Sfârşitul iernii, nu numai că are un iz primăvăratic, în sensul că ne umple de energie odată cu

renaşterea naturii şi a renaşterii propriei fiinţe odată cu ea, ci are şi o încărcătură pozitivă ce
stă sub semnul iubirii, al destăinuirii şi împlinirii dragostei. Fie că sărbătorim Valentine’s
Day, fie că ne îndreptăm spre varianta românească a reprezentării dragostei, Dragobetele,
important este că în afară de momentele în care ne împărtăşim dragostea faţă de cei dragi
există şi contexte „acreditate” în care acest act este sărbătorit. Ȋn tradiţia românească
reprezentantul dragostei este Dragobetele, fiul babei Dochia, un flăcău frumos după care toate
fetele ar tânji. Dar modernitatea a adus cu ea o altă sărbătoare, nereprezentativă pentru noi,
dar acceptată şi respectată ca atare. Și ce poate fi rău în a sărbători dragostea de două ori în
aceeaşi lună? Sau de ce să nu păstrăm sub semnul împărtăşirii dragostei întreaga perioadă, de
la 14 până la 24 februarie? Nu e greu să avem zece zile ale dragostei. Această ”Ȋmpărtăşire a
dragostei” într-un cadru instituţional începe deja să devină o tradiţie la Centrul Judeţean de
Cultură Prahova deoarece în acestă perioadă instituţia şi-a deschis „braţele” şi i-a „îmbrăţişat”
pe participanţii la simpozionul ştiinţific despre dragoste. Simpozionul „Dragostea - opinii,
reflecţii, ipostaze”, prin tematica sa adună anual laolaltă opinii ale dragostei venite din
diferite arii de activitate. Ȋn cadrul simpozionul de anul acesta am putut asculta comunicări
din domeniul literaturii, religiei, antropologiei, etnomuzicologiei, etnocoreologiei etc., fiecare
domeniu înfăţişând dragostea dintr-un alt punct de vedere. Fie că este vorba despre dragostea
divină, fie că este vorba despre dragostea de mamă, soră, frate, iubită, ţară, natură etc., în
cadrul simpozionului s-a creionat, până la urmă ideea acceptării şi transmiterii sentimentelor
de dragoste.