Terapia strategică de familie

Nică Robert

Dacă ar fi să mă raportez la familia mea, aș avea un repertoriu larg de situații de viață de

care să mă leg. De când am ajuns la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, am
identificat multe problele pe care le-aș putea discuta aici și pe care le-aș aborda în această
temă.
Între părinții mei există o comunicare proastă, adesea se nasc certuri din lucruri mărunte
și partea cea mai proastă nu sunt sentimentele negative pe care și le trezesc unul altuia, ci
mai degrabă atmosfera care se creează în casă, și faptul că frații mei sunt cei mai afectați
de acest lucru, chiar dacă uneori inconștient, acestă situație începe să devină o normalitate
pentru ei.
Având în vedere că ideea de la care pornește terapia strategică de familie este că
procesul psihoterapeutic are mai multe șanse de succes dacă subiectul nu este izolat,
accentul trebuie pus pe întâlnirile de grup. Cu toate acestea, la început ar fi necesară cel
puțin o întâlnire particulară cu fiecare dintre membrii familiei implicați. Acest proces ar avea
ca scop în primul rând identificarea nevoilor fiecăruia, cum de văd membrii familiei între ei
părinte, pentru ca terapeutul să își poată face o imagine mai de ansamblu asupra
problematicii. Înal doilea rând, ședințele individuale ar mai avea ca scop observarea
mecanismelor fiecăruia de apărare, dar și punctul fiecaruia de vedere și poziția adoptată în
legătură cu situația respectivă.
Ca terapeut, aș încerca să mă leg cât mai mult de resursele fiecăruia pentru a-i ajuta să
gestioneze situațiile stresante din familie, și în același timp aș încerca să le ofer, sau să îi
determin să își ofere singuri o altă persectivă asupra problemei și soluții, pe baza resurselor
asupra situației de viață.
Focusul procesului de intervenţie este “întărirea” relaţiilor dintre membrii familiei. Având
în vedere faptul că “problema” provine de la comunicarea defectuasă dintre părinți,
terapeutul ar trebui să se axeze pe relația dintre cei doi. După ședințele individuale, aș
inițializa ședințe de grup în care aș aborda problema bidirecțional, scopul fiind ca fiecare
dintre părinți să vadă punctul celuilalt de vedere într-un cadru mai securizant și mai liniștitor,
dar totodată, aceste ședințe ar avea ca scop identificarea de către terapeut a modului în
care se desfășoară dialogul între părinți și a pozițiilor pe care le adoptă fiecare. Aici
terapeutul poate vedea cu adevărat care sunt mecanismele pe care fiecare le folosește, dar
totodată poate întări și susține comunicarea activă și avantajoasă.
În acest punct se pot construi strategii de intervenție din partea terapeutului care să
amelioreze disfuncționalitățile din sistemul familiar. Totodată, terapeutul poate construi
aceste strategii împreună cu părinții, scopul acestui proces fiind întărirea comunicării și
relației dintre cei doi.
Un exemplu de de strategie concretă în această situație, ar fi conectarea fiecaruia la
nevoile celuilalt, sau mai specific, ascultarea activă. De obicei, când se ceartă, părinții mei își
pun o barieră și își apără punctul de vedere, astfel că nu “se mai aud între ei”. Le-aș
propune ca atunci când sunt pe punctul de a izbugni, să-și ia un moment de repaus să se
liniștească și să încerce să intre în conversație cu o altă stare de spirit, cu scopul de a-i
asculta, conștient și punctul de vedere al celuilalt. Desigur, acest exercițiu ar fi repetat în
cabinetul de psihologie înainte pentru a avea un punct de reper.
Ar mai fi și alte strategi pe care le-ar putea implementa terapeutul, dar ar ține mai mult
fiecare în parte, astfel că cea mai importantă strategie de grup pe care o consider eu că ar
avea un impactul cel mai mare este învățarea ascultării active.