GRUPUL ȘCOLAR INDUSTRIAL „TOMA N SOCOLESCU” PLOIEȘTI

PROIECT

PENTRU CERTIFICAREA COMPETENȚELOR PROFESIONALE

NIVEL III

DOMENIU: CONSTRUCȚII INSTALAȚII ȘI LUCRĂRI PUBLICE

CALIFICAREA: TEHNICIAN ÎN CONSTRUCȚII ȘI LUCRĂRI PUBLICE

NUME ELEV: __________________________________

CLASA:

ÎNDRUMĂTOR PROIECT: ______________________________

I. ARGUMENT
 Materialele nestructurale care acoperă construcţiile propriu zise – denumite și
materiale de finisaj – sunt folosite în funcţie de programul de arhitectură căruia i se
aplică, având roluri multiple: protejează elementele de rezistență, sporesc gradul de
izolare a spațiilor contra frigului sau a zgomotului, estompează unele defecte sau
contribuie la estetizarea construcţiilor.
Finisajele cuprind lucrări de pardoseli, tencuieli, placaje, zugrăveli, vopsitorii,
tapete, tâmplărie, pentru care se folosesc diverse materiale.
Iniţial au fost utilizate materiale naturale prelucrate, precum: lemnul, piatra,
ţesăturile, pielea de animale etc., unele dintre ele fiind abandonate treptat. Altele se
folosesc mai rar, fiind epuizabile sau sunt recreate artificial, imitând mai mult aspectul
exterior decât materialul în esenţă.
Locurile de aplicare a materialelor de finisaj sunt stabilite în funcţie de folosirea
lor în interiorul sau în exteriorul construcţiei, fiind apreciate în legătură cu scara
obiectului, concepţia stilistică, textura materialelor și culoare .
Odată cu dezvoltarea ştiinţelor umaniste s-au descoperit o serie de calităţi
psihologice pe care finisajele le pot transmite, calităţi confirmate de-a lungul timpului,
care s-au extins la toate programele de arhitectură, indiferent de complexitatea acestora.
Astfel, materialele de finisaj au fost grupate în funcţie de impresiile produse la
nivelul psihicului uman, diferenţiindu-se materiale reci (piatra, de exemplu) sau calde
(cum ar fi lemnul), cele cu aspect sobru (cărămida, piatra de carieră) sau vesel (lemn
încrustat, piatra de râu), cele care transmit intimitate (lemn) sau exteriorizare (cărămida)
etc.
Materialele de finisaj naturale, devenite clasice: lemnul, piatra și cărămida se
folosesc și astăzi, valoarea lor estetică depinzând de modul în care sunt tratate și de
profesionalismul executanţilor. Alături de acestea mai pot fi folosite: rogojini, paie,
textile, piei, blănuri, bambus etc.
Lemnul este folosit ca placaj pentru pereţi (lambriuri, pardoseli, plafoane),
calitatea finisajelor fiind apreciată în funcţie de gradul de deshidratare, proporţiile
scândurilor și distanța dintre acestea, mărimea rosturilor, eventualele ornamente sau
profile sculptate/aplicate.
Finisaje din piatră (de carieră sau de râu) se diferenţiază între ele după forma,
mărimea, culoarea și textura materialului. Duritatea, rezistența la uzură, întreţinerea și
curățenia finisajelor din piatră determină distribuţia în plan a acestora.
Cărămida (aparentă), folosită în principal la construcţii, poate reprezenta un
material de finisaj agreabil: combinat cu rosturi albe sau cu vegetaţie verde, rosul
cărămizilor va crea un efect plăcut.
Materialele de finisaj contemporane, extrem de numeroase au fost create prin
folosirea de înlocuitori, care reproduc aspectul materialelor naturale: plăci din deşeuri
lemnoase, plăci ceramice de diferite dimensiuni, tapete pe bază de hârtie sau materiale
plastice, fototapete, folii autocolante etc.
Diversitatea materialelor atrage după sine dificultăţi în alegerea acestora. Este,
prin urmare, necesar un studiu concomitent al tuturor componentelor implicate într-o
construcţie, astfel încât acestea sa se armonizeze cu celelalte elemente fizice sau
fenomenale: cu lumina diurnă, cu mobilierul, cu echipamentele etc.

