Mergeţi în toată lumea

Familii sănătoase pentru veşnicie

Willie şi Elaine Oliver

Alina Baltazar, Rosemay Cangy, Kathryn Conopio, Claudio şi Pamela Consuegra, Trafford Fisher,

Luana Greulich, Karen Holford, S. Joseph Kidder, Linda Mei Lin Koh, Peter Landless, Duane McBride,

Willie şi Elaine Oliver, Myrtle Penniecook, David Penno, Curtis Vanderwaal

1
 PREFAŢĂ
Solomon, prin inspiraţie divină, ne oferă o colecţie de vorbe înţelepte pentru cei interesaţi să
trăiască o viaţă fără regrete şi fără suferinţe inutile. El povăţuieşte: „Ascultă, fiule, învăţătura tatălui
tău şi nu lepăda îndrumările mamei tale! Căci ele sunt o cunună plăcută pe capul tău şi un lanţ de
aur la gâtul tău. Fiule, dacă nişte păcătoşi vor să te amăgească, nu te lăsa câştigat de ei!” (Proverbe
1:8-10).

Părinţii au responsabilitatea de a-şi îndruma şi educa moral copii, pentru a-i conduce la o
viaţă rodnică şi de calitate. Atunci când Solomon îşi îndeamnă ucenicul să asculte, el sugerează astfel
nevoia de a lua aminte la sfatul care este dat. Nu doar tata trebuie să fie ascultat, ci şi mama a cărei
învăţătură derivă din credincioşia ei faţă de Cuvântul lui Dumnezeu.

Tema pentru acest an este Familii sănătoase pentru veşnicie. Acest concept polivalent poate
deveni o realitate în familiile bisericii doar pe măsură ce ne învăţăm copiii să trăiască în armonie cu
învăţăturile pe care Dumnezeu ni le-a dat de la începutul tipului. Doar alegând să trăim cu
credincioşie vom putea să ne bucurăm de acea sănătate relaţională care onorează pe Dumnezeu şi
care ne pregăteşte pentru venirea lui Isus Hristos.

Pentru ca părinţii să aibă înrâurire asupra sănătăţii relaţionale şi spirituale a copiilor lor este
necesar ca ei înşişi să se bucure de o relaţie maritală sănătoasă. Dacă părinţii nu sunt căsătoriţi,
atunci o relaţie robustă şi funcţională cu co-părintele şi o relaţie intimă cu Dumnezeu sunt esenţiale
pentru crearea unui spaţiu prielnic germinării uceniciei sănătoase şi dinamice.

Cu referire la tipul de atmosferă care favorizează relaţiile sănătoase în cămin şi pregăteşte

familia pentru revenirea lui Hristos, Ellen White afirmă în Căminul adventist: „Un colţ de cer este acel
cămin în care domneşte Duhul lui Dumnezeu. Dacă este împlinită voinţa lui Dumnezeu, soţul şi soţia
se vor respecta reciproc şi vor cultiva iubirea şi încrederea” (cap. 1, pag. 15).

Dorinţa noastră sinceră este ca familiile din bisericile noastre, din întreaga lume să devină
centre ale uceniciei şi ale speranţei, unde roadele Duhului reprezintă o practică de fiecare zi –
dragostea, pacea, răbdarea, bunătatea, amabilitatea, credincioşia, blândeţea şi stăpânirea de sine
(Galateni 5:22-23).

Pentru familii mai puternice şi mai sănătoase,

Willie şi Elaine Oliver, Directori

Departamentul Familie

Conferinţa Generală

2
PREDICI

3
Predici

Mariajul creştin şi crucea

Elaine şi Willie Oliver

Textul biblic

Apoi a zis tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în
fiecare zi şi să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde
viaţa pentru Mine, o va mântui.” (Luca 9:23)

Introducere

Ne place mâncarea! Adesea oamenii ne întreabă ce mâncăm prin locurile felurite pe unde ne
poartă slujirea noastră. Răspunsul nostru este de cele mai multe ori acelaşi: ne plac toate felurile de
mâncare.

De-a lungul anilor, am învăţat să apreciem bucătăriile din întreaga lume şi ne-am bucurat să
gustăm o varietate de feluri de mâncare din India, America Latină, Italia, Caraibe, Mexic, Thailanda,
China, Coreea, Japonia, Africa de Est, Africa de Vest, Africa de Sud, Rusia, Orientul Mijlociu, Europa
de Est. Şi Toate ne-au plăcut.

Însă dificultatea cea mai mare cu mâncarea o avem atunci când ne întoarcem acasă. Ce vom
mânca şi unde vom mânca? Să mergem la un restaurant indian, cubanez sau thailandez sau să
mâncăm acasă? Decizia privitoare la gustul cui anume va fi satisfăcut depinde întru totul de calitatea
mariajului nostru în acel moment.

Predica noastră de astăzi poartă titlul: Mariajul creştin şi crucea. Să ne rugăm.

Viaţa de lepădare de sine

În Luca 9:23-24, citim aceste cuvinte pătrunzătoare rostite de Domnul nostru: „Apoi a zis
tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să
Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru
Mine, o va mântui.”

În contextul capitolului 9, Domnul Isus îi trimite pe cei doisprezece ucenici să predice

Evanghelia, dându-le putere asupra demonilor şi a bolilor; la întoarcerea acestora, le ascultă
experienţele misionare, după care ne este relatată hrănirea miraculoasă a mulţimii de cinci mii, în
apropiere de cetatea Betsaida.

După interludiul pentru rugăciune, Isus reia conversaţia cu ucenicii Săi şi îi întreabă ce anume
spun oamenii despre El. Unii oameni se gândeau că Isus ar fi Ioan Botezătorul care înviase din morţi,
alţii spuneau că ar putea fi Ilie. Isus, însă, dorea să ştie cine anume credeau ucenicii că este El şi ce
spuneau cu privire la El. Atunci Petru a răspuns: „Hristosul lui Dumnezeu.”

Conversaţia dintre Învăţător şi ucenici a ajuns atunci într-un punct de reafirmare a motivelor
pentru care Isus a venit pe pământ. Mai mult, acest dialog urmărea să clarifice faptul că puterea pe
care ucenicii o primiseră de la Isus şi pe care o văzuseră manifestată cu atâta slavă cu ocazia înmulţirii
pâinilor, nu era pentru folosul sau pentru prestigiul personal, ci pentru a transmite omenirii pierdute

4
Predici

mesajul că Dumnezeu este de partea oamenilor şi este preocupat de grijile lor zilnice. Dincolo de
aceasta, scopul venirii lui Hristos a fost ca să pătimească şi să moară pentru a face cu putinţă această
viaţă mai bună, iar soarta lor, ca ucenici ai Săi, avea să fie asemănătoare.

Dificultăţi în viaţa maritală

Căsătoria ocupă un loc proeminent în Biblie. În cartea Genesei, căsătoria apare drept prima
instituţie stabilită de Dumnezeu între un bărbat şi o femeie. În cartea Apocalipsei, căsătoria este
folosită ca metaforă pentru a descrie relaţia dintre Dumnezeu şi poporul Său. În al doilea capitol din
Evanghelia după Ioan, Îl descoperim pe Isus făcând prima minune la o nuntă din Cana Galileei. Faptul
că instituţia căsătoriei este creată la sfârşitul săptămânii creaţiei, ne sugerează că acesta este idealul
lui Dumnezeu pentru neamul omenesc. Iar aşezarea ceremoniei matrimoniale la începutul lucrării
pământeşti a Fiului lui Dumnezeu evidenţiază consideraţia pe care o are cerul pentru această
instituţie.

Una dintre principalele provocări ce însoţesc căsătoria este faptul că Dumnezeu doreşte ca
această relaţie să fie o uniune pe viaţă între un bărbat şi o femeie. În Genesa 2:24, Biblia declară: „De
aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup.”
În discuţia cu fariseii, despre îngăduirea divorţului, Isus face trimitere la Genesa 2:

Drept răspuns, El le-a zis: „Oare n-aţi citit că Ziditorul de la început i-a făcut parte bărbătească şi
parte femeiască şi a zis: ‚De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa şi
cei doi vor fi un singur trup.’?” (Matei 19:4-6)

Ce anume face din căsătorie o piatră de încercare? De ce această preocupare pentru divorţ?
Atâtea relaţii încep cu aşa entuziasm şi euforie încât cei doi suferă emoţional atunci când nu sunt
împreună, pentru ca, la câteva săptămâni, luni sau ani după nuntă, lucrurile să înceapă să se
deterioreze?

Nu cu mult timp în urmă, am primit această întrebare din partea unui bărbat, pentru rubrica
pe care o semnăm într-o revistă:

„Nu m-aş fi gândit niciodată că lucrul acesta are să mi se întâmple mie, şi totuşi iată-mă foarte
nefericit în căsnicie. Eu şi soţia pur şi simplu nu mai comunicăm, iar dacă o facem, ţipăm unul la altul,
iar relaţia noastră este foarte tensionată. Nu părem a fi compatibili unul cu altul şi avem puţine
preocupări comune. Cum ar putea supravieţui o relaţie atât de disfuncţională? Nu poate fi un cadru
sănătos şi prielnic pentru copiii noştri. Eu nu cred că Dumnezeu doreşte ca eu să rămân într-o astfel
de relaţie nefericită. Dumneavoastră ce credeţi?”

Interesantă întrebare, nu-i aşa? Ba încă una pe care o pun multe persoane căsătorite, cu glas
tare sau doar în gând. Ce s-a întâmplat, întrebăm noi, cu pasiunea şi ataşamentul care erau atât de
evidente înainte de nuntă, iar uneori stingheritoare pentru familie şi prieteni, ca în timpul cinei, când
cei doi aproape se sufocau unul pe altul cu drăgălăşenii?

Ce s-a întâmplat este faptul că, în perioada de curtenie, extremele se atrag. Pe de altă parte,
în căsnicie, extremele au tendinţa de a se respinge. Aceasta face din căsătorie, o piatră de încercare.
Ca oameni păcătoşi, suntem din fire egoişti. Suntem îndrăgostiţi de opiniile noastre şi vrem ca totul
să fie cum vrem noi. Biblia declară în Isaia 53:6: „Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de

5
Predici

drumul lui…” Şi nu trebuie să treacă decât câteva săptămâni sau luni de la nuntă, pentru ca soţii să-şi
piardă răbdarea, să fie răutăcioşi unul cu altul şi fiecare să-şi vadă de drumul lui.

Alegeri în cadrul mariajului

Dumnezeu a creat mariajul pentru fericirea şi bucuria noastră. Pentru ca relaţia maritală şi
altele să fie sustenabile, trebuie să urmăm principiile date de Dumnezeu. În Galateni 5:22-23, Biblia
declară: „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea,
facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor: împotriva acestor lucruri nu este lege.”

Gândiţi-vă: dacă aceste principii (roade) sunt operative în relaţiile noastre – mai ales în cea
maritală – atunci când sunt deosebiri de păreri, de gusturi, de plăceri şi neplăceri – practicarea
roadelor menţionate de Pavel ne va ajuta să tratăm acele deosebiri cu blândeţe, amabilitate şi
bunătate, iar nu cu mânie, asprime şi indiferenţă.

Nici un mariaj din Biblie nu este un mariaj model. Cu excepţia lui Adam şi a Evei, înainte de
cădere, fiecare căsătorie omenească ulterioară a fost nedesăvârşită. Pentru a avea un mariaj creştin,
noi trebuie să alegem în mod conştient şi hotărât să fim într-un mariaj creştin, care poate funcţiona
doar atunci când aplicăm valorile spirituale date nouă de Dumnezeu în Biblie. Alegerea unui mariaj
creştin este la fel ca alegerea de a fi creştin. Este o decizie pe care o luăm zi de zi, ca cea de a mânca
şi a respira pentru a ne menţine puternici şi sănătoşi. Pentru ca relaţia maritală să rămână vie şi
viabilă, soţul şi soţia trebuie să îşi hrănească regulat căsnicia, dacă nu în scurt timp, aceasta îşi va
pierde vigoarea şi va muri.

Pentru a face alegeri bune în căsnicie trebuie practicat sfatul din Efeseni 5:15-17 care spune:
„Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi.
Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele. De aceea, nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia
Domnului.” Totodată, în Proverbe 1:5 citim: „să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa, şi cel
priceput, şi va căpăta iscusinţă.”

Cu privire la realităţile din viaţa maritală şi alegerile pe care soţii trebuie să le facă pentru a
rămâne într-o comuniune strânsă unul cu altul, Ellen White scrie:

„Afecţiunea pe care o aveţi unul pentru altul poate fi limpede precum cristalul şi frumoasă în
puritatea ei, însă poate fi superficială pentru că încă nu a fost testată şi încercată. Aşezaţi pe Hristos
pe primul loc şi ţintiţi spre El în toate. Priviţi în permanenţă la El şi dragostea voastră pentru El va
creşte zi de zi mai adâncă şi mai puternică căci este supusă probei încercării. Şi pe măsură ce
dragostea voastră pentru El creşte, dragostea voastră unul pentru altul va deveni mai adâncă şi mai
puternică.” (Căminul adventist)

Devotamentul în căsătorie

Devotamentul stă la baza oricărui mariaj sănătos şi împlinit. Este o decizie pe care trebuie să
o ia fiecare persoană căsătorită pentru a rămâne astfel. Mariajul creştin nu diferă în această privinţă
de celelalte mariaje încheiate pe termen lung. Fiecare persoană trebuie să decidă în dreptul său,
gradul de devotament care va fi direct proporţional cu gradul de satisfacţie maritală de care se va
bucura.

6
Predici

La fel ca alte relaţii din viaţă, şi căsătoria cunoaşte fluctuaţii. Adesea spunem că nu există
mariaje perfecte pentru că nu există oameni perfecţi. Prin urmare, perfecţiunea nu este sinonimă cu
devotamentul. Însă, devotamentul este condiţia indispensabilă pentru orice relaţie maritală viabilă,
aşa cum oxigenul este necesar pentru a rămâne în viaţă.

În cartea sa The Power of commitment: A guide to active, lifelong love, Scott M. Stanley,
renumitul cercetător în domeniul mariajului şi al familiei, sugerează că există două tipuri de
devotamente: dedicarea şi constrângerea.

Dedicarea este tipul de devotament asumat faţă de ceva sau cineva. Dedicarea exprimă
dorinţa şi preocuparea primară a cuiva pentru ceva. Pe de altă parte, constrângerea este mai mult o
obligaţie de a face ceva pentru a evita nişte consecinţe negative. În timp ce dedicarea este ca o
influenţă care te îmboldeşte să mergi înainte, constrângerea este ca o putere care te împinge de la
spate.

Dedicarea este operativă în portretul pe care Pavel îl face dragostei în 1 Corinteni 13:4-8:

„Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuieşte, dragostea nu
se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se
gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul,
nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată.”

Fiecare relaţie maritală are nevoie de ambele forme de devotamente: dedicare şi

constrângere. Cu cât mai mare este nivelul de dedicare dintr-o relaţie, cu atât mai ridicat este şi
nivelul de satisfacţie. Dar în acele momente în care dedicarea este la un nivel coborât, devotamentul
de tip constrângere ajută cuplurile să treacă cu bine prin văile întunecate pe care adesea le parcurg
relaţiile maritale. Însă, fiecare soţ trebuie să se angajeze în recuperarea dedicării cât mai repede cu
putinţă, pentru ca mariajul să poată fi, aşa cum spunea Ellen White, „un colţ de cer pe pământ”
(Căminul adventist).

Concluzie

Amândurora ne place mâncarea! Chiar dacă suntem atenţi ce mâncăm şi cât mâncăm, totuşi
sunt anumite feluri de mâncare care ne plac mai mult decât altele şi pe care le consumăm mai
frecvent.

Atunci când ne întoarcem acasă după o lungă călătorie, modul în care decidem ce mâncăm şi
unde vom mânca reflectă într-o mare măsură calitatea mariajului nostru în acel moment. Acesta este
testul pentru cât de bine practicăm ceea ce predicăm şi cât de aproape de Isus am rămas.

Adevărul este că mariajul creştin poate fi cu adevărat creştin doar dacă noi, ca nişte ucenici
adevăraţi, ne luăm crucea şi urmăm pe Hristos în lepădare de sine, sacrificiu de sine şi asemănare cu
El în toate privinţele. Doar calitatea de membri botezaţi în biserică nu este suficientă pentru a ne
menţine mariajele sănătoase şi puternice.

Înţelegerea faptului că a fi ucenic înseamnă că v-aţi înscris pentru a sluji, iar nu pentru a fi
slujit, şi că vă interesează ce anume puteţi oferi, iar nu ce puteţi primi, este secretul unei căsnicii cu
un nivel maxim de dedicare şi care Îl reprezintă cu cinste pe Isus Hristos.

7
Predici

O criză maritală presupune o criză spirituală, indiferent în câte studii biblice aţi fi implicaţi sau
câte suflete aţi condus la botez. Însă atunci când vă priviţi mariajul în lumina crucii şi luaţi această
cruce şi o purtaţi asemenea lui Hristos, cunoaşteţi bucuria care izvorăşte din încrederea că Domnul va
face pentru voi ceea ce voi nu puteţi face. Acesta este tipul de mariaj care devine mântuitor pentru
soţul sau soţia voastră, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce se găsesc în cercul vostru de influenţă.

Acum, când vă angajaţi în inima voastră ca să vă luaţi crucea în fiecare zi, ne rugăm ca
mariajul vostru să cunoască puterea transformatoare care aduce bucurie, pace şi dragoste. Sau, în
cuvintele lui John Hugh McNaughton (1829-1891):

În căsuţă este bucurie

Când dragostea e-acasă.
Ura şi invidia nu fac tulburare
Când dragostea e-acasă.
Trandafirii înfloresc sub tălpile noastre,
Tot pământul este o grădină înmiresmată
Şi fericirea - toată
Când dragostea e-acasă.
Dragostea devine un mod de viaţă,
Luptelor li se pune capăt dulce şi definitiv
Când dragostea este acasă.
Supunerea cu bucurie este darul reciproc,
Jurământ de bună voie ca să iubim şi să zidim,
Balsam vindecător pentru orice dezbinare
E dragostea, în casă.
Mânia se stinge şi presiunile dispar
Când dragostea este acasă.
Copiii învaţă să trăiască în pace
Curaj ai de a te purta cu har
Când dragostea este acasă.
Poţi pune orice întrebare,
Putere găseşti pentru orice lucrare
Când dragostea e-acasă.
În muncă şi la joacă – bucurie,
Încredere ai înaintea fiecărei zile,
Ştiind că dragostea va găsi o cale:
Când dragostea e-acasă.

Domnul să vă ajute la aceasta!

8
Predici

Planul lui Dumnezeu pentru părinţi şi copii

Claudio şi Pamela Consuegra

Textul biblic

Ascultă, fiule, primeşte cuvintele mele şi anii vieţii tale se vor înmulţi. Proverbe 4:10

Introducere

Biblia este ca o hartă. Dumnezeu ne-a dat această hartă ca să găsim calea şi să ajungem cu
bine la destinaţia pe care ne-a pregătit-o. Pe acest pământ, direcţia este o familie bună şi sănătoasă.

Isus ne-a spus: „Eu am venit ca oile să aibă [voi să aveţi] viaţa şi s-o aibă [s-o aveţi] din
belşug” (Ioan 10:10).

Dumnezeu Se bucură atunci când relaţiile noastre de familie sunt sănătoase şi fericite.

Totuşi, divorţurile au loc – chiar şi în biserică.

Abuzurile se petrec – chiar şi în comunităţile adventiste.

Părinţii continuă să aibă dificultăţi. Sunt părinţi care recurg la avort. Şi sunt copii care suferă
abuzuri. În unele ţări, copiii îşi dau în judecată părinţii şi citim chiar despre copii care se poartă urât
cu părinţii lor.

Apostolul Pavel vorbeşte despre starea lumii în timpul sfârşitului. „Să ştiţi că în zilele din urmă
vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori,
neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori,
neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori mai mult de
plăceri decât de Dumnezeu” (2 Timotei 3:1-4).

Citind această listă, putem identifica anumite comportamente negative care ne definesc
relaţiile: „trufaşi, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără dragoste firească, neînduplecaţi.”

Nu este chiar ceea ce se petrece în multe familii din zilele noastre?

Şi nu doar în familiile celor care nu cunosc pe Dumnezeu. Se întâmplă chiar şi în familiile celor
ce merg regulat la biserică. După ce Pavel enumeră toate aceste rele ce îi vor caracteriza pe oamenii
din timpul sfârşitului, adaugă aceste cuvinte: „având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i
puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia” (2 Timotei 3:5).

El spune că oamenii religioşi, membrii bisericii, vor avea aceste experienţe în mijlocul lor.

Iată de ce este important să fim nu doar religioşi, ci şi spirituali.

O persoană religioasă este o persoană care îşi îndeplineşte îndatoririle religioase, dar numai
în exterior. O persoană spirituală este o persoană care crede din inimă şi ale cărei manifestări,
expresii şi comportamente exterioare au la bază convingeri lăuntrice. Iar lucrul acesta devine evident
în modul în care relaţionăm unii cu alţii, ca părinţi şi copii.

9
Predici

Pentru a ne ajuta în creşterea noastră spirituală, Biblia ne oferă mai multe directive
relaţionale. Acestea sunt porunci care au rolul de a ne ajuta să creăm un cadru de bază, un model de
vieţuire împreună.

Găsim aceste directive relaţionale risipite în întreaga Biblie, ele putând fi grupate în mai
multe categorii. Câteva sunt foarte generice şi se aplică în mare, la toate relaţiile. Altele vizează cu
specificitate oamenii care se găsesc în anumite relaţii, cum ar fi cuplurile căsătorite, părinţii, copiii,
vecinii, prietenii.

Un bun exemplu de directivă relaţională generică este regula de aur: „Tot ce voiţi să vă facă
vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta sunt cuprinse Legea şi Proorocii” (Matei 7:12).

Găsim şi mai multe directive care vizează relaţia dintre părinţi şi copii. Haideţi să vedem patru
dintre acestea.

1. Copii, cinstiţi pe părinţii voştri

Una dintre cele mai cunoscute directive adresate copiilor se găseşte în Decalog, fiind prima
dintre poruncile privitoare la relaţiile cu oamenii. Porunca a cincea, deci, spune: „Cinsteşte pe tatăl şi
pe mama ta ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău” (Exodul
20:12).
Apostolul Pavel face acest comentariu interesant, anume că este „prima poruncă însoţită de
o făgăduinţă” (Efeseni 6:2).
Cinsteşte pe tatăl şi pe mama ta! Ce înseamnă să cinsteşti pe tatăl şi pe mama ta? Cum facem
acesta? Cinstim pe părinţii noştri prin respectul pe care li-l arătăm în vorbire, purtare şi având o
atitudine lăuntrică de consideraţie pentru poziţia lor.
Cuvântul grec pentru cinste înseamnă „a preţui, a considera valoros, a arăta reverenţă faţă
de ceva, cineva”.
[AICI PUTEŢI RELATA O POVESTIRE PENTRU A ILUSTRA ACEST PRINCIPIU]
Repetăm întrebarea: cum cinstim pe părinţii noştri? Solomon, omul cel mai înţelept, îi
îndemna pe copii să îşi respecte părinţii (Proverbe 1:8; 13:1; 30:17).
Chiar dacă nu ne mai aflăm sub autoritatea părinţilor, porunca lui Dumnezeu nu are limită de
vârstă. Chiar şi Isus, Fiul lui Dumnezeu, S-a supus părinţilor pământeşti (Luca 2:51) şi Tatălui ceresc
(Matei 26:39). Noi urmăm exemplul lui Hristos atunci când ne purtăm cu părinţii noştri cu reverenţa
cu care ne apropiem şi de Tatăl nostru ceresc (Evrei 12:9; Maleahi 1:6).
Cinstiţi-vă părinţii şi prin fapte, şi prin atitudine (Marcu 7:6). Cinstiţi-le dorinţele rostite şi
nerostite. „Un fiu înţelept ascultă învăţătura tatălui său, dar batjocoritorul n-ascultă mustrarea”
(Proverbe 13:1).
Ellen White comentează astfel această poruncă: „Porunca este valabilă pentru copii, tineri,
oameni maturi şi oameni în vârstă. Nu există în viaţă nicio perioadă în care copiii să se poată scuza că
nu şi-au cinstit părinţii. Această obligaţie solemnă revine fiecărui fiu, fiecărei fiice şi constituie una
dintre condiţiile pentru prelungirea vieţii în ţara pe care Domnul o dă celor credincioşi” (Căminul
adventist, pag. 292).
Aşa cum spunea pastorul Mark Driscoll: „A cinsti înseamnă a respecta, a recunoaşte
autoritatea, a se supune. Înseamnă să ai dragoste, apreciere şi afecţiune faţă de ei. Cinstea începe
din lăuntru şi apoi se manifestă în exterior. Dacă ai cinste în inimă, aceasta se va face manifestă în
cuvinte.”

10
Predici

2. Copii, ascultaţi de părinţii voştri.

Al doilea principiu se aplică la modul în care trebuie să relaţioneze copiii cu părinţii lor:
„Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept.” (Efeseni 6:1)
[AICI PUTEȚI SPUNE O ISTORIOARĂ CARE SĂ ILUSTREZE ASCULTAREA DE PĂRINŢI.]
Părinţii doresc binele copiilor lor. Atunci când le spun sau le cer copiilor lor să facă ceva sau le
interzic un lucru, nu o fac în mod arbitrar.
Ellen White face o declaraţie foarte importantă:
„Un motiv însemnat pentru care există atât de mult rău în lumea de azi este acela că părinţii
nu îşi ocupă mintea cu ceea ce este cel mai important – cum să se pregătească, cu răbdare şi
bunătate, pentru lucrarea de educare a copiilor lor pe calea Domnului. Dacă ar putea fi dată cortina
la o parte, am vedea cât de mulţi copii care au pornit în lumea largă, au fost pierduţi din cauza
neglijării educaţiei de către părinţi. Părinţi, vă puteţi permite ca aceasta să fie experienţa voastră? Nu
trebuie să existe vreo activitate mai importantă care să vă reţină să dedicaţi copiilor voştri tot timpul
care este necesar pentru a-i face să înţeleagă ce înseamnă să asculţi şi să te încrezi în Domnul pe
deplin…” (Căminul adventist, pag. 183).
Natura şi rezultatele ascultării de părinţii sunt atât de importante că Biblia le prezintă explicit:
„Copii, ascultaţi de părinţii voştri în toate lucrurile, căci lucrul acesta place Domnului.”
(Coloseni 3:20)
„Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept.” (Efeseni 6:1)
„Ascultă, fiule, învăţătura tatălui tău şi nu lepăda îndrumările mamei tale.” (Proverbe 1:8)
Primele două directive ne prezintă clar modul în care copiii se cuvine să relaţioneze cu
părinţii lor. Cinstirea lor şi ascultarea de ei sunt principiile pe care se sprijină aceste directive.

3. Părinţilor, învăţaţi-vă copiii.

Dar Biblia nu prezintă directive uni-direcţionale – cum se cuvine să se poarte copiii cu părinţii
lor. Biblia le spune şi părinţilor cum trebuie să relaţioneze cu copiii lor.
Cea de-a treia directivă de care ne vom ocupa se găseşte în Vechiul Testament.
„Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la
ea.” (Proverbe 22:6)
De-a lungul timpului, acest text a produs confuzie şi neînţelegere în mintea multor părinţi.
Comentariul Biblic AZŞ ne oferă următoarele idei:
Mulţi părinţi au înţeles acest verset ca sancţionând forţarea copilului ca să aleagă profesia
sau meseria pe care părinţii o socotesc potrivită pentru el. În felul acesta, singuri şi-au produs
întristare şi dezamăgire, deoarece copilul, după ce creşte, adesea alege o cu totul altă cale. Versetul îi
sfătuieşte mai degrabă pe părinţi să afle calea pe care copilul lor poate fi de cel mai mare folos
pentru sine şi pentru alţii şi pe care va afla cea mai mare fericire. Poziţia socială pe care o va avea
omul în viaţă este determinată de aptitudinile lui. Fiecărei persoane în parte, Dumnezeu i-a rânduit
un loc în mare Său plan. Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu aptitudinile necesare ca să ocupe acest loc
al lui. De aceea alegerea unei ocupaţii în viaţă ar trebui să fie în acord cu înclinaţiile naturale.
Eforturile părinţilor şi ale copilului ar trebui să fie îndreptate în direcţia descoperirii felului de lucrare
pe care Cerul a hotărât-o deja. Inspiraţia declară că versetul acesta îi obligă pe părinţi „să îndrume, să
educe, să dezvolte”, dar pentru a face aceasta, „ei trebui să înţeleagă personal ‚calea’ pe care copilul
trebuie să meargă.”
Uneori, părinţii doresc ca şi copiii lor să calce pe urmele lor. Un profesor doreşte ca fiul său să
se facă profesor, avocatul doreşte ca fiica sa să devină avocat, medicul doreşte ca fiul său să devină

11
Predici

medic, iar tâmplarul doreşte ca fiul său să se facă tâmplar. Părinţii pot să îşi împingă copiii să devină
ceea ce şi-ar fi dorit să fie ei înşişi, dar nu au reuşit.
Însă în acest fel, ei pot să înăbuşe visurile şi dorinţele pe care le au copiii pentru viitorul lor.
Deoarece copiii au personalităţi şi talente diferite, preocupările lor pot să nu fie aceleaşi cu ale
părinţilor şi, ca atare, se vor simţi frustraţi din pricină că nu se pot dedica lucrurilor care îi interesează
pe ei.
Ca părinţi trebuie să înţelegem că prima şi cea mai importantă responsabilitate a noastră
este să ne conducem copiii la Dumnezeu. Acesta trebuie să fie focusul nostru, iar nu împingerea
copiilor către o anumită carieră.
Următorul pasaj din Scriptură este „Shema” pe care evreii continuă să o recite şi astăzi,
dimineaţa şi seara:
Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. Să iubeşti pe Domnul,
Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta. Şi poruncile acestea pe
care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşte în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti de ele
când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. (Deuteronom 6:4-7)
Apostolul Pavel adaugă: „Părinţilor, creşteţi-vă copiii în învăţătura şi mustrarea Domnului”
(Efeseni 6:4).
Învăţaţi-vă copiii prin exemplul vostru. Aşa cum vagoanele urmează locomotiva, la fel şi copiii
voştri vă vor urma oriunde îi veţi conduce, de aceea, conduceţi-i printr-un exemplu bun!
Învăţaţi-i cu răbdare, blândeţe şi cu multă-multă dragoste.
Învăţaţi-i având mereu în minte gândul că sufletele lor trebuie să fie primul considerent.
Învăţaţi-i să dobândească o bună cunoaştere şi înţelegere a Bibliei.
Învăţaţi-i să facă din rugăciune un obicei zilnic.
Învăţaţi-i să participe regulat la serviciile divine şi să se implice în viaţa şi lucrarea bisericii.
învăţaţi-i să susţină biserica prin talentele, timpul şi resursele lor.
Învăţaţi-i să se bizuiască pe credinţă – cheia care deschide porţile cerului.
Învăţaţi-i să fie supuşi şi să asculte de Dumnezeu şi de părinţi.
Învăţaţi-i să cunoască pe Dumnezeu, să se încreadă în Dumnezeu, să iubească pe Dumnezeu,
să slujească pe Dumnezeu, să vorbească despre Dumnezeu, să trăiască pentru Dumnezeu.

4. Părinţi, nu vă exasperaţi copiii!

În Noul Testament citim ultima directivă de care ne vom ocupa astăzi.
„Taţilor, nu vă exasperaţi copii ca să nu se descurajeze.” (Coloseni 3:21; NIV)
„Părinţilor, nu întărâtaţi pe copiii voştri, ca să nu-şi piardă nădejdea.” (Coloseni 3:21;
Cornilescu)
Acelaşi sfat îl găsim şi în epistola trimisă de apostolul Pavel credincioşilor din Efes: „Părinţilor,
nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului.” (6:4)
În „Îndrumarea copilului”, acea minunată compilaţie de scrieri cu privire la copii, Ellen White
evidenţiază câteva idei foarte importante despre această directivă biblică:
În legătură cu sfatul lui Pavel pentru Efeseni, Ellen White prezintă un exemplu de situaţie în
care un părinte îşi poate provoca copilul:
„Adesea facem mai mult pentru a provoca decât pentru a câştiga. Am văzut o mămică
smulgând din mâna copilaşului ei ceva ce îi făcea o plăcere deosebită. Copilul nu a ştiut motivul
pentru care a fost tratat astfel şi, în mod firesc, s-a simţit nedreptăţit. Apoi a început o ceartă între
părinte şi copil, iar scena s-a încheiat cu o pedeapsă aspră. Însă, cearta aceea a lăsat asupra acelei

12
Predici

minţi gingaşe o impresie care nu se va şterge uşor. Această mamă s-a purtat neînţelept. Nu a judecat
de la cauză la efect. Fapta ei aspră şi necugetată a stârnit cele mai rele emoţii în inima copilului, iar
într-o ocazie asemănătoare, aceste emoţii vor fi trezite şi consolidate.” (Îndrumarea copilului, pag.
279)
Uneori părinţii se ocupă prea mult timp cu găsirea greşelilor în tot ceea ce fac copiii. Ascultaţi
aceste cuvinte:
„Nu aveţi nici un drept să întunecaţi fericirea copiilor voştri, căutându-le nod în papură sau
certându-i aspru pentru greşeli mărunte. Răul săvârşit trebuie să fie arătat ca rău şi păcătos, şi măsuri
ferme trebuie să fie luate pentru a preveni repetarea lui; însă, copiii nu trebuie lăsaţi într-o stare
deznădăjduită, ci cu o măsură de curaj că se pot îndrepta şi vă pot câştiga încrederea şi aprobarea.
Copiii poate doresc să facă binele, poate şi-au pus ţinta în inima lor să fie ascultători, dar au nevoie
de ajutor şi încurajare.” (Îndrumarea copilului, pag. 279).
Cât iubesc ultima frază: „Copiii poate doresc să facă binele, poate şi-au pus ţinta în inima lor
să fie ascultători, dar au nevoie de ajutor şi încurajare.”
Vă încurajăm să vă luaţi timp şi să citiţi capitolul 48 din această carte, în care Ellen White îi
sfătuieşte pe părinţi să nu fie prea aspri în modul în care îşi disciplinează copiii, să nu îi mustre în
continuu, să nu acţioneze arbitrar şi multe altele.

