CAP.

II SEPARAREA IMPURITATILOR SOLIDE SI

LICHIDE LA SONDE

Necesitataea separarii titeiurilor si gazelor

Titeiul produs in schelele de extractie formeaza material prima a instalatiilor

de prelucrare(rafinarii).Pentru a fi prelucrat, titeiul trebuie sa indeplineasca
anumite conditii de calitate( continut de apa in saruri), care se obtin prin o
prima prelucrare a lui ( tratare) in depozitele centrale ale schelelor.
Exploatarea gazelor naturale este asociata cu cele mai multe ori si cu
,,exploatarea” independent de vointa noastra, a apei de zacamant, condensatului
sau altor impuritati de natura mecanica. Datorita unor interese de natura
tehnologica este necesara efectuarea unei separai in trepte a gazului metan de
celelalte impuritati.
Dintre impuritati, apa de zacamant,ridica cele mai delicate problem.
Nesepararea gazelor de impuritati implica generarea unor dificultati
deosebitein intregul lant sonda-conducta de aductie si colectare, sistem de
transport si disributie, cum ar fi:

 Introducerea in sistemul de colectare, transport, distributie a unor

cantitati foarte mari de apa, carea ar putea ajunge pana la consumatori.
 Degradarea premature a instalatiilor de deshidratare a gazelor si a celor
de comprimare
 Erori in stabilizarea debitului de gaze.

Gazele transportate prin conducte sufera o prima prelucrare in instalatiile de

schela(dezbenzinare) in urma careia de obtine gazolina dupa care merg catre
consumatori.
Cum din sonda se obtin concomitant ambele fluide, asociate de cele mai
multe ori si cu apa, este necesar ca in prealabil sa se faca separarea lor. Aceasta
separare se poate face la fiecare sonda, sau centralizat in parcuri de separatoare,
instalatii dotate cu utilaje specifice. La noi in tara, instalatiile individuale de
separare sunt folosite numai pentru sonde isolate sau sonde care deschid zone

11
4
noi, in care nu sunt montate conducte de legatura cu instalatiile din schele.
Centralizarea colectarii si a separarii productiei sondelor are avantajul ca
necesita un numar mic de utilaje(separatoare, rezervoare, pompe, etc.), deci
valoarea instalatiilor este mai mica.
Instalatiile individuale sau parcurile de separatoare indeplinesc urmadoarele
functii:
- separarea lichidelor( titei si apa) de gaze;
- urmarire functionarii sondelor prin masurarea productiei lor de lichid si
gaze;
- pomparea titeiului si a apei catre parcurile central;
- injectarea gazelor in conductele de transport catre instalatiile de
dezbenzinare si consum.
Productia sondelor este dirijata catre parcurile de separatoare,individual sau mai
rar in grupuri ,prin conducte numite conducte de amestec.

PARCURI DE SEPARATOARE

Colectarea, separarea, tratarea si transportul titeiului de poate face:

- in sistem inchis- pe parcursul de la sonda la rafinarie titeiul nu intra in
contact cu aerul;
- in sistem deschis cand dupa separarea in parcurile de separatoare, in
depozitele centrale ale schelelor si in depozitele rafinariilor, titeiul este
colecat in rezervoare, deci intra in contact cu aerul;
- in system mixt cand manipularea titeiului se face numai partial in sistem
inchis( de exemplu, numai in depozitele rafinariilor).
Este recomandat ca intregul process tehnologic sa se efectueze in sistem
inchis, pentru a evita pierderile prin evaporare a fractiunilor volatile din titei.
Aceste pierderi pot reprezenta, in functie de continutul in fractiuni volatile, 3-
4℅ din cantitatea de titei manipulate.

CLASIFICAREA PARCURILOR

11
5
 Parcurile sunt clasificate dupa doua criteria:
- numarul sondelor care intra in parc
- numarul treptelor de presiune de separare
In mod obijnuit sunt proiectate parcuri pentru 8, 12, 16, 20 si 24 de sonde.
Parcurile mai mari sunt destul de rare.
Constructiv toate parcurile sunt asemanatoare, fiind deosebite prin numarul
separatoarelor si al rezervoarelor, prin marimea si numarul pompelor.
Numarul separatoarelor de etalonare se stabileste pe principiul ca fiecare
sonda trebuie etalonata cel putin odata la patru zile.
Numarul separatoarelor de total se determina pe baza debitelor totale de
lichid si gaze ce trebuei separate si in functie de capacitatile de separare
prescrise pentru ele. Se monteaza u numar egal de revervoare de total pentru
fiecare parc.
Dupa numarul treptelor de separare, parcurile se impart astfel:
- cu o singura treapta, presiunea de separare fiind 20N/m2 si maximum
50N/m 2 ( joasa presiune);
- cu doua trepte se presiune. Unele sonde dispun de energie suficienta
astfel incat se poate face la presiuni de la 160N/m 2 (medie presiune) sau
peste 200N/m2 (inalta presiune);
- cu trei trepte de presiune.
Separarea la medie sic ea la inalta presiune se fac cu scopul folosirii energiei
continute de gazelle produse de unele sonde, la gazlift sau la injectarea lor in
magistralele de transport, fara a mai fi necesara comprimarea. Titeiul la medie
si inalta presiune, care mai contine cantitati importante de gaze in solutie,
inainte de a ajunge la rezervoare, este trecut pien

separatoare de joasa presiune. Trecerea in separatoarele de joasa presiune se

regleaza cu ajutorul unor duze reglabile.

CARACTERISTICILE TEHNICE SI
CONSTRUCTIVE ALE PRINCIPALELOR UTILAJE
Separatoarele de gaze si titei. Din punct de vedere constructive, separtoarele
de gaze sunt de doua tipuri:
separatoare vertical

11
6
separatoare orizontale
Tipuri de separatoare
Separatoarele- sunt instalatii tehnologice care realizeaza separarea impuritatilor
Gazele natural contin impuritati:
1. Lichide:-apa filtrate din noroiul de foraj
-apa de zacamant
-condensat
-gazolina
2. Solide: -pericole de roca
-granule de nisip
-cristale de sare
Criterii de clasificare a separatoarelor
a)dupa numarul de faze separate:
 separatoare bifazice: -lichide
-gaze
 separatoare trifazice: -titei
-gaze
-apa
b) dupa forma constructive- separatoare:
 verticale
 gumbarrel- din burlane
 ciclon
 combinate

c) dupa presiunea de lucru:

 vertical-presiuni mici
 gumbarrel-din burlane presiunea pana la 200 kgf/cm 2
 ciclon- presiuni inalte peste 200 kgf/cm2
In functie de natura impuritatilor continute de gaze natural separatoarele sunt
construite intr-o gama constructive variata. Pentru separarea bifazica sau
trifazica se utilizeaza separatoare orizontale si vertical care au ca principiu de
functionare fortele dominatoare: gravitationale, centrifuge, de adeziune sau
combinare.

SEPARATOARE ORIZONTALE

11
7
 Separatoarele orizontale pot fi un corp simplu(monotubular) ci un corp
dublu (bitubular). Sunt standardizate dupa doua tipuri: separator orizontal
bifazic de titei gi gaze ( tip SOB) si separator orizontal trifazic de titei si gaze
( tip SOT).
Tip SOB separa gazele si lichidele din amestecul produs de sonda. Se
foloseste ca separator de total.
Tip SOT separa gazele, apa de titei din amestecul produs de sonda si se
foloseste ca separator de total.
Ambele tipuri sunt construite prin sudare din table de otel carbon sau slab
aliat si sunt prevazute cu racordurile necesare pentru montarea armaturilor si a
aparatelor de masurat si control, cu gura de vizitare si cu suporturi de sustinere.
Totul este montat pe o sanie si constituie un ansamblu transportabil.
Separatoarele orizonatale prezinta urmatoarele avantajele principale fata de
separatoarele verticale:capacitatea de separare mare(la aceiasi dimensiuni si
contitii de lucru), montare si supraveghere mai usoara cu inaltime mica, mai
ieftine, au o suprafata mai mare de separare intre spatial de gaze si spatial de
lichid ceea ce usureaza separarea gazelor etc. Dar au si dejavantaje: necesita
mentinerea constanta a nivelului, curatenia de impuritati( nisip, apa, est.) mai
dificila si ocupa o suprafata de teren mai mare.
La curgerea gazelor conducte orizontale, directia de depunere a particulelor
lichide si solide, ar trebui sa fie verificate. In miscare orizontala particular in
suspensie care este antrenat in sensul curgerii de catrecurentul de gaze, tinde sa
se depuna dupa curba, viteza limita de caderea in fluidul respective.
Pe portiunea orizontala a conductei, unde nu exista schimbari de directie,
decantare prticulelor se realizeaza pe o sistanta mai mare sau mai mica, in
functie de viteza gazului, de dimensiunile particulei, la natura acestora si de
diametrul conductei.
Portiunile orizontale ale conductelor constituie cele mai eficiente separatoare
pentru impuritatile existente in gaze, problema principal fiind captarea si
evacuarea acestora in conditii controlate si fara poluarea mediului.
Pentru dimensionarea separatorului gravitational de lichid de ia in
considerare viteza limita de cadere a particulelor lichide, care se afla in
suspensie in gazelle care patrund in separator.

