cordul;
 se îndepartează gelul.
Nu necesită îngrijire după procedură.

Echografie Doppler arterio-venoasă - evaluează permeabilitatea vaselor de sange, direcţia şi viteza

fluxului sangvin, ultrasunetele fiind reflectate de eritrocite.
Participarea asistentului medical la procedură
 se descoperă membrele de investigat şi se aplică gelul conductor;
 fluxul venos poate fi reprodus ca un sunet șuierător (dacă vena este trombozată nu se percepe nici
un zgomot);
 zonele de ocluzie şi gradul de obstrucţie sunt identificate prin scanare Duplex;
Pentru examenul arterelor se poate opri circulaţia venoasă prin aplicarea manșetelor de tensiometru la
coapsă, gambă, și gleznă;
 transductorul se plasează imediat sub manşeta umflată (presiunea fiind la un nivel superior TA
sistolice înregistrate în extremintatea normală);
 se eliberează lent presiunea din manşetă şi se notează valoarea cea mai mare a TA la care apare
aspectul caracteristic de semnal Doppler şuierator;
 procedura se repetă pentru fiecare nivel.
Examenul echografic duplex al arterelor carotide - vizualizează arterele carotide, măsoară amptitudinea
pulsului carotidian, apreciază viteza şi direcţia fluxului sanguin.
Participarea asistentului medical la procedură
 pacientul este aşezat în decubit dorsal cu capul fixat pentru a împiedica mişcarea laterală;
 se aplica gelul şi se face examinarea;
 testul evidenţiază ocluzia sau stenoza arterei carotide.
Este indicat ca atunci când:
 există semne neurologice (tulburări acute de vorbite, de vedere, semi-pareză, parestezii, atacuri
ischemice tranzitorii);
 pacientul acuză cefalee;
 se percep sufluri pe artera carotidă.
Puncţia pericardică

Înregistrarea electrogramei în repaus şi în efort

Electrocardiograma (EKG) înregistrează activitatea electrică a miocardului cu ajutorul unor electrozi care
captează polarizarea şi depolarizarea atriilor şi ventriculelor.
Asistentul medical realizează înregistrarea, interpretarea fiind făcută de către medic.
Tipuri de electrocardiogramă
 electrocardiograma simplă;
 electrocardiograma de efort;
 monitorizarea Holter.
Electrocardiograma simplă

Electrocardiograma de efort este un examen realizat sub supravegherea medicului, care poate fi asistat
de o asistentă, şi are rolul de a identifica insuficienţa coronariană care se manifestă la efort.
Pacientul este informat cu privire la modul de desfăşurare a testului.
Efectuarea procedurii
 se montează electrozii;
 se face mai întâi o electrocardiogramă simplă;
 este pus apoi să pedaleze o bicicletă ergonomică sau să meargă pe un covor rulant;
 programul durează în mod normal 20-30 minute;
 în timpul efortului se înregistrează ECG, presiunea arterială;
 pacientul să aibe îmbrăcăminte lejeră;
 nu fumează înainte de test;
 mănâcă cu 2 ore înainte de de test;
 comunică medicului tratamentul care l-a luat în ziua respectivă;
 pacientul este sfătuit să anunţe orice manifestare în timpul examenului: durere, palpitaţii, jenă
respiratorie.
Monitorizarea electrocardiografică ambulatorie (Holter)
Holterul permite înregistrarea activităţii cardiace timp de 24h prin intermediul unor electrolizi montaţi pe
toracele pacientului şi legat de o cutie pe care acesta o poartă tot timpul cât durează înregistrarea.
Examenul este foarte important pentru înregistrarea fenomenelor paroxistice care apar sau dispar brutal:
aritmii, modificări ischemice.
Permite aprecierea efectelor tratamentului cu antiaritmii.
Montarea electrozilor
 se îndepărtează pilozitatea, dacă este necesar;
 se pun electrozi având grijă să fie bine montaţi, pentru a limita cât mai mult parazitarea
înregistrării;
 se verifică dispozitivul de înregistrare;
 se declanşează înregistrarea.
Instruirea pacientului în timpul înregistrării
 pacientul are obligaţia să supravegheze cutia apratului în timpul celor 24ore;
 nu face duş;
 duce o viaţă normală/obişnuită tot timpul înregistrării;
 pe o hârtie specială se înregistrează din oră în oră toate manifestările particulare: palpitaţii, oboseală
mare, efort mare;
 pacientul notează toate activităţile efectuate şi toate evenimentele la care participă în 24ore;
 nu trebuie să folosească aparatura electrică sau electronică (aparat de ras) deoarece modifică traseul
ECG.
Interpretarea rezultatelor se face de către medic, la sfârșitul înregistrării (dupa 24 ore).