Concluzie
În Biblie se găsesc multe directive care ne învaţă cum să relaţionăm unii cu alţii, ca părinţi şi
copii.
Astăzi ne-am oprit doar la patru.
Copiilor, Biblia le spune: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta” şi „Ascultaţi de părinţii voştri”.
Părinţilor, Biblia le spune: „Învăţaţi-vă copiii” şi „Nu-i întărâtaţi la mânie”.
Dumnezeu doreşte să avem relaţii bune, sănătoase, pozitive cu copiii noştri. Doreşte să
medităm la relaţia pe care o avem cu El.

Se povesteşte cum un bărbat, întorcându-se de la muncă obosit şi nervos, l-a găsit pe fiul lui
de 5 ani,aşteptându-l la uşă. Şi între cei doi a început următoarea conversaţie:
„Tati, pot să te întreb ceva?”
„Da, bine, ce e?”
„Tati, cât câştigi pe oră?”
„Asta nu e treaba ta. De ce mă întrebi aşa ceva?”, i-a răspuns omul mânios.
„Vreau doar să ştiu. Te rog, spune-mi cât câştigi pe oră?”
„Dacă insişti, câştig 30 de dolari pe oră.”
„Of,” a oftat băieţelul. „Tati, te rog, îmi împrumuţi un dolar?”
În acel moment, tatăl a explodat: „Dacă singurul motiv pentru care mi-ai pus întrebarea a fost
să-mi ceri bani ca să-ţi cumperi nu ştiu ce prostie de jucărie, atunci, du-te imediat în camera ta!”
Băiatul s-a dus în camera lui şi a închis uşa.
După ce tatăl s-a mai calmat, a început să se gândească: poate că băieţelul chiar avea nevoie
să cumpere ceva cu dolarul acela… şi nici măcar nu-i cerea bani aşa de des.
Tatăl s-a dus la uşa băiatului şi a intrat în cameră.
„Te-ai culcat?”, l-a întrebat.
„Nu, tati. Sunt treaz.”

13
Predici

„Ştii, m-am gândit că poate am fost prea aspru cu tine, mai devreme. Uite dolarul pe care l-ai
cerut.”
Băiatul s-a ridicat din pat numai zâmbet.
„O, mulţumesc, tăticule!”
Apoi a băgat mâna sub pernă şi a mai scos nişte bancnote mototolite. Văzând aceasta, tatăl a
simţit cum i se retrezeşte mânia. Băiatul îşi număra încet banii, apoi s-a uitat la tata.
„La ce mi-ai mai cerut bani dacă deja aveai?”, l-a întrebat morocănos tata.
„Pentru că nu aveam destui. Tati, acum am 30 de dolari. Pot să cumpăr o oră din timpul tău?
Te rog, mâine vino mai devreme acasă. Mi-ar plăcea să luăm cina împreună.”
Tatăl era zdrobit. Şi-a luat băiatul în braţe şi i-a cerut iertare.
Părinţi, iubiţi-vă copiii, învăţaţi-vă copiii şi nu vă exasperaţi copiii.
Copii de toate vârstele, iubiţi-vă părinţii, cinstiţi-vă părinţii şi ascultaţi de părinţii voştri.
Şi fie ca relaţia voastră să fie una de respect mutual, admiraţie reciprocă şi una din care să
învăţaţi şi unii, şi alţii.
Amin.

14
Predici

Meşteri ziditori ai mariajului şi familiei

Trafford Fisher

Directorul Departamentului Familie de la Diviziunea Pacificul de Sud, Sydney, Australia

Textul biblic

M-am uitat şi, sculându-mă, am zis mai-marilor, dregătorilor şi celuilalt popor: „Nu vă temeţi de ei!
Aduceţi-vă aminte de Domnul cel mare şi înfricoşat şi luptaţi pentru fraţii voştri, pentru fiii voştri şi
fetele voastre, pentru nevestele voastre şi pentru casele voastre!” (Neemia 4:14)

Vechiul Testament consemnează câteva ocazii în care împăraţii Babilonului şi Persiei au luat
ca robi, locuitori ai Ierusalimului. Nu cunoaştem numele tuturor celor care au fost smulşi din
căminurile lor, dar ştim că printre prizonierii luaţi de Nebucadneţar, împăratul Babilonului, s-au aflat
şi Daniel, Şadrac, Meşac şi Abednego. Iar Neemia a fost dus la Susa, de către împăratul Persiei.

Mai ştim şi că aceşti oameni au fost numiţi dregători în noua comunitate, chiar dacă erau robi
şi prizonieri. Nu se cunoaşte cum sau de ce, dar fapt este că Neemia a fost numit paharnicul
împăratului. Suveranul trebui să-l fi socotit un rob vrednic de încredere.

Într-o zi, Hanani, fratele lui Neemia, care locuia în Ierusalim, a venit în Susa, împreună cu
câţiva prieteni, în vizită la Neemia. Neemia i-a întrebat cum mergeau lucrurile acasă, în Ierusalim, iar
raportul primit nu era deloc unul pozitiv. Oamenii aceia i-au răspuns astfel: „Cei ce au mai rămas din
robie sunt acolo în ţară, în cea mai mare nenorocire şi ocară; zidurile Ierusalimului sunt dărâmate şi
porţile sunt arse de foc” (Neemia 1:3).

Neemia iubea Ierusalimul şi a fost tare întristat să audă această veste. S-a aşezat ca să plângă
pentru cetatea sa şi poporul care locuia în ea; a postit şi s-a rugat mai multe zile. Niciodată până
atunci Neemia nu fusese trist în prezenţa împăratului. Când şi-a reluat slujba, împăratul l-a întrebat:
„Pentru ce ai faţa tristă? Totuşi nu eşti bolnav; nu poate fi decât o întristare a inimii” (Neemia 2:2).

Ce împărat perspicace! Ce dar extraordinar – să observi când cineva este trist şi să-l încurajezi
să vorbească despre supărarea sa. De multe ori suntem aşa de ocupaţi că de-abia mai observăm când
cineva suferă. Trecem zoriţi pe lângă om fără să băgăm de seamă că este necăjit. Salutăm fără să ne
luăm timp să vedem îndurerarea din ochii lor, fruntea înnegurată de griji, ochii scăldaţi în lacrimi.
Avem nevoie să rugăm pe Domnul să ne ajute să fim asemenea împăratului Persiei – să vedem dintr-
o privire când cineva suferă – „Eşti trist şi totuşi nu eşti bolnav; trebuie să fie o întristare a inimii” şi
să-i oferim mângâierea şi sprijinul potrivit.

Cu teamă şi nelinişte, Neemia îi povesteşte împăratului despre starea în care se găseşte

Ierusalimul, iar împăratul îl întreabă ce ar vrea să facă. Neemia îi răspunde că ar vrea să meargă şi să
reclădească Ierusalimul. Şi, cum nici nu ne-am fi aşteptat, împăratul îi spune să plece la Ierusalim şi să
facă întocmai! Mai mult, îi dă scrisori către dregătorii din ţinut şi o gardă militară pentru siguranţă
(Neemia 2:6-10).

15
Predici

Astfel, Neemia a plecat spre Ierusalim, iar după trei zile, a luat câţiva oameni cu el şi a început
să inspecteze cetatea. Zidurile se năruiau, iar în anumite locuri se prăbuşiseră complet. Porţile erau
arse. Dar Neemia nu s-a descurajat, ci şi-a suflecat mânecile şi a trecut la treabă. I-a chemat pe
dregătorii cetăţii şi le-a spus: „Veniţi să zidim iarăşi zidurile Ierusalimului şi să nu mai fim de ocară!”
(Neemia 2:17). Le-a mai vorbit şi despre mâna plină de har a Domnului care fusese cu el în Susa şi tot
ce îi spusese împăratul. Oamenii au răspuns: „Să ne sculăm şi să zidim!” (Neemia 2:18). Neemia le-a
câştigat susţinerea şi a implicat toate familiile în lucrarea de reconstruire a zidurilor. Secţiune cu
secţiune, au îndepărtat molozul şi au înlocuit pietrele.

În Neemia 3, găsim o listă a celor care au participat la repararea zidurilor şi a porţilor. Eliaşib,
marele preot, şi fraţii săi, preoţii, au mers şi au rezidit Poarta Oilor (Neemia 3:1); fiii lui Senaa au
reconstruit poarta peştilor (Neemia 3:3); Uziel, fiul lui Harhaia, unu dintre lucrătorii în aur, a reparat
următoarea secţiune, ajutat de Hanania, unul dintre făcătorii de mir (Neemia 3:8). În versetul 12 ni se
spune că Şalum, fiul lui Haloheş, mai-marele peste jumătate din cetatea Ierusalimului, a lucrat ajutat
de fiicele lui. Acesta era cu adevărat un proiect de familie! Şi au lucrat energic şi focalizaţi. Neemia
consemnează că „poporul lucra cu inimă” (Neemia 4:6).

Este ceva însufleţitor şi energizant în a face ceva împreună cu familia, mai ales atunci când
„lucrăm cu inimă”. Familiile care lucrează cot la cot în acţiuni comunitare şi slujesc cu dragoste şi har
au un impact profund asupra celorlalţi şi îşi consolidează sentimentul de „familie”. Albert Schweitzer
spunea „nu ştiu care va fi destinul vostru, dar de un lucru sunt sigur: singurii dintre voi care vor fi cu
adevărat fericiţi sunt cei care vor fi căutat şi vor fi descoperit cum să slujească.” Iar John Wesley vine
cu acest îndemn minunat: „Faceţi tot binele pe care îl puteţi face, prin toate mijloacele posibile, în
toate locurile posibile şi pentru toţi oamenii pe care îi puteţi ajuta, atâta timp cât îi puteţi ajuta.”

Bisericile noastre vor înflori atunci când toate familiile vor lucra împreună, în biserica lor, „cu
inimă”. Cu ceva timp în urmă, un membru al bisericii mi-a spus că nu era mulţumit de biserica sa. Mi-
a spus că biserica ar fi trebuit să facă mai mult pentru săracii din comunitatea locală. L-am întrebat:
„Care familie sau familii din biserica ta ar trebui să facă mai mult pentru semeni?” M-a privit cu
mirare, aşa ca l-am mai întrebat o dată: „Care familie sau familii anume ar trebui să facă mai mult?”
S-a gândit un pic, apoi a zâmbit şi mi-a răspuns: „Presupun că eu însumi ar trebui să fac mai mult.”
Biserica este „o familie de familii”.

Biserica noastră este alcătuită dintr-o mulţime de familii. Biserica nu este ceva nebulos care
există pentru a ne plânge de ea, pentru a fi ridiculizată sau pentru a aştepta de la ea să ne furnizeze
toate lucrurile bune. Ci biserica este o mare familie de familii. Acesta este motivul-cheie pentru care
trebuie să investim timp şi energie în relaţiile noastre şi să ne consolidăm mariajele şi familiile. Dacă
avem mariaje puternice şi familii sănătoase, vom avea şi o biserică puternică şi sănătoasă. Acesta
este un lucru pe care trebuie să îl facem „cu inimă”.

Ridicarea zidului din Ierusalim a mers bine şi frumos până când Sanbalat şi Tobia şi câţiva
localnici au aflat de toate acestea. Acestor oameni nu le-a plăcut ce au văzut. Ei nu doreau ca cetatea
să îşi reintre în formă. Se simţeau mult mai în siguranţă dacă rămânea în starea de ruină de până
atunci. Aşa că au început să creeze probleme. Îi hărţuiau pe lucrători şi le adresau cuvinte
defăimătoare şi descurajatoare. Tobia amonitul le-a strigat: „Dacă se va sui o vulpe, le va dărâma
zidul lor de piatră” (Neemia 4:3). Lucrătorii au început să se teamă şi să-şi piardă curajul. Îşi făceau

16
Predici

griji pentru siguranţa personală (Neemia 4:10-12). Neemia ia în serios ameninţările şi decide să se
ocupe de ele.

Acum citiţi capitolul 4, versetul 4: „M-am uitat şi sculându-mă, am zis mai-marilor,

dregătorilor şi celuilalt popor: ‚Nu vă temeţi de ei! Aduceţi-vă aminte de Domnul cel mare şi
înfricoşat şi luptaţi pentru fraţii voştri, pentru fiii voştri şi fetele voastre, pentru nevestele voastre şi
pentru casele voastre.’”

Aduceţi-vă aminte de Domnul!

Neemia oferă răspunsul cel mai bun la frământările poporului său: „Aduceţi-vă aminte de
Domnul cel mare şi înfricoşat!” Prieteni, noi slujim un Dumnezeu mare! Nu ne închinăm unui
dumnezeu slab şi neajutorat, nu suntem ucenicii unei pale de vânt sau ai unui dumnezeu imaginar,
nici nu slujim un dumnezeu necunoscut. Dumnezeul nostru este mare şi înfricoşat, iar noi suntem
lumina ochilor Lui; oile pierdute pe care le-a salvat cu mâinile Lui; fiii rătăcitori înaintea cărora a
alergat pe când eram încă departe şi ne-a adus acasă (Luca 15:20). El nu este un judecător distant şi
aspru; nu este un conducător nemilos şi negeneros. Dumnezeul nostru este mare şi înfricoşat şi El S-
a investit pe Sine Însuşi în noi, ca popor al Său.

Luptaţi pentru relaţiile voastre!

Acum observaţi ce le spune Neemia iudeilor. După ce le îndreaptă atenţia la Dumnezeu, le

spune: „luptaţi pentru fraţii voştri, pentru fiii voştri şi fetele voastre, pentru nevestele voastre şi
pentru casele voastre” (Neemia 4:14).

Nu le-a spus: „Dumnezeul nostru este mare şi înfricoşat. Aşa că staţi deoparte şi nu faceţi
nimic. Vedeţi-vă de viaţa voastră şi lăsaţi totul în seama Lui.” Nu aşa spune versetul nostru! Ci
Neemia le-a spus: „Luptaţi pentru fraţii voştri, pentru fiii voştri şi fetele voastre, pentru nevestele
voastre şi pentru casele voastre.”

În mai multe ocazii, în Scriptură, Dumnezeu şi-a chemat poporul să stea liniştit şi să privească.
El i-a spus lui Moise: „Domnul Se va lupta pentru voi, dar voi staţi liniştiţi” (Exod 14:14). Dar în tot
atâtea alte ocazii, Dumnezeu Şi-a chemat poporul la acţiune. Atunci când Isus vindeca oamenii, îi
chema la acţiune: „întinde-ţi braţul!”, „ridică-ţi patul!”, „du-te şi te spală în scăldătoare!”

Neemia le-a spus oamenilor: „Acestea sunt timpuri grave. Este un moment de criză. Trebuie
să luăm poziţie pentru familiile noastre şi să facem tot ce putem ca să le apărăm şi să le păstrăm
întregi. Nu ne permitem să ne lăsăm duşi de val şi totuşi să sperăm că lucrurile se vor termina cu
bine. Este timpul să acţionăm!”

Îmi amintesc că în copilărie, mama îmi spunea de multe ori: „Nu sta degeaba! Fă ceva!”
Neemia şi-a chemat familiile la acţiune. „Nu staţi şi vă agitaţi: recunoaşteţi că Dumnezeul vostru este
un Dumnezeu mare şi puternic şi treceţi la acţiune.”

În adolescenţă, am plecat cu fratele meu mai mare şi cu alţi patru prieteni într-o excursie cu
bărcile canoe de-a lungul unui râu şerpuitor, pe apele căruia pluteau multe trunchiuri de copaci.
Trebuia să fim mereu în alertă din cauza pericolului de a ne izbi de acele trunchiuri. Unul dintre
prietenii noştri stătea în faţă şi avea datoria de a ne semnaliza atunci când se apropia un pericol. Din

17
Predici

nefericire, prietenul nostru mai şi greşea. Dacă vedea un trunchi de copac departe de cursul nostru,
striga „buştean” şi începea să vâslească în toate direcţiile. Dar dacă se întâmpla să se ivească brusc un
buştean în calea noastră, în care caz era important ca toţi să vâslim din răsputeri, prietenul nostru
îngheţa pur şi simplu. Se speria aşa de tare că nu mai era în stare de nimic!

Neemia nu-şi permitea să-şi lase oamenii să îngheţe de frică, atunci când era momentul să
acţioneze. Nici nu îşi permitea să nu îşi conştientizeze oamenii de nevoia de a lucra împreună cu
energie şi dedicare. Nu era momentul să stea degeaba – era momentul să facă ceva! Era momentul
să vâslească. Sunt primejdii pe râu şi sunt chiar în faţa noastră!

Zidiţi şi apăraţi!

Acum observaţi versetele 16 şi 17 din capitolul 4: „Din ziua aceea, jumătate din oamenii mei
lucrau, iar cealaltă jumătate era înarmată cu suliţe, cu scuturi, cu arcuri şi cu platoşe. Căpeteniile erau
înapoia întregii case a lui Iuda. Cei ce zideau pe ziduri şi cei ce duceau sau încărcau poverile cu o
mână lucrau, iar cu alta ţineau arma.”

Cu o mână „zideau”, cu cealaltă „apărau”. Planul lui Neemia era simplu, dar îndrăzneţ –
„zidiţi” şi „apăraţi”. Nu s-a concentrat doar asupra zidirii, lăsându-şi oamenii vulnerabili, nici nu a
investit toate energiile şi resursele în protecţie, lăsând cetatea în ruine. Ci Neemia a zidit şi a apărat.

Relaţii care se destramă

În societatea în care trăim sunt multe mariaje şi familii care sunt „ziduri năruite” şi „porţi
arse”. Din nefericire, în bisericile noastre, avem cupluri care simt că mariajele lor se destramă şi
încearcă din răsputeri să prevină ruina. Sunt familii care se simt ca nişte porţi care se prăbuşesc. Ca
familii ale lui Dumnezeu – familii care trăiesc şi slujesc un Dumnezeu mare şi înfricoşat – trebuie să
lucrăm împreună şi să luptăm pentru ceea ce credem că este important. Avem nevoie să evaluăm cu
grijă cultura în care trăim şi obiceiurile locale şi să nu ne lăsăm presaţi în matriţa unei lumi diferite.
Trebuie să decidem care sunt schimbările pe care le putem accepta şi care sunt schimbările pe care
nu le putem accepta. Nu ne permitem să închidem ochii şi să ne lăsăm duşi de curent, sperând că va
fi bine. Vechea zicală rămâne valabilă: „peştele mort se lasă dus de curent, dar peştele viu înoată
împotriva curentului.”

Mariaje modelate de Dumnezeu

Una dintre cele mai impresionante imagini pe care Dumnezeu o are în minte pentru cuplurile
căsătorite şi pentru familii se găseşte în Efeseni. Pavel declară: „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a
iubit şi Hristos, Biserica... Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine
îşi iubeşte nevasta se iubeşte pe sine însuşi. Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte,
îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica…” (Efeseni 5:25-29).

Relaţia maritală este un simbol al dragostei lui Dumnezeu pentru poporul Lui. Un cuplu
căsătorit este o mărturie înaintea lumii, despre dragostea cea mare cu care ne iubeşte Dumnezeu.
Aceasta este o provocare semnificativă pentru noi toţi cei care suntem căsătoriţi în Biserică.
Dumnezeu a declarat că legătura maritală dintre un bărbat şi o femeie trebuie să fie o mărturie
puternică pentru toţi oamenii, a faptului că Dumnezeu îşi iubeşte poporul aşa cum noi ne iubim unii

18
Predici

pe alţii. Nu ar fi minunat dacă oamenii, văzând modul în care ne exprimăm dragostea unii pentru alţii,
ar spune: „Trebuie că Dumnezeu îşi iubeşte poporul foarte mult!”?

Pavel i-a încurajat pe bărbaţii creştini din Efes să îşi iubească nevestele şi le-a încurajat pe
neveste să îşi respecte soţii. „Încolo, fiecare dintre voi să îşi iubească nevasta ca pe sine şi nevasta să
îşi respecte bărbatul” (Efeseni 5:22). Nu se sugerează nicăieri că ar trebui să abandoneze relaţia,
atunci când apar dificultăţi sau când li se pare că ar fi prea greu să se dedice zidirii şi consolidării
relaţiei. Pavel a introdus principiul reciprocităţii: bărbaţii trebuie să îşi iubească nevestele, nevestele
trebuie să îşi respecte bărbaţii.

Şi acelaşi principiu este valabil şi pentru copii. Pavel spune: „Copii, ascultaţi de părinţii voştri”
(Efeseni 6:1). Aceasta înseamnă că părinţii trebuie să faciliteze respectarea lor de către copii. Pavel
spune mai departe: „Taţilor, nu vă exasperaţi copiii” (Efeseni 6:4, NIV). În Coloseni citim: „Nu vă
amărâţi copiii ca să nu îşi piardă nădejdea” (Coloseni 3:21). Copii, aceasta înseamnă că voi vă veţi
strădui să nu vă necăjiţi părinţii.

Studiile continuă să demonstreze impactul puternic pe care îl au un mariaj solid şi o familie

fericită asupra a numeroase aspecte ale vieţii. Mariajele şi familiile fericite contribuie la fericirea şi
starea de sănătate a vieţii, la un sentiment mai robust de fericire şi stare de bine personală. Totodată,
sporesc calitatea vieţii, reduc dificultăţile întâmpinate de copii la şcoală, problemele asociate cu
consumul de droguri şi alcool, problemele comportamentele ale copiilor şi adolescenţilor.

Suntem chemaţi să ne zidim şi să ne protejăm mariajele şi familiile. Suntem încurajaţi să

luptăm pentru fraţii, surorile, părinţii, copiii şi casele noastre. Acesta este un sunet de trâmbiţă
lămurit ca să investim în familiile noastre, indiferent de configuraţia lor. Familia voastră poate fi
diferită de familia mea. Unii poate au cunoscut schimbări în familie la care nici nu s-ar fi gândit. Unii
şi-au pierdut soţul şi soţia şi îi simt lipsa acut. În unele familii, sunt membri care nu mai fac parte
regulată din viaţa acelor familii. Unii dintre voi vă creşteţi singuri copiii sau sunteţi „bunici-părinţi”,
având grijă full-time de nepoţii voştri. Unii visează la o familie pe care speră să o întemeieze cât mai
curând posibil. Unii dintre voi sunteţi fericiţi aşa cum sunteţi şi nu simţiţi nevoia să vă angajaţi într-o
relaţie permanentă.

Invitaţia pentru noi toţi este aceeaşi: „zidiţi şi apăraţi”. Trebuie să ne angajăm să facem tot ce
putem pentru a ne asigura că relaţiile noastre sunt în formă optimă. Haideţi să trecem la treabă
pentru ca aceste relaţii să devină tot ceea ce Dumnezeu doreşte ca ele să fie.

Pentru cei căsătoriţi, iată un mesaj potrivit: „Să rămâi căsătorit şi să lucrezi pentru căsnicia ta
poate fi un risc, dar la fel este şi să o abandonezi. Alegerea de a mai face o încercare te reaşează într-
un loc vulnerabil, dar la fel şi pătrunderea pe un teritoriu neprotejat…. Cultivarea unei legături
emoţionale apropiate şi construirea unei relaţii sănătoase sunt foarte cu putinţă, oricât de rea ar
părea să fie starea căsniciei voastre. Dumnezeu va auzi strigătul inimii voastre părăsite şi rănite. El vă
va întâmpina acolo unde sunteţi” (Hart, A.D., Morris, M.S., Safe haven marriage: building a
relationship you want to come home to, 2003).

Biblia spune clar că deşi relaţiile noastre pot oglindi problemele specifice timpurilor în care
trăim, ele pot totodată, prin harul şi nădejdea în Dumnezeu, să picteze o imagine a dragostei Lui
inepuizabile.

19
Predici

Concluzie

Ce provocare pentru noi creştinii! Ce provocare pentru noi, ca popor al lui Dumnezeu – să
învăţăm să fim cu adevărat nişte oameni care iubesc într-o lume cu deficit de iubire; să învăţăm să ne
încurajăm şi să ne susţinem unii pe alţii într-o lume cu deficit de încurajare şi susţinere; să cunoaştem
ce înseamnă să iubim şi să fim iubiţi; să ştim ce înseamnă să fii un prieten şi un tovarăş de suflet; şi să
găsim noi căi de a clădi relaţii cu semenii noştri, relaţii care să declare lumii dragostea imensă a lui
Dumnezeu.

Nu este aşa că cel mai bine este ca relaţiile noastre, mariajele noastre, familiile noastre să fie
puternice şi rezistente şi o declaraţie pentru toţi Sanbalaţii şi Tobia din societatea noastră, că
intenţionăm să rămânem împreună?

În concluzie, înţeleptul Solomon ne dă acest sfat: „Pune-mă ca o pecete pe inima ta… căci
dragostea este tare ca moartea… apele cele mari nu pot să stingă dragostea şi râurile n-ar putea s-o
înece” (Cântarea cântărilor 8:6-7). Dorinţa mea sinceră este ca nimic să nu reuşească să vă stingă
dragostea pe care o aveţi pentru Dumnezeul nostru minunat şi unul pentru altul. Fie ca nimic,
niciodată, să nu vă poată îneca dragostea!

20
Predici

Misiune, speranţă şi vindecare

Peter N. Landless

Director Departamentul Lucrarea Medicală, Conferinţa Generală

Textul biblic

Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia
Împărăţiei şi vindecând orice fel de boală şi orice fel de neputinţă care era în norod. Când a văzut
gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru erau necăjite şi risipite ca nişte oi care n-au păstor. Atunci a zis
ucenicilor Săi: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii!” (Matei 9:35-37)

La fiecare 40 de secunde, o viaţă se sfârşeşte în întuneric şi disperare, adesea în circumstanţe

lipsite de orice speranţă (Organizaţia Mondială a Sănătăţii, 2014). Această statistică ar trebui să ne
scoată din zona noastră de confort, cu atât mai mult cu cât categoria cea mai vulnerabilă la tragedia
sinuciderii sunt adolescenţii şi tinerii. Deznădejdea nu ţine seama de vârstă, dar este cu atât mai
îngrijorătoare când riscul cel mai mare îl prezintă populaţia tânără. Ne surprinde acest lucru? Diavolul
ne ţinteşte de multă vreme tinerii, iar atacurile sale nu vor slăbi pe măsură ce ne apropiem de
punctul culminant al sfârşitului istoriei Pământului. Din nefericire, în multe locuri, atunci când tinerii
îşi termină studiile, termină şi cu biserica.

Aceste gânduri mi-au potopit mintea în timp ce mă aflam în sala de consiliu a Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii, pentru două zile de întâlniri la nivel înalt, ocazie cu care a fost prezentat şi acest
imperativ de a diminua oribila statistică a sinuciderilor, reprezentanţilor din diverse sectoare ale
societăţii. M-am gândit atunci la oportunităţile pe care le oferă o biserică ce desfăşoară sistematic o
Lucrare Medicală, care se adresează întregii fiinţe omeneşti. Sănătatea este fundamentală şi
intrinsecă pentru fiecare lucrare, misiune, slujire şi efort al Bisericii lui Dumnezeu.

Apoi am citit numele de pe plăcuţele din faţa participanţilor la întâlnire. Aceştia reprezentau
diverse ţări, universităţi, instituţii, ONG-uri şi o singură organizaţie religioasă: Biserica Adventistă de
Ziua a Şaptea! Ce onoare, ce responsabilitate, ce oportunitate să le spunem acestor grupuri auguste
şi profesioniste că adevăratul „elefant din încăpere” era (este!) absenţa iniţiativelor religioase pentru
rezolvarea acestei probleme sau imperativ uriaş: atunci când deschidem acest subiect, o împotrivire
neconfortabilă, amestecată cu stânjeneală, pare să-i cuprindă pe toţi. Sănătatea, speranţa,
bunăstarea emoţională şi mentală, slujirea şi misiunea sunt inseparabile! O biserică – nu orice
biserică, ci biserica adventistă de ziua a şaptea – căreia i s-a încredinţat misiunea şi lucrarea pentru
sănătate totală – este ideală şi providenţial pregătită să ofere nu doar alinare fizică, dar şi sănătate
mentală, în aceste timpuri în care, conform raportului din 2014 al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii,
problemele de sănătate mentală vor deveni cauza majoră #1 a dizabilităţilor de care vor suferi
locuitorii lumii. Ce oportunitate şi ce responsabilitate! Fiecare biserică – un centru de educaţie pentru
sănătate şi fiecare membru – un misionar medical pentru bunăstarea totală a oamenilor, cu trup,
minte şi spirit, emoţional şi social.

Isus este pentru noi Omul-Model, marele Medic, marele Vindecător, Sursa Speranţei. Cu
privire la potenţialul şi imperativul lucrării medicale, Ellen White scria:

21
Predici

„Lucrarea misionară medicală trebuie să fie o mare cale de intrare, prin care se poate ajunge la
sufletul celor bolnavi.” (Evanghelizare, pag. 512).

„Împletirea lucrării christice pentru trup cu lucrarea christică pentru suflet reprezintă adevărata
interpretare a Evangheliei.” (An appeal for the medical missionary college, pag. 14-15).

Lumea seculară foloseşte următorul limbaj:

„Prevenţia poate fi consolidată prin încurajarea factorilor protectivi precum relaţiile personale
robuste, un sistem de credinţe personale şi strategiile pozitive de coping.” (Raportul OMS 2014,
Prevenirea suicidului, pag. 8).

Am auzit de importanţa destigmatizării problemelor ce ţin de sănătatea mentală şi de

bunăstarea emoţională; trebuie să fim liberi să discutăm despre aceste chestiuni cu deschidere şi fără
discriminare. Am auzit vorbindu-se despre grijă, compasiune şi speranţă; acestea sunt cuvinte care
ne descriu misiunea şi sunt ingrediente indispensabile, dar care lipsesc din atâtea iniţiative care se
adresează nevoilor umane. Facă Dumnezeu ca acestea să nu lipsească niciodată din eforturile Bisericii
Adventiste de Ziua a Şaptea, pentru că fără acestea, misiunea noastră este incompletă şi sortită
eşecului.

Isus, Omul Model pentru noi, ne-a demonstrat slujirea holistă, care cuprinde întreaga
persoană. Sunt fascinat de minunatele întâlniri pe care Isus le-a avut cu feluriţi oameni. În orice
interacţiune pe care Domnul Isus a avut-o cu oamenii şi mai ales atunci când avea loc şi o vindecare
miraculoasă, conversaţia se focaliza pe aspectul spiritual. De multe ori, noi vorbim despre aceste
minuni ca având de-a face cu sănătatea fizică. Dar atunci când le-a săvârşit, Isus a vizat – cu
specificitate şi în mod intenţionat – şi planul emoţional şi mental. Acordarea iertării şi îndepărtarea
vinei adesea ocupă un loc central în lucrarea de vindecare a lui Hristos. Lucrarea de sănătate
cuprinzătoare şi mesajul mântuirii sunt indisolubil legate.

Misiunea lui Hristos era să vindece pe cei bolnavi, să încurajeze pe cei deznădăjduiţi, să
mângâie pe cei cu inima zdrobită. Această lucrare de refacere trebuie desfăşurată în rândul
oamenilor nevoiaşi şi suferinzi. Dumnezeu vă convoacă nu doar benevolenţa, ci şi faţa veselă,
cuvintele dătătoare de speranţă, braţul sprijinitor. Alinaţi pe câţiva dintre necăjiţii Domnului. Unii
sunt bolnavi şi părăsiţi de speranţă. Reînseninaţi-le zilele. Sunt suflete care şi-au pierdut curajul;
vorbiţi-le, rugaţi-vă pentru ele. Sunt cei care au nevoie de pâinea vieţii. Citiţi-le din Cuvântul lui
Dumnezeu. Există o suferinţă a sufletului pe care nici un leac n-o poate alina, nici un medicament n-o
poate vindeca. Rugaţi-vă pentru aceştia şi aduceţi-i la Isus Hristos. Şi în toate lucrările voastre, Hristos
va fi prezent ca să mişte inimile oamenilor.

Aceasta este lucrarea medicală misionară care trebuie făcută. Aduceţi strălucirea Soarelui
neprihănirii în camera celor bolnavi şi suferinzi. Învăţaţi-i pe cei din casele sărace cum să gătească. „El
îşi va hrăni turma ca un păstor”, cu hrană fizică şi spirituală. (Manuscris 105, 1898).

Isus era ostenit. Se poate identifica vreunul dintre noi cu aceasta? V-au poposit vreodată
ochii asupra acestor cuvinte din Ioan 4?

„Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, ostenit de călătorie, şedea lângă fântână.” Ioan 4:6

22
Predici

„Ostenit de călătorie.” Această descriere se potriveşte probabil la mai mulţi dintre noi decât
am fi dispuşi să recunoaştem. Mie îmi dă curaj să ştiu că şi Isus S-a simţit obosit, din când în când.
Oboseala Lui era probabil accentuată şi de grija pe care o avea pentru starea planetei căzute, aşa
cum şi nouă ne este accentuată starea de oboseală, de provocările curente din interiorul şi din afara
bisericii.

