PRINCIPIUL DE FUNCŢIONARE AL TRANSMISIILOR MECANICE ŞI AL

MECANISMELOR
Definiţie
Mecanismul este un sistem tehnic format din elemente cinematice legate
între ele prin cuple la care mişcarea imprimată unuia dintre elemente este
transmisă celorlalte elemente. Mişcarea realizată de mecanisme este bine
determinată în toate punctele lui.
Mecanismul are un element motor (conducător) sau mai multe elemente
motoare, care primesc mişcarea şi puterea pe care o transmit celorlalte elemente,
denumite elemente conduse, caracterizate prin mişcări bine determinate în raport
cu un element fix (batiu, şasiu). Funcţionarea mecanismului (transmisiei
mecanice) se caracterizează prin continuitatea şi periodicitatea mişcării.
În funcţie de felul mişcării de intrare şi al mişcării de ieşire ale
mecanismelor, acestea se împart în:
a) mecanisme pentru transformarea mişcării de rotaţie în mişcare rectilinie
continuă
(mecanisme şurub-piuliţă, mecanisme pinion-cremalieră);
b) mecanisme pentru transformarea mişcării de rotaţie în mişcare rectilinie
alternativă
(bielă-manivelă, mecanisme cu culise);
c) mecanisme de transformare a mişcării de rotaţie continuă în mişcare de
rotaţie intermitentă (cu clichet, cu cruce de Malta);
d) mecanisme diverse (cu came, patrulatere).
Cele mai utilizate transmisii mecanice şi mecanisme utilizate în transmiterea
mişcării sunt cuprinse în figura 6.9.
 Fig. 6.9. Principalele transmisii mecanice
Transmisii prin curea şi cablu
Transmiterea mişcării de rotaţie se poate realiza între două elemente şi
indirect, folosind pentru aceasta firele, cablurile, benzile, curelele şi lanţurile. In
acest tip de transmisie, distanţa dintre elementul conducător şi cel condus este
relativ mare. La transmiterea indirectă a mişcării există două elemente:
a) elementul de tracţiune;
b) roţile.
Câteva exemple de transmisii prin curea şi cablu sunt prezentate în figura 6.10.

Fig. 6.10. Elemente pentru transmiterea indirectă a mişcării:

a - transmisii fără sfârşit; b - transmisii cu lanţ; c, d - transmisii cu bandă fixată.

Transmisiile prin curele sunt utilizate atunci când arborele motor nu poate fi
legat direct de arborele condus. Transmisia se face datorită frecării care ia naştere
între bandă şi roţi, de aceea se mai numeşte şi transmisie prin aderenţă.
 În figura 6.11 sunt prezentate câteva variante de transmisii prin curea.

Fig. 6.11.Transmisii
prin curea

Avantajele transmisiilor prin curea sunt următoarele:

• transmiterea energiei şi a mişcării se face la distanţe convenabile;
• funcţionarea este silenţioasă;
• şocurile şi vibraţiile sunt amortizate;
• la suprasarcini, există posibilitatea patinării curelei, deci are loc o protecţie a
mecanismelor;
• costul este scăzut în raport cu al altor transmisii;
• precizia de execuţie este relativ scăzută. Dezavantajele acestui tip de
transmisii sunt următoarele:
• gabarit mare în comparaţie cu transmisia cu roţi dinţate;
• raportul de transmitere nu este constant, deoarece forţa tangenţială este
variabilă datorită alunecării;
• produc încărcări suplimentare în lagăre şi arbori, cauzate de tensionarea
curelei;
• din cauza deformaţiilor remanente ale curelei, aceasta trebuie refăcută sau
chiar înlocuită periodic;
• durabilitatea este limitată;
• poate provoca încărcări electrostatice.
În construcţia de aparate, transmisia pe bază de aderenţă foloseşte drept
elemente de tracţiune şnururi din bumbac sau nailon, cu diametrul cuprins între 1,5
şi 3 m, sfori de cânepă cu diametrul 3-4 mm sau cabluri din sârmă răsucită.
Pentru forţe de tracţiune mici se folosesc şnururi din mătase, benzi metalice
din oţel sau bronz fosforos. Câteva scheme de transmisii prin aderenţă sunt
prezentate în figura 6.12.
Fig. 6.12. Transmisii prin aderenţă în construcţia de aparate