Microscopia electronică a lobului neural al neurohipofizei

Părțile componente a lobului neural sunt o varietate de celule de suport(pituicitele) și

terminațiunile axonale care fac contacte ”sinaptoide” cu pituicitele sau pe membrana bazală ce separă
spațiul perivascular foarte ramificat (Fig. ).O parte din vasele sanguine sunt capilare fenestrate ce
permit hormonul excretat de a pătrunde în torentul sanguin.Axonii neurosecretori conțin organitele
axonale tipice și vezivule cu nucleul dens de 100-200 nm.Împachetarea acestor vezicule se consideră a fi
metoda de transport a hormonilor spre pars nervosa ca ulterior sa fie eliberate prin exocitoză sau
stocate în corpii Herring.

Figura Microscopia electronică a lobului posterior (P) un pituicit cu (L) incluziuni lipidice
înconjurat de mulți (A) axoni neursecretori și corp Herring(S).Unul din corpii Herring(E) este înconjurat
de citopsama unui pituicite.Hormonii sunt eliberați în spațiul perivascular (PS) din jurul capilarelor
fenestrate(FC).Se observă cîțiva axoni în spațiul perivascular (săgeți). X8100.

Se observă o cantiate mai mare de lizozomi în axonii neurosecretori comparativ cu alți neuroni,în
special în corpii Herring și terminațiunile nervoase.Stimularea sistemului neurosecretor eliberează
preferențial veziculele formate recent,astfel în circumstanțe normale veziculele mai vechi tind să se
acumuleze în corpii Herring.Lizozomii găsiți aici folosesc la degradarea autofagică a veziculelor vechi
nenecesare.Cea mai evidentă activitate autofagică se observă părțile terminale și preterminale ale
axonilor în timpul rehidratării în urma stimulării osotice sau după ablactație.

Pituicitele se află într-o asociere strînsă cu procesele neurosecretorii și ocupă 25-30% din volum
lobului neural.La examinarea electromiografică se observă înconjurarea axonilor de procesele
pituicitelor.Aceste procese pituicitare acoperă atît axonii cît și membrana bazală a zonei perivasculare
neacoperită de terminațiunile axonale.Citoplasma pituicitelor conțin corpusculi Golgi în
abundență,ribozomi liberi și incuziuni lipidice.Metode imunocitochimice cu anticorpi pentru proteina
acidică fibrilară glială indică pitucitele sunt astrocitice.Ca alte astrocite ,ele sunt conectate unda de alta
prin joncțini gap ce indică posibile locații de cuplare elctronică.

La nivel ultrastructural s-au depistat modificări a pituicitelor sunt posibile la eliberări fiziologice
hormonale.Deprivarea de scurtă durată a apei(4-24h),parturiția sau lactația au arătat o ambalare mai
redusă de celulele gliale a terminațiunlor neurosecretorii cu mărirea spațiilor perivasculare.Rehidratarea
ulterioară urmată de dehidratare a dus la restabilirea contactelor strînse dintre aceste celule și
terminațiunile nervoase.Astfel putem spune că rolul pituicitelor este de a modifica gradul de expunere a
terminațiunilor axonale la membrana bazală(locul eliberării hormonilor).

Pituicitele în procesul de neurosecreție

Conform statisticilor s-a estimat că pentru un neuron magnocelular se alocă 1800 terminațiuni
nervoase și 400 de corpi Herring în condiții normale.Acest lucru asigură o suprafață posibilă de eliberare
hormonală mare,deși s-a demonstrat acest lucru este poibil doar la locurile de contact a terminațiunilor
axonale cu membrana bazală.Eliberarea masivă hormonală a fost asociată cu o mai puțină ambalare
terminațiunilor axonale de pituicite.Astfel poate fi sugerat faptul că ambalarea axonilor de pituicite
inhibă direct sau indirect eliberarea hormonală,care ar fi posibilă pe mai multe căi:

 Prevenirea contactului terminațiunilor axonale cu membrana bazală,ce duce spre concluzia că

neurosecreția nu poate avea loc în lipsa acestui contact.Studii arată că membrana bazală la
 joncțiunea neuromusculară are un rol imortant în acumularea receptorilor aceticolinici și
recunoașterea neuromusculară și mai conține enzima inactivatoare acetilcolinesteraza.
 Degradarea glială a hormonilor eliberați(deși această cale pare a fi neeficientă și cu pierdere
de multe resurse)
 Regularea glială a mediului ionic extracelular(în special K+ sau Ca+ ) în jurul axonilor
neurosecretori ce ar putea influența cuplarea stimul-secreție
 Eliberarea GABA de pituicite ce ar putea inhiba activitatea electrică a axonilor terminali.Deși
GABA poate fi preluat și eliberat de pituicite acesta ar fi imposibil de produs de ele astfel cum
ele nu conțin glutamat decarboxylaza(enzima de sinteză).Orice GABA eliberat de ele pare a fi
preluat anterior plexul din fibre GABAergice din lobul neural.
 Inhibiția eliberării hormonale de AMPciclic la interfața axon-pituicit.S-a depista o cantitate
considerabilă de adenilat ciclaza(enzime cheie de sinteză AMPciclic) pe membra externă a
axonilor neurosecretori în special la locul acestor interfețe.Adaugarea exogenă a AMPciclic a
fost raportat prin inhibiția eliberării spontane de hormoni.Modularea exocitozei la
terminațiunile axonale ”închise” prin AMPciclic este posibilă prin evidența circumstanțială a
faptului că un lob neural nestimulat are mai mult AMPciclic extracelular decît cel stimulat.
 Inhibiția prin feedback negativ a eliberării hormonale de enkefaline în timpul ambalării
terminațiunilor axonale de pituicite.A fost raportat prezența enkefalinei în aceleași terminale
ca și alte peptide hormonale.Enkefalina este eliberată simultan cu oxitocina și vasopresina de
lobul neural în timpul deprivării hidrice,astfel sugerîndu-se că eliberarea hormonală este
autoreglată prin feedback negativ a cosecreției de enkefalină.Fibrele ce conțin enkefalină se
găsesc doar la interfața axon-pituicit,astfel explicînd ipoteza influenței pituicitelor în eliberarea
hormonală