Apoi o femeie samariteancă vine la fântână. Ucenicii plecaseră să cumpere mâncare pentru
călătorie – focalizându-se asupra nevoilor reale, percepute! Isus începe o conversaţie cu această
femeie samariteancă, cerându-i să-I dea să bea. Îmi place enorm să-mi imaginez surpriza şi mirarea
de pe faţa ei, atunci când Îl întreabă pe Isus: „Cum, Tu, iudeu, îmi ceri apă mie, femeie
samariteancă?” Ea venise la fântână la acea oră ca să evite privirile stăruitoare şi condamnatoare ale
consătenilor ei. Vedeţi dumneavoastră, ea purta o povară de vinovăţie şi suferinţă emoţională şi care
era acutizată de atitudinea celorlalţi (precum şi de propria ei purtare şi situaţie).

Isus îi vorbeşte despre importanţa mântuirii şi îi descoperă faptul că El este Apa vie,
Mântuirea. Femeia încearcă o mică dispută cu privire la adevăratul loc de închinare: „pe acest
munte” sau în Ierusalim. Isus îi descrie adevărata închinare – în duh şi în adevăr.

I Se descoperă drept Mesia. În acel moment, ucenicii se întorc, dar, deşi surprinşi de faptul că
Învăţătorul vorbea cu o femeie samariteancă, nu pun întrebări. V-aţi întrebat vreodată cum se face că
impetuosul Petru s-a abţinut de la comentarii sau chiar tentative de corijare? Îmi imaginez că în timp
ce ucenicii se apropiau de fântână, şocaţi, uimiţi, poate chiar indignaţi de ceea ce vedeau, Isus i-a
privit. Ce fel de privire a fost aceea? Una atât de bine cunoscută părinţilor, copiilor şi chiar soţilor şi
soţiilor – privirea care articulează mai clar şi uneori mai audibil, cuvintele mesajului: „Nici să nu vă
gândiţi să faceţi vreun comentariu sau să începeţi o discuţie!” Citim în Evanghelie că „niciunul nu I-a
zis: ‚ce cauţi?’ sau ‚despre ce vorbeşti cu ea?’” (Ioan 4:27).

I-au oferit mâncare. Dar Lui nu-I mai era foame, nici oboseală nu mai simţea pentru că găsise
împlinire şi susţinere în acea misiune. „Mâncarea mea este să fac voia Celui ce M-a trimis şi să
împlinesc lucrarea Lui” (Ioan 4:34).

Ucenicii sunt surprinşi! Isus a trecut peste toate hotarele puse de tradiţii, religie, etnie şi gen,
şi slujise cu compasiune unui suflet vinovat şi aflat în nevoie. Pana inspiraţiei ne spune că „o mână
misterioasă întorcea paginile din istoria vieţii ei şi scotea la iveală lucrurile pe care ea le credea
ascunse pentru totdeauna” (Hristos, Lumina lumii, pag. 186). Femeia a primit mântuirea; a alergat
înapoi în cetate şi i-a convins şi pe alţii să vină şi să întâlnească pe Isus, şi locuitorii cetăţii au fost
binecuvântaţi cu mărturisirea Lui încă două zile.

„Ea s-a dovedit a fi un misionar mai eficient decât chiar ucenicii Lui” (Hristos, Lumina lumii,
pag. 195). Ce rezultat binecuvântat în urma unei lucrări cuprinzătoare, holiste – o lucrare pentru
sănătate completă!

„Am ajuns într-un timp când fiecare membru al bisericii ar trebui să se ocupe de lucrarea medicală
misionară. Lumea este o casă a lui Lazăr, plină de victimele bolilor spirituale şi fizice. Pretutindeni,
oamenii pier din cauza necunoaşterii adevărurilor care ne-au fost încredinţate. Membrii bisericii au
nevoie să fie treziţi ca să îşi dea seama de răspunderea pe care o au, să facă şi altora cunoscute
aceste adevăruri.” (Mărturii 7, pag. 62).

23
Predici

În continuare, îi vom vedea pe Petru şi Ioan practicând şi aplicând lucrarea medicală

misionară, aşa cum au învăţat de la Isus. Trecem mai departe, la Faptele apostolilor, capitolele 3 şi 4.
Pe la ceasul al treilea al amiezii, Petru şi Ioan se îndreptau către Templu. La Poarta Frumoasă, stătea
un om care se născuse neputincios. Zi de zi, era adus în acel loc ca să cerşească. Slăbănogul îi priveşte
pe cei doi şi le cere bani. Ştiţi cum este când cineva îţi cere ceva de pomană. Poţi să-ţi întorci privirea
şi să treci pe alături. Petru i-a răspuns cu cuvinte care au devenit proverbiale, dar mai înainte i-a spus:
„Uită-te la noi!” Omul i-a privit plin de speranţă, dar care imediat i s-a stins din privire: „Aur şi argint
n-am, dar ce am, îţi dau.” Speranţe spulberate! Aţi trecut vreodată printr-o astfel de experienţă?
Aveaţi nevoie de bani sau altceva, iar persoana la care aţi apelat a schimbat total „jocul”? Dar istoria
nu se opreşte aici.

„’În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!’ L-a apucat de mâna dreaptă şi l-a
ridicat în sus. Îndată i s-au întărit tălpile şi gleznele; dintr-o săritură a fost în picioare şi a început să
umble.” (Fapte 3:6-8). Purtarea omului s-a schimbat: acum umbla, sărea, lăuda pe Dumnezeu. Putem
noi să ne imaginăm aceasta? De la naştere fiind lipsit de puterea de a se mişca, acum are energia şi
abilitatea minunată de a se mişca, de a merge, de a sări şi de a fi plin de bucurie pentru toate
acestea! Ce schimbare!

Oamenii află; fariseii află şi pun întrebări – prin a cui putere, cum s-a întâmplat aceasta?
Petru, cel care se lepădase de Isus, vorbeşte cu îndrăzneală despre lucrarea de sănătate holistică pe
care o primise şi pe care o îndeplinea: „Paște oile mele.” „Prin credinţa în Numele lui Isus, a întărit
Numele Lui pe omul acesta, pe care îl vedeţi şi îl cunoaşteţi; credinţa în El a dat omului acestuia o
tămăduire deplină, cum vedeţi cu toţii” (Fapte 3:16).

Trup, minte, spirit, social, emoţional – toate aspectele sunt adresate în cadrul acestui
eveniment. Sanhedrinul intră în scenă şi încep să tăgăduiască: „Cu ce putere?” (Fapte 4:7). Şi Petru,
renăscut şi plin de Duhul Sfânt, răspunde: „Fiind că suntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere
de bine făcută unui om bolnav şi suntem întrebaţi cum a fost vindecat, s-o ştiţi toţi şi s-o ştie tot
norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus
Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi” Fapte 4:9-
10.

Şi acum vine afirmaţia fundamentală – deschizându-se ca o floare minunată în urma unei

fapte de vindecare a trupului, minţii şi duhului:

În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor în care trebuie
să fim mântuiţi. (Fapte 4:12)

Nici un alt nume, doar numele lui Isus – în lucrarea pentru familie, în educaţie, în lucrarea
pentru tineret, în lucrarea de capelanie, în lucrarea pentru copii, în lucrarea cu literatură, în lucrarea
de sănătate, doar numele lui Isus – central, fundamental, primul şi ultimul.

Dar iată ce reacţie au avut toţi oamenii care erau de faţă:

Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s-au mirat, întrucât ştiau că erau oameni
necărturari şi de rând, şi au priceput că fuseseră cu Isus. (Fapte 4:13)

24
Predici

Petru şi Ioan sunt arestaţi; sfinţii se adună şi se roagă, iar cei doi apostoli sunt puşi în
libertate. Sfinţii continuă să se roage – orice lucrare misionară, inclusiv cea medicală, trebuie să se
facă prin rugăciune şi în puterea harului lui Dumnezeu – şi cer: „întinde-Ţi mâna ca să se facă
tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui sfânt, Isus.” (Fapte 4:30). Apoi locul unde
se aflau „s-a cutremurat” (vers. 31). Fie ca şi vieţile noastre, astăzi, să fie cutremurate la fel!

„Domnul vă va da izbândă în această lucrare [lucrarea misionară medicală], pentru că Evanghelia este
puterea lui Dumnezeu pentru mântuire, atunci când se întreţese cu viaţa practică, atunci când este
trăită şi practicată. Împletirea lucrării hristice pentru trup cu lucrarea hristică pentru suflet reprezintă
adevărata interpretare a Evangheliei.” (An appeal for the medical missionary college, pag. 14-15).

Lucrarea de sănătate cuprinzătoare, vindecarea (refacerea a ceea ce este vătămat) şi

misiunea sunt indisolubil legate. Vedem cum conceptele de slujire întruchipează metoda lui Hristos în
lucrarea cu oamenii.

Cum se vede aceasta în practică şi în realitate?

Se vede ca şi cum Hristos ar fi (fost) acolo – vieţile şi circumstanţele sunt schimbate;

Este o misiune şi o metodă – nu doar o metodă;

Se adresează nevoilor tuturor, dinăuntru şi din afară – iniţiative pentru un stil de viaţă
sănătos.

Oferă un registru complet de îngrijire – fizică, mentală, emoţională, spirituală şi socială.

Înainte ne stă înainte o cursă lungă – până la revenirea lui Isus. Maranatha!

Concluzie

Uniţi în rugăciune, încurajaţi de Duhul Sfânt, crezând în făgăduinţe şi înălţând Numele lui Isus
– ştiind că nu este alt Nume dat sub cer în care trebuie să fim mântuiţi, sub care să slujim şi care ne
întăreşte şi ne dă speranţă şi vindecare – haideţi să fim o pricină de uimire cu fiecare pas pe care îl
facem înainte. Uimire pentru că am fost cu Isus şi suntem plini de însufleţire ca să aducem speranţă şi
vindecare unei planete pline de suferinţă şi care aşteaptă să-L vadă venind cât mai curând pe norii
cerului!

Domnul să ne binecuvânteze şi să ne conducă în misiunea noastră pentru a aduce speranţă şi

vindecare în Numele lui Isus. Amin.

25
Povestiri
pentru
copii

26
Povestiri pentru copii

Fiţi gata
Linda Mei Lin Koh

Principiul biblic

Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune. (Evrei 10:24)

„Ce am putea face noi pentru comunitatea în care trăim?”, au întrebat câţiva copii de 10-12
ani de la Biserica Centrală din Tahoma, statul Washington.

„Da, ce am putea face noi pentru comunitatea în care trăim? Suntem doar o mână de copii!”,
au răspuns în ecou adolescenţii.

„Trebuie să fie ceva ce am putea face pentru copiii supraponderali, nu-i aşa, frate pastor?”, a
întrebat grupul cu entuziasm.

„Păi, am putea prezenta un spectacol de păpuşi pentru a-i învăţa despre principiile sănătăţii
şi importanţa adoptării un stil de viaţă sănătos,” a sugerat pastorul Brent Kimura.

„Este o idee excelentă! Suntem pentru! Haidem să ne rugăm şi să cerem Domnului să ne

conducă,” au propus adolescenţii.

S-au rugat mai multe săptămâni şi au simţit că Dumnezeu îi conducea în această lucrare. La
scurt timp după aceea, au găsit pe cineva care să-i înveţe cum să facă păpuşile în mărime naturală.
Au creat păpuşi care înfăţişau persoane în vârstă, copii, adolescenţi, medici, asistente şi multe alte
categorii de oameni. Era mai dificil decât îşi imaginaseră ei, dar era distractiv să „intre” în acele
păpuşi şi să le dea viaţă.

„Copii, primul spectacol va fi…”, a început să le spună pastorul Brent.

„Staţi, staţi, lăsaţi-mă să ghicesc, frate pastor!”, l-a rugat unul dintre adolescenţi.

„Las-o baltă, mai bine să-l auzim pe fratele pastor,” a replicat altul.

„Ei bine, dragilor, primul spectacol îl vom prezenta la târgul oraşului! Nu este grozav?”

„Acum, treceţi la repetiţii şi nu uitaţi: trebuie să practicăm ceea ce învăţăm.”

„Da, trebuie să practicăm un stil de viaţă sănătos dacă dorim să-i învăţăm şi pe alţii cum să
trăiască sănătos, nu-i aşa, frate pastor?”, a întrebat unul.

„Exact: fără gustări între mese, fără dulciuri, beţi multă apă…”, s-a auzit un altul.

„Gata! Acum vorbim serios. Dacă Îl iubim pe Isus, vom trăi aşa cum El doreşte ca noi să trăim.
Şi apoi, nu uitaţi: trupurile noastre sunt temple ale lui Dumnezeu.”

„Cum se va numi trupa noastră?”, i-a întrebat pastorul Brent.

„Ştiu eu: Trupa de păpuşari lucrători „Fiţi gata””, a sugerat unul.

27
Povestiri pentru copii

„Dacă vrem să îi învăţăm pe alţii cum să fie gata pentru viaţa veşnică cu Isus, în împărăţia
cerurilor, atunci treaba noastră este ca mai întâi să-i învăţăm să trăiască sănătos aici, pe pământ,” a
spus una dintre fete.

„Îmi place numele. În regulă, ne vom numi Trupa de păpuşari lucrători „Fiţi Gata””, s-a
declarat de acord pastorul Brent.

Curând după aceea, trupa păpuşarilor a condus mai multe programe misionare. Au prezentat
spectacole de sănătate în şcoli, cu ocazia târgurilor locale, la întâlniri de tabără, în cadrul programelor
pentru copii de la bisericile locale.

Tinerii aceştia au avut bucuria de a vedea impactul acelei lucrări chiar în vieţile lor. Ei nu doar
îi învăţau pe alţi tineri cum să trăiască sănătos, ci ei înşişi s-au convins de importanţa unui stil de viaţă
sănătos şi au început să îşi formeze obiceiuri sănătoase.

Câteva luni mai târziu, când se odihneau după o prezentare, s-au prins într-o discuţie mai
serioasă.

„Ştiţi ce am observat? Dacă dorm suficient, a doua zi am mai multă energie!”, a spus unul.

„Şi eu la fel! Parcă gândesc mai bine şi îmi aduc aminte mai uşor de când am început să merg
regulat cu bicicleta”, a exclamat altul.

„Mama a început să-mi restricţioneze orele petrecute la televizor şi pe internet şi mă pune să

fac mişcare în aer liber,” a adăugat el căzând pe gânduri.

„Mănânc mai rar la MacDonald’s,” a intervenit una dintre fete.

„Asta e grozav, copii”, a exclamat pastorul Brent, cu faţa luminându-se de bucurie. „Mă bucur
aşa de mult că în timp ce lucraţi pentru alţi copii şi tineri, voi înşivă vă transformaţi vieţile trăind
sănătos!”

„Eu nici nu mi-am dat seama că această implicare m-a schimbat şi pe mine”, a spus unul
dintre băieţi. „Mama mi-a spus că a observat că de la o vreme beau mai multă apă şi mai puţine
băuturi carbogazoase”, a continuat cu un zâmbet mare pe faţă.

„Grozav! Să nu uităm să ne menţinem şi noi sănătoşi în timp ce îi ajutăm pe alţii să fie

sănătoşi! Iar acum am să vă dau o veste excelentă: în iulie, suntem invitaţi la San Antonio, la sesiunea
Conferinţei Generale!”

Tinerii săreau în sus de bucurie şi se îmbrăţişau unii pe alţii şi pe pastor! Visul lor avea să
devină realitate! Se rugaseră multe săptămâni la rând ca să li se deschidă această fereastră. Şi iată că
au fost invitaţi să-şi prezinte programul de sănătate, la standul Lucrării pentru copii.

28
Povestiri pentru copii

Nu se mai poate pune la loc!

Principiul biblic

„…Nu vă folosiţi mânia drept combustibil pentru răzbunare. Şi nu staţi supăraţi. Nu vă duceţi la
culcare supăraţi. Nu lăsaţi diavolul să câştige astfel teren în viaţa voastră.” (Efeseni 4:26, 27, The
Message)

Materiale necesare:

 Un tub de pastă de dinţi

 Un bol mic
 O lingură

„Bună dimineaţa, copii. Astăzi vă voi arăta ceva. Acesta este un tub de pastă. Şi voi stoarce
uite aşa pasta din tub.”

Stoarceţi puţină pastă în bol, apoi invitaţi şi copiii să stoarcă fiecare câte puţin.

„A fost distractiv, nu-i aşa? Uitaţi-vă câtă pastă de dinţi avem în bol. Acum trebuie să reparăm
ce am făcut şi să punem pasta la loc în tub.”

Încercaţi să faceţi aceasta cu linguriţa.

„Nu prea reuşesc… Cine dintre voi ar vrea să mă ajute?”

Lăsaţi câţiva copii să încerce şi ei. Bineînţeles, va fi imposibil.

„Uitaţi şi voi ce am făcut. Am stricat ceva ce nu mai pot repara. Este imposibil să pui pasta la
loc în tub. Ştiţi, copii, la fel se întâmplă şi cu vorbele pe care le spunem atunci când suntem furioşi.
Ies foarte uşor din gură, dar nu le mai putem lua înapoi.”

Biblia spune: „…nu vă folosiţi mânia drept combustibil pentru răzbunare. Şi nu staţi supăraţi.
Nu vă duceţi la culcare supăraţi. Nu lăsaţi diavolul să câştige astfel teren în viaţa voastră.”

Să ne aducem aminte să folosim doar cuvinte frumoase, bune şi amabile, pentru că vorbele
mânioase îi rănesc pe ceilalţi şi nu mai pot fi luate înapoi, odată ce au fost rostite. Haideţi să rugăm
pe Domnul Isus să ne ajute să spunem doar cuvinte frumoase, bune şi amabile.

Rugaţi un copil voluntar să înalţe o rugăciune.

29
Povestiri pentru copii

Misionari pentru cer

Linda Mei Lin Koh

Principiul biblic

Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului
Duh. Matei 28:19,20

„Astăzi sunt fericit, astăzi sunt fericit în Isus Hristos”, cânta Mateus Soares din Brazilia. Da,
băieţelul în vârstă de 8 ani, Mateus, se bucura că Îl cunoaşte pe Isus şi Îl iubeşte. Inimioara lui era aşa
plină de bucurie că dorea să le vorbească despre Isus tuturor vecinilor ca să poată merge împreună în
cer.

„Tati, aş vrea să organizeze o grupă de studiu biblic! Mă laşi?”, l-a rugat băiatul pe tatăl lui.

„Dar ştii tu cum se face aceasta, fiule?”, l-a întrebat tatăl cu îndoială în glas.

„Pot să învăţ şi ştiu că Isus mă va ajuta. Vreau ca toţi prietenii şi vecinii mei să meargă în cer
ca să se întâlnească cu Isus,” a răspuns Mateus cu faţa numai zâmbet.

„Bine, atunci, vom face o încercare. Îl vom ruga pe pastor să ne ajute cu câteva sugestii,” i-a
spus tatăl încurajator.

Mateus s-a rugat pentru planul lui şi apoi a început să îşi viziteze vecinii şi prietenii.

„Ce mai faci, Pedro?”, l-a salutat Mateus pe vecinul lui şi i-a strâns mâna bărbăteşte şi cu un
zâmbet larg pe faţă.

„Crezi în Isus? Ştii că El va reveni în curând ca să ne ia la El, în cer? Te invit la grupa mea de
studiu biblic, în fiecare miercuri seara. Te rog să vii,” i-a spus Mateus zâmbind.

Şi aşa, a mers din uşă în uşă şi şi-a invitat vecinii şi colegii la grupa lui de studiu biblic. În prima
seară, nu au venit decât câţiva vecini, dintre care câţiva doar din curiozitate. Dar în scurt timp,
numărul a crescut la peste zece persoane care învăţau despre Isus şi planul de mântuire. Mateus le
vorbea cu înflăcărare despre căminul ceresc. El dorea ca toţi să meargă în cer şi să trăiască o veşnicie
alături de Isus.

Dumnezeu a făcut o lucrare uimitoare prin acest băieţel. Grupa lui de studiu biblic a crescut
cu repeziciune şi zece dintre vecinii şi prietenii lui s-au botezat în Biserica Adventistă de Ziua a
Şaptea. Mateus şi grupa lui de studiu au continuat să cânte: „Voi purta o coroană în casa Tatălui meu,
în casa Tatălui meu…”

Mateus a coordonat întâlnirile grupului vreme de trei ani. Apoi şi-a dat seama că toţi cei ce se
botezaseră nu aveau o biserică în care să se închine. Şi lucrul acesta l-a întristat.

„Pastore Johnson, de ce nu construim o biserică pentru toţi membrii noştri, ca să se închine

împreună în Sabat?”, l-a întrebat Mateus cu patos.

30
Povestiri pentru copii

„Planul este bun, dar de unde să luăm banii? Conferinţa nu cred că ne poate ajuta prea
mult,” a răspuns pastorul cu îndoială în glas.

„Dar Dumnezeu ne va ajuta, ştiu eu! Şi sunt dispus să ajut la strângerea banilor. Poate chiar
membrii noştri vor putea să susţină proiectul.”

Atunci când nu era la şcoală, Mateus se ocupa de strângerea fondurilor pentru noua biserică
pe care aveau să o construiască. În scurt timp, membrii s-au alăturat pastorului Johnson la
construirea bisericii. După şcoală, Mateus dădea fuga la locul construcţiei şi ajuta la lucrările de
zidărie.

Nu era un drum uşor nici pentru Mateus, nici pentru ceilalţi. Uneori, erau descurajaţi, dar
nimic nu ar fi putut să stingă entuziasmul băieţelului.

„Pastore, L-am putea ruga pe Isus pentru cimentul de care mai avem nevoie?”

„Da, vom posti şi ne vom ruga ca Dumnezeu să ne descopere o cale pe care să ducem la bun
sfârşit lucrarea.”

Mateus se ruga cu zel. Toţi membrii au postit şi s-au rugat mai multe zile şi I-au cerut lui
Dumnezeu să intervină şi să îi ajute. Mulţi au făcut sacrificii ca să poată dărui mai mult şi să
isprăvească construcţia bisericii. Dumnezeu nu Şi-a lăsat poporul singur.

După mai multe luni, biserica a fost în sfârşit terminată. Clădirea a fost inaugurată şi
consacrată. Mulţi au plâns de bucurie şi recunoştinţă pentru ceea ce Dumnezeu făcuse pentru ei, şi
mai ales pentru că trimisese pe acest băiat mic cu un vis mare, anume să îşi pregătească vecinii şi
prietenii pentru cer.

Mateus a continuat să lucreze cu colegii săi şi să le vorbească despre bucuria revenirii

apropiate a Domnului Isus şi a vieţii veşnice împreună cu El. Mulţi dintre prietenii lui au fost conduşi
de el în biserică. Nimic nu ar fi putut stăvili dorinţa băiatului de a se implica în lucrarea de pregătire a
altora pentru împărăţia cerurilor.

31
SEMINARE

32
Seminare

Şi au trăiţi fericiţi până la adânci bătrâneţi

Willie şi Elaine Oliver

Când mariajul nu merge bine, lumea pare un loc şubred şi neprielnic, dar atunci când mariajul
este robust, simţi că poţi da piept cu oricine şi orice!

Vă bucuraţi de o relaţie maritală bună, cu puţine momente triste, sau aveţi o relaţie maritală
tristă cu puţine momente bune? Răspunsul pe care îl veţi da la această întrebare arată dacă simţiţi
sau nu că aveţi o legătură armonioasă cu soţul sau soţia.

Majoritatea cuplurilor încep viaţa maritală cu aşteptarea că toate zilele vor fi senine şi
fericite. Şi atunci de ce atât de multe cupluri au parte mai degrabă de nelinişti şi frământări decât de
beatitudinea pe care o anticipau în ziua nunţii?

Cu toţii cunoaştem familii care în interacţiunile lor zilnice, par toxice. Părinţii se ceartă în
permanenţă, copiii adesea ignoră directivele părinţilor şi fac tot ceea ce vor ei. Însă, simplul fapt că
rămân împreună an după an şi ţin sub control haosul din viaţa lor demonstrează un nivel de dedicare
ridicat. Dar pentru cei care privesc de la distanţă, lucrurile apar extrem de stresante şi disfuncţionale.

Pe de altă parte, este o bucurie să vezi familii cu un devotament reciproc plin de bunătate,
compasiune, răbdare, spirit de iertare, smerenie şi lucru în echipă. În realitate, chiar dacă aceste
familii par să funcţioneze ca nişte maşinării bine unse, şi ele se confruntă cu dificultăţi la fel de
numeroase ca familiile din prima categorie. Singura diferenţă este că au practicat şi au învăţat cum să
gestioneze stresul vieţii de zi cu zi cu mult har, talent şi umor.

Aşadar, cu care dintre aceste două tipuri de familii se aseamănă cel mai mult şi familia
voastră?

Adevărul este că nu există mariaje perfecte pentru că nu există oameni perfecţi. Prin urmare,
atunci când vorbim despre o legătură strânsă între soţi, nu avem în minte un mariaj fără nici un fel de
probleme. Ci vorbim despre un cuplu care se bucură de un nivel relativ ridicat de satisfacţie şi
stabilitate în relaţia lor maritală. Într-un mariaj coeziv, soţii caută să rezolve problemele care se ivesc
în relaţia lor şi sunt dedicaţi să fie buni, răbdători, înţelegători şi iertători. Categoric, este nevoie de
dedicare pentru a menţine ataşamentul şi uniunea maritală şi pentru a transforma în realitate visele
pe care fiecare le-a adus cu sine în viaţa de cuplu. Dar acest tip de dedicare merită tot efortul,
contribuind mult la fericirea, sănătatea şi calitatea vieţii de cuplu.

Pentru a cunoaşte bucuriile pe care le poate oferi mariajul, este important să păstrăm în
minte aceste principii testate şi confirmate de-a lungul timpului:

Ca să rezişti de-a lungul anilor trebuie să rezişti de-a lungul fiecărei zile.

De curând am sărbătorit 30 de ani de căsnicie. Mariajul nostru nu a fost doar veselie şi

distracţie, dar „sărbătorire” descrie perfect ceea ce am simţit în timp ce evocam toate experienţele
emoţionale, spirituale, fizice şi intelectuale pe care le-am trăit împreună. Atunci când privim înapoi,
ştim că mariajul nostru a fost o experienţă extraordinară şi deplin satisfăcătoare pe care am lua-o de

33
Seminare

la capăt şi am mai trăi-o încă o dată: este locul unde am găsit cel mai mult susţinere emoţională,
conexiune şi siguranţă.

Dar, pentru a rezista de-a lungul anilor, a trebuit să rezistăm zi de zi. Soţul şi soţia trebuie să
dorească în mod angajat să fie una, în moduri semnificative, zi de zi – ascultându-se reciproc,
ţinându-se de mână, făcând bine împreună. Cu ajutorul lucrurilor mici din viaţă îi transmiţi soţului sau
soţiei faptul că are o valoare specială pentru tine.

Să încerci să clădeşti o relaţie robustă fără a avea o comunicare sănătoasă este ca şi cum ai vrea să
faci suc de mere, dar fără să ai mere.

De-a lungul anilor, aceste mici întâlniri zilnice se adună una cu alta, clădind un mariaj în care
soţii se simt în siguranţă, un mariaj care va rezista la toate greutăţile care îi vor ieşi în cale. În cartea
Pledoarie pentru căsătorie: de ce oamenii căsătoriţi sunt mai fericiţi, mai sănătoşi şi mai prosperi
financiar, sociologii Linda J. Waite şi Maggie Gallagher descriu securitatea care decurge dintr-un
mariaj plin de devotament:

„Soţii şi soţiile îşi oferă reciproc companie, parteneriat, dar şi o anumită asigurare care este mai bună
decât orice poliţă pe care ar putea să o cumpere pentru a se proteja împotriva evenimentelor
neaşteptate ale vieţii.”

Încercarea de a clădi o relaţie robustă fără comunicare sănătoasă este ca şi cum ai vrea să
faci suc de mere fără mere. Este imposibil. Comunicarea sănătoasă este principala aptitudine în
menţinerea intimităţii maritale. Cu cât mai intimă devine relaţia, cu atât mai sensibilă şi mai umilă
trebuie să fie comunicarea.

Mariajul nu înseamnă doar copii de crescut şi treburi de făcut împreună

Psihologul renumit John M. Gottman, autorul Celor şapte principii pentru buna funcţionare a
mariajului, propune următoarele: „mariajul nu înseamnă doar să creşti copii, să împarţi treburile şi să
faci dragoste. Poate avea şi o dimensiune spirituală care priveşte crearea unei vieţi lăuntrice comune
– o cultură bogată în simboluri şi ritualuri.”

Biblia spune: „Un cuvânt spus la vreme potrivită este ca nişte mere de aur aşezate într-un
coşuleţ de argint” (Proverbe 25:11; NKJV). În acest mod, cuplurile creează o viaţă lăuntrică comună –
acordând valoare cuvintelor şi comunicând ca şi cum ar face daruri de aur şi argint.

Calitatea mariajului vostru depinde de calitatea comunicării dintre voi.

Calitatea mariajului vostru depinde de calitatea comunicării dintre voi. Cuplurile care
comunică frecvent şi cu tandreţe cunosc un nivel de intimitate la care cuplurile care comunică
arareori şi fără tandreţe nu ajung niciodată.

Soţul / soţia are un cont bancar emoţional. Depuneţi în acest cont mai mult decât retrageţi.

Contul bancar emoţional este la fel ca orice alt cont bancar: nu poţi retrage capital decât din
conturile în care se găseşte capital. Dacă dintr-un cont bancar scoateţi mai mulţi bani decât aţi depus,
în scurt timp nu va mai rămâne nimic în el. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul relaţiilor maritale. Nu

34
Seminare

poţi să scoţi, să scoţi şi să tot scoţi la nesfârşit fără să depui niciodată nimic. Atunci când eşti bun şi
afectuos cu soţia, faci o depunere în contul emoţional al acesteia. Cu cât mai multe depuneri faci, cu
atât mai bogată va fi relaţia voastră. Contrariul – încercarea de a obţine mai mult decât oferi – duce
la o relaţie falimentară.

Prin urmare, care este starea depozitelor pe care le aveţi în contul emoţional al soţului sau
soţiei? Sunteţi amabili, răbdători, ziditori, iubitori şi iertători în mod regulat? Sau mai degrabă sunteţi
sarcastici, irascibili, critici, pretenţioşi şi grosolani?

Dacă nu treceţi peste situaţiile neplăcute şi nu iertaţi, veţi ajunge plini de ranchiună şi mânie.

Iertarea este un alt element esenţial în procesul de consolidare şi îmbogăţire a relaţiei

maritale. Efeseni 4:31,32 ne oferă acest sfat înţelept care nu şi-a pierdut valabilitatea cu trecerea
veacurilor: „Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de
răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul,
cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.”

Problemele listate în acest pasaj – amărăciune, iuţime, mânie, strigare, clevetire, răutate –
pot escalada cu uşurinţă, stivuindu-se una peste alta. Prin urmare, este mai bine să pui capăt ciclului
imediat ce începe – iar aceasta presupune de obicei să cedezi, să laşi de la tine, să treci peste o
situaţie critică mai înainte de a da naştere la amărăciune (şi toate celelalte ce urmează).

Ranchiuna este un sentiment stabil care otrăveşte întreaga fiinţă. Soţul face ceva ce nu ne
place, aşa că începem să fierbem în noi. Aşa ajungem la mânie, ceea ce reprezintă explodarea a ceea
ce este înăuntrul nostru. Mânia conduce invariabil la ridicarea tonului, ceartă sau injurii. Sunt cazuri
în care este mai bine să dezamorsăm situaţiile „bombă” decât să le lăsăm să detoneze.

Şi acum să revenim la mariajul vostru: cum stau lucrurile? Contribuţia voastră a fost pentru
interacţiuni sănătoase sau toxice? Puteţi spune cu onestitate ce anume aţi făcut (sau nu aţi făcut)
pentru a spori tulburarea sau starea de bine a mariajului vostru? Sunteţi hotărâţi să faceţi tot ce
puteţi pentru a face din mariajul vostru un loc în care soţul/soţia să se simtă în siguranţă, iubiţi şi
susţinuţi?

Trebuie să facem eforturi pentru a clădi un mariaj bun, dar merită. Dacă v-aţi luat
angajamentul de a rămâne împreună şi uniţi, mariajul vostru nu doar că va supravieţui de-a lungul
anilor, dar va şi prospera în viaţa de zi cu zi.

35
Seminare

Nutrind emoţii sănătoase

Karen Holford

Textul biblic

Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de
nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde. Ieremia 29:11

Tema seminarului

În acest seminar vom învăţa despre emoţii. Cu toţii avem emoţii pozitive care ne umplu cu
energie şi emoţii negative care ne secătuiesc. Pentru a creşte şi a fi rezistenţi, avem nevoie de un
echilibru sănătos între emoţiile negative şi pozitive. În cartea sa Positivity, psihologul Barbara
Frederickson afirmă că raportul de bază pentru un echilibru emoţional sănătos este de trei părţi
emoţii pozitive la o parte emoţii negative.

În cadrul acestui seminar, vom explora principalele emoţii negative şi modul în care ne putem
ajuta copiii şi pe noi înşine să le gestionăm mai bine, şi, desigur, emoţiile pozitive şi modul în care
acestea pot fi integrate mai bine în vieţile noastre.

Spre finalul seminarului, vom prezenta câteva idei pentru o mai bună comunicare emoţională
între membrii familiei.