2. ELEMENTE GENERALE CONSTRUCȚII

Construcţiile sunt produse imobile care se folosesc, în general, acolo unde au fost
create, fiind legate direct de terenul pe care sunt amplasate. Rolul construcţiilor este de
a crea un mediu artificial cu condiţii optime pentru satisfacerea utilizatorilor, definiţi în
termeni generali (oameni, animale, păsări, plante, obiecte, materiale, activităţi umane,
etc.).
Clădirile sunt acele construcţii care realizează un spaţiu închis pe când
construcţiile nu realizează.

2.1. CLASIFICAREA CLĂDIRILOR

Clădirile civile sunt destinate unei game foarte largi de procese funcţionale, cele
mai importante fiind: locuire, învăţământ, sănătate, administraţie, comerţ, sport, cultură,
alimentaţie publică etc. Unele din aceste procese funcţionale necesită spaţii relativ
reduse – clădirile de locuit (locuinţe, hoteluri, cămine, corpurile de cazare la spitale,
clădirile administrative pentru birouri etc.), sau spaţii mari - sălile de spectacol,
expoziţii sau sport, magazinele universale, stadioane, etc.
Clădirile industriale (uzine, fabrici, hale, ateliere, clădiri pentru depozitare etc.)
au ca destinaţie adăpostirea şi servirea diverselor procese tehnologice din toate ramurile
industriei.
Clădirile agrozootehnice sunt destinate proceselor de producţie şi servire, inclusiv
anexe, din sectorul zootehnic şi agrovegetal.
Construcţiile inginereşti cuprind domenii diverse :
- comunicaţii (drumuri, căi ferate, poduri, tunele, turnuri pentru antene etc.)
- construcţii hidrotehnice (baraje, canale etc.) ;
- construcţii industriale : coşuri de fum, rezervoare, silozuri,etc.

* Clasificarea pe baza criteriului destinaţiei pentru care au fost concepute.

• Clasificarea construcţiilor cea mai des întâlnită are la baza criteriul destinaţiei
pentru care acestea au fost concepute. Din acest punct de vedere se deosebesc două mari
categorii: clădirile si construcţiile inginereşti

• CLĂDIRILE sunt construcţii închise, cu o anumită compartimentare interioară

și dotate cu echipamente și instalaţii, destinate prin concepţie a adăposti și deservi o
anumită activitate umană. În funcţie de destinaţia lor clădirile se împart în:
- Clădirile civile, destinate unei game foarte largi de procese funcţionale, cum ar
fi cele legate de: locuire, sănătate, ocrotire socială, sport, învăţământ, cultură,
administraţie, comerţ, sa.;
 - Clădirile industriale, diversificate datorita gamei largi de procese industriale pe
care trebuie să le adăpostească și să le deservească. Ele cuprind două categorii de
clădiri:
# clădirile de producţie (uzine, fabrici, hale, ateliere etc.) la care modul de
compartimentare si dimensiunile spatiilor sunt determinate de utilaje, instalaţii, fluxuri
tehnologice, circulaţia interioara etc. și
# clădiri auxiliare destinate servirii procesului de producţie si depozitării
(depozite de materii prime, depozite de produse finite, magazii, rezervoare, posturi de
transformare, centrale termice etc.).
- Clădiri agrozootehnice, sunt destinate diferitelor procese de producţie din
sectoarele agrovegetal (răsadniţe, sere, fabrici de nutreţuri, crame, secţii de vinificaţie
etc.) și zootehnic (grajduri, adăposturi pentru animale și pasări) Alături de acestea există
și o serie de clădiri auxiliare producţiei (magazii de cereale, silozuri, remize pentru
utilaje agricole, ateliere de reparaţii pentru utilaje etc.).
- Construcţiile inginereşti grupează toate celelalte categorii de construcţii care nu
au caracteristicile clădirilor si cuprind:
# Construcţii industriale speciale: coşuri de fum, silozuri, rezervoare, castele de
apă, rumuri de răcire, estacade, etc.;
# Construcţii hidrotehnice și energetice;
# Căi de comunicaţie: drumuri, căi ferate, poduri, tuneluri, piste, platforme, etc.;
# Linii de transport al energiei electrice și pentru fluide tehnologice;
# Construcţii pentru alimentări cu apă și canalizări;
# Construcţii pentru telecomunicaţii: relee, turnuri de televiziune.

