Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
John Seymour, Grădina Dumneavoastră de Legume
John Seymour, Grădina Dumneavoastră de Legume
Introducere
Până la al doilea război mondial, generaţiile precedente grădinăreau pentru subzistenţă. Grădinile de atunci
erau de o fertilitate uimitoare.
Astăzi, asistăm la o întoarcere în forţă a grădinii de legume. Prin intermediul lor se fac economii
importante, alimentele au un gust mai bun, efectul pentru sănătate este benefic.
Oamenii vor să producă organic. Ei redescoperă valoarea îngrăşămintelor de origine animală şi vegetală.
Nici un grădinar n-ar trebui să uite că toate cuvintele terminate în "cid" (vezi: pesticid, ierbicid, insecticid,
fungicid etc.) denumesc în fapt otrăvuri.
Chiar şi pe o bucată mică de pământ, grădinarul care nu e vegetarian îşi ca da seama că poate creşte iepuri,
sau găini, sau ambele.
Principiul fundamental al culturii pe răzoare constă în amenajarea unui strat foarte profund care nu va fi
niciodată călcat în picioare. Plantele se vor dezvolta într-un teren mai bogat, în profunzime, rădăcinile
dezvoltându-se în jos mai degrabă decât lateral. Legumele obţinute astfel sunt mai mari, iar plantele vor fi
mai dese.
Un răzor ar trebui să producă o recoltă de patru ori mai mare decât un strat obişnuit.
Ciclurile naturale
Plantele şi animalele sunt în interdependenţă. Animalele elimină dioxid de carbon şi consumă oxigen,
plantele elimină oxigen şi consumă dioxid de carbon. Animalele manâncă plante şi elimină tot ceea ce nu
pot digera. Iar bălegarul animalelor este util solului, de unde cresc plantele.
Ciclul apei
Apa râurilor, mării, lacurilor şi a solului, precum şi cea provenită din transpiraţia animalelor şi a plantelor
se evaporă sub acţiunea soarelui. Este apoi transportată în atmosferă de vânturi, după care revine la nivelul
solului sub forma ploii şi a zăpezii.
1
Ciclul azotului
Este o substanţă necesară tuturor plantelor şi animalelor. Anumite bacterii şi alge pot fixa azotul pur într-un
element compus utilizabil de formele de viaţă mai elaborate.
Nici un chimist n-a putut explica faptul că animalele pot în câteva ore să transforme materii vegetale lipsite
de azot într-un bălegar extrem de bogat în azot.
Orice ţesut vegetal sau animal mort, îngropat în sol, va elibera conţinutul său de azot care va putea fi
utilizat de alte plante. Însă, dacă nu există suficient azot care să echilibreze carbonul care formează cea mai
mare parte a oricărui organism viu, bacteriile care permit procesul de putrefacţie, adică care permit
materiilor organice să se descompună şi să elibereze azotul, vor recurge la azotul care este deja conţinut în
sol. Într-o primă etapă, solul va fi privat de azotul conţinut. Însă, în momentul în care procesul este
terminat, este eliberat în sol nu doar azotul împrumutat, ci şi azotul obţinut din materiile organice
descompuse.
Lucerna se descompune în câteva săptămâni. Paiele au nevoie de 1-2 ani pentru a se descompune. Materiile
vegetale care se încorporează în pământ trebuie să fie foarte tinere. Dacă apucă a da seminţe, trebuie să
treacă printr-o grămadă de compost.
Ciclul azotului ne spune că grădinarul trebuie să cultive atâtea specii aparţinând familiei leguminoaselor
(fasole, mazăre etc.) câte poate.
Solul
Dacă pământul este bun, este plin de viaţă. Într-un hectar de teren bun se află de la 10 la 20 de tone de
materie vie.
Originile solului
Fundamental, solul este constituit din roci pulverizate de agenţi precum: căldura, frigul, apa, vântul şi
creaturile vii.
Pentru grădinar este important să cunoască dacă solul său este uşor, adică format din particule de nisip. Sau
dacă solul este greu, compus din particule minuscule, precum argila. Sau dacă este între aceste două
extreme. Mai este important dacă solul este alcalin sau acid. Din fericire, orice sol poate fi ameliorat.
Humusul
Este compus din materii vegetale şi animale moarte, transformate de micro-organismele din sol într-o
substanţă organică complexă care se integrează în acesta.
Rădăcinile
Numeroase legume au rădăcini pivotante comestibile: morcovii, păstârnacul, ridichile, napii şi sfecla.
