5 SECURITATEA ACTIVITĂŢII VITALE

5.1 Introducere
Securitatea electrică constituie un sistem de mijloace organizatorice şi tehnice, care asigură
protecţia oamenilor de efectele nocive şi periculoase ale curentului electric, arcului voltaic,
cîmpului electromagnetic şi electricităţii statice.

Instalaţiile destinate pentru producerea, transformarea, transmiterea, distribuţia şi

consumarea energiei electrice sînt numite instalaţii electrice. Instalaţiile electrice sînt amplasate
în aer liber, în încăperi închise sau semiînchise.

În procesul lucrului instalaţiile electrice pot exercita asupra organismului uman o influenţă
nocivă: cîmpurile electomagnetice, zgomotul, vibraţia, iluminarea insuficientă, temperatura
sporită sau scăzută a aerului, poluarea aerului cu substanţe nocive. Instalaţiile electrice defectate
pot să ia foc sau să explodeze. Deservirea instalaţiilor electrice e însoţită de eforturi emoţionale
mari, suprasolicitaţii psihofiziologice (atenţia, memoria, văzul, auzul).

Alegerea procedeelor şi mijloacelor de securitate electrică este reglamentată de regulile de

instalare a dispozitivelor electrice, regulile securităţii tehnice, regulile exploatării tehnice.

Măsurile tehnice şi organizatorice de protecţie au scopul de a asigura ineccesibilitatea

părţilor conductoare de curent şi imposibilitatea unei atingeri neprevăzute de ele, de a exclude
electrocutările în caz de scurtcircuit al curentului la masa instalaţiei electrice sau la pămînt, de a
preveni acţiunile incorecte ale personalului în timpul lucrului la instalaţiile electrice. Personalul
care deserveşte instalaţiile electrice este instruit regulat la tehnica securităţii.

5.2 Analiza condiţiilor de muncă

Fabrica de covoare are o serie de secții, în care condițiile de muncă sunt caracterizate de
prezența unor factori periculoși și nocivi. Majoritatea atelierelor de producție implicate în
procesul principal au un mediu umed. Un mare număr de echipamente electrice au fost instalate
în aceste ateliere. În mare măsură, siguranța întreținerii echipamentului electric depinde de
condițiile de mediu din camera în care este instalată, deoarece aceste condiții afectează rezistența
pielii umane. Umiditatea, vaporii sau gazele caustice, praful conductibil, precum și temperaturile
înalte reduc rezistența izolației și o distrug. În plus, pielea umană sub influența umidității și a
temperaturii înalte devine conductibilă, ceea ce reduce rezistența corpului uman și crește riscul
de electrocutare. Podeaua conductibilă, pe care se află persoana, reduce dramatic rezistența
circuitului și mărește pericolul atunci când aceasta atinge piese sub tensiune. Praful se
depozitează pe fire și formează un circuit conductibil, în urma căruia pot exista scurtcircuitări la
pământ și între faze.
Astfel, factorii de risc în secțiile întreprinderii sunt:
1. umiditatea (umiditate relativă peste 75%) în prezența prafului conductibil;
2. podele conductibile;
3. creșterea temperaturii aerului (mai mult de + 35 ° С);
4. posibilitatea contactului simultan al unei persoane cu echipate cu împământare și cu
părți active ale acestora.
 În cazangerie există, de asemenea, condiții fierbinți și în același timp umede:
- există un nivel crescut de radiații infraroșii;
- poate crește temperatura suprafețelor echipamentului;
- există un risc crescut de electrocutare;
- există un nivel de zgomot crescut.
În secția mecanică și în diverse depozite, mașinile mobile, cum ar fi mașinile electrice,
macaralele, reprezintă un pericol potențial; componente mobile ale echipamentelor de producție.
 Stația de compresoare asigură procesul și echipamentul secțiilor cu aer comprimat uscat.
Mediul este umed, fierbinte; podele din beton; există un nivel crescut de zgomot; componentele
mobile ale echipamentelor și compresoarelor sunt periculoase.