* Clasificarea în funcţie de modul de alcătuire și dispunere a elementelor de

rezistenta grupează structurile astfel:
# Structuri cu pereţi portanţi realizaţi din zidărie , din beton monolit sau
prefabricat;
# Structuri cu schelet realizate din stâlpi si grinzi , care alcătuiesc cadre de beton
armat monolit sau prefabricat, metalice sau din lemn,
# Structuri mixte alcătuite din cadre si pereţi portanţi (diafragme),realizate in
general din beton;
# Structuri speciale realizate sub forma de arce, placi curbe subţiri, structuri
suspendate etc.

* Clasificarea după criterii de calitate porneşte de la cerinţele principale care

determină calitatea unei construcţii: durabilitatea, rezistența și stabilitatea, gradul de
rezistenta la foc și la agenţi atmosferici, gradul de dotare cu instalaţii și finisaje,
volumele și suprafeţele construite (factori esenţiali în asigurarea confortului).
Pe baza acestor factori, construcţiile se pot grupa în trei clase de calitate după
cum satisfac cerinţe ridicate, medii sau obişnuite.
2.2. CONDIŢII TEHNICE PENTRU CONSTRUCŢII
 Fiecare construcţie sau element de construcţie trebuie să satisfacă un ansamblu de
condiţii tehnice sau cerinţe tehnico-economice principale, care privesc durabilitatea în
timp, rezistenţa la foc, rezistenţa şi stabilitatea construcţiei, condiţii fizice şi igienice,
arhitectonice, economico-organizatorice etc.
* Durabilitatea reprezintă durata de funcţionare normală în timp a principalelor
elemente de construcţii, fără pierderea calităţii necesare exploatării optime şi poate fi:
ridicată (de gradul I) şi este peste 100 de ani; mijlocie (de gradul II) între 50 şi 100 de
ani; normală sau obişnuită (de gradul III) între 20 şi 50 de ani. Construcţiile cu durată de
funcţionare sub 20 de ani se numesc provizorii.
Durabilitatea este determinată de materialele folosite, modul de proiectare şi
execuţie, condiţiile de exploatare şi întreţinere şi se referă la rezistenţa materialelor şi
elementelor de construcţii la diferite acţiuni cum ar fi: îngheţ-dezgheţ, umiditate,
coroziune, acţiunea biologică a microorganismelor cât şi acţiunea mediului
înconjurător: agenţi atmosferici, fum, gaze, diferite noxe din mediul interior etc.
* Rezistenţa la foc reprezintă capacitatea construcţiei de a rezista la solicitări
termice şi mecanice produse în timpul şi din cauza incendiilor. Din punct de vedere al
rezistenţei la foc, elementele de construcţii depind direct de materialele din care se
execută şi se caracterizează prin gradul de combustibilitate şi limita rezistenţei la foc.
Combustibilitatea unui material sau element de construcţii reprezintă capacitatea
acestuia de a se aprinde şi de a arde în continuare şi din acest punct de vedere acestea se
clasifică: incombustibili (betonul, zidăria), greu combustibili sau semicombustibili
(metalul protejat, lemn ignifugat sau tencuit) şi combustibili (lemn, carton bitumat).
Limita de rezistenţă la foc este perioada de timp în care un element de construcţie supus
unui incendiu îşi păstrează stabilitatea.
* Rezistenţa şi stabilitatea construcţiilor se referă la capacitatea lor portantă,
deformaţii, fisuri, cât şi la condiţiile de exploatare specifice fiecărei construcţii(uzură,
şoc etc.).
* Rezistența la umiditate exprimă capacitatea materialelor și elementelor de
construcţie de a rezista la acţiunea distructivă a apei care poate produce asupra acestora
deformaţii (umflare, contragere), fisuri, exfolieri, mucegaiuri etc. Rezistența la
umiditate se asigură prin măsuri de proiectare, o execuţie corectă, sau prin utilizarea de
materiale hidroizolatoare.
* Rezistența la îngheţ-dezgheţ (rezistența la gelivitate) se referă la capacitatea
materialelor și elementelor de construcţie de a rezista păstrându-si caracteristicile
mecanice și fizice, stabilitatea, forma, calităţile de izolare termică, fonică și hidrofugă la
un anumit număr de cicluri de îngheţ-dezgheţ,
* Rezistența la acţiunea biologică a microorganismelor se referă în special la
materialele de natură organică și reprezintă capacitatea acestora de a-și păstra calităţile
la acţiunea distructivă cauzată de unele procese biologice.