Tulpinile
Anumite tulpini nu au gust agreabil decât atunci când au fost albite, adică au fost sustrase luminii,
împiedicându-se formarea clorofilei. De ex: cartofii, ţelina, andivele şi cardonul.
Frunzele
Florile
Nu constituie în general hrană importantă pentru om. Cele mai multe sunt fertilizate de albine, unele doar
3
de vânt (ex: porumbul).
Fructele
Puful de păpădie este un fruct. Asemenea şi nuca. Tomatele, pătlăgelele vinete, ardeii iuţi, păstăile de fasole
şi de mazăre sunt fructe şi ele. Căpşuna şi mura nu sunt fructe, ci grupuri de fructe (bace). Strugurii şi
coacăzele sunt şi ele bace.
Seminţele
Anumite seminţe pot fi consumate (cele ale cerealelor). În general seminţele sunt mai nutritive decât toate
părţile componente ale unei plante.
Plantele aromatice
Iarna
Este momentul odihnei, al curăţeniei, al trasării căilor de acces, al unei noi sere, a reparării instrumentelor
şi a pregătirii anului următor.
Atunci când solul este suficient de dur pentru a rezista greutăţii, cu ajutorul unei roabe, se transportă
compostul şi se împrăştie pe teren.
În ianuarie se pun cartofii la germinat, într-un coş, în seră. Cartofii pentru sămânţă au nevoie de lumină, dar
nu trebuie să sufere de frig.
Arborii fructiferi pot fi plantaţi toată iarna, cu condiţia să nu fie prea mare umezeala sau să nu fie îngheţat.
Este preferabil ca arborii să primească un strat generos de mulci la rădăcină, decât să fie prăşiţi cu sapa.
Primăvara
Dacă semănaţi prea devreme, gerul şi umezeala riscă să ducă la putrezirea seminţelor. Natura nu este prea
grăbită primăvara. Nici grădinarul n-ar trebui să fie.
Anumite legume trebuie cultivate pe strat cald (ex: toată familia verzei).
Seminţele trebuie semănate într-un pământ la fel de uscat ca praful (pământul uscat este cald), apoi udate
bine.
4
Aprilie este luna cea mai încărcată din an. Cele mai multe dintre semănăturile din grădina de legume au loc
acum.
Vara
Continuaţi să semănaţi salată, ridichi, morcovi şi sfeclă în mici cantităţi, dar adesea. Veţi avea în acest fel
legume proaspete toată vara şi toamna. Acesta este principalul privilegiu al celui care posedă o grădină de
legume.
Sera trebuie deschisă în timpul zilei : tomatele au nevoie de mult aer. Castraveţii au nevoie de umezeală,
însă nu le place să se sufoce.
În ceea ce priveşte retenţia de apă, cultura pe răzoare este excelentă. Este nevoie de jumătate de apă pentru
un răzor în raport cu un strat obişnuit.
Imediat ce se recoltează nişte plante, altceva trebuie pus în loc. Nici un strat nu trebuie să rămână gol. Dacă
nu aveţi nimic de pus, atunci semănaţi îngrăşăminte verzi. Dacă n-aveţi timp, atunci lăsaţi buruienile să
crească, însă smulgeţi-le înainte să dea seminţe, şi lăsaţi-le pe loc. Vor îngrăşa pământul.
Toamna
Recoltele se succed fără încetare, iar ceea ce nu se poate consuma trebuie conservat.
Toate fructele se culeg înainte de sfârşitul unii octombrie. Frunzele arborilor se strâng şi se incorporează
grămezii de compost. În felul acesta, nici un dăunător al arborilor nu poate supravieţui.
Cel care porneşte organizarea grădinii de la zero are mare noroc. Însă cel mai adesea se lucrează cu grădini
deja utilizate, deci preconcepute.
Este greu de estimat producţia, doar experienţa vă poate spune cât puteţi obţine de pe o suprafaţă dată.
Regula generală ar trebui să fie aceea de a cultiva cât de mult se poate. Răzoarele pot uimi cu cantitatea de
legume obţinută de pe ele.
Topologia grădinii
Preocuparea pentru expoziţia sudică a grădinii nu trebuie să devină excesivă. Chiar şi terenurile cu
expoziţie nordică sunt capabile să dea legume bune, cu o întârziere rezonabilă faţă de terenurile cu
expoziţie sudică.
5
Umbra este mai importantă decât expoziţia. Unele plante nu merg la umbră, altele nu merg la soare.
