PRINCIPALELE PĂRŢI ALE CORPULUI

OMENESC

Topografia organelor şi sistemelor

1. CAPUL: este alcătuit din:

∗ neurocraniu - care adăposteşte encefalul;
∗ viscerocraniu - segmentul periferic al analizatorului olfactiv şi vizual
- primul segment al tubului digestiv (cavitatea bucală).

2. GÂTUL
- vase sanguine care irigă organele capului - arterele carotide şi venele
jugulare.
∗ Esofagul - organ al tubului digestiv
∗ Laringe, trahee (organ de simţ respirator)

2. TRUNCHI:
a) toracele (organe - plămâni, inimă)
∗ aorta - segmentul ascendent
- segmentull descendent
∗ cârja
∗ muşchiul diafragm- separă toracele de abdomen.
b) abdomenul
∗ ficat (partea dreaptă)
∗ stomac (partea stângă)
∗ intestin gros şi subţire
∗ pancreas
∗ splină
c) pelvisul - organele ale sistemului reproducător feminin (ovare, trompe
uterine, uter)
- organe ale sistemului excretor - uretre, vezică urinară.
Membrele superioare - sunt formate din: braţ, antebraţ şi mână şi se prind de
trunchi prin intermediul centurii scapulare.
1
 Membrele inferioare sunt formate din coapsă, gambă şi picior şi se prind de
trunchi prin centura pelviană.

AXE ŞI PLANURI DE SIMETRIE

Există 3 axe:
1. Axul longitudinal - care străbate corpul în lungime.
2. Axul sagital care străbat corpul în grosime în antero-posterior.
3. Axul transversal care străbate corpul de la stânga la dreapta (lăţimea
corpului)

Prin aceste trei axe pot trece 3 planuri diferite:

a) Planul frontal - care împarte corpul într-o parte anterioară şi una
posterioară.
În funcţie de acest plan putem raporta poziţia unor organe.
Exemplu: inima este situată anterior faţă de coloana transversală.
b) Planul sagital - care trece prin axele sagitale şi transversale şi împarte
corpul omenesc într-o parte stângă şi una dreaptă.
Exemplu: Spunem că ficatul este situat în partea dreaptă, iar stomacul în
partea stângă.
c) Planul transversal care împarte corpul într-o jumătate superioară şi una
inferioară.
Exemplu: Spunem că stomacul are o poziţie superioară faţă de pancreas.

CELULA - ALCĂTUIRE, COMPONENTE CELULARE

1. Membrana celulară
Este de natură lipo-proteică, fiind formată din 2 straturi proteice (externă şi
internă) şi o pătură dublă fosfolipidică la mijloc.
Membrana celulară trebuie considerată un component activ care reglează
permanent schimburile cu exteriorul, prezintă canale ionice la nivelul cărora
trecerea unor ioni se face cu consum de energie.
Membrana are câteva caracteristici:
- are permeabilitate selectivă;
- este semipermeabilă (permite trecerea unor molecule mici - O2, CO2, H2O);
- este polarizată electric (este pozitivă la exterior şi negativă la interior),
Polaritatea membranei se menţine cu ajutorul pompelor de natriu şi potasiu
care sunt consumatoare de energie.

2
 2. Citoplasma - conţinutul celular, este considerat ca fiind o soluţie coloidală
care poate deveni mai vâscoasă sau mai fluidă în funcţie de anumiţi factori şi de
activitatea celulară.
În citoplasmă se găsesc organitele celulare care sunt structuri cu anumite
forme şi care îndeplinesc funcţii specifice.
Aceste organite pot fi împărţite în organite comune (se găsesc în toate
celulele) şi organite specifice (se găsesc în anumite celule).