De ce este important?

Adesea ne preocupă sănătatea noastră fizică şi spirituală, dar uităm cu uşurinţă faptul că
avem nevoie să ne îngrijim şi sănătatea emoţională. Isus a venit ca noi să avem viaţă din belşug.
Sănătatea emoţională contribuie la starea de bine, sentimentul de încredere, bucurie, împăcare,
recunoştinţă, atitudinile pozitive şi relaţiile afectuoase care intră în alcătuirea „vieţii din belşug” pe
care El doreşte ca noi să o trăim.

Cui se adresează acest seminar?

Tuturor. Copiii pot participa alături de părinţii lor la multe dintre activităţi. Cuplurile pot lucra
împreună, iar persoanele necăsătorite pot lucra în perechi sau grupe mici. Toţi vor avea de câştigat
de pe urma informaţiilor şi activităţilor din cadrul acestui seminar.

Unde şi când poate fi desfăşurat?

Acest seminar poate dura 2-3 ore, în funcţie de activităţile alese şi timpul pe care participanţii
îl vor petrece în discuţii şi activităţi. Poate fi folosit şi ca eveniment misionar. Mesele de activităţi au
fost testate şi verificate cu ocazia unor evenimente comunitare, în după-amiezele de Sabat, la
întâlnirile de tabără, în cadrul evenimentelor de instruire pentru părinţi.

Pregătire

 Citiţi în întregime materialul pentru a avea o viziune de ansamblu.

 Alegeţi secţiunile pe care le veţi folosi.

36
Seminare

 Dacă vor fi prezenţi şi copii, pregătiţi şi pentru ei materiale precum fişele despre emoţii,
creioane, culori etc.
 Tipăriţi suficiente fişe pentru numărul de participanţi.
 Tipăriţi foile cu instrucţiuni şi foile de lucru pentru mesele de activităţi.
 Adunaţi celelalte materiale necesare pentru mese – dacă se poate, aşezaţi în pungi sau cutii
diferite, materialele pentru fiecare activitate în parte.
 Veţi mai avea nevoie de un flipchart sau o tablă de scris albă şi de markere.

Bun venit şi deschiderea

 Vă mulţumim tuturor pentru participarea la seminar.

 Rugaţi-vă ca seminarul să fie o binecuvântare.
 Descrieţi ceea ce veţi face şi de ce.

Introducere

Astăzi ne vom lua timp ca să ne gândim la sănătatea noastră emoţională. Atunci când avem
emoţii fericite şi sănătoase, suntem mai apţi ca să avem relaţii fericite şi afectuoase, să ne descurcăm
la şcoală sau la serviciu şi să fim sănătoşi fizic şi spiritual.

Dar mai întâi de toate, haideţi să ne gândim la motivul pentru care ne-a dat Dumnezeu atât
de multe emoţii.

Întrebaţi grupul:

De ce este important ca fiinţele omeneşti să aibă emoţii?

Notaţi răspunsurile pe flipchart şi asiguraţi-vă că din listă nu lipsesc următoarele idei:

 Emoţiile sunt daruri de la Dumnezeu. (Imaginaţi-vă cum ar fi viaţa dacă nu am putea simţi
nicio emoţie.)
 Emoţiile nu sunt nici bune, nici rele. Ele sunt modul natural în care corpul reacţionează la
evenimente şi ne ajută să înţelegem experienţele pe care le avem.
 Emoţiile ne ajută să ne clădim şi să ne îmbogăţim relaţiile.
 Emoţiile noastre ne pot aduce mai aproape de Dumnezeu şi de semenii noştri.

Să povestim câteva momente fericite

 Povestiţi persoanei de alături o ocazie recentă din viaţa voastră în care aţi fost cu adevărat
fericiţi şi ascultaţi, la rândul vostru, povestea acesteia.
 Soţii şi soţiile prezente îşi vor povesti unul altuia aceste momente fericite.
 Familiile cu copii vor asculta mai întâi relatările copiilor.
 Persoanele necăsătorite vor căuta un prieten, o cunoştinţă sau îşi vor face un prieten nou
căruia îi vor relata o ocazie fericită recentă din viaţa lor.
 Timpul pentru această activitate este de 5 minute.
 Rugaţi participanţii să observe cum se simt după ce au vorbit despre ocaziile fericite din viaţa
lor (plini de pace, fericiţi, bine, cu inima caldă etc.).

37
Seminare

Ideile pozitive ale apostolului Pavel

Haideţi să explorăm ideile pe care Pavel ni le prezintă pentru a avea cât mai multe emoţii
pozitive şi fericite în viaţa voastră. (Copiii vor primi câte o fişă „Emoţiile” pentru a o completa.)

 Împărţiţi adulţii şi tinerii în grupuri de câte 3-4 persoane.

 Rugaţi fiecare grup să citească Filipeni 4 şi să alcătuiască o listă cu lucrurile pe care Pavel le
recomandă pentru cultivarea emoţiilor şi gândurilor pozitive.
 După cinci minute, rugaţi fiecare grup să prezinte o idee şi notaţi-le pe toate pe flipchart.
 Apoi, rugaţi participanţii să mai spună şi alte idei.
 Dacă este nevoie, adăugaţi alte idei din lista de mai jos.
 Cereţi-le părerea cu privire la lista de Idei Pozitive, alcătuită de apostolul Pavel.

Ideile pozitive oferite de Pavel în Filipeni 4, verset cu verset

1 Bucuraţi-vă şi apreciaţi tăria celorlalţi oameni.

2-3 Ajutaţi-i pe cei din jurul vostru să îşi rezolve neînţelegerile şi conflictele.

4 Bucuraţi-vă! Focalizaţi-vă asupra lucrurilor bune de care să vă bucuraţi, chiar şi în

momentele dificile.

5 Fiţi buni şi blânzi cu toţi oamenii pe care îi întâlniţi.

6 Preschimbaţi-vă îngrijorările în rugăciuni şi rugaţi-vă aducând mulţumiri.

7 Lăsaţi ca pacea lui Isus să vă umple minţile.

8 Gândiţi-vă la lucruri pozitive, nobile, frumoase, adevărate, drepte, curate şi

excelente.

9 Puneţi în practică cunoştinţele spirituale.

10 Fiţi grijulii cu semenii voştri.

11-12 Învăţaţi cum să fiţi mulţumiţi indiferent de împrejurări.

13 Încredeţi-vă în Dumnezeu pentru putere.

14 Susţineţi-vă unii pe alţii în momentele dificile, staţi alături unii de alţi în luptele
personale.

Emoţii care ne secătuiesc

Ca oameni, este cu neputinţă să simţim doar emoţii pozitive tot timpul. Trăim într-o lume
imperfectă şi este important să simţim şi câteva emoţii negative. Emoţiile pozitive sunt cele care ne
umplu, iar emoţiile negative sunt cele care ne secătuiesc, ne trag în jos şi ne slăbesc sănătatea şi
fericirea.

 Lucraţi în grupuri de 2-3 persoane sau pe familii şi alcătuiţi o listă de emoţii şi experienţe
„negative”.

38
Seminare

 După câteva minute, rugaţi fiecare grup să spună câte o idee pe care o veţi nota pe flipchart.
Dacă este necesar, repetaţi până când strângeţi suficiente exemple.

Iată câteva dintre principalele emoţii negative. Asiguraţi-vă că nu lipsesc din lista de pe
flipchart:

 Ruşine
 Jenă
 Teamă
 Stres
 Tristeţe
 Dezgust
 Dispreţ
 Furie
 Dezamăgire
 Frustrare

Întrebaţi: „Când credeţi că Isus S-a simţit ___________?”

 Întristat (când tânărul bogat L-a respins, când prietenii Lui au adormit în Grădina Ghetsimani,
când Lazăr a murit, când a plâns pentru Ierusalim, când Petru s-a lepădat de El)
 Frustrat (când ucenicii s-au lăsat înfricoşaţi de furtună?)
 Trădat (când Iuda L-a vândut)
 Mânios (când a văzut templul transformat în iarmaroc)
 Dezamăgit (când un singur lepros s-a întors ca să-I mulţumească, când ucenicii Lui au dat
dovadă de necredinţă, când niciunul dintre ucenici nu era dispus să spele picioarele celorlalţi)
 Abandonat (când toţi ucenicii au fugit, în timp ce murea pe cruce).

Câteva dintre emoţiile negative sunt utile şi protectoare. Frustrarea ne poate determina să
căutăm soluţii mai bune. Teama ne face să fugim de pericole şi să ne protejăm pe noi înşine şi pe cei
dragi. Mânia pozitivă (indignarea îndreptăţită) ne dă energia de a sta de partea cuiva care este
oprimat sau intimidat. Tristeţea ne poate ajuta să plângem pentru cineva sau ceva ce am pierdut şi să
fim mângâiaţi de cei din jurul nostru.

Emoţii tonice

 În grupuri de 2-3 persoane sau pe familii, alcătuiţi o listă cu emoţiile şi experienţele pozitive
care vă reîncarcă bateriile.
 După minutele de discuţie, rugaţi grupurile să spună câte o idee sau mai multe şi notaţi-le pe
toate pe flipchart.
 Împărţiţi la participanţi fişa „Emoţii sănătoase pozitive”, care prezintă topul primelor zece
emoţii pozitive, identificate de Barbara Fredickson, împreună cu versetele biblice care le
confirmă.

Iată care sunt principalele emoţii pozitive. Asiguraţi-vă că nu lipseşte niciuna din lista de pe
flipchart:

 Bucurie

39
Seminare

 Împăcare, pace sufletească

 Dragoste
 Speranţă/optimism
 Veselie
 Inspiraţie
 Faptul de a fi absorbit de ceva interesant
 Bucuria prilejuită de un lucru bine făcut
 Minunare
 Recunoştinţă

Întrebaţi: „Când credeţi că Isus a simţit_____________?”

 Dragoste pentru ceilalţi – tot timpul!

 Mirare - când a văzut credinţa mamei canaanite (Matei 15:21-28).
 Recunoştinţă – când Maria i-a uns picioarele cu mir de nard curat, când oamenii îşi împărţeau
hrana cu El.
 În pace – când Se odihnea în barcă, sau atunci când a fost găzduit la Marta şi Maria.
 Inspirat – atunci când petrecea timp în rugăciune.
 Bucuros – atunci când sutaşul roman a crezut şi robul lui a fost vindecat (Luca 7:1-10).

De ce credeţi că este important să avem şi noi aceste experienţe emoţionale sănătoase?

Emoţiile – invitaţii la împreună simţire

Emoţiile noastre sunt invitaţii pentru ceilalţi ca să simtă împreună cu noi. Pavel vorbeşte
despre aceasta în Romani 12:15: „Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură şi plângeţi cu cei plâng”.

Spuneţi: „Gândiţi-vă la o ocazie în care aţi trăit un moment de uimire, singuri: aţi văzut o
pasăre rară, o vietate sălbatică, un curcubeu, un apus de soare, oceanul, un fluture, sau pur şi simplu
aţi stat şi aţi privit o furnică sau o albină.”

Apoi spuneţi: „Gândiţi-vă la un moment de uimire pe care l-aţi trăit împreună cu un prieten
sau un membru al familiei. Diferă modul în care simţi uimirea atunci când eşti singur de modul în care
o simţi împreună cu cineva?”

Ne place când oamenii râd împreună cu noi şi ne mângâie faptul că, atunci când suntem trişti,
cei de lângă noi simt împreună cu noi şi ne împărtăşesc tristeţea.

Atunci când ne manifestăm teama, îi invităm pe ceilalţi să ne protejeze şi să ne ajute să ne

simţim din nou în siguranţă. Atunci când dăm glas dezamăgirii pe care o simţim, poate sperăm că
oamenii vor spune ceva mângâietor sau încurajator sau vor încerca să ne ajute.

În grupuri sau perechi, rugaţi-i pe participanţi să se gândească la ce le-ar plăcea să facă

oamenii atunci când simt diferite emoţii negative sau pozitive:

 Când suntem furioşi, ne-ar plăcea ca oamenii să….

 Când suntem dezamăgiţi, ne-ar plăcea ca oamenii să…
 Când suntem frustraţi, ne-ar plăcea ca oamenii să…

40
Seminare

 Când suntem…

Simţind emoţii sănătoase împreună

 Invitaţi grupul să se mute în spaţiul unde aţi amenajat mesele interactive.

 Ar fi util ca familiile şi cuplurile să treacă împreună pe la mese; persoanele necăsătorite pot
forma grupuri de câte 2-3 persoane pentru a explora activităţile pregătite.
 Obiectivul este ca fiecare să reflecte la diferite emoţii sănătoase, să se bucure să le
împărtăşească şi celorlalţi şi să înceapă să se gândească la cum ar putea să aibă mai multe
astfel de emoţii pozitive în familia şi viaţa sa.
 Amintiţi-le oamenilor timpul pe care îl au la dispoziţie pentru această activitate.
 Anunţaţi-i când a trecut jumătate din timpul alocat şi când au mai rămas doar 5 minute.

Mesele pentru activităţi „Emoţii pozitive”

Acesta este un segment interactiv al atelierului, în care oamenii pot experimenta câteva
emoţii pozitive în moduri simple şi distractive.

Obiectivele acestei secţiuni sunt:

 Să ofere experienţe practice legate de emoţiile pozitive.

 Să încurajeze familiile şi prietenii să vorbească despre emoţiile pozitive şi cum să le cultive.
 Să ofere moduri simple în care familiile şi indivizii pot include experienţe pozitive şi
înălţătoare în viaţa lor de zi cu zi.

Cum să pregătiţi mesele

 Parcurgeţi în întregime instrucţiunile de mai jos.

 Descărcaţi/imprimaţi foile cu instrucţiuni pentru mesele cu activităţi.
 Strângeţi materialele necesare pentru fiecare masă – sau delegaţi câte o persoană din echipa
voastră ca să se ocupe de pregătirea unei mese.
 Dacă este posibil, aşezaţi mesele în altă încăpere decât cea în care au loc prezentările. Dacă
nu, puteţi să le aşezaţi în colţurile sălii în care ţineţi prezentările.
 Aşezaţi mesele înainte de începerea atelierului, pentru a evita întreruperile.
 Instalaţi zona de linişte într-o altă încăpere, dar bine semnalizată, pentru a menţine
atmosfera de serenitate.

1. Cultivând speranţa
Creaţi o lumânare a speranţei
Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de
nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde. Ieremia 29:11

Materiale necesare:
 Coli albe de hârtie
 Creioane şi gume de şters
 Foarfece şi markere
 Un model de lumânare a speranţei

41
Seminare

Cum procedaţi:

 Luaţi o coală de hârtie şi împăturiţi-o în două pe verticală.

 De-a lungul marginii îndoite, desenaţi conturul unei lumânări aprinse şi decupaţi.
 Aţi obţinut o felicitare în formă de lumânare.
 Umpleţi-o cu versete biblice, experienţe, cuvinte de încurajare şi orice altceva vă
oferă încurajare atunci când vă simţiţi descurajaţi.
 Puneţi-o într-un loc sigur şi adăugaţi idei noi pe parcurs.

Hrănind speranţa:

 Ce gânduri şi amintiri vă ţin pe picioare în momentele dificile?

 Cum vă ajută ceilalţi să vă păstraţi speranţa vie şi puternică?
 Cunoaşteţi pe cineva a cărui speranţă pâlpâie? Cum l-aţi putea încuraja?

2. Plini de uimire
Minunate sunt lucrările Tale şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Psalmi 139:14

Materiale necesare:
 Obiecte naturale frumoase, cum ar fi:
o scoici, pietricele, flori proaspete
o fructe, legume
o pene şi seminţe netoxice
o cărţi cu peisaje

Ce aveţi de făcut:

 Alegeţi un obiect de pe masă

 Studiaţi obiectul cel puţin 2 minute
 Identificaţi trei lucruri care vă umplu de uimire la acel obiect.
 Prezentaţi-le şi celorlalţi participanţi obiectul ales şi cele trei lucruri care vă umplu de
uimire.
 Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru milioanele de minuni ascunse în creaţia Lui.

Cum să trăiţi uimirea în fiecare zi:

 Căutaţi minunile lui Dumnezeu oriunde mergeţi

 Povestiţi-vă unii altora minunile pe care le-aţi descoperit în timpul săptămânii.
 Ţineţi un jurnal al uimirii.
 Împărtăşiţi-vă momentele de uimire pe canalele de socializare.
 Ce alte idei aveţi pentru a trăi mai multe momente de uimire împreună?

3. Plini de pace
Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să
nu se înspăimânte. Ioan 14:27
Materiale necesare:
 Lucruri necesare pentru a amenaja o cameră liniştită

42
Seminare

 Lumânări, perne, Biblii, concordanţe, instrumente de scris, cartonaşe, imagini

relaxante, muzică de închinare liniştitoare
 Scrieţi pe cartonaşe versete biblice şi aşezaţi-le masă, înainte de activitate.

Cum procedaţi:

 În linişte, intraţi în camera amenajată.

 Staţi nemişcaţi şi amintiţi-vă că Dumnezeu este foarte aproape de voi.
 Luaţi aminte la ce anume doreşte El să vă spună.
 Ce anume vă ajută să vă simţiţi plini de pace?
 Ce versete biblice vă liniştesc? Scrieţi versetele biblice liniştitoare preferate pe
cartonaşe şi lăsaţi-le pe masă pentru a fi citite şi de alţii.
 Alegeţi un verset biblic pe care să-l luaţi cu voi. Citiţi-l atunci când aveţi nevoie să
simţiţi pacea lui Dumnezeu.

Gustaţi pacea în fiecare zi:

 Unde găsiţi un loc liniştit pentru a fi împreună cu Dumnezeu?

 Ce anume vă ajută să vă simţiţi în pace?
 Ce versete biblice vă mângâie şi vă ajută cel mai mult atunci când vă simţiţi
neliniştiţi?
 Cum aţi putea găsi un loc în care să staţi liniştiţi înaintea lui Dumnezeu măcar 5
minute pe zi?

4. Apreciaţi-vă unii pe alţii

Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia. Romani
12:11

Materiale necesare:
 Sticky notes în formă de stea, stele mari din hârtie sau stele tipărite pe hârtie albă
 Creioane, pixuri, gume de şters.

Cum procedaţi:

 Luaţi câteva stele de hârtie şi scrieţi pe ele scurte mesaje de apreciere, apoi oferiţi
câte una fiecărui membru al grupului sau familiei voastre.
 Gândiţi-vă la lucrurile frumoase şi speciale pe care aceştia le fac bine. Gândiţi-vă la
darurile lor spirituale şi spuneţi-le cuvinte de apreciere pentru modul în care le
folosesc pentru Dumnezeu.

Apreciaţi-vă unii pe alţii, zi de zi:

 Puneţi-vă ca ţintă să spuneţi un cuvânt de apreciere, fiecărui membru al familiei
voastre, prietenilor voştri sau colegilor de serviciu, în fiecare zi.
 Faceţi o listă cu câteva moduri în care puteţi să vă exprimaţi aprecierea unii pentru
alţii: trimiţând un SMS, o felicitare, lăsând un mesaj-surpriză pe un sticky note,
oferindu-le o mică trataţie, spunându-le cât de mult înseamnă ei pentru voi.

43
Seminare

5. Mângâiere
Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi
Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin
mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce
se află în vreun necaz! 2 Corinteni 1:3-5

Materiale necesare:
 Pătrate mici de hârtie colorată
 Markere
 Lipici solid
 Hârtie albă
 Opţional: laminator şi folii

Ce veţi face:

 Împreună cu familia sau singuri, veți crea un colaj din pătrate de hârtie colorată.
 Pe fiecare pătrat de hârtie scrieți un mesaj de mângâiere.
 Lipiți toate pătratele pe o coală de hârtie pentru a obține un „quilt” de hârtie.
 Păstraţi colajul ca să vă aducă aminte să vă mângâiaţi unii pe alţii în momentele
dificile, triste sau dureroase.
 Puteţi să laminaţi sau să acoperiţi colajul cu o folie transparentă adezivă.

Experienţa mângâierii:

 Când aţi fost mângâiaţi de cineva?

 Ce au făcut şi ce v-au spus?
 Cum vă place cel mai mult să fiţi mângâiaţi?
 Cum vă daţi seama când cineva din familie este trist şi are nevoie de mângâiere?
 Cum pot să-şi dea seama prietenii şi membrii familiei că sunteţi trişti şi aveţi nevoie
să fiţi mângâiaţi?

6. Recunoştinţă
Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în
Hristos Isus, cu privire la voi. 1Tesaloniceni 5:18

Materiale necesare:
 Literele alfabetului – dintr-un joc de scrabble sau alt joc de copii
 Un săculeţ de pânză
 Felicitări nescrise, markere, materiale pentru colaj, lipici etc.

Ce veţi face:

 Pe rând, scoateţi câte o literă din săculeţ.

44
Seminare

 Gândiţi-vă la cel puţin trei lucruri care încep cu litera respectivă, pentru care puteţi să
Îi mulţumiţi lui Dumnezeu. Dacă aţi scos litera „X”, gândiţi-vă la cuvinte care conţin
litera aceasta: „dexteritate”, „conexiune”, „exuberanţă”.

Opţional:

 Creaţi o felicitare de mulţumire pentru Dumnezeu

 Scrieţi-I un mesaj de mulţumire pentru toate lucrurile pentru care sunteţi
recunoscători în momentul de faţă. Poate fi asemenea unei rugăciuni de mulţumire
înălţate Lui. El vede şi cunoaşte ceea ce I-aţi scris!

Cum să aveţi zilnic experienţa recunoştinţei:

 Vorbiţi despre toate lucrurile pentru care trebuie să fiţi recunoscători.

 În fiecare zi spuneţi „mulţumesc” cuiva.
 Ţineţi un jurnal al recunoştinţei şi scrieţi cel puţin trei lucruri pentru care sunteţi
recunoscători în fiecare zi.

7. Trofee inspiratoare
Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce
este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice
laudă, aceea să vă însufleţească. Filipeni 4:8

Materiale necesare:
 Hârtie albă
 Markere
 Creioane şi gume de şters

Ce veţi face:

 Gândiţi-vă la cineva care vă inspiră.

 Poate fi un membru al familiei, un prieten, o persoană celebră, un misionar, un
personaj biblic.
 Concepeţi un trofeu pentru acesta. Poate avea o formă care să exprime anume ceea
ce găsiţi a fi inspirator la acea persoană.
 Scrieţi numele pe trofeu şi ce anume vă inspiră să faceţi.
 Prezentaţi-vă trofeele celorlalţi participanţi şi vorbiţi despre oamenii care vă inspiră
să vă dezvoltaţi caracterul şi să vă cultivaţi darurile spirituale.

Fiind inspiraţi:

 Ce anume vă inspiră cel mai mult?

 Ce anume v-au inspirat alţi oameni ca să faceţi?
 Cum găsiţi inspiraţia atunci când aveţi nevoie de ea?
 Cum vă puteţi inspira unii pe alţii?

8. Interesant…

45
Seminare

O soţie cu caracter nobil este aceea care îşi urmăreşte ţintele cu sârguință şi îşi dezvoltă
priceperea (Proverbe 31:10-31)

Materiale necesare:
 Puzzle-uri cu subiecte biblice şi cu peisaje din natură
 Albume fotografice interesante
 Cărţi interesante şi cu activităţi de Sabat pentru copii
 Materiale necesare pentru a crea felicitări, semne de carte, etc.

Ce veţi face:

 Uitaţi-vă la puzzle-urile şi cărţile de pe masă.

 Alegeţi ceva ce vi se pare interesant şi studiaţi-l .

Vorbiţi despre:

 Care sunt acele activităţi pozitive pe care vă place să le faceţi şi care vă fac să pierdeţi
noţiunea timpului? De exemplu: să citiţi Biblia, diverse hobbiuri, să citiţi, să
grădinăriţi, să alergaţi, să fiţi creativi.
 De ce credeţi că este bine să deprindem aptitudini noi, să fim creativi şi să facem
lucruri interesante?
 Care sunt activităţile pozitive care vă ajută să vă simţiţi bine după o zi grea?

9. Plini de bunătate
Fiţi buni şi miloşi unii cu alţii. Efeseni 4:32

Materiale necesare:
 Hârtie albă
 Markere
 Creioane şi gume de şters

Ce veţi face:

 Pe o coală de hârtie, desenaţi conturul palmei voastre.

 Pe palmă, scrieţi despre o ocazie în care cineva a fost deosebit de bun cu voi. Ce a
făcut şi cum v-aţi simţit primind bunătatea sa?
 Pe fiecare deget scrieţi un lucru pe care l-aţi putea face pentru a fi buni cu cineva, în
cursul lunii viitoare.
 Faceţi un plan pentru realizarea acestor fapte speciale de bunătate.

Bunătate zi de zi:

46
Seminare

 În afară de faptul că a murit pentru noi, în ce alte moduri Şi-a arătat Domnul Isus
bunătatea faţă de oameni?
 Cum putem fi buni cu toţi cei pe care îi întâlnim?
 Cum vă simţiţi după ce aţi fost buni cu cineva?
 Să fim buni cu ceilalţi este calea cea mai bună de a gusta bucuria şi pacea pe care Isus
doreşte să le cunoaştem. Şi totodată îi ajută şi pe ceilalţi oameni să fie fericiţi.

10. Zâmbete şi veselie

Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui… şi râsul îşi are vremea
lui. Eclesiastul 3:1.4

Materiale necesare:
 Cel puţin zece fotografii cu animale amuzante

Ce veţi face:
 Priviţi imaginile cu animale amuzante.
 Care vi se pare a fi cel mai amuzant?
 Împreună cu familia sau prietenii, aşezaţi aceste imagini de la cel mai amuzant la cel
mai puţin amuzant.

Despre râs:

 Ce vă face să râdeţi cel mai mult: animalele caraghioase, istorioarele amuzante,

comediile, să fiţi gâdilat, să petreceţi un timp plăcut cu familia?
 Puteţi ghici ce anume îi face să râdă pe membrii familiei voastre? Sau pe prietenii
voştri?
 Cum îi puteţi face pe ceilalţi să zâmbească şi să râdă mai des?
 Povestiţi fiecare, o întâmplare amuzantă din viaţa voastră.

11. Dragostea
1 Corinteni 13

Materiale necesare:
 Coli albe de hârtie
 Markere
 Creioane
 Pixuri

Ce veţi face:
 Pe o coală de hârtie, desenaţi o inimă mare.
 În interiorul inimii, scrieţi lucrurile pe care le fac oamenii pentru voi şi care vă fac să
vă simţiţi iubiţi.
 Încercuiţi-le cu culori diferite:
o Un gest amabil şi atent: albastru
o Un cuvânt bun: roşu

47
Seminare

o Îmi dăruiesc ceva: verde

o Petrec timp cu mine: portocaliu
o O îmbrăţişare: maro
o Mă fac să mă simt special: mov
o Altele: galben
 Observaţi ce culoare aţi folosit cel mai mult pentru încercuire.
 Uitaţi-vă şi la culorile pe care ceilalţi din familie le-au folosit cel mai mult. Ce puteţi
învăţa din această activitate despre cum vă puteţi manifesta dragostea unii faţă de
alţii?

Vorbiţi despre aceasta:

 Relataţi-le celorlalţi o ocazie în care v-aţi simţit în mod special iubiţi de ei sau de
altcineva.
 Completaţi fraza: „Gestul cel mai plin de iubire pe care l-ar putea face cineva pentru
mine în această săptămână este…”

12. Să gustăm bucuria

O inimă veselă înseninează faţa. Proverbe 15:13

Materiale necesare:
 Coli de hârtie pentru flipchart sau hârtie de tapet
 Sau o tablă albă mare
 În partea de sus scrieţi: „Mă simt bucuros atunci când…”
 Markere potrivite pentru suprafaţa de scris

Ce veţi face:

 Încurajaţi pe toţi din grupul sau familia voastră să vorbească despre ocaziile în care s-
au simţit fericiţi şi bucuroşi.
 Invitaţi-i să scrie pe tablă ceva ce îi ajută să fie bucuroşi.
 Pe cei mici, rugaţi-i să deseneze lucrurile care îi înveselesc.
 Dacă folosiţi hârtie, creaţi astfel un poster al bucuriei pe care să îl păstraţi undeva, la
vedere.

Experienţa bucuriei:

 Când v-aţi simţit cu adevărat fericiţi în ultima vreme?

 Ce s-a întâmplat?
 De ce credeţi că v-aţi simţit atât de fericiţi?
 Cum aţi putea trăi mai des astfel de momente de fericire şi cum aţi putea împărtăşi
mai mult această fericire cu alţi oameni, în special cu cei care sunt singuri şi trişti?
 Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru fiecare moment de bucurie curată.

Echilibrarea emoţiilor sănătoase

48
Seminare

Cum să vă ajutaţi copiii şi pe voi înşivă să vă gestionaţi emoţiile negative

Prin exemplu
Copiii învaţă cel mai bine despre emoţii şi modul în care să le exprime privind la părinţi şi la
ceilalţi adulţi din viaţa lor. Putem să-i ajutăm să-şi gestioneze mai bine emoţiile arătându-le ce
simţim, vorbind despre simțămintele noastre şi gestionându-le în mod corespunzător. Dacă sunteţi
trişti, spuneţi-le copiilor că sunteţi trişti, explicaţi-le de ce sunteţi trişti şi apoi spuneţi-le ce aveţi de
gând să faceţi pentru a vă simţi mai bine. Sau dacă sunteţi supăraţi pe copil, comunicaţi-i calm că
sunteţi supăraţi pe el, motivul pentru care sunteţi supăraţi şi ce anume puteţi face împreună pentru a
remedia situaţia. Astfel vă ajutaţi copilul să ştie cum să-şi identifice şi să-şi exprime simţămintele prin
cuvinte, iar nu prin crize.

Dezvoltaţi-vă vocabularul emoţional

Vă puteţi ajuta copiii să îşi dezvolte un vocabular emoţional chiar mai înainte de a începe să
vorbească! Dar orice moment este un moment bun. Atunci când avem cuvinte ca să ne descriem
simţămintele, putem să ne spunem unii altora ce simţim în loc să ne bosumflăm şi să facem crize de
nervi. Folosiţi cuvinte pentru a descrie ceea ce ar putea simţi copilul vostru. „Pari trist. Este trist să îţi
iei la revedere de la prieteni. Este frustrant atunci când fratele tău îţi dezasamblează trenuleţul. Te
poate face să te simţi foarte supărat în inimioara ta. Vrei să te ajut să îl asamblezi din nou?”

Răspundeţi la simţămintele care stau la originea comportamentului

În loc de a ‚reacţiona’ la purtarea greşită a copilului, răspundeţi la simţămintele negative care
i-au alimentat comportamentul. Ţineţi minte că cea mai mare parte a comportamentului unui copil
este o expresie a emoţiilor sale. Atunci când sunt calmi şi fericiţi, se joacă în linişte. Atunci când sunt
agitaţi şi nu ştiu cum să vorbească despre aceasta, sunt mult mai pasibili să lovească, să arunce cu
jucăriile, să dea din picioare, să ţipe. Ca părinte este foarte uşor să ne focalizăm pe comportamente,
iar nu pe simţăminte. Astfel, putem să ne înfuriem pe copii, iar aceasta doar le va accentua starea de
agitaţie şi emoţiile complexe pe care încearcă să le stăpânească şi va face mai dificil pentru ei să se
liniştească şi să vorbească. Dar dacă o vedeţi pe Tammy aruncând cu jucăriile sau pe punctul de a-şi
lovi frăţiorul, puneţi-vă întrebarea: „Oare Tammy este tristă? Obosită? Îi este foame?” După aceea,
puteţi să îi spuneţi: „Tammy, mi se pare că tu eşti un pic necăjită pentru că nu prea m-am jucat cu
tine astăzi, nu-i aşa?” Tammy va fi mult mai dipusă să se liniştească dacă se simte înţeleasă şi
aproape de tine.

Întrebaţi şi ascultaţi
Întrebaţi oamenii cum se simt şi ascultaţi ce răspund. Nu le spuneţi că nu trebuie să aibă
acele emoţii. Puneţi-vă în locul lor, înţelegeţi şi acceptaţi-le simţămintele. Lucrul acesta îi va ajuta să
îşi gestioneze mai bine simţămintele dificile. Dacă simt că nu le înţelegeţi simţămintele sau că îi
judecaţi, lucrul acesta le poate accentua starea sufletească şi dificultatea de a-şi controla emoţiile.
Aşa că, în loc de a-i spune copilului: „Nu te mai supăra atât pentru că nu te duci la petrecerea lui
Tommy. Sunt sigură că vor mai fi şi altele cât de curând!”, spuneţi-i: „Eşti dezamăgit pentru că
Tommy nu te-a invitat la petrecerea lui. Ştiu cât de trist te poţi simţi atunci când prietenii te exclud
de la distracţiile lor.”

49
Seminare

Atunci când vedeţi că ceva îi frământă pe oameni, invitaţi-i să vorbească despre problemă.
„Pari îngrijorat. Vrei să vorbeşti despre aceasta?” Ascultaţi-i cu atenţie şi apoi ajutaţi-i să găsească
singuri propriile soluţii. Întrebaţi-i cum se gândesc să îşi rezolve problema şi ajutaţi-i să decidă care
soluţie ar da cele mai bune rezultate. În felul acesta, ei învaţă să-şi gestioneze temerile şi grijile.

