Rezumatul lecției

Majoritatea lingviştilor definesc cazul drept categoria gramaticală care reflectă, prin conţinutul
său, raporturile care se stabilesc între elementele unui enunţ. Categoria cazului implică o formă
categorială, un conţinut categorial şi o funcţie sintactică

Categoria gramaticală a cazului cuprinde în limba română cinci termeni (cazuri): nominativ (N),
acuzativ (Ac), genitiv (G), dativ (D) şi vocativ (V)

Vocativul:

-Nu are funcție sintactică acest caz, dar are niște forme sugecte care sunt:

- o pentru femenin

-sau este le – pentru masculine

-sau este lor – pentru plural (domnilor, fetelor, doamnelor)

Acestea forme ne arată că există Vocativul ce țin nu de structura verbului, dar de structura
umană.

În sestemul casual are o poziție aparte de alte cazuri, deoarece Nomonotivul arată subiectul.

Dativul este cazul obiectului indirect.

Acuzativul este cazul direct (avem compliment direct, ca substantivul).

Genitivul este cazul care se plasează pe lângă un substantive și este cazul atributului.

Fucț. Sintactice - se difenes prin raportarea la structura proprozițională.

Vocativul trimite la structura comunicării umane și este numele reciptorului (e.g. Dana scoală-te)

- Voc. desemnează receptorul, vorbitorul.

Genetivul (după un substantive, sau după o prepozitie) formal coiencide cu Dativul (urmează
după alte prepoziții)

Metoda subtituirii

Substituirea substantivului prin Pronume

( e.g. Omul s-a format datorită limbajului ( datorită cui? Limbajului Dativ)

Omul s-a format datortă mie - Dativ

Limbajul meu – Genetiv

- Director
- El devine derector – nu putem schimba
Motoda aceasta funcționază întotddeauna, dar n funcționază în aceasta situație, căci T. Pușcaru
spune că în cazul resprectiv avem cazul neutru, ar fi a VI-lea caz a limbii române în care subst.
nu se substituie că e pronume și este cazul neutru.

Fucțiile sintactice ale cazului

Cazurile sunt redate la nivel formal, cu ajutorul atricului hotărât și nehotărât.

Prepozițiile predomină la Akuzativ, dar nu întotdeauna numai cazul Akk.

Prepozițiile primare, simple și compuse din latină, atât cele simple în, de, pe, la

Avem diferite cazuri de Genetiv-analitic și o situație Dedactiv- analytic

Genetivul analytic se formează cu la, pe la, pe la ( e.g. Pragul la casă)

O Folosim limba sintactică!- limba literală

Prepozițiile primare, title și compuse cer cazul Akk. În aceasta regulă generală avem 4 exepții
contextuale (adică în context) dintre care 3 formează Genetivul-analitic la, de, de la și o situație
în care apare Dativul-analitic cu prepoziția la.

Ultima exepție!

Este vorba prepozițiile asupra și contra care sun sunt deasemenea primare și simple, dar
întotdeauna cer cazul Genetiv.

(e.g. contra mea; deasupra mea) – Pronumele la fel e la Genetiv

Acestea au fost prepoziții primare, dar sunt și secunddare, care s-au format pe terenul
limbii române.

Prep. Primare sunt celea moștenite din latină

Prep. Secundare sunt celea ce s-au format prin conversiunea din alte părți de vorbire.

Funcția sintactică – înseamnă dependență de ceva. Înseană că un cuvânt e legat de alt cuvânt,
întrebarea se pune de un cuvânt și se răspunde cu alt cuvânt, pentru că cel care răspunde la
întrebare este în dependență de primul cuvânt ( e.g. Cine merge? Merge copilul.; Merge cum?
Repede.)

 Valența Verbală

Valența vine de chimie și este posibilitatea combinatorie a unui atom, unor elemente chimice.

- Trimite la posibilitatea combinatore

- Pentru că verbul dictează structura propoziției.
- Nu substantivul, nu altă parte de vorbire.
- Nucleul unei propoziției
- Modul în care structurează, este dictată de verb
- Verbul e cel mai important, deaorece verbul parcă ar conține „e ca o piesă de teatru care
ne spune câți actori ne trebuiesc”
 e.g. verbul a ploua nu are nevoie de nici un actor, el se întâmplă de la sine.

tună – cine tună? Nu putem spune nici cui tună!