* Rezistența la coroziune se manifestă prin capacitatea materialelor și

elementelor de construcţie de a rezista acţiunii unor agenţi agresivi de mediu (gaze,
aerosoli, fum, curenţi electrici vagabonzi sa). Se asigură prin concepţie, o execuţie
corectă și prin protecţii anticorozive.
* Cerinţe funcţionale sunt determinate de procesele tehnologice, de volumul
activităţilor și fluxurile de circulaţie (în cazul clădirilor industriale și agrozootehnice);
amplasarea judicioasa a instalaţiilor, utilajelor, mobilierului și a altor dotări; asigurarea
legăturilor între diverse funcţiuni și o circulaţie lesnicioasă între acestea, orientarea
favorabilă a ferestrelor sau luminatoarelor s.a. (în cazul tuturor clădirilor).
* Condiţiile fizice şi igienice de exploatare sunt legate de factorii de climat
exterior şi interior şi se referă la temperatură, umiditate, iluminare, viteza curenţilor de
aer, gaze nocive etc.
* Condiţiile de ordin arhitectural asigură construcţiilor aspectul corespunzător
destinaţiei acestora, cu o plastică şi o compoziţie arhitectonică optimă.
* Condiţiile economico-organizatorice privesc în general costul construcţiilor,
tehnologia de execuţie şi posibilităţile de industrializare, materiale folosite, soluţii
tehnice, termenul de execuţie şi punerea în funcţiune.
* Cerinţe funcţionale sunt determinate de procesele tehnologice, de volumul
activităţilor si fluxurile de circulaţie (în cazul clădirilor industriale și agrozootehnice);
amplasarea judicioasă a instalaţiilor, utilajelor, mobilierului și a altor dotări; asigurarea
legăturilor între diverse funcţiuni și o circulaţie lesnicioasă între acestea, orientarea
favorabilă a ferestrelor sau luminatoarelor s.a. (în cazul tuturor clădirilor).

2.3. FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ CONCEPŢIA

CONSTRUCŢIILOR

Orice construcţie trebuie să satisfacă o serie de cerinţe sintetizate în trei factori

esenţiali, care concurează la concepţia, proiectarea şi alcătuirea lor.
Avem astfel:
* Factorul om – care impune realizarea unor condiţii de confort necesare
activităţii omului, de exemplu condiţii de: temperatură, umiditate, iluminare, zgomot,
etc. Acestea depind de tipul activităţii pe care o desfăşoară omul în construcţie.
* Factorul activitate omenească – impune alcătuirea funcţională a construcţiei
astfel încât să satisfacă cerinţele impuse de tipul activităţii. Astfel se concepe diferit o
construcţie de locuit de o construcţie pentru producţia de automobile sau un depou de
locomotive.
* Factorul natură – implică toate acţiunile care rezultă din interacţiunea
construcţie – mediu referitoare la: gradul de seismicitate al zonei, intensitatea acţiunilor
climatice (vânt, zăpadă, ploaie, chiciură, etc.), calitatea terenului de fundare, nivelul
apelor freatice, agresivitatea apelor subterane,etc.
Toţi aceşti factori enunţaţi s-au constituit de-a lungul timpului în “legi” ale
construcţiilor sub formă de: instrucţiuni tehnice provizorii, instrucţiuni tehnice, manuale
de proiectare, norme de proiectare, normative tehnice, STAS-uri, etc.

