Alte

tipuri 1. Mediile intrazonale (azonale)

Din aceste medii fac parte ariile montane, înscrise cu baza lor în

de mediile zonale. Mediile montane sînt dispuse intrazonal pe întreg

cuprinsul Terrei. Toţi factorii de mediu – clima, vegetaţia, solurile etc.
– se supun legii etajării. Munţii înalţi, situaţi în zona temperată sau la

medii latitudini mici, etajează cel mai bine elementele învelişului geografic,
cuprinzînd mai multe subtipuri de medii .
Mediul crestelor montane înalte. Acesta este dominat de un
relief foarte accidentat, cu pante abrupte și creste acoperite cu gheţari şi zăpezi permanente.
Temperaturile sînt cuprinse între 0°C şi -50°C, cu vînturi puternice care formează un pustiu montan de
gheaţă.

Mediul de tundră montană. Este caracteristic pentru Munţii Alpi (la altitudinea de 1.700-1.800
m), pentru Munții Kenya și Munții Kilimanjaro (la altitudinea de 3.000 m). În acest mediu relieful este
mai echilibrat, fiind reprezentat de platouri nivelate. Aici vînturile nu mai sînt atît de puternice. Verile
sînt scurte, cu temperaturi medii cuprinse între 0°C şi -4°C, iar iernile sînt lungi. În aceste zone vegetaţia
este etajată în funcție de condițiile climatice (ierburi, arbuşti pitici), iar perioada de vegetaţie este scurtă.
Mediul pădurilor. În dependență de climă, pădurile de foioase cresc la baza muntelui, iar cele de
conifere se întîlnesc la altitudini mari. Dintre reprezentanții lumii animale, sînt răspîndite: jderul,
veverița, vulpea, lupul, mistrețul, capra de munte, castorul, găinușa și cocoșul de munte, păsările
răpitoare. Zonele montane au constituit dintotdeauna o atracţie pentru comunităţile umane. În prezent,
aici funcţionează numeroase staţiuni turistice. În regiunile montane se pot distinge două moduri de
viaţă, în funcţie de poziţia lor geografică:
– modul de viaţă specific spaţiilor montane înalte din regiunile temperate. În aceste spaţii cu păşuni
bogate, principala ocupaţie a omului este creşterea animalelor, în special creșterea oilor pentru lînă.
Solurile sînt sărace în humus, greu de prelucrat;
– modul de viaţă specific regiunilor montane din zona caldă a globului. În aceste regiuni, condiţiile de
mediu sînt mai favorabile pentru om, iar activităţile sale agricole sînt mai diversificate (se cultivă
cartoful, porumbul, ceaiul, cafeaua). În aceste două tipuri de medii factorul antropic a avut un impact
diferit. În mediul montan ocupaţiile principale ale omului cuprind două ramuri de bază: păstoritul,
practicat timp de 4-5 luni pe an, şi turismul. Numărul mare de poteci şi drumuri nemodernizate,
mulţimea de cabane, fluxurile de turişti – toate acestea au creat o presiune antropică semnificativă, care
a condus la degradarea solurilor şi a vegetaţiei, la creşterea gradului de fragmentare a versanţilor prin
dezvoltarea de ravene și torenţi, generînd solifluxiuni, alunecări de teren, surpări, spălări de suprafaţă şi
incendii. Odată cu construirea căilor rutiere şi feroviare, au fost devastate suprafeţe mari de păşuni.
Peisajul montan a fost puternic modificat ca urmare a dezvoltării industriei hidroenergetice şi miniere.
Un mediu mai „natural” s-a păstrat doar la etajele montane superioare.
Mediile antropizate
a. Mediul urban. Sistemul mediului urban este unul deschis, caracterizat prin schimburi de materie,
energie şi informaţie cu mediul natural. Oraşul este un spaţiu în care, alături de mediul natural (rocă,
relief, climă, ape, vegetaţie, faună), este prezentă şi acţiunea umană (aşezări, economie, cultură,
educaţie). În acest sistem, relaţiile sînt în mare măsură direcţionate şi controlate de către om.
Dezvoltarea aşezărilor urbane este influenţată de factorii naturali, istorici şi economici .În localităţile
urbane moderne se diferenţiază cîteva zone funcționale:
– zona funcțională industrială, destinată pentru amplasarea întreprinderilor industriale, luîndu-se în
considerare roza vînturilor şi poziţia zonei date în raport cu albia rîurilor şi a cuvetelor lacustre.
Întreprinderile ce prezintă riscuri pentru sănătatea şi securitatea populaţiei se amplasează cît mai
departe de spaţiile locative;
– zona funcțională locativă (rezidențială), destinată pentru construcţia caselor de locuit, a centrelor
administrative, ştiinţifice, medicale, sportive, a instituţiilor de învăţămînt şi a spaţiilor verzi. În scopul
menţinerii unui mediu cu comfort sporit pentru viaţă, poziţionarea zonei respective este opusă celei
industriale;
– zona funcțională a depozitelor şi a întreprinderilor comunale, destinată pentru amplasarea
depozitelor de carburanţi, de mărfuri industriale, de legume şi fructe, a întreprinderilor de deservire a
transportului urban şi a celor de deservire comunală (curăţătorii chimice etc.);
– zona funcțională a transportului extern, destinată pentru construcţii masive – staţii, porturi, gări etc.,
pentru amplasarea unităţilor de deservire a transportului de pasageri şi de mărfuri. Pentru a păstra
calitatea aerului atmosferic şi a asigura securitatea populaţiei, automagistralele şi alte căi de transport
se construiesc în afara zonei locative. În suburbiile oraşelor se creează spaţii împădurite, cu un regim de
protecţie deosebit şi cu destinaţie recreativă pentru populaţie.
b. Mediul rural. În acest tip de mediu legăturile dintre vatra localităţii, populaţie şi moşie se contopesc,
formînd o tipologie variată: sat de munte, de vale, de cîmpie; aşezare pastorală, forestieră, de pescari
etc. Spre deosebire de aşezarea urbană, în mediul rural există o legătură mai strînsă între locuitori şi
resursele existenţei lor (ogor, pădure, ape, vînat, peşte etc.). Aşezările rurale au diferite configuraţii:
liniară (în văile rîurilor), compactă (în locurile cu relief fragmentat), dispersată (în cîmpie) etc.