Este prea puţin important dacă rândurile sunt orientate de la sud la nord, sau de la est la vest.
Dacă terenul este în pantă, e obligatoriu să faceţi terase. Construirea teraselor este epuizantă, dar efortul va
fi răsplătit prin producţiile de legume şi absenţa eroziunii solurilor.
Clima
Este bine să ştiţi direcţia vântului dominant. Dacă aveţi necazuri cu acest factor, este bine să ridicaţi un
gard cu interstiţii, mult mai eficace decât un gard compact (în ultima situaţia se pot crea vârtejuri în
grădină, la ceva distanţă de gard). Este şi mai bine să plantaţi un gard viu, să puneţi arbuşti, arbori, însă
vântul trebuie să fie încetinit, nu stopat.
Stupii se instalează la distanţă, eventual la înălţime. Nu e bine să fie nici aproape de alte animale, nici sub
copaci.
Chiar şi în situaţia în care aveţi mai mult teren la dispoziţie, trebuie început cu suprafeţe mai mici. An de an
se pot adăuga noi straturi. Terenul necultivat cu legume poate fi ameliorat.
Organizarea straturilor
Este necesar să dispuneţi de cel puţin patru straturi, în vederea unei minime rotaţii a culturilor pe patru ani.
Dacă dispuneţi de mai multe straturi, este şi mai bine.
Cartofii au nevoie de un sol foarte bine îngrăşat, în vreme ce rădăcinoasele plasate în acest tip de sol tind
să-şi bifurce rădăcinile. De aceea este bine de distanţat cât se poate aceste două tipuri de culturi.
Mazărea, fasolea şi leguminoasele în general preferă solul plin de calcar, ceea ce nu este cazul pentru
6
cartofi. Deci nu se pot succeda. În schimb, este foarte bine de cultivat varză după leguminoase.
Legumele « diverse » (tomatele, pepenii, bostanii, salatele, ridichile) se simt foarte bine pe un sol în care s-
a incorporat un compost bine descompus.
Dimensiunea grădinii are o implicaţie majoră în privinţa arborilor plantaţi. Cu cât o grădină este mai mare,
cu atât se pot planta arbori fructiferi cu tulpină mai înaltă şi mai groasă (nuci, pruni).
Arborii fructiferi nu trebuie să fie încurajaţi cu prea multe îngrăşăminte, pentru că rezultatul este în general
o creştere a arborilor în detrimentul fructelor.
Pentru a se evita orice problemă legată de umbră, livada trebuie organizată ca o scară: arborii mai mari
trebuie plasaţi spre nord, iar cei mai mici spre sud.
Anumiţi dăunători ai arborilor sunt chiar cei din proximitatea omului: găinile mănâncă căpşuni, caprele rod
coaja arborilor.
Modul cel mai obişnuit de a pregăti un teren abandonat pentru grădinărit este săpatul cu hârleţul. Ulterior,
se împrăştie un strat de compost pe noua suprafaţă. Viermii îl vor îngloba în sol.
Cel mai bun moment pentru a instala răzoare este al doilea an de grădinărit. În primul an, săpatul cu
hârleţul este obligatoriu.
Principiul de bază al acestei metode este de a avea întotdeauna la suprafaţa solului un strat de cel puţin 5
cm de compost bine descompus care se reînnoieşte în fiecare an. În felul acesta se consumă cantităţi uriaşe
de compost.
Plantele cultivate pe un sol bogat în compost sunt mai robuste şi rezistă mai bine la cele mai multe dintre
boi şi paraziţi.
7
Cum să faci compost
Compostul poate fi făcut într-o cutie din lemn fără fund astfel încât primul strat de materie vegetală să fie în
contact cu pământul. Straturile vegetale, şi de bălegar trebuie să alterneze. Grămada se acoperă cu un
plastic negru. Amestecul se udă şi se întoarce periodic.
Nu contează din ce se fac cutiile pentru compost. Pot fi făcute din lemn, din cărămidă, din piatră. La
rigoare, chiar şi un butoi din metal găurit poate servi pentru o grădină mică.
Îngrăşăminte
Îngrăşămintele de origine animală şi umană aduc toate elementele de care pământul are nevoie. Numai că
trebuie obligatoriu să fie bine compostate înainte de a fi răspândite pe teren.
Înmulţirea plantelor
Plantele bianuale pot fi recoltate, păstrate la rece, apoi repicate în al doilea an. Prazul poate rămâne în
pământ timp de 2 ani fără probleme. Ceapa e mai prudent să fie repicată.