Organite comune:
a) Reticulul endoplasmatic - este reprezentat de o reţea de canalicule ce străbat
citoplasma de la membrană până la nucleu.
Are rol în transportul substanţelor, dar şi în sinteza unor compuşi.

b) Ribozomi: au aspectul unor granule fără membrană, fiind formaţi din

proteine ribozomale şi ARN ribozomal. Au rol în sinteza proteinelor şi se pot găsi
liberi în citoplasmă sau pot fi ataşaţi de reticulul plasmatic (reticulul plasmatic
granular).

c) Mitocondrii:
Au membrană dublă, cea internă fiind cutată formând criste sau tubuli.
Conţin enzime ale lanţului respirator (care asigură procesele oxidative) fiind
responsabili de producerea energiei la nivel celular.

d) Lizozomi: sunt formaţiuni veziculare delimitate de o membrană care conţin

enzimi hidrolitice. Au rol în digestia intracelulară.
Exemplu:
Leucocitele (globulele albe) conţin mulţi lizozomi pe care îi folosesc în
distrugerea microbilor prin fagocitoză.

e) Centrozom: este situat în apropierea nucleului, fiind format din filamente cu

rol în formarea fusului nuclear în timpul diviziunii celulare. Lipseşte la celula
nervoasă care nu se divide.

f) Dictiozomi - formaţiuni lamelare, ca nişte discuri suprapuse terminate cu

vezicule, situate în apropierea nucleului cu rolul în producerea de secreţie.
Totalitatea dictiozomilor aparatului Golgi sunt numeroşi în celule, ce intră în
structura ţesuturilor glandulare.

Organite specifice
3
 a) Neurofibrilele: se găsesc doar în celulele nervoase, au rol de susţinere şi în
conducerea impulsurilor nervoase;
b) Corpusul Nissl: sunt aglomerări de reticul endoplasmatic (corticoizi) cu rol
în sinteza proteinelor neuronale;
c) Microfibrilele: le găsim în fibrele musculare, fiind formate din 2 proteine
contractile - Actina şi Miozina - având rol în contracţia musculară.

3. Nucleul
În general este format din celulele uninucleate (au un singur nucleu).
Există însă şi celule anucleate (fără nucleu) - hematia adultă, celule
polinucleate - fibra musculară straiată, celule binucleate - celule hepatice.
Nucleul are o membrană dublă, cea externă prezentând pori.
Conţine:
∗ nucleoplasma - cu unu, doi nuceoni;
∗ substanţa de bază a nucleoplasmei o reprezintă cromatina care stă la
baza formării cromozomilor. Astfel nucleul este deţinătorul informaţiei
genetice, respectiv a programului genetic celular, el coordonează activitatea
celulară.

Forma celulelor:
Iniţial, celulele au o formă globuloasă, dar pe măsură ce cresc şi se
specializează capătă diferite forme. De exemplu: celulele globulare sunt fusiforme,
neuronii pot avea o formă stelată, piramidară, piriformă; celulele din epiteliul
intestinal sunt cilindrice, etc.
Mărimea celulelor au dimensiuni microscopice de orinul micronilor.
Exemplu: hematia adultă are un diametru de 7,2 microni; ovulul poate avea
circa 200 microni, fibra musculară striată poate ajunge la 10-12 cm lungime.

4
 ŢESUTURI

Ţesutul reprezintă o grupare de celule cu aceeaşi origine, structură,

morfologie, fiziologie.
Tipuri fundamentale:
- epitelial;
- conjuctiv;
- muscular;
- nervos.

1. Ţesutul epitelial
Epiteliile nu sunt vascularizate şi se hrănesc prin difuziune şi osmoză.
a) Epiteliile de acoperire - sunt dispuse la suprafaţa organelor sau căptuşesc
cavităţile interne;
Epiteliile de acoperire pot fi:
- unistratificate - pavimentos simplu (pleure, pericard)
- cubic simplu (ex. canalele mici ale glandelor salivare)
- cilindric unistratificat (ex. căptuşeşte tubul digestiv de la
. stomac la rect)
- pluristratificate - pavimentos stratificat - cheratinizat (ex. epidermul)
- necheratinizat (ex. cavitatea
;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;bucală, faringe, esofag)
- cubic stratificat: canalele mari ale glandelor salivare.
- pseudostratificat
- de tranziţie: uretre, vezică urinară.

b) Epitelii grandulare - intră în structura glandelor:

∗ exocrine (glande sudoripare);
∗ endocrine (tiroida, hipofiza);
∗ mixte (pancreas, gonale).

c) Epitelii senzoriale: intră în structura organelor de simţ (ex. epiteliul

olfactiv).

