Comportamentul economic al

producătorului
Key words: funcţia de producţie,
optimul porducătorului,
productivitate, costuri
 Ansamblu de producţie
• Totalitatea combinaţiilor de input-uri şi
output-uri realizabile tehnologic de către
firmă;
• Frontiera=funcţia de producţie=output-ul
maxim pe care firma îl poate tehnic realiza
cu input-ul disponibil:
• Y=f(X)
 Ansamblul de producţie
• Y=f(X)
Y

Ansamblul de producţie

Graficul 1. Ansamblul de producţie: o formă posibilă

 Funcţia de producţie
• Arată nivelul maxim al producţiei ce poate
fi obţinut prin combinaţii alternative ale
factorilor de producţie disponibili, de
regulă muncă şi capital:
• Q = f(K,L)
• Factorii de producţie=input-urile utilizate în
producţie.
 Izocuanta
• Ansamblul combinaţiilor de factori de producţie
pentru care producţia este constantă. Este
asemănătoare curbei de indiferenţă, cu
deosebirea că nivelul producţiei este
preponderent obiectiv determinat de tehnologiile
disponibile.
• Caracteristici:
- Este convexă
- Este descrescătoare
- Panta sa este rata tehnică marginală de
substituţie.
 Izocuanta
• Graficul 2. Izocuanta
K

A
50

30 B

Q=100

10 15 L

RTMS=-(30-50)/(15-10)=4
 Exemplu de funcţie de producţie:
funcţia de producţie Cobb-Douglas
• Fie o firmă care utilizează numai două input-uri,
muncă (L) şi capital (K);
• Funcţia de producţie este: Q=f(K,L)
• Dacă este de tip Cobb-Douglas va fi:
• Q=AKaLb, în care:
• A măsoară în general scara producţiei (cât
obţinem dacă utilizăm o unitate din fiecare factor
de producţie);
• Parametrii a şi b măsoară sensibilitatea
(elasticitatea) producţiei la modificările input-
urilor.
 Elasticitatea producţiei la input-uri
pentru o funcţie Cobb-Douglas
• Q=AKaLb

∂Q K
EQ / K =
∂K Q
a −1 bK
EQ / K = AaK L a b
=a
AK L
 Productivitatea marginală
• Exprimă cantitatea adiţională de output ce
poate fi realizată în condiţiile creşterii cu o
unitate a unuia dintre input-uri, ceilalţi
factori de producţie fiind menţinuţi
constanţi. Unitatea adiţională de input este
relativ mică în raport cu cantitatea totală
utilizată din respectivul input =>
productivitatea marginală este panta
funcţiei de producţie reprezentată în
raport cu respectivul factor.
 Productivitatea marginală
• Fie Q=f(K,L)
ΔQ f ( K + ΔK , L ) − f ( K , L )
WmgK = =
ΔK ΔK

ΔQ f ( L + ΔL, K ) − f ( L, K )
WmgL = =
ΔL ΔL

∂ Q
W =
∂ K
mgK

∂ Q
W =
∂ L
mgL
 Rata tehnică marginală de substituţie
(sau rata tehnică de substituţie)
• Este rata la care un input este substituit cu
altul de-a lungul izocuantei. Măsoară
arbitrajul dintre două input-uri pentru
acelaşi nivel al producţiei.
• RTMS=ΔK/ΔL=-WmgK/WmgL.
• RTMS este descrescătoare (dificultatea
substituirii creşte pe măsura substituirii)
• Pentru o funcţie Cobb-Douglas:
• RTMS=(a/b)x(L/K).
Reducerea productivităţii marginale
• Legea randamentelor marginale
neproporţionale exprimă faptul că pe
măsură ce se asociază unităţi sucesive
dintr-un factor de producţie variabil la o
cantitate dată de factor de producţie fix,
productivitatea marginală începe la un
moment dat, inevitabil, să scadă.
 Productivitatea medie
• Exprimă producţia pe unitate de input.

