5/9/2013

GESTIONAREA ŞI CONTROLUL
STOCURILOR

Probleme de bază privind stocurile de materiale/produse

• Definirea şi clasificarea stocurilor
• Rolul şi funcţiile stocurilor
• Obiective şi indicatori economici specifici procesului de stocare
Probleme de baza privind gestionarea, controlul şi determinarea mărimii
stocurilor
• Probleme privind gestionarea stocurilor
• Probleme privind controlul stocurilor
• Aspecte privind determinarea mărimii stocurilor de materiale/produse
Stocurile de fabricaţie şi distribuţie
• Definirea şi clasificarea stocurilor de fabricaţie şi distribuţie
• Determinarea mărimii stocurilor de materii prime sau componente
• Determinarea mărimii stocurilor de producţie neterminată (în curs de
fabricaţie)
• Determinarea mărimii stocurilor de distribuţie (piese finite)
Posibilităţi de eficientizare a procesului de stocare a
materialelor/produselor
• Aspecte privind gestionarea eficienta a stocurilor
• Posibilităţi de reducere a nivelului stocurilor de materiale/produse
• Optimizarea stocurilor de fabricaţie

1
 5/9/2013

Probleme de bază privind stocurile de

materiale/produse
• Definirea şi clasificarea stocurilor
• Rolul şi funcţiile stocurilor
• Obiective şi indicatori economici specifici
procesului de stocare

Definirea şi clasificarea stocurilor

• Stocurile sunt acumulări de materiale/produse, păstrate în

sistemele de depozitare ale întreprinderilor industriale
pentru alimentarea continuă a unităţilor structurale de
producţie sau pieţei, în vederea desfăşurării unor activităţi
ritmice şi continui de producţie sau distribuţie.
• Apariţia şi existenţa stocurilor de materiale/produse se
poate justifica în modul următor:
o activităţile de producţie necesită un consum periodic sau
continuu de materii prime, componente sau
subansambluri; întrucât aprovizionarea se realizează, în
general, periodic, se impune existenţa unor stocuri de
materii prime, componente sau subansambluri în
depozitele întreprinderii;

2
 5/9/2013

o pentru activităţile de întreţinere şi reparaţii,

materialele şi piesele de schimb se consumă la diferite
intervale de timp stabilite sau nu prin normative;
deoarece aprovizionarea se realizează periodic; se
impune existenţa în permanenţă a unor stocuri de
materiale de întreţinere/piese de schimb în magaziile
întreprinderii;
o cerinţele pieţei impun ca produsele finite să fie livrate
periodic la anumite intervale de timp determinate;
deoarece fabricarea acestora are loc zilnic (continuu),
în depozitele întreprinderii vor apărea stocuri de
produse finite care necesită depozitarea pe anumite
perioade de timp.

• In bilanţul întreprinderii stocurile reprezintă intre 20-80 % din

totalul activelor.
• Investiţiile în stocuri influenţează, în special, următoarele obiective
strategice şi comerciale ale întreprinderii de producţie industrială:
profitabilitatea, activele curente, nivelul vânzărilor şi nivelul de
servire a beneficiarilor.
• Principalele grupe de resurse materiale ce sunt stocate în cadrul
întreprinderilor industriale sunt:
o resurse materiale (materii prime, componente, subansambluri),
care sunt supuse unor operaţii de prelucrare înaintea
transformării lor în produse finite sau intermediare;
o resurse materiale aflate în procesul de prelucrare pentru
transformarea lor în produse finite;
o produse finite, rezultate în urma proceselor de fabricaţie, care
sunt destinate satisfacerii comenzilor beneficiarilor.

3
 5/9/2013

In funcţie de destinaţia resurselor materiale acumulate, stocurile pot fi grupate în

următoarele categorii principale :
• stocuri de fabricaţie, în care sunt incluse materiile prime, componentele sau
subansamblurile necesare desfăşurării proceselor de fabricaţie;
• stocuri de distribuţie, în care sunt incluse produsele finite ce urmează a fi livrate
beneficiarilor.

În funcţie de motivele pentru care sunt constituite, stocurile de

materiale/produse pot fi de următoarele tipuri:
• stocuri de ciclu, care sunt realizate pentru aprovizionarea procesului de
producţie şi sunt constituite în cazul în care întreprinderea poate anticipa
cererea şi perioadele de completare;
• stocuri în transport, care sunt reprezentate de resursele materiale ce se
află în deplasarea dintre diferitele puncte de utilizare/vânzare, respectiv
de la încărcarea în locul de origine la următoarea reîncărcare; aceste
stocuri pot fi considerate ca parte a stocului de ciclu;
• stocuri de siguranţă, care reprezintă resursele materiale din afara celor de
ciclu şi sunt constituite în cazurile de nesiguranţă în ceea ce priveşte
cererea sau termenele de aprovizionare;
• stocuri speculative, care sunt constituite din alte motive decât cele impuse
de satisfacerea cererii curente, respectiv: obţinerea de reduceri în cazul
unor mari cantităţi comandate, cererea sezonieră; în condiţiile în care
stocul trebuie să asigure constanţa sarcinilor de lucru şi a forţei de muncă,
cererile diferă de perioadele de fabricaţie etc.;
• stocurile sezoniere, care sunt o categorie de stocuri speculative;
• stocurile de rezervă, care reprezintă resursele materiale stocate pentru
faptul că în anumite perioade de timp nu există cerere de
materiale/produse.