11
8
 Prin calculi dde dimensionare a separatorului gravitational, care se asigure
separarea particulelor lichide, ale caror diametru se asigura pana la 0,001 mm,
se obtin diameter mari de separatoare, care sunt dificil de realizat la presiuni
ridicate.
1. Separator in fir current de diametrul egal cu cel al conductei si cu
accumulator de lichide;
Acest tip de separator are scopul numai de acumulare a particulelor de apa
separate prin aderenta la peretele conductei, iar daca acumulatorul nu este
evacuate la timp pierde si acest rol.
2. Separator in fir curent cu diametrul mai mare ca cel al conductei,
cu si fara sicane si cu acumulator de lichide;
Este cel mai raspandit tip de separator de extractive, transport si distibutie.Se
bazeaza ca principiu pe reducerea vitezei gazului din conducta in separatorul
care are diametrul mai mare, iar sub actiunea fortei gravitatinale, prin aderenta
apei la peretii separatorului, prin schimbari ale directiei( daca in separator sunt
montate sicane) particule de apa au tendinta de a separa si de a cadea in
rezervorul de sub separator.
3. Separatoare orizontale cu diametrul mai mare decat al conductei,
cu schimbarea directiei de curgere a curentului de gaze, cu sau far
sicane interioare;
Aceste separtoare, pe langa efectul separarii gravitatinale folosesc energia
cinetica inmagazinata de particule in timpul curgerii gazelor prin conducte.
Fazele fluidului cu densitati diferite au energii cinetice diferite.
Daca un current de doua faze isi schimba brusc directia, energia cinetica mai
mare nu va permite particulelor lichidului cu densitatea mai mare sa se miste la
fel de rapid ca fluidul mai usor, avand loc separarea.
Aceste forte depend de viteza de curgere a gazelor in separator, de marire
particlelei, de natura ei si a fluidului in care este antrenata.
Separatoare de lichide cu paravane de ceata
Acest separator are la baza pe langa actiuni
La noi în ţară se folosesc separatoare cilindrice, verticale, de patra tipuri:
-SG-8 pentru presiunea de lucra de 8 daN/cm2
-SG-16 pentru presiunea de lucru de 16 daN/cm2
-SG-40 pentru presiunea de lucru de 40 daN/cm2
-SG-70 pentru presiunea de lucru de 70 daN/cm2.

11
9
 Amestecul de fluide intră tangenţial în separator, prin racordul , căpătînd o
mişcare circulară. Separarea se produce sub acţiunea gravitaţiei, a forţei
centrifuge şi a inerţiei, la care se adaugă expansiunea gazelor din soluţie şi
scăderea vitezei fluidului din cauza creşterii secţiunii. Apa şi impurităţile
mecanice se scurg prin racordul , prin fundul separatorului, ţiţeiul este eliminat
prin racordul , amplasat în treimea inferioară, iar gazele ies prin racordul, pe la
partea superioară.
Armăturile separatorului sunt:
-regulatorul de nivel , care reglează nivelul de ţiţei din separator şi comandă
evacuarea ţiţeiului cînd acesta ajunge la o anumită înălţime;
-sticlele de nivel pentru controlul vizual a.l nivelului de ţiţei din separator;
-manometrul , pentru urmărirea presiunii din separator (în zona de gaze);
-supapa de siguranţă ;
-robinet pentru închiderea şi deschiderea racordului de evacuare a gazelor;
-robinet pentru închiderea şi deschiderea racordului de eliminare a apei şi a
impurităţilor mecanice;
-serpentină pentru încălzirea cu abur a amestecului din separator ;
-un sistem de şicane din tablă, pentru a favoriza separarea fluidelor
-conducta de iesire a gazelor
- conducta de iesire a titeiului
-gura de vizitare
-capul pe care este fixat sistemul de parghii pentru comanda al plutitorului
-indicator de nivel
-armaturile de siguranta si control
-difuzorul sau recuperatorul de picaturi, montat la iesirea gazelor din separator,
care are rolul de separare a eventualelor picaturi antrenate de gaze.
Din separator, apa şi impurităţile mecanice sînt scurse la batalul decantor, iar
gazele sînt dirijate, după ce trec prin cuponul aparatului de măsură, în conducta
de gaze bogate sau în conducta de aspiraţie.
Ţiţeiul este dirijat la rezervor. Numărul de separatoare şi rezervoare dintr-un
parc precum şi claviatura conductelor de amestec se stabileşte în aşa fel, ca să
poată fi măsurată producţia fiecărei sonde în parte, dacă nu zilnic, cel puţin la o
perioadă de 2—3 zile.
Capacitatea de separare a unui separator este capacitatea de gaze separate din
amestec in unitatea de timp. Ea depinde, in primul rand, de sectiunea de trecere
prin separator, diametrul interior si inaltimea, la cele vertical; diametrul interior

12
0
si lungimea, la cele orizontale. Alti factori care influenteaza capacitatea de
separare sunt: presiunea de lucru, viteza curentului de titei, inaltimea coloanei
de lichid din separator, detaliile constructive ale separatorului etc.

Fig... Separatoare de gaze- ţiţei tip SG de

8 şi 16 daN/cm2:
7 — corpul separatorului; 2 — racord
intrare amestec; 3 — racord evacuare ţiţei;
4 — evacuare gaze; 5 — sticlă de nivel;
6 — manometru ; 7 — supapă de
siguranţă ; S — serpentina de abur; 9 — ra-
cord ieşire apă ; 70— gura de vizitare; 77 —
regulator de nivel; 72 — şicane de
tablă.

12
1
 Separatoare verticale

Cele mai raspandite sunt separatoarele vertical, standardizate. Ele se executa

in conformitate cu prevederile instructiunilor tehnice ale I.S.C.I.R. in vigoare.
Sunt separatoare bifazice SG (gaze-lichid), de tip vertical, cu intrare tangentiala
sau radialaa amestecului venit de la sonda.
Separarea se produce sub actiunea fortei gravitational, a fortei centrifuge, a
schimbarii bruste a directiei de curgere, areducerii vitezei (marirea sectiunii), a
expansiunii gazelor din solutie si a adeziunii pe unele suprafete.
Separatorul SG-8 sau SG-16 este u vas cilindric vertical , inchis etans, cu
capete bombate , sudate la capete si prevazute cu diferite armature. Este alcatuit
din corpul, care are sudate la exterior racordurile( intreime superioara a
mantalei) pentru intrarea amestecului( la capul superior) pentru iesirea gazelor,
prevazut cu supapa de siguranta( in treimea interioara a mantalei) pentru iesirea
titeiului si racordul ( in capul interior )
Pentru scurgerea impuritatilor.
Toate racordurile sunt prevazute cu flanse sudate , pentru presiunea
corespunzatoare . In capul gurii de vizitare sunt sudate doua racorduri, pentru
intrarea si iesirea aburului la calorifer, din interior, construit sub forma de
serpentine. Lateral pe manta, sunt sudate racorduri: pentru gura de viteza,
prevazut cu capac in suruburi si pentru regulatorul de nivel, actionat de plutitor.
Separatorul are manta cilindrica interioara, prevazutela partea lateral
superioara cu o deschidere pentru intrarea amestecului, iar la partea interioara
cu ferestre longitudinale numite sicane, pentru reducerea vitezei de circulatie a
gazelor degajate din titei. La nivelul intrarii tangential a amestecului, mantaua
formeaza un culoar circular. Capatul interior al mantalei interioare este situat
sub nivelul minim al titeiului din separator( corespunzator pozitiei inferioare a
plutitorului). In timpul functionarii , nivelul titeiului in separator trebuie astfel
reglat incat marginea de jos a mntalei interioare sa fie cu 50 pana la 300 mm
sub nivelul titeiului.
Tot in interior, la capatul superior, este sudat cu baza in sus fiind de gaze.
Filtrul este format din trei pereti concentrici, prevazuti cu ferestre laterale si
perforaturi dispuse diferit unele fata de celelalte. Filtrul este de forma cilindrica
la partea superioara si tronconica la partea inferioara. Picaturile de titei

12
2
colectate din gaze se scurg prin teava interioara, pana in camera de acumulare a
titeiului.
Separatorul se sprijina pe un support cilindric cu placa de baza, sudat de
corp.
Amestecul intra tangential in separator. Datorita fortelor centrifuge,
particulele de titei, avand o masa mai mare, sunt proiectate pe mantaua
separatorului, elibereaza gazelle si se scurge prin cele doua mantale. Gazele se
ridica spre partea superioara a aseparatorului. Ele parasesc partea inelara
trecand prin orificiile mantalei interioare. Aici se mai depun picaturi de titei
antrenate de gaze . Titeiul se scurge in jos. In partea inferioara titeiul, apa si
impuritatile solide se separa pe baza diferentei de greutate specifica. Apa si
impuritatile mecnice se elimina prin scugeri intermitente prin conducta. Titeiul
separate curge continuu prin conducta.Debitul titeiului este regulat prin
mentinerea unui nivel aproximativ constant, cu ajutorul regulatorului de nivel.
Dispoztivul, de reglare automata a nivelului, consta din plutitor care, antrenat
de variatia nivelului de titei din separator, actioneaza asupr aunui robinet
montat la conducta de evacuare a titeiului, fie printr-un system de parghii fie
prin servocomanda cu gaze sau aer comprimat.
Gazele ajunse in partea superioara trec prin orificiile filtrului, isi schimba
directia de mai multe ori, se curate de ultimele picaturi fine de titei si ies prin
conducta.
Capacitatea de separare pentru gaze varieaza de la 11 000 N m3 /zi( la
presiunea de sub 2 daN/cm2) la 20 000 Nm3/zi (presiunea de lucru 5 daN /cm2),
capacitatea de separare pentru lichide varieaza de la 41 m2/zi ( pentru timpul de
stationare de 30 min) la 520 m2/zi( pentru 2,5 min). Aceasta capacitate este
suficienta atat pentru o sonda individuala, cat si pentru grupuri de sonde care
produc la un loc.
Separatorul SG-8 are corpul construer din table de otel( OL 38) cu grosimea
de 8 mm. Are diametru esterior de 1 200 mm si inaltimea corpului de 3 600 mm
Separtorul SG-16 are o constructive similara, insa table este mai groasa si cu
un diametru esterior de 1 000 mmm. Racordurile sunt prevazute cu flanse
pentru 25 bar.
Separatorul SG-40 si SG-70 au o constructie putin diferita . Au capac bombat
sudat si fund forjat(eventual turnat), demontabil. Corpul este realizat in
contructie sudata din table de 24 mm. In interior au aceleasi amenajari ca si

12
3
separatoare de joasa presiune. Sunt prevazute cu supapa de siguranta dubla cu
contragreutate. Conducta de abur intra si iese prin fundul separatorului.
Toate separatoarele vertical in functiune sunt echipate cu armaturi si aparate
de masurat si de control, care asigura funtionarea normala, controlul
parametrilor de functionare a mentinerea automata a nivelului de lichid.
Cand este cazul, pentru elementele de automatizare se folosesc ca agent de
lucru pentru actionarea pneumatic chiar gazelle captate din separator.
Caloriferul se monteaza numai cand separatorul deserveste sonde cu titei
parafinos.
Supapa de siguranta asigura separatorul contra suprapresiunii. Supapa este
prevazuta cu ventil care se deschide automat, atunci cand presiunea creste peste
presiunea de regim fixate, pentru care a fost reglata pozitia contragreutatilor G
si se inchide automat cand presiunea scade. Pozitia si marirea greutatilor se
stabileste astfel incat supapa sa se deschida de la o presiune de 0,2... 0,5 bar mai
mare decat presiunea de lucru indicate pentru pozitia respective.
Indicatorulde nivel se compune dintr-un tub de sticla rezistent la presiune,
su dintr-un tub metallic cu o fereastra de sticla groasa. Capetele tubului sunt
fixate la doua racorduri sudate de mantaua separatorului, la distante
aproximativ egale deasupra si dedesuptul nivelului normal al tititeiului . In
teava pentru abur de incalzire.

