Sunteți pe pagina 1din 16

Page 1 of 29

1. OBIECTIVELE VIITORULUI CONTRACT


LOT 1:
Obiectivul proiectului este îmbunătățirea calității vieții populației în orașul Valea lui Mihai,
printr-o abordare integrată a problemelor astfel încât să se asigure dezvoltarea echilibrată și creșterea
atractivității orașului. Prin realizarea prezentului proiect se dorește Edificarea unei noi grădinițe în Orașul
Valea lui Mihai, județul Bihor, pentru învățământul preșcolar (3-6 ani). Scopul edificării unei noi
grădinițe în orașul Valea lui Mihai este de a putea oferii copiilor condițiile necesare și optime pentru
participarea la actul educațional.

LOT 2:
Prin acest proiect se dorește a se îmbunătății starea tehnică a străzilor, a limita efectele care ar
conduce la avansarea degradării structurii rutiere și la creșterea degradării condițiilor de mediu din zonă.
Refacerea drumurilor se impune și din următoarele motive:
Prin modernizarea acestor drumuri, în zonă, se favorizează o creștere a activităților din
domeniile: comerciale, servicii și de producție
Se va asigura o legătură rutieră permanentă și în condiții bune
Se va asigura un trafic rutier în condiții crescute de siguranță și confort
Se asigură posibilitatea de acces, în condiții optime, a mijloacelor de intervenție rapidă în caz
de nevoie (pompieri, salvare, poliția etc.) și a mijloacelor auto pentru transportul public.
Avantajele și facilitățile rezultate ca urmare a realizării investiției sunt:
Se vor crea condiții optime de circulație
Se va asigura accesul rutier la diferite obiective comerciale și industriale, existente sau
viitoare atrase de modernizarea drumurilor
Se va asigura un trafic cu un confort sporit
Se vor reduce factorii poluanți de mediu
Se vor crea condiții pentru atragerea de investitori în zonă.

2. RISCURILE AFERENTE IMPLEMENTĂRII CONTRACTULUI


LOT 1 și LOT 2:

Riscuri Modul de alocare a riscului în cadrul contractului și


măsuri de gestionare a acestuia

Lipsa monitorizării efective din punct de Pentru eliminarea acestui risc, autoritatea contractantă
vedere cost - calitate ± durată de execuție va desemna un responsabil de contract în atribuțiile
a contractului căruia va intra și monitorizarea de mai sus.
Plata cu întârziere a facturilor
Pentru eliminarea acestui risc, autoritatea contractantă
va responsabiliza departamentul contabil în scopul
respectării termenelor de plată stipulate în contract.

3. ATRIBUȚIILE ȘI RESPONSABILITĂȚILE PĂRȚILOR


LOT 1:
înainte de începerea procedurii simplificate având ca obiect Servicii de proiectare pentru
proiectul:„Edificarea unei noi grădinițe în Orașul Valea lui Mihai” s-au desemnat membrii Comisiei
de evaluare a ofertelor ce urmează a fi depuse. Astfel, aceștia sunt:
- Președinte cu drept de vot: Indrie Ovidiu-Dan
- Membrii: Nagy Szabolcs-Imre, Rus Ibolya-Erika. Molnar Iozsef, Magyar Anna
- Membri de rezervă : Berecz Irina-Florica, Egri Gyorgy-Laszlo.

LOT 2:
înainte de începerea procedurii simplificate având ca obiect Servicii de proiectare pentru
proiectul: ..Modernizarea străzilor: Ady Endre, Izvorului, Vorosmarty Mihaly din orașul Valea lui
Mihai” s-au desemnat membrii Comisiei de evaluare a ofertelor ce urmează a fi depuse. Astfel, aceștia
sunt:
- Președinte cu drept de vot: Indrie Ovidiu-Dan
- Membri: Nagy Szabolcs-Imre, Rus Ibolya-Erika, Molnar Iozsef, Magyar Anna
- Membri de rezervă : Berecz Irina-Florica, Egri Gyorgy-Laszlo.

Pe parcursul desfășurării procedurii simplificate autoritatea contractantă va răspunde în mod clar


și complet solicitărilor de clarificări, având în vedere termenele de răspuns ale autorității contractante
stabilite conform art. 160-161 din Legea nr. 98/2016, astfel încât ofertanții să aibă suficient timp pentru
a-și întocmi documentațiile conform cerințelor autorității contractante.
4. OBLIGAȚII. TERMENE. LIMITĂRI. REZULTATE
LOT 1: - Servicii de proiectare pentru proiectul:„Edificarea unei noi grădinițe în Orașul Valea lui
Mihai”
A. Proiectant
A. l. Etapa I: elaborare Proiect tehnic, caiete de sarcini, detalii de execuție, proiect pentru
autorizația de construire, documentații-suport pentru obținerea avizelor, acordurilor, autorizațiilor
Proiectantul va utiliza toate normele și normativele tehnice, specifice tipului de investiție
proiectat. în vigoare la data elaborării documentațiilor tehnice, a proiectului tehnic și a documentațiilor
tehnico-economice aferente investiției. Proiectantul va elabora documentele din etapa I pentru lucrările
prevăzute, pe baza Studiului de fezabilitate, anexă la prezenta documentație. Proiectul tehnic la nivel de
detalii de execuție va asigura o abordare unitară a tipurilor de lucrări în cadrul proiectului.