4
 5/9/2013

Rolul şi funcţiile stocurilor

In cadrul unei întreprinderi industriale, stocurile de

materiale/produse îndeplinesc următoarele roluri:
• permit realizarea unor economii în activităţile de
aprovizionare, transport şi fabricaţie; astfel:
o stocul de materii prime, componente sau subansambluri
este necesar pentru ca întreprinderea să realizeze o
reducere a preţului unitar şi a volumului de
aprovizionare;
o stocul de produse finite este necesar pentru ca
întreprinderea să realizeze economii la transportul
acestora (prin volumuri mari de încărcare) şi economii de
producţie (prin posibilitatea de mărire a capacităţii de
producţie a instalaţiilor);

• realizează un echilibru intre cerere şi ofertă, mai ales, în

cazul cererii şi ofertei sezoniere când stocul trebuie să
satisfacă o cerere crescută de materiale/produse;
• permit specializarea fabricaţiei, prin faptul că face posibilă
specializarea instalaţiilor întreprinderii pentru produsele pe
care le fabrică;
• asigură protecţia în situaţiile de nesiguranţă în ceea ce
priveşte cererea şi ciclul comenzilor; de exemplu, în cazul
stocurilor de materie primă în exces faţă de cele cerute de
producţie, întreprinderea poate realiza economii prin faptul
ca preţul materiei prime poate creşte în perioada imediată
ultimei aprovizionări, iar, în cazul stocurilor de produse
finite, întreprinderea realizează îmbunătăţirea nivelului de
servire a beneficiarilor, mai ales, când trebuie să facă faţă
unei cereri variabile sau neanticipate;
• acţionează ca un tampon între interfeţele critice din cadrul
întreprinderii, respectiv: aprovizionare – producţie,
producţie – marketing, marketing – distribuţie.

5
 5/9/2013

În concordanţă cu rolurile stocurilor enumerate mai sus,

funcţiile principale ale acestora pot fi grupate astfel:
• funcţia comercială, prin care stocurile trebuie să
asigure livrarea imediată către beneficiari a
materialelor/produselor solicitate; această funcţie este
specifică pentru întreprinderile care livrează
materiale/produse standard pentru o reţea de
distribuţie. Dacă termenul de livrare este inferior celui
de aprovizionare sau de fabricaţie a produsului, este
necesară anticiparea privind comanda beneficiarului; în
acest fel, stocul trebuie să facă faţă unei incertitudini
privind cererea viitoare.

• funcţia de reglare a capacităţii, prin care stocul trebuie să

compenseze un dezechilibru previzibil între sarcina de lucru
şi capacitatea unei resurse.
• funcţia de circulaţie, prin care stocul trebuie să asigure în
cadrul sistemului logistic o circulaţie continuă a fluxului
pentru a face faţă unui anumit decuplaj cantitativ, calitativ
sau temporal între diferitele părţi ale acestuia; de exemplu,
în cazul întreprinderii industriale, funcţia de circulaţie a
stocului trebuie să asigure continuarea pe o durată limitată
a fabricaţiei în cadrul unui post de lucru dacă postul vecin
este oprit.
• funcţia tehnologică, prin care stocul trebuie să asigure
punerea în practică a operaţiilor de transformare
tehnologica a acestuia.

6
 5/9/2013

Obiective şi indicatori economici specifici

procesului de stocare
Obiectivele principale urmărite în conducerea proceselor de stocare, în
vederea creşterii eficienţei activităţilor specifice, sunt următoarele:
• constituirea de stocuri minim necesare pentru desfăşurarea normală a
proceselor de producţie;
• utilizarea unor metode şi tehnici adecvate pentru dimensionarea
stocurilor;
• diminuarea cheltuielilor specifice determinate de constituirea şi
gestionarea stocurilor;
• asigurarea unor condiţii optime de depozitare-stocare în vederea
prevenirii degradării materialelor/produselor stocate;
• organizarea unor sisteme operative şi eficiente de evidenţă şi gestiune a
stocurilor;
• valorificarea operativă a stocurilor în vederea deblocării fondurilor
utilizate pentru formarea acestora;
• încadrarea permanentă în limitele prestabilite pentru nivelul stocurilor;
• urmărirea permanentă a cheltuielilor specifice.