ALTE TIPURI DE SEPARATOARE

La sondele de gaze se monteaza separatoare speciale cu destinatia sa separe

lichidele si impuritatile solide din gaze. Ele pot functiona datorita efectefor
fortelor gravitationale, al fortelor centrifuge, al adeziunii etc.
Eficacitatea separarii depinde de tipul, dimensiunile,constructia
separatorului, viteza curentului de gaze, caracteristicile gazelor, regimul
tehnologic de separare( resiune, temperature).

12
4
 In industria de gaz metan din tara noastra se folosesc separatoarele
gravitationale, cu accumulator de apa sau de condensate, separatoarele cu
ciclon,separatoare orizontale cu teava spirala etc.
Separatoarul vertical gravitationale este construit dintr-o manta cilindrica 1 ,
avand racorduri pentru intrarea gazelor 2, pentru iesirea gazelor 3, pentru
scurgerea impuritatilor 4 si pentru montarea supapei de siguranta 5.
Prin schimbarea directiei de curgere a gazelor, particulele cu suspensie,
avand greutatea specifica mai mare decata a gazelor, parasesc curentul de gaze
si se depun in partea inferioara a separatorului.

Separatoarele de lichide pentru conducte de gaze au destinatia sa elimine

impuritatile ( apa, condensate, impuritati solide) din gaze pe baza diferentei de
greutate soecifica. Ele pot fi de constructie verticala sau orizontala.
Separatoarele de lichide pentru conducte de gaze, de constructive vertical,
sunt standardizate in doua tipuri, iar dupa presiunea de lucru sunt sase
tipuri:tipurile SI 16, SL 25 si SL 40 si tipurile SL 64, SL 140 si SL 210.
Un separator SL 16 se compune dintr-o manta cilindrica,
confectionata din table, prin sudare, sau dintr-un burlan de tubaj
scurgere; 2- corpul separatotului;3-intrare
la care se sudeaza capacul si fundul, bombate spre exterior. In
gaze; 4- iesire gaze; 5-flansa cu placa de tabla
treimea superioara sunt sudare racordurile si pentru intrarea si
pentru siguranta
iesirea gazelor. Spre baza mantalei este sudat lateral racordul ,
inchis cu flansa oarba(pentru vizitare si curatire) si racordul de
scurgerea a impuritatilor lichide si solide. Acest record este
prevazut cu dop filetat. In interior se afla teava-sifon si peretele
despartitor cu sicane, sudat de teava si de peretii separatorului.
La partea superioara a sifonului se monteaza un robinet. In capac este sudata
mufa , prevazuta cu dop.
Gazele intra prin racordul , isi reduc viteza datorita diametrului mare al
separatorului si isi schimba directia, fiind obligate sa treaca pe sub peretele
despartilor si prin cotul al racordului. Astfel, o parte din lichidele si impuritatile
pe care le contin gazelle se separa si se depun la partea inferioara.
Prin deschiderea robinetului inferior se poate elimina lichidul depus sub
actiunea presiunii din separator. La scoaterea din functiune a separatorului,

12
5
 scurgerea lichidului (condensate care se recupereaza) se poate face si prin
racord.

Separatoarele de impuritati

Montarea separatoarelor, se face de obicei in cinda grupului de sonde, pentru

a putea fii controlate si exploatate dupa niste grafice riguros intocmite.
Principiul de functionare al separatoarelor de lichide se bazeaza pe utilizarea
fortei centrifuge ( separatoare centrifugale) sau a celei gravitationale
( separatoare gravitationale).
Separatoarele pot fi montate supteran sau suprateran. Ambele categorii de
separatoare pot fii montate sa desavarseasca individual, fiecare sonda in parte
sau monate si desavarsesc toate sondele grupului dupa un program riguros
stabilit.
Separatoarele gravitationale sunt cele mai numeroase si au ca support
functional separarea apei prin depunerea ei la partea inferioara a separatorului

Separator supteran de impuritati

 piesa de legătură intre

conducta de
aductie si intrarea in S.O.S.
(reducţie)
 S.O.S. (separator orizontal
subteran)
 ancorele instalaţiei de refulare
 teava de captare a
impurităţilor
 refulator
 ventil coltar (0 1")
 curba
 jug de fixare a conductei refulatorului
 conducta de refulare
 haba de etalonare (1m3)
 dispozitiv de etansare intre 4 si 5
 piese de legătură

12
6
 flanse

Haba are de obicei un volum unitar.Este gradata, permitand astfel masurarea

precizarii a impuritatilor aduse de fiecare sonda. Se face precizarea ca o haba de
etalonare este ,,folosita’’ de mai multe sonde.
Impuritatile acumulate in haba de etalonare sut dupa caz, captate, decantate,
stocate sau vehiculate spre statii de injectie ape reziduale (directiile c, d
,s,semnifica tocmai acest lucru).
Separatoarele au rolul de a separa lichidele (gazolină, condensat, apă, noroi
etc.) şi solidele (nisip, cruste de conducte, marnă etc.) din gaze. Separatoarele
sînt de mai multe tipuri.
Separatoare verticale sunt folosite la sondele cu presiuni şi debite mici.
Eacordul de intrare dirijează amestecul către partea de jos a separatorului şi
astfel, datorită inerţiei la care Se adaugă efectul gravitaţiei, lichidele se separă
în partea de jos, de unde sunt evacuate prin conducta de scurgere. Gazele ies pe
la partea superioară prin conducta. Separatorul este prevăzut cu un sistem de
siguranţă (între două flanşe se află o tablă care se sparge la depăşirea presiunii
maxime de lucru).

Separatorul centrifugal se compune dintr-o spiral de ţevi fixată pe un burlan

orizontal şi cu care comunică prin nişta fante practicate în zonele de contact.
Amestecul intră în spirala prin şi, datorită forţei centrifuge, lichidul este
proiectat prin fante în burlanul , de unde se scurge prin ţeava, iar gazele ies pe
la partea superioară a burlanului. Spirala se termină cu sistemul de siguranţă,
asemănător cu sistemul de siguranţă folosit la separatorul vertical. Acesta
separatoare se construiesc pentru presiuni de circa 100 daN/cm2.
Separatorul ciclon este foarte eficient, are dimensiuni reduse, din care motive
se poate utiliza la presiuni de peste 200 daN/ cm2.Se compune din corpul care
are două zone : una cilindrică în partea de sus şi una conică în partea de jos.
Gazele de la sondă pătrund în zona cilindrică a ciclonului şi capătă o mişcare
elicoidală dată de elementul elicoidal, Impurităţile sunt proiectate către pereţii
corpului şi apoi se scurg către partea in ferioară şi sunt evacuate. Gazele se
separ în zona centrală sunt evacuate in partea de sus a ciclonului.

SARCINILE PERSONALULUI OPERATIV

Sacinile operatorului de extractive. Asa cum este cunoscut, un operator de

extractie coduce direct activitatea de extractive a titeiului din unul sau mai
multe parcuri de separatoare. Pe langa urmarirea bunei functionary a sondelor
de productie in diferite sisteme de exploarate ( eruptie,eruptie artificial sau
pompaj de adancime), asigura colectarea, selectinarea pe calitati si masurarea

12
7
productiei brute si nete de petrol, precum si pregatirea petrolului pentru
evacuarea lui la depozitele ca si captarea fara pierdere a gazelor asociate.
Privind masurarea titeiului, operatorul de extractive are sarcina sa asigure
urmatoarele:
-existenta dispozitivelor de masurare a petrolului la rezervoare: mire la fiecare
rezervor sau rulete echipate special;
- curatirea rezervoarelor de total sau etalonare pentu efectuarea probelor de
impuritati cat mai corect;
- dotarea parcului cu dispositive de colectat probe;
-inainte de pomparea petrolului spre depozite, daca se poate evacua apa libera
din rezervoare, operatorul trebuie sa asigure scurgerea rezervoarelor si
determinarea procentului de impuritati.Dupa efectuarea maruratorii trebuie sa
verifice calculul cantitatii de petrol brut si net ce urmeaza sa fie evacuate din
parc;
-sa asigure buna functionare a instalatiiei de dozare a solutiei de
dezemulsionant i petrol care pleaca spre deposit;
- sa verifice daca operatia de tratare a petrolului cu dezemulsionant se face
corect si continuu;
-sa verifice impreuna cu operatorul de la depozit daca cantitatea de petrol
evacuata de la parcuri a intrat in deposit.
Sarcinile operatorului principal de parc (parcangiu):
-masoara,orar,cantitatea de petrol brut colectat in parc si inregistreaza rezultate
in raportul de parc;
-pregateste rezervoarele pentru primirea petrolului colectat (masoara stocul
mort ramas dupa pompare, scurge rezervorul daca se va face o etalonare mai
exacta etc.);
-dupa umplerea rezervorului, scurge apa decantata;
-colecteaza probele de petrol si stabileste procentul de impuritati pe baza carora
determina cantitatea neta de petrol ce trebuie evacuata;
-ia legatura cu depozitul si intreaba daca poate pompa;
-face linia de pompare si porneste pompele de petrol avand grija ca initial sa fie
deschise atat conducta de ocolire, cat si robinetul de refulare;
-masoara orar debitul pompat si il compara cu debitul pompei;
-urmareste presiunea la manometru si opreste pomparea daca constata ca
presiunea scade brusc sau a deposit limita maxima marcata cu o dunga rosie pe
manometru de pe conducta de evacuare totodata grija sa informeze operatorul
de extractie;
-tine legatura telefonica cu depozitul central de petrol;
-pregateste si administreaza Solutia de dezemulsionant pe care o pompeaza
conform ratiei stabilite;
-evidentiaeaza in caiet cantitatea de solutie administrate;
-raspunde productia parcului in timpul schimbului.

