💡 | 🎨 📱 | 🧀 + 💖 | ⚡ 😉 🔫 | 🧠 

Introducere
- Lucian Blaga = cazul unic în literatură (când): 
- Un mare poet  
- (A fost dublat de un) Mare gânditor - își elaborează propriul sistem 
filosofic 
- Poet + filosof, Lucian Blaga - se proclamă de la început adeptul legăturii 
profunde între cele două domenii: 
- Lirica sa - înglobează numeroase elemente anticipative ale creației 
filosofice de mai târziu 
-  
- Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” - face parte din seria artelor 
poetice moderne ale literaturii interbelice 
- Deschide volumul său de debut - „Poemele luminii” 💡, din 1919: 
- Poziție justificată prin văditul (= evidentul) caracter programatic (al operei) 
- Reprezintă un manifest al autorului 

Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului studiat într-un 
curent cultural/literar, într-o perioadă sau într-o orientare tematică 
- Dimensiunea modernistă (a textului blagian) - evidențiată tocmai prin caracterul 
său de ars poetica 🎨:  
- Opera oferă câteva dintre reperele fundamentale pentru definirea 
atitudinii lui Lucian Blaga față de poezie - schițând relația eu-univers 
- Întregul discurs poetic - construit pe opoziția dintre cele 2 tipuri de 
raportare a subiectului la lumea în care trăiește 
- În concepția lui Blaga - ființa umană poate accede la cunoașterea lumii în 
două moduri: 
- Cunoașterea paradisiacă = apolinică 
- Cunoașterea luciferică = dionisiacă 
- (Astfel) Pentru autor - ars poetica = (devine sinonimă cu) ars philosofica, 
poezia expunând o întreagă filosofie a cunoașterii 
- Cea dintâi: 
- De tip rațional 
- Specifică oamenilor de știință 
- Sortită eșecului - nu îmbogățește ființa, ci o sărăcește 
- Cunoașterea dionisiacă: 
- E cunoașterea poetică, intuitivă 

 
 - (Are drept) Scop - adâncirea misterului (și nu lămurirea lui) 
- Specifică sensibilității artistului - îmbogățește spiritul 
- (În acest sens) Formele verbale „nu strivesc” + „nu ucid” ( pe de-o parte) + 
„sporesc” + „îmbogățesc”: 
- Conturează preferința scriitorului pentru cunoașterea luciferică 
- (Trăsătură ce ^) Îl apropie de estetica expresionistă 
- Poezie modernistă 📱: 
- Opțiunea autorului pentru metaforele revelatorii (trăsătură a 
modernismului de tip expresionist) 
- Ambiguizarea ( până la obscuritate) a mesajului poetic - prin aceste 
metafore 
- Interesul - deplasat de la tehnica poetică la relațiile poet-lume + 
poet-creație 

Prezentarea a două secvențe/idei poetice relevante pentru tema textului poetic 

studiat 
- Atitudinea poetică în fața marilor taine ale universului, cunoașterea lumii în planul 
creației poetice fiind posibilă numai prin iubire = tema poemului (de natură 
filosofică) 
-  
- „Și-n tocmai cum cu razele ei albe luna” 🧀 (vers din a doua secvență): 
- Se construiește (astfel) un crez ( potrivit căruia): 
- Lumea e atât de fascinantă încât ai comite o impietate (= lipsă de 
respect față de ceva considerat sfânt) încercând: 
- Să o descoși 
- Să o arzi sub soarele rațiunii - (care) cu lumina lui: 
- Rupe vraja 
- (Nu face decât să) Lumineze ce e la suprafață => lasă 
întunecate străfundurile 
- (Astfel) Eul liric se aseamănă cu luna = (simbolizează) misterul + păstrarea 
acestuia prin întunericul ce o însoțește 
- Epitetul „razele albe”: 
- Intensifică acest sentiment 
- Compară: 
- Soarele cu luna 
- Lumina cu întunericul 
- Cunoașterea apolinică cu cea dionisiacă 

 
 - (Prin adjectivul) „albe” = (se sugerează) puritatea acestui model 
cognitiv + estetic (la care se aderă) 
- (Deci) Prin asemănarea cu luna - eul liric își exprimă atitudinea față de 
misterele lumii = aceea de a le proteja 
-  
- „Căci eu iubesc / Și flori și ochi și buze și morminte” 💖 (ultimele două versuri): 
- Detaliază prin enumerație iubirea = singura prin care cunoașterea lumii în 
planul creației poetice este posibilă 
- Iubirea = ( reprezintă) iubire pentru natură: 
- (Deci) Eul liric dorește să potențeze misterele sale (fiind adeptul 
cunoașterii luciferice) 
- Ultimul vers - reia enumerația din secvența 2, fiind precedată de un 
adverb de întărire => sugerează că iubește întreg Universul 

