UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

Facultatea de Geografie

Specializarea: Geografie

Referat 3-“Fondul funciar”

Student: Cîrstea Denisa-Mihaela

Grupa 101

București, 2020
 1. Fondul funciar-definiție și clasificare

Fondul funciar al României etse constiuit din totalitatea terenurilor de orice fel, indifferent de destinație,
de titlul pe baza căruia sunt definite, sau de domeniul public ori privat din care fac parte.

Fondul funciar definit astfel reprezintă o component esențială a avuției naționale, avuție care trebuie
folosită, protejată și ameliorată în deplină concordanță cu interesele societății.

Fondul funciar este alcătuit din următoarele grupe de terenuri:

● Terenuri cu destinație agricolă;

● Terenuri cu destinație forestieră;
● Terenuri aflate permanent sub ape;
● Terenuri din intravilan;
● Terenuri cu destinații special.

2. Clasificarea fondului funciar după modul de folosință

Pentru efectuarea unui management performant este necesară cunoaşterea fondului funciar agricol,
adică totalitatea terenurilor cultivate cu plante, indiferent de destinaţie şi proprietar. Pământul, ca
fundament al fondului funciar, face parte din avuţia naţională şi buna sa folosinţă contribuie la creşterea
producţiei agricole, la redresarea agriculturii în general.

După 1990 se constată că suprafeţe mari de pământ (0,2-1,5 milioane ha) au stat necultivate.

Însămâmţarea cu culturi agricole a întregii suprafeţe arabile constituie prima condiţie în gestionarea
raţională a fondului funciar, al pământului şi a a asigurării securităţii alimentare a populaţiei. De
asemenea, un alt aspect de luat în seamă este valorificarea superioară a fiecărei porţiuni de pământ,
amplasând fiecare cultură pe terenul cel mai indicat.

Fondul funciar al României cuprinde cca.14,7 milioane hectare, din care :

teren agricol 9,4 milioane hectare,

păşuni şi fâneţe 4,6 milioane hectare,

livezi şi vii 0,7 milioane hectare.

Suprafaţa agricolă pe un locuitor este de 0,45 ha în România, 0,3 ha în Rusia şi SUA, 0,2 ha în
Germania,0,1 ha în Olanda, ceea ce situează ţara noastră pe o poziţie foarte bună.Şi totuşi, un agricultor în
Danemarca produce bunuri pentru 120 locuitori, în Germania pentru 20 şi în SUA pentru 10. S-a mai
calculat numărul de locuitori la 1 ha agricol . Acesta este în : Rusia – 0,46 locuitori, în SUA – 0,55
locuitori, în Germania – 5,12, în Olanda – 7,22 locuitori, în Danemarca – 7,50 locuitori.

Folosinţa fondului funciar

Un aspect deosebit care evidenţiază importanţa cunoaşterii fondului funciar agricol îl reprezintă

structurar eliefului acestuia.
Din suprafaţa totală agricolă: 50% sunt terenuri în pantă din care :

8,25% cu pantă peste 50%

7,35% cu pantă între 35-50%

9,37% cu panta între 20-25%

De reţinut este faptul că în România suprafaţa arabilă poate fi folosită în proporţie de 95,98%, comparativ
cu Rusia, 64% şi SUA cu 51%. Aceste date atrag atenţia asupra încadrării în diferite folosinţe a fondului
funciar (tabelul 2.3.)

Folosinţa solului (după Sistemul Român de clasificare a solurilor, 1980)

denumi cuprinde
re

arabil culturi de câmp, pajişti semănate, grădini de legume,orezării, căpşunării, sere şi

adăposturi din plastic

păşuni curate, împădurite, cu pomi

fâneţe curate, împădurite, cu pomi

vii nobile, hibride, pepiniere viticole

livezi clasice, intensive, arbuşti fructiferi, pepiniere pomicole

 

In fondul funciar mai intră: pădurile, perdelele de protecţie, pepinierele silvice, construcţiile şi curţile,
parcurile, plajele, drumurile, aerodromurile,căile ferate. Tot aici se încadrează terenul numit neproductiv:
nisipuri, bolovănişuri, ravene, cariere, care prin tehnologii specifice poate fi redat agriculturii şi
silviculturii.

Cadastrul funciar

Pentru a cunoaşte potenţialul agroproductiv al fondului funciar prin legislaţia actuală, care reprezintă

sistemul de evidenţă generală şi obligatorie a tuturor terenurilor, inclusiv al celor agricole, indiferent de
posesori şi destinaţia lor, cadastrul funciar se remarcă ca un instrument unic care întruneşte toate
condiţiile tehnice, juridice, sociale şi economice în care se situează fiecare parcelă de teren.

