Interviul sociologic

Precizări terminologice

În limba română, termenul de „interviu“ reprezintă un neologism provenit

din limba engleză (interview – întrevedere, întâlnire), fiind utilizat deopotrivă în
jurnalistică şi în ştiinţele socioumane. El are ca echivalent termenii din limba
franceză entretien (conversaţie, convorbire) şi „entrevue“ (întâlnire între două
sau mai multe persoane). Cel de-al doilea termen, deşi reprezintă traducerea
literală a celui anglosaxon, comportă totuşi un sens diferit: are o nuanţă utilitară,
de aranjament sau de surpriză (Grawitz, 1972, 629).

Pentru a preveni confundarea termenului de "interviu" cu alți termeni ca

(întrevedere, convorbire sau interogatoriu) vine în ajutor Roger Daval (1967,
121) în Trataul de psihologie socială face distincții între situația de interviu și
fenomenele psihosociologice.
• Interviul admite întrevederea, dar nu se confundă cu aceasta, el poate institui
un scop al întrevederii, dar întâlnirea dintre două sau mai multe persoane poate
avea cu totul alte scopuri.
• Nu există interviu fără convorbire, dar nu orice conversaţie constituie un
interviu.
• Interviul reprezintă mai mult decât un dialog – apreciază Roger Daval –, pentru
că nu totdeauna dialogul are drept scop obţinerea de informaţii.
• Interviul nu poate fi confundat cu interogatoriul, din motiv că interviul
presupune libertatea de expresie a personalității.

Interviul ca tehnică de cercetare în ştiinţele socioumane

Interviul de cercetare este definit ca o tehnică de asimilare a informaţiilor

verbale de la indivizi şi grupuri umane drept scop fiind verificarea ipotezelor sau
pentru descrierea ştiinţifică a fenomenelor socioumane. Convorbirea reprezintă
elementul de bază în tehnica interviului.
 Fred Kerlinger (1973) – constată că aplicarea interviului în cercetarea
științifică are mai multe scopuri.

 un scop explorator, de recunoaștere a variabilelor şi relaţiei dintre

variabile,emiterea unor ipoteze interesante şi veridice.
 poate reprezenta instrumentul de bază a recoltării de informaţii în
vederea testării ipotezelor.
 Acumularea unor informaţii subsidiare a celor obţinute prin alte metode.

Interviul ca interacţiune psihologică şi socială

Conversaţia constituie o activitate distinctiv umană şi un tip de interacţiune

psihologică şi socială.
Dacă e să analizăm din punct de vedere psihologic și sociologic situația de
interviu ca relație între operator de interviu și subiect:

a)relația dintre aceștia nu este simetrică; b)rolul și transmiterea informațiilor nu

poate fi schimbat ; c) (operatorul )este cel care conduce discuția ; d) relaţia
dintre aceștia depinde de status – ul social al persoanelor cat și de modul de
desfășurare a interviului; e) informaţiile transmise de (subiect) au valoare numai
în măsura în care se referă la experienţe de viaţă trăite ; f) răspunsurile sunt
oferite în baza experienței personale.

Minciuna deliberată – posibilă într-un interviu – diminuează încrederea în

informaţiile obţinute prin răspunsurile la întrebări. Cercetătorii ar trebui să fie
atenți având în vedere problemele care ar crea disconfort subiecților și ar stimula
recunoașterea faptelor indezirabile social.

Alte erori sau biais-uri pot avea loc din cauza autoînșelării, fiind convinși că
răspunsul oferit e corect.

Avantajele utilizării interviului în ştiinţele socioumane

• elasticitatea, posibilitatea de a obţine răspunsuri specifice la fiecare întrebare;

• rata mai sporită a răspunsurilor, din partea persoanelor agramate.

• examinarea comportamentelor nonverbale, fapt ce favorizează calitatea

informaţiilor;

• asigurarea standardizării condiţiilor de răspuns.

• garantarea controlului privind succesiunea întrebărilor.

• colectarea unor răspunsuri spontane, primele reacţii fiind mai semnificative;

• asigurarea unor răspunsuri personale, fără intervenţia altora;

• asigurarea răspunsului la toate întrebările;

• precizarea datei şi locului convorbirii, fapt ce asigură comparabilitatea

informaţiilor;

• studierea unor probleme mai complexe prin utilizarea unor formulare,

chestionare sau ghiduri de interviu mai amănunţite.

Dezavantajele utilizării interviului în științele socioumane

• costul ridicat, al orelor de intervievare, momente ale proiectării şi realizării
cercetărilor pe bază de interviu;

• timpul îndelungat necesar pentru identificarea persoanelor incluse în eşantion,

pentru obţinerea acordului şi desfăşurarea convorbirii;

• erorile datorate operatorilor de interviu în ceea ce priveşte punerea întrebărilor

şi înregistrarea răspunsurilor, „efectul de operator“;

• imposibilitatea consultării unor documente în vederea formulării unor

răspunsuri precise;

• inconveniente legate de faptul că se cere indivizilor să răspundă, indiferent de

dispoziţia lor psihică, de starea de oboseală etc.;

• neasigurarea anonimatului, fiind cunoscute adresa şi numărul de telefon ale

persoanelor care urmează să fie intervievate;

• lipsa de standardizare în formularea întrebărilor;

• dificultăţi în accesul la cei care sunt incluşi în eşantion.