Înmulţirea vegetativă
Principiul butăşirii este foarte simplu : prelevaţi o ramură de la o plantă adultă şi puneţi-o în pământ. Ceva
mai târziu se vor forma rădăcini. Puteţi preleva un butaş din orice parte a plantei, dacă este plantat în
condiţii ideale va forma o nouă plantă.
Operaţiune dificil de realizat de către o singură persoană. E mai bine să fie doi oameni.
Se face o groapă cu dimensiuni duble faţă de cele ale rădăcinilor. Este greşit să se facă groapa cu câteva
zile înainte de plantare (poate deveni la fel de dură ca betonul). Se pune o furcă bună de bălegar la fundul
gropii. Se acoperă bălegarul cu pământ de la deasupra gropii. Se pune o proptea, care să sprijine copacul.
Copacul se află la adâncimea potrivită atunci când punctul de grefă este la 15 cm deasupra nivelului
solului. Rădăcinile se acoperă şi se tasează foarte bine. Se udă din abundenţă. Se mulceşte din abundenţă.
Copacul se leagă de proptea cu un ciorap vechi (pentru a nu se răni coaja).
Altoirea
8
Constă în implantarea unei porţiuni vegetale numită grefă (altoi) pe un alt vegetal numit port-altoi, care
devine suport şi-i conferă seva necesară dezvoltării.
Bolile şi paraziţii
Insectele
Trebuie evitate insecticidele chimice, pentru că efectul lor depăşeşte uciderea insectelor vizate,
distrugându-se întotdeauna şi alte forme de viaţă.
Cultura pe răzoare
Metoda a fost adoptată în sec. XIX de grădinarii francezi din preajma marilor oraşe, care deţineau suprafeţe
foarte mici de teren, dar aveau acces nelimitat la bălegarul de cal (mijlocul principal de transport).
Independent, grădinarii chinezi aflaţi în situaţie similară au făcut acelaşi lucru.
Suprafaţa se delimitează iniţial cu picheţi şi sfoară. Instrumentele de lucru sunt: hârleţul, furca, grebla şi
roaba. Lăţimea răzorului trebuie să fie de 1,5 m. Lungimea de 6 m pare a fi potrivită (dar se poate şi mai
scurt, dacă dimensiunile nu permit). Răzorul, odată pus în practică, nu va mai fi niciodată călcat. Ceea ce va
deveni răzor se acoperă cu un strat de gunoi de grajd bine fermentat. Apoi răzorul se sapă bine cu hârleţul.
Unii partizani ai culturii pe răzoare consideră că răzoarele trebuie săpate anual. Însă, dacă cantitatea de
bălegar este suficientă, sau compost, săpatul anual nu mai este o opţiune.
Pe răzoare se pot semăna de patru ori mai multe plante decât pe un teren obişnuit.
Leguminoasele
Mazăre, bob, fasole, soia şi arahide – toate fac parte din familia Leguminoase. Conţinut mare de proteine.
Fixează azotul.
Un sfert din grădină ar trebui anual cultivate cu leguminoase. Aceste plante nu apreciază aciditatea.
9
Boabele de mazăre recoltate proaspăt au un gust dulce foarte plăcut. Însă gustul se menţine doar câteva ore,
timp în care zaharurile se transformă în amidon.
Lintea are o producţie foarte mică. Dacă nu dispuneţi de suprafeţe mari în grădină, nu se merită. Bobul, pe
de altă parte, are o producţie foarte bună, şi este foarte hrănitor.
Crucifere
Varză, varză de Bruxelles, conopidă, brocoli, rutabaga (varză cu rădăcină-tubercul), nap, odolean, creson,
ridiche de lună. Toate aceste plante seamănă cu plantele deşertului prin aceea că reţin apa ce li se oferă.
Toate sunt bianuale, adică produc seminţe în al doilea an de viaţă.
Varza produce 100 tone la hectar. Dacă dorim să avem varză tot anul, trebuie s-o împărţim pe trei grupe: de
primăvară, de vară, de toamnă.
Cruciferele sunt plante vorace, care apreciază un teren fertil, de pe care extrag multe substanţe nutritive.
Varza poate fi păstrată pe timpul iernii în beci, pe un pat de paie, acoperită cu paie.
Solanacee
Cartofi, tomate, ardei gras şi pătlăgele vinete. În aceeaşi clasă mai intră: tutunul, beladona şi ardeiul iute.
