Lucru individual

la disciplina Metodologia cercetării

Tema: Aplicarea măsurilor preventive: arestul preventiv și
arestul la domiciliu.

Chișinău, 2019
 CUPRINS

INTRODUCERE
Capitolul I: Aspecte generale cu privire la măsurile preventive
1.1. Noțiunea introductive privind măsurile preventive
1.2. Clasificarea măsurilor preventive
1.3. Natura juridică a măsurilor preventive
Capitolul II: Considerațiuni generale privind aplicarea arestului preventiv și arestul la domiciliu.
2.1. Noțiunea arestării preventive. Conținutul și aspecte practice.
2.2. Conotații generale privind aplicarea arestului la domiciliu. Notiuni, condiții și temei.
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE
2
 Activitatea de înfăptuire a justiţiei penale, având drept mijloace de realizare, printre
altele, administrarea probatoriului judiciar în cauzele penale, presupune şi dispunerea şi punerea
în aplicare a unor măsuri cu caracter preventiv-penal, denumite generic măsuri preventive,
menite să asigure atât buna administrare a probelor, prevenirea comiterii de noi infracţiuni, dar şi
realizarea scopului procesului penal. Prin conţinutul şi limitele lor de aplicare, aceste măsuri
preventive aduc într-o măsură mai largă sau mai restrânsă atingere dreptului la libertate, fiind
percepute atât ca măsuri de constrângere limitative de drepturi aplicate de organele judiciare, cât
şi ca măsuri intruzive în dreptul persoanei la viaţă privată, domiciliu.
Încă de la apariţia conceptului de ”drepturi ale omului”, libertatea individuală a persoanei
alături de libertatea religioasă şi de dreptul de proprietate, au constituit primele valori
fundamentale ce au început să capete contur. Am ales să abordez tema ce ţine de libertatea
individuală a persoanei, respectiv arestul preventive și arestarea la domiciliu, atentează dreptul la
libertate.
Lupta cu criminalitatea presupune in aceeaşi măsură respectarea legalităţii, principiilor
democratice ale justiţiei şi alte garanţii prevăzute atit de Declaraţia Universală a Drepturilor
Omului (1948), de Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului (1950), cit şi de Constituţia
statului nostru. Organele de drept au obligaţiunea nu numai de a cerceta infracţiunile săvarşite,
dar şi de a face tot posibilul pentru a asigura ocrotirea drepturilor şi intereselor legitime, onoarea
şi demnitatea cetăţenilor ţării, mai ales în condiţiile actuale cînd în centrul atenţiei trebuie să se
afle insuşi cetăţeanul – Omul, drepturile şi libertăţile lui, cinstea şi onoarea.
Odată cu ratificarea Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, la 24 iulie
1997, ţării noastre i s-a oferit oportunitatea pentru a face parte din marea familie a democraţilor
europeni, care a impus obligaţia de a trata problema aplicării arestului preventiv, neîncălcînd
drepturile şi obligaţiile fundamentale consacrate în Convenţie. O astfel de tratare a drepturilor şi
libertăţilor omului, formează o serie de exigenţe identice pentru toate statele membre la această
Convenţie.
Una dintre sarcinile primordiale ale procedurii penale, şi a tuturor organelor de drept in
activitatea sa, este descoperirea rapidă şi completa a infracţiunilor şi asigurarea aplicării juste a
legilor, ca orice persoană care a săvarşit o infracţiune să fie pedepsită şi nici o persoană
nevinovată să nu fi trasă la răspunderea penală şi condamnată. Din motiv că de cele mai dese ori,
bănuitul, învinuitul sau inculpatul să nu fie atraşi la răspundre, încearcă să se eschiveze sau să
împiedice stabilirea adevărului, precum şi pentru asigurarea executării sentinţei, aplicarea
,,arestului preventiv” sau „arestului la domiciliu” ca măsură procesuală tinde să asigure buna
desfăşurare a procesului.
Atunci când organul de urmărire penală dispune de mai multe probe, este solicitată
măsura de arest preventiv în penitenciar. În caz că nu dispun de probe suficiente se dispune
3
aplicarea arestului la domiciliu. Drept urmare Republica Moldova se confruntă cu aplicarea
excesivă a măsurii preventive sub formă de arest. Întrucît măsura excepțională a arestului a fost
redusă la o formalitate banală, fără ca instituțiile care o solicită și le aplică, să justifice
imposibilitatea aplicării unor măsuri non-privative de libertate.
Cele menţionate supra vin să confirme actualitatea subiectului tratat, important atît în
plan social, cît şi juridic.
Scopul şi sarcinile lucrării. Scopul prezentei lucrări vizează analiza complexă a
instituţiilor arestării preventive și al arestului la domiciliu aplicat de organele de urmărire penală
și de către instanța de judecată.
Pentru realizarea scopului în procesul de cercetare, mi-am propus următoarele sarcini:
definirea noțiunii de măsuri preventive, clasificarea măsurilor preventive, stabilirea naturii
juridice a măsurilor preventive, studierea noțiunii de arest preventive și arest la domiciliu, a
elementelor definitorii a acestora, formularea concluziilor.
Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific. Pentru obţinerea scopului cercetării au fost
utilizate următoarele metode:
1. analiza (analiza dispoziţiilor generale a instituţiei măsurilor preventive,
clasificarea măsurilor preventive, analiza condiţiilor, temeiurilor şi ordinei aplicării măsurilor
preventive);
2. sinteza (caracteristica generală a arestului preventive; noţiunea, scopul şi
particularităţile arestării la domiciliu, felurile şi clasificarea măsurilor preventive, condiţiile,
temeiurile şi procedura aplicării măsurilor preventive a măsurilor preventive);
3. generalizarea (obţinerea concluziilor teoretice).
4. Comparative (comparări deduse în urma studiului comparativ)
În cadrul cercetării au fost utilizate manuale, monografii savanţilor cum ar fi: Nicolae
Volonciu, Gheorghe Mateuţ, Ion Neagu, Victor Orândaş, Dumitru Roman, Vitalie Rusu, Igor
Dolea, Vasile Rotaru, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu, И. Л. Петрухин, В.М. Корнуков, В.А.
Михайлов şi a., precum şi legislaţia în vigoare şi materialele practicii judiciare.