Verbul are valența 0, căci nu se îmbină, nici cu agent, nici cu pacient, nici cu obiectul
inderect ( Reprezintă: Subiectul – complimentul derect – complimentul inderect)

Verbe (verbe impersonale, propriu zise se numesc verbe cu valența 0, ele nu admit subiect,
nu admit compliment direct, nu admit compliment inderect)

-Verbe cu Valența 0 formează propoziții verbale-impersonale.

Verbe cu valența 1 aceștea verbe cer doar un singur actor.

Din semantică verbe care cer un singur agent, adică cer subiectul acțiunii e.g. aleargă ( Cine
aleargă – Copilul aleargă = verbul, categoria monovalentă, cu valența 1, cere un singur
agent, și acest agent este Subiectul

Verbele cu valența II – doi actori, un subiect – în Nominativ și care cer un pacient, un obiect
direct e.g. Copilul traversează strada – (Traversează cine? Copilul; agentul care face
acțiunea; Traversează ce? Este obiectul acțiunii și va fi în Ac.)

- E un verb ce cere doi actanți.

e.g. Copilul o vede pe mama – ( Vede cine? - Copilul; Pe cine? - Pe mama; - doi actanți
– subiectul și obiectul direct)
Ultima categorie e Verbele cu Valența III

sunt verbele ce cer un Subiect – Un obiect direct, care ete pacientul – un obiect inderect e.g.
Copilul scrie o scrisoare bunicilor ( cine scrie? – Copilul – subiectul acțiunii, subiectul
propoziției; Scrie ce? – o scrisoare – obiectul acțiunii direct; Scrie cui? – scrie bunicilor –
obiectul inderect a acțiumii)

Deci, în limba română sunt 4 categorii valențiale: verbe cu valența 0, verbe cu valența I, cu
valența II și verbe cu valența III.

Valența verbală în cadrul cazului

Valenţa verbală are în vedere numărul de actanţi pe care îi selectează verbul (agentul, pacientul,
beneficiarul)

Clase valenţiale de verbe:

- verbele avalente sunt verbele care nu selectează nici un actant;

 sunt numite verbe meteorologice: ele descriu fenomene atmosferice, stări ale mediului
ambiant; funcţional aceste verbe sunt numite impersonale;
 nu implică un actant activ, un agent care ar constitui sursa, ci se desfăşoară parcă de la
sine;
- verbele monovalente mplică un actant, descriu formele de manifestare a unor obiecte
izolate; ele reflectă următoarele modele semantice:
 b) purtătorul unei stări + starea fizică sau psihică:
c) experimentator + sentiment:
d) obiect + trecerea dintr-o stare în alta:
e) agent + acţiune:
f) purtătorul unei capacităţi + capacitatea (caracteristică a procesului):
g) sursa, emiţătorul unei radiaţii + iradierea:
- verbele bivalente descriu situaţii constituite din doi actanţi între care există un anumit tip
de raport (şi raportul de interdependenţă dintre ei) sau situaţii care includ, pe lângă un actant, şi
o caracteristică circumstanţială obligatorie. Modelele semantice ale acestor verbe sunt
următoarele:
a) agent + proces + pacient:
agent + proces + rezultatul:
b)receptor + senzaţie + obiectul perceput:
c) agent + mişcare, strămutare + obiectul strămutat:
d)subiectul + descoperire + obiect:
e) posesor + raport de apartenenţă + obiectul posedat (sau obiectul posedat + raport de
apartenenţă + posesorul:
Pentru analiză:Moşneagul avea un coş. Am găsit cartea. Boii trag carul. Hamalii
cară saci. Văd o corabie. Muncitorii construiesc o casă. Copiii culeg cireşe. Ascult muzică.
Astronomii au descoperit o nouă stea. Casa aparţine locatarilor.
- verbele trivalente descriu situaţii care implică trei participanţi (agent, pacient, beneficiar);
ele alcătuiesc construcţii care au următoarele modele semantice:
a) subiect + comunicare + conţinutul comunicării + destinatar:
b) subiect + transmitere + obiect + destinatar:
Pentru analiză: El i-a transmis mamei o floare. Bunica îi spune nepotului o poveste.