Cunoaşterea obiectivelor şi a efectelor pe care le poate avea

îndeplinirea sau neîndeplinirea acestora asupra proceselor de
stocare se impune din următoarele motive:
• realizarea unei sincronizări a procesului de aprovizionare cu
resursele materiale necesare în vederea asigurării normalităţii
activităţilor de producţie sau distribuţie din cadrul întreprinderii;
• realizarea unei dimensionări optime a stocurilor de
materiale/produse pentru a se asigura certitudinea şi siguranţa
desfăşurării optime a activităţilor productive sau de distribuţie.

Aprecierea acestor efecte se poate face pe baza unui sistem de
indicatori economici, care trebuie să permită determinarea unui
nivel optim al stocurilor prin care să se asigure un echilibru între
efectele negative şi pozitive ce pot apare în procesul de stocare;

7
 5/9/2013

Probleme privind gestionarea stocurilor

• Gestionarea stocurilor reprezintă ansamblul de activităţi de

management al stocurilor, care se desfăşoară în cadrul
întreprinderilor industriale angajate în fabricarea,
depozitarea materialelor/produselor şi distribuţia
produselor finite şi care are au o influenţă majoră asupra
performanţelor întreprinderii.
• Acest ansamblu de activităţi include operaţiile tradiţionale
de contabilitate, evaluare şi evidenţă a stocurilor şi impune,
dată fiind importanţa gestiunii stocurilor asupra realizării
obiectivelor întreprinderii, folosirea unor sisteme şi
proceduri potrivite pentru obţinerea unor performanţe
ridicate în activităţile de management al stocurilor.

Tipurile de gestiune a stocurilor se diferenţiază

în funcţie de următorii factori:
• natura şi caracteristicile cererii pentru
consum;
• natura resurselor materiale care se
aprovizionează sau livrează;
• clauzele contractuale stabilite cu furnizorii sau
beneficiarii;
• condiţiile de transport şi depozitare.

8
 5/9/2013

Obiectivele principale ale gestionării stocurilor pot fi grupate

astfel:
• creşterea profitabilităţii întreprinderii, prin creşterea
volumului vânzărilor – dacă nivelele înalte de stocare
conduc la o mai bună disponibilitate a stocului şi la nivele
de servire înalte, sau prin reducerea costurilor stocării –
dacă măsurile aplicate conduc la reducerea comenzilor
returnate, la îmbunătăţirea preciziei de livrare şi a
prognozelor;
• prevederea impactului politicilor întreprinderii asupra
nivelelor de stoc, prin creşterea abilităţii de a previziona
sau controla reacţia determinată de investiţiile în stocuri la
schimbările în politica de dezvoltare a întreprinderii;
• minimizarea costului activităţilor logistice, printr-o
gestionare a stocurilor care să determine satisfacerea
cerinţelor producţiei sau pieţei şi a obiectivelor de servire a
beneficiarilor.

9
 5/9/2013

O gestionare necorespunzătoare a stocurilor

poate conduce la următoarele rezultate
negative:
• creşterea numărului de comenzi returnate;
• creşterea investiţiilor în stocuri;
• rata înaltă de pierdere a
beneficiarilor/furnizorilor şi de deteriorare a
relaţiilor cu alţi parteneri;
• înrăutăţirea utilizării spaţiilor de stocare etc.

Probleme privind controlul stocurilor

Sistemele de control a stocurilor au ca principal scop
asigurarea disponibilităţii materialelor/produselor în
cantitatea solicitată de activităţile de producţie sau distribuţie,
la locul şi la timpul solicitat. În general, un sistem de control al
stocurilor cuprinde următoarele tipuri de activităţi de control:
• controlul financiar, care se referă la aplicarea procedurilor
financiar-contabile de control al inventarului şi care trebuie
să reflecte preocupările legale şi financiare din cadrul
serviciilor specializate ale întreprinderii; în aceasta direcţie,
unitatea de control financiar a stocurilor de
materiale/produse este unitatea monetară;
• controlul operativ, care are ca scop determinarea
cantităţilor aflate în stoc într-un anumit moment şi
urmărirea modului de stocare fizică, de manipulare şi de
realizare a aprovizionării; unitatea de control operativ este
reprezentată de unitatea de păstrare a stocului.

10
 5/9/2013

Cele doua tipuri de controale necesită o abordare

structurală, bazată pe următoarele măsuri ce trebuie
luate:
• planificarea stocului, care, pentru realizarea unui
control eficient, presupune elaborarea unor planuri în
raport cu care pot fi comparate performanţele reale şi
care are ca principal obiectiv prevederea
dezechilibrelor înainte de apariţia acestora; punctul de
pornire pentru planificarea stocurilor este reprezentat
de planul de marketing şi de cel de vânzări;
• stabilirea bugetului, care poate sta la baza atingerii
nivelelor optime de stoc şi care, prin variaţiile sau
abaterile înregistrate reflectate în stocuri, permit
formularea unor aprecieri privind concordanţa dintre
nivelul stocului şi cerinţele de producţie sau vânzări;

• înregistrarea exactă şi corectă a informaţiilor referitoare la

stocuri prin utilizarea sistemelor computerizate ce permit
înregistrarea continuă a stocurilor, prin revizii contabile ale
stocului şi prin înfiinţarea unor puncte de control în zonele
importante ale depozitelor pentru înregistrarea mişcărilor şi
schimbărilor în stoc;
• disponibilitatea informaţiei în orice moment, astfel încât
orice probleme de calitate sau deficit de stoc să fie
cunoscute imediat pentru a se putea aplica măsuri
corective;
• cunoaşterea sau stabilirea rapidă a cauzelor ce determină
apariţia deficienţelor şi a acţiunilor corective ce pot fi
aplicate pentru remedierea acestora.