5.3 Măsuri privind sanităria industrială

În procesul activităţii sale de muncă lucrătorul este supus interacţiunii mediului de lucru
şi a organismului său. Datoria omului modern constă în a transforma, a acomoda, a ajusta şi a
face salubtu mediu de producţie în aşa fel ca să-i asigure pe deplin securitatea şi sănătatea în
muncă.
În contextul celor sesizate anterior sanitaria de producţie şi igiena muncii prezintă un
sistem de măsuri organizatorice, igienice, profilactice şi mijloace sanitaro-tehnice, menite să
excludă influenţa negativă a noxelor profesionale asupra lucrătorilor, care afectează organismul
uman prin intermediul mediului de lucru neadecvat.
Scopul servicului sanitariei de producţie şi igienei muncii constă în evaluarea noxelor
profesionale şi realizarea unui ansamblu de măsuri orientate spre asanarea condiţiilor de muncă
la toate etaele procesului de producţie, înlăturarea factorilor de risc ce influenţează asupra
securităţii şi sănătăţii în muncă şi prevenirea bolilor profesionale asupra lucrătorilor.
Factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională sunt factori (însuşiri, procese,
fenomene, comportamente) proprii elementelor sistemului de muncă, ce pot provoca în anumite
condiţii, accidente de muncă sau boli profesionale.
 Deoarece se regăsesc la nivelul fiecărui element al sistemului de muncă, cel mai general
criteriu de clasificare îi împarte în factori de risc proprii:
a) executantului;
b) sarcinii de lucru;
c) mijloacelor de producţie;
d) mediului de lucru.
Clădirile şi încăperile de producţie trebuie să asigure cea mai favorabilă situaţie de
activitate şi să înlăture pericolul incendiilor şi alte situaţii excepţionale. Volumul încăperilor de
producţie trebuie ales în aşa fel, încât fiecărui lucrător să-i revină nu mai puţin de 15 m 3 spaţiu şi
suprafaţa nu mai puţin de 4,5 m2 . Înălţimea încăperilor de producţie se stabileşte în funcţie de
tipul procesului tehnologic şi asigurarea înlăturării.
Există trei tipuri de iluminat de producţie – natural (creat de lumina directă şi reflectată a
cerului), artificial (când sunt folosite doar surse artificiale de lumină) şi mixt (când iluminatul
natural însuficient este completat de cel artificial).
După destinaţia funcţională iluminatul artificial se împarte în următoarele tipuri: de lucru,
de avarie, de evacuare, de pază, de serviciu.
Normele iluminatului în secții sunt prezentate in anexa D tabelul D.D.2.
Măsurile de combatere ale zgomotului şi vibraţiei pot fi condiţional grupate în modul
următor: măsuri organizatorice; măsuri tehnice.
Măsurile organizatorice:
- eliminarea utilajului vibroacustic din procesele tehnologice sau înlocuirea acestuia cu
maşini şi utilaje mai performante din punct de vedere vibroacustic (zgomot şi vibraţie
reduse);
- amplasarea utilajului vibroacustic în încăperi separate;
- amplasarea secţiilor cu nivel vibroacustic sporit la distanţe mari de încăperile unde
acest fenomen lipseşte;
- controlul automat şi dirijarea de la distanţă cu utilajul vibroacustic sau din cabine
efectiv izolate contra acestor noxe;
- folosirea mijloacelor individuale de protecţie antizgomot şi antivibraţie;
- stabilirea regimurilor raţionale de muncă şi odihnă pentru lucrătorii care deservesc
utilaj, maşini, mecanisme cu nivel vibroacustic sporit;
- măsuri sanitaro-profilactice (masaje, văniţe calde etc.) pentru lucrătorii care deservesc
sau lucrează cu unelte vibroacustice.
Măsurile tehnice:
 - proiectarea corectă a funcţiilor sub utilajul vibroacustic (concasoare, mori,
separatoare, compresoare etc.);
- izolarea fundaţiilor utilajului vibroacustic de elementele portante şi comunicaţiile
inginereşti;
- fonovibroizolarea activă şi pasivă a utilajului vibroacustic şi a locurilor de lucru ale
operatorilor;
- folosirea învelişurilor fonovibroabsorbante din cauciuc şi din diferite maşticuri pentru
făţuirea suprafeţelor comunicaţiilor inginereşti;
- folosirea amortizoarelor (tobe de eşapament) la ieşirea din injectoare;
- fonoizolarea transmisiilor utilajului zgomotos cu capote;
- atenuarea zgomotului sistemelor de ventilaţie la gurile de aspirare-refulare.
Mijloacele individuale de protecţie:
a) contra zgomotului – antifoane, căşti antizgomot, caschete (coifuri), costume speciale;
b) contra vibraţiilor:
- pentru mâini: mănuşi, garnituri, cuzinete;
- pentru picioare: încălţăminte specială, garnituri, pingele genunchere;
- pentru corp: pieptare, centuri, costume speciale.
Protecţia împotriva căldurii. Atunci când temperatura mediului ambiant este superioară
temperaturii cutanate şi organismul va primi căldura în principal prin convecţie, pentru a
împiedica transferul, se utilizează costume termoizolante, confecţionate din materiale cu
conductibilitatea termică scăzută ca: lână, piele, polimeri sintetici expandaţi.