12
8
 Sarcinile operatorului de tratare
-intocmeste si afiseaza la loc vizibil schema statiei de tratare, instructiunile de
lucru, sarcinile pentru fiecare meserie in parte(operator-tratare,
fochist,electrician, etc.);
-controleaza modul cum se respecta procesul tehnologic;
-participa impreuna cu personalul de serviciu la efectuarea diferitelor operatii
de pregatire a petrolului pentru tratarea, evacuarea;
-instruieste periodic personalul asupra modului cum trebuie sa opereze
instalatiile de care raspunde:
-stabileste stocurile de petrol di deposit si calculeaza cantitatea de petrol net pe
baza determinarii impuritatilor;
-raspunde de mentinerea in functiune a conductelor in magistrala de petrol si a
instalatii de colectare si vehiculare a petrolului.
Sarcinile operatorului principal de tratare(sefului de tura):
-masoara orar stocurile de petrol din rezervoarele tampon, spalatoare si
rezervoarele de petrol curat si le inregistreaza in raportul statiei;
-colecteaza probe de petrol din rezervoarele de petrol curat si determina
procentul de impuritati pentru a-si da sema daca procesul de curatire a
petrolului decurge normal;
-supravegheaza restul personalului si raspunde de activitatea intregului deposit
in lipsa operatorului;
-pregateste solutiile de dezemulsionanti ce se folosesc la tratarea petrolului in
deposit;
-urmareste procesul de tratare si evidentieaza cantitatile administrate oral;
-colecteaza orar probe de petrol de la iesirea din vasele spalatoare si stabileta
doza optima pentru tratarea acestuia;
-masoara temperaturile la vasele de colectare, schimbatoarele de caldura, vasele
spalatoare si le consemneaza in raportul statiei.
Sarcinile mecanicului de la statia de tratare.
-mentine in starea de functionare utilajele folosite in procesul de tratare;
-verifica si inlocuieste piesele uzate la pompele statiei;
-remedieaza diversele sparturi pe conductele tehnologice sau chiar magistrale in
colaborare cu echipa de mecanici de intretinere.

1. Regimul de exploatare a sondelor de gaze

Regimul de exploatare a sondelor de gaze se stabileşte în aşa fel ca din
zăcămînt să se extragă cantităţi maxime degaze printr-un număr minini de
sonde, dar în acelaşi timp nici o sondă să nu depăşească debitul maxifll
admisibil. Depăşirea debitului maxim admisibil poate avea următoare®
consecinţe :
— antrenarea nisipului din strat în gaura de sondă, de către gazelf
în mişcare; '
— avansarea neuniformă a apei de sinclinal şi inundarea prematu®

12
9
a sondei;
—distrugerea filtrului natural al sondei şi a intercalaţiilor imperm«® bile
din acoperişul şi culcuşul stratului productiv.
în cazul zăcămintelor de gaze cu condensat, regimul de exploatai^ a
sondelor se stabileşte în aşa fel ca, din zăcămînt şi pînă la duza capului da
erupţie, presiunea amestecului de gaze să nu scadă sub valoarea presing de
început de condensare, folosind procedeul de recirculare (fig. XXXI. 4
2. Instalaţiile tehnologice de suprafaţă
Instalaţiile tehnologice de suprafaţă au rolul de a asigura condiţii® necesare
transportului gazelor de la sondele productive în conducta magi# trală şi apoi la
consumator. Instalaţia tehnologică de suprafaţă se stabil leşte în funcţie de :
compoziţia gazelor produse de sonde, conţinutul în impurităţi, presiunea şi
calităţile gazelor pentru asigurarea transporta®! şi satisfacerea consumatorului.

Fig. 1. Instalaţia tehnologică de suprafaţă :

/ — cap de erupţie; 2 — duza reglabilă ; 3 — separator; 4 — calorifer; J —
cupon de măsura ; 6 — regulator

Absorbţia este un procedeu aplicat pentru extragerea hidrocarburilor li-

chefiabile şi a impurităţilor din gaze prin dizolvarea selectivă a acestora în
lichide care se numesc absorbanţi.
Absorbţia este procedeul cu cea mai largă răspîndire în lume pentru pre-
lucrarea gazelor.
La noi în ţară se aplică la scară industrială pentru dezbenzinare la presiune,
pentru decarbonatare şi mai puţin pentru deshidratarea gazelor.
Absorbanţii folosiţi pot dizolva fizic componenţii ce trebuie extraşi din
amestecul de gaze, sau pot să reacţioneze cu aceştia, în care caz procedeul
se numeşte chemosorbţie. Chemosorbţia se aplică în şantierele de petrol
pentru îndepărtarea compuşilor acizi (C02, H2S etc.) din gaze cu ajutorul
unor soluţii alcaline (organice sau anorganice).
Absorbanţii fizici utilizaţi în schele trebuie să aibă o serie de caracteristici,
din care cele mai importante sînt :
 capacitate mare de dizolvare pentru anumiţi componenţi ;
 selectivitate, adică să absoarbă numai anumiţi componenţi ;
 să nu conţină componenţi ce dorim să-i extragem;
 să aibă temperatura de fierbere mult mai mare decît cea a compo-
nenţilor pe care-i extragem;

13
0
— să aibă viscozitate redusă la temperatura de lucru din instalaţii ;
— să nu fie corosivi şi toxici;
— să nu reacţioneze ireversibil cu impurităţile din gaze;
—- să nu producă spumă în contact cu gazele.
Pentru mărirea suprafeţei de contact gaz-lichid se utilizează : utilaje spe-
ciale numite coloane, care sînt vase cilindrice verticale echipate la interior
cu dispozitive de mărire a suprafeţei de contact. Aceste dispozitive pot fi
straturi de umplutură (inele ceramice sau metalice, şpan, elice nemetalice
sau ceramice sau talere cu clopoţei.
Absorbţia este, de asemenea, favorizată de presiuni înalte şi temperaturi
joase, iar desorbţia, de temperaturi înalte şi presiuni joase. Deoarece absor-
banţii sînt lichizi, instalaţiile în care se aplică procese de absorbţie au
funcţionare continuă, absorbantul circulînd pe conducte între treapta de
absorbţie şi treapta de desorbţie. .j
Procesele la temperaturi joase (criogenice) sînt aplicate pentru separarea
componenţilor din gaze prin condensare şi distilare la temperaturi joase
(sub — 100°C).

13
1
 Procesele criogenice fac parte din tehnologiile de vîrf, necesitînd
oţeluri speciale, care să reziste la temperaturi foarte joase, precum şi un
înalt grad de purificare preliminară a gazelor pentru îndepărtarea
componenţilor ce se pot solidifica la temperaturi joase (apă, C02, H2S etc.).
în şantierele de petrol se aplică procese criogenice pentru extragerea
etanului din gaze.
Deshidratarea gazelor
Indepărtarea apei din gaze (deshidratarea sau uscarea gazelor) este
impusă de pericolul de formare a criohidraţilor care are loc în momentul
apariţiei apei lichide în conductele de transport a gazelor sau în alte
echipamente de suprafaţă.
Se reaminteşte că temperatura de formare a criohidraţilor metanului
este de circa rl0oC la presiunea de transport în conducte, temperatură care
este superioară temperaturii din sol în anotimpul rece.
Condiţia standardizată la noi în ţară este asigurarea unui conţinut
redus de apă, astfel încît punctul de rouă să nu depăşească —5°C
(temperatura maximă care la presiunea dată duce la apariţia primei
picături de apă, fază care poartă denumirea de punctul de rouă, măsurat în
°C).
O primă treaptă de deshidratare se realizează în sistemul de colectare,
unde în urma detentei care are loc în duzele sondelor se produce o răcire
accentuată, uneori pînă la — 20°C, ceea ce are ca efect condensarea unei
părţi din apă şi din hidrocarburile lichefiabile care pot fi separate şi
evacuate din sistemul de colectare al gazelor cu ajutorul unor separatoare.
In general, această operaţie este insuficientă pentru asigurarea transpor-
tului gazelor la instalaţiile de deshidratare şi este completată în anotimpul
rece cu injecţie de metanol şi încălzirea conductei de gaze cu calorifere.
 a. Deshidratarea prin adsorbţie
Drept absorbanţi se utilizează' silicagelul sau sitele moleculare.
Absorbanţii sînt fabricaţi la noi în ţară, cu excepţia sitelor moleculare
folosite la uscarea gazelor care alimentează instalaţiile de deetanizare.
Ciclul instalaţiilor de deshidratare cuprinde trei faze : absorbţia,
desorbţia (regenerarea stratului adsorbant) şi răcirea.
Faza de adsorbţie durează cît fazele de desorbţie şi răcire, astfel încît
instalaţiile pot fi realizate numai cu două adsorbitoare sau vase de adsorbţie.
In faza de adsorbţie, moleculele de apă sînt adsorbite pe suprafaţa exte-
rioară a adsorbanţilor, după care difuzează în interiorul porilor unde
formează straturi multimoleculare, condensîndu-se, fenomen denumit
condensare capilară. Acest fenomen este exoterm, iar capacitatea de
adsorbţie a silicagelului şi chiar a sitelor moleculare scade cu creşterea
temperaturii. Pe de altă parte, condensarea capilară este favorizată de
presiunea înaltă, fiind o trecere de la fază gazoasă la fază lichidă.
Faza de adsorbţie se realizează la presiuni de circa '40 bari egale cu
presiunea pe conducte de transport şi la temperatura mediului ambiant’.
Faza de adsorbţie este terminată cînd are loc o creştere bruscă a conţi-
nutului de apă în gazul deshidratat. Această creştere se numeşte prag de
rupere.
Deshidratarea prin absorbţie