Prin cadastru se realizează:

măsurarea terenului, folosinţa lui, întocmirea hărţilor, planurilor şi registrelor cadastrale;

stabilirea destinaţiei şi înscrierea categoriei de folosinţă a terenurilor;

aprecierea potenţialului de producţie a terenurilor agricole;

punerea în evidenţă a tuturor resurselor funciare;

înscrierea posesorilor şi a titlului de proprietate asupra terenului.

Tipuri de terenuri agricole în funcție de condiționările natural

Prin definiție, clasa de structură descrie dimensiunea medie a agregatelor individuale . De obicei,

cinci clase distincte pot fi recunoscute în raport cu tipul de structură a solului din care
provin. Sunt:

Foarte fin sau foarte subțire;

Fin sau subțire ;

Mediu ;

Grosier sau gros ;

Foarte grosier sau foarte gros .

Prin definiție, tipul de structură descrie forma sau forma agregatelor individuale . În general,

tehnicienii solului recunosc șapte tipuri de structuri de sol, dar aici sunt folosite doar patru
tipuri. Sunt clasificate de la 1 la 4 după cum urmează:

1 Structurile granulare și cruste sunt particule individuale de nisip, argilă și argilă grupate în

boabe mici, aproape sferice. Apa circulă foarte ușor prin astfel de soluri. Se găsesc frecvent în
orizontul A al profilului solului;

2 Structurile blocante și subangulare sunt particule de sol care se agață în blocuri aproape pătrate

sau unghiulare, având margini mai mult sau mai puțin ascuțite. Blocurile relativ mari indică
faptul că solul rezistă pătrunderii și mișcării apei. Se găsesc frecvent în orizontul B, unde s-a
acumulat lutul;

3 Structurile prismatice și coloane sunt particule de sol care s-au format în coloane verticale sau
stâlpi separați prin fisuri verticale, dar definite, verticale. Apa circulă cu dificultate mai mare, iar
drenarea este slabă. Se găsesc frecvent în orizontul B, unde s-a acumulat lutul;
4 Structura platy este formată din particule de sol agregate în plăci subțiri sau foi îngrămădite
orizontal una pe cealaltă. Plăcile se suprapun adesea, afectând foarte mult circulația apei. Se
găsește în mod obișnuit în solurile forestiere, în parte a orizontului A și în solurile argiloase .

Factorii care influentează viața plantelor și sistemele de producție agricolă

Agricultura este una dintre cele mai importante componente ale societății noastre. Fermierii și
crescătorii produc mâncarea și fibra pe care le folosim în fiecare zi. Solul este o parte critică a
agriculturii de succes și este sursa inițială a nutrienților pe care îi folosim pentru cultivarea
culturilor. Elementele nutritive se mută din sol în plante pe care le consumăm ca roșiile.
Nutrienții sunt, de asemenea, o parte din mâncarea animalelor (precum vacile). La final,
beneficiem de sol sănătos. Cele mai sănătoase soluri produc cele mai sănătoase și abundente
alimente.

Deoarece cele mai sănătoase soluri produc cea mai mare hrană, acestea au fost și în centrul celor
mai bune comunități din istorie. Egiptenii antici aveau nutrienți proaspeți livrați pe câmpurile lor
în fiecare an prin inundarea râului Nil. Acest lucru le-a permis fermierilor să folosească aceleași
soluri pentru o perioadă foarte lungă de timp. Unele alte civilizații antice aveau pământ care era
sărac în nutrienți sau nu ținea multă apă. Sănătatea acestor soluri a scăzut de-a lungul timpului,
iar oamenii au fost nevoiți să se îndepărteze spre un teren nou ferm. Solurile din climele uscate
au o probabilitate mai mare de a scădea substanțele nutritive, mai ales dacă sunt irigate.

Cantitățile mici de săruri și alte substanțe chimice găsite în apă se pot acumula în sol în timp,
dacă nu sunt gestionate cu atenție. Acest proces se numește salinizare. La fel ca peștii de apă
dulce nu pot trăi în oceanul salin, multe plante terestre, inclusiv majoritatea culturilor, nu sunt
capabile să crească în sol salin. Cele mai de succes civilizații din istorie au trăit pe soluri
sănătoase și au avut grijă bine de sol, astfel încât producția de alimente să fie durabilă.
Adăugarea de îngrășăminte este o modalitate importantă de a menține durabile sistemele de
producție agricolă. În natură, plantele folosesc nutrienți ai solului, apoi mor și sunt descompuse
de microorganisme. Aceasta returnează substanțele nutritive în sol. Într-un cadru agricol,
culturile preiau substanțe nutritive, dar apoi sunt eliminate din câmp, astfel încât oamenii și
animalele să le poată mânca și, la rândul lor, să obțină nutrienții. Acest lucru elimină nutrienții
din câmp. Pentru a menține nivelul de nutrienți în sol, este important să aplicați îngrășăminte, fie
din surse naturale, cum ar fi gunoiul de grajd, fie din surse create de om, cum ar fi amoniacul.