Supravegherea pacientului tratat cu diuretice în cardiologie

Acţiunea medicamentelor
 Diureticele cresc excreţia renală de sodiu şi apă.
Indicaţii generale
 insuficienţă ventriculară stânga şi dreapta;
 edem pulmonar şi edeme ale unor membre inferioare;
 hipertensiune arterială;
 retenţia hidrică din sindromul nefrotic, ciroza heptică;
 insuficienţă renală acută şi cronică.
Recomandarea diureticului, stabilirea dozei şi orarului de administrare sunt de competenţa medicului.
 Furosenid (furantil, lasix) – provoacă eliminarea unui volum mare de urină izoton sau hipoton cu o
cantitate crescută de Na, K, Cl, Ca, Mg.
 Se folosteşte în toate tipurile de edem: insuficienţă caridacă, ciroză, endeme renale
 Tiazidele sunt diuretice cu acţiune moderată, relativ durabilă.
 Sunt larg folosite pentru tratamentul retenţiei hidrosaline moderate din insuficienţa cardiacă cronică,
ciroză, boli renale cronice. Sunt indicate ca antihipertensiune.
  Spironolactona şi alte diuretice aldosteronice cresc eliminarea apei şi a clorului de sodoiu
Favorizează reţinerea potasiului în organism.
 Manitolul – face parte dintre diureticile osmotice, nu se foloseşte în insuficienţa cardiacă
decompensată.
Supravegherea tratamentului
 curba diurezei;
 curba greutăţii;
 semnele clinice şi starea de hidratare;
 se recoltează probe biologice, urmărind principalii parametri ai funcţiei renale: uree sangvină,
creatinemin; se supraveghează ionograma sangvină şi urinară;
 se face dozarea regulată a proteinelor, uricemia, glicemia, calcemia, permiţând depistarea efectelor
indezirabile ale tratamentului.
Supravegherea pacientului tratat cu digitalice. Digitalicele sunt glucozide cardiotonice care au ca efect
creşterea forţei de contracţie a miocardului, reducerea frecvenţei cardiace, încetinirea conducerii
intracardiace, și cresterea excitabilității miocardului ventricular.
Indicaţii
 insuficienţa cardiacă;
 tulburările de ritm supraventricular.
Recomandarea tonicardiacului, stabilirea dozei şi orarului de administrare sunt de competenţa
medicului.
Precauţii, supraveghere:
Supravegherea de către asistentul medical, a pacientului tratat cu digitalice urmărește:
 observarea stării generale a pacientului pe durata tratamentului/spitalizării;
 transmiterea oricăror semne intoxicație sau efecte adverse care pot apărea, precum:
 semne digestive: anorexie, greţuri, vărsături;
 semne oculare: discromatopsie la verde şi galben;
 semne neurologice: cefalee, fatigabilitate, vertij;
 semne cardiace: tulburări de ritm şi de conducere relevate prin electrocardiogramă;
 manifestări alergice și trombopenie (rar);
 efecte adverse asupra sistemului nervos: slăbiciune musculară, apatie, fatigabilitate, astenie, stare de
rău, cefalee, tulburări de vedere, depresie şi foarte rar psihoze;
 ginecomostia (în administrarea pe termen lung).
 depistarea intoxicaţiei digitalice trebuie să se facă sistematic la toţi pacienții aflaţi sub tratament;
 se obţin prin interogări date despre manifestările extracardiace, adesea foarte precoce şi prin ECG,
care evidenţiază extrasistole izolate, bloc atrioventricular sau fibrilaţie atrială şi ritm ventricular
lent;
 un mijloc simplu de supraveghere este urmărirea frecvenţei cardiace;
 medicul poate cere un dozaj plasmatic al digitalicului în suspiciune de supradozare
 pacientul este avertizat că, la apariţia semnelor precoce de intoxicaţie digitalică, să meargă imediat
la medic pentru o conduită terapeutică adecvată.