Puţină înţelegere face mult

Este important să vă lăsaţi copilul sau prietenul să ştie că le înţelegeţi simţămintele. De
asemenea, îi poate ajuta să se simtă susţinuţi şi iubiţi. Odată ce ştiu că simţămintele lor sunt înţelese
şi acceptate, puteţi să le amintiţi de alte ocazii în care au reuşit să îşi gestioneze emoţiile cu succes.
„Văd că a început să te sperie puţin gândul de a merge la lecţia de înot. Îţi aminteşti că şi în urmă cu
câteva săptămâni, îţi era teamă, dar ţi-ai înfrânt-o şi apoi te-ai distrat aşa de bine înotând după
minge? Mă întreb, oare ce lucruri distractive vă va învăţa profesorul să faceţi astăzi?”

Lăudaţi-i atunci când îşi gestionează bine emoţiile

Spuneţi-i copilului că aţi observat că se străduieşte să îşi controleze emoţiile. Astfel, copilul
ştie că este pe calea cea bună şi se simte motivat să îşi administreze bine emoţiile şi în alte ocazii.
Spuneţi-i cuvinte ca acestea: „Am remarcat cât de nemişcat ai rămas atunci când câinele acela uriaş a
lătrat la tine. Ai făcut totul ca să rămâi curajos!”, „Bravo pentru că ai rămas calm şi nu te-ai înfuriat pe
sora ta pentru că ţi-a mâzgălit fotografia.”

Stabiliţi limite clare

Uneori, indiferent cât ne-am strădui, copiii tot sunt copleşiţi de emoţiile lor şi încep să ţipe şi
să lovească, sau să acţioneze periculos sau necuviincios. În acest caz, recunoaşteţi-le simţămintele,
dar stabiliţi limite clare. „Ştiu că eşti furios pentru că nu putem merge astăzi în parc, dar tot nu este
bine şi frumos să arunci jucăriile prin cameră.”

Forţa distragerii
Ajutaţi-vă prietenii, membrii familiei şi copiii să îşi abată atenţia de la ceea ce îi necăjeşte.
Faceţi un puzzle, meşteriţi ceva, citiţi o carte veselă, pregătiţi cina împreună, sau pur şi simplu beţi un
pahar de apă – şi astfel, îi puteţi ajuta să se liniştească şi să se gândească la altceva (Filipeni 4:8).

Nu-i faceţi să se simtă jenaţi

Nu-i faceţi pe oameni să se ruşineze de faptul că au emoţii negative. Nu-i şicanaţi pentru
faptul că le este frică. Trataţi-i cu respect şi nu-i luaţi peste picior atunci când sunt supăraţi, trişti sau
speriaţi. Este foarte important ca cei mici să nu crească crezând că emoţiile negative sunt greşite
pentru că aceasta nu va face decât să adauge şi sentimentele de vinovăţie şi ruşine la grămada de
emoţii complexe şi dificile cu care se luptă. Pe de altă parte, dacă atunci când îşi manifestă
simţămintele negative, sunt ridiculizaţi sau respinşi, mai târziu vor fi tot mai puţin dispuşi să vă spună
când se luptă cu acestea. Dacă nu pot să vorbească despre emoţiile lor, pot ajunge să şi le ascundă şi
să nu vă spună când au cu adevărat nevoie de sprijinul vostru emoţional (Romani 12:10).

Fiţi oneşti

50
Seminare

Când ştiţi că copilul vostru va avea o experienţă dureroasă (de exemplu, dacă urmează să
mergeţi la vaccin sau ca să i se recolteze sânge pentru analize), spuneţi-i că va durea. Dacă nu, se va
speria mai tare şi va avea emoţii negative şi mai mari atunci când va descoperi că l-aţi minţit.
Totodată, va învăţa să nu mai aibă încredere în ceea ce îi spuneţi despre emoţii, simţăminte şi durere.
Încercaţi să-i spuneţi astfel: zilele următoare, vei face o injecţie. Îmi pare rău că te va durea un pic,
dar probabil doar un timp scurt. Pentru că te va durea, eu voi lângă tine ca să te ajut să te simţi mai
bine şi te voi ţine în braţe până când va trece durerea.”

Fiţi prezenţi

Păstraţi o legătură strânsă cu fiecare membru al familiei. Observaţi dacă vreunul dintre ei
este retras, mănâncă diferit, este abătut, pare că are dificultăţi sau se comportă într-un mod
îngrijorător. Poate fi suficient să remarcaţi, să-i ascultaţi, să vă preocupaţi, să-i susţineţi şi să-i ajutaţi
să aibă emoţii mai pozitive. Dar dacă deveniţi excesiv de îngrijoraţi sau dacă ei rămân trişti sau
stresaţi mai mult de câteva zile, este important să cereţi sfatul unui medic, consilier de specialitate,
profesor îndrumător, pastor etc.

Cultivaţi emoţii pozitive

Fiţi exemple de fericire

Arătaţi-le copiilor cum să aibă emoţii pozitive prin modul vostru de a fi, de a vorbi, de a vă
purta. Exprimaţi-vă recunoştinţa, căutaţi lucrurile pozitive din viaţă, zâmbiţi şi râdeţi; luaţi-vă timp ca
să vă liniştiţi şi să încărcaţi bateriile, vorbiţi despre credinţa voastră într-o manieră pozitivă şi plină de
speranţă, povestiţi despre răspunsurile pe care le-aţi primit la rugăciuni, fiţi buni cu ceilalţi, vorbiţi
despre ocaziile minunate din viaţa voastră. Descoperiţi ce anume vă hrăneşte emoţiile pozitive,
încorporaţi lucrurile acestea în viaţa voastră şi ele se vor revărsa în mod firesc în viaţa copiilor voştri
şi vor deveni parte din vieţile şi atitudinile lor.

Diversitate

Creaţi ocazii numeroase pentru a descoperi, voi şi copiii voştri, ce anume vă cultivă emoţiile
pozitive. Suntem diferiţi unii de alţii şi fiecare are nevoie să exploreze o gamă largă de activităţi şi
hobbiuri pentru a descoperi ce anume îi face cea mai mare plăcere, precum şi darurile şi talentele
sale unice. Ajutaţi pe fiecare să descopere activităţile care îl inspiră şi îl ajută să se simtă în pace,
iubit, plin de speranţă şi fericit.

Fiţi buni

Unul dintre cele mai bune leacuri pentru depresie este să îi faci pe ceilalţi fericiţi. Ajutaţi-vă
copiii să descopere moduri în care pot fi buni acasă, la şcoală, la biserică şi în cadrul comunităţii
locale. Ajutaţi-i să-şi pună ideile în practică (Luca 6:35).

Râdeţi

O inimă veselă este un leac bun (Proverb 17:22). Totodată, râsul ne deschide mintea la noi
posibilităţi. Prin urmare, veselia ne ajută să învăţăm mai uşor, să găsim soluţii creative la probleme,
să ne facem prieteni, să ne clădim o viaţă mai fericită şi să ne mărim capacitatea de rezistenţă.
Descoperiţi ce anume îl face pe fiecare membru al familiei să râdă şi faceţi-l să râdă mai înainte de a-l

51
Seminare

ajuta să înveţe ceva nou sau mai înainte de a ieşi dimineaţa din casă. Creaţi-vă propriile ritualuri
amuzante, ghiduşe pentru a vă distrage unii pe alţii de la emoţiile dificile.

Amintiri fericite

Încurajaţi-vă prietenii şi familia să-şi reamintească momentele fericite. Capitalizaţi-vă la

maxim amintirile fericite răsfoind împreună albumele foto de familie, strângând în borcane
decorative, lucruri adunate în vacanţele petrecute în familie, realizând desene cu momentele fericite,
scriind povestiri despre ele, ţinând un jurnal al amintirilor fericite. Amintirile fericite ne ajută să
trecem mai uşor peste momentele triste. Mulţumim lui Dumnezeu pentru amintirile fericite (Psalmul
105)!

Pace şi linişte

Ajutaţi pe fiecare din familia voastră să găsească un loc şi un timp de linişte în care să poată
medita netulburaţi. Astăzi, viaţa poate fi foarte zorită şi toţi avem nevoie de un loc de „refacere”, în
care să ne rugăm şi să reflectăm la simţămintele şi experienţele noastre. Aţi putea chiar planifica un
timp de linişte pentru fiecare din casă. Poate chiar înainte sau după altarul de seară. Încercaţi să
amenajaţi în locuinţa voastră un loc unde să puteţi sta liniştiţi şi fără a fi distraşi de televizor, radio
sau treburi care trebuie făcute. Ascultaţi o muzică liniştitoare, dezmierdaţi-vă copii, faceţi baloane de
săpun pentru câteva momente de bucurie copilărească (Psalmul 46:10).

Fiţi recunoscători

Cultivaţi spiritul de recunoştinţă în voi înşivă şi în copiii voştri. Găsiţi lucruri pentru care să fiţi
recunoscători: căutaţi-le în timp ce vă întoarceţi acasă, atunci când priviţi înapoi la ziua care s-a scurs,
sau când vă aşezaţi la masă cu toată familia. Încurajaţi-vă copiii să spună ‚mulţumesc’ ori de câte ori
este cazul, să scrie bilete de mulţumire şi să creeze felicitări de mulţumire pentru persoanele
importante din viaţa lor. Încercaţi ca săptămânal, să spuneţi mulţumesc cuiva. Poate vecinului,
pentru florile frumoase pe care le-a plantat în grădină, sau asistentei medicului care v-a operat, sau
persoanei care ridică gunoiul de pe strada voastră (Psalmul 107:1).

Alegeţi să fiţi inspiraţi

Inspiraţi-vă pe voi înşivă şi pe copiii voştri citind biografii şi vizionând documentare despre
personalităţi precum David Livingstone, Dr. Ben Carson şi alţi misionari, lideri renumiţi sau oameni
care au învins greutăţi incredibile. Dacă este posibil, duceţi-vă copiii la concerte, festivaluri de ştiinţă,
galerii de artă şi alte locuri unde pot fi inspiraţi de marile realizări omeneşti. Studiaţi şi exploraţi
vieţile oamenilor mari din Biblie, într-o manieră distractivă şi creativă. Căutaţi punctele tari din
caracterul şi credinţa acestora pentru care Dumnezeu i-a putut folosi pe aceşti oameni în moduri
extraordinare (Evrei 11).

Faceţi o listă pozitivă

Enumeraţi toate lucrurile care vă fac pe voi sau pe copiii voştri să vă simţiţi bine şi
binecuvântaţi şi încorporaţi-le în viaţa voastră cât mai des posibil. Ori de câte ori aveţi emoţii
pozitive, opriţi-vă ca să le savuraţi şi mulţumiţi-I lui Dumnezeu pentru ele. Aceste emoţii pozitive vă

52
Seminare

vor ajuta să trăiţi vieţi mai îmbelşugate şi să fiţi mai puternici, mai de ajutor şi mai rezistenţi în faţa
provocărilor vieţii (Psalmul 103:2).

Revizii regulate

Este important să verificaţi regulat cum vă simţiţi voi înşivă şi toţi ceilalţi din familie. Aceste
„controale de rutină” vă ajută să ştiţi dacă cineva se simte trist, dacă are probleme sau este copleşit
de prea multe emoţii negative şi secătuitoare. Dacă vreunul dintre voi persistă într-o dispoziţie de
deprimare mai mult de o săptămână, acordaţi-i o atenţie deosebită şi ajutaţi-l să găsească moduri
pozitive pentru a se simţi mai bine.

 Unele familii fac aceste „controale de rutină” în fiecare zi, la masa de seară.
 Stabiliţi un astfel de moment, în fiecare seară de vineri.
 Alte familii preferă să aibă aceste discuţii de suflet, seara, înainte de culcare.

Alegeţi varianta cea mai convenabilă pentru voi şi familia voastră.

Suişuri şi coborâşuri

Invitaţi pe fiecare participant să descrie momentul în care au atins minima zilei – în care s-au
simţit epuizaţi emoţional sau potopiţi de emoţii negative. După ce au descris acest moment, invitaţi
pe cineva din grup – sau pe toţi ceilalţi – să-i răspundă într-o manieră plină de bunătate, amabilitate
şi înţelegere. Apoi invitaţi pe fiecare participant să descrie momentul cel mai bun sau de vârf al zilei –
acel moment în care au trăit emoţii pozitive, sănătoare. Bucuraţi-vă împreună cu ei! Luaţi parte la
momentul lor de uimire şi bucurie!

Scala fericirii

Desenaţi sau imprimaţi o riglă cu gradaţii de la 0 la 10, unde valoarea „0” înseamnă foarte,
foarte nefericit, iar „10” – foarte, foarte fericit. Pentru copiii mai mici, folosiţi o scală cu valori de la 0
la 5. Rugaţi pe fiecare să aprecieze cât de fericiţi se simt, pe acea scală de la 0 la 10 sau de la 0 la 5.
Apoi întrebaţi-i ce anume cred că îi va ajuta să urce la următorul nivel şi cum i-aţi putea ajuta să
ajungă sus, la valorile mai fericite.

Ce a mers bine?

La sfârşitul zilei, înainte de culcare sau în timpul cinei, întrebaţi pe fiecare: „Ce a mers bine
astăzi?”. Apoi întrebaţi-i: „Ce ai făcut tu sau alţii pentru a ajuta lucrurile să meargă aşa de bine?”

Mai puteţi să-i întrebaţi: „Ce anume nu a mers la fel de bine?” Recunoaşteţi acele emoţii
negative şi mângâiaţi-i, apoi întrebaţi: „Ce aţi învăţat din acestăa experienţă? Şi ce ar putea merge
mai bine data viitoare?”

Culori

Realizaţi o colecţie de nasturi viu coloraţi, pătrăţele de hârtie sau de pânză viu colorate.
Includeţi toate culorile curcubeului, plus negru, alb, gri, turcoaz, maro închis, ocru, chiar auriu,
argintiu, ivoar. Risipiţi-le pe masă. Rugaţi pe fiecare participant să aleagă o culoare care simt că

53
Seminare

reprezintă modul în care s-au simţit pe parcursul acelei zile, apoi invitaţi-i să spună de ce anume au
ales acea culoare. Ascultaţi cu interes şi simpatie istorisirea fiecăruia.

Recunoştinţă zilnică

La sfârşitul fiecărei zile, rugaţi pe fiecare membru al familiei să spună trei lucruri petrecute în
acea zi pentru care sunt recunoscători. Scrieţi-le pe toate într-un calendar sau jurnal şi încurajaţi pe
fiecare să fie recunoscători şi pentru lucrurile mici şi neobişnuite.

Gândiţi-vă

În familia voastră, cum aflaţi cum se simte fiecare membru şi pe care dintre aceste idei aţi vrea să le
încercaţi?

Activitate şi câteva gânduri de încheiere

 Împărţiţi fişele care îi vor ajuta pe participanţi să se gândească la moduri în care pot avea
emoţii mai pozitive şi mai sănătoase în viaţa lor şi a familiei lor. Acordaţi-le timpul necesar
pentru completarea fişelor.
 Rugaţi pe fiecare să împărtăşească soţului/soţiei sau unui alt membru al familiei câteva
dintre ideile pe care le-a avut în timpul atelierul.

Rugăciune de încheiere

Încheiaţi cu o rugăciune în care să Îi mulţumiţi lui Dumnezeu pentru emoţii. Rugaţi-L să vă

ajute să cultivaţi emoţii pozitive în viaţa voastră şi în familia voastră, la şcoală, biserică, serviciu şi în
comunitate.

54
Seminare

Emoţii pozitive şi sănătoase

Acesta este topul celor mai pozitive emoţii identificate de Barbara Frederickson şi prezentate în
cartea sa „Positivity”.

Emoţia Descriere şi versete biblice

Voioşie Să guşti umorul din situaţiile şi experienţele comice, să râzi cu ceilalţi oameni, să
nu te amuzi pe seama necazului altuia.
O inimă veselă este un leac bun. Proverbe 17:22
Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui…şi râsul îşi
are vremea lui. Eclesiastul 3:1.4
Uimire şi Sentimentul de uimire în faţa frumuseţii şi complexităţii creaţiei şi măiestriei lui
reverenţă Dumnezeu.
Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele: Te laud că
sunt o făptură aşa minunată. Minunate sunt lucrările Tale şi ce bine vede sufletul
meu lucrul acesta! Psalmi 139:13-14
Recunoştinţă Să fii recunoscător pentru darurile primite de la Dumnezeu şi de la alţi oameni şi
lucrurile bune din viaţa noastră.
Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile. 1 Tesaloniceni 5:18
Speranţă Să crezi să lucrurile se pot schimba în bine, mai ales când împrejurările sunt grele.
Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de
pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde. Ieremia 29:11
Inspiraţie Să fii inspirat de dragostea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Să fii inspirat de actele
măreţe şi nobile ale altor oameni. Să fii motivat să atingi ţinte mai înalte.
Filipeni 4:8
Psalmul 104 (inspirat de lucrările lui Dumnezeu)
Bucurie Să ai un sentiment de delectare şi fericire pură.
O inimă veselă înseninează faţa, dar când inima este tristă, duhul este mâhnit.
Proverbe 15:13
Preocupare Să fii curios şi să doreşti să descoperi mai multe lucruri despre ceva, să înveţi ceva
nou sau să te afunzi într-o activitate pozitivă sau creativă.
O soţie cu caracter nobil este aceea care îşi urmăreşte ţintele cu sârguință şi îşi
dezvoltă priceperea. Proverbe 31:10-31
Să te simţi preţuit Să ştii că ai făcut bine o treabă şi că Dumnezeu şi alţi oameni vor aprecia ceea ce
şi apreciat ai făcut.
Tot ce găseşte mâna Ta să facă, fă cu toată puterea ta! Eclesiastul 9:10
Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni.
Coloseni 3:23
Pace Să te simţi liniştit, în pace, calm şi mulţumit. Să fii liber de stres, griji şi teamă.
Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure
inima, nici să nu se înspăimânte. Ioan 14:27
În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica, pentru că frica
are cu ea pedeapsa şi cine se teme n-a ajuns desăvârşit în dragoste. 1 Ioan 4:18
Dragoste Să te simţi ataşat, aproape şi în siguranţă cu cineva căruia îi pasă de tine. 1
Corinteni 13:4-8

55
Seminare

Emoţii sănătoase şi pozitive în viaţa mea

Emoţia sănătoasă şi pozitivă Aş putea simţi mai mult această emoţie sănătoasă şi
pozitivă în viaţa mea dacă…

Voioşie

Uimire şi reverenţă

Recunoştinţă

Speranţă / optimism

Inspiraţie

Preocupare

Bucurie

Plăcerea lucrului bine făcut

Pace

Dragoste

56
Seminare

Emoţii sănătoase şi pozitive în viaţa familiei mele

Emoţia sănătoasă şi pozitivă Am putea simţi mai mult această emoţie sănătoasă şi
pozitivă în viaţa familiei noastre dacă…

Voioşie

Uimire şi reverenţă

Recunoştinţă

Speranţă / optimism

Inspiraţie

Preocupare

Bucurie

Plăcerea lucrului bine făcut

Pace

Dragoste

57
Seminare

Fişa pentru copii: Simţămintele mele

Scrie sau desenează când te simţi fericit, trist, furios şi iubit

Mă simt fericit atunci când… Mă simt trist atunci când…

Mă simt furios atunci când…. Mă simt iubit atunci când…

58
Seminare

Familii excepţionale, nevoi excepţionale:

Dizabilităţile în familia bisericii noastre

Willie şi Elaine Oliver, în colaborare cu Luana Greulich

Textul biblic

Şi iată că nişte oameni purtau într-un pat pe un slăbănog şi căutau să-l ducă înăuntru, ca să-l pună
înaintea Lui. Fiindcă nu aveau pe unde să-l ducă înăuntru, din pricina norodului, s-au suit pe
acoperişul casei şi l-au coborât cu patul printre cărămizi, în mijlocul adunării, înaintea lui Isus. Luca
5:18.19

Tema

Multe persoane cu dizabilităţi spun că se simt marginalizate în comunităţile lor de credinţă.

Însă, aceste persoane şi familiile lor mai spun şi că biserica şi credinţa lor joacă un rol important în
abilitatea lor de a face faţă vieţii de zi cu zi. Prin urmare, este nevoie ca pastorii, membrii, familia
bisericii, ca un tot, să-şi dezvolte capacitatea de înţelegere, compasiune şi acomodare a acelor
membri care au dizabilităţi în familia bisericii.

Introducere

Se estimează că 10% din totalul populaţiei globale, adică aproximativ 650 milioane de
oameni, au o dizabilitate. Se aşteaptă ca acest număr să crească odată cu îmbătrânirea populaţiei.
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură raportează faptul că aproximativ 75 de
milioane de copii sunt privaţi de educaţie din cauza sărăciei, a inegalităţii dintre sexe, a dizabilităţilor,
din cauza faptului că vorbesc o limbă minoritară, fac parte din populaţia indigenă, trăiesc în mediul
rural sau au o viaţă nomadă. Vedem deci că persoanele cu dizabilităţi adesea se găsesc în rândul celor
mai dezavantajaţi din comunităţile în care trăiesc.

O dizabilitate poate fi clasificată drept motorie, mentală, vizuală, de auz, de vorbire,

perceptibilă sau neperceptibilă (Kaufman-Scarborough şi Menzel Baker, 2005). Cu alte cuvinte, a avea
o dizabilitate înseamnă că abilitatea sau capacitatea ta este prejudiciată sau că dizabilitatea
împiedică sau îngreunează desfăşurarea activităţilor obişnuite ale vieţii. Un termen mai potrivit ar fi
excepţionalitatea, dată fiind încărcătura negativă pe care o are termenul de „dizabilitate”. Mai mult,
atunci când cineva aude cuvântul dizabilitate, are tendinţa de a se gândi la cineva imobilizat într-un
cărucior, la cineva însoţit de un câine-călăuză, sau cu alte probleme vizibile. Însă, mai sunt şi cei care
au dizabilităţi care nu sunt vizibile, nici uşor de detectat, cum ar fi persoanele cu deficit de auz sau
cele care suferă de autism.

Deşi persoanele cu dizabilităţi reprezintă un grup semnificativ din societate, încă mai avem
tendinţa să credem că este ceva neobişnuit sau ideea de dizabilitate ne face să ne simţim stânjeniţi.
Desigur, există un precedent pentru acest tip de gândire, în societate şi în biserică. Persoane cu
dizabilităţi existau în civilizaţiile antice, în Egipt, Sparta, Roma, China şi în lumea creştină timpurie,
însă documentele istorice nu acoperă decât ultimii 300 de ani. Istoric, în societate, persoanele cu
dizabilităţi au fost privite ca neputincioase şi au fost stigmatizate. În timpurile biblice, despre
persoanele cu dizabilităţi adesea se credea că au comis un păcat grav şi că sunt „necurate”, şi de

59
Seminare

aceea trebuiau izolate de restul oamenilor (Treloar 2000). În prezent, însă, perspectiva socio-politică
asupra dizabilităţii pune accentul pe crearea unui mediu adaptiv, potrivit pentru persoanele cu
dizabilităţi. Organizaţiile religioase, în primul rând biserica, sunt calificate pentru a crea un astfel de
mediu pentru cei care trăiesc cu dizabilităţi.

Activitate de grup (10-15 minute)

Notă: Facilitatorul poate face una sau ambele activităţi (deficienţe de vorbire sau deficienţe de auz),
în funcţie de timpul disponibil.

„Acum mă auzi?” (Activitatea pentru deficienţe de auz)

Materiale necesare: Activitatea:
 Dopuri de urechi Facilitatorul împarte la participanţi dopuri pentru
 Pătrăţele de hârtie urechi, pătrăţele de hârtie şi instrumente de
 Creioane / pixuri scris. Participanţii sunt rugaţi să-şi introducă
dopurile în urechi. Facilitatorul se duce la o
oarecare distanţă şi, cu spatele la participanţi,
citeşte o listă de zece cuvinte pe care
participanţii vor trebui să le scrie pe hârtie. La
sfârşit, îi întreabă câte cuvinte au reuşit să scrie.
Lista de cuvinte: Bază ● Varză ● Masă ● Mop ● Bun ● Plumb ● Pană ● Mână ● Râmă ● Sună

Interviu: Participanţii împărtăşesc cum s-au simţit şi ce au simţit în timpul activităţii. Imaginaţi-vă
cum se simte cineva cu deficienţe de auz, în timpul serviciului divin.
„Mergând în pantofi excepţionali”
(Activitate pentru dizabilitatea de învăţare sau deficienţele de vorbire)
Activitatea: Ce putem face?
 Scrieţi-vă numele cu litere de mână, timp  Ce ştim despre persoanele cu dizabilităţi?
de 1 minut.  Comunică diferit.
 Acum scrieţi-vă numele cu cealaltă mână,  Învaţă în mod diferit.
timp de 1 minut.  Văd lucrurile în mod diferit.
 De câte ori aţi reuşit să vă scrieţi numele  Fac faţă vieţii în mod diferit.
lizibil?  Fiţi cu grijă.
 Acum priviţi slide-ul* următor şi citiţi  Aşteptările sunt totul – simplul fapt că
cuvintele de acolo cât de repede puteţi. cine are o dizabilitate, nu înseamnă că
 Priviţi acelaşi slide şi citiţi culoarea cu este dizabilitat.
care este scris fiecare cuvânt.
Notă: Slide-ul 6 din prezentarea PowerPoint „Familii excepţionale cu nevoi excepţionale”

Să ne punem în locul persoanelor cu dizabilităţi – de la conştientizare la compasiune

În Luca 5:18,19, vedem nişte oameni care găsesc o cale de a aduce pe un om paralizat să
audă mesajul de speranţă propovăduit de Isus. Atunci când citim acest text, ne vin în minte mai
multe lucruri. Mai întâi, compasiunea şi grija pe care oamenii aceia au dovedit-o faţă de omul cu
dizabilităţi. Ei par să dea la o parte orice stigmat negativ pe care l-ar fi putut primi pentru asocierea
cu unul considerat „necurat” sau posedat de demoni, şi să nu ţină seama de faptul că ar fi putut să-şi
compromită statutul social. Vedem de asemenea credinţa extraordinară manifestată de acei oameni
şi de slăbănog, şi citim că Isus, când le-a văzut credinţa, a iertat păcatele slăbănogului şi l-a vindecat.

60
Seminare

Poate că aceşti oameni auziseră mai înainte solia lui Isus şi au fost transformaţi în aşa măsură
că au crezut că Isus putea face la fel şi pentru slăbănog. Entuziasmul lor trebuie să fi fost atât de
palpabil că un om care era paralizat de când se născuse, putea să capete speranţa posibilităţii de a fi
vindecat. Accentul în acest seminar nu cade doar pe credinţă şi vindecarea paraliticului, ci şi pe
compasiunea arătată de aceşti oameni. Atunci când îl primim pe Isus, suntem chemaţi să fim ucenici,
iar dovada credinţei noastre se vede în lucrările noastre – dragostea noastră unii pentru alţii (Ioan
13:35).

Activitate de grup
„Suntem la fel, dar diferiţi”

Materiale necesare:
 Ghem de sfoară
 Foarfece
Împărţiţi participanţii în grupuri de 8-10 persoane şi rugaţi-i să se aşeze în cerc. Facilitatorul ţine
ghemul de sfoară şi leagă capătul în jurul degetelor arătător şi mijlociu. Facilitatorul spune câteva
lucruri despre sine şi apoi, îi invită şi pe participanţi să se prezinte scurt (de exemplu: Mă numesc
Sally, sunt din Singapore. Sunt căsătorită de 20 de ani şi am două fiice etc.). Dacă un participant aude
pe cineva spunând despre sine ceva similar cu cele spuse de facilitator, strigă „şi eu!”, iar facilitatorul
îi aruncă ghemul de sfoară (dacă mai mulţi strigă „şi eu!”, aruncaţi ghemul doar unuia dintre ei). Cel
care a prins ghemul, va înfăşura sfoara în jurul celor două degete, apoi îşi spune numele şi
experienţa. Continuaţi până când toţi participanţii s-au prezentat cel puţin o dată. La sfârşit ar trebui
să aveţi o reţea de sfoară care îi conectează pe toţi participanţii între ei. Spuneţi-le participanţilor să
facă unu-doi paşi în interiorul cercului şi să observe cum reţeaua se destramă şi se slăbeşte.
Teme posibile pentru discuţiile de grup:
 Suntem legaţi unii de alţii într-un mod sau altul.
 Între noi există mai multe asemănări decât deosebiri.
 Nu trebuie să ne fie teamă de deosebirile dintre noi – rămânem uniţi în ciuda acestora.
 Conexiunile dintre noi ne fac mai conştienţi de nevoile noastre diferite.
 Suntem mai puternici ca şi comunitate atunci când ne recunoaştem responsabilitatea pe care
o avem unii faţă de alţii.
 Comunitatea este mai slabă atunci când nu suntem devotaţi unii altora.
Notă: Dacă împreună cu voi sunt şi persoane cu dizabilităţi sau care nu pot participa fără ajutor,
facilitatorul poate desemna pe cineva care să-i fie „prieten” sau ajutor.

Persoanele cu dizabilităţi şi familiile lor au nevoie de compasiunea dovedită de acei bărbaţi

din istoria biblică. Dacă istoria aceea s-ar scrie astăzi, foarte posibil ar include şi femei printre
personaje. Pentru că toţi cei care fac parte din biserică sunt chemaţi să devină conştienţi de nevoile
celor care trăiesc cu dizabilităţi. Studiile contemporane afirmă credinţa ca parte integrală a
experienţei omeneşti. Pentru mulţi care trăiesc cu o dizabilitate, credinţa este fundamentală în vieţile
lor şi consideră tradiţia religioasă, o forţă stabilizatoare (Speraw, 2006). Multe persoane cu
dizabilităţi declară că folosesc credinţa spirituală ca resursă adaptivă şi drept cale de a descoperi un
sens pentru dizabilitatea lor. La fel ca alţi credincioşi, şi ei doresc să slăvească pe Dumnezeu prin
vieţile lor şi prin oportunităţi de slujire în biserică şi în afara bisericii. Oamenii cu dizabilităţi sunt la fel
ca oamenii fără dizabilităţi: „suntem la fel, dar diferiţi.”

61
Seminare

Să nu ne oprim la compasiune

„Dacă judeci oamenii, nu mai ai timp să-i iubeşti.” Maica Teresa

Dacă persoanele cu dizabilităţi şi familiile lor văd biserica drept esenţială în dezvoltarea şi
hrănirea convingerilor lor spirituale, mulţi cred că biserica este limitată în abilitatea şi dispoziţia ei de
a sluji nevoilor lor. Astfel, este esenţial ca biserica să nu se oprească la compasiune, ci să caute căi de
a răspunde mai bine nevoilor pe care le au membrii cu dizabilităţi.

Ne putem ocupa de aceasta dintr-o perspectivă a teoriei sistemelor de familie. Sistemul

poate definit ca un tot identificabil alcătuit din mai multe părţi interconectate (Balswick şi Balswick,
2014). Privind la biserică prin prisma sistemelor, putem observa dinamica ce operează în familia
bisericii şi modul în care îi influenţează pe ceilalţi din familie. Familiile sunt cel mai bine înţelese ca
fiind interconectate şi interdependente, fiind imposibil de înţeles în izolare. Fiecare membru are o
responsabilitate faţă de „familie”, ca întreg.

Prin urmare, cum poate familia bisericii să răspundă mai bine la nevoile membrilor „familiei”
noastre care trăiesc cu dizabilităţi, şi la nevoile familiilor lor? Cum putem să trecem dincolo de
compasiune şi să devenim mai inclusivi cu toţi cei ce alcătuiesc familia bisericii? Începem prin a urma
exemplul lui Isus de slujire a celor neputincioşi – El îi vedea, Se ruga pentru ei şi le slujea.

Să încercăm să vizualizăm un cadru de tranziţie de la conştientizare, la compasiune, la

includere în slujire/familie.

Începem cu recunoaşterea reciprocă; devenim conştienţi de asemănările şi deosebirile dintre

noi. Unii oameni cu dizabilităţi cred că cei fără dizabilităţi se tem de ei – se tem de aspectele lor
diferite şi că ar putea greşi în modul în care relaţionează cu ei. Conştientizarea ne ajută să ieşim din
zona noastră de confort şi să îi recunoaştem pe cei din jurul nostru. Este o eroare să credem că ar
trebui să ignorăm aspectele diferite ale celorlalţi – aceasta nu este sensibilitate la receptivitate. Nu
este nimic greşit în a spune cuiva că poartă o cămaşă galbenă drăguţă, deşi a ta este albă. Devine un
lucru foarte rău dacă tratăm pe cineva în mod diferit pentru că poartă o cămaşă galbenă sau dacă îl
ignorăm pentru că nu poartă o cămaşă de aceeaşi culoare cu a noastră. Recunoscându-i pe ceilalţi,
noi îi afirmăm şi apreciem asemănările şi deosebirile dintre noi.

De la conştientizare suntem conduşi la compasiune. Compasiunea nu înseamnă să-ţi fie milă

sau îţi pară rău pentru cineva. Compasiunea înseamnă să simţi empatie pentru cineva care se
confruntă cu dificultăţi şi dorinţa profundă de a-l ajuta să-şi aline suferinţa. Într-un fel, compasiunea

62
Seminare

ne face să conştientizăm, iar conştientizarea ne conduce înapoi la compasiune. Ellen White scrie în
Faptele Apostolilor: „Dragostea divină face apelurile cele mai mişcătoare la inimă, atunci când ne
cheamă să dăm pe faţă aceeaşi milă duioasă pe care a manifestat-o Hristos” (pag. 550).