Q( K , L)
WK =
K
Q( K , L)
WL =
L
Legea productivităţii marginale
descrescătoare

5000
Productivitate totala,
medie si marginala

4000
3000
2000
1000
0
-1000 1 2 3 4 5 6 7 8
Lucratori
Termenul scurt şi termenul lung
• Termenul scurt: există factori de producţie fixaţi
la un nivel predeterminat.
• Termenul lung: toţi factorii de producţie sunt
variabili.
• Legea randamentelor marginale descrescătoare
acţionează pe termen scurt.
• Formulele anterioare demonstrează că
productivităţile medii şi marginale depind de
volumul tuturor factorilor de producţie utilizaţi.
 Randamentele de scară
• Descriu modificarea producţiei, atunci când toţi
factorii de producţie variază.
• A. Smith a identificat două efecte ale creşterii
producţiei pe seama creşterii consumului de
factori de producţie:
- Adâncirea diviziunii muncii şi creşterea gradului
de specializare;
- Pierderi de productivitate datorate unui
management mai dificil aferent unei scale mai
mari de producţie.
 Randamentele de scară
• Fie variaţia producţiei când cei doi factori
variază: f(γK, γL)= αγQ, cu γ mai mare decât 1,
iar α reprezentând randamentul de scară
obţinut. În funcţie de valorile lui α vom avea:
• randamente de scară constante, dacă α=1;
• randamente de scară crescătoare dacă α este
supraunitar
• randamente de scară descrescătoare, dacă α
este subunitar.
 Randamentele de scară
• Sintetic, avem:
Efect asupra Randamente de
output-ului scara
f(tK,tL) = tf(K,L) Constant
f(tK,tL) < tf(K,L) Descrescator
f(tK,tL) > tf(K,L) Crescator
 Randamentele de scară pentru
funcţiile Cobb-Douglas
• Avem: Q = K a Lb
Q(tK , tL) = t a K a t b Lb
Q(tK , tL) = t a +b K a Lb
Q(tK , tL) = t a +b Q( K , L)
Ceea ce înseamnă că:
a) Dacă a+b=1, randamentele de scară sunt consante
b) Dacă a+b>1, randamentele de scară sunt crescătoare
c) Dacă a+b<1, randamentele de scară sunt descrescătoare
 Maximizarea profitului
• Ipoteză: firma este o unitate decizională
unitară, cu comportament raţional, care
urmăreşte maximizarea profitului.
• O firmă maximizatoare de profit combină
input-urile cu singurul scop de a atinge
acest obiectiv.
• Profitul este diferenţa dintre încasări şi
cheltuieli.
 Maximizarea profitului
• Încasările firmei sunt: PQ= P(Q)Q

• Date fiind costurile: CT = CT (Q)

• Profitul va fi: π (Q ) = P (Q )Q − CT (Q )
 Maximizarea profitului
• Cunoaştem că o
dπ dPQ dCT
funcţie atinge punctul =π'(Q) = − =0
de extrem când prima dQ dQ dQ
derivată este zero:

• Aceasta înseamnă
dPQ dCT
că: =
dQ dQ
 Maximizarea profitului
• Am obţinut că egalitatea
dintre venitul marginal şi
costul marginal este o dPQ dCT
condiţie necesară a
Vmg = = = Cmg
dQ dQ
maximizării profitului.

• Pentru suficienţă, mai

avem nevoie de o
condiţie: derivata de
dπ
2
dπ'(Q)
ordinul doi a funcţiei profit
2
= <0
să fie negativă. dQ Q=Q* dQ Q=Q*
 Maximizarea profitului pe termen
scurt
• Cunoaştem că profitul este: π (Q) = P(Q)Q − CT (Q)
• Funcţia profitului poate fi rescrisă astfel:

π = PQ( K , L) − ( KPK + LPL )

 Maximizarea profitului pe termen
scurt
• Am stabilit că pe termen scurt K=constant.
• Maximizarea profitului implică:

[ ( )
Max π ( L) = Max Pf L, K − PK K − PL L
L L
]
∂ π (L )
= PW mgL − PL = 0
∂L
PW mgL = PL
 Maximizarea profitului pe termen
scurt
• Am obţinut că valoarea productivităţii
marginale a muncii trebuie să fie egală cu
preţul muncii, pentru ca profitul să fie
maxim =>
• O firmă trebuie să angajeze până când
contribuţia ultimului lucrător la încasările
sale egalează contribuţia acestuia la
costuri.
 Maximizarea profitului pe termen
lung
• Cum toţi factorii de producţie variază,
condiţia va fi:
Maxπ ( L, K ) = Max[Pf (L, K ) − PK K − PL L]
L, K L, K

PWmgL ( K , L) = PL
Curbele cererii de input-uri

PWmgK (K, L) = PK
 Curba cererii de factori de
producţie
• Curba cererii de factori măsoară relaţia dintre
cantitatea dintr-un factor care maximizează
profitul şi preţul respectivului factor (cât factor L
trebuie să cumpăr pentru ca profitul să fie
maxim, dat fiind preţul acestui factor).
• Curba inversă a cererii de factori măsoară
aceeaşi relaţie, dar dintr-o perspectivă diferită:
care ar trebui să fie preţul factorului de producţie
pentru ca o anumită cantitate să fie cerută, în
condiţiile în care se maximizează profitul?
Curba inversă a cererii de factori
de producţie
PL

Ecuaţia curbei este:

PWmgL(K,L)=PL

Panta negativă a curbei cererii indică ipoteza descreşterii productivităţii

marginale. Curba măsoară cât ar trebui să fie preţul muncii, pentru ca diferite
cantităţi de muncă să fie cerute, în condiţiile în care K este menţinut constant.
 Maximizarea profitului şi
randamentele de scară
• Să presupunem că o firmă care se caracterizează prin
randamente de scară constante a ales acel nivel al
factorilor de producţie pentru care profitul este maxim:

π ∗ = PQ∗ − K ∗ PK − L∗ PL
• Dacă preţurile factorilor sunt constante iar K şi L se
multiplică cu un factor t, producţia devine:
• Q1=tQ, în condiţiile în care costurile cresc şi ele de t ori.
• Aceasta înseamnă că: π1=2 π* => contradicţie! =>
profitul maxim va fi zero.
 Optimul producătorului
• Curba de izoproducţie sau izocuanta:
ansamblul combinaţiilor de factori de
producţie pentru care firma obţine aceeaşi
producţie.

• Izocostul: ansamblul combinaţiilor de

factori de producţie pe care producătorul
le poate realiza cu aceeaşi cheltuială:
• CT=KPK+LPL
 Optimul producătorului
Capital
CT4

CT3

3
CT2

CT1
2

E
1
Muncă

Graficul 6.9. Minimizarea costurilor unitare. Fiecare dintre punctele 1;2;3; sau E pot fi
puncte de producţie pentru producător linia izocostului atingând curba de izoproducţie. Eficient
pentru producător este să aleagă acel nivel al costului şi acel nivel de producţie dictat de către
punctual E. Oricare alt punct altul decât E desemnează un cost total mai mare decât cel dictat prin
alegerea punctului E.
 Optimul producătorului
CT P
• Cunoaştem că: K = − L L
PK PK

• În punctul de optim vom avea:

∂K WmgL PL
RTMS = = =
∂L WmgK PK
Optimul producătorului pe termen
scurt şi pe termen lung
Capital

Q1

Calea de expansiune

Muncă
 Cererea de factori
• Funcţia cererii condiţionate de factori =
funcţia cererii derivate de factori:
K(PK,PL,Q), L(PK,PL,Q) măsoară relaţia
dintre alegerea optimă de factori (care
minimizează costul), preţuri şi otput,
condiţionată de faptul că firma produce un
nivel dat Q.
• Arată alegerea ce minimizează costul
pentru un nivel dat Q.
 Costurile
• Cost economic
• Cost contabil (explicit)
• Cost implicit
• Cost de oportunitate
• Cost irecuperabil (ascuns, sunk cost).
 Costurile
• Pe termen scurt: fixe, variabile, medii,
marginale
• Pe termen lung: totale, marginale