5
 2. Ţesutul conjuctiv

Are 3 componente:
a) Celule conjuctive;
b) Fibre conjuctive - colagen, reticulină, elastină;
c) Substanţa fundamentală.

Ţesuturile conjuctive sunt de trei feluri:

a) moi;
b) semidure;
c) dure.

Ţesuturi conjuctive moi:

a) Ţesutul lax: realizează legătura între organe şi are rol trofic.
b) Ţesutul reticulat: predomină fibre de reticulină care formează o reţea în
ochiurile cărora se diferenţiază elemente figurate ale sângelui.
Exemplu: măduva hematogenă, ganglioni limfatici, splină
c) Ţesut adipos: format din celule cu picături lipidice. Ex. hipedermul.
d) Ţesutul fibros: predomină fibrele de colagen (Ex. Fasciile musculare)
e) Ţesutul conjuctiv semidur (cartilaginos) cuprinde:
- celulele cartilaginoase (cordoblaste, condrocite);
- fibre conjuctive de colagen
- condrină impregnată cu săruri de Na şi Ca;
- cartilaj - hialin - foarte fin (cartilaje, laringe, traheale, bronhice);
- elastic: predomină fibrele de elastină (pavilionul urechii, epiglota);
- fibros: predomină fibrele de colagen (discurile intervertebrale).
f) Ţesutul conjuctiv dur (osos)
Cuprinde:
- Celulele osoase: osteoblaste, osteocite, osteoclaste;
- Fibre conjuctive de colagen, elastină, reticulină
- Oscină impregnată cu săruri fosfocalcice.

3. Ţesut osos
6
 ∗ Ţesut osos este compact, format din subunităţi numite osteoane.
∗ Un osteon este format din lamele osoase concentrice.
∗ Ţesut osos cuprinde Canalul Hevers cu puţin ţesut conjuctiv şi nervi.
Ex. dializa oaselor lungi, lamelă şi externă a oaselor late.

Ţesutul osos spongios este format din lamele osoase în care se întretaie
cămăruţele numite areole.
Ex. Epifizele oaselor lungi, dar şi oasele late.
Areolă cu măduvă subţire.
Muşchi netezi:
- intră în structura organelor interne (viscere)
- fibrele musculare netede sunt mai scurte şi au o lungime de 100 microni
- nu au striaţiii transversale, contracţii lente, involuntare
- plasticitatea este proprietatea muşchilor netezi de a se relaxa fără a exercita
presiuni asupra conţinutului organelor cavitale (vezica urinară, vezica biliară,
stomac, etc.).

4. Ţesutul muscular

7
 Muşchii pot fi:
- striaţi - de tip scheletic cardiac
- netezi sau viscerali.
Fibrele musculare sunt cele specializate în realizarea contracţiei.
∗ sarcolema - membrana fibrei musculare;
∗ sarcoplasma - citoplasma fibrei musculare.
Fibrele musculare conţin organite celulare comune şi specifice (miofibrile)
∗ mioglobină - asemănătoare hemoglobinei din sânge
∗ glicogen - substanţă energetică (polizaharid)
Muşchii schleletici - au fibrele musculare care ajung la 10-12 cm lungime
- au mai mulţi nuclei;
- realizează contracţii voluntare rapide;
- împreună cu oasele formează sistemul de pârghii;
- fibrele musculare prezintă striaţii transversale.

Muşchiul cardiac (miocardul)

- formează cea mai mare parte din structura inimii;
- fibrele cardiace au un singur nucleu mare central, sunt ramificate şi mai
scurte decât cele scheletice.
Miocardul beneficiază de automatism; sistemul excito-conducător generează
impulsuri care determină ritmul cardiac.