Iar compasiunea noastră ne determină să includem în slujire sau în familie. Odată ce am

devenit conştienţi şi manifestăm compasiune, mai trebuie să facem un pas şi să găsim moduri în care
să le facem loc membrilor cu dizabilităţi în familie şi/sau să răspundem mai bine la nevoile lor. Atunci
când Isus l-a vindecat pe slăbănog, El i-a spus: „scoală-te, ridică-ţi patul şi du-te acasă” (Luca 5:24).
Omul tocmai vindecat a făcut imediat ce i-a spus Isus şi „s-a dus acasă slăvind pe Dumnezeu”. El şi cei
care îl aduseseră acolo au plecat ca să le spună şi altora „lucrurile nemaipomenite” pe care le trăiseră
(vers. 25). La fel trebuie să facem şi noi cei care spunem că suntem creştini. După ce L-am întâlnit pe
Mântuitorul, suntem astfel propulsaţi nu doar ca să împărtăşim vestea cea bună despre puterea
vindecătoare a lui Dumnezeu şi să ne aprofundăm credinţa, ci şi ca să ne punem credinţa la lucru.

Slujirea membrilor cu dizabilităţi din familia bisericii

Intenţia noastră, în acest seminar, este să producem conştientizare, să adâncim compasiunea

şi să începem să ne gândim la nevoile speciale ale membrilor din biserica noastră care au dizabilităţi
de un fel sau altul. Nu vom enunţa paşii pentru iniţierea unei lucrări pentru persoanele cu dizabilităţi,
totuşi, acest seminar poate sluji ca precursor al unei astfel de iniţiative în biserica voastră. Ilustraţia 2
este o hartă mentală care poate sluji drept pistă de lansare pentru lucrarea destinată membrilor cu
dizabilităţi şi familiilor lor.

63
Seminare

Activitate de grup (10-15 minute)

„Încotro vom merge de aici?”

Formaţi grupuri de 8-10 persoane. Alegeţi secretar sau un purtător de cuvânt pentru fiecare grup.
Apoi grupul va încerca să identifice dizabilităţile existente în fiecare biserică. Discutaţi/descrieţi
fiecare dizabilitate, secretarul având grijă să noteze totul.
Din prezentarea PowerPoint, afişaţi slideul cu harta minţii (Ilustraţia 2). Fiecare grup se va gândi la ce
altceva ar mai putea fi adăugat pe aceastî hartă. Ce modificări sau adăugări sunt necesare în biserica
voastră pentru a sluji nevoilor membrilor cu dizabilităţi, mai ales dintre cele identificate. De ce are
nevoie biserica pentru a face loc în mijlocul ei pentru aceste persoane? În mod ideal, printre
participanţi vor fi şi membri cu dizabilităţi. Asiguraţi-vă că le ascultaţi glasurile şi le acordaţi
posibilitatea de a contribui cu sugestiile lor.
Apoi, invitaţi purtătorii de cuvânt să împărtăşească în plen ideile discutate în fiecare grup.

Resurse suplimentare:

North American Division Disability Ministries:

http://www.nadadventist.org/article/107374247/ministries-services/ministries/disabilities-ministries

Real Family Talk, cu Willie şi Elaine Oliver:

http://realfamilytalk.hopetv.org

64
Seminare

O perspectivă creştină asupra vizionării programelor TV seculare

S. Jospeh Kidder & David Penno

Textul biblic

Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este
curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă,
aceea să vă însufleţească. Filipeni 4:8

Introducere

Articolul de faţă urmăreşte să îi ajute pe părinţi să îşi educe copiii să judece problema
vizionării programelor TV dintr-o perspectivă creştină. Vom discuta despre vizionarea programelor TV
prin toate mijloacele disponibile astăzi. Chiar dacă oamenii folosesc mai puţin aparatul TV tradiţional,
studiile arată că vizionează mai multe programe TV pe diverse căi (internet, IPad, etc.). Principiile
adresate în acest articol se aplică şi la filmele văzute la cinema, pe Youtube, pe DVD etc.

Programele TV au un impact puternic asupra minţii copiilor noştri. Influenţează modul în care
ei văd lumea şi le modelează concepţia despre Dumnezeu. Deşi puţine familii au ales să elimine cu
totul vizionarea programelor TV, lucrul acesta devine tot mai dificil odată cu proliferarea mass-
mediei. Prin urmare, părinţii creştini trebuie să ştie cum să gestioneze vizionarea programelor TV în
căminul lor şi totodată, să îşi înveţe copiii să îşi formeze obiceiuri bune de vizionare a programelor
TV.

Studii despre vizionarea programelor TV

Potrivit studiilor realizate de Universitatea Michigan în 2010, copiii de 2-5 ani petrec
săptămânal în medie 32 de ore vizionând transmisiuni TV, DVDuri şi jocuri video. Copiii cu vârste între
6 şi 11 ani petrec în faţa televizorului circa 28 de ore săptămânal. Cercetătorii mai raportau şi faptul
că 71% dintre copiii cu vârste între 8 şi 18 ani au televizor în camera lor. Tehnologia mass-media
actuală oferă mai multe căi de acces la programele TV, via internet, telefoane mobile, iPaduri şi
tablete; în prezent, 41% din vizionare are loc pe aceste căi alternative. Aceasta a condus la o creştere
a timpului petrecut cu vizionarea programelor TV, chiar dacă vizionarea la televizor cunoaşte un
declin. Ca atare, este o nevoie şi mai mare de a gestiona bine timpul petrecut de copii în compania
programelor TV.

Acelaşi studiu a descoperit că „în 53% din familiile cu copii în clasele VII-XII, nu există reguli cu
privire la vizionarea televizorului.” De asemenea, mulţi părinţi îşi încurajează copilaşii să se uite la
televizor, care devine un pseudo-baby-sitter. Cu toate acestea, studiile arată că vizionarea
televizorului împiedică dezvoltarea cerebrală, favorizează comportamentele agresive şi diminuează
performanţa şcolară în rândul copiilor.

Toate acestea sugerează cu putere faptul că părinţii creştini cu copii mici trebuie să
gestioneze vizionarea televizorului în casele lor. Aceşti copii nu trebuie expuşi la aşa influenţe
puternice fără un control şi o supervizare responsabile. Părinţii care doresc să crească copii care să
umble cu Dumnezeu vor proceda în conformitate.

65
Seminare

Principii biblice

Atunci când vorbim de etica şi morala creştină, nu este suficient să evaluăm datele ştiinţifice
pro şi contra ceva; trebuie de asemenea să înţelegem aceste descoperiri în lumina principiilor şi
valorilor biblice. Creştinii trebuie să se consacre să studieze Biblia pentru a identifica valorile
spirituale fundamentale care vor sta la baza tuturor deciziilor morale şi etice.

Deoarece Biblia nu vorbeşte despre televiziune şi programe TV, va trebui să căutăm principii
referitoare la stilul de viaţă creştin şi care ne pot ajuta să stabilim care trebuie să fie atitudinea şi
conduita creştinului faţă de programele TV. Creştinul trebuie să fie condus de aceste principii atunci
când decide dacă va viziona sau nu un anume program TV.

Biblia îi îndeamnă pe creştini să aibă grijă ce lucruri îşi fac loc în mintea şi gândurile lor. Pavel
ne încurajează să ne focalizăm gândirea asupra a ceea ce este adevărat, onorabil, drept, curat, plăcut
şi cu o reputaţie bună (Filipeni 4:8). Astfel, orice program TV am alege, acesta trebuie să ne aducă în
minte ceea ce este curat şi înălţător şi care ne va ajuta în dezvoltarea noastră spirituală. Apostolul
mai spune că lucrurile pe care le lăsăm să ne pătrundă în minte, ne schimbă. „Noi toţi privim cu faţa
descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui” (2 Corinteni
3:18). Creştinii trebuie să aibă grijă ce anume le influenţează gândirea pentru că, în cele din urmă, vor
imita ceea ce privesc.

Ellen White ne spune cum trebuie creştinii să îşi focalizeze gândirea asupra lui Isus:
„Dumnezeu doreşte ca bărbaţii şi femeile să aibă o gândire trează şi onestă. Ei trebuie să urce la un
nivel tot mai ridicat, dobândind un orizont tot mai vast. Privind la Isus, vor fi schimbaţi în acelaşi chip
al Lui. Ei trebuie să îşi petreacă timpul căutând adevărurile veşnice ale cerului… Şi învăţând de la El,
motivaţiile şi afinităţile lor vor deveni ferme şi neschimbătoare.”

Prin urmare, cum ar trebui să se raporteze familiile creştine la vizionarea programelor TV în

căminul lor? Mai întâi, vom explora dacă viziunea de lume în programele TV seculare contrazic
viziunea creştină despre lume şi apoi, vom prezenta câteva principii şi practici care îi pot ajuta pe
credincioşi să gestioneze impactul programelor seculare asupra familiilor lor.

Viziunea seculară despre lume versus viziunea creştină despre lume

Televiziunea şi gândirea seculară

William Johnsson, în Meeting the Secular Mind, indică faptul că gândirea seculară este un pol
opus filozofiei creştine. El spune că milioane de americani merg la biserică, dar rareori aceasta este
prezentată la televizor. „Milioane de oameni se roagă – dar rareori la televizor. Mulţi oameni iau
decizii bazate pe principii creştine – dar televiziunea le ignoră. La televizor, oamenii par să meargă la
biserică doar pentru nunţi sau înmormântări. Uneori biserica oferă cadrul pentru un moment comic.
Clericii tind să fie portretizaţi ca inepţi, încurcă-lume sau pedanţi – uneori ca înşelători şi mincinoşi.”

Dumnezeu rareori este prezentat într-o lumină pozitivă, chiar dacă în viaţa reală, mulţi
oameni cred în El şi ascultă de El. De fapt, majoritatea oamenilor din SUA cred în Dumnezeu şi se
roagă Lui regulat sau ocazional. „Într-o situaţie extremă sau de panică, mulţi dau glas la rugăciuni
sincere şi autentice. Dar de cele mai multe ori, filmele cenzurează acest gen de reflectare a vieţii
reale.”

66
Seminare

Viziunea despre lume şi mediul secular portretizate la televizor îi influenţează pe creştini;

este practic imposibil să eviţi aceasta. Fără să ne dăm seama, valorile spirituale pot fi abandonate
pentru a fi îmbrăţişate valorile gândirii seculare. Oamenii pot să meargă cu credincioşie la biserică şi
să respecte tiparul de viaţă creştin; dar în lăuntrul lor, ei au devenit secularizaţi.

Oamenii cu influenţă din industria TV încearcă să schimbe viziunea despre lume a celor ce-i
urmăresc. Ken Matto prezintă următoarele declaraţii:

„Dacă putem începe să schimbăm atitudinile în această ţară, putem începe să schimbăm şi
comportamentul.” Grant Tinker, fost preşedinte al NBCTV

„Obiectivitatea este o eroare… există opinii diferite, dar cărora nu le acorzi aceeaşi greutate.”
Robert Bazell, la NBC News

Sondajul Lichtman Rothman realizat în rândul liderilor din mass-media arată „dintre liderii de
astăzi, 90% sunt pentru avort… 91% sunt pentru homosexualitate… şi doar 14% merg la biserică.”

Vizionarea constantă a televizorului îi poate influenţa pe creştini să gândească în moduri

seculare. De aceea noi trebuie să gestionăm ce anume vizionăm pentru că acestea ne vor influenţa
modul de gândire.

Televiziunea şi Dumnezeu

Poate problema cea mai mare cu televiziunea nu sunt violenţa, obscenitatea sau conţinutul
sexual, ci absenţa lui Dumnezeu. Oamenii de la televizor par să trăiască, să-şi rezolve problemele, să
facă planuri de viitor, să se căsătorească şi să crească copii fără nicio referinţă la Dumnezeu.

Un studiu publicat în 1994 a evaluat „modul în care este prezentată religia la orele de vârf, în
filmele difuzate de televiziunile prin cablu. Au stabilit frecvenţa şi distribuţia confesiunilor religioase,
registrul de comportamente religioase şi valenţa lor (pozitivă sau negativă), relevanţa (importanţa),
contextul (comic sau serios) al comportamentelor religioase în care erau angajate personajele.”
Cercetătorii au analizat 100 de episoade pe parcursul a cinci săptămâni şi au descoperit că „latura
religioasă a vieţilor personajelor nu este prezentată în mod tipic la televizor”. Analizând 1462 de
personaje, cercetătorii au stabilit că doar 5,6% aveau o afiliere religioasă identificabilă. „Activitatea
religioasă este prezentată rareori. Atunci când este prezentată, de puţine ori constituie tema centrală
a scenei şi de cele mai multe ori apare ca activitate personală şi privată. Concluzia acestui studiu este
că prezentarea sporadică a religiei şi spiritualităţii tinde să transmită în mod simbolic, mesajul că
religia nu este foarte importantă deoarece rareori constituie un factor în vieţile oamenilor de la TV
sau în situaţiile sociale pe care le prezintă.” Deşi acest studiu a fost realizat în 1990, puţini ar putea
susţine că televiziunile seculare de astăzi prezintă o imagine mai pozitivă sau mai corectă a religiei.
Categoric, situaţia s-a deteriorat.

Alţii susţin că televizorul ne alterează modul în care percepem realitatea, ca şi creştini.

Televiziunea oferă o experienţă vizuală care este o experienţa mult reinterpretată dintr-o perspectivă
artificială. Această simulare devine noua noastră realitate. Noi abandonăm lumea naturală creată de
Dumnezeu în favoarea uneia recreate de om. Emoţiile negative, violenţa, crimele captează atenţia
telespectatorului mai repede şi o reţin mai mult timp decât ceea ce este paşnic, plin de pace şi

67
Seminare

frumos. Ca atare, televizorul se focalizează asupra primelor, iar pe cele din urmă le prezintă ca ceva
neobişnuit şi rar întâlnit în viaţa reală.

Vizionarea constantă a televizorului poate contribui la transformarea creştinilor în oameni

care sunt purtaţi încoace şi-ncolo de orice vânt de învăţătură şi incapabili să deosebească adevărul de
minciună.

Televiziunea şi miturile lumii

Programele TV adesea prezintă o anumită realitate şi versiune a vieţii contrară modului

creştin de vieţuire. Televiziunea adesea ne spune că fericirea poate fi obţinută în primul rând prin
posesiuni materiale, popularitate sau putere.

Adulţii şi copiii văd la televizor oameni frumoşi, care poartă haine scumpe, conduc maşini
luxoase, trăiesc în case magnifice şi trăiesc în orice stil de viaţă imaginabil cu autonomie deplină şi de
multe ori, fără să dea socoteală nimănui pentru nimic.

Televiziunea şi programele ei sugerează faptul că anumite trăsături omeneşti: să arăţi bine, să

fii puternic, să fii bogat, sunt sigurele căi pentru a avea succes în societate. Biblia, pe de altă parte,
declară că ceea contează în viaţă este să cunoaştem pe Dumnezeu şi să umblăm cu El (vezi 1 Ioan
1:6). Mesajul Bibliei vorbeşte tare şi clar: odată ce omul primeşte darul harului şi al mântuirii lui
Dumnezeu, Dumnezeu îl conduce să se focalizeze asupra problemelor spirituale, aşezându-le mai
presus de orice interes lumesc trecător.

De multe ori, părinţii petrec ore lungi la o slujbă pe care o urăsc pentru a putea achiziţiona
luxul promovat de mass-media, afundându-se tot mai mult în datorii. Acest sindrom al muncii
excesive conduce la relaţii de familie tensionate şi divorţ. Eşecul în a obţine frumuseţea
computerizată şi sintetizată, văzută la televizor, este considerat a fi o tragedie atât de profundă, că
tineri şi mai puţin tineri deopotrivă derapează în tulburări de alimentaţie, nevroze şi ajung să ia
medicamente pentru a face faţă situaţiei.

În timp ce copiii se uită la televizor, ei devin produse ale unei fabrici de imagini care le spune
cum să se poarte cu părinţii şi cei de-o vârstă cu ei. Totodată, li se spune ce anume să dorească, ce
anume să ceară, ce aşteptări să aibă şi chiar ce să pretindă de la ceilalţi. Nu este de mirare că unii
tineri sunt convinşi că totul li se cuvine. Ei ajung să considere un drept din naştere ca lumea să le
ofere tot luxul posibil; că părinţii trebuie să plătească pentru maşină, haine, facultate; că doar ce este
la modă este acceptabil; că oamenii arătoşi sunt mai valoroşi decât cei cu un fizic obişnuit; că nu este
nicio dilemă morală ca un bun creştin să arate şi să se comporte ca Beyonce, Miley Cyrus, Justin
Timberlake sau rapperii „gangsta”; că mâncarea „junk” constituie alimentaţia de bază pentru
majoritatea oamenilor sau că un „happy meal” te va face „happy”.

Gerbner şi Gross de la Universitatea din Pennsylvania au descoperit că telespectatorii din

categoria „grea” au păreri despre lume care diferă de realitatea factuală. Ei cred că lumea are mai
mulţi specialişti, atleţi, actori şi detectivi decât sunt în realitate. Cred că societatea este mai bogată
decât este de fapt. Văd lumea ca fiind mai periculoasă decât este cu adevărat şi, ca urmare, sunt mult
mai temători decât telespectatorii din categoria uşoară sau cei care nu se uită deloc la televizor.
Televiziunea îi face pe tineri să îşi dorească viaţa celor celebri şi bogaţi, în acelaşi timp generând
teama care controlează aspecte importante ale vieţii lor.

68
Seminare

Televiziunea şi valorile morale creştine

Jerry Mander, fost preşedinte al postului CBS, în controversata sa carte Four Arguments for
the Elimination of Television, susţine că televiziunea nu minte doar uneori, ci tot timpul. Minte în
modul în care descrie viaţa, în modul în care prezintă ştirile, în soluţiile pe care le oferă la problemele
complexe, şi în defăimarea valorilor acceptate. Pe de altă parte, televiziunea conferă legitimitate
prejudecăţilor, necinstei şi egoismului, glorifică pervertirea sexului, drogurile, consumul de alcool,
fumatul. Această corupere constantă a adevărului va influenţa în cele din urmă totul şi va avea un
efect profund asupra moralităţii, a modului de viaţă şi a relaţiei cu Dumnezeu.

Pavel spune că credincioşii creştini sunt înnoiţi prin transformarea minţii lor (Romani 12:1-2).
Consolidarea este importantă în procesul de dezvoltare a atitudinii faţă de ceea ce este bine şi ceea
ce este rău. Părinţii trebuie să ştie cum să ia decizii etice competente, bazate pe valorile şi principiile
creştine şi apoi să-şi înveţe şi copii să facă la fel. Părinţii trebuie să fie conştienţi de faptul că
televiziunea este un alt factor cu autoritare care poate acţiona împotriva acestui proces.

Managementul creştin al vizionării programelor TV

Este loc pentru televizor în căminul creştin? Mulţi văd potenţialul pentru bine în ciuda tuturor
problemelor, totuşi pentru unii creştini, răspunsul este nu. Nu există un răspuns simplist şi clar la
această problemă. Mai mult, mulţi dintre cei care obiectează la prezenţa televizorului, o fac doar
teoretic, dar în practică, se uită la programe TV şi le permit şi copiilor lor să facă la fel. Ca atare, este
nevoie de principii care să ajute familiile să şi practice o abordare creştină în ce priveşte vizionarea
programelor TV seculare.

Control în vizionarea TV

Cei mai mulţi creştini vor continua să se uite la TV, acasă şi în alte locuri, şi îşi vor lăsa şi copiii
să facă la fel. Copiii trebuie învăţaţi să gestioneze bine lucrurile la care sunt expuşi. Televiziunea nu
face excepţie. Este important ca atunci când familiile aleg să aibă televizor în casă, să le arate copiilor
şi să-i înveţe cum să aleagă ce vizionează şi cât timp vizionează. Când părinţii se implică pentru a-şi
ajuta copiii să înţeleagă natura televiziunii şi cum să vizioneze cu un ochi critic, copiii sunt mai apţi să
facă distincţia între oamenii reali, personajele realiste şi personajele imaginare.

Iată câteva sugestii pentru cei care au televizor în casă.

Limitaţi timpul de vizionare

Un mijloc eficient de reducere a consumului TV în rândul copiilor este limitarea folosirii

televizorului. Lucrul acesta se poate face în două moduri. Un mod este să interziceţi televizorul în
cursul săptămânii. Astfel, copiii nu vor mai fi atât de tentaţi să se grăbească să termine cât mai
repede temele pentru a se uita la programele favorite. Cealaltă opţiune este să le permiteţi copiilor
să se uite la televizor şi în zilele de şcoală, dar să limitaţi timpul la maxim o oră pe zi. Părinţii pot
implementa acest plan cu condiţia să le ofere copiilor activităţi sănătoase cu care să-şi umple orele
devotate până atunci televizorului. De fapt, pentru cei mai mulţi copii, o viaţă socială bogată este
mult mai satisfăcătoare decât consumul de televiziune.

69
Seminare

Evaluaţi conţinutul programelor TV

Găsiţi moduri în care să interacţionaţi intelectual cu ceea ce vă furnizează televizorul.

Creştinul are responsabilitatea de a se raporta cu discernământ şi în mod informat la orice mijloc
mass-media şi să determine cum le poate folosi cel mai bine pentru slava lui Dumnezeu.

David Marc, profesor de civilizaţie americană, prezintă o perspectivă provocatoare,

observând că „distincţia între a filtra televiziunea prin propria judecată şi a o lua aşa cum se prezintă,
nemestecată, este critică. Este diferenţa dintre activitate şi pasivitate. Este ceea ce păzeşte
televiziunea de a deveni instrumentul omogenizator, monolitic, totalitar care spun că ar fi, acei critici
alarmişti.” Noi trebuie să ne uităm la televizor cu o minte activă care răspunde cu o viziune creştină
asupra lumii. Noi suntem responsabili pentru ceea ce ne comunică televiziunea.

Iată o listă de întrebări care îi pot ajuta pe creştini să evalueze mass-media. Pe toţi cei care
decid să păstreze un televizor în casă, i-ar ajuta să acorde atenţie acestor întrebări.

1. Prezentarea de la televizor contribuie la înţelegerea unor idei meritorii?

2. Prezentarea de la televizor ajută la clarificarea problemelor actuale?
3. Prezentarea se străduieşte să exprime gândurile cele mai bogate în limbajul cel mai clar?
4. Prezentarea menţine un echilibru între apelurile emoţionale şi intelectuale?
5. Prezentarea prezintă cu acurateţe aşteptările normale ale vieţii?
6. Prezentarea foloseşte elemente de violenţă, limbaj necorespunzător, implicaţii sexuale
pentru a-şi transmite ideile?
7. Prezentare dă dovadă de gust, judiciozitate, fineţe?
8. Prezentarea facilitează o mai bună înţelegere a celorlalţi şi îl încurajează pe telespectator să
se poarte cu amabilitate cu semenii?
9. Prezentarea promovează sau perpetuează valorile spirituale pe care le susţineţi?
10. Prezentarea ar putea fi recomandată şi unui alt credincios creştin?

Stabiliţi un exemplu

Indiferent de restricţiile pe care părinţii le instituie pentru copii, cu privire la vizionarea

programelor TV, acestea nu vor fi de mare folos dacă părinţii înşişi nu învaţă să îşi controleze propria
dorinţă de a se uita la televizor. Copiii învaţă din exemplu. „Nu ajută la nimic ca părintele să îi
interzică copilului să se uite la televizor, dacă el continuă să se uite fără nicio remuşcare. O atare
ipocrizie îl învaţă pe copil să nesocotească şi alte porunci parentale.” Părinţii trebuie să le ofere
copiilor un model de bune obiceiuri de vizionare a programelor TV.

Mulţi dintre noi trebuie să luăm decizia mai înainte de a petrece timp la televizor. Nu doar în
dreptul nostru, ci şi pentru copiii şi nepoţii noştri. O regulă bună pentru deschiderea „cutiei magice”
poate fi să verificăm dinainte ce anume ar merita atenţia noastră în ziua respectivă. Aceasta
înseamnă că va trebui să petrecem câteva minute citind programul. Lucrul acesta se va dovedi
folositor. În loc de a apăsa automat pe butonul de pornire, indiferent ce ar fi la televizor,
selectivitatea ar trebui să constituie rutina zilnică.

Iată câteva sugestii pentru gestionarea vizionării programelor TV:

70
Seminare

1. Dacă vă uitaţi la televizor, insistaţi să fie programe bune care cultivă bunele valori morale şi
caracterul frumos.
2. Dacă este posibil, nu ţineţi în casă decât un singur televizor. Nu îl ţineţi într-un loc
proeminent. Când nu e folosit, acoperiţi-l sau, dacă este portabil, mutaţi-l în debara.
3. Selectaţi cu grijă programe care vor fi interesante şi informative pentru întreaga familie.
faceţi aceasta din timp pentru a elimina selecţia spontană şi la întâmplare. Nu apelaţi prea
des la televizor, ca mijloc de distracţie, pentru că riscaţi să devină un obicei. Nu vă lăsaţi copiii
să pornească televizorul fără permisiunea voastră.
4. După vizionarea unui program, discutaţi cele văzute cu familia. Încurajaţi discernământul
creştin întrebându-i dacă programul ar fi sau nu pe placul lui Dumnezeu. Arătaţi-le copiilor că
au dreptul şi datoria să evalueze, nu doar să accepte pasivi ceea ce le oferă programele TV.
Standardele lor sunt standardele lui Isus Hristos şi ale bisericii Sale, în toate aspectele vieţilor
lor.

Concluzie

Am examinat câteva dintre principiile biblice şi provocările legate de efectele televiziunii.

Ţinând cont că cei mai mulţi creştini vor continua să aibă în casă un televizor şi îşi vor lăsa copiii să
vizioneze programele TV, propunerea noastră este ca părinţii să controleze şi să gestioneze timpul
petrecut la televizor şi programele vizionate de către copiii lor. Lucrul acesta se poate face prin
limitarea timpului, evaluarea conţinutului şi oferirea unui exemplu.

O încheiere potrivită este sfatul pe care apostolul Pavel li-l dă filipenilor: „Încolo, fraţii mei,
tot ce este adevărat, tot ce este nobil, tot ce este drept şi curat, tot ce este plăcut şi cuviincios, orice
este excelent şi admirabil – cu acestea să vă umpleţi gândurile” (Filipeni 4:7-8).

Cum să folosiţi aceste articol

Mai jos aveţi câteva sugestii despre modul în care părinţii pot folosi acest articol:

1. Întrebaţi copiii care sunt argumentele pro şi contra vizionării programelor TV.
2. Rugaţi copiii să prezinte câteva alternative la televizor care le-ar face plăcere.
3. Discutaţi cu copiii despre modul în care ceea ce îngăduim să ne pătrundă în minte, exercită
asupra noastră o influenţă bună sau una rea.
4. Părinţii pot discuta cu copiii lor, principiile biblice prezentate în acest articol.
5. Recapitulaţi împreună cu copii, ideile prezentate în articol.
6. Copiii mai mari pot scrie o recenzie la acest articol.
7. Arătaţi-le care sunt foloasele exercitării controlului în ceea ce vizionăm la televizor.

Bibliografie

Boyse, K. Thelevision and Children. http://www.umich.edu/yourchild/topics/tv.htm

Ellen White, Selected Messages, vol. 1
Johnson, E. (1985). Meeting the Secular Mind: Some Adventist Perspectives
Matto, K. The Dangers of Television. Htp://www.inplainsite.org/html/dangers_of_television.html
Skill, T & Robinson, D. The Portrayal of Religion and Spirituality on Fictional Network Television,
Review of Religious Research

71
Seminare

Kappelman,T.
ttp://www.probe.org/site/c.fdKEIMNsEoG/b.4217905/k.A431/We_Are_Television.html
Warholak, G. (1996). Adaptare după o broşură scrisă de Kevin Perrota şi publicată de către
Departamentul Educaţie Religioasă al Arhidiocezei Ortodoxe Greceşti a Americii de Sud şi de Nors.
http://www.theologic.com/oflweb/curren/tv02.htm
Mander, J. (1978). Four Arguments for the Elimination of Television
Solomon, J. (2002). http://www.leaderu.com/orgs/probe/docs/tv.html.
Marc, D. (1996). Demographic Vistas: Television in American Culture

Semne ale dependenţei TV

1 Înregistraţi alte programe TV difuzate la aceeaşi oră cu cel pe care îl urmăriţi.

2 Urmăriţi un program cu aşteptarea că veţi vedea şi ceva păcătos şi vă face plăcere atunci
când se întâmplă.
3 Luaţi cina în faţa televizorului.
4 Vă neglijaţi soţia sau familia pentru un program TV.
5 Aşteptaţi cu nerăbdare un program TV, dar vă neglijaţi cu uşurinţă activităţile spirituale.
6 Conversaţiile voastre abundă în comentarii despre ce-aţi mai văzut la televizor.
7 Televizorul ia locul studiului Bibliei, devoţionalului sau al altarului de familie.
8 Nimeni nu are voie să vorbească în timp ce merge televizorul.
9 Vă grăbiţi să ajungeţi acasă ca să nu pierdeţi un program TV.
10 Vă uitaţi la televizor până noaptea târziu, în mod regulat.
11 Atunci când aveţi musafiri, lăsaţi televizorul să meargă şi v-aţi dori să plece mai repede.
12 Lăsaţi televizorul să gândească în locul vostru.
13 Porniţi televizorul imediat ce intraţi în casă sau cum v-aţi trezit dimineaţa.
14 Televizorul merge şi în timp ce vă faceţi treburile casnice.
15 Vă distrează chiar păcatele care L-au trimis pe Isus pe cruce.
16 Începeţi să adoptaţi idei şi atitudini contrare Scripturii.
17 Nu mai ieşiţi nicăieri, ci aţi tocit de tot canapeaua.

72
Resurse
Leadership

73
Resurse Leadership

Sex, droguri şi alcool:

ce spun studenții adventişti despre rolul părinţilor şi al religiei
Alina Baltazar, Duane McBride, Curtis Vanderwaal şi Kathryn Conopio

Anii de facultate adesea implică experimente cu alcool şi alte droguri, care pot începe în
perioada adolescenţei şi continua şi în timpul facultăţii (Misch, 2010). Astfel de comportamente sunt
influenţate de supervizarea parentală diminuată, conjugată cu interacţiunea crescută cu un mai mare
număr şi diversitate de persoane de aceeaşi vârstă (Misch, 2010). Trei sferturi (75.6%) dintre tinerii
de vârstă studenţească au consumat alcool în anul anterior, dintre care 57.9% recunosc că s-au şi
îmbătat în decursul aceluiaşi an, o treime îndeplinind criteriile pentru consum excesiv de alcool în
ultima lună (Johnston et al., 2014). Mulţi studenţi cred că a bea „la greu” este o parte normală a vieţii
de student (Luquis, Garcia & Ashford, 2003). Chiar dacă alcoolul este cel mai consumat, nu este
singura substanţă consumată în campusuri. Marijuana este drogul ilicit cel mai folosit în campusurile
universitare din SUA, 35.5% dintre studenţi raportând că au fumat marijuana în ultimul an (Johnston
et al., 2014).

O mare majoritate a tinerilor de vârsta facultăţii sunt activi sexual; aproximativ 65% dintre
aceştia au avut raporturi sexuale în ultimele 12 luni (American College Health Association, 2011).
Există un număr de probleme asociate cu diverse forme de activitate sexuală: mai mulţi parteneri de
sex, activitate sexuală neprotejată care poate duce la transmiterea infecţiilor şi la sarcini
neplanificate (Centers for Disease Control, 2009).

Studiile au analizat mai multe variabile care pot influenţa comportamentul sexual.
Religiozitatea nu pare să reducă substanţial activitatea sexuală; 80% dintre creştinii evanghelici
necăsătoriţi cu vârste între 18 şi 29 de ani au participat la activităţi sexuale (Albert, 2009). Acest
procent se apropie de cel al adulţilor necăsătoriţi ne-evanghelici de aceeaşi vârstă – 88%. Consumul
de alcool şi alte droguri creşte riscurile de natură sexuală în rândul studenţilor (Klein, Geaghan &
MacDonals, 2007).

Studiile susţin că părinţii influenţează într-o diversitate de moduri, comportamentul copiilor

în ce priveşte consumul de alcool, droguri, activitatea sexuală. Monitorizarea parentală riguroasă în
perioada de adolescenţă a fost asociată cu un mai mic consum de alcool şi droguri, fapt care, indirect,
reduce şi riscul ridicat de consum din anii de facultate (Arria et al., 2008). Structura familiei în
perioada de facultate şi anumite caracteristici ale familiilor studenţilor din perioada adolescenţei le
influenţează convingerile şi comportamentele de mai târziu.

Davidson şi colegii (2008) au descoperit că familiile intacte, în care soţii au rămas împreună şi
continuă să se iubească, au un impact mai puternic asupra comportamentelor sexuale riscante decât
religiozitatea.

Din 1990 încoace, Universitatea Andrews, instituţie adventistă de ziua a şaptea din Michigan,
SUA, conduce la fiecare cinci ani, un studiu asupra factorilor de protecţie şi de risc pentru sănătatea
tinerilor. Cercetătorii raportează că rezultatele ultimului studiu, desfăşurat în 2012, sunt similare cu
rezultatele studiilor din 2005 şi 1999. Rezultatele indicau o mai mică implicare în consumul de droguri
şi alcool şi activităţi sexuale premaritale, comparativ cu populaţia din campusurile studenţeşti, în
general (Helm et al., 2009; Hopkins et al., 2004; Helm et al., 2009; Baltazar, VanderWaal & McBride,

74
Resurse Leadership

2012). Analiza datelor a evidenţiat faptul că variabile precum credinţa religioasă şi participarea la
activităţi religioase, legături strânse de familie şi relaţia cu alţi adulţi conduc la rate mai mici ale
consumului de alcool şi droguri şi ale sexului premarital.