Obligațiile prestatorului:
- să execute serviciile de proiectare;
- să efectueze operațiunile de proiectare numai cu personalul atestat, potrivit legii;
- să răspundă de asigurarea nivelurilor minime de calitate privind cerințele impuse conform legii și
normelor tehnice aplicabile, în funcție de categoria de importanță a construcției;
- să asigure prin proiecte și detalii de execuție nivelul de calitate corespunzător cerințelor esențiale, cu
respectarea reglementărilor tehnice și clauzelor contractuale;
- să elaboreze caietele de sarcini, instrucțiunile tehnice privind execuția lucrărilor, exploatarea,
întreținerea și reparațiile, precum și proiectele de urmărire în timp a construcțiilor;
- să întocmească listele cu cantitățile de lucrări, care vor cuprinde toate elementele necesare cuantificării
valorice a lucrărilor, după cum urmează:
a) Graficul de execuție întocmit pe faze de lucrări, luni de execuție și valoric
b) Centralizatorul total al cheltuielilor pe obiectiv (formular FI)
c) Centralizatorul cheltuielilor pe categorii de lucrări, pe obiecte (formular F2)
d) Listele cu cantitățile de lucrări pe categorii de lucrări, inclusiv lista de cantități a lucrărilor aferente
organizării de șantier (formular F3)
e) Lista cu cantitățile de utilaje și echipamente tehnologice, inclusiv dotări (Formular F4)
f) Fisele tehnice ale utilajelor și echipamentelor tehnologice (formular F5)
g) Listele cu cantități de lucrări pentru construcții provizorii organizate de șantier (formular F3)
h) Lista consumurilor de resurse materiale pe categorii de lucrări (formular C6)
i) Lista consumurilor de mână de lucru pe categorii de lucrări (formular C7)
j) Lista consumurilor privind utilajele de construcții, pe categorii de lucrări (formular C8)
k) Lista consumurilor privind transporturile, pe categorii de lucrări (formular C9);
Formularele completate cu prețuri unitare și valori, devin formulare pentru devizul ofertei și vor
fi utilizate pentru întocmirea situațiilor de lucrări executate, în vederea decontării. Ele vor cuprinde, în
mod obligatoriu, procentele în vigoare, stabilite de lege.
- să realizeze documentațiile-suport pentru obținerea avizelor, acordurilor, autorizațiilor;
- să realizeze proiectul pentru autorizația de contruire;
- să stabilească prin proiect, fazele de execuție determinante pentru lucrări aferente cerințelor esențiale
și să participe pe șantier la verificările de calitate legate de acestea;
- să stabilească modul de tratare al defectelor apărute în execuție, din vina proiectantului și urmărirea
aplicării pe șantier a soluțiilor adoptate, după însușirea acestora de către specialiști verificatori de proiecte
atestați;
- să participe la întocmirea cărții tehnice a construcției și la recepția lucrărilor executate.

Notă: Listele de cantități de lucrări se vor întocmi numai pe baza antemăsurătorilor pentru fiecare
specialitate. Nu se admit articole de lucrări din indicatoarele de norme de deviz ediția 1983 cu
amendamentul “asimilat”, fără detalierea acestora.
Proiectantul se obligă să realizeze documentația tehnică în limba română, după cum urmează: să
întocmească și să transmită achizitorului într-un număr de 3 (trei) exemplare în original, 3 (trei)
exemplare în copie și 1 (un) exemplar în format electronic (scanarea documentației tehnice):
a) proiectul tehnic de execuție, întocmit conform prevederilor legale în vigoare -se vor prezenta:
antemăsurători și listele de cantități de lucrări cu încadrarea acestora în normativele de proiectare și
indicatoarele de norme de deviz în vigoare, extrase de materiale, manoperă, utilaj și transport, liste
procurare utilaje și fișe tehnice;
b) detalii de execuție;
c) planul de securitate și sănătate în muncă, adaptat conținutului proiectului;
d) programul de control al calității, pe specialități (arhitectură, rezistență, instalații), cu precizarea
fazelor determinante, vizat de persoană atestată.
Proiectantul se obligă să realizeze în limba română, după cum urmează: să întocmească și să
transmită achizitorului într-un număr de 2 (două) exemplare în original:
- documentații-suport pentru obținerea avizelor, acordurilor, autorizațiilor;
- proiectul pentru autorizația de construire.
Studiul de fezabilitate se poate consulta în format electronic, fiind atașat prezentei documentații,
iar în format scris va fi pus la dispoziție ofertantului câștigător.

A.2. Etapa II: asistență tehnică din partea proiectantului pe întreaga perioadă de execuție a lucrărilor
până la încheierea procesului verbal de recepție finală a lucrărilor
în cadrul asistenței tehnice își va desfășura activitatea cu relațiile cu beneficiarul, constructorul,
furnizorii, prestatorii de servicii de dirigenție de șantier pentru derularea în bune condiții a contractului,
cu respectarea normelor în vigoare și atingerea obiectivelor generale ale proiectului. Activitatea de
asistență tehnică a proiectantului va fi condusă de următoarele principii:
imparțialitate față de toți factorii implicați în derularea contractului de servicii care concură la
punerea în aplicare a proiectului elaborat de către proiectant (se va ține seama de prevederile Legii
concurenței nr. 2/1996, republicată și a Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, cu
modificările și completările ulterioare);
- profesionalism;
fidelitate;
respectarea legalității.

Reprezentantul serviciului de asistență tehnică va întocmi referatul de prezentare a lucrării cu


privire la modul în care a fost executată lucrarea.
Orice modificare adusă, din motive obiective, proiectelor, caietelor de sarcini sau listelor de
cantități făcută de către asistența tehnică a lucrării, va fi însușită de către specialiștii verificatori de
proiecte. Modificările vor fi înaintate sub forma de dispoziție de șantier a reprezentantului asistenței
tehnice și acceptate de beneficiar. Dispozițiile de șantier vor fi însoțite de memoriu/notă justificativă,
notă de comandă suplimentară, note de renunțare.
Nu este admisă schimbarea soluției tehnice din proiect sau a indicatorilor tehnico- economic fără
aprobarea beneficiarului.
Plata asistenței tehnice se va face numai pe baza unor rapoarte
lunare/trimestriale/finale, proporțional cu progresul lucrărilor.

Toate documentele emise de către asistența tehnică vor fi numerotate și îndosariate, iar atunci
când conduc la modificări din punct de vedere financiar sau al termenelor de execuție vor fi însoțite de
justificări.

B. Achizitor
- Achizitorul se obligă să plătească prestatorului prețul convenit pentru Servicii de proiectare pentru
proiectul:„Edificarea unei noi grădinițe în Orașul Valea lui Mihai”',
- Achizitorul este pe deplin responsabil de exactitatea documentelor și a oricăror alte informații furnizate
prestatorului, precum și pentru dispozițiile și livrările sale.
C. Rezultate
Rezultatele finale ale Contractului cuprind:
i. Proiectul tehnic, caiete de sarcini, detalii de execuție, proiect pentru autorizația de construire,
documentații-suport pentru obținerea avizelor, acordurilor, autorizațiilor;
ii. Asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada execuției lucrărilor.