Ilustrarea a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj ale textului poetic 

studiat, semnificative pentru tema și viziunea despre lume a poetului (comentarea 
poeziei & lirismul) 
- (Din punct de vedere structural, în poezia modernistă blagiană „Eu nu strivesc 
corola de minuni a lumii”) Putem decela (= observa) 2 secvențe lirice - aflate în 
raport de opoziție: 
- (Pe de-o parte) „lumina mea” ⚡ = reflex al cunoașterii luciferice 
- (Pe de altă parte) „lumina altora” - se sugerează cunoașterea paradisiacă 
-  
- Prima parte a poeziei - exprimă atitudinea categorică a instanței lirice de 
protejare a tainelor lumii 
- Titlul: 
- Neobișnuit de lung 
- Sub forma unui enunț ce exprimă dezideratul (= dorința) protejării 
misterelor Universului 
- (Sunt de menționat) 3 aspecte esențiale - care particularizează titlul 
(acestei poezii blagiene) 
1) Prezența emfatică a pronumelui personal „eu” = (desemnează) conștiința 
artistică 
2) Verbul la forma negativă „nu strivesc” = (sugerează) atitudinea asumată a 
poetului de apărare a fragilității lumii 
3) Metafora revelatorie „corola de minuni a lumii”: 
- Definiție inedită a poeziei înseși 
- Nu desemnează „cercul strâmt” eminescian 😉 = o lume a limitării 

 
 - (Ci, dimpotrivă) Un univers ce stă sub semnul perfecțiunii 
- (Totodată) Distingem reluarea titlului (în primul vers al poeziei) - pentru a întări 
legătura paratext - mesaj poetic 
- (Astfel) Se observă forma pronominală în poziție inițială (de persoana I) „eu”: 
- Atrage atenția asupra ipostazei eului liric 
- Asociată cu valoarea de prezent etern a verbelor „nu strivesc” + „nu ucid”: 
- (Verbe de o) Duritate atipică pentru poezie - amplifică natura 
expresionistă a textului blagian 
- Sintagma „nu ucid / Cu mintea tainele” = refuzul cunoașterii paradisiace, de tip 
rațional („cu mintea”) 
- Enumerația de 4 metafore-simbol ( referitoare la temele creației blagiene) din 
finalul (acestei prime secvențe) accentuează palierele diverse (ce devin surse ale 
cunoașterii): 
- Florile = frumusețea inegalabilă a naturii + gingășia + puritatea ei -> în 
ciuda fragilității acesteia (i se dă totuși șansa perenității, a renașterii 
periodice) 
- Ochii = căutarea permanentă a sensului lumii 
- Buzele = imaginea stilizată a iubirii 
- Mormintele = imaginea trecutului 
-  
- A doua secvență - se află în opoziție cu prima 
- Accentuează contrastul dintre: 
1) Ceea ce ne este cunoscut 
2) Ceea ce rămâne ascuns 
- Începe cu versul „lumina altora”: 
- Disocierea dintre „eu” și „alții” 
- Sugerează un tip diferit de cunoaștere - apolinică (de tip rațional) 
- (Care) Riscă să distrugă inefabilul (= inexprimabilul) lumii: 
- Verbul tranzitiv „sugrumă” = (exprimă) tenativa de anihilare a ceea 
ce este neînțeles 
- La nivel formal - cuprinde versul cel mai scurt, cât și cel mai lung => tehnica 
ingambamentului (specific modernistă) 
- Între cele 2 tipuri de cunoaștere (care guvernează imaginarul poetic blagian) se 
instituie un raport antitetic categoric: 
- Cunoașterea paradisiacă: 
- Stă sub semnul distrugerii + anihilării + violenței 🔫 
- Reliefată prin verbele „ucid” + „strivesc” + „sugrumă” 
- (În vreme ce, pentru a sugera forța creativă a) Cunoașterii de tip luciferic: 
- Sunt folosite verbele „sporesc” + „mărește” + „iubesc” 

 
 - Finalul poeziei - rol conclusiv, deși este exprimată prin raportul de cauzalitate 
„căci” 
- Se află în simetrie cu prima secvență 
- Formulat drept un adevăr axiomatic: „căci eu iubesc / Și flori și ochi și buze și 
morminte”: 
- Sunt reluate elementele din prima secvență ( rol de emfază) 
-  
- Lirism de natură subiectivă (specific artelor poetice, susținut prin): 
- Folosirea recurentă a pronumelui personal „eu”: 
- Apare de 5 ori în poezie => se observă și apropierea de 
expresionism 
- Formele verbale de persoana I singular 
- Pauza afectivă 

Încheiere 
- Lucian Blaga - numit de critică „unul dintre cei mai originali creatori de imagini ai 
literaturii noastre” (Eugen Lovinescu) 
- (În această poezie) Rolul poetului = de a păstra misterele prin cunoașterea 
luciferică 🧠, mit și simbol  
- Cunoașterea = mijlocitor între eu și lume