5.4 Măsuri privind tehnica securității

Electrosecuritatea prezintă un sistem de măsuri organizatorice și mijloace tehnice, care
asigură protecția organizmului uman contra acțiunilor dăunătoare și periculoase ale curentului
electric.
Insatalațiile destinate pentru producerea, transformarea, transmiterea, distribuția și
consumarea energiei electrice sânt numite instalații electrice. În procesul de lucru instalațiile
electrice pot exercita asupra organizmului uman o influență negativă: câmpurile
electromagnetice, zgomotul, vibrația, iluminarea insuficientă, iradiere sporită, poluarea aerului
cu substanțe nocive. Instalțiile electrice defectate pot să ia foc sau să explodeze. Deservirea
instalațiilor electrice e însoșită de eforturi emoționale mari, suprasolicitații psihofiziologice
(atenția, memoria, văzul, auzul)
 Procedeele și mijloacele de securitate electrică depind de tensiunea, tipul și frecvența
curentului electric, regimul neutrului al sursei de alimentare cu curent, condițiile mediului,
destinația instalației electrice, eventualitatea nimeririi omului sub tensiune.
Măsurile tehnice și organizatorice de protecție au scopul de a asigura ineccesibilitatea
părșilor conductoare de curent și imposibilitatea unei atingeri neprevăzute de ele, de a exclude
electrocutările în caz de scurtcircuit al curentului la părțile conductoare ale instalației electrice
sau la pământ, de a preveni acțiunile incorecte al personalului în timpul lucrului la instalațiile
electrice. Personalul care deservește instalațiile electrice este instruit regulat privind tehnica
securității.
Măsurile de protecție privind electrosecuritatea la efectuarea lucrărilor în instalațiile
electrice:
I. Deservirea operativă
1. În instalațiile electrice cu tensiunea supra 1000 V, lucrătorii din personalul care au
dreptul desinestătător la deservirea instalațiilor electrice, și superiorii în tură trebuie să aibă
grupa de securitate IV, ceilalți-grupa III.
2. În instalațiile electrice cu tensiunea mai mica de 1000 V, lucrătorii din personal au
dreptul de sinestătător la deservirea instalațiilor electrice și să aibă grupa de electrosecuritate a
III-a.
3. Se interzice în instalțiile electrice aproprierea oamenilor, mecanismelor și
mașinilor de ridicat speciale, la distanțe, față de părțile aflate sub tensiune, mai mici decât cele
indicate în anexa E tabelul D.D.3.
4. Controlul vizual a instalațiilor electrice din stație poate efectua un singur lucrător
cu grupa de electrosecuritate III din personalul de serviciu, sau un lucrător cu grupa de
electrosecuritate V din personal tehnic de administrare sau conducerea întreprinderii.
5. Se interzice în instalațiile electrice supra 1000 V, la controlul vizual, de a intra în
încăperi, camere, ne echipate cu îngrădiri și bariere, care impedică aproprierea de părțile aflate
sub tensiune la distanțe mai mici de cele menționate în tabelul D.D.3.
6. Închiderea și deschiderea separatoarelor, separatoarelor de secționare, conectarea
și deconectarea întreruptoarelor la tensiunea supra 1000 V cu mecanism de acționare manual,
este necesar de efectuat cu mănuși electroizolante.
7. Scoaterea și instalarea siguranțelor fuzibile este necesar de efectuat în lipsa
tensiunii.
Sub tensiune, dar fără sarcină se permite scoaterea și instalarea siguranțelor fuzibile la
conexiunile în schemele cărora lipsesc aparate de comutație, care permit scoaterea tensiunii.
 Sub tensiune și sarcină se admite de a scoate și instala siguranțele fuzibile în în circuitele
secundare, rețelele de iluminat și siguranțele fuzibile a transformatoarelor de tensiune.
La scoaterea și instalarea siguranțelor fuzibile sub tensiune este necesar de utilizat:
a) Îm instalațiile electrice supra 1000 V – cleștelor (prajinilor) electroizolante cu
utilizarea mănușilor electroizolante și ochilarilor de protectție;
b) În instalațiile electrice cu tensiunea sub 100 V – cleștelor izolante sau mănușilor