11
 5/9/2013

Aspecte privind determinarea mărimii

stocurilor de materiale/produse
• Determinarea mărimii stocurilor de materiale/produse
este impusă de necesitatea asigurării bunei desfăşurări a
activităţilor din cadrul întreprinderii industriale.
• O dimensionare corectă a stocurilor este impusă de
efectele pe care acestea le au asupra desfăşurării ciclului
de fabricaţie, nivelului de blocare a capitalului şi asupra
costului total al fabricaţiei sau produselor realizate.

Factorii principali care influenţează nivelul de formare a stocurilor de

materiale/produse sunt:
• frecvenţa aprovizionării cu materiale sau a distribuţiei produselor;
• cantitatea minimă ce poate fi comandată sau cumpărată în condiţii
avantajoase;
• capacitatea de transport a mijloacelor de transport utilizate şi
distanţa de transport;
• capacitatea de depozitare şi posibilităţile de amplasare a stocurilor
de materiale/produse;
• condiţiile naturale şi climaterice pentru realizarea activităţilor de
transport;
• proprietăţile fizico-chimice ale materialelor;
• caracteristicile produselor ce trebuie stocate;
• productivitatea fabricaţiei etc.

12
 5/9/2013

Pentru asigurarea unui nivel optim al stocului de

materiale/produse este necesar ca, în afara factorilor de
influenţă susmenţionaţi, să se ţină cont, de asemenea, de
următoarele condiţii şi cerinţe:
• condiţiile reale de aprovizionare, fabricaţie şi
desfacere;
• cerinţa de reducere a capitalurilor blocate în stocuri;
• cerinţele de reducere a costurilor şi de creştere a
eficienţei economice;
• cerinţa de accelerare a vitezei de rotaţie a stocurilor.

Metodele de bază utilizate pentru determinarea mărimii

stocurilor de materiale/produse sunt următoarele:
• metoda analitică, în baza căreia se poate realiza
determinarea mărimii stocurilor anuale şi trimestriale, pe
fiecare componentă a elementelor de active circulante;
• metoda pe elemente, pe baza căreia se determină stocurile
pe elemente active circulante, nu însă şi pe fiecare
component al acestora;
• metoda mixtă, în baza căreia stocurile anuale sunt stabilite
pe fiecare component al elementelor de active circulante
(prin aplicarea metodei analitice), iar stocurile trimestriale
sunt stabilite pe elemente de active circulante (prin
aplicarea metodei pe elemente);
• metoda globală (sintetică), în baza căreia se poate stabili
stocul pe total active circulante şi în unele cazuri cu
defalcarea acestuia pe elemente.

13
 5/9/2013

• Dintre metodele enumerate mai sus, metoda optimă pentru

determinarea mărimii stocurilor sau a necesarului de active
circulante este metoda analitică, în primul rând, datorită
faptului că permite realizarea unei analize amănunţite şi a
unui control riguros al modului de gestionare a resurselor
materiale şi financiare ale întreprinderii industriale.

Pe baza acestei metode se pot determina mărimile următoarelor

categorii de stocuri:
• mărimea stocurilor de materii prime sau componente, pentru
stabilirea căreia se utilizează următorii factori: nivelul (fizic şi
valoric) al stocului de materii prime şi componente necesar pentru
realizarea programelor de fabricaţie şi timpul de staţionare total al
materiilor prime sau componentelor;
• mărimea stocului în curs de fabricaţie (producţie neterminată),
pentru stabilirea căreia se utilizează următorii factori: durata ciclului
de fabricaţie, valoarea producţiei şi ritmul de creştere a
cheltuielilor;
• mărimea stocurilor pentru piese de schimb şi obiecte de inventar
de mică valoare sau scurtă durată (îmbrăcăminte şi materiale de
protecţie);
• mărimea stocurilor pentru produsele finite, pentru determinarea
căreia se utilizează următorii factori: costul total sau comercial al
produselor şi durata medie de staţionare a produselor.