5. Ţesutul nervos
Ţesutul nervos intră în structura organelor nervoase.
Este format din neuroni (celulele nervoase) şi celulele gliale.

Neuronul - alcătuire
Neuronul este format din corp neuronal (ceular) şi prelungire.
Corpul neuronal este alcătuit din:
- neurilemă
- neuroplasmă
- nucleu
- organite celulare - comune
- specifice -neuro-fibrele şi corp Nisll
Prelungirile sunt alcătuite din:
1. dendrite - scurte şi bogat ramificate
- conduc impulsurile generale
8
 2. axon:
- lung - uneori poate ajunge la 1 metru, ramificat terminal
- conduce impulsurile nervoase aferente
- prezintă 3 teci - teaca de mielină cu rol izolator, teaca schwann care are
celule gliale care secretă mielina şi teaca Henle - care conţine ţesut conjuctiv cu rol
nutritiv.

9
 Forma neuronilor:
- stelată - canale scurte medulare;
- piramidală - scoarţa cerebrală;
- piriformă - scoarţa cerebeloasă;
- fusiformă - neuronii olfactivi;
- ovalar - ganglionii spinali.

1. În funcţie de numărul de prelungiri, neuronii pot fi:

a) neuroni unipolari - celule vizuale
b) neuroni pseudounipolari - ganglionii spinali
c) neuronii bipolari - retină
d) neuronii multipolari - coarnele anterioare medulare, retină.

2. După rolul care îl îndeplinesc, neuronii pot fi:

- senzitivi - preiau informaţia de la receptori;
- motori - trimite comenzi la efectori;
- intercalari - se interpun între neuronii senzitivi şi cei motori;
- secretori - Ex. unineuroni hipotalagici care secretă hormonul antidiuretic -
vasopresina (ADH), oxitocina (OC).

Funcţiile neuronului:
- generarea impulsurilor nervoase;
- conducerea impulsurilor nervoase.

10
 SÂNGELE

Sângele este considerat ţesutul conjuctiv fluid (celulele sunt mobile).

Sângele este format din plasmă şi elemente figurate (celule).
Plasma este:
- 90% apă;
- 10% reziduu uscat format din:
- substante organice - proteine, albumine, globuline, fibriogen
- substanţe minerale - glucide, glucoza, lipide trigliceride, acid
;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;; gras- colesterol, produse de catabolism, acid uric;
- săruri disociate sub formă de ioni:
Ca2+; Na+; K+, Fe2+
Cl-; HCO3; HPO-.

Elementele figurate (celule) ale sângelui sunt formate din:

- hematii (globulele roşii);
- leucocite - globule albe;
- trombocite - plachetele sangvine.

1. Hematiile sunt celule anucleate cu formă de disc biconcav.

Conţin hemoglobină - proteină globulară formată din 4 catene (tertamer = 2
Alfa şi 2 Beta), are grupului hemic (Fe2+) - leagă O2
Transportă gazele respiratorii (O2 şi CO2)
Se găsesc 4,5-5 mil/mm3 în sânge.
- hemoliză - distrugerea hematiilor bătrâne (>120 zile) în splină, în ficat;

11
 - hematopoeză - formarea de globule roşii în măduva roşie a oaselor (măduva
hematogenă)
- anemiile - sunt stări patologice cauzate de un dezechilibru între hematoliză
şi hematopoeză.
Cauze:
- carenţe alimentare - absenţa fierului, vitamine
- infecţii severe în organism.

Poliglobulie - boala evidentiaza o creştere marcată şi fără cauză vizibilă a

numărului de globule roşii
- temporare - după eforturi intense când este mobilizat sângele hepatic;
- permanente- la persoanele care trăiesc la altitudini ridicate.

2. Leucocitele (globulele albe) sunt celule nucleate cu formă variabilă 6-8

mii/mm3 sânge
Leucocitele sunt polinucleare -neutrofile - distrug microbii prin fagocitoză
- bazofile - tarversează capilarele sângelui
ajungând la focarele de infecţie prin chinostatism.