Capitolul I : Aspecte generale cu privire la măsurile preventive

1.1. Noțiunea introductive privind măsurile preventive
4
 Dreptul procesual penal este acea parte a dreptului public intern care cuprinde ansamblul
normelor juridice ce reglementează procesul penal. Ştiinţa dreptului procesual penal studiază
procesul penal, respectiv întreaga activitate procesuală şi procedurală desfăşurată de către
organele judiciare penale şi părţi, precum şi raporturile dintre ele, din momentul iniţial al
constatării faptelor ce constituie infracţiuni, pînă în momentul final al aplicării şi executării
pedepselor şi a celorlalte măsuri penale, celor care se fac vinovaţi de comiterea lor, şi cuprinde
totalitatea formelor ce determină organizarea, competenţa şi procedeele utilizate de organele
judiciare penale în cercetarea, urmărirea şi judecarea infractorilor, precum şi în aplicarea
pedepselor sau a celorlalte măsuri cu caracter penal şi punerea lor în executare1.
Pe parcursul procesului penal pot surveni anumite impedimente, obstacole sau dificultăți
cu scopul de a periclita eficenţa activităţii judiciare. Iar ca urmare, dacă nu se iau măsuri,
învinuitul sau inculpatul lăsat în libertate ar putea săvîrşi în continuare alte infracţiuni, ce ar
putea să îngreuneze stabilirea adevărului, prin ştergerea urmelor, coruperea martorilor,
falsificarea unor înscrisuri sau mijloace de probă sau chiar să dispară încercînd să împiedice
aplicarea sancţiunii penale.
Astfel pentru a se evita astfel de obstacole, în procedura penală au fost instituite măsurile
procesuale ca mijloace care asigură eficenţa procesului penal. Măsurile procesuale apar ca
posibilităţi, acestea nefiind caracteristice oricărei cauze penale 2 . Organele judiciare dispun
luarea măsurilor în funcţie de împrejurările concrete ale fiecărei cauze penale. Prin luarea
acestor măsuri se urmăreşte buna desfăşurare a procesului penal şi atingerea scopului acestei
activităţi judiciare, acela de a constata la timp şi în mod complet, faptele ce constitute infracţiuni,
astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovaţiei sale3.
În sistemul măsurilor procesuale, măsurile preventive ocupă un loc important prin scopul
pe care îl urmăresc şi prin restricţiile aduse libertăţii persoanei. Măsurile preventive au drept
efect fie privarea de libertate (arestul preventiv), fie restrângerea libertăţii de mişcare (declaraţia
de nepărăsire a localităţii)4, reglementarea lor reflectând principiile prevăzute în art.25 din
Constituţia Republicii Moldova privind garantarea libertăţii individuale.
În legătură cu definiţia măsurilor preventive este necesar de menţionat că, în literatura de
specialitate, nu există o noţiune unică.
Măsurile preventive reprezintă măsurile procesuale cele mai drastice, datorit referirii
restrângerea în condiţiile legii a libertăţii persoanei. Măsurile procesuale sunt mijloace prevăzute
de Codul de procedura penala pentru a asigura desfășurare normală a procesului penal și în
vederea realizarii scopului acestuia.

1
Gr.Theodoru,Drept procesual penal, partea generală , Ed. “Cugetarea” Iasi, 1996, p. 17;
2
M. Olariu, Procedură penală, Partea generală, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, 2013, p. 219
3
Ion Neagu,Tratat de drept procesual penal: partea generală  ,Editura Global Lex, Bucuresti, 2004, p. 383;
4
Nicolae Volonciu. Tratat de procedură penală. (Partea Generală). Vol.I. Bucureşti: "Paideia", 1996, p. 402;
5
 Măsurile preventive pot fi aplicate atît în faza de urmarire penala cît și în faza de
judecată. Ca instituții de drept procesual, ele sunt puse la dispoziția organelor judiciare și constă
în anumite privațiuni sau constrîngeri, personale sau reale, ce sunt determinate de condițiile și
împrejurările în care se desfășoara procesul penal. Potrivit alin. (1) al art 175 din CPP, măsurile
preventive sunt definite ca măsuri de constrîngere prin care bănuitul, învinuitul, inculpatul ese
împiedicat să întreprindă anumite acțiuni negative asupra desfășurării procesului penal sau
asupra asigurării executării sentinței.
În literature de specialitate măsurile preventive sunt definite ca fiind instituţii de drept
procesual penal, puse la dispoziţia organelor judiciare constând în anumite privaţiuni sau
constrângeri personale sau reale, determinate de condiţiile şi împrejurările în care se desfăşoară
procesul penal. Astfel, unii autor susţin că măsurile procesuale sunt mijloace de constrîngere
folosite de organele judiciare penale pentru garantarea executării pedepsei şi repararea pagubei
produse prin infracţiune, precum şi pentru asigurarea îndeplinirii de către părţi a obligaţiilor lor
procesuale5.
Iar o altă opinie ar fi că măsurile preventive, sunt acel gen de măsuri procesuale luate de
persoana care efectuează cercetarea penală (organul de urmărire penală, procurorul, instanţa de
judecată), pentru ca bănuitul sau învinuitul să nu se ascundă de organul de urmărire sau judecată,
de asemenea de executarea sentinţei, să nu împiedice stabilirea adevărului, să nu continue
activitatea criminală.
Din definițiile anterioare deducem că măsurile preventive au un caracter de
preîntâmpinare ce se aplică doar în cazurile strict necesare pentru înfăptuirea sarcinilor justiţiei.6
Măsurile preventive nu constituie sancțiuni penale și nici sancțiuni procesual penale
datorită faptului că au un scop bine determinat de lege. Întrucît măsurile preventive sunt orientate
spre asigurarea bunei desfășurări a procesului penal sau pentru al împiedica pe bănuit, învinuit,
inculpat să-se ascundă de urmărirea penală sau de judecată, de a încetini stabilirea adevărului ori
pentru asigurarea executării sentinței de condamnare. Prin urmare, scopul general al măsurilor
preventive este buna desfăşurare a procesului penal, scop pe care-l urmăresc şi alte măsuri
procesuale, dar prin alte modalităţi de influenţă a participanţilor în procesul penal, cît şi prin
caracterul de limitare a unor drepturi sau libertăţi. În raport cu alte măsuri procesuale de
constrîngere, măsurile preventive se caracterizează printr-o serie de scopuri imediate, pornind de
la alin. (2) al art. 175 din CPP:
1) Preîntâmpinarea sustragerii învinuitului (inculpatului) de la urmărire şi judecată şi
asigurarea prezenţei lui în faţa organelor judiciare;

