Filozofia Greacă

Introducere
Filozofia greacă este cel mai important curent filozofic ce a apărut în Europa,
din el a evoluat filozofia romană, filozofia arabă, persană și filozofia renașterii și
iluminismului, pavând drumul către modernitate.
Ea se concentra,printre altele, pe rolul logicii în comportamentul uman,
conceptele create de grecii au influențat omenirea, una dintre cele mai
importante rezultate a filozofiei elene fiind metoda științifică.

Platon
Platon a fost un filozof al Greciei antice și
fondatorul Academiei din Atena. Este considerat figura
pivotantă pentru dezvoltarea filosofiei, în special a tradiției
Occidentale. Spre deosebire de ceilalți filosofi contemporani
ai săi, întreaga operă a lui Platon se presupune că a
supraviețuit intactă pentru mai bine de 2500 de ani.
Alături de profesorul său, Socrate, și de cel mai cunoscut
student al său, Aristotel, Platon a pus bazele filosofiei
Occidentale și științei. Dincolo de importantele sale
contribuții care au ajutat la închegarea filosofiei, științei și
matematicii pe continentul european, Platon este de asemenea
adesea considerat ca fiind unul dintre importantele personaje
fondatoare ale religiei și spiritualității occidentale.
S-a născut într-o familie aristocratică în 427 î.Hr., la Atena.
Numele de naștere al său era Aristocles; Platon a fost o
poreclă primită datorită pieptului său lat.
La 20 de ani îl cunoaște pe Socrate, rămânând alături de el
vreme de 8 ani, până la moartea acestuia. Înclinațiile poetice,
talentul în domeniul teatrului le-a înnăbușit și s-a dedicat total
filosofiei.
Este cel dintâi filosof de la care au rămas scrieri complete: 35
de dialoguri și 13 scrisori. El a creat specia literară a
dialogului, în care problemele filosofice sunt abordate prin
discuția dintre mai mulți interlocutori, Socrate fiind cel mai
adesea personajul principal.
În unele din dialogurile sale, Socrate este prezentat de Platon
ca oferind răspunsuri clare la întrebările interlocutorilor,
punând baza unei doctrine filosofice. În discuțiile ținute de
Socrate intervine și Platon, care începe să promoveze ideile
proprii, cum ar fi că bunătatea este înțelepciune, și că nimeni
nu face răul cu bunăvoință. Aceste idei probabil aparțineau lui
Socrate, dar sunt preluate de Platon și ulterior elaborate.
Specifice acestui grup de dialoguri sunt ideile platonice despre
imortalitatea sufletului, justiție, și cunoștințe. Pentru prima
dată, Platon exprimă ideea că cunoștințele vin din înțelegerea
formelor (sau esențelor) neschimbătoare ale lucrurilor, astfel
elaborând binecunoscuta „teorie a formelor”.
Aristotel
Aristotel s-a născut în anul 384 î.Hr., la Stagira. A fost unul
dintre cei mai importanți filosofi ai Greciei Antice, clasic al
filosofiei universale, fondator al școlii peripatetice. A fost
discipol al lui Platon și a tras concluziile necesare din filosofia
acestuia și a dezvoltat-o, putându-se cu siguranță afirma că
Aristotel este întemeietorul științei politice ca știință de sine
stătătoare.
A întemeiat și sistematizat domenii filosofice ca metafizica,
logica formală, retorica, etica. De asemenea, forma aristotelică
a științelor naturale a rămas paradigmatică mai mult de un
mileniu în Europa.
În lucrările de logică a analizat exemple de demonstrație din
matematică.
La 17 ani intră în Academia lui Platon, unde rămâne 20 de ani,
mai întâi ca elev apoi ca profesor. După moartea lui Platon, în
343 î.Hr., a fost chemat la Pella, la curtea lui Filip, pentru a
desăvârși educația tânărului Alexandru (cel care avea să
rămână în istorie ca Alexandru cel Mare).
În 304 î.Hr. a înființat propria lui școală – Lykeion (școala
peripatetică), școală ce va rivaliza cu Academia lui Platon. Va
preda aici timp de treisprezece ani și își va continua neobosit
cercetările.
Ca și magistrul său, Aristotel a scris foarte mult, iar scrierile
sale au ca și autorul o istorie interesantă. Ele au fost
redescoperite treptat, dintre care Poetica abia în perioada
Renașterii, deci unele dintre ele pot rămâne necunoscute și
până în prezent. După moartea lui Teofrast, urmașul lui
Aristotel la conducerea școlii, lucrările marelui filosof sunt
duse în Asia Mică, unde putrezesc în subsoluri, fiind readuse
la Atena pe la 100 î.e.n. În 86 î.e.n., sunt aduse la Roma și
ajung mai târziu până la Andronicus din Rodos.
Vastul sistem filosofic și științific conceput de Aristotel,
uimitor prin diversitate și profunzime, a stat la baza gândirii
medievale creștine și islamice și a fost axul culturii
Occidentului până la sfârșitul secolului al XVII-lea. Din cele
peste 150 de lucrări care îi sunt atribuite (Diogenes Laertios
menționa 145), s-au păstrat 47.
Diogene
Diogene din Sinope, s-a născut în anul 412 î.Hr. şi a fost un filozof grec din
școala cinică.
Încă din timpul vieții, Diogene devine, ca nici un alt filosof antic, personaj de
legendă; potrivit tradiției, Alexandru cel Mare ar fi rostit: „Dacă nu eram
Alexandru, aș fi vrut să fiu Diogene”.
A încercat să exemplifice cu modul său de viață ascetic principiile curentului
filosofic al cărui fondator este considerat acesta din urmă - cinismul - și anume o
existență la limita necesarului supraviețuirii și un dispreț suveran față de
convențiile și principiile societății.
Diogene, care se considera „cetățean al lumii”, rămas la un moment dat fără
casă, își improvizează o locuință într-un butoi. Purta, atât iarna, cât și vara,
aceeași haină, cerșea ca să mănânce și-i batjocorea neîncetat pe orășeni pentru
modul de a trăi.