Textul lui Titu Maiorescu, aparut pentru prima data în Convorbiri Literare, în anul

1868, poate fi considerat, dupa parerea mea, o buna ilustrare a teoriei sale a formelor fara
fond. Tema centrala a acestui articol este drumul gresit pe care merge cultura româneasca
a epocii sa le, situatie în care pare sa se complaca întreaga societate.

            La prima vedere textul este un raspuns la o critca adresata revistei sale din
partea unei alte reviste literare, Transilvania, cu scopul de a argumenta motivele criticii
prin prisma climatului cultural autohton. Însa sunt de parere ca miza este mult mai mare si
mai importanta de atât. Cred ca Titu Maiorescu îsi propune sa evidentieze problemele de
natura culturala cu care se confrunta România, cu scopul de a trage un semnal de alarma
celor care ar putea sa le rezolve, dar mai ales tinerilor care ar putea sa le evite. El
zugraveste o imagine (poate chiar exagerând) care nu mai poate si nu trebuie sa mai fie
ignorata.

            Critica pe care Transilvania, revista a Asociatiei pentru literatura si cultura

poporului român, i-o aduce lui Titu Maiorescu este ca acorda prea multa importanta stilului
si scrierii corecte într-o epoca în care alte probleme sunt mult mai arzatoare si merita o
asemenea atentie. Acestei atitudini pe care o considera nepotrivita, scriitorul îi gaseste o
"scuza": mediul social, politic si cultural dominat de neadevar. Acest neadevar izvoraste din
dorinta acerba (alimentata de orgolii) a românilor de a se alinia culturii occidentale, de cele
mai multe ori prin imitarea ei superficiala sau prin falsificarea unor informatii.

De exemplu, pentru a demonstra originilor noastre latine, Petru Maior afirma ca

romanii au dus la disparita totala a dacilor; iar pentru a demonstra caracterul latin al limbii
noastre cuvintelor le este asociata o etimologie falsa sau este prezentat un stil ireal de
vorbire. Aceste tendinte, prezente înca de la inceputul secolui XIX, au fost continuate, fapt
îngrijorator deoarece o cultura are nevoie de baze solide, nu de argumente mincinoase.
Din pacate, asa cum o arata Titu Maiorescu, incapacitatea de a crea un fond înaintea
unor forme, este un viciu al societatii. Pentru a evidentia mai bine aceasta idee, autorul
trece în revista câteva exemple: s-au fondat jurnale fara sa aiba un public dornic sa le
citeasca, s-au construit scoli fara sa existe profesori care sa predea in ele, s-a înfiintat
Societatea academica româna în ciuda lipsei preocuparilor stiintifice, s-au deschis
conservatorul si scoala de belearte desi lipsesc cu desavârsire artistii de valoare, lucru
valabil si in cazul inaugurarii teatrului national si a ateneului. Prezenta acestor institutii ar
putea indica un grad ridicat de cultura si civilizatie a tarii. Dar cum aceste institutii sunt
fade, sunt lipsite de substanta, nu pot fi luate în considerare; cultura, evolutia stiintei, a
politicii, nu pot fi masurate prin cantitatea de lucrari scrise, prin numarul discursurilor
sustinute, si nici prin multimea de institutii si asociatii deschise, ci prin calitatea lor. Mai
mult decât atât, Maiorescu sustine ca mai bine ne-am lipsi de aceste strucuri proaste,
create artificial care atrag dupa sine ruina unei societati, împiedicându-i dezvoltarea.

Între atâtea falsuri si iluzii, create de cei cu pretentii de egalitate cu occidentul,

pentru a se amagii ca au atins stralucirea mult râvnita; exista totusi un element de
autenticitate, taranul, cal care prin munca sa face posibila relizarea tuturor acestor himere,
fara sa aiba în schimb nici o satisfactie. Dimpotriva aceasta situatie provoaca o distantare
din ce în ce mai mare între cele doua clase.

Ca o concluzie, sfatul catre cititori al lui Titu Maiorescu este sa evite mediocritatea, si
sa dea fond formelor care în lipsa acestuia nu vor face decât sa conduca la pervertirea
perceptiei a ceea ce îsi propun sa reprezinte.