Schițarea principalelor direcții în activitatea politică

Scopul politicii machiavelice, ca ştiinţă şi artă totodată l-a reprezentat constituirea cel puţin în
plan teoretic a statului modern, laic, eliberat de sub dominaţia bisericii şi a moralei de factură creştină,
a cărui existenţă să se călăuzească după criteriul raţiunii de stat. În lucrarea ,,Principile” descoperim
esența politicii machiaveliste. abordeaza problema coraportului dintre politică și morală. Esența
machiavellismului constă în concluzia, că Principile trebuie să folosească mijloacele imorale atunci când
o necesită circumstanțele, tot odată stăruindu-se să demonstreze o conduită ireproșabilă și virtuoasă,
altfel există pericolul, că dușmanii lui vor folosi contra lui. Monarhia era o formă de guvernământ
favorabilă.De asemenea, Machiavelli salută utilizarea religiei ca formă de conducere,manipulare și
influiență a poporului,el considera că religia trebuie să corespundă intereselor politicii. Machiavelli
formulează teza subordonării intereselor individuale intereselor societății ca o cerință primordial, vitală
pentru societate. Statul și dreptul sunt instrumente cu ajutorul cărora se realizează subordonarea
interesului minor față de cel major.Pentru Machiavelli politica este exact contrariul vietii ideale.
Fundament al politicii Machiavelli socoate statul ca stare politică a societății. Machiavelli fundamentează
influența structurii sociale și a contradicțiilor sociale asupra politicii și formelor de stat. Intr-un cuvânt, în
politică, numai scopurile contează. Amoralismul propovăduit de Machiavelli, refuzul de a ține cont de
morală în exercitarea guvernării se explică prin sustinerea unei etici a eficacității : în politică, socoate
Machiavelli, doar rezultatul permite aprecierea justeții acțiunii. În politică nehotărârea este fatală.
Machiavelli ne reprezintă într-o formă dezgolită tehnologia puterii, structura și legitățile functionării
acesteia. Contribuțiile lui N. Machiavelli la constituirea științei politice modern sunt enorme și trebuie
appreciate la justa valoare, ridicându-l la rolul de părinte al științei politice moderne: modalitatea lui
modernă de concepere și analiză a fenomenelor și proceselor politice, disocierea acestora de teologia și
morala crestină, viziunea lui nouă, originală despe politica și rolul acesteia în societate, etc. Niccolo
Machiavelli este primul cercetător care îmbină în studiul politicului analiza teoretică cu practica politică.
Pentru el politica este o știință distinctă, autonomă în cercetarea fenomenului politic atât față de
teologie, cât și de morala feudală, ea își are propriile ei principii și legi, opuse religiei și moralei creștine.