Terenul arabil este termenul aplicat solurilor adecvate pentru agricultură. Solurile considerate
cele mai bune pentru agricultură au multe dintre următoarele proprietăți:

• lăsați apa și aerul să se deplaseze și să ajungă la rădăcini,

• au o populație diversă de microorganisme,

• au culoare închisă, deoarece conțin o mulțime de materie organică (plante și animale moarte) și

• conțin o abundență de nutrienți ușor disponibili.

Cantitatea de teren arabil nu crește. O parte se pierde în urma degradării solului cauzată de
acumularea de sare, deșertificare, eroziune, deversări chimice etc. Alte terenuri sunt acoperite de
clădiri și drumuri. Pe măsură ce populația Pământului crește, este important să menținem cât mai
mult pământ posibil pentru a produce mai multă hrană. Înțelegerea și conservarea solului sunt
esențiale pentru acest efort.

Gestionarea solului în setările agricole

Ca primii utilizatori de pământ, fermierii au fost și primii administratori de pământ. Fermierii

folosesc multe practici pentru a se asigura că au grijă bună de sol și de mediul înconjurător.
Acestea includ:

• monitorizarea nivelului de nutrienți din sol,

• folosind practici agricole precise pentru a aplica nutrienți și apă numai acolo unde este nevoie,

• folosind agricultura de precizie pentru a cultiva mai multe recolte pe cel mai bun sol și a
permite mai multă odihnă pentru solul mai slab,

• culturile rotative pentru a îmbunătăți diversitatea,

• să nu conduci pe câmpuri când solul este prea umed,

• să nu deranjeze prea mult solul (perturbarea face mai ușoară eroziunea și crește ritmul cu care
microorganismul își pierde alimentele),

• păstrarea suprafeței acoperite pentru a reduce eroziunea și

• monitorizarea udării, astfel încât sărurile să nu se acumuleze.

Există o mulțime de tehnologii utilizate pentru a face agricultura modernă mai eficientă.
Exemple includ sisteme de poziționare globală (GPS) și recoltoare mari computerizate.
Agricultura de precizie, studiul practicilor de management pentru a maximiza producția de
produse alimentare și a minimiza impactul asupra mediului, este una dintre numeroasele practici
agricole moderne care fac producția mai eficientă.

Cu o agricultură de precizie, fermierii și solurile funcționează mai bine, nu mai greu. Un

exemplu de practică agricolă de precizie este de a înțelege modul în care solurile diferă într-un
domeniu și de a gestiona diferitele zone. Dacă solul dintr-o zonă deține mai bine apa, atunci
culturile pot fi plantate mai dens și irigarea poate fi folosită mai puțin în aceste locuri decât pe
solurile care nu dețin apă.

Dacă pământul care deține mai bine apa ar fi utilizat în producția de animale, atunci iarbele de
pășune ar fi probabil mai groase și mai diverse în acea zonă, permițând unui număr mai mare de
vite să pășune decât o zonă similară cu sol de calitate mai slabă.

Tipologia culturilor agricole în funcție de zonalitatea climatică

Producătorii agricoli nu fac eforturi pentru abordarea independentă a problemelor privind

schimbările climatice. Ei răspund cererii de pe pieţele lor, uneori legată de schimbările climatice,
cât şi iniţiativelor UE. Mulţi producători şi consumatori de hrană încearcă tot mai mult reducerea
amprentei carbonice prin alegerile făcute în ceea ce priveşte producţia şi consumul (ex.
cumpărarea la nivel local pentru reducerea distanţei de transport a hranei).

Unii producători agricoli optează pentru tehnici agricole mai sustenabile ecologic (ex.
gestionarea organică şi integrată a culturilor). Se poate dezvolta până la urmă o formă de
etichetare, însă aceasta nu este încă gata. Schimbările climatice pot avea de asemenea un impact
asupra preţurilor hranei şi a stabilităţii preţurilor – acesta fiind unul dintre motivele creşterilor
recente ale preţurilor cerealelor în UE cauzate, în parte, de condiţiile meteorologice excepţional
de rele în Europa.
AGRICULTURA TREBUIE SĂ GĂSEASCĂ MODALITĂŢI SUPLIMENTARE
PENTRU A SE ADAPTA