5
Gr. Theodoru,op. cit.,op.191;
6
Păvăleanu Vasile, Păvăleanu Liliana. Limitarea şi privarea de libertate ca măsuri penale. Iaşi: Editura Fundaţiei
"Chemarea", 1997, p. 16;
6
 2) înlăturarea posibilităţilor învinuitului (inculpatului) de a împiedica stabilirea
adevărului în cauza penală fie prin distrugerea probelor, fie prin ameninţarea martorilor sau alte
asemenea acţiuni;
3) asigurarea executării sentinţei de condamnare la pedeapsa închisorii.
Aliniatul 3 al articolului 175 CPP, prevede diferite categorii de măsuri:
a) generale şi speciale;
b) privative de libertate şi neprivative de libertate;
c) principale şi complementare.
Procurorul sau instanţa de judecată poate aplica numai o singură măsură preventivă, cu
excepţia măsurii ridicării provizorii a permisului de conducere a mijloacelor de transport, care
poate fi aplicată împreună cu o altă măsură preventivă, de regulă, neprivativă de libertate.
Impunerea altor interdicţii decît cele prevăzute de lege în cadrul măsurilor preventive este
inadmisibilă.
Potrivit alin. (4) al art.175 CPP arestarea la domiciliu şi arestarea preventivă sunt măsuri
privative de libertate şi pot fi aplicate ca măsuri excepţionale cînd prin alte măsuri preventive nu
poate fi asigurată desfăşurarea normală a procesului penal, decît prin izolarea de societate a
bănuitului, învinuitului, inculpatului. Faţă de bănuitul, incilpatul minor sau militar pot fi aplicate
atît măsurile generale cît şi măsura specială preventivă-transmiterea sub supraveghere.
Conform alin. (5) al art. 175 din CPP liberarea provizorie sub control judiciar, liberarea
provizorie sub cauţiune şi arestarea la domiciliu sunt măsuri alternative arestării preventive şi se
aplică atunci cînd formal persistă condiţiile arestării preventive, dar scopul prervăzut la alin (2)
al acestui articol poate fi atins şi fără izolarea totală a celui acuzat. În sens larg, toate măsurile
preventive neprivative de libertate pot fi considerate măsuri alternative arestării preventive, dacă
acestea asigură desfăşurarea normală a procesului. Multitudinea de măsuri preventive alternative
arestării preventive se află în corespundere cu articolul 5, paragraful 3 al Convenţiei pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevede că „Punerea în libertate
poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere”.
Sintagma „numai faţă de persoana în privinţa căreia s-a înaintat demers pentru arestare sau faţă
de bănuitul, învinuitul, inculpatul care sunt deja arestaţi” menţionează faptul că la examinarea
chestiunii stării de libertate în cadrul procesului penal instanţa de judecată trebuie să examineze
obligatoriu posibilitatea lăsării în libertate cu prezentarea unor garanţii din partea celui acuzat.
Dacă măsura libertăţii provizorii sub control judiciar sau pe cauţiune prezintă starea de detenţie
procesuală (reţinere sau arestare) a celui acuzat, care solicită lăsarea în libertate, arestarea la
domiciliu poate fi aplicată la demersul organului de urmărire penală sau, după caz al
procurorului şi în situaţia cînd cel acuzat se află în libertate.
Esenţa măsurilor preventive este determinată de următoarele particularităţi:
7
1. Măsurile preventive se dispun numai în cadrul unui proces penal declanşat;
2. Măsurile preventive se aplică numai bănuitului, învinuitului şi inculpatului;
3. Măsurile preventive se aplică la oportunitatea procurorului sau după caz judecătorului de
instrucţie şi instanţei de judecată; avînd un caracter facultativ;
4. Măsurile preventive nu sunt caracteristice oricărei cauze penale, avînd un caracter adiacent
faţă de activitatea procesuală principală;
5. Măsurile preventive au un caracter provizoriu, ele putînd fi revocate în momentul în care
dispar împrejurările care au impus luarea acestora;
6. La aplicarea măsurilor preventive sunt prevăzute o serie de condiţii ce trebuie realizate
cumulativ şi existenţa în această privinţă a unui obiect autonom, auxiliar de probaţiune
alături de obiectul principal al probaţiunii.

1.2. Clasificarea măsurilor preventive

Măsurile preventive își au cadrul legislativ în Titlul V, Capitolul II, partea generală din
Codul de procedură penală al Republicii Moldova. Măsurile preventive se pot lua în cauzele
privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului
penal ori pentru a se impiedica sustragerea infractorului de la urmarirea penală, de la judecată ori
de la executarea pedepsei. Măsurile preventive au drept efect fie privarea de libertate (arestul
preventiv), fie restrîngerea libertăţii de mişcare (declaraţia de nepărăsire a localităţii),
reglementarea lor reflectând principiile prevăzute în art.25 din Constituţia Republicii Moldova
privind garantarea libertăţii individuale.
Astfel în Codul de procedură penală sunt innstituite următoarele măsuri preventive:
1. obligarea de a nu părăsi localitatea;
2. obligarea de a nu părăsi ţara;
3. garanţia personală;
4. garanţia unei organizaţii;
5. ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport;
6. transmiterea sub supraveghere a militarului;
7. transmiterea sub supraveghere a minorului;
8. liberarea provizorie sub control judiciar;
9. liberarea provizorie pe cauţiune;
10. arestarea la domiciliu;
11. arestarea preventivă.

Arestarea preventivă, arestarea la domiciliu, liberarea provizorie a persoanei pe cauţiune