Mediile în bazinul oceanic

Bazinele oceanice ocupă depresiunile mari, create de factorii tectonici şi telurici. Ele constituie mai mult
de 70% din suprafaţa Pămîntului. Oceanele prezintă un mediu omogen, în care se îmbină trei
componente naturale: apa, relieful şi vieţuitoarele. Organismele marine diferă foarte mult prin
dimensiuni şi prin modul de viaţă. Unele plutesc liber la suprafaţă, altele trăiesc pe fundul oceanelor. În
bazinul oceanic se disting trei tipuri principale de medii:
a. Mediul litoral. Este situat în vecinătatea ţărmului, în zonele de şelf, unde există condiţii favorabile de
lumină, aerare a apei şi o diversă lume organică. Deosebirile regionale de temperatură şi salinitate a
apei, direcţia de curgere a curenţilor oceanici, caracteristicile reliefului submers conduc la diferenţierea
subtipurilor de medii. Un rol important revine activităţilor umane legate de construcţiile portuare, de
exploatările de petrol şi gaze. Acestea produc frecvent modificarea condiţiilor de mediu pe termen scurt
sau lung, cu urmări asupra caracteristicilor biomasei şi ale biodiversităţii.
 b. Mediul pelagic. Se desfăşoară departe de ţărm, în stratul superior al apelor oceanice, în care lumina
şi aerul pătrund datorită valurilor oceanice. Acest strat conţine un număr mare de vieţuitoare. În cadrul
mediului pelagic se separă subtipuri cu caracter zonal: polar, temperat, tropical şi regional (cauzat de
intervenţia curenţilor de apă reci sau calzi, de deosebirile de salinitate etc.). Organismele care trăiesc în
acest mediu sînt plutitoare, unele dintre ele se deplasează pasiv, fiind purtate de valuri şi curenţi. Se
întîlnesc alge diatomee, crustacee, meduze. Stratul de plancton poate avea o adîncime de pînă la 200 m.
Animalele care înoată bine atît la suprafaţă, cît şi la adîncime au corpul fusiform, cu înotătoare
puternice. Dintre acestea fac parte delfinii, balenele, peştii etc.

c. Mediul abisal. Ocupă cea mai mare parte din Oceanul Planetar. Se întinde pe fundul mărilor şi
oceanelor, pe cîmpiile abisale. Este un mediu lipsit de lumină, cu presiune şi salinitate ridicate, cu
temperaturi scăzute în funcție de adîncime, cu numeroase adaptări ale organismelor. Apa se
caracterizează printr-un calm aproape absolut. În mediul abisal plantele lipsesc, iar fauna prezintă
adaptări specifice: unele animale şi-au pierdut vederea, altele au ochi mari, telescopici sau organe
fosforescente.