ELEMENTELE COMPONENTE ALE CONSTRUCȚIILOR

 3. ELEMENTELE COMPONENTE ALE CLĂDIRILOR
* La o clădire se disting:
Infrastructura, aflată sub cota zero (± 0.00) cuprinzând fundaţiile şi subsolurile
si suprastructura aflata deasupra cotei zero şi care cuprinde toate elementele clădirii
inclusiv instalaţiile aferente de orice tip.

Alcătuirea generală a unei clădiri

A – infrastructura;
B – suprastructuri;
1 – fundație
2 – peretele interior
3 – perete exterior
4 – planșeu
5 – șarpanta
6 – învelitoare
7 – fereastra
8 – balcon
9 – soclu
10 – trotuar
11 – subsol
12 – parter
13 – etaj nivel curent

Infrastructura cuprinde:
 - fundaţia, care intră în contact direct sau indirect cu terenul bun de fundare şi
căruia îi transmite încărcările care acţionează asupra clădirii:
- pereţii de la subsol şi planşeul de peste subsol, dacă clădirea are subsol, sau
soclul şi elementele componente ale planşeului de la cota zero.

Suprastructura (elevaţia) este partea clădirii aflată deasupra cotei zero,

considerată la nivelul pardoselii finite de la parter şi include: elementele verticale şi
orizontale de rezistenţă şi de compartimentare precum şi elementele de finisaj.

Toate construcţiile de tip clădire sunt realizate din 3 categorii de elemente:

1) Elemente structurale, portante, de rezistenţă.
2) Elemente nestructurale, neportante,
3) Elemente de echipare tehnică

3.1. Elemente structurale, portante, de rezistenţă.

În această categorie intră următoarele 4 elemente componente, care definesc
structura de rezistenţă a clădirii:
* Fundaţiile – preiau încărcările de la structura verticală de rezistenţă şi le
transmit terenului de fundare. Uzual se realizează din beton simplu sau armat, dar
întâlnim şi fundaţii din cărămidă, lemn, etc.
Fundaţiile se pot realiza sub formă de: fundaţii izolate, continue sub ziduri, radier
general sub formă de placă groasă cu sau fără îngroşări, reţele de grinzi, piloţi, etc.
Adâncimea de fundare se stabileşte în funcţie de: poziţia terenului bun de fundare,
adâncimea de îngheţ a zonei, înălţimea totală a construcţiei, nivelul apelor freatice, etc.
* Structura verticală de rezistenţă – se poate realiza sub forme de: pereţi
portanţi, cadre sau mixt din lemn, cărămidă, beton, metal şi preia încărcările de la
structura orizontală şi acoperiş şi le transmite fundaţiilor.
Pereţii (zidurile, panourile din beton armat mono sau pluristrat) ce delimitează
spaţiul interior al clădirii de mediul înconjurător, iar în interior împart clădirea in
încăperi. Au rol de preluare şi transmitere a încărcărilor din greutatea proprie și a
încărcărilor cvasipermanente şi variabile care acţionează asupra elementelor ce reazemă
pe ei.
Stâlpii cu ax înclinat sau oblic, preiau încărcările transmise de grinzi, planşee şi
le transmit fundaţiilor.
* Structura orizontală de rezistenţă sau planşeele preiau încărcările care le
revin, verticale şi orizontale, permanente, temporare sau excepţionale şi le transmit
structurii verticale de rezistenţă. Se pot realiza cu sau fără grinzi, plane sau curbe,
monolit sau prefabricat, din lemn, metal, cărămidă sau beton.
Planşeele – elemente portante orizontale, preiau încărcările proprii precum şi ale
elementelor nestructurale care reazemă pe acestea şi le transmit pereţilor portanţi sau
grinzilor pe care se reazemă: au rol de compartimentare pe orizontală a clădirii.
Acoperişul preia încărcările din greutatea proprie şi din acţiunile dinamice (vânt,
zăpadă, ploaie, chiciură, etc.) şi le transmit structurii verticale de rezistenţă. Acoperişul
se poate realiza sub formă de acoperiş cu pantă denumit şarpantă, sau fără pantă,
denumit terasă.