Se aplică la noi în ţară numai în cazul instalaţiei' LAGT-Ciureşti unde se

utilizează ca absorbant dietilenglicolul, care este regenerat prin încălzire cu
abur la circa 120°C şi la presiunea atmosferică, temperatură la care apa ab-
sorbită este evaporată, după care glicolul este răcit şi reintrodus cu pompa la
vîrful coloanei de absorbţie.
Eficacitatea instalaţiilor de deshidratare se determină prin măsurarea umi-
dităţii gazelor la intrarea şi la ieşirea din instalaţie.
Umiditatea • se poate măsura prin cîntărirea unor cantităţi determinate de
substanţe higroscopice (silicagel, sulfat de cupru, pentoxid de fosfor etc.,
înainte şi după trecerea unui volum determinat de gaz.
O metodă mai practică este utilizarea reactivului Karl-Fischer care este o
metodă titrimetrică, utilizîndu-se o titrare potenţiometrică. Aceasta este
metoda utilizată, de către reprezentanţii I.T.T.C. la recepţionarea gazolinei
deshidratate în schele.
Se utilizează şi higrometre automate cu înregistrare sau afişaj, care se
montează în flux şi care redau direct temperatura punctului de rouă sau con-
ţinutul de apă în părţi pe milion (greutate) sau în grame apă pe normal metru
cub de gaz.
In faza de adsorbţie se adsorb consecutiv metanul, etanul, propanu', butanil,
peritanil etc. Moleculele mai grele Ic înlocuiesc pe cele mai uşoare, deoarece
prezintă o afinitate mai mare faţă de cărbunele activ, astfel metanul şi etanul
sînt desorbiţi rapid şi suprafaţa de adsorbţie (porii granulelor) este ocupată de
hidrocarburi mai grele C3+- care pot condensa capilar.
 Metanul şi etanul fiind peste temperatura critică şi sub presiunea critică de
lichefiere nu pot condensa capilar. Capacitatea dinamică de adsorbţie a
cărbunelui activ este de circa 4% greutate.
în faza de desorbţie care se realizează cu ajutorul aburului supraîncălzit la
temperatura de 220—260°C şi la presiunea de 2—5 bari (abur uscat) se pro-
duce o eluţie (spălare) a suprafeţei de adsorbţie care este încălzită puternic.
Hidrocarburile lichefiabile şi apa condensată capilar se vaporizează şi sînt
evacuate din adsorbitoare împreună cu aburul supraîncălzit.
La .unele dezbenzinări, la începutul desorbţiei, timp de circa un minut aburul
ieşit din adsorbitoare este evacuat la coş împreună cu metanul care a rămas în
spaţiul intergranular deoarece prezenţa metanului în sistemul de recuperare a
gazolinei împiedică lichefierea.
Introducerea unor cantităţi mici de hidrocarburi lichide (ţiţei sau condensat)
peste cărbunele activ duce la adsorbţia lor ireversibilă, diminuînd total
capacitatea de adsorbţie.
într-o instalaţie de dezbenzinare cu cărbune activ gazele bogate umede sînt
introduse prin filtrul 1 de impurităţi care reţin particulele solide şi lichide
antrenate în gaze, apoi gazele sînt introduse (la procedeul determoad- sorbţie)
printr-un încălzitor tubular cu abur 2 unde sînt încălzite pînă la 80— 100°C,
după care sînt introduse în adsorbitorul 3, unde are loc dezbenzinarea propriu-
zisă.
Gazul dezbenzinat, numit gaz sărac, este evacuat din adsorbitor spre as-
piraţia unor compresoare care îl comprimă la presiunea de transport, a con-
ductei, gazul este apoi răcit, şi uneori, deshidratat, şi introdus, în final, în con-
ducta de transport la consumatori.
Y Tn adsorbitorul 3, a (în care s-a terminat faza de adsorbţie) este introdus
abur supraîncălzit la partea superioară, care desoarbe hidrocarburile lichefia-
bile adsorbite (gazolina).

Fig.X Schema tehnologică a unei instalaţii de dezbenzinare cu cărbune

activ :
1 — filtru de impurităţi (lichide şi solide) ; 2 — încălzitor cu abur ; 3,
T, a —- adsorbitoare ; 4 — râcitor-condensator gazolină grea; 5 —
separator trifazic; 6 — pompă gazolină grea; 7 —compresor gaze
lichide ; 8 — răcitor condensator gaze lichide ;
9 — tanc gazolină amestec.

Amestecul de abur şi gazolină este condensat şi răcit în răcitorul-condensator

4, după care este introdus într-un separator trifazic 5, în care, la joasă presiune
(2—5 bari şi 30°C), se separă apa condensată din abur care se scurge la canal,
gazolina grea care este preluată cu pompa 6 şi vapori necondensaţi. Aceştia
sînt aspiraţi şi comprimaţi cu un compresor 7, la circa 20—25 bari, sînt
condensaţi şi răciţi la circa 40°G în răcitorul-condensator de mare presiune 8,
după care sînt introduşi în recipientul de gaze lichide
Gazele necondensate (la 20 bari şi 40°C) sînt reintroduse prin presiune
proprie în alimentarea instalaţiei, avînd un conţinut de C3+ de 300—500
g/Nm3.
Pentru evitarea antrenării unor cantităţi de lichid (hidrocarburi sau apă)
conducta de alimentare cu gaze bogate a instalaţiilor de dezbenzinare cu
cărbune activ este prevăzută cu oale de scurgere, separatoare de lichid şi filtre.
în filtre se găseşte cărbune uzat, cocs spart, tala$ de lemn şi alte materiale care
reţin picăturile de lichid.
Scurgerea oalelor şi a separatoarelor, precum şi controlul stării filtrelor este
sarcina operatorilor din aceste instalaţii. Aceste operaţii se fac conform
instrucţiunilor specifice de la locul respectiv, de muncă.
în general, o diferenţă de presiune de circa 0,5 bari între intrarea şi ieşirea
gazelor din filtre arată că acestea sînt înfundate cu lichid şi circuitul de gaze
trebuie trecut prin alte filtre.
Nivelul de lichid din separatoare şi oale de scurgere trebuie verificat prin
scurgerea acestora deoarece în multe cazuri înfundarea sticlelor de nivel duce
la indicaţii eronate.
Colmatarea cărbunilor se detectează tot prin creşterea diferenţei de
presiune .între intrarea-ieşirea gazelor din adsorbitor. Se va trece imediat
adsorbiţorul pe circuitul de regenerare în contracurept cu abur supraîncălzit
care apoi se va da la coş. Se izolează adsorbiţorul ain circuit, se deschide, se
iau probe de cărbune de la diferite nivele ale stratului şi se verifică, în
laborator, capacitatea de adsorbţie. Dacă aceasta este necorespunzătoare el
este înlocuit cu cărbune proaspăt. Cărbunele uzat este trimis la fabrici sau la
instalaţii special amenajate pentru regenerare. în unele cazuri diferenţa de
presiune între intrarea şi-ieşirea gazelor din adsorbitor este datorată sfărâmării
unei părţi din cărbune care duce la formarea de praf ce înfundă spaţiul
intergranular. Sfărîmarea lui se constată şi prin antrenarea de praf atît în gazul
sărac, cît şi în gazolină. în acest caz se verifică înălţimea stratului de cărbune
care poate fi diminuat substanţial. In acest caz se scoate cărbunele din
adsorbitor, se cerne şi se vîntură pentru eliminarea prafului după care este
reintrodus în adsorbitor completîndu-se stratul cu cărbune proaspăt.
Pentru reducerea consumurilor de energie este indicat ca gazolina grea să fie
introdusă cu pompa 6 în conducta de refulare a compresoarelor de gaz lichid
7, ceea ce produce o prerăcire a, gazelor comprimate calde şi formarea unui
film de lichid pe tuburile răcitorului condensator 8, ceea ce îmbunătăţeşte
răcirea şi condensarea, obţinîndu-se direct amestec de gazolină-gaz lichid cp
tensiune de vapori mai mică decît cea a gazelor lichefiate, ceea ce are ca efect
diminuarea sarcinii compresoarelor prin micşorarea presiunii de refulare.
Ciclurile de funcţionare sînt de circa 30 min, ceea ce a impus mecanizarea şi
automatizarea schimbării fazelor cu ajutorul robinetelor acţionate hidraulic.
Consumul specific de abur supraîncălzit pentru desorbţie variază între 4—6 t
abur/t de gazolină obţinută.
Dezbenzinarea cu cărbune activ se realizează la presiuni maxime de 7 bari.
Dezbenzinarea cu cărbune activ se aplică la noi în ţară de circa 50 de ani.
Procedeului iniţial i-au fost aduse mari îmbunătăţiri de către specialiştii
români prin mărirea gradului de recuperare şi reducerea consumului de
energie.
O contribuţie deosebită a avut-o ing.. N; Petcu care în anul 1964 a primit
Premiul de Stat pentru elaborarea procedeului de termoadsorbtie. Avantajele
acestui procedeu constau în reducerea numărului de faze pe ciclu, mărirea cu
circa 70% a capacităţii instalaţiilor şi adîncirea recuperării.
Pentru îmbunătăţirea funcţionării ciclice a instalaţiilor s-a generalizat
mecanizarea centralizată a comutării ciclurilor prin acţionarea hidraulică de la
un punct central a robinetelor care comută ciclurile în întreaga instalaţie.
Recent se extinde automatizarea acestor comutări ceea ce îmbunătăţeşte pro-
cesul tehnologic, transformînd munca operatorilor într-o muncă de suprave-
ghere şi intervenţie. Supravegherea trebuie să fie continuă atit la punctul de
comandă, cît şi la.cazanele de abur şi la compresoare. în restul instalaţiei :
sistemul de răcire (turnuri, pompe etc.), depozitul de gazolină, conducte
tehnologice, supravegherea trebuie făcută de mai multe ori pe schimb pentru a
remedia pe loc micile defecţiuni apărute (scurgeri de lichid sau suflare de gaze
la garnituri etc.) sau a lua măsurile necesare pentru izolarea utilajelor sau
aparatelor care au defecţiuni mari (spargeri de vase, conducte etc.). .
Dezbenzinarea prin absorbţie