Toate au nevoie de un sol foarte bogat, cât mai aproape de cel al junglei tropicale.
Cartofii au nevoie de un sol lejer acid. Azotul este mai puţin important, totuşi nu sunt de dorit carenţe
puternice.
Ombelifere
Morcovi, păstârnac, ţelină, pătrunjel, mărar. Toate ombeliferele au ceva în comun : încolţesc foarte greu.
Morcovul este plantă bianuală. Se seamănă alternativ cu ceapa, pentru că se protejează reciproc de
dăunător.
Liliacee
Sparanghelul este o legumă formidabilă, care apare atunci când aproape niciuna nu este disponibilă, însă
are nevoie de trei ani din momentul semănării până la acela al degustării.
Chenopodiacee
Curcubitacee
Dovleacul se conservă la o temperatură mai înaltă decât orice altă legumă: 10-16 grade Celsius.
10
Capitolul VI. Cultura fructelor
Rosacee
Mere, pere, gutui, cireşe, piersici, caise, prune, zmeură, căpşuni, nectarine. Din aceeaşi familie face parte:
trandafirul, păducelul. Toate au florile polenizate de insecte.
Cei mai mulţi dintre arborii fructiferi nu se reproduc fidel prin seminţe, ci prin reproducere vegetativă
(altoire, marcotaj, butăşire, drajonare). Port-altoiul este cel care determină dezvoltarea şi proporţiile
arborelui. La momentul actual, cei mai mulţi dintre port-altoi provin de la varietăţi care dau forme mici,
pitice.
Rutacee
Saxifragacee
Coacăz negru, coacăz roşu, coacăz alb. Arbuşti excepţional de rustici. Coacăzele albe se pot consuma şi
crude, celelalte mai cu seamă gătite.
Moracee
Smochini, duzi. Din aceeaşi familie mai fac parte : cânepa, hameiul, arborele de cauciuc.
Smochinul creşte şi în climat rece, dacă obţine foarte mult soare, iar solul este sărac. N-ar fi rău să fie cu
spatele la un zid poziţionat spre sud. Rădăcinile smochinului trebuie ţinute aproape de copac, eventual într-
o cutie de ciment. Dacă solul este bogat, rădăcinile se dezvoltă exploziv, iar arborele nu mai rodeşte înainte
de 50 de ani.
Dudul cultivat lângă cireş face ca păsările iubitoare de fructe să cultive dude şi să lase cireşele.
Omul poate trăi mâncând în exclusivitate: pâine, vin şi măsline. Măslinul creşte în orice fel de sol, dar este
foarte exigent la cădură.
Există o multitudine de sere şi solarii. Dacă pereţii solariului sunt din folie de polietilenă, trebuie luat în
calcul schimbarea lor odată la trei ani.
Cea mai mică seră este cea care se ataşează de geamul casei. Sera lipită de zidul sudic al casei este o soluţie
foarte judicioasă, pentru că va permite inclusiv reglarea termică a locuinţei, încălzind-o în timpul iernii.
11
Pentru schelet trebuie ales între: aluminium, lemn şi plastic.
Pentru materialul transparent se alege între: sticlă şi trei tipuri de plastic (fibra de sticlă, PVC şi polietilenă).
Sticla lasă să treacă lumina, durează mult, se sparge rar din cauza vântului şi se înlocuieşte uşor. Însă este
foarte scumpă şi foarte grea.
Plasticul din fibre este uşor de fixat şi nu are nevoie de un suport foarte important. Reţine ceva din căldura
soarelui, ceea ce e bine vara, dar nu foarte bine iarna. Însă este inflamabil, şi nu durează decât vreo 20 de
ani.
PVC-ul este mai ieftin decât cele două materiale anterioare, lasă bine să treacă lumina, dar nu durează mai
mult de 5 ani.
Polietilena este foarte ieftină, lumina o traversează perfect, însă nu rezistă deloc la un vând violent.
Pentru cineva care cultivă în seră produse pentru familia lui, încălzirea serei este un lux nejustificat. Există
numeroase plante care pot fi cultivate într-o seră neîncălzită de-a lungul anului, şi suficiente metode de
conservare a plantelor care nu cresc pe timpul iernii.
Chiar şi în climatul cel mai rece, sera poate fi utilă pentru a cultiva plante mediteraneene : tomate,
castraveţi, pepeni verzi, ardei, pătlăgele vinete ş.a. Iarna o seră neîncălzită poate fi utilizată pentru: salată,
ridiche, spanac.