3.2. Elemente nestructurale, neportante

Elemente nestructurale, neportante, care participă la alcătuirea funcţională şi
protecţia construcţiei, această categorie fiind realizată din mai multe elemente:
Pereţii despărţitori, de compartimentare sau închidere, care delimitează
funcţiunile într-o clădire, respectiv închid clădirea la exterior. Compartimentările
interioare suplimentare se realizează prin intermediul pereţilor despărţitori autoportanți
ce transmit încărcarea proprie planelor pe care reazemă. Încărcarea lor se consideră
cvasi temporară putând lipsi în cazul modificărilor ulterioare de funcţional.
Învelitoarea – închide acoperişul la partea superioară, protejând panoul sau
ultimul nivel, fiind realizată din produse ceramice (ţiglă, olane), paie, stuf, şiţă, şindrilă.
Izolaţiile – protejează clădirea sau elemente ale clădirii împotriva apei
(hidroizolaţii), împotriva pierderilor de căldură (termoizolaţii) sau a propagării
zgomotului (fonoizolaţii).
Tâmplăriile de la uşi şi ferestre au rolul de a închide golurile de lumină şi
circulaţie, de a izola interiorul faţă de exterior şi a asigura o iluminare naturală
corespunzătoare.
Finisajele elementelor de construcţii au rol estetic, dar şi igienic, de protecţie
mecanică (uneori) etc. În această categorie intră: tencuieli, zugrăveli, vopsitorii, placaje,
pardoseli, tapete, etc.
Lucrările de finisaj interior şi exterior sunt lucrări aferente anvelopei precum şi a
elementelor de compartimentare verticale şi orizontale ale construcţiei care trebuie să
asigure îndeplinirea simultană a următoarelor condiţii:
- protecţia construcţiei sau elementelor acesteia aliate în contact direct cu mediul
exterior, precum şi cele din interiorul construcţiei aflate în condiţii de microclimat
specifice
- confortul termic acustic igiena şi estetica spaţiilor.
- mărirea sau păstrarea durabilităţii clementelor pe care se aplică.
Scările asigură circulaţia pe verticală în clădire, fiind dimensionate pentru
evacuarea tuturor persoanelor, eventual bunurilor, în caz de necesitate (incendiu,
cutremur, inundaţii) scara este practic o continuare a planşeului în zona casei scărilor, în
pantă, deci ar putea fi considerată ca şi element structural.

3.3. Elemente de echipare tehnică

 Elemente de echipare tehnică – sunt componente care asigură confortul în
activitatea omului, fiind practic o serie de instalaţii, numărul şi complexitatea lor
depinzând de tipul clădirii, confortul interior impus, posibilităţile financiare, etc. În
această categorie se includ:
• Instalaţii de alimentare cu apă şi evacuare a apelor uzate
• Instalaţii de încălzire
• Echipamente de transport pe verticală (lifturi ascensoare)
• Instalaţii de curenţi şi curenţi slabi (sonerie, interfon, telefon)
• Instalaţii de evacuare a deşeurilor
• Instalaţii de aer condiţionat etc.
Lucrările de instalaţii asigura confortul exploatării şi utilizării construcţiilor la
parametrii biologici și tehnologici prestabiliţi de beneficiar la întocmirea proiectului de
execuţie al acestora. Astfel, în grupa lucrărilor de instalaţii sunt incluse instalaţii pentru:
* alimentare cu apă canalizare, sanitare, apărare şi stingerea incendiilor,
evacuarea sau arderea gunoaielor menajere;
* electrice (de iluminat, de forţă curenţi slabi protecţie);
* de încălzire;
* de ventilare a aerului.
* de umidificare a aerului de exemplu unele hale de producţie din industria de
prelucrare a lemnului, a pieilor sau textilă;
* de condiţionare a aerului;
* de gaze;
* de transport pe verticala; escalatoare , ascensoare pentru persoane sau marfă.
* de transport a fluidelor tehnologice în hale de producţie sau ateliere.