14
 5/9/2013

Definirea şi clasificarea stocurilor de fabricaţie

şi distribuţie
• Stocurile de fabricaţie sunt acumulări de obiecte ale muncii (materii
prime, componente, subansambluri), necesare şi prevăzute pentru
asigurarea desfăşurării ritmice a activităţilor de producţie; aceste
stocuri rezultă din planurile de producţie prin aplicarea procedurii
de calcul a necesarului de materiale sau componente.
• Rolul principal al stocurilor de fabricaţie este acela de a asigura o
autonomie a activităţilor de producţie faţă de aprovizionare, orice
disfuncţionalitate a aprovizionării, în cazul inexistenţei acestor
stocuri, putând determina oprirea producţiei.
• Constituirea stocurilor de fabricaţie este, prin urmare, o necesitate
obiectivă, ele având rolul de interfaţă între următoarele activităţi
din cadrul întreprinderii industriale:
– activităţile de aprovizionare, care au un caracter discontinuu;
– activităţile de fabricaţie, care au, în general, un caracter continuu.

15
 5/9/2013

• Stocurile de distribuţie, denumite şi stocuri de produse finite,

sunt acumulări de produse fabricate de întreprinderea
industrială, necesare pentru asigurarea desfăşurării în condiţii
optime a activităţilor de desfacere şi pentru realizarea unui
nivel înalt de satisfacere a cerinţelor beneficiarilor.
• Existenţa acestor stocuri se impune, mai ales, în cazul când
întreprinderea nu realizează produse la comandă, dar doreşte
să realizeze şi să menţină termene de livrare către beneficiari
mai scurte decât ciclul de reaprovizionare.
• Existenţa stocurilor de distribuţie se justifică, aşa cum s-a
precizat mai sus, numai în anumite circumstanţe. În general,
existenţa şi eficienţa unei întreprinderi industriale nu este
compatibilă cu menţinerea unor stocuri mari de produse finite.
Într-o serie de domenii industriale care fabrică produse cu
spectru limitat de întrebuinţări nu se practica menţinerea de
stocuri curente de produse finite; în aceste cazuri, lansarea în
fabricaţie a unui lot de produse se face numai în condiţiile
existentei certitudinii comenzii din partea unui beneficiar.

Determinarea mărimii stocurilor de materii

prime sau componente
o Cantitatea de materie primă sau componente necesară fabricării
unei unităţi de produs este reprezentată prin norma de consum
(consumul specific).
o Normele de consum se clasifică, în general, în următoarele grupe:
• norme teoretice, care sunt stabilite pe baza standardelor şi
normativelor tehnice de fabricaţie;
• normele tehnologice, care sunt stabilite pe baza normelor teoretice
ţinându-se cont şi de pierderile tehnologice (conversie, randament);
aceste norme pot fi planificate sau efective (realizate);
• normele de aprovizionare, care sunt stabilite luându-se în
considerare normele teoretice şi tehnologice, dar care includ şi
pierderile netehnologice (de transport, manipulare şi depozitare);
aceste norme stau la baza stabilirii mărimii stocurilor de materiale
sau componente şi, la fel ca şi normele tehnologice, pot fi
planificate sau efective (realizate).

16
 5/9/2013

În funcţie de caracterul proceselor de producţie (continuu sau

discontinuu) şi de nivelul capacităţii de producţie, consumurile
de materii prime, componente sau subansambluri pot fi:
• consumuri certe, care se înregistrează în cazul proceselor
de producţie continui şi la nivele mari ale capacităţii de
producţie, în general, pentru un singur produs sau pentru
un număr foarte mic de produse asemănătoare;
• consumuri incerte, care se înregistrează în cazul proceselor
de producţie discontinui şi la nivele mici ale capacităţii de
producţie, în general, pentru un număr mare de produse
asemănătoare sau diferite; în acest caz, programul de
producţie este dependent de caracterul cererii, care poate
fi sezonier sau dependent de factori dificil de anticipat.

• În general, problema stabilirii mărimii stocurilor de

materii prime sau componente se abordează prin
determinarea valorii stocului mediu anual pe baza
următoarelor ipoteze simplificatoare:
– aprovizionarea la rupere de stoc (stoc de rezervă);
– aprovizionarea la intervale egale şi prin loturi de aprovizionare
egale ca mărime;
– consum zilnic constant de materie primă sau componente.

17
 5/9/2013

Stocurile de siguranţă, din cadrul stocurilor de fabricaţie, se

stabilesc pe baza următoarei proceduri:
• determinarea pe clase de materii prime sau componente a
unui nivel admisibil de cerere dorit şi a riscului global de
rupere de stoc;
• calcularea pe fiecare clasă a cantităţii sau periodicităţii
economice şi determinarea periodicităţii medii de
reaprovizionare;
• calcularea pentru fiecare clasă a raportului dintre termenul
de obţinere şi periodicitatea medie de reaprovizionare;
• multiplicarea riscului global de rupere de stoc cu raportul
calculat anterior, pentru obţinerea riscului obiectiv de
rupere de stoc pe perioada de reaprovizionare;
• determinarea stocului de siguranţă plecând de la acest nou
risc.

