Contactele ocluzale și anvelopa funcțională

Contactele ocluzale pot fi funcţionale (stabile) şi nefuncţionale (instabile).

Contactele ocluzale funcţionale sunt considerate cele materializate printr-un raport vârf
cuspid – fund fosetă, numit contacte monopodice şi cele dipodice şi tripodice, realizate în
situaţiile clinice când volumul cuspidului este mai mare decât volumul fosetei. Datorită
acestui fapt contactele ocluzale au loc între versantele cuspidului şi versantele fosetei din
ce motive vârful cuspidului nu contactează cu fundul fosetei ocluzale. Aşa contacte în
poziţia de intercuspidare maximă (IM) între arcadele dentare asigură o ocluzie stabilă
necesară pentru o stabilitate fermă a mandibulei faţă de maxilă la realizarea actului de
masticaţie, deglutiţie şi a altor funcţii. Din aceste considerente şi contactele ocluzale
realizate de lucrările protetice între dinţii artificiali şi naturali, sau numai între dinţii
artificiali trebuie să fie stabile şi simultane cu cele de la nivelul dinţilor restanţi. În acest
scop în situaţiile clinice când în zonele laterale ale arcadelor dentare nu s-a păstrat nici o
pereche de dinţi antagonişti naturali în protezele dentare fixe prin modelarea individuală a
suprafeţelor ocluzale se vor crea contacte ocluzale funcţionale în conformitate cu relaţiile
caracteristice pentru stopurile ocluzale din grupul I (când cuspizii vestibulari ai premolarilor
şi molarilor mandibulari întră în contact cu fosele centrale şi dintre crestele marginale ale
dinţilor antagonişti) şi grupul III (când cuspizii palatinali ai premolarilor şi molarilor maxilari
întră în contact cu fosele centrale şi cele dintre crestele marginale ale antagoniştilor). Aşa
contacte sunt considerate stabile deoarece ele nu permit mandibulei nici un fel de
deplasare, deci să nu derapeze nici într-o direcţie.
Contactele dento-dentare nefuncţionale din care fac parte contactul vârf cuspid – versant
foseta, versant cuspid – versant fosetă, vârf cuspid – vârf cuspid şi cele în suprafaţă nu
asigură stabilitatea mandibulei faţă de maxilă datorită instalării unei ocluzii instabile. Aşa
relaţii interocluzale declanşează dispersia forţelor ocluzale în afara axului lung a dinţilor,
considerate nefuncţional, atipic favorizând astfel procesele de distrucţie în parodonţiul
dinţilor respectivi.
Prin urmare numai contactele ocluzale funcţionale asigurând dispersia solicitărilor ocluzale
în axul lung a dinţilor sunt apte a stimula procesele fiziologice din ţesuturile parodontale.
Astfel în ocluzia dentară fiziologică datorită contactelor dento-dentare funcţionale
maximale în poziţia de intercuspidare maximă (IM) între arcadele dentare şi toate
componentele sistemului stomatognat şi în primul rând ale articulaţiei
temporo-mandibulare, sistemul muscular şi parodonţiul dinţilor se instalează un echilibru
morfo-funcţional necesar funcţionalităţii întregului sistem stomatognat. Însă acest echilibru
frecvent este dereglat datorită modificărilor contactelor dento-dentare ca urmare a
leziunilor ţesuturilor dure a dinţilor, extracţiilor dentare cu ulterioară migrare a dinţilor din
zonele edentate, apariţia mobilităţii patologice a dinţilor, migrările dentare în leziunile
parodontale, a intervenţiilor stomatologice incorecte în procesul de refacere morfologică
prin obturare, restaurări, cât şi prin protezarea cu microproteze sau a edentaţiilor parţiale,
etc. În aşa situaţii clinice dezechilibrul ocluzal manifestat nu numai prin micşorarea
contactelor dento-dentare în leziunele coronare şi în edentaţiile parţiale, dar şi prin
transmisia forţelor ocluzale în afara axului lung a dinţilor respectivi declanşează procese
patologice în parodonţiu lor cu toate consecinţele.
OCLUZIA IDEALĂ
1. raporturi ocluzale stabile în RC cu contacte dento-dentare și cu ATM morfologic integru
2. IM se găsește anterior, în același plan sagital, față de RC. Distanța RC-IM este 0,1-0,2mm
la nivelul condililor și 0,2-0,5 mm la nivelul arcadelor dentare
3. alunecarea între RC și IM se face liber cu menținerea contactelor dento-dentare
4. mandibula se poate deplasa liber din RC și din IM
5. ghidajul dentar al mișcărilor mandibulare se realizează pe partea lucrătoare
6. în IM presiunile ocluzale se transmit în axul lung al dinților laterali și în porțiunea centrală
a meniscului ATM
7. abraziunea interesează în mod egal sectoarele dentare funcționale
8. în IM contactul în sectorul frontal este mai slab de 25 μ
9. nu există contacte ocluzale la nivelul parților moi
10. există spațiu interocluzal acceptabil în poziția de repaus a mandibulei
Principiile 1-5 asigură echilibrul neuromuscular, iar 6-10 asigură stabilitatea funcțională.

ANVELOPA FUNCȚIONALĂ
Posselt a studiat mișcările mandibulei urmărind deplasările efectuate de un singur punct,
punctul interincisiv mandibular, punctul de contact între unghiurile mezio-incizale ale
incisivilor centrali mandibulari.
Studiind deplasările acestui punct pot fi evidențiate deplasările întregii mandibule, iar
dintre mișcările mandibulei cele mai importante sunt cele din plan sagital (deci vertical și în
sens anteroposterior), deoarece majoritatea mișcărilor
mandibulare au o componentă semnificativă în acest plan.  Direcția și amplitudinea
mișcărilor mandibulei este determinată de structurile particulare alearticulațiilor temporo-
mandibulare, de contracția mușchilor mobilizatori și de relieful ocluzal al celor două arcade
dentare. Acesta este și motivul pentru care
cele 8 categorii de elemente anatomice poartă numele de determinanți: posterior
(articular), mijlociu (muscular) și anterior (dentar).
Practic este vorba despre mișcările de deschidere, închidere, propulsie,
retruzie precum și de rezultantele compunerii acestora în plan sagital. Înregistrarea acestor
mișcări maxime, limită, în plan sagital conduce la obținerea
unei forme grafice asemănătoare cu aceea a unui premolar, de unde și denumirea de
bicuspoidul lui Posselt  sau aria mișcărilor maxime (limită) în plan sagital. Analiza acestei arii
a deplasării maxime în plan sagital poate evidenția atât diversitatea de mișcări ale
mandibulei cât și pozițiile fundamentale ale acesteia.
 

1) RC= relația centrică

2) IM= intercuspidare maximă
3) CC= poziția cap la cap în propulsie
4) PM= propulsie maximă
5) DM= deschiderea maximă
6) PR= poziția de repaus
7) R= relația de postură a mandibulei