electroizolante și ochelarilor de protecție.
8. Ușile încăperilor instalațiilor electrice, camerelor, dulapurilor și asamblurilor
trebue să fie încuiate pe lacăt, în afară de cemerele unde se efectuează lucrările.
9. În cazul incidentelor de muncă, pentru eliberarea accidentatului de sub influența
curentului electric, tensiunea trebue să fie scoasă imediat fără a primi permisiunea în
prealabil.
II. Măsurile tehnice, deconectările
1. Pentru pregătirea locului de muncă la executarea lucrărilor ce necesită scoaterea
tensiunii trebue să fie indeplinite în ordinea corespunzătoare următoarele măsuri tehnice:
a) Efectuate deconectările necesare și primite măsurile care împedică conectarea
greșită sau ,,samavolnică’’ a aparatelor de comutație;
b) Atârnarea indicatoarelor de interzicere pe mecanismele de acșionare manual și pe
cheile de dirijare de la distanță cu aparate de comutație;
c) Verificarea lipsei de tensiune pe părțile conductoare care trebuie să fie legate la
pământ pentru protejarea personalului contra acțiunii curentului electric;
d) Se verifică dacă este instalată legarea la pământ (închise cuțitele de legare la
pământ staționare, pus scurtcircuitorul mobil);
e) Îngrădirea după necessitate locurile de lucru sau părțile conductoare aflate sub
tensiune și atârnate pe îngrădiri indicatoare de electrosecuritate. În dependență de condițiile
locale, părțile conductoare se îngrădesc înainte sau după legarea lor la pămînt.
2. În instalațiile electrice cu tensiunea mai mare de cât 1000 V din toate părțile de
unde prin intermediul aparatelor de comutație poate fi aplicată tensiunea la locul de lucru, trebue
să fie separare vizibilă produsă de decuplarea și demontarea barelor și conductoarelor,
deschiderii separatoarelor, demontarea siguranțelor fuzibile, la fel și prin deconectarea
separatoarelor de secționare și separatoarelor de sarcină, cu excepția celor la care conectarea
automata se efectuiază prin intermediul arcurilor instalate nemijlocit la aceste aparate.
Transformatoarele de tensiune și transformatoarele de putere, legate de sectorul scos
pentru executarea lucrărilor în instalație electrică, la fel să fie deconectate și din partea de
tensiune mai mica de 1000 V pentru a exclude posibilitatea transformării inverse.
 3. La pregătirea locului de lucru, după deschiderea separatoarelor și deconectarea
separatoarelor de sarcină cu dirijare manuală este necesar visual de a se convinge de poziția lor
deschisă și lipsa punților șuntate.
4. În instalațiile electrice cu tensiunea supra 1000 V, pentru împedicarea conectării
dreșite a aparatelor de comutație, prin intermediul cărora poate fi aplicată tensiunea la locul de
lucru, trebue întreprinse următoarele măsuri:
a) La separatoare ăn poziție deschisă mecanizmele de acționare manuală trebue să fie
încuiate cu lacăt mechanic;
b) La separatoarele dirijate cu prăjină operative, îngrădirile staționare trebue să fie
încuiate cu lacăt mechanic;
c) La mecanizmele de acționare a aparatelor de comutație, care sunt dirijate de la
distanță, să se deconectate circuitele de putere și dirijare;
d) La mecanizmele de acționare cu arc, arcurile de conectare să fie trecute în poziție
de nefuncționare.
III. Instalarea legărilor la pământ. Cerințe de bază
1. Instalarea legărilor la pământ pe părțile conductoar a echipamentelor electrice este
necesar nemijlocit dupa verificarea lipsei de tensiune.
2. Scurtcircuitorul mobil pentru început se unește la instalația de legare la pămînt,
iar apoi, după verificarea lipsei de tensiune, se instalează pe părțile conductoare. Dezinstalarea
scurtcircuitorului mobil este necesar în consecutivitate inversă
3. Instalarea și dezinstalarea scurtcircuitoarelor mobile trebue să se efectueze în
mănuși electroizolante cu utilizarea în instalațiile cu tensiunea supra 1000 V a prăjinilor
electroizolante.