LOT 2: Servicii de proiectare pentru proiectul: ..Modernizarea străzilor: Ady Endre, Izvorului,
Vorosmarty Mihaly din orașul Valea lui Mihai”

A. Proiectant
A.l. Etapa I: elaborare Proiect tehnic, caiete de sarcini, detalii de execuție, proiect pentru autorizația de
construire, documentații-suport pentru obținerea avizelor, acordurilor, autorizațiilor

Proiectantul va utiliza toate normele și normativele tehnice specifice tipului de investiție


proiectat, în vigoare la data elaborării documentațiilor tehnice. Elaborarea proiectului tehnic și a
documentațiilor tehnico-economice aferente investiției. Proiectantul va elabora documentele din etapa I
pentru lucrările prevăzute, pe baza documentației de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI), anexă la
prezenta documentație. Proiectul tehnic la nivel de detalii de execuție va asigura o abordare unitară a
tipurilor de lucrări în cadrul proiectului.

Obligațiile prestatorului:
- să execute serviciile de proiectare;
- să efectueze operațiunile de proiectare numai cu personalul atestat, potrivit legii;
- să răspundă de asigurarea nivelurilor minime de calitate privind cerințele impuse conform legii și
normelor tehnice aplicabile, în funcție de categoria de importanță a construcției;
- să asigure prin proiecte și detalii de execuție nivelul de calitate corespunzător cerințelor esențiale, cu
respectarea reglementărilor tehnice și clauzelor contractuale;
- să elaboreze caietele de sarcini, instrucțiunile tehnice privind execuția lucrărilor, exploatarea,
întreținerea și reparațiile, precum și proiectele de urmărire în timp a construcțiilor;
- să întocmească listele cu cantitățile de lucrări, care vor cuprinde toate elementele necesare cuantificării
valorice a lucrărilor, după cum urmează:
a) Graficul de execuție întocmit pe faze de lucrări, luni de execuție și valoric
b) Centralizatorul total al cheltuielilor pe obiectiv (formular FI)
c) Centralizatorul cheltuielilor pe categorii de lucrări, pe obiecte (formular F2)
d) Listele cu cantitățile de lucrări pe categorii de lucrări, inclusiv lista de cantități a lucrărilor aferente
organizării de șantier (formular F3)
e) Lista cu cantitățile de utilaje și echipamente tehnologice, inclusiv dotări (Formular F4)
f) Fisele tehnice ale utilajelor și echipamentelor tehnologice (formular F5)
g) Listele cu cantități de lucrări pentru construcții provizorii organizate de șantier (formular F3)
h) Lista consumurilor de resurse materiale pe categorii de lucrări (formular C6)
i) Lista consumurilor de mână de lucru pe categorii de lucrări (formular C7)
j) Lista consumurilor privind utilajele de construcții, pe categorii de lucrări (formular C8)
k) Lista consumurilor privind transporturile, pe categorii de lucrări (formular C9);
Formularele completate cu prețuri unitare și valori, devin formulare pentru devizul ofertei și vor
fi utilizate pentru întocmirea situațiilor de lucrări executate, în vederea decontării. Ele vor cuprinde, în
mod obligatoriu, procentele în vigoare, stabilite de lege.
- să realizeze documentațiile-suport pentru obținerea avizelor, acordurilor, autorizațiilor;
- să realizeze proiectul pentru autorizația de construire;
- să stabilească prin proiect, fazele de execuție determinante pentru lucrări aferente cerințelor esențiale
și să participe pe șantier la verificările de calitate legate de acestea;
- să stabilească modul de tratare al defectelor apărute în execuție, din vina proiectantului și urmărirea
aplicării pe șantier a soluțiilor adoptate, după însușirea acestora de către specialiști verificatori de proiecte
atestați;
- să participe la întocmirea cărții tehnice a construcției și la recepția lucrărilor executate.

Notă: Listele de cantități de lucrări se vor întocmi numai pe baza antemăsurătorilor pentru fiecare
specialitate. Nu se admit articole de lucrări din indicatoarele de norme de deviz ediția 1983 cu
amendamentul “asimilat”, fără detalierea acestora.
Proiectantul se obligă să realizeze documentația tehnică în limba română, după cum urmează: să
întocmească și să transmită achizitorului într-un număr de 3 (trei) exemplare în original, 3 (trei)
exemplare în copie și 1 (un) exemplar în format electronic (scanarea documentației tehnice):
a) proiectul tehnic de execuție, întocmit conform prevederilor legale în vigoare -se vor prezenta:
antemăsurători și listele de cantități de lucrări cu încadrarea acestora în normativele de proiectare și
indicatoarele de norme de deviz în vigoare, extrase de materiale, manoperă, utilaj și transport, liste
procurare utilaje și fișe tehnice;
b) detalii de execuție;
c) planul de securitate și sănătate în muncă, adaptat conținutului proiectului;
d) programul de control al calității, pe specialități (arhitectură, rezistență, instalații), cu precizarea
fazelor determinante, vizat de persoană atestată.
Proiectantul se obligă să realizeze în limba română, după cum urmează: să întocmească și să
transmită achizitorului într-un număr de 2 (două) exemplare în original:
- documentații-suport pentru obținerea avizelor, acordurilor, autorizațiilor;
- proiectul pentru autorizația de construire.

Documentația de avizare a lucrărilor de intervenție (D.A.L.I.) se poate consulta în format


electronic, fiind atașat prezentei documentații, iar în format scris va fi pus la dispoziție ofertantului
câștigător.

A.2. Etapa II: asistență tehnică din partea proiectantului pe întreaga perioadă de execuție a lucrărilor
până la încheierea procesului verbal de recepție finală a lucrărilor.
în cadrul asistenței tehnice își va desfășura activitatea cu relațiile cu beneficiarul, constructorul,
furnizorii, prestatorii de servicii de dirigenție de șantier pentru derularea în bune condiții a contractului,
cu respectarea normelor în vigoare și atingerea obiectivelor generale ale proiectului. Activitatea de
asistență tehnică a proiectantului va fi condusă de următoarele principii:
imparțialitate față de toți factorii implicați în derularea contractului de servicii care concură la
punerea în aplicare a proiectului elaborat de către proiectant (se va ține seama de prevederile Legii
concurenței nr. 2/1996, republicată și a Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, cu
modificările și completările ulterioare);
profesionalism;
fidelitate;
respectarea legalității.