Gamă largă de opţiuni de adaptare, la niveluri diferite Există o gamă largă de măsuri de adaptare,
de la opţiuni tehnologice până la îmbunătăţirea practicilor de gestionare a fermelor, dar şi a
instrumentelor politice (ex. planuri de acţiune pentru adaptare). Pentru a face faţă schimbărilor
anticipate, ale condiţiilor climatice, producătorii agricoli îşi pot schimba rotaţia culturilor pentru
cea mai bună utilizare a apei disponibile, pot adapta datele de semănat conform tiparelor de
temperatură şi ploi, pot folosi varietăţi de culturi mai potrivite noilor condiţii meteorologice (ex.
mai rezistente la căldură şi secetă) sau pot planta arbuşti sau împăduri mici zone pe terenul arabil
pentru reducerea scurgerii apei şi pentru a acţiona ca paravânt. Este de asemenea importantă o
mai bună informare a producătorilor agricoli privind riscurile climatice şi soluţiile de adaptare
realizabile. Statele Membre au întreprins deja acţiuni pentru adaptare. O mare parte din eforturile
depuse până în prezent s-au concentrat pe prevenirea efectelor extremelor meteorologice,
percepute ca risc iminent (precum inundaţiile).

AGRICULTURA POATE CONTRIBUI LA EFORTUL DE COMBATERE A

SCHIMBĂRILOR CLIMATICE

Sectorul agricol din UE este pe deplin conştient de schimbările climatice şi poate să răspundă la
aceste provocări. Modurile specifice în care agricultura contribuie la combaterea acestora:

• Conversia de deşeuri de origine animală în biogaz - Digestia anaerobă1 a plantelor pentru

producţia de biogaz din gunoiul de grajd de animale este una dintre cele mai promiţătoare măsuri
pentru a reduce metanului, în ciuda costurilor mari de investiţii implicate. Acest lucru este
deosebit de eficient pentru acele regiuni cu densităţi mari de animale şi cu volume mari ale
gunoiului de grajd precum. Uniunea Europeană acordă fonduri de dezvoltare rurală pentru a
sprijini aceste investiţii.

• Practicarea agriculturii ecologice - Agricultura ecologică emite mai puţine GES, deoarece nu
utilizează îngrăşăminte minerale. Agricultura ecologica, de asemenea, foloseşte mai puţină
energie (atât pe hectar cât şi pe unitatea de produs, decât agricultura convenţională. UE a
încurajat agricultură ecologică. Planul European de Acţiune privind Alimentaţia şi agricultură
ecologice din iunie 2004 subliniază rolul social al producţiei ecologice, răspunzând cererii de
beneficii publice. Planul vizează sprijinirea dezvoltării agriculturii ecologice.

• Consolidarea funcţiei de puţ carbon a solurilor agricole - Stocarea carbonului organic în

solurile agricole ( puţ de carbon) oferă un potenţial considerabil pentru a elimina CO2 provenind
din atmosferă. Se pot înlătura cantităţi semnificative de CO2 din atmosferă şi se pot depozita în
soluri printr-o serie de practici agricole, printre care: agricultură organică; sisteme zero sau
reduse de cultivare a solului prin care se evită perturbarea solului; cultivarea de culturi
proteaginoase; plantarea de arbuşti; întreţinerea de păşuni permanente şi transformarea terenului
arabil în păşuni. Se pot, de asemenea, reţine cantităţi semnificative de carbon prin împădurire,
deoarece diferitele specii de pădure reţin mult mai mult carbon decât culturile agricole.

• Furnizarea de resurse regenerabile pentru bioenergii şi produse biologice - Bioenergiile produse

din biomasa agricolă pot înlocui alte surse de energii cu emisii puternice, precum combustibilul
fosil. Producătorii agricoli se implică tot mai mult în culturile energetice pentru biocarburanţi, în
centralele electrice mici sau chiar mari sau pentru centralele termice cu producţie combinată la
ferme. Există de asemenea o tendinţă în creştere pentru utilizarea mai largă de resurse agricole
regenerabile în industrie, precum materialele agricole, plasticul ecologic sau produsele
biochimice.

• Furnizarea de servicii de mediu - Luând în considerare efectele severe ale schimbărilor

climatice asupra habitatelor şi a biodiversităţii, rolul agriculturii în calitate de furnizor de servicii
ecologice va creşte în importanţă. Managementul agricol are un rol important de jucat în ceea ce
priveşte utilizarea eficientă a apei în zonele uscate, protecţia cursurilor apelor,gestionare
inundaţiilor, precum şi menţinerea şi restaurarea multifuncţională a terenurilor agricole.

BIBLIOGRAFIE:

https://ro.scribd.com/document/228543633/Fondul-funciar

https://www.soils.org/files/sssa/iys/march-soils-overview.pdf

http://www.fao.org/tempref/FI/CDrom/FAO_Training/FAO_Training/General/x6706e/x6706e07.htm