şi liberarea provizorie a persoanei sub control judiciar se aplică numai conform hotărîrii instanţei
de judecată emise, atît în baza demersului procurorului, cît şi din oficiu atunci cînd judecă cauza
8
respectivă. Arestarea la domiciliu, liberarea provizorie pe cauţiune şi liberarea provizorie a
persoanei sub control judiciar se aplică de către instanţă ca alternativă a arestării preventive, în
baza demersului organului de urmărire penală sau la cererea părţii apărării.
Legislaţia națională prevede o condiţie generală de aplicare amăsurilor preventive -
existenţa unor date suficiente pentru a presupune că învinuitul, inculpatul ar putea să se ascundă
de organele de urmărire sau judecată, să împiedice stabilirea adevărului în procesul penal ori să
săvârșească acţiunicriminale. Aceste date, de fapt confirmate prin probe, stabilesc posibilitatea
apariţiei unor obstacole ce ar împiedica buna desfăşurare a procesului penal. Cu toate că, în acest
caz, probaţiunea are un caracter de prognozare a survenirii unor situaţii nedorite în proces,
motivarea acestor prezumţii trebuie făcută prin probe ce atestă acest fapt.
Aliniatul 3 al articolului 175 CPP, prevede diferite categorii de măsuri:
a) generale şi speciale;
b) privative de libertate şi neprivative de libertate;
c) principale şi complementare.
Din conţinutul alin. (4), (5) al art.175 din CPP rezultă următoarele clasificări:
a) măsuri preventive generale aplicate oricărui bănuit, învinuit;
b) măsuri preventive speciale aplicate acuzatului minor sau militar;
c) măsuri preventive principale;
d) măsuri preventive complementare (ridicarea provizorie a permisului de conducere a
mijloacelor de transport);
e) măsurile preventive privative de libertate (arestarea preventivă, arestarea la domiciliu);
f) măsuri preventive neprivative de libertate;
g) măsuri alternative arestării (arestarea la domiciliu, liberarea provizorie sub control
judiciar, liberarea provizorie pe cauţiune);
În literature de specialitate găsim și alte clasificări determinate de următoarele criterii:
a) caracterul restricţiilor impuse;
b) modul de influenţare asupra învinuitului;
c) durata aplicării;
d) natura juridică a regimului de asigurare a sarcinilor măsurilor preventive7.
1.3. Natura juridică a măsurilor preventive
Cu privire la natura juridică a măsurilor preventive în literatura de specialitate există mai
multe opinii începem de la faptul că măsurilor preventive au o natură legală, derivînd din dreptul
statului de a asigura menținerea ordinii de drept și de a trage la răspundere pe cei care încalcă
legea penală. Măsurile preventive sunt măsuri procesuale ele se caracterizează printr-un grad
diferenţiat de constrîngere. De aceea organele judiciare penale au posibilitatea de alegere a
7
В. А. Михайлова, Меры пересичения в российском уголовном процессе, Москва, 1996, с. 57-58.
9
măsurii preventive, în funcţie de scopul pentru care este luată, de asemenea măsurile fiind strict
limitate de lege8. Spre deosebire de pedepsele penale, măsurile preventivde nu decurg dintr-o
hotărîre definitivă, de condamnare, dar din interesele urmăririi penale și judecății, avind un
caracter de măsuri de constrîngere care limitează temporar drepturile persoanei. Măsurile
preventive sunt aplicate de ofiţerul de urmărire penală, procuror, instanţa de judecată faţă de
învinuiţi în unele cazuri şi faţă de bănuiţi pentru a nu le oferi posibilitatea de a se sustrage de la
urmărirea penală, de la examinarea cauzei în judecată şi executarea sentinţei, pentru a
preîntîmpina împiedicarea stabilirii adevărului în cauza penală şi continuarea activităţii
criminale. Măsurile preventive reprezintă măsurile procesuale cele mai drastice datorită faptului
că se referă la restrângerea în condiţiile legii a libertăţii persoanei9.
Ca urmare a celor relatate anterior, rezultă cu claritate că măsurile preventive au o natură
procesuală aceasta reiese din compararea lor cu constrîngerea ce decurge din executarea
pedepsei, cu toate că prin măsurile preventive, cum este arestul preventiv, se realizează o
constrîngere care se aseamănă cu cea care reiese din executarea pedepsei închisorii, totuşi se
deosebeşte de aceasta întrucît se ia numai în cursul procesului penal, avînd scop împiedicarea
învinuitului, inculpatului, de a se sustrage de la urmărirea penală, judecată sau de la executarea
pedepsei. Din acest considerent măsurile preventive sunt lipsite de elementul pedepsei şi nu
urmăresc obiectivul de a reeduca şi corecta persoana în privinţa căreia au fost aplicate. Ele au
doar scopul de a asigura realizarea sarcinilor procesului penal în cazul când acestui moment se
opun persoanele care ulterior ar fi supuse răspunderii penale.
Prin urmare, măsurile preventive au o serie de particularităţi care determină esenţa şi
funcţionalitatea lor, şi anume:
1. Măsurile preventive se dispun numai în cadrul unui proces penal.
2. Măsurile preventive se aplică în privinţa unor persoane strict determinate de lege -
învinuitului, bănuitului, inculpatului.10
3. Măsurile preventive au un scop bine determinat şi aplicarea lor în alte scopuri (de
exemplu, de a obţine declaraţii) este interzisă şi se pedepseşte conform legii penale.11
4. Măsurile preventive, fiind instituţii folosite în anumite împrejurări, anume când
organele judiciare penale consideră că numai prin intermediul lor se poate desfăşura o activitate
procesuală normală şi se poate realiza tragerea la răspundere penală a persoanelor prevăzute de
lege, din aceasta rezultând caracterul lor, de regulă, facultativ.12

8
Gheorghiţă Mateuţ, Procedura penală. Partea generală, Vol. II, Editura Fundaţiei „Chemarea”, Iaşi, 1997, p. 41.
9
Nicolae Volonciu, Tratat de procedură penală. Partea generală, Vol. I, Editura „Paideia”, Bucureşti, 1993, p.401
10
Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr. 122-XV din 14.03.2003, Monitorul Oficial 104-110/447,
07.06.2003, art.175, alin. (1);
11
Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr. 122-XV din 14.03.2003, Monitorul Oficial 104-110/447,
07.06.2003, art.192;
12
Neagu Ion. Drept procesual penal (Partea Generală). Vol.II. Bucureşti: Editura "SC-Euro-Trading", 1992, p. 127;
10
 5. Măsurile preventive nu sînt caracteristice oricărei cauze penale, organele judiciare
dispunând aplicarea lor în funcţie de împrejurările concrete ale fiecărei cauze penale. Din acest
punct de vedere decurge caracterul adiacent al măsurilor preventive faţă de activitatea procesuală
principală.13
6. Măsurile preventive au un caracter provizoriu, ele putînd fi revocate în momentul în
care dispar împrejurările ce au impus luarea acestora.14
Fundamentarea teoretică a naturii juridice a măsurilor preventive îşi găseşte temeiul în
interferenţa manifestată în orice domeniu de reglementare între limitele fixate de lege şi
posibilităţile de exercitare a drepturilor subiective în cadrul ordinii juridice, limite determinate
atât de cerinţele generale ale dezvoltării societăţii, cât şi de trăsăturile specifice ale domeniului
de relaţii sociale la care se referă15