Reprezentantul serviciului de asistență tehnică va întocmi referatul de prezentare a lucrării cu


privire la modul în care a fost executată lucrarea.
Orice modificare adusă, din motive obiective, proiectelor, caietelor de sarcini sau listelor de
cantități făcută de către asistența tehnică a lucrării, va fî însușită de către specialiștii verificatori de
proiecte. Modificările vor fi înaintate sub forma de dispoziție de șantier a reprezentantului asistenței
tehnice și acceptate de beneficiar. Dispozițiile de șantier vor fi însoțite de memoriu/notă justificativă,
notă de comandă suplimentară, note de renunțare.
Nu este admisă schimbarea soluției tehnice din proiect sau a indicatorilor tehnico-
economic fără aprobarea beneficiarului.
Plata asistenței tehnice se va face numai pe baza unor rapoarte
lunare/trimestriale/finale, proporțional cu progresul lucrărilor.

Toate documentele emise de către asistența tehnică vor fi numerotate și îndosariate, iar atunci
când conduc la modificări din punct de vedere financiar sau al termenelor de execuție vor fi însoțite de
justificări.
B. Achizitor
- Achizitorul se obligă să plătească prestatorului prețul convenit pentru Servicii de proiectare pentru
proiectul: ...Modernizarea străzilor: Ady Endre, Izvorului, Vorosmarty Mihaly din orașul Valea lui
Mihai”',
- Achizitorul este pe deplin responsabil de exactitatea documentelor și a oricăror alte informații furnizate
prestatorului, precum și pentru dispozițiile și livrările sale.

C. Rezultate
Rezultatele finale ale Contractului cuprind:
i. Proiectul tehnic, caiete de sarcini, detalii de execuție, proiect pentru autorizația de construire,
documentații-suport pentru obținerea avizelor, acordurilor, autorizațiilor;
ii. Asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada execuției lucrărilor.

5. MODUL DE MONITORIZARE A IMPLEMENTĂRII CONTRACTULUI/ MODUL DE


DECONTARE
LOT 1 și LOT 2:
Pe perioada derulării contractului, contractantul este responsabil pentru realizarea activităților în
conformitate cu documentația tehnică și implementarea celor mai bune practici, în conformitate cu
regulile și regulamentele existente la nivel național și la nivelul Uniunii Europene.
în realizarea activităților sale în cadrul contractului, contractantul trebuie să aibă în vedere:
i. informațiile aplicabile realizării serviciilor în general (astfel cum sunt descrise în acest Caiet de
sarcini, precum și în legislația aplicabilă);
ii. regulile aplicabile în mod specific prestării de servicii a căror execuție face obiectul Contractului ce
va rezulta din prezenta procedură de atribuire.
Prin depunerea unei Oferte ca răspuns la cerințele din prezentul Caiet de sarcini, se prezumă că
contractantul, are cunoștințe și are în vedere toate și orice reglementări aplicabile și că le-a luat în
considerare la momentul depunerii Ofertei sale pentru atribuirea contractului.
în cazul în care, pe parcursul derulării contractului, apar schimbări legislative de natură să
influențeze activitatea contractantului în raport cu cerințele stabilite prin prezentul Caiet de sarcini,
contractantul are obligația de a informa autoritatea contractantă cu privire la consecințele asupra
activităților sale ce fac obiectul contractului și de a își adapta activitatea, de la data și în condițiile în care
sunt aplicabile.
în cazul în care vreuna din regulile generale sau specifice nu mai sunt în vigoare sau au fost
modificate conform legii la data depunerii Ofertei, se consideră că regula respectivă este automat
înlocuită de noile prevederi în vigoare conform legii și că ofertantul/contractantul are cunoștință de aceste
schimbări și le-a avut în vedere la depunerea Ofertei sale în baza acestui Caiet de sarcini.
Contractantul va fi deplin responsabil pentru realizarea tuturor serviciilor în conformitate cu
legislația aplicabilă, precum și cu respectarea prevederile referitoare la securitate și sănătate în muncă și
controlul calității cuprinse în standarde/instrucțiuni/proceduri/ghiduri, aplicabile în speță.
Contractantul va fi ținut deplin responsabil pentru subcontractanții acestuia, chiar și în situația în
care au fost în prealabil agreați cu autoritatea contractantă, urmând să răspundă față de autoritatea
contractantă pentru orice nerespectare sau omisiune a respectării oricăror prevederi legale și normative
aplicabile.
Autoritatea Contractantă nu va fi ținută responsabilă pentru nerespectarea sau omisiunea
respectării de către contractant sau de către subcontractanții acestuia a oricărei prevederi legale sau
normative aplicabile.
Ofertantul devenit contractant are obligația de a respecta în prestarea serviciilor, obligațiile
aplicabile în domeniul mediului, social și al muncii instituite prin dreptul Uniunii, prin dreptul național,
prin acorduri colective sau prin dispozițiile internaționale de drept în domeniul mediului, social și al
muncii.

Modul de decontare:
Lot 1 și Lot 2:
La predarea documentațiilor se va întocmi un proces-verbal de predare primire. în momentul
obținerii avizului favorabil emis de Autoritatea de Management POR sau Autoritatea de Management
Intermediar POR pentru documentația predată se va întocmi procesul-verbal de recepție și se va emite
factura.
Autoritatea contractantă are obligația de a efectua plata către contractant în termen de maxim 30
zile calendaristice de la înregistrarea facturii la sediul autorității contractante.
Dacă achizitorul nu onorează facturile în termen de 14 zile de la expirarea perioadei prevăzute,
prestatorul are dreptul de a sista prestarea serviciilor. Imediat ce achizitorul onorează factura, prestatorul
va relua prestarea serviciilor în cel mai scurt timp posibil. In cazul în care achizitorul nu onorează
facturile în termen de 28 de zile de la expirarea perioadei convenite, atunci acesta are obligația de a plăti
ca penalități o sumă echivalentă cu o cotă procentuală din plata neefectuată de 0,1% pentru fiecare zi de
întârziere.
6. DATA DE ÎNCEPERE A CONTRACTULUI
LOT 1:
Data de începere'. Contractul de achiziție publică va intra în vigoare în momentul primirii ordinului de
începere emis de autoritatea contractantă.
Durata contractului', de la data emiterii ordinului administrativ de începere a contractului:
- proiectul tehnic și detaliile de execuție, proiect pentru autorizația de construire, documentații
pentru acorduri, avize, autorizații - maxim 2 luni;
- asistență tehnică din partea proiectantului - pe toată durata procedurii de atribuire a contractului
de execuție și pe toată durata de execuție a lucrărilor - 36 luni.

