Sunteți pe pagina 1din 1

Evaluare M3 online.

Autoevaluare

Punând în discuție disciplinele ”Consiliere și dezvoltare personală” și ”Limba și


literatura română”, putem afirma că, în ambele cazuri, elementul central al programei este dat
de competență, că ambele contribuie la formarea profilului absolventului, că demersul
didactic vizează dezvoltarea competențelor specifice la nivelul fiecărui an de studiu și că
profesorul are libertatea de a utiliza exemplele de activităţi de învăţare adecvate. Știm că
disciplina CDS realizează incursiunea în propria lume oferind posibilități inedite pentru
descoperirea talentelor, calităților, abilităților, atitudinilor, intereselor, cât și pentru împlinirea
visurilor. Aceasta îi pregătește pe elevi pentru viață prin dezvoltarea de comportamente și
atitudini autonome.
Pot transfera idei și contexte de învățare promovate la disciplina Consiliere și
dezvoltare personală la disciplina pe care o predau. Astfel, într-o lecție de limba și
literatura română care urmărește dezvoltarea abilitaților de comunicare eficientă putem folosi
concepte precum emoție, valoare, convingere, opinie, prietenie. Avem posibilitatea de a
valorifica textele literare în scopul dezvoltării personale, elevii manifestându-și valorile și
cunoștinţele în propriile atitudini și comportamente, cooperând cu ceilalţi în rezolvarea unor
probleme. Putem aborda noțiuni precum respect, muncă, prietenie, toleranță, egalitate,
politețe, fericire. De asemenea, se poate porni și de câteva situaţii concrete din viaţa şcolară
căutând similitudini în opere literare. Nu uităm de valoarea educativă a proverbelor, fabulelor
etc. Avem mereu în vedere stimularea creativităţii copiilor prin utilizarea unor metode activ-
participative, printr-o abordare interdisciplinară.
Consider că am un rol important în dezvoltarea unui mediu școlar incluziv
pentru că am manifestat mereu disponibilitate pentru a crea împreună cu toți colegii mei o
școală deschisă, prietenoasă cu un curriculum flexibil, unde evaluarea este permanentă și
formativă. Astfel, promovăm egalitatea în drepturi și responsabilități pentru toți elevii,
asigurăm accesul în mod egal la oportunități de învățare, avem un parteneriat funcțional între
școală și familie. Elevii beneficiază de activități de învățare individualizată, de activități de
evaluare și adaptare curriculară, participă la acțiunile extracurriculare desfășurate de unitatea
noastră școlară.
Utilizez în activitatea didactică și resurse educaționale deschise:
https://www.youtube.com/watch?v=wI_B7zhNp1U; www. didactic. ro; www. educatie.
inmures. ro; Cartea sonoră, diverse site-uri . Astfel, elevii mei pot beneficia de bune practici,
de aceste resurse educaționale în format digital agreate de aceștia, resurse care sprijină actul
didactic în atingerea obiectivelor educaționale.

S-ar putea să vă placă și