Capitolul II: Considerațiuni generale privind aplicarea arestului preventiv și

arestul la domiciliu.
2.1. Noțiunea arestării preventive. Conținutul și aspecte practice.
Organele judiciare, în vederea desfăşurării normale şi eficiente a urmăririi penale şi a
judecăţii, folosesc arestul preventiv – ca instituţie de drept procesual penal. Funcţionalitatea ei
constă în a preveni sau a înlătura împrejurările care împiedică realizarea în bune condiţii a
procesului penal.
Codul de procedură penală explică această măsură preventivă la alin.(1) art. 185 prin
urmare, arestarea preventivă constă în deţinerea învinuitului, inculpatului în stare de arest în
locurile şi în condiţiile prevăzute de lege16.
Arestarea preventivă este o măsură procesuală privativă de libertate aplicată bănuitului,
învinuitului în faza urmăririi penale pentru o anumită durată sau inculpatului în faza judecării
cauzei de către judecătorul de instrucţie sau, după caz, de către instanţa de judecată în condiţiile
şi ordinea prevăzute de legea procesuală penală, dacă pentru infracţiunea săvîrşită, conform legii
penale, poate fi aplicată pedeapsa închisorii.
În opinia doctrinală românească, arestarea preventivă este reprezentată ca fiind o măsură
privativă de libertate, prin care organul judiciar competent dispune deţinerea învinuitului sau
inculpatului pe durata şi în condiţiile prevăzute de lege, în locurile special destinate acestui scop,
în interesul urmăririi penale sau al judecăţii. Se consideră că arestarea preventivă este o măsură
de prevenţie care constă în lipsirea de libertate a unei persoane, cu caracter provizoriu şi în
condiţiile determinate de lege, înainte de soluţionarea definitivă a cauzei penale, pentru a se
13
Istrati Ilie. Libertatea persoanei şi garanţiile ei procesual-penale. Craiova: Editura "Scrisul Românesc", 1984, p26;
14
Neagu Ion. Drept procesual penal (Partea Generală). Bucureşti: Editura "Artprint", 1994, p. 310;
15
Dr.Nicolae-Anghel Nicolae, Garantarea libertății persoanei, București, 2002 ,p.123.
16
Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr. 122-XV din 14.03.2003, Monitorul Oficial 104-
110/447,07.06.2003, art.185, alin.(1)
11
asigura buna desfăşurare a procesului penal ori a se împiedica sustragerea învinuitului sau
inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.
Literatura de specialitate a Federaţiei Ruse reglementează că arestul preventiv în
procesul penal este momentul iniţial pentru bănuit sau învinuirt în calitate de măsură preventivă,
care constă în includerea persoanei în camera de deţinere a reţinuţilor sau arestaţilor. Regulile şi
condiţiile deţinerii în arest preventiv a învinuitului sau inculpatului, sînt stipulate în legea
Federală a Federaţiei Ruse cu privire la deţinerea în arest, a bănuiţilor şi învinuiţilor în săvîrşirea
infracţiunii17.
Făcînd o retrospectivă asupra definiţiilor sus expuse, ne propunem să facem o succintă
analiză, în aspect comparativ. Astfel, observăm că cea mai completă definiţie dată arestului
preventiv, este definiţia dată de către leguitorul român care spre deosebire de noţiunile date de
către legislaţia Republicii Moldova, Federaţiei Ruse, prevăd expres în conţinutul noţiunii
arestului preventiv elemente ca: esenţa măsurii(,,constă în lipsirea de libertate,,), temeiul în
virtutea căreia se aplică(,,în cazurile şi cu procedura prevăzută de lege,,), precum şi scopul(,,
împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, judecăţii sau de la
executarea pedepsei, pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal). Pe de altă parte,
toate noţiunile espuse mai sus prevăd într-un aspect comun, următoarele elemente ale noţiunii:
faptul că arestul preventiv – este o măsură preventivă, subiecţii asupra cărora va fi aplicată
această măsură privativă de libertate(învinuit, inculpat).
Astfel concluzionăm, că tratarea noţiunii ,,arestului preventiv” în aspect comparativ cu
legislaţia altor ţări, ne permite să evidenţiem care sînt elementele constitutive importante pe care
urmează să le conţină o noţiune adecvată: caracterul măsurii, esenţa acesteia, scopul, organul
abilitat să o aplice, subiecţii asupra cărora se aplică, cazurile şi termenul de aplicare a măsurii
privative de libertate.
Potrivit legislației organul de urmărire penală trebuie să apeleze la aplicarea arestului
preventiv dacă exista o bănuială rezonabilă, deoarece în conformitate cu art. 5 § 1 lit. c) din
Convenţie permite lipsirea de libertate a unei persoane doar dacă există o „bănuială rezonabilă”
că această persoană a săvîrşit o infracţiune. Bănuiala rezonabilă presupune existenţa faptelor sau
a informaţiilor care ar convinge un observator obiectiv că persoana în cauză ar fi putut săvîrşi
infracţiunea.
Prin urmare, examinînd dacă există o bănuială rezonabilă, judecătorul de instrucţie va
verifica doar dacă există probe care ar convinge un observator obiectiv că persoana ar fi putut
săvîrşi infracţiunea, şi nu dacă persoana este vinovată de comiterea infracţiunii. Bănuiala

17
Legea Federală a Federaţiei Ruse cu privire la deţinerea în arest, a bănuiţilor şi învinuiţilor în săvîrşirea infracţiuni
din 15 iulie 1995
12
rezonabilă trebuie să fie bazată pe probe administrate în conformitate cu Codul de procedură
penală.
Prin urmare, arestarea preventivă poate fi aplicată doar dacă există o bănuială rezonabilă
că bănuitul, învinuitul sau inculpatul a săvîrşit infracţiunea care formează obiectul urmăririi
penale sau judecării cauzei (în cazul inculpatului)18.
Existenţa unei bănuieli rezonabile nu este suficientă pentru arestare, astfel pentru
aplicarea arestului este necesar de a justifica în baza căror temeiuri motivate se pledează pentru
aplicarea măsurii date. În legătură cu aceasta, Curtea Europeană a a distins patru riscuri
(temeiuri) care pot justifica arestarea:
- riscul eschivării;
- riscul de a împiedica buna desfăşurare a justiţiei;
- prevenirea săvîrşirii de către persoană a unei noi infracţiuni; şi
- riscul că punerea în libertate a persoanei va cauza dezordine public.
Pentru arestarea persoanei este suficientă existenţa cel puţin a unuia din cele 4 riscuri.
Termenul ţinerii persoanei în stare de arest curge de la momentul privării persoanei de
libertate la reţinerea ei, iar în cazul în care ea nu a fost reţinută-de la momentul executării
hotărîrii judecătoreşti privind aplicarea acestei măsuri preventive.
Procedura penală a Republicii Moldova rezervă un articol separat termenelor detenției:
termenul ţinerii persoanei în stare de arest curge de la momentul privării persoanei de libertate la
reţinerea ei, iar în cazul în care ea nu a fost reţinută – de la momentul executării hotărârii
judecătoreşti privind aplicarea acestei măsuri preventive.19
În termenul ţinerii bănuitului, învinuitului, inculpatului în stare de arest se include timpul
în care persoana:
1. a fost reţinută şi arestată preventiv;
2. a fost sub arest la domiciliu;
3. s-a aflat într-o instituţie medicală, la decizia judecătorului de instrucţie sau a instanţei, pentru
expertiza în condiţiile de staţionar, precum şi la tratament, în urma aplicării în privinţa ei a
măsurilor de constrîngere cu caracter medical.
Ţinerea persoanei sub arest în faza de urmărire penală pînă la trimiterea cauzei în
judecată nu poate depăşi 30 zile cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. Curgerea duratei
arestării preventive în faza urmăririi penale se întrerupe la data cînd procurorul trimite cauza în
instanţă spre judecare, cînd arestarea preventivă sau arestarea la domiciliu se revocă ori se
înlocuieşte cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate. În cazuri excepţionale în funcţie
18
HOTĂRÎREA PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A REPUBLICII MOLDOVA despre aplicarea de
către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale legislaţiei de procedură penală privind arestarea preventivă şi
arestarea la domiciliu din 15 aprilie 2013
19
Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr. 122-XV din 14.03.2003, Monitorul Oficial 104-
110/447,07.06.2003, art. 186, alin. (1),
13
de complexitatea cauzei penale, de gravitatea infracţiunei şi în caz de pericol al dispariţiei
învinuitului ori de risc al exercitării din partea lui a presiunii asupra martorilor sau al nimicirii ori
deteriorării mijloacelor de probă, durata ţinerii învinuitului în stare de arest preventiv la faza
urmăririi penale poate fi prelungită:
1. Pînă la 6 luni, dacă persoana învinuită de săvîrşirea infracţiunii pentru care legea
prevede pedeapsă maximă de pînă la 15 ani închisoare.
2. Pînă la 12 luni, dacă persoana este învinuită de săvîrşirea unei infracţiuni pentru care
legea prevede pedeapsa maximă de pînă la 25 ani de închisoare sau detenţie pe viaţă.