Absorbanţii folosiţi pentru dezbenzinare sînt fracţiuni de ţiţei (petrol,

motorină, uleiuri) sau ţiţei.
Dezbenzinarea prin absorbţie se realizează la presiuni înalte (presiunea de
transport pe conductă, 20—40 bari) deoarece procesul este favorizat de
presiuni înalte, iar desorbţia se realizează la presiuni joase, într-o altă parte a
instalaţiei, ceea ce evită şocurile de presiune. Procesul este continuu (şi nu
ciclic ca la adsorbţie), Schema instalaţiei Y prezintă fluxul tehnologic de co-
lectare şi tratare complexă a fluidelor extras'e din sonde (ţiţei + + gaze + apă)
în sistem închis care se apljcă industrial în schela Marghita. în,această
instalaţie se realizează concomitent: dezbenzinarea gazelor, tratarea şi stabili-
zarea ţiţeiului, precum şi epurarea apei reziduale.
Fluidele extrase din sonde 1 sînt introduse, la o presiune de 20 bari şi o
temperatură de circa 20°C, la baza unei coloane de absorbţie 2, unde se separă
gazele de lichide, care sînt evacuate cu ajutorul unui regulator de nivel 3.
Gazele separate se deplasează ascendent prin talerele coloanei unde se
contactează în contracurent cu ţiţei rece stabilizat, introdus la vîrful coloanei
absorbantul lichid vehiculandu-se cu pompa de conducte. Absorbantul flosit la
noi in tara este titeiul curat stabilizat.
 Fig. X. Schema tehnologică a unei instalaţii de dezbenzinare prin absorbţie :
1 — sonde de ţiţei şi gaz condensat ; 2 — coloană de absorbţie; 3 —
regulatoare de nivel; 4 — schimbător de căldură; 5 — separator gaz-lichid; 6
— scăpărător apă liberă ; 7 — retroregulator presiune
gaze ; 8 — încălztior cu fliicără directă ; 9 — coloană de desorbţie
(distilare) ; 10 — rezervor ţiţei recirculat ; ll — rezervor ţiţei curat (depozit) ;
12 — răcitor tubular ; 13 — pompă recirculare absorbant (ţiţei) ; 14 —
condensator gazolină ; 15 — separator gazolină grea ; 16 — pompă gazolină
grea ; 17 — compresor gaze lichide ; 18 — condensator
gaze lichide ; 19 — tanc gazolină amestec ; 20 — regulator temperatură
(reflux).
cu pompa 13. în coloana 2 se realizează dezbenzinaréa prin absorbţie, iar
gazul sărac este evacuat pe la vtrful acesteia în conducta de transport
spre consumatori.
Absorbantul îmbogăţit (ţiţeiul) se amestecă la fundul coloanei cu ţiţeiul
şi apa produsă de sondă, şi sînt evacuate împreună. După robinetul de eva-
cuare se administrează soluţie de dezemulsionant. Lichidele sînt introduse
la o presiune de circa 6 bari într-un grup de schimbătoare de căldură 4,
unde se preîncălzeşte la circa 60°C, temperatură cu care amestecul de
lichid şi vapori formaţi prin detentă şi încălzire se introduc în separatoarele
gaz-lichid 5, din care lichidul este evacuat într-un separator de apă liberă
6. Din acesta, apa este introdusă în staţia de epurare, iar ţiţeiul este încălzit
cu încălzitoare cu flacără 8, pînă la circa 110°C, temperatură cu care este
introdus în mijlocul coloanei de desorbţie 9. Gazele separate în separatorul
5 sînt trecute printr-un retroregulator de presiune 7 şi introdus ca agent de
stripare (antrenare prin vaporizare), la baza coloanei 9 în scopul
vaporizării hidrocarburilor volatile şi a apei din ţiţei, prin contactare în
contracurent la presiune joasă. (2^—3 bari) şi temperatură de circa 100°C.
Ţiţeiul fierbinte, stabilizat, este evacuat de la baza coloanei de
desorbţie 9, trecut ca agent termic prin schimbătoarele de căldură 4 şi
este introdus în rezervorul de ţiţei recirculat 10 la. o temperatură de circa
40°C, de unde este aspirat cu pompa de recirculare 13, prin intermediul
unui răcitor cu apă 12, şi introdus la vîrful coloanei de absorbţie 2, la o
temperatură de circa 30°C.
Vaporii de gazolină şi apă evacuaţi pe la vîrful coloanei de desorbţie 9
- urmează circuitul obişnuit : condensator 14, separator 15 şi pompa 16
pentru gazolină grea, compresor 17, condensator 18 şi recipient 19 pentru
gaze lichide. La vîrful coloanei de desorbţie 9 se introduce reflux de gazolină
amestec (amestec de gazolină grea şi gaze lichide) prin intermediul unui
regulator A de temperatură 20.
Desulfuararea si odorizarea gazelor
Indepărtarea hidrogenului sulfurat din gaze se numeşte desulfurare.
Ceilalţi compuşi cu sulf (mercaptanii) nu sînt. îndepărtaţi decît parţial,
deoarece •' prezenţa lor în gazele transportate pe conductă nu produce
dificultăţi. La noi în ţară este în construcţie o i-nstalaţie de desulfurare prin
absorbţie cu soluţie apqasă de monoetanolamină. Gazele desorbite au un
conţinut ridicat de hidrogen sulfurat şi sînt introduse în sobe Claris' unde are
loc o reacţie catalizată, prin care hidrogenul sulfurat este transformat în sulf
elementar, care se livrează industriei chimice. Deoarece hidrogenul sulfurat
este un gaz foarte toxic şi corosiv, conţinutul maxim de hidrogen sulfurat în
gazele livrate la consumator este standardizat la 20 p.p.m. Gazele extrase din
unele zăcăminte noi, de mare adîncime, au un conţinut de hidrogen sulfurat
de ordinul sutelor şi chiar miilor de p.p.m., ceea ce impune desulfurarea lor
într-o instalaţie de desulfurare. Gazele sulfuroase sînt trecute prin coloana de
absorbţie unde se» reţin V într-o soluţie apoasă de monoetanolamină
hidrogenul sulfurat şi dioxidul de carbon. Gazele desulfúrate sînt introduse
apoi in instalaţia de dezbenzinare sau deetanizare. Absorbantul îmbogăţit cu
hidrogen sulfurat şi dioxid de carbon este introdus în coloana de desorbţie
unde, cu ajutorul temperaturii şi a aburului, este regenerat şi apoi este răcit şi
reintrodus cu pompa în coloana de absorbţie.
Gazele desorbite sînt introduse în sobele Claris unde sînt arse parţial pe
un catalizator din alumină formîndu-se sulf elementar şi apă. Sulful topit
obţinut din instalaţie este răcit şi apoi este livrat industriei chimice.
Trebuie menţionat că împreună cu hidrogenul sulfurat se elimină şi
dioxidul de carbon din gaze. Gâzele transportate pe conduc¬te
magistrale şi distribuite la con¬sumator prin sisteme de distribuţie sînt
odorizate cu mercaptan, care le conferă un miros neplăcut specific, ceea
ce permite detectarea pierde¬rilor priit neetanşeităţi în scopul evitării
pierderilor, exploziilor şi incendiilor. Substanţele utilizate pentru
odorizare sînt mercaptanii lichizi, uşor volatili, care se injectează în 3
cantităţi mici în conductele de gaze (16g etil. mercaptan la 1 000 Nm
gaz). Mercaptanii se injectează cu pompe dozatoare prevăzute cu
pulverizatoare, prin barbotare sau lubricare cu dispozitive speciale.