4. ELEMENTE ŞI LUCRĂRI DE FINISAJ

Lucrările de finisaj au rol constructiv, funcţional, decorativ şi igienico-sanitar şi

se execută, în general, după ce întreaga clădire de roşu (fundaţii, pereţi) şi acoperişul au
fost terminate.
Finisajele unei clădiri cuprind următoarele lucrări: pardoseli, tencuieli, placaje,
zugrăveli, vopsitorii, tapete și tâmplării, având un rol funcţional, decorative și
igienicosanitar.
Costul acestor lucrări reprezintă cca. 15-20% din costul material si cca. 25-30%
din cel salarial al unei construcţii, fapt pentru care se impun măsuri de reducere a
acestor cheltuieli prin:
- mecanizarea proceselor tehnologice ale lucrărilor de finisaje;
- prefabricarea elementelor de finisaj;
- folosirea de materiale eficiente;
- introducerea unor metode avansate de lucru;
- calificarea corespunzătoare a forţei de muncă.
5. PARDOSELI
 Pardoseala este elementul care delimitează clădirea la partea inferioară sau se
aplică pe partea superioară a planşeelor. Pardoseala are o structură diferită în cadrul
aceleiaşi hale agro-zootehnice în funcţie de scopul tehnologic pe care aceasta trebuie să
îl îndeplinească şi se deosebesc principalele tipuri:
- suprafeţe destinate circulaţiei utilajelor, oamenilor şi animalelor;
- suprafeţe de depozitare a producţiei agricole;
- suprafeţe pentru odihna animalelor;
- suprafeţe care acoperă canalele pentru instalaţii diverse.
Pardoselile sunt elemente de construcţie situate la fata superioare a planşeelor sau
direct pe pământ, care alcătuiesc suprafaţa plană, netedă și rezistentă la uzura și care au
rol de a prelua și transmite încărcările date de circulaţie și depozitare, precum și un rol
estetic, de izolare termică, fonică, etc.
Ele cuprind:
- stratul-suport, rigid, constituit din beton simplu sau elastic, nisip, pietriş, piatra
sparta;
- stratul de uzură, format din diverse materiale: pământ, lemn, piatra naturala,
piatra artificială, bituminoase, materiale pe bază de polimeri sintetici, materiale
speciale.

Pardoselile trebuie sa îndeplinească anumite condiţii:

- sa fie rezistente la uzura produsa de circulaţia oamenilor, animalelor sau a
vehiculelor;
- să nu se deformeze la şocuri prin cădere;
- să reziste la poansonare;
- să fie durabile;
- să fie termoizolante și fonoizolante;
- să fie rezistente la foc;
- să fie estetice(aspect plăcut);
- să fie uşor de executat, întreţinut și reparat.
- eficienta economica,
- impermeabiliate la apă și vapori de apă,
- întreţinere uşoară, elasticitate
- proprietăţi antiderapante.

O pardoseală nu poate îndeplini în totalitate aceste condiţii alegerea tipului de

pardoseală se face în funcţie de destinaţia clădirii: social-culturala, de locuit,
administrativa, industriala, agrozootehnica etc.
Un criteriu important în funcţie de care se pot clasifica pardoselile îl constituie
materialul din care se execută statul de uzură.