2.2. Conotații generale privind aplicarea arestului la domiciliu. Notiuni, condiții și

temei.
Arestul la domiciliu este o măsură preventivă parțial privativă de drepturi și libertăți ce
constă în obligaţia impusă inculpatului, pe o perioadă determinată, de a nu părăsi imobilul unde
locuieşte, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află
cauza şi de a se supune unor restricţii stabilite de acesta.
Prin domiciliu se înțelege atît locuința statornică a inculpatului, o locuință unde acesta
locuiește efectiv, dar și oricare imobil cu destinație de locuință care permite exercitarea
măsurilor de supraveghere. Nu este necesar ca inculpatul să fie proprietarul locuinței, aceasta
putînd fi locuința în care locuiește cu chirie, locuința pusă la dispoziție de un terț proprietar,
situație în care, considerăm că se impune solicitarea acceptului proprietarului pentru luarea
măsurii, avînd în vedere că inculpatul este supus unor măsuri de supraveghere.
Potrivit Codului de procedură penală arestarea la domiciliu constituie o măsură privativă
de libertate alternativă arestării preventive aplicată în condiţiile prevăzute de articolul 176
aliniatele 1 şi 2. Arestarea la domiciliu constă în izolarea bănuitului, învinuitului, inculpatului de
societate, dar nu şi de membrii familiei care locuiesc împreună cu acesta.
În scopul bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de
la urmărirea penală sau de la judecată, ori pentru ca acesta să fie împiedicat să săvârşească o
nouă infracţiune, judecătorul de instrucție sau instanţa de judecată poate dispune luarea măsurii
arestului la domiciliu.
La fel ca şi măsura arestului preventiv, măsura arestului la domiciliu poate fi luată
începând cu faza de urmărire penală şi sfârşind cu judecată.
Arestarea la domiciliu se dispune în faza urmăririi penale la demersul procurorului, iar în
cazul cînd procurorul solicit arestarea preventivă, judecătorul de instrucție din oficiu poate
dispune aplicarea arestării la domiciliu ca măsură alternativă.20

20
Drept procesual penal, Igor Dolea, D. Roman, I. Sedlețchi, și alții, Ed. Cartier, Chișinău, 2005, p396.
14
 Dispunerea acestei măsuri se poate face numai dacă din probe rezultă suspiciunea
rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune şi există una sau cumulativ mai multe din
următoarele situaţii: - inculpatul a fugit sau s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărirea
penală sau judecată ori a întreprins demersuri în acest sens;
- inculpatul încearcă să influenţeze un alt participant la comiterea infracţiunii, un martor,
un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau
să determine o altă persoană în acest sens;
- inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încerca să realizeze o
încercare frauduloasă cu acesta;
- în cazul în care există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mişcare a acţiunii
penale împotriva sa, inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune sau pregăteşte săvârşirea
unei noi infracţiuni.
Arestarea la domiciliu include restricţii obligatorii şi obligaţii facultative. Deşi arestarea
la domiciliu este o măsură privativă de libertate, în comparaţie cu arestarea preventivă constituie
un beneficiu pentru cel acuzat reieşind din principiul proporţionalităţii şi principiul
umanismului21.
De regulă arestarea la domiciliu se dispune în privinţa bănuitului, învinuitului sau
inculpatului care a depăşit vîrsta de 60 ani, care este invalid degradul I, femeilor gravide şi
femeilor care au la întreţinere copii în vîrstă de 8 ani pentru săvîrșirea oricăror infracţiuni, cu
excepţia infracţiunilor excepţional de grave. Pentru alte persoane de cît cele arătate mai sus
aplicarea acestei măsuri este posibilă numai pentru infracţiunile care se pedepsesc cu cel mult 15
ani închisoare.

Conţinutul măsurii arestului la domiciliu

În cazul luării măsurii preventive în forma arestului la domiciliu este necesar ca persoana
care efectuează urmărirea penală în cauza dată să informeze imediat bănuitul, învinuitul despre
aplicarea acesteia. Bănuitului, învinuitului urmează a i se lua o declaraţie, recipisă asupra
respectării interdicţiilor, restricţiilor generate de măsura arestului la domiciliu.22
În principal, măsura arestului la domiciliu constă în obligaţia inculpatului de a nu părăsi
domiciliul fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura. Pe lîngă această obligaţie
principală, în timpul arestului la domiciliu inculpatul are următoarele obligaţii secundare
prevăzute potrivit alin. (3) al art.188 din CPP:

21
Igor Dolea, Dumitru Roman, Iurie Sedleţchi, Vizdoagă Tatiana, Vasile Rotaru, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu. Codul
de procedură penală. Comentariu. Editura CARTIER. Chişinău, 2005
22
Трунова Л. К. Домашний арест как мера пресечения. Российская Юстиция, 2002. p.49-50.
15
1) interzicerea de a ieși din locuință 23. Pornind de la caracterul acestei restricţii, arestarea la
domiciliu poate fi dispusă numai în cazul în care cel acuzat locuieşte împreună cu alţi membri ai
familiei, care-l pot asigura cu cele necesare în timpul detenţiei la domiciliu;
2) limitarea convorbirilor telefonice, recepţionării şi expedierii trimiterilor poştale şi utilizării
altor mijloace de comunicare;
3) interzicerea comunicării cu anumite persoane şi primirea pe cineva în locuinţa sa.
Persoana arestată la domiciliu poate fi supusă obligaţiilor arătateala alin. (4) al art. 188 CPP:
1) de a menţine în stare de funcţionare mijloacele electronice de control şi de a le purta
permanent;
2) de a răspunde la semnalele de control sau de a emite semnale telefonice de control, de a se
prezenta personal la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată la timpul fixat24.
Restricţiile prevăzute la aliniatul 4 aplicate în cadrul măsurii arestării la domiciliu, ele
constituie regimul necesar al detenţiei persoanei la loculei de trai. Acestea se referă la dreptul de
a se deplasa liber şi de a comunica cu alte persoane, cu excepţia membrilor familiei, care
locuiesc împreună. Pentru supravegherea persoanei şi verificarea respectării de către aceasta a
rest ricţiilor impuse învinuitului i se pot ordona efectuarea diferitor acţiunii, care vor fi expres
menţionate în încheierea instanţei de judecată privind aplicarea acestei măsuri. Pentru încălcarea
restricţiilor impuse organul investit cu supravegherea executării arestării la domiciliu va prezenta
raport procurorului, iar la faza judecării cauzei instanţei de judecată. La aplicarea acestei măsuri
bănuitul, învinuitul sau inculpatul va fi preîntâmpinat despre consecinţele nerespectării
restricţiilor şi obligaţii impuse.
Caracterul și numărul restricțiilor și obligațiilor din cadrul regimului arestării la domiciliu
se indică în încheierea judecătorului de instrucție sau, după caz, a instanței de judecată. O copie
de pe încheierea privind arestarea la domiciliu se trimite organului învestit prin lege să
supravegheze executarea acestei măsuri25.
Supravegherea executării arestării la domiciliu se efectuează de către organul învestit cu
asemenea atribuţii. În caz de nerespectare de către bănuit, învinuit, inculpat a restricţiilor şi
obligaţiilor stabilite de către judecătorul de instrucţie sau instanţă, arestarea la domiciliu poate fi
înlocuită cu arestarea preventivă de către instanţa de judecată din oficiu sau la demersul
procurorului.
Potrivit art. 188 alin. (6) din CPP termenul, modul de aplicare, de prelungire a duratei şi
de atac al arestării la domiciliu sînt similare celor aplicate la arestarea preventivă.

23
Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr. 122-XV din 14.03.2003, Monitorul Oficial 104-
110/447,07.06.2003, art.188 alin.(3).
24
Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr. 122-XV din 14.03.2003, Monitorul Oficial 104-
110/447,07.06.2003, art.188, alin.(4).
25
Igor Dolea, D. Roman, I. Sedlețchi și alții ,Drept procesual penal,Ed. I, Cartier juridic, Chișinău, 2005, p.397
16
 Persoanei arestate la domiciliu i se înmînează o copie de pe încheiere conform art. 177
alin. (3) din CPP, explicîndu-i totodată dispoziţiile prevăzute de art. 188 alin. (7) din CPP
conform cărora în caz de nerespectare de către acesta a restricţiilor şi obligaţiilor stabilite de
către judecătorul de instrucţie sau instanţă, arestarea la domiciliu poate fi înlocuită cu arestarea
preventivă de către instanţa de judecată din oficiu sau la demersul procurorului26.
În cursul urmăririi penale arestul la domiciliu poate fi luat pe o perioadă de cel mult 30 de
zile. Arestul la domiciliu poate fi prelungit în cursul urmăririi penale, fiecare prelungire neputând
să depăşească 30 de zile, numai dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea acestei
măsuri sau au apărut temeiuri noi.
În comparaţie cu măsura arestului preventiv, măsura arestului la domiciliu dă
posibilitatea inculpatului de a avea un program zilnic flexibil, în limita domiciliului, are dreptul
de a comunica, de a se informa, are dreptul de a fi vizitat, vizite care nu trebuie să se desfăşoare
după un anumit program şi nu va fi păzit 24 de ore din 24.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
1. Arestarea la domiciliu şi arestul preventiv sunt măsuri cu caracter de constrîngere.
Ambele instituţii procesuale restricţionează direct şi tranşant dreptul fundamental al persoanei la
libertate şi siguranţă fizică, din care considerent au fost adoptate instrumente juridice naţionale şi
internaţionale cu vocaţie de universalitate scopul cărora este crearea unui spaţiu juridic securitar,

26
Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr. 122-XV din 14.03.2003, Monitorul Oficial 104-
110/447,07.06.2003, art.188 alin.(7).
17
care ar exclude ingerinţele arbitrare şi disproporţionale ale statului în materia drepturilor
fundamentale ale omului.
2. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în bogata jurisprudență privind materia art. 5
al Convenției, a trasat anumite linii directoare în ceea ce privește condițiile și limitele aplicării
arestării preventive, plasînd pe primul plan prezumția libertății ca punct de reper la examinarea
unei situații concrete. Curtea apreciază negativ utilizarea în exclusivitate a unor temeiuri formale
sau citarea unor texte de lege la emiterea hotărârilor judecătorești de aplicare a arestării.
Necesitatea concretizării temeiurilor de arestare este în funcție de durata aplicării măsurii date.
Curtea a constatat mai multe deficiențe în materie de aplicare a arestării în sistemul de drept al
Republicii Moldova
Mai mulţi judecători afirmă că sînt destul de frecvente situaţiile cînd ofiţerii de urmărire
penală înaintează demersuri privind aplicarea măsurilor preventive în cazul infracţiunilor de o
gravitate redusă. Nu sînt rare şi demersurile referitoare la prelungirea termenului de ţinere sub
arest a bănuiţilor, învinuiţilor fără un temei clar.
O astfel, de poziţie a organului de urmărire penală se datorează nu numai preferinței,
înclinaţiei spre aplicarea măsurii de arest ca măsură preventivă de bază, dar şi caracteristicilor
calitative şi cantitative alarmante ale infracţionalităţii.
În legătură cu acest fapt putem constata că aplicarea măsurii de arest învinuitului,
inculpatului trebuie să fie dictată nu de careva stereotipuri în activitatea organelor de urmărire
penală, ci de fundamentarea pe careva temeiuri procesuale cu certitudine evidente. Astfel luarea
măsurilor preventive este un drept, dar nu o obligaţie a persoanei care efectuează cercetarea
penală (al ofiţerului de urmărire penală, al instanţei de judecată). Reieşind din circumstanţele
concrete ale cauzei, gravitatea faptei imputate, personalitatea bănuitului sau învinuitului,
ocupaţia lui, vîrsta, starea sănătăţii, situaţia familială şi alte împrejurări, persoana care efectuează
urmărirea penală (instanţa de judecată) poate să nu aplice în genere măsura preventivă sau poate
să stabilească una mai drastică.
3. Este un fapt constatat că sistemul național se confruntă cu mai multe probleme, cum ar
fi: motivarea hotărârilor judecătorești; interpretarea neuniformă a legii de către judecători la
aplicarea arestării; încălcarea obligației de acționa cu diligență în cazul persoanelor arestate;
ezitarea de a examina totalitatea de probe în confirmarea necesității arestării, lipsa comunicării
clientului cu avocatul; problema accesului avocatului la materialele dosarului, lipsa informării
complete despre toate acuzaţiile aduse. Se constată situații cînd instanțele nu iau în calcul
personalitatea și comportamentul acuzatului; sau nu iau în consideraţie, în toate cazurile,
posibilitatea aplicării măsurilor preventive alternative.
4. Jurisprudenţa Curţii Europene stipulează clar, că arestarea persoanei va fi considerată
legală, dacă sînt întrunite două condiţii: prima – dacă autorităţile naţionale au respectat dreptul
18
intern, şi a doua – aplicarea legii nu implică nici un abuz din partea autorităţii competente. Deci,
nerezolvarea într-un cadru procesual unic a dosarelor ce cuprind situaţiile de indivizibilitate şi
conexitate şi emiterea unor mandate succesive în astfel de cauze, periclitează două dintre cele
mai importante reguli de bază ale procesului penal: legalitatea procesuală şi garantarea libertăţii
persoanei.
Aceasta şi alte motive au adus la aceea că în mare parte deseori măsurile preventive au
fost aplicate în mod subiectiv, ceea ce a provocat stocarea unui număr mare de dosare menite să
fie examinate în fond, recurs sau apel, ca urmare, la violarea drepturilor unui număr mare de
oameni la aplicarea măsurilor preventive, la un proces echitabil şi în termen rezonabil efectuat de
un tribunal independent şi imparţial-aşa cum prevede articolul 10 al Declaraţiei Universale şi
articolul 6 al Convenţiei Europene a Dreptului Omului.
Ținînd cont de cele expuse în teză, consider oportună următoarele recomandări:
Dat fiind faptul că instituției judecătorului de instrucție îi revine rolul de bază în calitatea
sa de instrument juridic efectiv pentru garantarea asigurării respectării drepturilor și libertăților
fundamentale ale persoanei la aplicarea măsurii preventive sub formă de arest să se folosească
de dreptul lor de a refuza întemeiat și motivat satisfacerea demersurilor organelor de urmărire
penală cu privire la alegerea arestării preventive sau arestul la domiciliu dacă în momentul
examinării au fost depistate lacune și încălcări comise de organele de urmărire penală și
procurori la etapa de pregătire a materialelor respective.
Legea procesual penală nu face nicio distincție vizibilă între diferitele măsuri preventive
privative de libertate existente. Astfel, legiutorul nu are o priorităte predefinită a aplicării
măsurilor preventive ce oferă organelor de urmărire penală din Moldova posibilitatea lezării
dreptului fundamental la libertate astfel aș propune dispunerea unor condiții prevăzute de lege
care ar permite cercetării învinuitului în stare de libertate în unele cazuri (în dependență de fapta
comisă).