LOT 2;
Data de începere'. Contractul de achiziție publică va intra în vigoare în momentul primirii ordinului de
începere emis de autoritatea contractantă.
Durata contractului', de la data emiterii ordinului administrativ de începere a contractului:
- proiectul tehnic și detaliile de execuție, proiect pentru autorizația de construire, documentații
pentru acorduri, avize, autorizații - maxim 2 luni;
- asistență tehnică din partea proiectantului - pe toată durata procedurii de atribuire a contractului
de execuție și pe toată durata de execuție a lucrărilor - 20 luni.

7. PROPUNEREA TEHNICĂ
LOT 1:
Propunerea tehnică va conține:
1. Se va prezenta modul de realizare a serviciilor, conform caietului de sarcini și Studiului
de fezabilitate:
2. Grafic de eșalonare în timp a fiecărei activități/etape/faze; (Formularul nr. 7)
3. Ofertantul va prezenta o organigramă cuprinzătoare care să identifice în mod clar tot
personalul și echipamentele pe care acesta intenționează să le utilizeze la realizarea serviciilor.
Organigrama va include și o descriere a rolurilor și responsabilităților personalului și liniile de
comunicare dintre membrii echipei. Ofertantul va prezenta modalitatea de asigurare a accesului
la specialiștii necesari și la aceste echipamente/utilaje în vederea verificării nivelului de calitate
corespunzător cerințelor fundamentale aplicabile serviciilor cuprinse în obiectul contractului,
în conformitate cu prevederile Legii 10/1995 și a altor legi incidente.
4. Formularul de contract propus, semnat olograf și ștampilat de ofertant pe fiecare
pagină.
5. Ofertantul (ofertant unic, asociați, subcontractanți) va prezenta o declarație pe proprie
răspundere din care să reiasă că se vor respecta condițiile de mediu, sociale si cu privire la
relațiile de muncă pe toată durata de îndeplinire a contractului de servicii. în cazul unei
asocieri, aceasta declarație va fi prezentată în numele asocierii de către asociatul desemnat
lider.
6. Ofertantul va prezenta dovada că este atestat ANRE pentru realizarea serviciilor de
proiectare a instalațiilor electrice și că deține personal specializat autorizat ANRE pentru
realizarea acestor servicii conform legii. ( categoria B sau Bp)
7. Ofertantul va prezenta dovada că este autorizat ANRE pentru realizarea serviciilor de
proiectare a instalațiilor de gaz și că deține personal specializat autorizat ANRE pentru
realizarea acestor servicii conform legii. ( categoria PGIB)
8. In situația în care operatorul economic care a elaborat studiul de fezabilitate se
regăsește printre oferlanți /asociați /subcontractanți/terți susținători, acesta este obligat să
aducă la cunoștința autorității contractante această stare de fapt prezentând o declarație din
care să rezulte că implicarea sa în activitatea de elaborare a PT-ului nu denaturează
concurența.

LOT 2:
Propunerea tehnică va conține:
1. Se va prezenta modul de realizare a serviciilor, conform caietului de sarcini și a
Documentației de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI);
2. Grafic de eșalonare în timp a fiecărei activități/etape/faze; (Formular nr. 7)
3. Ofertantul va prezenta o organigramă cuprinzătoare care să identifice în mod clar tot
personalul și echipamentele pe care acesta intenționează să le utilizeze la realizarea serviciilor.
Organigrama va include și o descriere a rolurilor și responsabilităților personalului și liniile de
comunicare dintre membrii echipei. Ofertantul va prezenta modalitatea de asigurare a accesului
la specialiștii necesari și la aceste echipamente/utilaje în vederea verificării nivelului de calitate
corespunzător cerințelor fundamentale aplicabile serviciilor cuprinse în obiectul contractului, în
conformitate cu prevederile Legii 10/1995 și a altor legi incidente.
4. Formularul de contract propus, semnat olograf și ștampilat de ofertant pe fiecare
pagină.
5. Ofertantul (ofertant unic, asociați, subcontractanți) va prezenta o declarație pe proprie
răspundere din care să reiasă că se vor respecta condițiile de mediu, sociale si cu privire la
relațiile de muncă pe toată durata de îndeplinire a contractului de servicii. In cazul unei
asocieri, aceasta declarație va fi prezentată în numele asocierii de către asociatul desemnat
lider.
6. în situația în care operatorul economic care a elaborat Documentația de avizare a
lucrărilor de intervenție (DALI) se regăsește printre ofertanți /asociați /subcontractanți/terți
susținători, acesta este obligat să aducă la cunoștința autorității contractante această stare de
fapt prezentând o declarație din care să rezulte că implicarea sa în activitatea de elaborare a
PT-ului nu denaturează concurența.

Ofertanții au obligația de a indica sau marca documentele/informațiile din propunerea tehnică pe


care le declară ca fiind confidențiale, inclusiv secrete tehnice sau comerciale și elementele confidențiale
ale ofertelor, stabilite conform legii, iar dezvăluirea acestora ar prejudicia interesele legitime ale
operatorilor economici, în special în ceea ce privește secretul comercial și proprietatea intelectuală.
Informațiile indicate de operatorii economici ca fiind confidențiale ale ofertelor, trebuie să fie însoțite de
dovada care le conferă caracterul de confidențialitate, în caz contrar nefiind aplicabile prevederile alin.
(1). conform art. 57 alin. (4) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice cu modificările și
completările ulterioare.

Note:
In cazul în care ofertantul este o asociere, va fi prezentată abordarea pentru organizarea
activității în cadrul asocierii care să demonstreze responsabilitățile obligatorii ale persoanelor și
organizațiilor în cadrul asocierii.
In cazul în care ofertantul utilizează subcontractanți, se va depune și abordarea pentru
organizarea managementului subcontractanților, ținând cont de cerințele minime solicitate în caietul de
sarcini și studiul de fezabilitate.
Informații detaliate privind reglementările care sunt în vigoare la nivel național și se referă la
condițiile de muncă și protecția muncii, securității și sănătății în muncă, se pot obține de la Inspecția
Muncii sau pe site-ul http://www. inspectmun, ro/legislatie/legislatie. html.
Informații privind reglementările care sunt în vigoare la nivel național și se referă la condițiile
de mediu, se pot obține de la Agenția Națională pentru Protecția Mediului sau de pe site-
ul:httn://www.anpm.ro/web/guest/legislatie.

