Povestea

literei
o
 Au mers mult timp urmărind linia curcubeului.
Când acesta a dispărut, au ajuns la un sat. Oamenii
de acolo i-au primit prietenoşi, i-au ospătat şi le-au
oferit un loc pentru odihnă pentru noaptea ce se
apropia.
A doua zi, cei doi au împrumutat doi cai şi au
plecat mai departe. Ca răsplată pentru găzduire,
Aurora le-a lăsat oamenilor seminţe de flori, care,
înflorind, să le aducă bucurie cu frumuseţea lor.
 Şi-au continuat
călătoria spre casa
Aurorei. De câte ori
ajungeau într-un
sat, cei doi primeau
găzduire şi cai de
schimb.
În urma lor, lăsau
casele oamenilor
pline de flori.
 Veştile despre ei
alergau ca vântul. Cu
cât se apropiau mai tare
de casă, cu atât mai cu
drag erau primiţi de
către oameni.
Aceştia îi primeau în
casele lor, îi ospătau cu
ce aveau mai bun şi le
arătau locurile
minunate în care trăiau:
păduri nesfârşite prin
care curgeau râuri
limpezi şi pajişti care se
legănau în adierea
vântului.
 După trei luni lungi, cât a
durat călătoria, au ajuns la
castel. Acolo erau aşteptaţi de
o mulţime de oameni, veniţi
să-i întâmpine.
Cu mic, cu mare, erau
acolo oameni care îi cunoşteau
sau care doar auziseră despre
prinţ şi Aurora.
 Regele a coborât scările
palatului în fugă.
– OOOO, nu credeam c-o să vă
mai revăd vreodată! le-a spus
el prinţului şi fiicei sale, Aurora.
I-a cuprins în braţe pe amândoi
şi i-a ţinut aşa multă vreme.
De atunci, când se întâlnesc
după o lungă absenţă, oamenii se
strâng în braţe. Iar sunetul scos
de rege la vederea celor doi se
scrie ca un cerc care imita
braţele regelui care-i cuprinde-n
braţe pe cei doi prinţi.
Aşa s-a născut litera O...
Realizat de :
prof.înv.primar Ciupa Camelia
Şcoala „Ion Agârbiceanu”,
Cluj-Napoca