Fiind vorba de scrieri atât de diferite, relatările lor cu privire la sfârşitul Daciei

romane nu sunt nici ele identice, şi nici egale ca valoare. Informaţiile pe care ni le
oferă pot fi împărţite în principiu în trei categorii. Istoriile lui Aurelius Victor şi
Orosius ne spun că Dacia a fost pierdută pentru Imperiu în timpul împăratului
Gallienus, cândva după 260 şi înainte de 268. Eutropius, Rufius Festus şi
Iordanes spun că provincia a fost pierdută în vremea lui Gallienus şi că Aurelian
a fost cel care a abandonat-o, cândva după 270. În sfârşit, Historia Augusta
aminteşte doar părăsirea Daciei din vremea lui Aurelian. 

Multă vreme, istoricii moderni au discutat informaţiile în această împărţire, încercând

să înţeleagă care dintre cele trei variante este cea mai aproape de adevăr. Dacă în
această încercare de înţelegere pornim însă de la modul în care au fost redactate
respectivele scrieri, lucrurile se leagă mult mai coerent. Am văzut că majoritatea
izvoarelor care vorbesc despre sfârşitul stăpânirii romane în Dacia sunt fie istorii
prescurtate, fie biografii imperiale. Am văzut, de asemenea, că toate au fost redactate
la aproape un secol de la evenimentele pe care le descriu. Ca urmare, unul dintre cele
mai importante puncte de pornire este să vedem de unde şi-au cules respectivii autori
informaţiile.  
Imperiul Roman în timpul crizei secolului al III-lea. Harta: Alina Bondrea, după Ian Mladjov.

În anul 1884, un istoric german, Alexander Enmann, punând în paralel câteva dintre
istoriile care ne interesează aici, mai exact pe cele ale lui Aurelius Victor, Eutropius şi
Rufius Festus, împreună cu Historia Augusta, la care a mai adăugat o scurtă istorie a
împăraţilor romani, numită Epitome de Caesaribus şi scrisă cam în aceeaşi vreme cu
celelalte, a găsit între ele numeroase elemente comune. Analizându-le atât din
perspectiva conţinutului, cât şi din punct de vedere lingvistic, Enmann a stabilit că
aceste asemănări indică o sursă comună, din care toate scrierile mai sus amintite şi-au
luat o parte importantă din informaţii. Aceasta ar fi fost o serie de biografii imperiale,
alcătuită în cea mai bună tradiţie a literaturii biografice latine. Scrisă probabil înainte
de jumătatea secolului al IV-lea, această lucrare astăzi pierdută, numită convenţional
„Istoria imperială a lui Enmann” (die Enmannsche Kaisergeschichte, prescurtat EKG),
mai poate fi reconstituită numai prin intermediul scrierilor ulterioare care au folosit-o
ca sursă de informaţie.  

Gallienus ar fi pierdut provincia, Aurelian a retras trupele 

Sigur că intenţia cu care fiecare dintre diverşii istorici ai secolului al IV-lea şi-a
redactat opera l-a determinat să preia informaţiile într-o manieră proprie. Exact acelaşi
lucru s-a petrecut şi cu ştirile despre sfârşitul Daciei romane. Toţi istoricii menţionaţi
mai sus au preluat informaţiile din aşa-numita EKG, fiecare adaptându-le propriei
viziuni asupra trecutului.  

Cel mai conştiincios a fost Eutropius, care aminteşte cu rigoare o pierdere a provinciei
sub Gallienus şi o abandonare oficială a ei sub Aurelian. Cel mai mai puţin interesaţi
de detalii au fost, după cum era de aşteptat, autorul Historiei Augusta şi Orosius cu a
sa Istorie împotriva păgânilor. De aceea, unul pomeneşte doar evenimentele din timpul
lui Aurelian, iar celălalt doar pe cele din epoca lui Gallienus. La fel, Aurelius Victor,
aplecat mai mult spre consideraţii morale, a reţinut doar pierderea din vremea lui
Gallienus. Rufius Festus şi Iordanes, preocupaţi amândoi mai degrabă de concizie
decât de precizie, ne oferă, în mod surprinzător, cea mai realistă oglindire a procesului
abandonării Daciei în ansamblul său: într-o singură frază ni se spune că Dacia a fost
pierdută sub domnia lui Gallienus, iar Aurelian a retras de acolo trupele şi cel puţin o
parte din populaţie, hotărând să abandoneze provincia în mod oficial.