Ofertantul poate să viziteze amplasamentul pentru a obține datele necesare pentru elaborarea
ofertei, împreună cu o persoană desemnată din partea Autorității Contractante. Planificarea vizitei se va
face la tel: 0259355216, fax: 0259355933, e- mail: rus. erika(a),valealuimihai. ro. Potențialii ofertanți
care intenționează să viziteze amplasamentul, trebuie să înștiințeze autoritatea contractantă cu cel puțin
2 zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru vizita amplasamentului.
Notă:
La nivelul propunerii tehnice, în secțiunea dedicată personalului contractantului / resurse și
organizare, ofertanții urmează să includă o descriere a modului de acces la specialiștii atestați/
autorizați, care sunt strict necesari pentru îndeplinirea obiectului contractului, demonstrând astfel
îndeplinirea cerințelor tehnice și contractuale precum și a reglementărilor, standardelor și normelor
aplicabile în domeniul din care face parte obiectul contractului.

8. PROPUNEREA FINANCIARĂ
LOT 1:
Ofertantul va cripta în SEAP valoarea totală a propunerii financiare, în conformitate cu
prevederile art. 60 alin (2) din HG 395/2016. Documentele de fundamentare a valorii propunerii
financiare vor fi semnate cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de
un furnizor de servicii de certificare acreditat în condițiile legii și vor fi depuse prin mijloace
electronice, fiind încărcate într-o secțiune dedicată a portalului SEAP, iar conținutul acestora va fi
vizibil comisiei de evaluare după decriptarea propunerii financiare. Propunerea financiară va fi
încărcată în SEAP în secțiunile specifice disponibile în sistemul informatic numai de către operatorii
economici înregistrați. Ofertanții vor avea în vedere că necriptarea valorii totale a propunerii financiare
în SEAP și încărcarea documentelor de fundamentare a valorii propunerii financiare în altă secțiune
decât cea exclusiv dedicată de SEAP pentru această operațiune atrage după sine neînregistrarea lor ca
ofertanți în secțiunea "Detalii procedură - Evaluare" și la imposibilitatea realizării evaluării ofertelor
acestora. Propunerea financiară trebuie să fie prezentată în lei, valorile fiind exprimate cu maxim două
zecimale.

Propunerea financiară va cuprinde următoarele:


1. Formularul de ofertă (proiectare);
2. Anexa nr. 1 la Formularul de ofertă (Detalierea costurilor pentru achiziția de servicii -
Deviz financiar - );
3. Anexa nr. 2 la Formularul de ofertă ( Centralizator cu asociații, subcontractanții sau terții
susținători).
Lipsa formularului de ofertă reprezintă lipsa ofertei, respectiv lipsa actului juridic de
angajare în contract. Oferta are caracter obligatoriu din punct de vedere al conținutului pe toată
perioada de valabilitate. Propunerea financiară trebuie să se încadreze în limita fondurilor care pot
fi disponibilizate pentru îndeplinirea contractului de servicii.
Prețul ofertat reprezintă un element esențial al propunerii financiare, a cărui realitate și
legalitate vor fi verificate de către comisia de evaluare. în acest sens, vor fi verificate, prețurile
componente ofertate, în considerarea art. 137, alin. 3) lit. c) din HG nr. 395/2016 - oferta este
neconformă, când "conține prețuri care nu sunt rezultatul liberei concurențe și care nu pot fi
justificate”. Libera concurență este reglementată de Legea concurenței nr. 21/1996, cu modificările și
completările ulterioare, care stabilește, ca practică abuzivă, ofertarea unor prețuri excesive sau a unor
prețuri de ruinare, în scopul înlăturării concurenților. De asemenea, prețul tuturor
materialelor/articolelor/ serviciilor/produselor vor fi evidențiate separat, nefiind acceptate justificări
prin invocarea introducerii de costuri directe în capitolul "cheltuieli indirecte”. în aceste situații, oferta
va fi respinsă, ca neconformă.

LOT 2:
Ofertantul va cripta în SEAP valoarea totală a propunerii financiare, în conformitate cu
prevederile art. 60 alin (2) din HG 395/2016. Documentele de fundamentare a valorii propunerii
financiare vor fi semnate cu semnătură electronică extinsa, bazată pe un certificat calificat, eliberat
de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condițiile legii și vor fi depuse prin mijloace
electronice, fiind încărcate într-o secțiune dedicată a portalului SEAP, iar conținutul acestora va fi
vizibil comisiei de evaluare după decriptarea propunerii financiare. Propunerea financiară va fi
încărcată în SEAP în secțiunile specifice disponibile în sistemul informatic numai de către
operatorii economici înregistrați. Ofertanții vor avea în vedere că necriptarea valorii totale a
propunerii financiare în SEAP și încărcarea documentelor de fundamentare a valorii propunerii
financiare în altă secțiune decât cea exclusiv dedicată de SEAP pentru această operațiune atrage
după sine neînregistrarea lor ca ofertanți în secțiunea "Detalii procedură - Evaluare" și la
imposibilitatea realizării evaluării ofertelor acestora. Propunerea financiară trebuie să fie
prezentată în lei, valorile fiind exprimate cu maxim două zecimale.

Propunerea financiară va cuprinde următoarele:


1. Formularul de ofertă (proiectare);
2. Anexa nr. 1 la Formularul de ofertă (Detalierea costurilor pentru achiziția de servicii -
Deviz financiar -);
3. Anexa nr. 2 la Formularul de ofertă ( Centralizator cu asociații, subcontractanții sau
terții susținători).
Lipsa formularului de ofertă reprezintă lipsa ofertei, respectiv lipsa actului juridic de
angajare în contract. Oferta are caracter obligatoriu din punct de vedere al conținutului pe toată
perioada de valabilitate. Propunerea financiară trebuie să se încadreze în limita fondurilor care pot
fi disponibilizate pentru îndeplinirea contractului de servicii.