MASURI DE PROTECTIE A MUNTCII; PREVENIREA SI

STINGERE A INCENDIILOR LA COLECTAREA SI
PRELUCRAREA GAZELOR DE SONDA

Pentru prevenirea incendiilor trebuie respectate instrucţiunile în vi-

goare :
— interzicerea utilizării sculelor care produc scîntei ;
— interzicerea folosirii lămpilor electrice legate la tensiuni de
alimentare peste 24 V;
— interzicerea utilizării de aparatură electrică necapsulată;
— interzicerea lucrului cu flacără deschisă la o distanţă mai mică de
50 m de instalaţie.
Prevenirea exploziilor se va asigura prin următoarele măsuri :
— asigurarea etanşeităţii instalaţiilor şi a aerisirii clădirilor;
— înlăturarea surselor care pot provoca aprinderea amestecului de
gaze-aer, izolarea sursei de scîntei, izolarea punctelor de temperatură
înaltă (peste 250°C), cum sînt eşapamentele motoarelor, interzicerea
depozitării bumbacului care se poate autoaprinde.
 La operaţiile legate direct de manipularea şi pregătirea gazelor
pentru transport trebuie respectate următoarele măsuri principale, care
seaadaugă celor generale, specificate mai înainte ;
— instalaţiile de dezbenzinare şi uscare a gazelor trebuie montate în
aer liber;
— procesul trebuie să se desfăşoare de preferinţă sub control
automatizat, dublat de o semnalizare .acustică, declanşată de
nefuncţionarea dispozitivelor automate.
In toate instalaţiile de prelucrare a gazelor este interzis fumatul,
portul de chibrituri, ţigări ;
— este interzisă purtarea încălţămintei cu placheuri, cuie care pot
provoca scîntei.
Instalaţiile trebuie prevăzute cu măşti de gaze, care se utilizează-în
cazul unor degajări mari de vapori de gazolină şi gaze în atmQsferă care
provoacă ameţeala (beţia cu hidrocarburi) — deces.
La instalaţiile de desulfurare trebuie să existe aparate autonome cu
oxigen sau aer comprimat.
Robinetele de scurgere a apei de la reciplenţii de gazolină şi de la
sticlele de nivel vor fi dublate. Manevrarea acestor robinete nu se face
brusc, deoarece destinderea jetului de gazolină duce la îngheţarea apei în
robinete, blocîndu-le în poziţia deschis.
Se interzice prelevarea de probe sau transportul gazolinei în vase
necorespunzătoare deoarece la prelevarea probei gazolina se răceşte prin
detentă, iar în timpul transportului în vas închis se încălzeşte ceea ce
duce la o creştere mare a tensiunii de vapori provocînd spargerea vaselor
şi chiar explozii.
Se interzice încărcarea recipienţilor din depozit sau a cisternelor (CFR,
AUTO) peste limita maximă de lichid admisă din acelaşi motiv.
O atenţie deosebită trebuie acordată controlului periodic al funcţionării
supapelor pentru evitarea blocării lor cu gheaţă, criohidraţi, praf de cărbune
etc. Coşurile de evacuare a gazelor în atmosferă vor fi prevăzute cu
separatoare de gaz-lichid pentru evitarea antrenării pe coş a condensatului
sau gazolinei lichide care nu ard la coş şi curg aprinse pe pămînt.
Depozitul de gaze lichide şi gazolină amestec este prevăzut cu instalaţii
de stropire care trebuie utilizate vara pentru evitarea supraîncălzirii recipien-
ţilor care ar avea ca rezultat creşterea presiunii şi evacuarea gazolinei în at-
mosferă. .
în anotimpul rece se iau măsuri pentru evitarea îngheţării apei (distilate)
în robinete, conducte şi vase care ar produce spargerea utilajelor. Protecţia
contra îngheţului se realizează prin montarea de serpentine de abur şi utili-
zarea gunoiului de grajd.
Instalaţiile de prelucrare a gazelor sînt prevăzute cu un sistem special de
combatere a incendiilor prin înăbuşire cu abur în spaţii închise şi guri fixe de
incendiu alimentate de la un punct central prevăzut cu generatoare de spumă
chimică. De asemenea, fiecare instalaţie este prevăzută cu o reţea de hidranţi
cu presiune permanentă alimentată dintr-un stoc intangibil de apă.
Fiecare operator din instalaţie are sarcini individuale precise în caz de
incendiu.
COLECTAREA ŢIŢEIULUI PE
CALITĂŢI. SEPARATOARE Şl
REZERVOARE DE ŢIŢEI.
 TRATAREA ŢIŢEIULUI

NECESITATEA COLECTĂRII PE CALITĂŢI.

CLASIFICAREA ŢIŢEIURILOR

în general într-o schelă sînt sonde care produc din zăcăminte diferite
sau din strate diferite. Este evident că din această cauză în schelă se vor
colecta ţiţeiuri de diferite calităţi.
Calitatea ţiţeiului este dată atît de natma componenţilor cît şi de
proporţia acestor componenţi.
La noi în ţară, ţiţeiurile sînt clasificate după temperatura de congelare a
păcurii rezultate în urma rafinării, în :
— ţiţeiuri neparafinoase sau tip A, cu temperatura de congelare
mai mică decît —15°C ;
— ţiţeiuri semiparafinoase-sau tip B cu —14 <tcp < -fl9°C ;ţiţeiuri
parafinoase sau tip C cu t,v > +19°C.
Ţiţeiul de tip A se subîmparte în :
— ţiţei A1 (octanic uleios), din care se obţin benzine cu C.O. >70 şi
uleiuri;
— ţiţei A2 (octanic neuleios) din care se obţin benzine cu C.O. >70 şi
nu se obţin uleiuri;
— ţiţei A3 (neoctanic uleios) din care se obţin benzine cu C.O. <70 şi
uleiuri;
— ţiţei A4 (neoctanic neuleios) din care se obţin benzine cu C.O. <70 şi
nu se obţin uleiuri.
Pentru a putea fi dirijate
în instalaţiile corespunzătoare
din rafinărie (pentru
prepararea benzinelor de o
anumită cifră octanică, pentru
prepararea diverselor sorturi
de uleiuri etc.) ţiţeiurile
trebuie colectate şi pompate pe
calităţi. Realizarea colectării
pe calităţi a ţiţeiului produs de
sonde se face începînd de la
parcurile de separatoare, care
vor fi prevăzute cu utilaje,
instalaţii şi conducte care să
permită colectarea, separarea
şi transportul ţiţeiului către
depozitul central, pe soituri.
Uneori ţiţeiurile se co-
lectează separat nu numai
după calităţile lor ci şi după
conţinutul de impurităţi (curat
sau murdar, cu sulf sau fără.
Fig. XXXIV.l. Separatoare de gaze-ţiţei tip SG de 8 şi 16 daN/cm :
sulf).2

7 — corpul separatorului; 2 — racord intrare amestec; 3 — racord evacuare

ţiţei; 4 — evacuare gaze; 5 — sticlă de nivel; 6 — manometru ; 7 — supapă de
siguranţă ; S — serpentina de abur; 9 — racord ieşire apă ; 70— gura de
vizitare; 77 — regulator de nivel; 72 — şicane de tablă.
 Rezervoarele pot fi de mai multe tipuri: cilindrice, sferice, sferoidale
sau din beton armat. Cele mai răspîndite sînt rezervoarele cilindrice. Re-
zervorul cilindric (fig. XXXIV.2) se compune din mantaua 2, fundul 2 şi
capacul 3. Umplerea se face prin conducta 5 (încărcător), iar scurgerea, prin
conducta de scurgere 10. Rezervorul este prevăzut cu un sistem de măsurare
a nivelului format din plutitorul 9, care acţionează o piesă indicatoare ce
lunecă în lungul unei mire. Fiecare rezervor este prevăzut cu scări verticale
sau oblice prevăzute cu rezemători şi balustrade. în capacul rezervorului este
amenajată o gură de vizitare pentru măsurarea nivelului de lichid. De
asemenea, în virola cea mai de jos se amenajează două guri de vizitare
pentru a permite accesul operatorului in vederea curăţirii sau reparării
rezervorului. Locul de amplasare a rezervorului este împrejmuit cu un dig a
cărui înălţime trebuie să asigure colectarea ţiţeiului în caz de avarie (un
volum egal cu volumul rezervorului).
 Fig. XXXIV.2. Rezervor Cilindric vertical :
.? — manta; 2 — fund; 3 — capac; d — conductă de tragere 5 — conducta
de umplere; 6 — tambur; 7 — cablu ; 8— sorb oscilant; 9 — flotor; 10 —
conductă de scurgere;

într-un parc mai sînt amplasate două pompe de ţiţei din care una este de
lucru şi una de rezervă, precum şi bateria de cazane de abur, care furnizează
aburul necesar încălzirii separatoarelor, rezervoarelor şi barăcilor din parc.
De la parcuri ţiţeiul este pompat la depozitul central prin conducte.
Toate ţiţeiurile produse de sonde conţin impurităţi solide sau lichide.
Impurităţile solide sînt particule de nisip sau marnă antrenate de ţiţei din strat
şi ele pot ajunge pînă la 2% din lichidul produs de sondă.
Impurităţile lichide sînt constituite din apă, în care sint dizolvate
diverse săruri (cloruri, carbonaţi, sulfaţi etc.). Ţiţeiul şi apa sînt două lichide
nemiscibile. Datorită agitaţiei la care este supus amestecul apă- ţiţei la filtrul
sondei, în lungul ţevilor de extracţie, în capul de erupţie, în conducta de
amestec, în instalaţiile parcului precum şi în pompele de ţiţei, acesta
formează o emulsie, care uneori este foarte stabilă. Pentru distrugerea acestei
emulsii în vederea unei curăţiri înaintate a ţiţeiului de impurităţi, acesta este
supus unor operaţii de tratare, care, în general, sTnt foarte costisitoare, atît
prin consumul de chimicale şi energie, cît, mai ales, prin faptul că tehnologia
tratării necesită durate mari de timp. Din această cauză este indicat să se
aplice unele măsuri de prevenire a formării emulsiilor, cum sînt:
 —injectarea de substanţe dezemulsionante în coloanele de exploatare
ale sondelor eruptive sau la gura sondei înainte de trecerea ţiţeiului prin
duze;
— montarea unor separatoare de apă între capul de erupţie şi duza
fixă; -*
—la sondele în pompaj se stabilesc regimuri de lucru care să evite
agitarea prea puternică a amestecului etc.

TRATAREA TITEIULUI

— Tratarea ţiţeiului cuprinde ansamblul de operaţii care se aplică în

scopul spargerii emulsiei, decantării impurităţilor (a apei) şi eliminării săru-
rilor, în special a clorurii de sodiu.

Procedeele de dezemulsionare după natura lor se împart în :

— procedee fizice;
— procedee chimice;
— procedee combinate.
Tipul şi natura emulsiei sîut factorii de care se ţine seama pentru ale-
gerea procedeului de tratare cel mai eficace. Ţiţeiul şi apa pot forma două
tipuri de emulsii :
• — emulsie de tipul apă-ţiţei, în care particulele de apă sîut dispersate
în masa de ţiţei;
— emulsie de tipul ţiţei-apă, în care particulele de ţiţei sîut dispersate
în masa de apă.
Cu foarte rare excepţii, emulsiile întîlnite în schelele de ţiţei sîut de
tipul apă-ţiţei.
Stabilitatea emulsiei este dată de proprietăţile celor două faze care
formează emulsia (apa şi ţiţeiul), de raportul cantităţilor celor două faze, de
mărimea particulelor care sînt dispersate precum şi de prezenţa unor
substanţe, numite emulgatori, care formează în jurul particulelor dispersate o
membrană protectoare.
în cazul emulsiei apă-ţiţei, parafina sau marna au rol de emul gat or,
din care cauză prezenţa lor face foarte dificilă operaţia de tratare a ţiţeiului
pentru spargerea emulsiei în vederea eliminării apei.

