Sunteți pe pagina 1din 5

NUMERE NATURALE

Operaţii cu numere naturale

Scrierea şi citirea numerelor naturale

 CIFRE ROMANE: I, V, L, X, O, C
 CIFRE NOI: I=1; V=5; L=50; C=100; D=500; M=1000.

O cifră cu valoare mai mică sau egală scrisă la dreapta uneia cu valoare
mai mare indică o sumă.

Exemple: XII=10+1+1=12

O cifră cu valoare mai mică sau egală scrisă la stânga uneia cu valoare mai
mare indică o diferență.

Exemple: IX=10-1=9

Cifrele care se po repeta consecutiv sunt: I, X,C, M .

Scrierea in baza 10 pe exerciții!

Reprezentarea numerelor naturale

Axa numerelor este o linie dreaptă orizontală (culcată) pe


care marcăm numărul 0 (zero) printr-o liniuță. Ea este infinită,
adică o putem prelungi oricât, continuă la nesfârșit, în ambele
sensuri. De aceea, noi desenăm doar o porțiune din ea.

Pe această axă vom reprezenta (desena) numerele naturale.


Fiecărui număr îi corespunde un punct de pe axă. Dacă este
nevoie, putem să dăm nume acestor puncte; de obicei se folosesc
literele alfabetului. Vom vedea în exemplele care urmează. E
important să păstrăm aceeași distanță între două puncte care
urmează unul după altul, neîntrerupt. În clasa a VI-a vei învăța că
mai există și alte numere, în afara celor naturale. Între numerele
1 și 2 mai există și alte numere despre care vei afla în anii
următori. La fel, între numerele 3 și 4, 4 și 5 etc. De aceea e
important să stabilim de la început o unitate de măsură pe care s-
o respectăm.
 Unitatea de măsură

Pe axa numerelor, distanța dintre două puncte alăturate


(consecutive) trebuie să fie aceeași. Ea se numește unitate de
măsură.
Exemplu
Rigla are câteva numere șterse. Ce numere lipsesc? Așezați-le la
locul potrivit!

Răspuns
Căutăm două numere consecutive de pe riglă; distanța dintre
punctele corespunzătoare lor este unitatea de măsură. Numerele
1 și 2 sunt consecutive, deci distanța dintre punctele
corespunzătoare lor este unitatea de măsură. Acum vom putea să
așezăm corect numerele care lipsesc.

Numerele naturale se află la dreapta lui 0; așezăm și noi câteva


numere naturale. Sunt o infinitate, nu vom putea să le punem pe
toate pe axă. Avem 0, apoi 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7 ...
Numărului 0 îi corespunde punctul O, numărului 1 îi corespunde
punctul A, numărului 2 îi corespunde punctul B etc. Observăm că
se păstrează aceeași distanță între puncte pe axă.

 Încearcă și tu!

Ce număr îi corespunde punctului E? Dar lui G?


Ce literă îi corespunde numărului 30? Dar numărului 0?
Răspuns 
Mai întâi trebuie să stabilim care e unitatea de măsură, adică
distanța dintre două puncte consecutive (alăturate) de pe riglă.
Punctele O și A sunt consecutive pe axă, deci distanța dintre ele e
unitatea de măsură. Înseamnă că distanța dintre oricare două alte
puncte alăturate este egală cu distanța dintre punctele O și A. Pe
axă avem deja completate numerele 0 și 10. Înseamnă că se
numără din 10 în 10, deci următoarele numere vor fi 20, 30, 40
etc. Numerelor 20, 30 etc. le corespund punctele B, C etc. Acum
putem să completăm axa numerelor și să răspundem la întrebări.

Punctului E îi corespunde numărul 50, iar punctului G îi


corespunde numărul 70.
Numărului 30 îi corespunde punctul C, iar numărului 0 îi
corespunde punctul O.
Reprezentarea pe axa numerelor este aproximativă; ea ne ajută
să vizualizăm (să ne imaginăm) mai ușor ordinea numerelor.
 Încearcă și tu!
În tabelul de mai jos sunt date înălțimile a trei vârfuri muntoase
din România.

Completați pe axa dată numerele care indică poziția celor trei


vârfuri după înălțimea lor, exprimată în metri.

Răspuns 
Pe axa dată, trebuie să reprezentăm numerele 1105, 1817 și
2544. Reprezentarea acestor numere va fi aproximativă, oricât
ne-am strădui nu vom reuși le găsim poziția exactă. Observăm că
se numără din 500 în 500 (0, 500, 1000, 1500, 2000, 2500).
Numărul 1105 este cuprins între 1000 și 1500. Putem aplica
metoda „înjumătățirii intervalului”, adică ne imaginăm cam unde
ar fi punctul corespunzător lui 1250 (se numără din 500 în 500;
jumătatea lui 500 este 250). Apoi mai înjumătățim o dată, și
aflăm punctul corespunzător lui 1125. Foarte aproape de 1125,
dar mai mic decât el (deci la stânga lui) este numărul 1105, pe
care-l reprezentăm pe axă.
În mod asemănător reprezentăm și numerele 1817 și 2544.
Aproxaimarea în lipsă la zeci (sute, mii...), este cel mai mare număr natural mai
mic sau egal cu numărul respectiv format numai din zeci (sute mii...)

Aproxaimarea în adaos la zeci (sute, mii...), este cel mai mic număr natural mai
mare sau egal cu numărul respectiv format numai din zeci (sute mii...)

Rotunjirea până la zeci (sute, mii...) este aproximarea prin lipsă sau prin adaos
care este cea mai apropiată de numărul respectiv!

Exemple.....

Adunarea numerelor naturale

S-ar putea să vă placă și