Prețul ofertat reprezintă un element esențial al propunerii financiare, a cărui realitate și


legalitate vor fi verificate de către comisia de evaluare. în acest sens, vor fi verificate, prețurile
componente ofertate, în considerarea art. 137, alin. 3) lit. c) din HG nr. 395/2016 - oferta este
neconformă, când "conține prețuri care nu sunt rezultatul liberei concurențe și care nu pot fi
justificate”. Libera concurență este reglementată de Legea concurenței nr. 21/1996, cu modificările și
completările ulterioare, care stabilește, ca practică abuzivă, ofertarea unor prețuri excesive sau a unor
prețuri de ruinare, în scopul înlăturării concurenților. De asemenea, prețul tuturor
materialelor/articolelor/ serviciilor/produselor vor fi evidențiate separat, nefiind acceptate justificări
Page 25 of 29
prin invocarea introducerii de costuri directe în capitolul "cheltuieli indirecte”. în aceste situații, oferta
va fi respinsă, ca neconformă.
9. MODUL DE PREZENTARE A OFERTEI
LOT 1:
Ca regulă generală, Ofertanții trebuie să transmită Oferta și documentele asociate doar în
format electronic, conform instrucțiunilor din prezentul document, și doar prin încărcarea acestora în
SEAP în secțiunile specifice disponibile în sistemul informatic, cel târziu la data și ora limită pentru
primirea Ofertelor specificate în Anunțul de participare.
Pentru transmiterea Ofertei în SEAP documentele care compun Oferta și DUAE vor fi
semnate cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de
servicii de certificare acreditat în condițiile legii și încărcate în SEAP în secțiunile specifice
disponibile în sistemul informatic.
După înscrierea în procedură Ofertanții pot depune Oferta în SEAP în ecranul de vizualizare
al procedurii.
Documentele care compun Oferta vor fi încărcate în rubricile special dedicate din secțiunea
"Oferta mea":
- Documente de calificare, în care se încarcă separat DUAE și documentele însoțitoare
- Documente de oferta tehnica, în care se încarcă documentele ce compun Propunerea Tehnică
- Oferta financiara - cuprinde:
a) atât o rubrică special dedicată pentru completarea manuală a valorii Ofertei de preț
b) cât și rubrica unde pot fi încărcate documentele financiare, inclusiv Formularul de
Ofertă.
Atât Oferta de preț, cât și documentele financiare ce vor fi încărcate în rubrica Oferta
financiara vor fi criptate de Ofertant înainte de salvarea în sistem.
Ofertanții vor avea în vedere faptul că activitatea de criptare a Ofertei de preț și salvarea
Ofertei de preț sunt două acțiuni diferite. Criptarea nu înseamnă și salvarea Ofertei de preț.
Ofertanții vor avea în vedere faptul că valoarea totală a Propunerii Financiare (rubrica Oferta
de preț din SEAP) trebuie să fie prezentată în RON, moneda stabilită de Autoritatea Contractantă în
Anunțul de participare.
Autoritatea Contractantă va realiza decriptarea acestor informații și documente numai după
finalizarea evaluării tehnice și doar dacă Ofertantul a primit calificativul "Admis" la toate evaluările
anterioare etapei de evaluare financiară.
Documentele solicitate de la potențialii ofertanți sunt:
1. Garanția de participare
2. DUAE pentru toți operatorii economici implicați în procedură ( ofertant individual,
membru al unei asocieri, subcontractant, terț susținător)
3. Acord de asociere, semnat de toți membrii asocierii (doar în cazul unei asocieri)
4. împuternicire din partea fiecărui membru al asocierii pentru aceeași persoană, autorizând
persoana desemnată să semneze oferta și să angajeze ofertantul în procedura de atribuire
(doar în cazul unei asocieri)
5. Angajament al terțului susținător ( angajament necondiționat) cu privire la susținerea
tehnică și profesională a ofertantului în ceea ce privește îndeplinirea criteriilor referitoare
la capacitatea tehnică și/sau profesională și anexele acestuia constând în documentele
transmise operatorului economic ofertant de către terțul/terții susținător/susținători, din
care rezultă modul efectiv în care aceștia din urmă asigură îndeplinirea angajamentului de
susținere (dacă este cazul)
6. Acord de subcontractare/acordurile de subcontractare pentru subcontractanții cunoscuți la
momentul depunerii ofertei (dacă este cazul)
7. Propunerea tehnică
8. Propunerea financiară.
Ofertele vor fi depuse prin mijloace electronice în SEAP nu mai târziu de data și ora
menționate în anunțul de participare corespunzător acestei proceduri.

Page 13 of 29
LOT 2:
Ca regulă generală, Ofertanții trebuie să transmită Oferta și documentele asociate doar în
format electronic, conform instrucțiunilor din prezentul document, și doar prin încărcarea acestora în
SEAP în secțiunile specifice disponibile în sistemul informatic, cel târziu la data și ora limită pentru
primirea Ofertelor specificate în Anunțul de participare.
Pentru transmiterea Ofertei în SEAP documentele care compun Oferta și DUAE vor fi
semnate cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de
servicii de certificare acreditat în condițiile legii și încărcate în SEAP în secțiunile specifice
disponibile în sistemul informatic.
După înscrierea în procedură Ofertanții pot depune Oferta în SEAP în ecranul de vizualizare
al procedurii.
Documentele care compun Oferta vor fi încărcate în rubricile special dedicate din secțiunea
"Oferta mea":
- Documente de calificare, în care se încarcă separat DUAE și documentele însoțitoare
- Documente de oferta tehnica, în care se încarcă documentele ce compun Propunerea Tehnică
- Oferta financiara - cuprinde:
c) atât o rubrică special dedicată pentru completarea manuală a valorii Ofertei de preț
d) cât și rubrica unde pot fi încărcate documentele financiare, inclusiv Formularul de
Ofertă.
Atât Oferta de preț, cât și documentele financiare ce vor fi încărcate în rubrica Oferta
financiara vor fi criptate de Ofertant înainte de salvarea în sistem.
Ofertanții vor avea în vedere faptul că activitatea de criptare a Ofertei de preț și salvarea
Ofertei de preț sunt doua acțiuni diferite. Criptarea nu înseamnă și salvarea Ofertei de preț.
Ofertanții vor avea în vedere faptul că valoarea totală a Propunerii Financiare (rubrica Oferta
de preț din SEAP) trebuie să fie prezentată în RON, moneda stabilită de Autoritatea Contractantă în
Anunțul de participare.
Autoritatea Contractantă va realiza decriptarea acestor informații și documente numai după
finalizarea evaluării tehnice și doar dacă Ofertantul a primit calificativul "Admis" la toate evaluările
anterioare etapei de evaluare financiară.
Documentele solicitate de la potențialii ofertanți sunt:
1. Garanția de participare
2. DUAE pentru toți operatorii economici implicați în procedură ( ofertant individual,
membru al unei asocieri, subcontractant, terț susținător)
3. Acord de asociere, semnat de toți membrii asocierii (doar în cazul unei asocieri)
4. împuternicire din partea fiecărui membru al asocierii pentru aceeași persoană,
autorizând persoana desemnată să semneze oferta și să angajeze ofertantul în
procedura de atribuire (doar în cazul unei asocieri)
5. Angajament al terțului susținător ( angajament necondiționat) cu privire la susținerea
tehnică și profesională a ofertantului în ceea ce privește îndeplinirea criteriilor
referitoare la capacitatea tehnică și/sau profesională și anexele acestuia constând în
documentele transmise operatorului economic ofertant de către terțul/terții
susținător/susținători, din care rezultă modul efectiv în care aceștia din urmă asigură
îndeplinirea angajamentului de susținere (dacă este cazul)
6. Acord de subcontractare/acordurile de subcontractare pentru subcontractanții cunoscuți
la momentul depunerii ofertei (dacă este cazul)
7. Propunerea tehnică
8. Propunerea financiară.
Ofertele vor fi depuse prin mijloace electronice în SEAP nu mai târziu de data și ora
menționate în anunțul de participare corespunzător acestei proceduri.