5.5 Măsuri de protecție contra incendiilor

În conformitate cu legislaţia în vigoare responsabilitatea pentru asigurarea securităţii
împotriva incendiilor a întreprinderilor, organizaţiilor şi instituţiilor o poartă conducătorii
acestora, care sunt obligaţi:
1. Să asigure instrucţiunile privind măsurile de securitate antiincendiară pentru toate
subdiviziunile şi unele lucrări ce ţin de pericolul de incendiu;
2. Să organizeze studierea şi respectarea regulilor şi instrucţiunilor privind
securitatea antiincendiară de către toţi angajaţii;
3. Să stabilească în toate încăperile un regim de pază împotriva incendiilor şi să
controleze respectarea lui de către toţi angajaţii şi vizitatorii întreprinderii;
4. Să asigure obiectivul cu mijloace de stingere a incendiilor şi de comunicare şi să
le întreţină în stare de bună funcţionare;
 5. Să numească prin ordin persoanele responsabile de securitatea antiincediară a
secţiilor, depozitelor, atelierelor şi altor sectoare, precum şi pentru starea tehnică şi exploatarea
sistemelor de ventilaţie, încălzire, instalaţiilor de stingere automată şi sistemelor de anunţare
despre incendiu.
Responsabilitatea pentru securitatea antiincendiară a secţiilor halelor, atelierelor o poartă
şefii lor nemijlociţi sau alte persoane oficiale, numite prin ordin de către conducerea unităţii.
Aceste persoane sunt obligate:
1.Să cunoască proprietăţile incendiare ale materialelor şi substanţelor ce se folosesc sau
se păstrează pe sectorul încredinţat;
2.Să nu admită încălcarea regulilor de păstrare;
3.Să urmărească starea de funcţionare a tuturor sistemelor şi instalaţiilor;
4.Să explice angajaţilor instrucţiunile şi regulile securităţii antiincendiare care sunt în
vigoare la obiectivul dat.
Preântâmpinarea incendiului trebuie să se asigure prin prevenirea formării mediului
combustibil şi formării sau includerii în mediul combustibil a surselor de aprindere. Prevenirea
formării mediului combustibil trebuie să se asigure prin izolarea mediului combustibil;
mecanizarea şi automatizarea maximală a proceselor tehnologice ce ţin de folosirea substanţelor
combustibile; instalarea utilajului şi ambalajelor ermetice a acestor substanţe şi folosirea
cabinelor şi camerelor bine izolate de mediul înconjurător. Prevenirea formării în mediul
combustibil a surselor de aprindere trebuie să se asigure prin folosirea maşinelor, mecanismelor,
utilajului la exploatarea cărora nu se formează surse de aprindere; folosirea în construcţii a
mijloacelor cu acţiune rapidă de deconectare a posibilelor surse de aprindere; folosirea utilajului
şi proceselor tehnologice ce corespund cerinţelor de securitate privind formarea scânteielor de la
electricitatea statică; folosirea sculelor ce nu provoacă scântei în timpul lucrului cu lichide uşor
inflamabile şi gaze combustibile şi executarea regulilor stabilite privind securitatea împotriva
incendiilor.
Cerinţele faţă de sistemul de protecţie împotriva incendiilor trebuie să se asigure prin:
1.Folosirea mijloacelor de stingere a incendiilor şi respectiv tipurilor de tehnică
antiincendiară;
2.Folosirea instalaţiilor automate de semnalizare şi stingere a incendiilor;
3.Folosirea construcţiilor de bază ale obiectivelor cu grad înalt de rezistenţă la foc;
4.Organizarea evacuării la timp a oamenilor;
5.Folosirea mijloacelor colective şi individuale de protecţie împotriva factorilor
periculoşi ai incendiului.
 În cele din urmă se poate conclude şi spune că la orice obiectiv al economiei naţionale
trebuie să fie asigurată anunţarea la timp sau semnalizarea despre incendiu la faza iniţială cu
orice mijloace tehnice sau organizatorice.