Pardoselile pot fi:

 - din lemn;
- din piatra naturală;
- din piatră artificială nearsă;
- din piatră artificială arsă;
- din produse pe bază de polimeri sintetici.;
- din pământ;
- din sticlă;
- din materiale speciale.
Lucrările de pardoseli se execută după ce au fost realizate tencuielile, montată
tâmplăria și probate instalaţiile amplasate sub pardoseală.

Pardoselile din lemn, se folosesc în mod curent datorită unor calităţi ca:
elasticitate mare, termo și fonoizolatoare, antiderapante, estetice.
Pardoselile pot fi:
- din duşumele brute (realizate din scânduri brute) care se utilizează la magazii,
poduri sau duşumea oarbă sub parchet;
- din parchete (realizate din lamele de stejar sau fag);
- din plăci fibrolemnoase ( se realizează din plăci extradure de dimensiuni mari);
- din pavele de lemn (acest tip se folosesc în construcţiile agrozootehnice și
industriale).
Pardoseli din piatră naturală, au un aspect frumos, cu variaţie de desen și
culori, și se folosesc în special, la clădiri socio-culturale, administrative, magazine.
Acestea se fac din marmură albă sau colorată, porfir, granit, gresie etc., sub formă de
plăci tăiate, dale, lespezi, obţinute prin cioplire, cuburi, spărturi de marmură etc.
După modul cum este prelucrată piatra pentru montare se deosebesc:
- pardoseli cu îmbrăcăminte din plăci;
- pardoseli cu îmbrăcăminte din mozaic cu rosturi opus incertum;
- pardoseli din mozaic veneţian;
- pardoseli din mozaic roman;
- pardoseli din dale sau calupuri de piatră.
Pardoseli din piatră artificială arsă sau nearsă sunt rezistente la uzură și
umiditate, durabile și uşor de întreţinut, utilizându-se în încăperi cu circulaţie intensă
(holuri, săli de aşteptare, coridoare, vestiare), încăperi cu umiditate ridicată (băi,
bucătarii, spălătorii), încăperi cu destinaţie specială (restaurante, cantine, laboratoare).
În funcţie de natura materialului folosit, pardoselile din piatră artificială se împart
în:
- pardoseli din piatră artificială nearsă: beton de ciment, mortar de ciment
sclivisit, mozaic turnat, plăci de beton mozaicate;
- pardoseli din piatră artificială arsă: plăci de gresie ceramică, plăci ceramice din
argilă arsă, cărămidă.

Pardoseli din materiale bituminoase. Aceste pardoseli prezintă o serie de

calităţi (sunt elastice, impermeabile, rezistente la uzură, termoizolante, uşor de reparat,
nu produc praf, siguranţă contra alunecării, rezistente la acţiunea acizilor si alcaliilor)
dar și o serie de dezavantaje (inestetice datorită culorii închise a bitumului, suprafeţe
aspre, nu rezistă la temperaturi înalte, se deformează la greutate).
Pardoseli din produse pe bază de polimeri sintetici. Aceste pardoseli sunt
rezistente la uzură, igienice, au aspect și colorit plăcut, sunt bune izolatoare termice și
fonice, sunt uşor de montat și uşor de întreţinut. Sunt folosite pentru: holuri, vestibule,
oficii, camere de locuit, bucătării, băi, construcţii social-culturale (săli de lectură,
cluburi, săli de aşteptare, saloane și culoare de spital, birouri, magazine, laboratoare,
încăperi de producţie, unde nu intervin solicitări sau agenţi chimici agresivi), etc.
Pardoseli din linoleum. Se produce sub forma de covoare dintr-un amestec
omogen de făină de lemn, praf de piatră și ulei de in fiert (lanolina) cilindrat pe o
ţesătură tare de iută.
Pardoseli din mochetă. Se folosesc foarte mult în locuințe, camere de hoteluri,
săli de teatre și concerte, săli de conferinţă, biblioteci și săli de lectură, magazine,
birouri.
Avantajele pardoselilor din mochetă: estetice, termo și fonoizolatoare, se întreţin,
se curăţă și se montează uşor.