Page 14 of 29
10. CRITERIU DE ATRIBUIRE -
LOT 1: Prețul cel mai scăzut
Autoritatea contractantă atribuie contractul de achiziție publică ofertantului care a depus oferta
cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.
în alegerea criteriului de atribuire se au în vedere următoarele aspect:
- obiectul contractului este realizarea unui proiect tehnic;
- studiul de fezabilitate (SF) pentru obiective mixte de investiții aprobat conține specificații tehnice
clare care nu pot suporta modificări;
- calitatea serviciilor trebuie să fie cea prevăzută în legislația în domeniu;
- caracteristici de mediu nu sunt relevante pentru că realizarea serviciilor, contractul nu produce
poluare pe timpul de viață a construcție;
- proiectul nu are o complexitate ridicată.
în conformitate cu prevederile art. 187 alin. 3 din Legea 98/2016-modificată și actualizată,
coroborat cu obiectul procedurii de atribuire, pentru a determina oferta cea mai avantajoasă din
punct de vedere economic, criteriul de atribuire al prezentei proceduri este prețul cel mai scăzut.

LOT 2: Prețul cel mai scăzut


Autoritatea contractantă atribuie contractul de achiziție publică ofertantului care a depus oferta
cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.
în alegerea criteriului de atribuire se au în vedere următoarele aspect:
- obiectul contractului este realizarea unui proiect tehnic;
- documentația de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI) aprobat conține specificații tehnice clare
care nu pot suporta modificări;
- calitatea serviciilor trebuie să fie cea prevăzută în legislația în domeniu;
- caracteristici de mediu nu sunt relevante pentru că realizarea serviciilor, contractul nu produce
poluare pe timpul de viață a construcție;
- proiectul nu are o complexitate ridicată.
în conformitate cu prevederile art. 187 alin. 3 din Legea 98/2016-modificată și actualizată,
coroborat cu obiectul procedurii de atribuire, pentru a determina oferta cea mai avantajoasă din
punct de vedere economic, criteriul de atribuire al prezentei proceduri este prețul cel mai scăzut.

11. INFORMAȚII SUPLIMENTARE


Pentru vizualizarea documentației de atribuire încărcate în SEAP, operatorii economici
trebuie sa aibă un program necesar vizualizării fișierelor semnate electronic (site-urile furnizorilor
de semnătură electronică).

Nu se vor aduce modificări la formularele atașate.


Toate documentele vor conține numărul lotului (LOT 1 sau LOT 2).

Proiectul tehnic și detaliile de execuție nu vor conține denumirea unor mărci sau
carecteristici care să ducă la un producător anume, cu scopul evitării concurenței neloiale.
Reguli de comunicare și transmitere a datelor: solicitările de clarificări referitoare la prezenta
documentație de atribuire se vor adresa în mod exclusiv în SEAP la Secțiunea "Solicitări de
clarificare / Întrebări / Comunicări" din cadrul procedurii de atribuire derulate prin mijloace
electronice, iar răspunsurile la acestea vor fi publicate în SEAP la Secțiunea "Listă clarificări,
notificări și decizii" din cadrul anunțului de participare.
Pentru transmiterea solicitărilor de clarificări privind documentația de atribuire, operatorii
economici se vor înregistra în SEAP (www.e-licitatie.ro) ca operator economic conform prevederilor
art. 5 alin.(l) din H.G. nr. 395/2016 și vor transmite solicitările având în vedere Page 28 of 29
termenele de răspuns ale autorității contractante stabilite conform art. 160-161 din Legea nr.
98/2016.

Pentru comunicările ulterioare depunerii ofertelor: comisia de evaluare va transmite


solicitările de clarificare în legătura cu oferta prin utilizarea facilităților tehnice disponibile în SEAP
(Secțiunea “Solicitări de clarificare / întrebări / Comunicări’’).

In vederea completării DUAE - operatorii economici vor avea în vedere Notificarea ANAP din
02.07.2019 referitoare la utilizarea Documentului Unic de Achiziții European (DUAE), astfel cum a
fost acesta integrat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Operatorii economici vor transmite răspunsurile la clarificări și eventualele documente


solicitate pe parcursul evaluării ofertelor prin intermediul SEAP (Secțiunea “Solicitări de
clarificare / întrebări / Comunicări ”), în format electronic, semnate cu semnătură electronică,
conform Legii nr. 455/2001.

Operatorii economici vor respecta modelul de contract de servicii.

Comisia de evaluare va analiza DUAE în corelație cu cerințele stabilite prin fișa de date a
achiziției. Comisia de evaluare va analiza și verifica fiecare ofertă din punct de vedere al elementelor
tehnice propuse, iar ulterior din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică.
Autoritatea contractantă informează fiecare ofertant cu privire la deciziile luate în ceea ce
privește rezultatul procedurii, respectiv atribuirea/încheierea contractului de achiziție publică,
inclusiv cu privire la motivele care stau la baza oricărei decizii de a nu atribui contractul, ori de a
relua procedura de atribuire, cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 3 zile de la emiterea
deciziilor respective.

In cazul în care există mai multe oferte cu prețuri egale clasate pe primul loc se procedează
astfel:
autoritatea contractantă va solicita ofertanților clarificări prin intermediul SEAP, în urma cărora
ofertanții vor depune noi oferte financiare în SEAP

12. DOCUMENTELE CARE FAC PARTE INTEGRANTĂ A CAIETULUI DE SARCINI


Postate în SEAP

ÎNTOCMIT,
Consilier achiziții publice,
Rus Ibolya Erika

Page 16 of 29

S-ar putea să vă placă și