Cărările din seră pot fi din ciment, dar mai bine din pietriş sau piatră.
Ideal este ca solul serei să fie “artificial”, adică venit din afară şi preparat. Un amestec bun conţine: o parte
turbă, o parte nisip grosier de rău, două părţi pământ bun de grădină. Oricum, dacă se cultivă ani la rând
aceleaşi plante, pământul trebuie evacuat şi înlocuit cu altul proaspăt. Pământul introdus trebuie «
pasteurizat », dar nu « sterilizat » !! Pentru pasteurizare, pământul se trece printr-un cuptor încălzit la 80-83
grade Celsius, dar nu mai mult.
Ventilarea este foarte importantă. Aerul nu trebuie să fie niciodată « mort », adică să stagneze.
Nu se udă niciodată frunzele într-o seră, doar rădăcinile. Nu se udă puţin şi des, ci rar şi mult, alternându-se
perioadele de udat copios cu perioadele de secetă. Se udă dimineaţa, niciodată seara. Apa nu trebuie să aibă
temperatura celei de la robinet, ci 21 de grade Celsius. Iarna apa trebuie să provină dintr-un butoi aflat în
interiorul serei.
Uscarea este una din metodele cele mai simple de conservare a legumelor, fructelor şi a plantelor
aromatice.
Aproape toate fructele se pretează uscării: merele, piersicile, caisele, strugurii, prunele, smochinele etc.
Cele mai mari trebuie tăiate felii, cele mai mici trebuie pur şi simplu tăiate în două. Prunele şi altele mai
mici pot rămâne intacte.
Numai câteva legume pot fi uscate: mazărea, fasolea, ardeii iuţi, sparanghelul şi porumbul.
Conservarea în oţet permite transformarea legumelor în condimente. E bine de ştiut că cel mai bun oţet este
cel din vin, a cărui aromă este mai puternică decât cea a oţetului din cidru. Oţetul se aromatizează dacă se
înmoaie condimentele în el timp de 2 luni. Toate legumele pot fi conservate în oţet. Durata de conservare n-
ar trebui să depăşească 6 luni.
Capitolul X. Diverse
Găinaţul, prin conţinutul foarte mare de azot, activează minunat grămada de compost. Găinile trebuie să
aibă acces la verdeaţă, fie printr-un parcurs liber, fie dacă li se oferă în cantităţi semnificative într-un ţarc
pentru mişcare.
Raţele nu sunt mame bune. După ce scot boboci, raţele trebuie să rămână închise, altfel îşi duc bobocii prin
iarbă umedă sau prin noroi.
Dacă aveţi o livadă mare, gâştele sunt păsările care pot paşte foarte bine, folosind verdeaţa din ea. Este bine
de ştiut că gâştele, păsări monogame, se acceptă foarte greu, uneori ia săptămâni sau chiar luni până când se
acuplează. Gâştele pot oua cam 10 ani, iar gâscanii pot fi folosiţi la reproducţie cam 5 ani. Gâsca rămasă
cloşcă poate refuza să se hrănească, de aceea trebuie îndopată cu forţa.
Cinci perechi de porumbei sunt suficiente pentru a da o masă săptămânală unei familii formate din patru
persoane. O pereche poate aduce zece pui anual.
Cu două iepuroaice-mame o familie poate avea o masă din carne de iepure săptămânal. Durata de viaţă a
unei reproducătoare este de 2 ani. Excelenţi producători de compost, consumă practic toate resturile unei
grădini.
Dacă plasăm stupul la înălţime, nimeni nu riscă să fie înţepat de albine. Mai există şi metoda plasării
stupilor în spatele unui gard viu.
Gardurile vii sunt foarte frumoase, în plus sunt vii, deci întreţin viaţa multor făpturi, însă în contrapartidă
consumă resursele care ar putea servi pentru alte plante. Pentru un grădinar “organic” insectele adăpostite
de gardurile vii sunt inestimabile.
Gardurile clasice prezintă avantajul că oferă spalieri pentru numeroase legume : fasole, castraveţi, tomate,
dovlecei şi pepene verde.
13
Pentru gardurile vii sunt preferabile plantele locale, simple, cum ar fi : păducel, fag, lemn câinesc, buxus.
Într-o căsuţă de grădină, tot ce poate fi pus pe pereţi trebuie pus pe pereţi. Locul fiecărui instrument de
lucru poate fi marcat prin creionarea conturului. În felul acesta se vede imediat ce lipseşte.
14