Tipuri de interviuri şi criterii de clasificare

• Cunoscând conținutul comunicării putem diferenția interviul de opinie de cel

documentar.
• Calitatea informaţiilor pot fi influențate de mulți factori. Spre exemplu timpul,
timpul acordat convorbirii oferă serioase garanţii privind nu numai volumul
informaţiilor, dar şi calitatea lor.

• Gradul de libertate a cercetătorului în alegerea temelor de investigare şi în ceea

ce priveşte formularea, numărul şi succesiunea întrebărilor.

Interviurile pot fi : - centrat - clinic - directiv - documentar - explorativ -

extensiv - faţă în faţă - focalizat - de grup - (cu) întrebări deschise - (cu) întrebări
închise - nondirectiv - (de) opinie - personal - (în) profunzime - (cu) răspunsuri
libere - repetat - semistructurat - structurat - telefonic - telefonic asistat de
calculator

Interviul clinic (utilizat în psihanaliză, psihoterapie) - Se caracterizează prin

non- directivitate (număr redus de întrebări, formulare spontană a întrebărilor,
volum mare de informații). Are rol terapeutic, rol explorator în cercetare și
există posibilitatea creării unui cadru propice pentru manifestarea subiectului.
Interviul în profunzime (utilizat în studiile de motivatie)-Vizează doar un
aspect al persoanei şi nu persoana în ansamblul ei, are în vedere profunzimea
unui fapt şi permite exprimarea liberă a personalității respondentului.
Interviul cu răspunsuri libere-Tema este mai bine conturată, interesul pentru
persoană tinde să scadă în favoarea celui pentru o temă anume (socială, de
exemplu), însă se păstrează un grad ridicat de nondirectivitate.
Interviul centrat (saufocalizat)-Tema este foarte bine conturată, întreaga
discuție se desfășoară în jurul unei teme, non-directivitatea tinde să se schimbe
spre directivitate
Interviul cu întrebări deschise-Deja este un interviu structurat, directivitatea
este destul de mare, libertatea respondentului rămâne numai la nivelul formulării
răspunsului și nu la ansamblul discuției.
Interviul cu întrebări închise-Se apropie de structura chestionarului
Desfăşurarea interviurilor de cercetare

Reguli generale ce țin de desfăşurare a interviurilor de cercetare:

• răspunsurile oferite de persoanele intervievate trebuie tratate ca elemente

inseparabile de contextul discursiv şi situaţional; trebuie să se ia în considerare
atât conţinutul manifest, cât şi cel latent; cercetătorul necesită să cunoască că tot
ceea ce declară persoanele intervievate diferă privind nivelul psihologic;
• cercetătorul trebuie să fie atent și la ceea ce nu pot spune persoanele fără a li se
acorda ajutor sau de a fi îndrumate;

• ceea ce susțin persoanele într-un interviu nu sunt decât indicatori, pe baza

cărora cercetătorul va trebui să identifice problemele persoanelor intervievate;

• se cere ca cercetătorul să clasifice problemele persoanelor intervievate în

contextul social al desfăşurării întrevederii.

Selecţia şi formarea operatorilor de interviu

În selectarea şi formarea profesională a operatorilor de interviu trebuie să

se ia în vedere sarcinile acestora în cadrul anchetelor.

C. A. Moser (1958) prezintă următoarele patru sarcini: identificarea

persoanelor cuprinse în eşantion; solicitarea acordului pentru interviu; adresarea
întrebărilor; înregistrarea răspunsurilor.

Un operator bun și la nivel trebuie să posede anumite calități, o capacitate

mare de adaptare, onestesitatea, este un lucru foarte important, sa fie
conștiincios, obișnuit cu munca sistematică, dând dovadă de iscusință, un nivel
de cultură generală relativ ridicat și să posede empatie și interes pentru
activitatea sa

Vor fi excluse persoanele excesiv de timide, ca şi cele cu tendinţe

autoritariste, labile psihic sau dezinteresate de munca de operator de anchetă.
Participarea anterioară la alte anchete sociologice în calitate de operator este un
plus considerabil pentru acumularea experienței. Activitatea operatorilor de
interviu va fi controlată atât prin verificarea protocoalelor de interviu şi a
chestionarelor completate, cât şi prin contra-anchete sau trimiterea de scrisori la
adresele la care operatorii trebuiau să facă interviuri. Se urmăreşte identificarea
operatorilor care introduc erori sistematice, care înregistrează diverse răspunsuri
de neștiință sau refuz. Un interviu de calitate poate fi evaluat după observaţiile
făcute de operatorii de anchetă cu privire la comportamentul nonverbal al
persoanelor intervievate sau referitoare la momentele (întrebările) care au
generat reacţii emoţionale.

Controlorul de zonă este responsabil să verifice dacă operatorul de anchetă a

stat de vorbă efectiv cu persoana indicată în eşantion, durata convorbirii și
desfășurarea acesteia, cât și impresia produsă de anchetator. Există și alte
metode, cum ar fi prin poștă.
Concluzie:
Datorită interviului sociologic, putem afla părerea și emoțiile sincere atât a unei
persoane cât și a unei societăți întregi privind un subiect al realității cotidiene.
Interviul ne oferă posibilitatea de a obține informația atât prin metoda verbală
cât și non verbală, cum ar fi mimică, gesturi..
Interviul este o metodă ce ne simplifică viața și ne oferă un feed-back privind
diverse domenii.
BIBLIOGRAFIE:

 CHELCEA, Septimiu, Tehnici de cercetare sociologică, București,

2001.