Determinarea mărimii stocurilor de producţie

neterminată (în curs de fabricaţie)

Producţia neterminată este producţia al cărei proces de fabricaţie
nu a fost finalizat, ea cuprinzând următoarele mărimi:
• valoarea materialelor intrate în procesul de fabricaţie;
• valoarea semifabricatelor în curs de prelucrare;
• cheltuielile de manoperă aferente.

Parametrul de bază pentru conducerea operaţională a producţiei
este stocul de producţie neterminată, a cărui determinare permite
aprecierea gradului de acoperire cu producţia neterminată a
unităţilor structurale de producţie. Determinarea şi cunoaşterea
acestui parametru, care se face în funcţie de tipul de producţie şi
forma de organizare adoptată, va permite asigurarea următoarelor
condiţii:
• continuitatea şi ritmicitatea procesului de fabricaţie;
• prevenirea formării stocurilor supranormative sau subnormative.

18
 5/9/2013

• Printr-o dimensionare corectă şi prin corelarea cantitativă şi

calendaristică a unităţilor structurale de producţie, stocul de
producţie neterminată asigură desfăşurarea ritmică şi
uniformă a procesului de producţie.
• Supradimensionarea stocurilor de producţie neterminată
conduce la imobilizarea capitalului circulant al întreprinderii,
iar subdimensionarea acestuia conduce la întreruperea
procesului de producţie.

In cazul producţiei de serie şi în funcţie de locul de constituire a

stocurilor, stocurile de producţie neterminată se clasifica în:
• stocuri interoperaţii tehnologice;
• stocuri intergrupe omogene de maşini;
• stocuri interateliere şi secţii.

În cazul producţiei de masă cu fabricaţia organizată în flux şi în
raport cu locul de constituire, stocurile de producţie neterminată se
clasifică în:
• stocuri ale liniei tehnologice, care sunt constituite din: stocul
tehnologic, stocul de transport, stocul tampon dintre operaţii şi
stocul de siguranţă dintre operaţii;
• stocul dintre liniile tehnologice, care este constituit din; stocul
circulant, stocul de transport şi stocul de siguranţă.

19
 5/9/2013

• Stabilirea creşterii sau descreşterii mărimii

stocului de producţie neterminată impune
determinarea mărimii acestui stoc la începutul şi
sfârşitul perioadei considerate. Întrucât mărimea
stocului de producţie de la începutul anului de
plan este egală cu stocul producţiei de la sfârşitul
perioadei precedente, calculul stocului de
producţie neterminată vizează doar determinarea
stocului de la sfârşitul perioadei de plan.
Metodologia de calcul a acestui stoc pentru
diferite tipuri de producţie este prezentată în
tabel.

20
 5/9/2013

Metodologia de calcul pentru stocul de

producţie neterminată

Metodologia de calcul pentru stocul

de producţie neterminată

21
 5/9/2013

Determinarea mărimii stocurilor de distribuţie

(piese finite)

Stocul pentru produsele finite se determină pe baza
următorilor doi parametri:
• costul comercial al produselor finite (Ccp);
• timpul mediu de staţionare a produselor finite (Tms).

Timpul mediu de staţionare a produselor finite, care
reprezintă media timpilor de imobilizare a produselor de la
finalizarea proceselor de fabricaţie până la expedierea
acestora, se poate determina în următoarele moduri:
• prin însumarea timpilor de sortare, ambalare şi alcătuire a
loturilor de produse livrabile, de maturizare a produselor şi
eventual a altor timpi;
• pe baza relaţiilor matematice

pe baza relaţiilor matematice

• unde: Qs reprezintă cantităţile

staţionare, ts este timpul de
staţionare, Smz este stocul mediu
zilnic din anul precedent, Pmz este
producţia medie zilnică din anul
precedent, Sm este stocul mediu
din anul precedent, Pcc este
producţia determinată pe baza
costului comercial din anul
precedent.

22
 5/9/2013

• Cunoscând cei doi parametri menţionaţi

anterior şi în funcţie de perioada de estimare
(trimestrială sau anuală), stocul de produse
finite se determină pe baza următoarelor
relaţii:

• Dacă în stoc se află şi semifabricate destinate

vânzării, determinarea mărimii acestuia se
realizează pe baza aceleiaşi relaţii stabilite pentru
produsele finite.
• Mărimea soldului produselor, lucrărilor sau
serviciilor facturate şi a mărfurilor expediate şi
neîncasate se poate calcula pe baza relaţiei:

• unde Tdd este timpul de întocmire şi depunere a

documentelor în bancă până la încasarea sumei
aferente.

23
 5/9/2013

• Dacă în stoc sunt înregistrate şi semifabricate

destinate consumului intern, care nu sunt
luate în calculul stocului aflat în curs de
fabricaţie, determinarea acestuia se face pe
baza următoarelor relaţii:

• unde: Pci este producţia la costul întreprinderii,

iar Tms este timpul mediu de staţionare

Aspecte privind gestionarea eficientă a

stocurilor

O gestionare eficientă a stocurilor implică activităţi de
management care să conducă la un cost total minim al
procesului de stocare, la desfăşurarea în condiţii
optime a proceselor de aprovizionare, fabricaţie şi
distribuţie şi la nivele înalte de servire a beneficiarilor.
Eficientizarea gestionării stocurilor presupune
determinarea cu precizie a următoarelor elemente:
• nivelul optim al stocului;
• mărimea optima a comenzii de constituire a stocului;
• numărul optim de reaprovizionări;
• momentul lansării comenzii de reaprovizionare.