BIBLIOGRAFIA
Acte normative internaţionale
1. Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului semnată la Roma la 4 noiembrie
1950, în vigoare îentru Republica Moldova din 12 septembrie 1997;
2. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului adoptată la New York la 10 decembrie 1948;
19
3. Legea Federală a Federaţiei Ruse cu privire la deţinerea în arest, a bănuiţilor şi învinuiţilor în
săvîrşirea infracţiuni din 15 iulie 1995;
Acte normative ale Republicii Moldova
4. Constituţia Republicii Moldova din 29.07.1994;
5. Codul Penal al Republicii Moldova, nr.985-XV din 18.04.2002, publicat în Monitorul
Oficial nr. 128-129/1012 din 13.09.2002;
6. Codul de Procedură Penală al Republicii Moldova, aprobat prin Legea nr. 122-XV din
14.03.2003, publicată în Monitorul Oficial nr.104-110/447 din 07.06.2003;
7. HOTĂRÎREA PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A REPUBLICII
MOLDOVA despre aplicarea de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale
legislaţiei de procedură penală privind arestarea preventivă şi arestarea la domiciliu, 15
aprilie 2013;
8. Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova, privind ratificarea Convenţiei pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a unor protocoale
adiţionale la această convenţie nr.1298-XIII din 24.07.97, publicată în Monitorul Oficial
nr.54-55/502 din 21.08.1997;
Monografii, Tratate, Manuale.
9. Gr.Theodoru,Drept procesual penal, partea generală , Ed. “Cugetarea” Iasi, 1996, p. 17;
10. M. Olariu, Procedură penală, Partea generală, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, 2013, p.
219
11. Ion Neagu,Tratat de drept procesual penal: partea generală ,Editura Global Lex,
Bucuresti, 2004, p. 383;
12. Nicolae Volonciu. Tratat de procedură penală. (Partea Generală). Vol.I. Bucureşti:
"Paideia", 1996, p. 402;
13. Вореева Е.Л. Уголовно-процессуанъное право. М., 2000, p. 191;
14. Păvăleanu Vasile, Păvăleanu Liliana. Limitarea şi privarea de libertate ca măsuri penale.
Iaşi: Editura Fundaţiei "Chemarea", 1997, p. 16;
15. Ioan Muraru, Drept constituţional şi instituţii politice, Proarcadie, Bucureşti, vol. I, 1993,
p. 249.
16. В. А. Михайлова, Меры пересичения в российском уголовном процессе, Москва,
1996, с. 57-58.
17. Gheorghiţă Mateuţ, Procedura penală. Partea generală, Vol. II, Editura Fundaţiei
„Chemarea”, Iaşi, 1997, p. 41.
18. Nicolae Volonciu, Tratat de procedură penală. Partea generală, Vol. I, Editura „Paideia”,
Bucureşti, 1993, p.401
19. A. Maréchal, Novelles. Procédure pénale, Vol. I, p. 445.
20
20. Mario Valente, “Per la reforma del Codice di procedura penale”, în Revista penale, Nr. 8,
1967, p. 482.
21. Neagu Ion. Drept procesual penal (Partea Generală). Vol.II. Bucureşti: Editura "SC-Euro-
Trading", 1992, p. 127;
22. Istrati Ilie. Libertatea persoanei şi garanţiile ei procesual-penale. Craiova: Editura
"Scrisul Românesc", 1984, p26;
23. Neagu Ion. Drept procesual penal (Partea Generală). Bucureşti: Editura "Artprint",
1994, p. 310;
24. Dr.Nicolae-Anghel Nicolae, Garantarea libertății persoanei, București, 2002 ,p.123.
25. Drept procesual penal, Igor Dolea, D. Roman, I. Sedlețchi, și alții, Ed. Cartier, Chișinău,
2005, p.399
26. Igor DOLEA, Sergiu URSU, și alț. Arestarea preventivă în Republica Moldova și în
țările europene, Ed I. Cartier, Chișinău, 2014, pg.68
27. Трунова Л. К. Домашний арест как мера пресечения. Российская Юстиция, 2002.
p.49-50.
28. Alexander FÜHLING, Mihaela VIDAICU, Natalia ROȘCA, Măsurile alternative pentru
arestarea preventivă, Editura Cartie, Ed. I, Chișinău, 20

21