Analiza datelor oferite de studiul din 2012 identifică anumite domenii în care religia şi părinţii
au impactul cel mai mare asupra consumului de alcool – substanţa cea mai obişnuită în campusuri.
Credinţa că „trupul meu este templul lui Dumnezeu” şi că „Dumnezeu doreşte să am grijă de trupul
meu şi să evit consumul de alcool, tutun şi alte droguri” s-a evidenţiat ca un factor protectiv
împotriva consumului de alcool. Cei care s-au declarat de acord cu această afirmaţie au fost cu 61%
mai puţin pasibili să consume alcool în săptămâna anterioară. Variabila parentală cea mai puternică
s-a dovedit a fi faptul că „pot să discut cu mama despre probleme sensibile ca drogurile, sexul,
alcoolul” – cu rezultatul diminuării cu 30% a riscului de a consuma alcool în cursul ultimei săptămâni.

Cât priveşte comportamentul sexual, câteva variabile au evidenţiat corelaţii similare, cu

câteva diferenţe între băieţi şi fete. Tinerele care se simt confortabil să discute cu mamele lor despre
droguri, sex şi alcool, merg regulat la biserică, citesc frecvent Biblia sau cred că Dumnezeu doreşte ca
ele să aibă grijă de trupul lor, prezintă un risc semnificativ redus de a avea parteneri sexuali multipli
pe parcursul vieţii. În ce priveşte băieţii, frecvenţa participării la biserică, citirea Bibliei sau
cunoaşterea faptului că pot cere ajutorul lui Dumnezeu au ca rezultat reducerea semnificativă a
riscului de a avea mai mulţi parteneri sexuali de-a lungul vieţii.

În timp ce această informaţie este utilă şi încurajatoare, este important să vă spunem şi restul
istoriei. Am dorit să aflăm chiar de la tineri ce anume cred despre consumul de droguri şi alcool şi
despre comportamentul sexual, cu un accent special pe rolul pe care religia şi părinţii îl joacă în
definirea acestei concepţii. Pentru aceasta a fost realizat un studiu în iarna anului 2013.

Liderii studenţilor de la Andrews au recrutat studenţi de la cursurile de Psihologie, Sociologie

şi Studii de Familie, ca să facă parte dintr-unul din cele şase focus-grupuri. Studenţii trebuiau să aibă
vârstele între 18 şi 25 de ani şi să fie necăsătoriţi şi să răspundă la întrebări semi-structurate şi cu
final deschis, cu privire la motivele pentru care studenţii se angajau în comportamente de risc pentru
sănătate precum consumul de alcool şi droguri şi raporturile sexuale. La studiu au participat 53 de
studenţi, dintre care 57% fete şi 43% băieţi.

La întrebarea despre ce cred despre consumul de alcool şi droguri, studenţii au răspuns:

- Este ceva ce se practică la petreceri sau diverse ocazii.

- Este considerat o parte normală a vieţii studenţeşti.
- Consumul variază de la abstinenţă totală la consum regulat.
- Mulţi studenţi au răspuns că ei cred că este greșit să consumi alcool şi droguri. „Cred că şi din
cauză că aici [în campus] este ceva tabu.”

La întrebarea despre ce anume cred că influenţează folosirea substanţelor de către studenţi,

participanţii la studiu au răspuns:

- Este un mod de a face faţă stresului, ajutându-i pe studenţi să doarmă, şi o cale de evadare.
„Ameliorează stresul.”
- Studenţii au afirmat că le este uşor să găsească prieteni care folosesc sau care nu folosesc
aceste substanţe. Au negat că ar exista o presiune din partea grupului, dar au spus că de

75
Resurse Leadership

regulă, atunci când folosesc aceste substanţe, studenţii sunt împreună cu colegii/prietenii lor,
la evenimente sociale.
- Există o anumită doză de curiozitate în legătură cu încercarea substanţelor şi ei cred că este
un mod de a se distra. „Te-ai săturat să fii liniştit şi să faci ceea ce ţi se spune şi îţi doreşti să
fii un pic diferit şi să faci ceva rău.”

Rugaţi fiind să se gândească la motivele pentru care studenţii ar consuma cantităţii mari de
alcool (adică mai mult de 5 pahare într-o singură ocazie), studenţii au răspuns:

- Poate fi ceva accidental, adică studenţii nici realizează faptul că au băut atât de mult.
- Persoana în cauză poate fi dependentă de alcool.
- Poate fi un mod de a scăpa de probleme şi de „a-şi îneca durerea emoţională”.

Întrebaţi care cred că este rolul pe care îl joacă religia, temele cele mai comune au fost:

- Religia stabileşte standarde morale care influenţează comportamentul. „Cred că religia joacă
un rol prin faptul că îi temperează pe cei mai mulţi oameni religioşi ca să nu bea sau să nu
bea în exces.”
- Cred că trupul este templul lui Dumnezeu şi de aceea, nu trebuie să înghiţim nimic dăunător.
- Influenţa religioasă este condiţionată de asumarea de către tânăr a valorilor biblice.

Rolul părinţilor include:

- Părinţii care nu consumă alcool/droguri sunt o influenţă bună în viaţa copiilor lor. Părinţii
care consumă alcool/droguri pot să fie un exemplu de ce nu este bine să faci, în special
atunci când copilul simte că lucrul acesta a fost în detrimentul său.
- Participanţii la studiu au fost de părere că părinţii nu trebuie să fie nici prea stricţi, nici prea
îngăduitori. Dacă părinţii sunt prea stricţi, copilul poate ajunge să se răzvrătească. Dacă sunt
prea îngăduitori, copilul poate ajunge la concluzia că părinţilor nu le pasă dacă se atinge sau
nu de aceste substanţe. Atunci când părinţii îşi exercită autoritatea şi discută cu copiii despre
regulile pe care trebuie să le respecte, comunicarea dintre ei devine mai deschisă. „Eu cred
că părinţii trebuie să le ofere copiilor motive bune pentru care să nu facă ceva, şi nu doar să
le impună nişte reguli fără nici un fel de fundament sau justificare.”
- Relaţia dintre copil şi părinţi a fost de asemenea văzută ca fiind importantă. Dacă ai o relaţie
apropiată cu părinţii, nu vrei să îi dezamăgeşti făcând ceva cu care ştii că nu sunt de acord.

Răspunsuri mai diverse s-au primit la întrebările legate de comportamentele sexuale în

rândul studenţilor adventişti.

- Sexul este considerat subiect tabu în campus.

- Opiniile diferă mult cu privire la comportamentele sexuale, de la cei care nici măcar nu s-ar
săruta înainte de nuntă până la cei care consideră că relaţiile sexuale ocazionale sunt OK.
- Studenţii cred că nu există suficientă informaţie cu privire la standardele pentru gesturile de
tandreţe: până unde poţi merge, care este limita dincolo de care păşeşti pe teren interzis?
- Există un standard dublu, potrivit căruia este mai acceptabil ca bărbaţii să aibă relaţii sexuale
decât femeile, deşi ambele sexe sunt implicate în act.
- Adesea, femeile se simt presate să aibă relaţii sexuale cu prietenul pentru a nu-l pierde.

76
Resurse Leadership

- Membrii grupului în general cred că actul sexual îşi are locul în cadrul mariajului: „adică ar
trebui să aştepţi până la căsătorie”.
- Studenţii au dificultăţi în controlarea dorinţelor sexuale. „Chiar dacă ştiu că nu este bine,
poate s-au autoconvins de altceva.”
- Există anumite lupte cu masturbarea şi pornografia.
- Sunt conştienţi de faptul că relaţiile sexuale premaritale le pot afecta negativ relaţiile şi
sănătatea mentală.

Participanţii au identificat factorii care le-au influenţat modul în care percep relaţiile sexuale:

- Colegii şi prietenii i-au încurajat să aibă relaţii sexuale. „Şi atunci când prietenii îţi spun să faci
ceva, iei aminte, nu?”
- Muzica şi mass-media care fac din relaţiile sexuale ceva obişnuit.
- Presiunea de a avea relaţii sexuale creşte proporţional cu timpul petrecut împreună de către
cei doi.

Există moduri specifice în care religia îşi exercită influenţa asupra comportamentelor sexuale:

- Valorile religioase ne învaţă că relaţia sexuală este rezervată pentru căsătorie. „Pentru că
sunt o persoană religioasă, înţeleg de ce Dumnezeu doreşte să aştept până mă căsătoresc.”
- Dacă ai o credinţă religioasă, aceasta îţi dă putere ca să îţi stăpâneşti impulsurile sexuale care
tu ştii că sunt destinate vieţii maritale.
- Participanţii cred că Biblia nu este foarte clară în ce priveşte sexul premarital. Nu cred că
există un verset care să spună explicit: „Să nu ai relaţii sexuale premaritale.” Stundenţii au
remarcat că există o grămadă de istorii în care eroii biblici au avut relaţii sexuale premaritale,
ceea ce transmite un mesaj ambiguu.

Rolul părinţilor în influenţarea comportamentului sexual este similar cu rolul pe care îl joacă
în influenţarea consumului de alcool/droguri.

- Dacă ai o relaţie apropiată cu părinţii, nu vei dori să îi dezamăgeşti, mai ales dacă ştii că ei
doresc ca tu să aştepţi până la căsătorie. „Există o corelaţie evidentă între relaţia pe care o ai
cu părinţii şi aşteptarea până la căsătorie.”
- Dacă părinţii au aşteptat până la căsătorie ca să aibă relaţii sexuale, ei stabilesc în acest fel un
standard şi le transmite copiilor lor mesajul că şi ei vor putea să aştepte.
- Îi ajută faptul că părinţii transmit mesaje foarte clare cu privire la standardele lor pentru
comportamentul sexual. „Ar fi mai bine ca părinţii să discute cu tine despre aceste lucruri
decât să primeşti educaţia sexuală de la grupul de prieteni.”

În concluzie, există mulţi factori care influenţează decizia tinerilor în ce priveşte consumul de
substanţe sau sexul premarital. Studiul nostru arată că tinerii se luptă cu aceste ispite şi au nevoie să
înveţe moduri sănătoase în care să le facă faţă şi în acelaşi timp să se simtă bine. Luptele sexuale cele
mai mari se dau cu masturbarea şi pornografia; cu păstrarea castităţii într-o relaţie care avansează
spre punctul în care impulsurile sexuale par de neînvins; iar, în ce le priveşte pe fete, cu presiunea de
a ceda prietenului pentru a nu-l pierde.

Tinerii cred că Biblia stabileşte standardul pentru comportamentul lor. Mesajul cel mai
puternic pe care Biblia îl transmite împotriva consumului de substanţe, este faptul că trupul este

77
Resurse Leadership

Templul lui Dumnezeu. Lucrul acesta vădeşte forţa pe care o are solia cu privire la sănătate în rândul
tinerilor adventişti. Lucrurile se complică în ce priveşte relaţiile sexuale. Deşi le este foarte clar care
este poziţia bisericii, ei cred că Biblia nu se exprimă explicit în privinţa sexului premarital. Aceasta
înseamnă că părinţii şi mentorii trebuie să consolideze acest mesaj prin mesaje clare şi exemplu
personal.

Relaţia cu cei de-o vârstă, cu părinţii şi cu Dumnezeu este determinantă în deciziile

comportamentale luate de tineri. Dacă un tânăr petrece timp cu prieteni care nu consumă
alcool/droguri şi care intenţionează să nu aibă relaţii sexuale mai înainte de căsătorie, sunt mai puţin
pasibili să se angajeze în astfel de comportamente. În plus, dacă tinerii au o relaţie apropiată cu
părinţii, care le spun clar care sunt standardele lor cu privire la consumul de alcool/droguri şi la sexul
premarital, sunt mai puţin pasibili să practice astfel de comportamente. În sfârşit, dacă tânărul are o
relaţie apropiată cu Dumnezeu, creşte probabilitatea ca acesta să ţină seama de standarde religioase
precum „trupul este templul lui Dumnezeu” şi „sexul este pentru cuplurile căsătorite”.

Recomandări pentru liderii Lucrării pentru Familii:

- Menţineţi standarde clare şi acceptaţi faptul că tinerii mai şi greşesc.

- Consolidaţi valoarea pro-viaţă a principiilor de sănătate adventiste.
- Încurajaţi relaţia personală cu Hristos.
- Focalizaţi-vă asupra prevenţiei şi minimizării impactului alegerilor greşite.
- Practicaţi dragostea şi acceptarea faţă de cei care duc lupte în aceste domenii.
- Învăţaţi-i pe părinţi că este important:
o Să cultive relaţii apropiate cu membrii familiei, prin mese luate împreună, excursii, şi
prin fondarea unor tradiţii de familie.
o Să discute din timp, clar şi repetat cu privire la consumul de alcool/droguri şi sexul
premarital.
o Să practice un parenting pozitiv, în care copiii participă la stabilirea regulilor şi le
înţeleg.
o Să practice ei înşişi comportamentele pe care doresc să le adopte şi copiii lor.
o Să monitorizeze mass-media şi relaţiile cu prietenii şi colegii pentru a se asigura că
acestea consolidează şi nu subminează ceea ce îi învaţă pe copiii lor.

Referinţe bibliografice:

Albert, B. (2009). With one voice. The National Campaign to Prevent Teen and Unplanned Pregnancy.
Preluat de pe TheNationalCampaign.org.

American College Health Association (ACHA). (2011). American College Health Association –National
college health assessment II: Reference group executive summary 2010.

Andrews University (2012). Bulletin. (Vol. 101). Arria, A. M., Kuhn, V., Caldeira, K. M., O’Grady, K. E.,
Vincent, K. B., & Wish, E. D. (2008). High school drinking mediates the relationship between parental
monitoring and college drinking: A longitudinal analysis. Substance Abuse Treatment, Prevention, &
Policy, pag. 31-11. Retrieved from http://www.biomedcentral.com/content/pdf/1747-597X-3-6.pdf

Centers for Disease Control and Prevention. (2009). Oral sex and HIV risk. CDC HIV/AIDS Facts.
Retrieved from http://www.cdc.gov/hiv/resources/factsheets/oralsex.htm

78
Resurse Leadership

Davidson, J. K., Sr., Moore, N. B., Earle, J. R., & Davis, R. (2008). Sexual attitudes and behavior at four
universities: Do region, race, and/or religion matter? Adolescence, 42(170), pp. 189-220.

Helm, H. W., Jr., McBride, D. C., Knox, D., & Zusman, M. (2009). The influence of a conservative,
religion on premarital sexual behavior of university students. North American Journal of Psychology.
11(2), pp. 231-245.

Helm, H. W., Jr., Lien, L. M., McBride, D. C., & Bell, B. (2009). Comparison of alcohol and other drug
use trends between a prohibitionist university and national data sets. Journal of Research on Christian
Education, 18(2), pp. 190-205.

Hopkins, G. L., Freier, C., Babikian, T., Helm, H. W., Jr., McBride, D. C., Boward, M., Gillespie, S., &
DiClemente, R. (2004). Substance use among students attending a Christian university that strictly
prohibits the use of substances. Journal of Research on Christian Education, 13(1), pp. 23-39.

Horton, K. D., Ellison, C. G., Loukas, A., Downey, D. L., & Barrett, J. B. (2010). Examining attachment
to God and health risk-taking behaviors in college students. Preluat de pe
http://www.springerlink.com/content/kvk5424513416393/fulltext.pdf

Johnston, L. D., O’Malley, P. M., Bachman, J. G., Schulenberg, J. E. & Miech, R. A. (2014). Monitoring
the Future national survey results on drug use, 1975–2013: Volume 2, College students and adults
ages 19–55. Ann Arbor: Institute for Social Research, The University of Michigan.

Klein, W., Geaghan, T., & MacDonald, T. (2007). Unplanned sexual activity as a consequence of
alcohol use: A prospective study of risk perceptions and alcohol use among college freshmen . Journal
of American College Health, 56(3), pp. 317-323.

Luquis, R. R., Garcia, E., & Ashford, D. (2003). A qualitative assessment of college students’
perceptions of health behaviors. American Journal of Health Studies, 18(2/3), pp. 156-164.

Marcus, S. E., Pahl, K., Nin, Y., & Brook, J. S. (2007). Pathways to smoking cessation among African
American and Puerto Rican young adults. American Journal of Public Health, 97(8), pp. 1444-1448.

Misch, D. A. (2010). Changing the culture of alcohol abuse on campus: Lessons learned from second-
hand smoke. Journal of American College Health, 59(3), pp. 232-234.

National Institute on Drug Abuse, Marijuana Abuse Research Report, September 2010.

Willoughby, B. J., & Carroll, J. S. (2009). The impact of living in co-ed resident halls on risk-taking
among college students. Journal of American College Health, 58(3), pp. 241-246.

79
Resurse Leadership

Spuneţi-le copiilor voştri

Myrtle Penniecook

De curând, am vizitat o anumită ţară pentru prima dată. Intrând într-unul din oraşele sale,
atenţia mi-a fost atrasă repetat de nişte postere uriaşe atârnate peste tot. Toate aceste postere
înfăţişau aceeaşi persoană: liderul naţional care sărbătorea mai multe decenii de conducere în acea
ţară. Ajungând la una dintre instituţiile educaţionale, am văzut din nou aceeaşi imagine – în fiecare
clasă – a conducătorului ţării, alături de soţia sa. Întrebând despre acest om, am descoperit că era
foarte respectat şi iubit de poporul său. Să aud că un popor îşi iubeşte conducătorul şi familia
acestuia, să văd lucrurile pe care le fac oamenii pentru ca fiecare cetăţean şi vizitator, ca mine, să afle
despre el şi despre ţara pe care o conduce – toate acestea au avut un impact profund asupra gândirii
mele.

Ca părinte şi educator creştin adventist de ziua a şaptea, mi-am pus întrebarea: Ce ar trebui
eu – şi toţi educatorii – să-mi învăţ elevii pentru ca aceştia să ajungă să-L cunoască pe Împăratul
nostru ceresc, Domnul Isus Hristos, să afle despre Împărăţia Lui şi revenirea Lui apropiată pentru a-şi
aşeza pentru veşnicie această Împărăţie?

Profetul Daniel ne oferă un răspuns. Daniel 7:9, 10, 13, 14 identifică adevărurile
fundamentale despre Împăratul Împăraţilor şi Împărăţia Lui, pe care elevii au nevoie să le înveţe, să
le iubească şi să le încorporeze în viaţa lor. În aceste adevăruri îşi vor putea pune speranţa.

Mă uitam la aceste lucruri până când s-au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un Îmbătrânit de zile a
şezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada şi părul capului Lui era ca nişte lână curată; scaunul Lui de
domnie era ca nişte flăcări de foc şi roţile Lui, ca un foc aprins. Un râu de foc curgea şi ieşea dinaintea
Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujeau şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ţinut
judecata şi s-au deschis cărţile.

M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte şi iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al
omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile şi a fost adus înaintea Lui. I S-a dat stăpânire, slavă şi
putere împărătească, pentru ca să-i slujească toate popoarele, neamurile şi oamenii de toate limbile.
Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică şi nu va trece nicidecum şi Împărăţia Lui nu va fi nimicită
niciodată. Daniel 7:9, 10, 13, 14

Meditând la cuvintele lui Daniel, am ajuns la concluzia că părinţii, acasă, şi profesorii, în şcolile
creştine, trebuie să îşi ajute copiii şi elevii – fiii şi fiicele lui Hristos – să ajungă să cunoască despre
Împăratul ceresc şi să se consacre Lui.

Un stil de viaţă focusat

Stilul nostru de viaţă trebuie să urmărească în toate, voia lui Dumnezeu. La capătul drumului
vieţii, viaţa nu va avea sens decât prin Dumnezeul cel Atotputernic, numit de Daniel „Cel Îmbătrânit
de Zile” (Daniel 7:9), şi Fiul Lui, Isus Hristos (Daniel 7:13) – Împăratul împăraţilor şi „urzitorul unei
moşteniri veşnice” (Evrei 5:9).

O întrebare la care să reflecte părinţii şi profesorii creştini este: ce învaţă copiii şi elevii mei,
prin glasul meu, despre Dumnezeu Tatăl şi Isus Hristos, Fiul Lui? Personal, găsesc multă încurajare în

80
Resurse Leadership

învăţăturile pe care Iochebed le dădea fiului ei, Moise. Mai înainte ca el să facă faţă provocărilor
vieţii, ea ştia că el trebuie să se închine Dumnezeului Creator.

Ştiind că în curând copilul avea să-i fie luat din grijă pentru a trece în custodia celor care nu-L
cunoşteau pe Dumnezeu, cu atât mai serios s-a străduit să-i lege sufletul de cer. Ea a căutat să-i
sădească în inimă iubirea şi loialitatea faţă de Dumnezeu. Şi lucrarea a fost împlinită cu credincioşie.
Nicio înrâurire ulterioară nu l-au putut face pe Moise să renunţe la acele principii ale adevărului, care
au constituit tema învăţăturilor primite de la mama lui şi lecţia vieţii ei. (Educaţie, pag. 61)

Plini de speranţă şi pasiune

Ca cetăţeni ai Împărăţiei lui Dumnezeu, noi trebuie să ne dezvoltăm speranţa şi pasiunea. Un

adevăr veşnic pe care părinţii şi profesorii trebuie să îl spună în mod repetat copiilor şi elevilor este
acela că Isus, „Fiul omului”, a primit o stăpânire veşnică. Împărăţia Lui nu v-a fi nimicită de nimic şi nu
se va sfârşi niciodată. Noi trebuie să ne străduim să ne conducem elevii pentru a-şi forma o viziune, o
nădejde şi o pasiune de a face parte din acea adunare a sfinţilor, atunci când Dumnezeu Îşi va aşeza
Împărăţia veşnică. Aşa cum citim în Daniel, indiferent cât de puternice par să fie împărăţiile
pământeşti, vine o zi când acestea nu vor mai exista.

Destinul final al împărăţiilor pământeşti este ilustrat de regele David, în Psalmul 73. În acest
Psalm, el se întreabă cum se face că celor răi, care nu se tem de Dumnezeu, care nu fac nici un bine,
toate par să le meargă bine. „M-am gândit la aceste lucruri ca să le pricep, dar zadarnică mi-a fost
truda, până ce am intrat în Sfântul Locaş al lui Dumnezeu şi am luat seama la soarta de la urmă a
celor răi” (Psalmul 73:16.17). Progresul acestor puteri opresive durează numai o vreme. La fel se
întâmplă cu toate stăpânirile pământeşti; toate vor lua sfârşit şi Cel Îmbătrânit de Zile Îşi va aşeza
Împărăţia pe vecie.

Provocarea constantă pentru părinţii şi profesorii creştini este să menţină vie această
binecuvântată speranţă a aşteptării Împărăţiei Lui. Partea noastră este să învăţăm despre ea şi să
trăim în armonie cu făgăduinţa ei în inimile noastre. Conţinutul cursurilor predate, meditaţiile,
reflecţiile, toate aspectele programului nostru de educaţie creştină trebuie să îi ajute pe elevi să se
vadă în rândul celor care Îl vor întâmpina pe Domnul, la cea de-a doua venire, şi locuind cu El în
Împărăţia Lui. Nimic nu este mai important de realizat, nimic nu are prioritate mai mare în programul
nostru educaţional decât aceasta.

Meditând la aceasta, mă întreb: Ce ajustări trebuie să fac în căminul meu, în viaţa mea şi în
clasa mea, ca părinte şi profesor creştin?

Pregătiţi să stăm înaintea lui Dumnezeu

Noi trebuie să ne pregătim să stăm împreună cu mulţimile înaintea lui Dumnezeu. Aşa cum
scrie în Daniel 7:9: „Mii de mii de slujitori Îi slujeau şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui.”
Obiectul major al unui profesor trebuie să fie acela de a le insufla elevilor convingerea că într-o zi vor
fi acolo. Aşa cum spunea psalmistul: „Eu îmi întorc necurmat ochii către Domnul” (Psalmul 25:15).
Alţi scriitori exprimă astfel aceeaşi viziune şi speranţă:

 Ioan, ucenicul lui Isus, izolat fiind pe Insula Patmos, a văzut scena frumoasă a celor care stau
înaintea tronului (Apocalipsa 14:5).

81
Resurse Leadership

 Luca, cercetător şi admirator al vieţii lui Isus, ne aminteşte îndemnul Domului: „Vegheaţi dar
tot timpul şi rugaţi-vă ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea care se vor
întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului” (Luca 21:36).
 Regele Iosafat, într-un moment de criză pentru poporul lui, a adunat pe tot Iuda – tineri şi
bătrâni, bărbaţi şi femei – ca să stea înaintea Domnului (2 Cronici 20:13).
 Nebucadneţar, mare împărat al trecutului, a dorit ca urmaşii credincioşi ai lui Dumnezeu –
Daniel şi prietenii lui – să se pregătească să stea înaintea lui (Daniel 1:5). Însă Daniel i-a spus
clar că există un singur Împărat înaintea căruia vor sta el şi prietenii lui. El este Împăratul
împăraţilor, a cărui împărăţie nu are sfârşit.

Meditând la această misiune uriaşă de a-i ajuta pe tineri să răspundă în aşa fel lui Hristos ca să poată
sta în picioare înaintea lui Dumnezeu, rugăciunea mea este: Doamne, ajută-mă şi foloseşte-mă, ca
unealtă a Ta, ca să fiu acolo, la revenirea Ta, împreună cu cei dragi şi cu elevii mei.

Încredinţaţi de venirea zilei judecăţii şi de puterea Lui care ne poate păzi

Profesorii trebuie să-şi înveţe elevii cu privire la Ziua Domnului, Ziua judecăţii (Daniel 7:10).
Testul final al acestei lumi va fi dat cu Însuşi Dumnezeu. Veacul acesta îşi are nivelurile sale de
responsabilitate, standardele şi politicile sale, un proces stabilit pentru luarea deciziilor. Toate
acestea sunt lucrări omeneşti. Însă Ziua Judecăţii lui Dumnezeu va fi un timp de încercare şi evaluare
a întregii omeniri. Criteriile folosite în această zi a socotelilor sunt stabilite în Cuvântul lui Dumnezeu.
Totuşi, pe cei care cred, El îi va păzi în ceasul încercării. Aşa cum găsim scris în Apocalipsa 3:10:
„Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării care are să vină peste
lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului.”

Meditând la toate acestea, mă rog şi cer Domnului ca făgăduinţele Lui să ne înconjoare ca o

pavăză, pe mine şi pe elevii mei, în acel moment. Îmi dau seama că este nevoie să îmi ajut elevii să
înveţe despre ajutorul făgăduit de Dumnezeu pentru ziua aceea şi, prin credinţă, să se încreadă în
Dumnezeu pentru izbăvirea pe care numai El o poate da.

Înlănţuiţi de Dumnezeu Tatăl şi Isus Fiul

Educaţia primită fie acasă, fie la şcoală trebuie să îi încurajeze pe tineri să-şi clădească
legătura cu Dumnezeu Tatăl şi Isus Fiul (cf. Filipeni 1:13). Parte a misiunii pe care o avem noi, cei care
lucrăm cu tinerii, este să le slujim în aşa fel ca numele lor să fie scris în cartea vieţii Mielului (Daniel
12:1).

Împărtăşindu-vă aceste idei despre provocările lucrării de profesor şi de părinte în acest veac
al ştiinţei, al tehnologiei, informaţiei, responsabilizării, relativismului, al globalizării economice şi
schimbărilor rapide, îmi vin în minte cuvintele din Daniel care a prezis încă de atunci că toate acestea
se vor petrece la sfârşitul timpului (Daniel 12): „Mulţi o vor citi şi cunoştinţa va creşte” (vers. 4),
„Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi; cei răi vor face răul” (vers. 10 p.p.), „niciunul dintre cei răi nu va
înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege” (vers. 10, u.p.), „Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului
şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac şi în veci de veci”
(vers. 3).

82
Resurse Leadership

Meditând la aceste cuvinte, doresc să încurajez pe fiecare să continue să lucreze în acest

domeniu al celor „înţelepţi” şi să le slujească tinerilor noştri şi celor dragi, ajutându-i să vegheze şi să
fie pregătiţi, căci timpul sfârşitului este aproape.

Din nou, provocările care ne stau înainte sunt:

1. Armonizaţi-vă viaţa cu voia lui Dumnezeu, în toate privinţele.

2. Dezvoltaţi speranţa şi pasiunea, ca cetăţeni ai Împărăţiei lui Dumnezeu.
3. Pregătiţi-vă elevii ca să stea înaintea lui Dumnezeu, la a doua venire.
4. Învăţaţi-vă elevii despre ziua Domnului, „Ziua Judecăţii”.
5. Încurajaţi-vă toţi elevii să îşi clădească o legătură strânsă cu Dumnezeu Tatăl şi Isus, Fiul
(Filipeni 1:13), pentru ca numele lor să fie scrise astăzi, în Cartea vieţii din ceruri.

Profetul Ioel îmi reaminteşte misiunea sacră pe care o am ca părinte şi profesor creştin:
„Povestiţi copiilor despre lucrul acesta şi copiii voştri să povestească copiilor lor, iar copiii lor să
povestească neamului de oameni care va urma!” (Ioel 1:3). Rugăciunea mea este ca Domnul să ne
dea putere ca să fim o binecuvântare pentru toţi şi să ne întâlnim cu toţi cei dragi la tronul lui
Dumnezeu.

83
Resurse Leadership

Lucrarea pastorală în mileniul trei: să învăţăm arta neglijării strategice

Willie şi Elaine Oliver

În timp ce zburam peste Atlantic, cu puţin timp în urmă, am întâlnit o furtună urâtă. Am mai
avut parte şi de alte zboruri furtunoase, însă acesta a fost cel mai cumplit. Amândoi stăteam
nemişcaţi şi liniştiţi, unul lângă altul în acea noapte înfricoşătoare. Ţinându-ne de mână, fiecare
vorbea cu Dumnezeu.

În acele momente, când avionul era scuturat cu putere şi viitorul părea nesigur, gândurile
noastre nu se îndreptau la responsabilităţile de serviciu. Mai târziu, când cerul s-a limpezit deasupra
noastră, ne-am mărturisit unul altuia care au fost lucrurile la care ne-am gândit fiecare: relaţia
noastră cu Dumnezeu, relaţia noastră unul cu altul, mântuirea copiilor noştri.

Lecţii dintr-o călătorie dificilă

Viaţa noastră de slujire ni se pare din când în când, ca o furtună care am vrea să treacă mai
repede. Intensitatea slujbei plus aşteptările nerealiste din partea membrilor de la biserică sau chiar a
conducătorilor bisericii nu netezesc drumul dinaintea noastră, ci ne predispun la epuizare rapidă şi,
adesea, la împovărarea cu sentimente de vinovăţie, frustrare şi deziluzie.

Aceste emoţii nu doar că sunt o realitate pentru pastori, dar au un efect de undă,
propagându-se asupra soţiei şi copiilor pastorului. Adesea, multe dintre aşteptările care se au de la
pastor sunt aşezate şi asupra soţiei şi copiilor. De pildă, soţiilor li se cere să-şi asume responsabilităţi
pastorale, iar de la copii se aşteaptă să fie modele de perfecţiune şi să dea dovadă de maturitate
spirituală mai presus de vârsta lor.

Desigur, lucrarea de pastor îşi are bucuriile, dar şi necazurile ei. Culmile pastoraţiei pot fi
măreţe – să-i conduci pe oameni la Isus, să duci speranţă oamenilor descurajaţi, dar şi coborâşurile
pot fi foarte adânci – de multe ori pastorii sunt solicitaţi până la limita timpului şi a resurselor şi nu se
mai ridică la înălţimea cerută în aspecte concrete, atât pentru biserică, dar şi pentru familie.

La mijlocul anilor 1980, Paul Tsongas, senator din statul Massachusetts, a aflat că are cancer.
Iniţial, a decis să meargă mai departe cu campania electorală. Însă nu a mai fost aşa de convins de
decizia sa după ce a primit un bilet de la un prieten: „Nimeni, când se află pe patul de moarte, nu
spune: ‚Aş vrea să fi petrecut mai mult timp la serviciu.’” Tsongas şi-a întrerupt campania electorală
ca să poată petrece mai mult timp cu familia, în acea perioadă dificilă (Paul Tsongas, Heading Home).

Nu vrem să le sugerăm pastorilor să îşi abandoneze lucrarea. Ci le propunem să adopte o

perspectivă nouă, punând pe primul loc lucrurile de căpătâi, printr-o mai bună gestionare a celorlalte
îndatoriri şi să ajungă la o stare de echilibru în viaţa lor spirituală, personală şi profesională. „Nimic
nu îl poate scuza pe pastor de neglijarea cercului interior în favoarea cercului exterior mai mare.
Lupta spirituală a familiei stă pe primul loc.” (Ellen White, Gospel Workers )

Neglijare strategică

Într-un interviu apărut în Leadership Journal, Bill Hybels de la Biserica Willow Creek a vorbit
despre secretele unui leadership mai simplu şi mai eficient. El a menţionat nevoia pastorilor şi a
liderilor bisericii de a înţelege ideea de „neglijare strategică” (The Secret of Strategic Neglect: Bill

84
Resurse Leadership

Hybles on the Keys to Simpler and More Effective Leadership, Leadership Journal 37, nr. 1, 2015).
Ideea aceasta vorbeşte de nevoia de limite sănătoase în lucrare. Evident, fiecare pastor are nevoie să
se focalizeze, să simplifice şi să prioritizeze.

Fiecare trebuie să îşi pună personal întrebarea: ce fel de om doresc să devin de-a lungul
timpului? Ce fel de soţ sau soţie? Ce fel de tată sau mamă? Ce fel de prieten, pastor sau lider? Iar
apoi să ne punem întrebările subsecvente: ce anume trebuie să introducem în program pentru a
deveni acest fel de persoană? Practic, pastorii trebuie să decidă într-un mod strategic ce lucruri vor fi
eliminate din programul lor pentru a avea succes spiritual, personal – în viaţa de familie – şi
profesional.