24
 5/9/2013

Una din căile de bază pentru obţinerea unei eficienţe

sporite a procesului de gestionare a stocurilor o reprezintă
măsurarea şi monitorizarea permanentă a performanţelor
pe următoarele planuri:
• financiar, prin care se poate determina: influenţa stocului
asupra profitului şi pierderilor, investiţiile în stocuri,
costurile de operare şi deţinere a stocului, evidenţa
stocurilor;
• operaţional, care presupune: controlul şi exactitatea
inventarului, nivelele de servire a beneficiarilor, ratele de
profit ale stocului, calitatea materialelor sau
componentelor achiziţionate;
• marketing, prin care se determină: disponibilitatea
materialelor/produselor, costurile de întreţinere şi
asigurare, uzura morală datorată scăderii cererii pe piaţă,
acurateţea prognozelor de vânzări.

Tehnicile de bază prin care se poate eficientiza

gestionarea stocurilor de materiale/produse sunt:
• aplicarea unor metode de clasificare a
materialelor/produselor ce urmează a fi stocate, în
baza cărora acestea sunt grupate pe familii omogene
pentru a face astfel posibilă aplicarea aceleiaşi politici
de gestiune la toate articolele din cadrul unei familii.
Una din metodele cel mai des aplicate în acest scop
este bazată pe analiza ABC, care constă în clasificarea în
ordine descrescătoare a materialelor/produselor ce
urmează a fi stocate pe baza unei mărimi date (cererea
anuală, valoarea de consum, investiţia în stoc etc.); în
acest mod, se pun în practică sisteme diferite de
gestiune pentru diferitele clase de materiale/produse.

25
 5/9/2013

aplicarea unor metode, cantitative sau calitative, de

previziune pe diferite termene a cererii de
materiale/produse; metodele de bază utilizate în acest scop
sunt:
• urmărirea intenţiilor beneficiarilor, pe baza căreia se pot
dezvolta previziunile privind vânzarea;
• solicitarea opiniei beneficiarilor sau experţilor în domeniu,
metodă caracterizată prin rapiditate şi costuri reduse
pentru obţinerea informaţiilor;
• proiectarea achiziţiilor sau vânzărilor viitoare pe baza
datelor obţinute din activităţile de achiziţii sau vânzări
precedente;
• aplicarea de strategii care să se concentreze pe reducerea
timpului total consumat de la furnizarea materialelor până
la livrarea produselor finite;

utilizarea unor sisteme computerizate de control şi gestiune

a stocurilor, pe baza cărora pot fi realizate următoarele
funcţii: previziunea cererii, determinarea stocului de
siguranţă cerut pentru un anumit nivel de servire,
determinarea cantităţii şi a timpului necesar pentru
satisfacerea comenzii, estimarea rezultatelor aşteptate etc.

introducerea şi utilizarea sistemelor automate şi integrate
de procesare a comenzilor, care permit reducerea nivelului
stocurilor şi costurilor de stocare prin: reducerea erorilor,
satisfacerea comenzilor neaşteptate, reducerea timpilor
pentru realizarea ciclului comenzilor, facilitarea luării
deciziilor şi îmbunătăţirea condiţiilor interne de lucru.
• Pentru stabilirea unei politici de gestionare optimă a
stocurilor se pot utiliza unele modele matematice; astfel, în
funcţie de natura cererii, constanta sau aleatoare, modelele
matematice utilizate pot fi: deterministe, respectiv
probabiliste

26
 5/9/2013

Posibilităţi de reducere a nivelului stocurilor de

materiale/produse

O gestionare eficientă a stocurilor de
materiale/produse poate conduce la o reducere a
nivelelor acestora; condiţiile de bază ce trebuie
îndeplinite în vederea reducerii stocurilor sunt:
• realizarea şi respectarea unei planificări riguroase a
stocurilor;
• realizarea unei analize atente a timpilor de
primire/livrare a materialelor/produselor;
• realizarea unei analize riguroase a cantităţii şi structurii
stocurilor şi a indicatorilor economici specifici;
• realizarea unei analize a caracteristicilor cererii
beneficiarilor.