Leucocitele bazofile - conţin substanţe vasodilatatoare (histanină, hepatină) şi

intervin în stadiile tardie ale infecţiilor.
Leucocitele acidofile - intervin în bolile alergice şi parazitare.
Leucocitele mononucleare - limfocite - produc anticorpi
- monocite- pot fagocita resturi celulare.

3.Trombocite - sunt fragmente celulare anucleate sau plachete sangvine:

- 150.000-300.000 mm3 în sânge
- intervin în hemostaza naturală
12
 - au anumite particularităţi, aderă la suprafeţele rugoase
- eliberează factorii trombocitari ai cuagulării.

OSTROLOGIE ŞI ARTROLOGIE

SISTEMUL OSOS:

- oasele - organele formate din ţesut osos (ţesut conjuctiv dur)

Oasele pot fi:
- lungi (oasele membrelor - braţ, antebraţ, coapsă)
- late (oasele bolţii cutiei craniene)
- scurte - falangele
- cu formă neregulată - vertebrele sau oasele centurii pelviene.
Compoziţie:
a) Componenta organică a osului este reprezentată de oscină (substanţa
fundamentală a osului)
- fibrele conjuctive
b) Componenta minerală - sărurile fosfocalcice (care dau duritatea osului)

Funcţii:
- susţinere
- protecţia unor organe (encefalul din cutia craniană, măduva spinării în
canalul vertebral - plămânii, inima în cutia toracică)
- rezervă de calciu şi fosfor pentru întreg organismul
- formarea elementelor figurate ale sângelui (de către măduva hematogenă).

Creşterea oaselor:
1. Creşterea oaselor în lungime - este asigurată de cartilajele de creştere
situate la limita dintre epifize şi diafiză.
13
 - cartilajele de creştere funcţionează spre diafiză prin formarea de osteoblaste
care secretă oscină.
- este limitatată în timp (circa 21 de ani)
2. Creşterea în grosime - este asigurată de periost, respectiv o membrană
conjuctivă care acoperă osul
- periostul funcţionează prin faţa internă care generează substanţa osoasă
- nu este limitată în timp
- contribuie şi la consolidarea fracturilor.
Factorii care influenţează creşterea şi dezvoltarea oaselor.
a) Alimentaţia - raţie alimentară echilibrată care să asigure un aport suficient
de calciu, fosfor.
b) Mişcarea - practicarea unui sport, mişcare în aer liber.

OSTEOGENEZA

1. Osteogeneza endoconjuctivă (osificarea de membrană)

Exemplu:
Formarea oaselor late ale cutiei craniene.
La nivelul membranei conjuctive apar centre de osificaţie.
2. Osteogeneza endocondrală (osificarea de cartilaj)
Exemplu:
Formarea oaselor: lungi, scurte, neregulate.
- apar modele cartilaginoase ale oaselor care formează scheletul;
- pericondru (membrana care acoperă cartilajul) generează celulele osoase
care vor secreta oseină.

Fazele osteogenezei:
I. Faza organică: celulele osoase tinere secretă oseină.
I. Faza minerală constă în impregnarea oseinei cu săruri fosfocalcice care dau
duritate osului.
În urmă celor două faze rezultă osul brut.
III. Faza de remaniere: modelarea formei finale, funcţionarea osului. Aici
intervin celulele osoase numite osteoclaste.

SCHELETUL - este totalitatea oaselor în poziţie naturală legate prin

articulaţie.
a) Scheletul capului cuprinde neurocraniul şi viscerocraniul.
Neurocraniul cuprinde:
14
 - oase pereche parientale, temporale;
- oase nepereche frontal, occipital, etmoid, sferoid.
Viscerocraniul cuprinde mandibula, maxilarele, vomerul, oasele zigomatice,
oasele lacrimale.
b) Scheletul membrelor, trunchiului:
- coloana vertebrală are 33-34 de
vertebre şi 5 regiuni.
O vertebră conţine corp vertebral,
apofize, cerc vertebral, orificiul
vertebral.

