Relații externe[modificare | modificare sursă]

Matteo Renzi cu președintele american Barack Obama.

Italia este membru fondator al Comunității Europene, astăzi devenită Uniunea Europeană (UE),[31] și

al NATO.[33] Italia a fost primită în ONU în 1955,[32] și este stat membru și puternic susținător al mai
multor organizații internaționale, cum ar fi Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare
Economică (OCDE), Organizația Mondială a Comerțului, Organizația pentru Securitate și Cooperare
în Europa (OSCE), Consiliul Europei, și Inițiativa Central Europeană.[34] A asigurat președinția prin
rotație a unor astfel de organizații: în 1994 la CSCE (un predecesor al OSCE); G8; și la Uniunea
Europeană între iulie și decembrie 2003.[191]
Italia susține ferm politicile internaționale multilaterale, oferind suport pentru ONU și pentru
activitățile sale de securitate internațională. În 2013, Italia avea 5.296 de militari desfășurați în
operațiuni peste hotare, în cadrul a 33 de misiuni sub egida ONU și NATO în 25 de țări.[192] Italia a
desfășurat trupe pentru a susține misiunile ONU de menținere a păcii din Somalia, Mozambic(en), și
în Timorul de Est(en) și susține operațiuni NATO și ONU în Bosnia(en), Kosovo și Albania(en).[192] Italia a
desfășurat peste 2.000 de soldați în Afganistan în cadrul Operațiunii Enduring Freedom(en) (OEF) din
februarie 2003. Italia susține încă eforturile internaționale de reconstrucție și stabilizare a Irakului,
dar își retrăsese contingentul militar de circa 3.200 de soldați în noiembrie 2006, păstrând doar
personal civil și misiuni umanitare. În august 2006, Italia a desfășurat circa 2.450 de soldați în Liban
în contextul misiunii ONU de menținere a păcii(en) UNIFIL(en).[193] Italia este unul dintre cei mai mari
finanțatori ai Autorității Naționale Palestiniene, contribuind cu 60 de milioane de euro doar în 2013.
[194]

Armata[modificare | modificare sursă]

Portavionul MM Cavour(en)

Armata(en), Marina(en), Forțele Aeriene Italiene și Carabinieri formează împreună Forțele Armate

Italiene, aflate sub comanda Consiliului Suprem de Apărare, prezidat de președintele Italiei. Din
2005, serviciul militar este în întregime voluntar.[195] În 2010, armata italiană avea 293.202 de cadre
militare active,[196] dintre care 114.778 la Carabinieri.[197] Cheltuielile totale cu armata efectuate de
guvernul italian în 2010 se clasau pe locul zece în lume, cu 35,8 miliarde de dolari, adică 1,7% din
PIB. Ca parte a strategiei de codiviziune nucleară în cadrul NATO(en), Italia găzduiește 90 de bombe
nucleare americane, aflate în bazele aeriene Ghedi și Aviano(en).[198]
Armata Italiană este forța terestră națională de apărare, cu 109.703 de militari în 2008. Cele mai
cunoscute vehicule de luptă ale sale sunt vehiculul de luptă de infanterie Dardo(en), distrugătorul de
tancuri Centauro(en) și tancul Ariete, iar între vehiculele aeriene folosite se numără
elicopterul Mangusta, recent desfășurat în misiuni ONU. Ea are la dispoziție și un număr mare de
tancuri Leopard 1 și blindate M113(en).[199]

Un Eurofighter Typhoon operat de Forțele Aeriene Italiene(en).

Marina Italiană avea în 2008 35.200 de militari activi, cu 85 de vase și 123 de vehicule aeriene.
[200]
 Ea este echipată din 10 iunie 2009 cu un portavion mai mare (Cavour(en)),[201] distrugătoare,
[202]
 submarine[203] și fregate.[204] După intrarea în NATO în 1949, Marina Italiană a luat parte la
numeroase coaliții de menținere a păcii în lume.[205]
Corp autonom al serviciilor militare, Carabinieri constituie jandarmeria și poliția militară ale Italiei.
Deși ramurile diferite ale Carabinierilor sunt responsabile față de diferite ministere pentru funcțiuni
individuale, activitatea de ansamblu de menținere a siguranței și ordinii publice este supervizată de
Ministerul Afacerilor Interne.[206]

Împărțire administrativă[modificare | modificare sursă]

Articole principale: Regiunile Italiei și Provinciile Italiei.
Italia este împărțită în 20 de regiuni (regioni, singular regione), dintre care cinci au statute speciale
de autonomie, care le permit să adopte la nivel regional legi în anumite domenii. Regiunile sunt
împărțite mai departe în 110 provincii (province) sau orașe metropolitane (città metropolitane), și
8.100 de comune (comuni).[207]
 Apulia
Basilicata
Calabria
Sicilia
Molise
Campania
Abruzzo
Lazio
Umbria
Marche
Toscana
Sardinia
Emilia-Romagna
Liguria
Piemont
Friuli
Venezia Giulia
Valea
Aostei
Tirolul de Sud
Trentino
Veneto
Lombardia
Marea Adriatică
Marea Ionică
 Marea Mediterană
Marea Tireniană
Marea Ligurică

Suprafață
Regiune[b] Capitală Populație
(km²)

Abruzzo L'Aquila 10.763 1.342.177

Valea Aostei Aosta 3.263 128.129

Apulia Bari 19.358 4.090.577

Basilicata Potenza 9.995 587.680

Calabria Catanzaro 15.080 2.011.537

Campania Napoli 13.590 5.833.131

Emilia-Romagna Bologna 22.446 4.429.766

Friuli-Venezia Giulia Trieste 7.858 1.235.761

Lazio Roma 17.236 5.724.365

Liguria Genova 5.422 1.616.993

Lombardia Milano 23.844 9.909.348

Marche Ancona 9.366 1.564.886

Molise Campobasso 4.438 319.834

 Suprafață
Regiune[b] Capitală Populație
(km²)

Piemont Torino 25.402 4.456.532

Sardinia Cagliari 24.090 1.675.286

Sicilia Palermo 25.711 5.050.486

Toscana Florența 22.993 3.749.074

Trentino-Tirolul de
Trento 13.607 1.036.639
Sud

Umbria Perugia 8.456 906.675

Veneto Veneția 18.399 4.936.197

Economie