Într-un studiu recent asupra familiei pastorale, condus în Diviziunea Nord-americană, un

număr semnificativ de pastori au raportat dificultăţi în viaţa de rugăciune, probleme în menţinerea
unei legături personale cu Dumnezei, probleme în a-şi face timp pentru închinarea personală. Noi
înşine fiind oameni implicaţi în lucrare, ştim că fără rugăciune şi studiu biblic este imposibil să
menţinem acest tip de relaţie viabilă cu Dumnezeu, necesară în orice tip de slujire. Fără această
conexiune zilnică, ajungem să pierdem din vedere chemarea noastră, făcând din lucrarea noastră
pentru biserică, o slujbă obişnuită.

Aşadar, ce anume trebuie să neglijeze strategic pastorul pentru a-şi dezvolta o disciplină
spirituală mai puternică? Să stabilească o anumită oră pentru a răspunde la emailuri? Să petreacă
mai puţin timp pe reţelele de socializare? Să se uite mai puţin la televizor? Să se culce devreme ca să
se poată trezi devreme? Voi sunteţi cei care puteţi spune ce anume trebuie să neglijaţi strategic
pentru a putea acorda timpul necesar rugăciunii şi studiului biblic, care vă vor capacita ca să fiţi lideri
spirituali eficient.

În Cuvânt

Ezra 7:10 spune: „Ezra îşi pusese pe inimă să adâncească şi să împlinească Legea Domnului şi
să înveţe pe oameni în mijlocul lui Israel, legile şi poruncile.” Observaţi angajamentul pe care Ezra şi l-
a luat ca să studieze Scriptura, să trăiască Scriptura şi să înveţe pe alţii Scriptura. Studiul Cuvântului
lui Dumnezeu este o condiţie obligatorie pentru cunoaşterea lui Dumnezeu. Mulţi au studiat şi au
învăţat şi pe alţii despre Biblie, iar lucrul acesta nu a făcut nicio schimbare în viaţa lor. Nu aşa s-a
petrecut şi cu Ezra. El şi-a pus inima în toate acestea. A studiat Scriptura, a păzit Scriptura, apoi a
învăţat pe alţii Scriptura.

Fără îndoială că o neglijare strategică opera în viaţa acestui cărturar, altfel nu ar fi reuşit să
studieze, să trăiască şi să înveţe pe alţii Scripturile. Ca pastori, noi trebuie să învăţăm şi să aplicăm în
vieţile noastre, modelul oferit de Ezra pentru a putea păstori bine turma. Timpul pe care îl petrecem
în închinare personală şi studiind Cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi doar timpul în care pregătim
predica, ci trebuie să fie un timp în care ne cultivăm şi ne hrănim vieţile spirituale pentru a rămâne
mlădiţe în Viţă.

În Fapte 1:8, Isus le spune ucenicilor aceste cuvinte: „Voi veţi primi o putere când Se va
coborî Duhul Sfânt peste voi şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la
marginile pământului.” Câteva versete mai jos, citim: „Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune”
(vers. 14).

85
Resurse Leadership

Duhul Sfânt va locui în noi atunci când vom petrece timp în rugăciune, cerând o minte şi un
scop clar pentru a-L reprezenta bine pe Isus înaintea lumii. Puterea Duhului Sfânt se va coborî la fel
ca la Cincizecime, atunci când ne vom face timp ca să avem comuniune cu Dumnezeu prin rugăciune.
Fără acest focus şi fără această prioritate, vieţile noastre vor ajunge prea aglomerate pentru a mai
găsi timp pentru rugăciune. Ellen White ne îndeamnă: „Consacraţi-vă lui Dumnezeu dimineaţa; faceţi
din aceasta prima voastră lucrare” (Calea către Hristos). Ca pastori, noi trebuie să includem în mod
strategic în programul nostru timp pentru rugăciune şi studiu biblic, pentru că, neglijate, ele devin
piedici în calea petrecerii de timp împreună cu Hristos.

În studiul pastoral din America de Nord menţionat anterior, mulţi pastori s-au plâns că nu
aveau suficient timp pentru a-şi îndeplini toate responsabilităţile şi să le mai rămână timp liber şi
pentru familie. Prin urmare, pastorii trebuie să neglijeze multe lucruri bune din lucrare, dar care nu
ocupă un loc central în misiunea lor principală, şi astfel să-şi facă timp şi pentru familie.

Dacă noi am accepta toate invitaţiile pe care le primim an de an ca să vorbim sau să scriem,
nu am mai putea atinge principalele obiective ale responsabilităţilor noastre în lucrare. Deşi adesea
ne tentează să lucrăm şi în concediu, totuşi trebuie să amânăm sau să refuzăm în mod voit anumite
treburi şi responsabilităţi pentru a ne acorda pauza necesară pentru a ne menţine sănătatea
spirituală, emoţională şi fizică şi, astfel, să putem continua să lucrăm bine.

Lucru în echipă

Anul trecut, în august, am sărbătorit 30 de ani de căsătorie. Pentru a marca evenimentul am

petrecut cinci zile la mare. Ne plac vacanţele la mare, să ne plimbăm pe plajă sau prin apa sărată şi
limpede.

Timpul petrecut acolo a fost incredibil de frumos. Ne-am relaxat, am citit cărţi, am mâncat
ceea ce au gătit alţii, am înotat, am făcut scufundări, am mers cu caiacul, dar cel mai memorabil a
fost să învăţăm să navigăm.

Imediat ce a început lecţia, ne-am dat seama că să conduci o barcă este o treabă mult mai
complexă decât pare la prima vedere. Dar chiar dacă este şi puţin stresantă, totuşi este activitate
care te relaxează, te provoacă şi te răsplăteşte. A trebuit să lucrăm împreună, în echipă, şi să stăm de
aceeaşi parte a bărcii pentru a pluti lin.

Dumnezeu a creat mariajul şi familia pentru a le oferi oamenilor sentimentul comunităţii,

pentru a-i face să se simtă legaţi unul de altul şi responsabili unul pentru altul. Chiar dacă există şi
momente dificile, răsplata este mare.

Biblia ne oferă multe sfaturi pentru a ne bucura la maxim de viaţa de familie. Cu cât vom citi
mai mult Cuvântul lui Dumnezeu individual şi împreună cu alţii, cu atât mai mult ne vom armoniza cu
voia lui Dumnezeu pentru noi şi familiile noastre. Pentru puterea omenească, este imposibil să ferim
dragostea de orice rană şi vătămare. Însă, urmând învăţăturile din Cuvântul lui Dumnezeu în relaţiile
noastre de familie, găsim putere pentru a onora pe Dumnezeu şi în aceste relaţii. Lucrul acesta nu se
poate petrece decât dacă ne luăm timp să fim împreună şi să creştem împreună prin puterea lui
Dumnezeu.

86
Resurse Leadership

Familia contează

Ne place să petrecem timp împreună. Având privilegiul de a lucra împreună, am desfăşurat

activităţi, am vizitat locuri şi am avut diverse experienţe împreună. Avem restaurantele noastre
preferate, florile noastre preferate, mâncărurile noastre preferate şi multe altele. Suntem profund
recunoscători pentru faptul că Dumnezeu ne-a adus împreună şi dorim să aplicăm Scriptura în relaţia
noastră pentru a ne bucura la maxim de ea. Unul dintre versetele noastre preferate se găseşte în
Iacov 1:19: „Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie.”

Faptul că lucrăm împreună este şi o binecuvântare, dar şi o provocare. De aceea, încercăm să

avem şi momente de destindere şi să găsim cât mai des motive de sărbătorire pentru ca mariajul şi
familia noastră să rămână un loc în care ne dorim să fim şi să rămânem. După mai multe weekenduri
petrecute în picioare la convenţii de familie sau cantonamente pastorale, obişnuim să ieşim la
restaurant, să savurăm feluri de mâncare speciale – cu cumpătare! – şi să găsim în aceasta un motiv
bun pentru a ne bucura de viaţă şi a mulţumi lui Dumnezeu.

Copiii noştri nu mai locuiesc împreună cu noi. Însă ori de câte ori avem ocazia de a fi
împreună, folosim timpul pentru a avea părtăşie unii cu alţii şi a face lucruri de care ne bucurăm cu
toţii. Astfel, ne readucem aminte că aparţinem unii altora şi suntem recunoscători lui Dumnezeu
pentru bunătatea pe care ne-a arătat-o. Când sunt departe de noi, păstrăm legătura cu ei. Însă,
putem face toate acestea doar practicând neglijarea strategică.

Lucrarea pastorală este dificilă; uneori parcă ai fi la mii de metri înălţime, prins într-o furtună
înfricoşătoare. Însă, odată ce-i recunoaştem dificultatea, faptul acesta nici nu mai contează atâta
timp cât ne aducem aminte că „putem face toate lucrurile prin Hristos care ne întăreşte” (Filipeni
4:13).

TABELUL 1

CELE ŞAPTE ANGAJAMENTE ALE UNUI MARIAJ FERICIT

Ataşamentul necesită angajament. Iată şapte angajamente-cheie
care vă vor conduce mariajul la nivelul următor:
Mă angajez:
1 Să ascult ce are să-mi spună soţul/soţia, fără să intru în defensivă.
2 Să îi spun soţului/soţiei ce simt fără să îl/o învinovăţesc pentru simţămintele mele.
3 Să îi acord soţului/soţiei prezumţia de nevinovăţie şi să nu trag concluzii pripite.
4 Să îmi recunosc partea de contribuţie la neînţelegerile pe care le avem.
5 Să îi cer scuze soţului/soţiei atunci când fac sau spun ceva ce îl/o răneşte.
6 Să îmi iert soţul/soţia chiar şi dacă nu îşi cere iertare.
7 Să fac tot ce pot pentru a-i oferi bunătate, răbdare, înţelegere şi iertare.

87
Resurse Leadership

TABELUL 2

Cum să pui lucrurile prioritare pe primul loc

Programează-le!
Nu neglija închinarea personală!
Petrece timp cu fiecare copil în parte!
Respectă programul!
Respectă-ţi legământul faţă de Dumnezeu, familie şi biserică mai întâi!
Neglijează strategic „pietrele mici” (acele lucruri care se pun în calea a ceea ce este cel mai
important)!
Foloseşte planificarea pentru a nu te abate de la curs!
Aşa cum se întâmplă în viaţă, programele pot fi „deraiate” (momentan).
Folosiţi programul pentru a vă recalibra şi a vă menţine focusul pe priorităţi.

Tabelul 3

FACTORI DE STRES MAJORI PENTRU PASTORI

88
Resurse Leadership

Familia liderului
Willie şi Elaine Oliver

După un an de căsnicie, lucrurile nu mergeau prea bine în mariajul nostru. Ca pastor tânăr în
Bronx, cartier rău famat din New York, eu (Willie) mă dedicasem să conduc comunitatea ce-mi fusese
încredinţată spre păstorire, cu o maturitate spirituală reprezentativă pentru Domnul Isus Hristos.

Iar eu (Elaine) eram o tânără licenţiată în managementul afacerilor şi contabilitate, care după
ce lucrase un an pe Wall Street, tocmai aterizase la una dintre cele mai prestigioase facultăţi din Estul
Statelor Unite. Munca era provocatoare, iar mediul energizant. Şi da, eram foarte ocupată cu propria
existenţă.

Pentru a demara lucrarea pastorală, eu (Willie) mi-am luat licenţa în teologie şi un Master în
religie, în domeniul consilierii pastorale, cu accent pe consiliere maritală şi de familie. Ca fiu de
pastor, am văzut cum părinţii mei ajutau familiile să rămână unite. În multe ocazii, am discutat cu
tatăl meu despre dificultăţile cu care se confruntă relaţiile şi despre importanţa unei vieţi de familie
robuste şi sănătoase. Invariabil, el îmi spune că succesul în viaţa depinde foarte mult de cât de
eficient eşti în viaţa de familie.

Eram foarte îndrăgostiţi unul de altul, Îl iubeam cu adevărat pe Isus şi credeam că mariajul
nostru este puternic ca un bivol. La urma urmelor, amândoi crescuserăm în căminuri adventiste –
chiar dacă cu configuraţii diferite – şi acum, formam un cuplu pastoral tânăr care păstoream o mică
biserică urbană, ca să fie lumină şi sare în comunitatea în care se găsea. Ce ar fi putut să apuce greşit
în mariajul nostru?

Adevărul este că, aşa cum am spus la multe seminare de familii, peste tot prin lume, orice
mariaj tinde în mod natural către o stare de înstrăinare. Aceasta se întâmplă pentru că suntem
oameni şi „toţi am păcătuit şi suntem lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). Nu există mariaje
şi familii perfecte pentru că nu există oameni perfecţi. Pentru ca o căsătorie să rămână viabilă,
partenerii trebuie să cultive şi să hrănească în mod deliberat relaţia dintre ei, prin puterea şi harul lui
Dumnezeu. Această temelie este esenţială pentru a avea o familie sănătoasă.

Astfel, deşi ocupam nişte poziţii de leadership, am început să ne îndepărtăm unul de altul – în
ciuda faptului că ne iubeam, că iubeam pe Dumnezeu şi lucrarea pe care o făceam pentru El şi pentru
biserică.

Câţiva ani mai târziu, când mariajul nostru a ajuns la un nivel mai profund de satisfacţie şi
stabilitate, am organizat primul cantonament pentru familii. Eu (Willie) conduceam Departamentul
Familie de la Conferinţa New York. Între timp, eu (Elaine) fusesem promovată. De-acum aveam şi doi
copii mici. Cu ocazia acestui eveniment, Lennox şi Ouida Westney ne-au angajat într-o dialog. Atunci,
eu (Willie) i-am mărturisit lui Elaine că rugasem pe Domnul să mă ajute să rezolv problemele noastre
maritale. Şi chiar Îi sugerasem că dacă Elaine ar adormi pur şi simplu până în dimineaţa învierii,
lucrurile ar merge mult mai bine pentru mine. „Dar Te rog, să adoarmă liniştit, fără durere sau
sânge.”

Ceea ce Îi spuneam eu lui Dumnezeu era că tensiunea şi resentimentele prezente în căsnicia

noastră nu erau ceea ce îmi dorisem eu, iar El nu putea dori ca un lider al bisericii Lui să cunoască

89
Resurse Leadership

toată presiunea pe care o cunoşteam eu acasă. Dumnezeu ştia că eu, ca lider al bisericii, nu aş fi
divorţat de soţia mea. Şi, la urma urmelor, ceea ce se întâmpla în căsnicia noastră – am presupus eu,
în starea mea de frustrare – era vina liderilor de la conferinţă şi a altor pastori trecuţi prin viaţă care
invariabil băteau apropouri că a venit vremea să mă căsătoresc. Dumnezeu sigur îmi transmisese un
alt mesaj, dar fraţii m-au împins în această direcţie. Chiar unul dintre administratorii de la conferinţă
m-a întrebat la o săptămână de la prima întâlnire cu Elaine: „Crezi că o poţi convinge pe această
tânără să se căsătorească cu tine?” Şi eu am picat în capcană şi am răspuns sigur pe mine: „Cred că
da!” Sigur a fost o cursă a celui rău. Dar Dumnezeu avea să mă scoată din ea. Şi uite aşa gândeam eu
în sinea mea.

Pentru că Dumnezeu promite să ne dea pacea Lui (Ioan 14:27) şi să ne împlinească toate
nevoile (Filipeni 4:19), eu (Willie) ştiam că El îmi va da o soţie nouă, mai rezonabilă şi mai
compatibilă, care să mă facă fericit şi, astfel, în stare să slujesc mai bine în lucrarea la care m-a
chemat. Este uimitor ce conversaţii credem că avem cu Dumnezeu atunci când viaţa ia turnuri
ciudate din cauza alegerilor proaste pe care le-am făcut.

Într-o stare de suspans extrem, aşteptam ca Elaine să-mi răspundă.

Eu (Elaine) am început să zâmbesc. Îi puteam citi pe faţă neliniştea şi nesiguranţa. Aşa că i-am
spus partea mea de poveste. „Ştii, aceeaşi rugăciune am înălţat şi eu.”

Tensiunea s-a evaporat instantaneu din încăpere. Am râs, ne-am privit cu înţelegere deplină
şi ne-am alăturat celorlalte cupluri pentru a asculta în continuare cuvintele înţelepte prezentate de
invitaţii noştri.

Adevărul este că a ocupa o poziţie de lider nu înseamnă că eşti vaccinat împotriva

problemelor inerente vieţii de familie. Ci, adesea, este un impediment în calea unor relaţii de familie
mai puternice şi mai sănătoase. Biblia este plină de exemple pentru exact această problemă.

Ca lideri, suntem mânaţi de responsabilităţile noastre. La urma urmelor, Dumnezeu ne-a

chemat să avem un impact şi noi ne-am consacrat realizării acestei sarcini într-un mod exemplar. O
astfel de determinare este de obicei atât de puternică încât nu mai avem nevoie de încurajare sau
persuadare pentru a ne face treaba bine. Pur şi simplu o facem. Acesta este motivul pentru care alţii
ne remarcă potenţialul şi ne invită la oportunităţi de slujire şi mai mari.

Ceea ce se întâmplă cu liderii este că din viaţa lor lipsesc limitele sănătoase pentru ca şi
familia, şi slujirea să prospere. Deşi ne iubim soţia şi copiii, credem că munca importantă pe care o
facem nu poate aştepta. Şi dată fiind tehnologia actuală ce ne pune la dispoziţia tuturor, în orice
clipă, avem nevoie de o disciplină fără de care vom plăti un preţ greu.

Din dorinţa de consacrare totală misiunii bisericii, generaţii după generaţii de lideri ai bisericii
le-au transmis celor mai tineri mesajul că un leadership dedicat înseamnă să fii la post 24/7. Lucrul
acesta poate suna bine pentru nesaţul nostru de a fi necesari, dar nu este compatibil nici cu mesajul
din Biblie, nici cu scrierile lui Ellen White.

Ellen White scrie: „Nimic nu poate scuza un pastor pentru neglijarea cercului mai mic al
familiei în favoarea cercului mai mare din afara ei. Bunăstarea spirituală a familiei lui are prioritate.”
(Slujitorii Evangheliei, pag. 204). Nu putem scăpa de această responsabilitate încercând să găsim soţia

90
Resurse Leadership

potrivită care să poată umple golul familial creat de solicitările slujirii noastre. În timp ce fiecare are
nevoie de o soţie dedicată şi înzestrată care să-l ajute să poarte responsabilităţile vieţii, Ellen White
ne avertizează aici că nici un nivel de dedicare în lucrarea de slujire nu poate scuza falimentul
familiilor noastre.

Ellen White mai spune: „O familie ordonată, disciplinată spune mai mult în favoarea
creştinismului decât toate predicile care pot fi predicate” (Căminul adventist). Dacă lucrul acesta este
adevărat, şi credem că este, atunci trebuie să ne reexaminăm relaţiile de familie şi să facem ceea ce
trebuie să facem de fiecare dată când ne confruntăm cu un adevăr pe care nu îl practicăm – să ne
schimbăm căile pentru a da slavă şi cinste lui Dumnezeu.

Cu siguranţă, nimic nu se va schimba dacă nu schimbăm paradigma în care trăim. Stephen R.

Covey spune că „cei mai mulţi percep o discontinuitate între ceea ce este cu adevărat cel mai
important pentru ei – inclusiv familia – şi modul în care îşi trăiesc viaţa de zi cu zi.” ( The 7 Habits of
Highly Effective Families, pag. 115). Aşadar, problema nu este lipsa noastră de dedicare extrinsecă, ci
absenţa unui comportament corespondent care să demonstreze faptul că familia este cu adevărat o
prioritate de vârf pentru noi.

Apostolul Pavel ne vorbeşte astfel despre luptele pe care le duce în respectarea convingerilor
sale: „Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!... O,
nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?... Mulţumiri fie aduse lui
Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!” (Romani 7:19-25).

Ca lideri creştini asemenea lui Pavel, avantajul nostru este că avem acces deplin la puterea lui
Dumnezeu. Noi trebuie să identificăm ceea ce trebuie schimbat cu privire la modul în care trăim viaţa
de familie, şi apoi să facem tot ceea ce trebuie. Dar nu este ceva ce putem face singuri. Trebuie să fim
dispuşi să apelăm la ajutorul unui specialist creştin – sfătuirea fiind unul din darurile date de Duhul
Sfânt (1Corinteni 12:11) pentru zidirea bisericii.

În timpul certificării noastre ca facilitatori ai Programului „7 Habits of Highly Effective

Families”, am învăţat că pentru a face o prioritate din familiile noastre avem nevoie să aplicăm
modelul de bază pentru schimbare, cunoscut şi ca modelul „vezi, fă, obţine”. În esenţă, avem nevoie
să vedem lucrurile diferit, ca să le facem diferit şi să obţinem rezultate diferite.” Pe scurt, trebuie să
ne vedem familiile ca fiind lucrul cel mai important, să facem lucrurile care arată valoarea şi preţuirea
pe care le-o purtăm şi apoi vom obţine relaţii de familie mai puternice şi mai sănătoase.

Dacă sfatul de a avea familii ordonate, disciplinate pentru a obţine mai mult pentru
Evanghelie, este cu adevărat important, atunci trebuie să trăim viaţa de lideri întemeiaţi pe valorile
Împărăţiei lui Dumnezeu. Pavel subliniează această idee în 1Corinteni 10:31: „Fie că mâncaţi, fie că
beţi, fie că faceţi altceva, să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu”.

Dacă nu vom urmări în mod deliberat să devenim mai apropiaţi de soţia şi copiii noştri, zi
după zi, relaţiile noastre vor devia în mod natural într-o stare de înstrăinare. Şi dacă se întâmplă
aceasta, nu vom putea să ne împlinim potenţialul de lideri dorit de Dumnezeu.

Unul dintre pasajele noastre preferate din Biblie spune: „Un cuvânt potrivit este asemenea
merelor de aur într-un coşuleţ de argint” (Proverbe 25:11). Versetul ne spune că Dumnezeu doreşte
ca noi să rostim cuvintele ca şi cum am oferi nişte daruri preţioase. Niciodată nu este un moment

91
Resurse Leadership

nepotrivit pentru a primi nişte mere de aur într-un coşuleţ de argint. Dacă şi cuvintele pe care le
spunem celor dragi sunt la fel de valoroase, tonul şi răspunsul lor vor spori respectul şi aprecierea pe
care le avem unii pentru alţii.

Mark şi Debra Laaser afirmă că toţi ne naştem cu şapte dorinţe fundamentale. Prima dorinţă
este aceea de a fi auziţi şi înţeleşi. Biblia vorbeşte despre aceasta în Iacov 1:19: „Ştiţi bine lucrul
acesta, preaiubiţii mei fraţi! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie”.
Adevărul este că vom reuşi să auzim şi să înţelegem o altă fiinţă omenească – în special membri ai
familiei noastre – doar atunci când vom pune acest verset la inimă.

Pentru a avea relaţii de familie înfloritoare, avem nevoie să ne vorbim cu blândeţe unii altora
şi – o altă calitate minunată şi esenţială – să devenim buni ascultători. Majoritatea dificultăţilor din
familie se înrăutăţesc şi mai mult atunci când nu ne ascultăm unii pe alţii – inclusiv părinţii pe copii.
Aşa cum am citit, versetul de mai sus spune „orice om”. Orice om înseamnă părinţi, soţi, soţii şi toţi
cei ce alcătuiesc familia. Ne-ascultarea conduce la ne-înţelegere şi înstrăinare. Faptul că asculţi ce
spun soţia şi, mai ales, copiii şi alţi membri ai familiei, transmite atenţie, respect, consideraţie şi
dragoste profundă. Biblia ne spune: „Dragostea acoperă o mulţime de păcate” (1 Petru 4:8).

Să poţi să trăieşti o viaţă fericită (lucru necesar pentru a fi productiv la maxim) este crucial
pentru a fi proactiv – ceea ce înseamnă să trăieşti în interiorul sferei tale de control. În loc să fii
reactiv – adică să te laşi condus de emoţii în răspunsul tău sau să spui primul lucru care îţi vine pe
buze – te opreşti (te rogi), te gândeşti şi alegi cu grijă acel răspuns ce are în vedere viabilitatea
viitoare a relaţiilor de familie. Ellen White scria: „Dacă îţi sunt adresate cuvinte pripite, nu răspunde
niciodată în acelaşi spirit” (Divina vindecare, pag. 486).

Leadershipul îşi are privilegiile şi provocările sale. Una dintre cele mai semnificative încercări
– şi acelaşi timp imensă onoare – este să ai o familie. Ştim că nu există familii perfecte pentru că nu
sunt oameni perfecţi. Totuşi, responsabilitatea noastră este să înţelegem locul pe care familiile
noastre trebuie să îl ocupe în ierarhia priorităţilor noastre şi să fim credincioşi acestui privilegiu chiar
mai mult decât pasiunii noastre pentru rolul de leadership la care am fost chemaţi de Dumnezeu.

Aveţi curaj şi faceţi schimbarea de paradigmă pentru a-i vedea pe membrii familiilor voastre,
în mod diferit, pentru ca purtarea voastră faţă de ei să se transforme, şi astfel veţi primi din partea
lor un răspuns mai bun care vă va spori capacitatea de leadership.

92
Articole
retipărite

93
Articole retipărite

Zilele lungi de vară şi păzirea Sabatului

Willie şi Elaine Oliver

Î – Când copiii noştri erau mici, era uşor să păzim Sabatul. Acum, când copiii noştri au ajuns la vârsta
adolescenţei şi sunt plini de energie, este mai dificil să-i ţinem în casă, mai ales în lunile de vară. Ne
puteţi da câteva idei?

R – Sabatul este o zi minunată pentru a încetini ritmul din cursul săptămânii şi a ne face timp pentru
comuniunea cu Dumnezeu şi părtăşia cu familia şi cei dragi. În timp ce mulţi creştini cred că Sabatul
vine de la evrei, ziua aceasta specială a fost instituită de Dumnezeu, la sfârşitul săptămânii Creaţiei,
cu mult timp înainte să apară evreii în istorie.

Când Dumnezeu şi-a încheiat lucrarea de creaţie, în ziua a şaptea S-a odihnit. Genesa 2:2,3
spune: „În ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse şi în ziua a şaptea S-a odihnit
de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o pentru că
în ziua aceea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse.”

Este important să observăm că Dumnezeu nu s-a odihnit în ziua a şaptea pentru că era obosit
(Isaia 40:28). Ci pur şi simplu, Dumnezeu S-a oprit din activitatea de creaţie pentru că o isprăvise. Aşa
cum ştiţi deja, Dumnezeu a făcut mai mult decât să Se odihnească (din ebraicul Shabath care
desemnează încetarea activităţii, oprirea din muncă) în ziua a şaptea. Aşa cum citim în Genesa 2:3,
Dumnezeu a binecuvântat şi a sfinţit ziua a şaptea, adică a declarat-o sfântă şi a pus-o deoparte
pentru un scop sacru.

Faptul că vă preocupă păzirea Sabatului de către copiii voştri aflaţi în pragul adolescenţei
dovedeşte că sunteţi convinşi că ziua a şaptea este ziua în care Dumnezeu S-a odihnit şi pe care El a
sfinţit-o şi a pus-o deoparte pentru un scop sacru.

Lucrul cel mai important pentru voi, ca părinţi care doriţi să le transmiteţi copiilor voştri
aceste valori, este să le oferiţi un model prin propria voastră purtare şi să le vorbiţi despre lucrurile
cardinale pentru familia voastră, la intervale regulate. Dacă ascultarea de Dumnezeu este importantă
pentru voi, ca şi creştini, atunci veţi dori să le-o insuflaţi şi copiilor voştri astfel: 1. Ascultând voi înşivă
de Dumnezeu şi 2. Vorbind despre importanţa ascultării de Dumnezeu.

Păzirea Sabatul depinde de ce anume înţeleg familiile prin aceasta. Studiaţi acest subiect
pentru a ajunge la o înţelegere clară a ce anume înseamnă să păzeşti Sabatul şi vorbiţi-le şi copiilor
voştri despre aceasta. Revedeţi ce spune Noul Testament despre obiceiurile lui Isus în privinţa păzirii
Sabatului (Matei 12:8-14; Marcu 1:21; 2:27-28; Luca 6:5-6; 13:10-17; 23:54-56; Ioan 5:1-18; 7:22-24;
9:1-38) şi recunoaşteţi faptul că Sabatul este o zi în care să facem bine altora.

Vă încurajăm să faceţi din păzirea Sabatului o ocazie fericită în care familia voastră să se
implice în activităţi care vă vor apropia mai mult unul de altul şi de Isus. Chiar dacă la început, copiii
nu vor face întocmai cum îi veţi învăţa, cu răbdare, continuaţi să le vorbiţi despre valorile voastre şi să
le oferiţi un exemplu de practicare a acestor valori în viaţa de zi cu zi.

94
Articole retipărite

Co-parenting într-o relaţie toxică

Willie şi Elaine Oliver

Î – Eu şi soţul meu am divorţat în urmă cu aproape 5 ani şi încă ne mai „împungem” unul pe altul.
Săptămâna trecută, fiica mea în vârstă de 15 ani a citit pe Facebook nişte comentarii răutăcioase pe
care le-am postat cu privire la tatăl ei. Bineînţeles, afirmaţii acelea au fost făcute după ce el însuşi a
spus ceva urât despre mine. Cum am putea să punem capăt acestui ciclu toxic şi să începem să ne
creştem fiica într-un mod pozitiv?

R – Regretăm nespus această situaţie din viaţa dumneavoastră şi a fostului soţ. Mai jos, vă prezentăm
câteva sfaturi care vă pot ajuta să vă aşezaţi relaţia pe un alt făgaş.

1. Ţineţi-vă problemele „offline” şi nu le mai mediatizaţi pe Facebook şi alte reţele de

socializare!
Nu toţi cei din lista de prieteni vă sunt cu adevărat prieteni. Şi chiar prietenii care încearcă să
vă susţină, vă pot duce pe un drum greşit. Mai mult ca sigur că atunci când aţi postat
remarcile răutăcioase despre soţul d-voastră, cineva v-a dat „like”. Acest gen de susţinere
este de fapt una negativă şi nu este lucrul de care aveţi nevoie pentru a vă conduce relaţia pe
un făgaş bun. Nu cedaţi tentaţiei de a vă face publică, viaţa privată. Facebook nu este un
spaţiu privat.
2. Gestionaţi-vă emoţiile
Una dintre cele mai mari dificultăţi întâmpinate de părinţii divorţaţi o reprezintă gestionarea
emoţiilor. Indiferent de cauza divorţului, există durere sufletească. Nimeni nu se căsătoreşte
cu gândul că va divorţa. Divorţul separă doi oameni care au fost intim uniţi – emoţional, fizic,
spiritual – şi nu vă veţi vindeca decât parcurgând până la capăt procesul iertării şi al
împăcării. Pentru aceasta, uneori este nevoie de ajutor calificat, din partea unui pastor sau
consilier.
3. Focalizaţi-vă asupra copiilor
Este important să vă puneţi copilul pe primul loc. Copiii sunt cei care suferă cel mai mult
după un divorţ. Ocupaţi-vă deci de nevoile emoţionale ale fiicei voastre, lucru esenţial pentru
binele său viitor, inclusiv performanţele academice, sănătatea fizică, capacitatea de
relaţionare. În momentul de faţă, împreună cu soţul trebuie să învăţaţi să aşezaţi nevoile
fiicei înaintea propriilor voastre nevoi. Niciodată să nu o puneţi să aleagă între voi.
4. Învăţaţi să comunicaţi mai bine
Acesta este un sfat bun pentru toţi oamenii. „Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la
vorbire, zăbavnic la mânie” (Iacov 1:19). Toţi comunicăm în fiecare zi, dar nu toţi ne şi
pricepem la aceasta. Citiţi câteva cărţi bune sau participaţi la un seminar pentru a vă dezvolta
aptitudinile de comunicare cu fostul soţ, cu fiica şi cu oamenii, în general.
5. Fiţi proactivă
Cu alte cuvinte, nu fiţi reactivă – adică răspunsul firesc atunci când cineva spune ceva ce nu
ne place sau ne răneşte. Lansaţi-vă provocarea ca în astfel de situaţii, să vă opriţi înainte de a
răspunde. Oprindu-vă, vă oferiţi posibilitatea de a vă calma şi a răspunde într-un mod
raţional. Veţi vedea că nu trebuie să răspundeţi la orice.
6. Angajaţi-vă să fiţi colegială şi cooperantă

95
Articole retipărite

Chiar dacă d-voastră şi fostul soţ puteţi chiar redeveni prieteni, lucrul acesta nu este necesar
pentru a avea o relaţie civilizată. Puneţi-vă timp deoparte pentru a vă vedea cu el – inclusiv
cu noua soţie, dacă este cazul – şi faceţi un plan pentru o mai bună comunicare legată de
activităţile co-parentale.
7. Atunci când toate celelalte dau greş, faceţi ceea ce trebuie, indiferent cât de greu v-ar fi
Chiar şi după ce aţi încercat toate aceste sugestii, este posibil ca fostul soţ să nu îşi schimbe
comportamentul. Amintiţi-vă, nimeni nu se poate controla decât pe sine. Faceţi alegerile cele
mai bune pentru a avea conştiinţa împăcată şi pentru binele fiicei voastre.

Încredeţi-vă în Dumnezeu. El a făgăduit că Se va îngriji de toate nevoile noastre!

96