Căile şi tehnicile de bază ce pot fi aplicate în vederea

reducerii nivelului stocurilor sunt următoarele:
• dezvoltarea unei previzionări şi planificări formale a
vânzărilor sau cererilor de materiale/produse, care permite
o anticipare mai bună a necesarului şi a fluxului
materialelor/produselor, pe aceasta bază putând rezulta o
scădere a nivelului stocurilor curente sau de siguranţă
necesare;
• încurajarea utilizării sistemelor şi tehnicilor informatice în
gestionarea stocurilor, care permite reducerea nivelului
stocurilor prin: programarea şi raţionalizarea activităţilor de
aprovizionare sau distribuţie, gestionarea eficientă a
stocurilor etc.;
• aplicarea metodelor moderne de gestiune a fluxurilor sau
de coordonare a activităţilor logistice din cadrul
întreprinderii; astfel, aplicarea metodei de aprovizionarea
“Just în Time” conduce la o mai bună gestionare a fluxurilor
şi la o reducere considerabilă a stocurilor;

27
 5/9/2013

• gestionarea mai eficientă a fluxului informaţiilor, în

special, între furnizori şi fabricanţi, respectiv între
fabricanţi şi beneficiari;
• raţionalizarea produselor, care poate conduce la
micşorarea numărului de componente şi
subansambluri ce trebuie stocate; astfel, aplicarea
conceptelor construcţiei modulare şi
interschimbabilităţii pieselor permite, pe de o parte,
realizarea unei game diversificate de produse solicitate
de piaţă şi, pe de altă parte, limitează consecinţele
negative privind nivelele de aprovizionare şi stocare a
materialelor sau componentelor necesare pentru
fabricaţie.

Optimizarea stocurilor de fabricaţie

• Soluţia problemei de optimizare a mărimii stocurilor de

fabricaţie medii anuale constă în minimizarea sumei
cheltuielilor anuale de aprovizionare şi depozitare.
• Cheltuielile de aprovizionare, sunt cheltuielile care exclud
pe cele de transport determinate de consumul anual de
materie primă (nu şi de stocuri) şi sunt dependente de
numărul de aprovizionări; aceste cheltuieli includ şi
costurile aferente deplasării delegaţilor, taxele de întocmire
a unor documente şi obţinerea unor vize, încheierea de
asigurări.
• Cheltuielile de depozitare, sunt cheltuieli care includ
costurile de depozitare propriu-zisă (utilităţi, amortizări,
pază), costurile de manipulare şi costurile pierderilor pe
timpul depozitării; aceste cheltuieli sunt dependente de
mărimea stocului mediu anual.

28
 5/9/2013

Referitor la valoarea stocurilor de materii prime, componente sau

subansambluri, în cadrul întreprinderilor industriale se întâlnesc
următoarele tendinţe:
• de realizare a unor valori mari ale stocurilor pentru a permite asigurarea
continuităţii activităţilor de producţie şi independenţa acestor activităţi de
procesul de aprovizionare;
• de realizare a unor valori mici ale stocurilor pentru a se obţine o
imobilizare mai scăzută a resurselor financiare ale întreprinderii.

Politica societăţii comerciale în privinţa stocurilor de materii prime,
componente sau subansambluri trebuie să fie orientată în următoarele
direcţii:
• dacă cheltuielile de depozitare sunt mari, comparativ cu cele de
aprovizionare, este necesară aprovizionarea frecventă cu loturi mici;
• în cazul în care cheltuielile de aprovizionare sunt mai mari decât cele de
depozitare, este necesară aprovizionarea rară cu loturi mari.
• Prin calculele de optimizare se determină următorii parametri optimi:
• mărimea optimă a stocului;
• numărul optim de aprovizionări;
• mărimea optimă a lotului de aprovizionare.

Cheltuielile totale anuale cu aprovizionarea şi depozitarea

materialelor/produselor se determină pe baza relaţiei:

unde: Ca şi Cd sunt cheltuielile de aprovizionare, respectiv depozitare; n

reprezintă numărul de aprovizionări, iar Smn este mărimea stocului mediu
anual pentru “n” aprovizionări.
În cazul consumului cert, legătura dintre valoarea consumului anual şi
mărimea lotului de aprovizionare este dată de relaţia:

de unde se poate scrie că:

şi pe această bază relaţia devine:

29
 5/9/2013

• Pentru această funcţie, condiţia de minim este:

Pe baza relaţiei se pot obţine următorii parametri referitori la

stocul optim:

mărimea optimă a stocului mediu anual:

mărimea optimă a lotului de aprovizionare:

numărul optim de aprovizionări:

• Pe baza aceluiaşi raţionament, în cazul consumului incert,

valoarea optimă a stocului mediu anual va fi dată de relaţia:

30
 5/9/2013

Valoarea cheltuielilor de stocare creşte cu valoarea şi cantitatea

comandată şi stocată, iar costul loturilor comandate scade la creşterea
cantităţii comandate. Valoarea optimă a mărimii lotului se obţine în
condiţiile egalităţii dintre cheltuielile anuale de aprovizionare şi cele
de depozitare. În condiţii reale se impun următoarele restricţii:
• limita maximă a stocului curent şi lotului de aprovizionare, impusă de
capacitatea de depozitare;
• valoarea lotului de aprovizionare, impusă de caracteristicile
mijloacelor de transport.

31