- sternul conţine osul pieptului

- coastele (12 perechi):

- 7 perechi de coaste adevărate - unite direct de stern;
- 3 perechi false - se articulează de stern printr-un cartilaj;
- 2 perechi costale flotante - sunt scurte şi se articulează de coloana vertebrală.
15
 - Cutia toracică conţine:
- cutia vertebrală
- coaste;
- stern.

Scheletul membrelor este compus din membrele superioare şi membrele

inferioare:
Membrele superioare sunt compuse din:
1. Oasele centurii scapulare formată din claviculă şi omoplast;
2. Oasele membrului propriu-zis compuse din oasele braţului (humerus),
oasele antebraţului (rabius şi cubitus), oasele mâinii (carpiene, falange).

Membrele inferioare sunt compuse din:

1. Oasele centurii pelviene - oasele coxale
2. Oasele membrului propriu-zis care includ oasele coapsei (femur), oasele
gambei (tibie şi peroneu), oasele piciorului (tarsiene, metatarsiene, falange).

ARTICULAŢIILE sunt structuri care asigură legătura dintre segmentele

osoase.
Articulaţiile pot fi:
1. Fixe: piesele osoase nu se mişcă - sinartroze - sindesmoze
- sincondroze
- sinostoze
2. Semimobile - oasele realizează mişcări de amplitudine mică - amfiartroze
Ex.: articulaţiile dintre vertebre
3. Mobile: permit mişcari ample ale segmentelor osoase - diartroze
Ex.: articulaţiile cotului, umărului, genunchiului.

Structura unei articulaţii mobile:

- capetele osoase care intră în contact pot fi rotunde şi concave;
- capsula de articulare de natură fibroasă-conjuctivă, alcătuită din ţesut fibros;
- cartilaje de articulare care acoperă suprafeţele oaselor;
- membrană sinovială (căptuşeşte capsula conjuctivă);
- lichidul sinovial (ca lubrefiant).

16
 - când capetele osoase se suprapun perfect există meniscule articulare din
ţesut conjuctiv fibros.
Exemplu:
Rotula de la nivelul genunchiului, la nivelul articulaţiei şi femur.
Funcţiile sângelui
Grupele sanguine:
O (I) - nu conţine antigene (A sau B) pe suprafaţa hematiilor. Sunt prezenţi
anticorpii L sau B în plasma sângelui.
L-A
B-B, reacţii de aglutinare
mitigene - aglutinogene.

A (II) - prezintă antigenele A pe suprafaţă hematiilor.

anticorpi - aglutinare.
În plasmă sunt prezenţi anticorpii Beta.

B (III) - pe suprafaţa hematiilor există antigenul B

În plasmă există anticorpi sau aglutinine Alfa.

AB (IV):
ambele antigene A şi B
lipsesc anticorpii (aglutininele) din plasmă.

RH - ul
Antigenul D de pe suprafaţă hematiilor a fost descoperit la maimuţa Rhesus.
În populaţia umană, 85% din indivizi au RH - pozitiv, au factorul (D), iar
15% au RH pozitiv - nu au factorul D.

Realizarea transfuziilor

Imagine

Importanţa cunoaşterii grupelor sanguine

-Efectuarea transfuziilor
-Stabilirea paternităţii.
17
 Imunitatea

Imunitatea nespecifică - este asigurată de 2 categorii de globule albe

(leucocite)
- polimorfonucleare (PMN) sau neutrofile
- acidofile.
Neutrofilele: străbat pereţii capilarelor, fenomen numit DIAPEDEZĂ.
Datorită unui chimiotactism pozitiv ajung la focarele de infecţie unde fagocitează
microbii.

Imagine

Acidofilele (eozinofilele) - intervin în bolile alergice şi parazitare, pot fagocita

paraziţi ai sângelui.
Imunitatea specifică:
- asigurată de limfocitele T şi limfocitele Alfa.
Limfocitele T: - sunt generate de măduva hematogenă; ajung pe calea
sângelui la timus (glandă endocrină cu poziţie retrosternală)

18