5.6 Măsuri de protecție a mediului ambiant

Din punct de vedere a caracteristicii sursei de poluare și a influenței obiectului dat asupra
mediului ambiant Fabrica de sticlă reprezintă o sursă moderată de poluare a mediului.
Sursele principale de impurificare a mediului ambiant la întreprindere sunt concentrate în
secțiile de producție.
Noxele în marea lor majoritate sunt emisii de dioxid de carbon în urma arderii a
combustibului din cuptoarele de topit sticlă. Drept combustibil se folosește gaze naturale ce
permit automatizarea procesului de topire, nu produc reziduri, este un combustibil curat,
nepoluant (nu sunt eliminări de metale grele, acizi etc.). Răcirea cuptoarelor este asigurată cu
ajutorul apei care circulă într-un circuit închis fapt ce permite folosirea aceiași ape în repetate
rânduri la răcirea cuptoarelor și la cerințele gospodăriei din cadrul uzinei.
Folosirea echipamentelor și a tehnologiilor moderne, reduc la minim deșeurile obținute.
Chear dacă sticla este un material foarte stabil la factorii de eroziune și nu se supune
descompunerii, ea poate fi rciclată ceia ce permite de ai da o adouă viață și a minimiza consumul
de materie primă. Datorită faptului că întreprinderea produce peliculă pentru împachetare
produselor pentru transportare consumul căreia se reduce la minim și ea la fel poate fi reciclată.
- Scopul ventilației este de-a asigura parametrii aerului în încăperile de producere pentru a
oferi un climat confortabil lucrătorilor.

5.7 Calculul instalaţiei de legare la pămînt a neutrului transfomatorului 10/0,4

În instalaţiile 0,4 kV neutrul este pus la pămînt, deci este nevoie de calculat instalaţia de
legare la pămînt.

1. Se determină rezistenţa prizelor de punere la pămînt după normative conform

condiţiei:
125
Radm ≤
IP ,

unde I P este curentul de punere la pămînt, I P=15 A ;

125
Radm ≤ =8 , 33 Ω
15 .
 2. Se determină structura, în prealabil şi amplasarea electrozilor.

Fig.5.1 - Amplasarea electrozilor

3. Se determină rezistenţa necesară ţinînd cont de priza de punere la pămînt naturală:

R nat⋅R adm 8 , 33⋅4
Rart = = =7,7 Ω
R nat−R adm 8 , 33−4 .
4. Se determină rezistenţa specifică de calcul a solului:
k s=1,4 .. .1,8 , ρ=140 Ω⋅m ;

pentru electrozi verticali

k s=1,4 :

ρsvert =ρ⋅k s =140⋅1,4=196 Ω⋅m ;

pentru electrozi orizontali

k s=1,8 :

ρsor =ρ⋅k s =140⋅1,8=252 Ω⋅m .

5. Se determină rezistenţa de trecere la pămînt a unui electrod vertical şi a electolizilor
orizontali, utilizînd formulele empirice.
ρvert 2⋅l 1 4⋅H +l 196 2⋅2,5 1 4⋅3+2,5
Rvert =
2⋅π⋅l (
⋅ ln + ⋅ln =
b 2 S⋅H−l 2⋅3 , 14⋅2,5 )
⋅ ln + ⋅ln
0 , 012 2 5⋅3−2,5 ( =90 ,8 Ω )
ρvert 2⋅L2
Ror = ⋅ln
2⋅π⋅L α⋅H 0 ;

unde L este lungimea electrodului orizontal, L=15 m ;

2
252 2⋅15
Ror = ⋅ln =30 ,5 Ω
2⋅3 , 14⋅15 0 ,01⋅0,5 .
 Fig.5.2 - Amplasarea electrodului vertical al prizei de legare la pămînt

6. Se determină numărul aproximativ de electozi verticali pentru o valoare concretă a

coeficientului de utilizare.
Rvert
N=
Rart⋅ηuv ,

unde
ηuv este coeficientul de utilizare a electrozilor verticali, ηuv =0 , 78 ;

90 ,8
N= =15 electrozi
7,7⋅0 ,78 .
7. Se determină rezistenţa de calcul a electrozilor orizontali:
R or
Rnor =
ηuo ,

unde
ηuo este coeficientul de utilizare a electrozilor orizontali, ηuo=0,8 ;

30 ,5
Rnor = =38 ,1 Ω
0,8 .
8. Se precizează rezistenţa electrozilor verticali ţinînd cont de electrozii orizontali:
R or⋅Rart 38 ,1⋅7,7
Relvert = = =9,7 Ω
Ror −Rart 38 ,1−7,7 .
9. Se determină numărul de electrozi verticali:
R vert 90 , 8
N= = =12 electrozi
ηu⋅Relvert 0 , 78⋅9,7 .
Priza de pămînt va fi constituită dintr-un electrod orizontal cu lungimea 15 m şi 12
electrozi verticali cu lungimea 2,5 m. Electrozii sunt tubulari cu diametrul tubului d=5 cm. Priza
de pămînt va fi instalată în exteriorul secţiei de-a lungul peretelui.