1. Procedee fizice de tratare

Decantarea este eficientă în cazul emulsiilor nestabile. Emulsia se lasă
în repaus în rezervor, timp în care apa, avînd o greutate specifică mai mare
decît a ţiţeiului se depune pe fundul rezervorului, de unde se scurge. Acest
procedeu este cu atît mai eficient cu cit diferenţa dintre greutăţile specifice
ale celor două faze este mai mare şi cu cît timpul care s-a scurs de la
formarea emulsiei este mai mic. O primă decantare a emulsiei apă- ţiţei are
loc în parcurile de separatoare-rezervoare. Apa scursă din rezervoare se
pompează către depozitul central, separat de ţiţei, şi dacă este posibil, printr-
o altă conductă.

14
3
 încălzirea emulsiei micşorează viscozitatea
ţiţeiului şi astfel decantarea apei se face mai
repede.
Spălarea cu apă a emulsiei se realizează
intr-un rezervor, care conţine apă piuă la un
anumit nivel. Emulsia este introdusă intr-un
distribuitor, aflat pe fundul rezervorului. Dis-
tribuitorul este un ansamblu de ţevi dispuse iu stea
şi prevăzute cu orificii, prin care iese emulsia.
Ieşind prin aceste orificii, emulsia traversează zona
de apă în care sînt reţinute particulele de apă şi
chiar cristalele de sare din ţiţei. Ţiţeiul se ridică la
suprafaţa apei şi este evacuat printr-o conductă. Pe
Fig. XXXIV.3. Schema de principiu măsură ce nivelul apei în rezervor creşte, ea poate
a unui desliidrator electric. fi eliminată prin conducta de scurgere. Rezervorul
este încălzit cu o serpentină de abur.
Filtrarea se face într-o coloană şi constă
întrecerea emulsiei printr-un mediu filtrant care reţine particulele de apă.
Particulele de apă reţinute se unesc în picături mai mari, apoi se
desprind de filtru şi cad la fundul coloanei de unde sînt apoi eliminate prin
scurgere.
Dezcmulsionarea electrică constă în trecerea emulsiei printr-un cîmp
electric care distruge pelicula protectoare a particulelor de apă; acestea se
unesc în picături mai mari şi se -decantează. Prin acest procedeu timpul de
dezemulsionare este foarte scurt. în figura XXXIV.3 este reprezentată
schema de principiu a unei instalaţii de dezemulsionare electrică. în vasul
cilindric 1 se găsesc electrozii 2, suspendaţi de cabluri prevăzute cu
izolatoarele 3. Electrozii sînt alimehtaţi de la transformatoarele 4 prin
cablurile de legătură 6‘, care pătrund în rezervor prin izolatoarele 5. Ţiţeiul
emulsionat intră prin conducta 7 în distribuitorul 8 şi apoi în cîmpul electric
dintre electrozii 2.
Trecînd prin cîmpul electric, emulsia se distruge, apa Se decantează şi
se scurge prin conducta 11, iar ţiţeiul iese pe la partea superioară, prin
conducta 10. Rezervorul este încălzit cu aburul ce circulă prin serpentina 9.
Diferenţa de potenţial dintre electrozii 2 este de 35 000—45 000 Y.
Rezervorul este ermetic închis, lucrează la presiunea de 2—3 daN/cm 2 şi este
prevăzut cu o serie de aparate de măsură şi control.

2. Procedee chimice de tratare

Procedeele chimice de tratare constau în folosirea unor substanţe
chimice, numite ¡lezemulsionanţi, pentru distrugerea peliculei din jurul
particulelor de apă, care, eliberate, se unesc în picături mai mari şi de-
cantează.
Eficacitatea unui dezemulsionant nu este aceeaşi pentru toate emulsiile,
motiv pentru care alegerea dezemulsionantului se face după încer-

14
4
 cari de laborator. Tot prin încercări de laborator se stabileşte şi canti-
tatea optimă de dezemulsionant necesară spargerii emulsiei. Dacă deze-
mulsionantul se dozează în cantitate prea mică, emnlsia nu este total distrusă,
iar dacă se dă în cantitate prea mare se poate inversa tipul emulsiei. Pentru
dozarea şi introducerea dezemulsionantului în ţiţei se folosesc lubricatoarele
(fig. XXXIY.4) care se compun din vasul cilindric 3, care se umple cu
dezemulsionant prin pîlnia 1. Soluţia curge în conducta de ţiţei 9 prin ţeava
S, pe care este montată o fereastră de observaţie 7. Debitul soluţiei de
dezemulsionant este reglat cu ventilul 6. în aval de priza prin care pătrunde
dezemulsionantul se montează un amestecător cu şicane 10.
Dacă cantitatea de dezemulsionant ce trebuie introdusă în ţiţei este
mare, în local lubricatorului se foloseşte o pompă pentru a injecta soluţia în
conducta de ţiţei. Cei mai utilizaţi dezemulsionanţi în schelele din ţara
noastră sînt cunoscuţi sub denumirile de : D 4, D 5, S.X. şi E 96.

3. Procedee combinate de tratare

Procedeele combinate de tratare a ţiţeiului sînt cele mai răspîndite,
dovedindu-se foarte eficiente.
în figura XXXIY.5 este reprezentată schema unei instalaţii de tra - tare
chimică, combinată cu încălzire şi spălare. Ţiţeiul murdar din rezervorul 1
este aspirat cu pompa 2, încălzit în încălzitorul 3 şi amestecat cu
dezemulsionantul injectat de pompa 10, în amestecătorul 4. Dezemulsio-
nantul poate să fie introdus în circuit sau în tragerea pompei 2. Din ames-
tecătorul 4, ţiţeiul este dirijat în rezervorul spălător 6 prin distribuitorul 7.
Din rezervorul spălător 6 apa este scursă iar ţiţeiul curat este trecut în
rezervorul de curat 8.

l?ig. XXXIV.4. Lubricator pentru dezemulsionant:

1 — pîlnie; 2 — robinet; 3 — corpul lubricatorului; 4 — ţeavâ de egalizare;
5 — serpentină abur; 6 — robinet de reglare; 7 — sticlă de observaţie; 8 -
ieşirea dezemulsionantului; 9 — conducta de ţiţei; 10 — amestecător cu
şicane.

14
5
Fig. XXXIV.5. Schema instalaţiei de dezemulsionare combinată (chimică -f-
încălzire -f-
spălare):
7 — rezervor; 2 — pompă ; 3 — încălzitor; 4 — amestecă tor; 5 — ieşire
ţiţei; 6 — rezervor de spălare; 7 — distribuitor; 8 — rezervor ţiţei curat; 9
— rezervor chimicale; 10 — pompă.

4. Stabilizarea ţiţeiului

în unele staţii de tratare, după obţinerea ţiţeiului curat, acesta este

încălzit îutr-o instalaţie specială piuă la temperatura de 100—120°C. La
această temperatură, gazele dizolvate şi o parte din fracţiunile volatile se
degajă din masa de ţiţei, fund colectate separat.
Această separare a componenţilor volatili se face cu scopul diminuării
pierderilor unor astfel de fracţiuni (prin evaporare), în timpul de pregătire a
ţiţeiului pentru transport şi prelucrare, fracţiuni care sînt foarte valoroase
pentru industria petrochimică.
După ce a fost tratat şi stabilizat, dacă îndeplineşte condiţiile cerute de
întreprinderile de prelucrare (maximum 1% apă şi 6 kg sare la vagon), ţiţeiul
este predat întreprinderii care asigură transportul acestuia la rafinărie.
Pentru prevenirea accidentelor în parcurile de separatoare-rezer- voare
şi în depozitele centrale de tratare şi depozitare a ţiţeiului, personalul
operator trebuie să respecte următoarele măsuri de protecţie a muncii:
—să nu admită depăşirea presiunii de regim la recipienţii sub presiune
(separatoare, coloane de tratare electrică etc.) sau la pompele de ţiţei;
— să nu utilizeze aparate de măsură şi control defecte sau neverificate
(manometre, termometre etc.);
— să verifice zilnic funcţionarea supapelor de siguranţă la separatoarele
de gaze şi ţiţei;
—să cunoască şi să respecte întru totul instrucţiunile de exploatare şi
funcţionare ale instalaţiilor şi utilajelor din parc sau depozit.
Pentru prevenirea incendiilor este interzis focul deschis în incinta
parcului sau depozitului. Instalaţia electrică va fi capsulată. Se vor păstra în
perfectă stare de curăţenie toate instalaţiile parcului şi depozitului.
Intervenţiile la instalaţiile electrice ale pompelor acţionate electric sau la
instalaţia de dezemulsionare electrică vor fi permise numai persoanelor
calificate pentru aceste lucrări.

14
6
 . COLECTAREA GAZELOR
De la sondele de ţiţei, indiferent de sistemul în care produc acestea (erupţie naturală,
erupţie artificială sau pompaj), amestecul de ţiţei, gaze şi apă este dirijat către parcul de
separatoare prin linia de amestec, în parc, gazele ies din separator şi sînt dirijate în reţeaua de
gaze a schelei. Pentru a putea fi utilizată energia potenţială a gazelor sub presiune produse de
sondele eruptive, este indicat ca separarea să se facă în două sau trei trepte de presiune,
funcţie de presiunea sondelor.
în afară de gazele separate în parcurile de separatoare, se pot colecta gaze şi din
coloanele de exploatare ale sondelor în pompaj sau de la rezervoarele de ţiţei, dacă acestea
sînt legate la aspiraţia unei staţii de com- presoare.
în figura XXXV. 1 este reprezentată o schemă generală a modului cum se face
colectarea şi distribuţia gazelor într-o schelă.
Consumurile de gaze în schelă pot fi:
— gaze comprimate pentru sondele aflate în erupţie artificială;
— gaze comprimate pentru sondele de injecţie de gaze;
— gaze pentru consum tehnologic intern, pentru baterii de cazane de abur, pentru încălzitoare
etc.;
— gaze pentru consum extern.
Gazele utilizate la sondele exploatate prin erupţie artificială parcurg un circuit închis.
Astfel, ele sînt injectate în coloanele sondelor pentru

Fig. XXXV.l. Schema colectării şi distribuirii gazelor în schelă :

1 — sonde în erupţie naturală de mare presiune; 2 — sonde în erupţie naturală de mică
presiune; 3 — sonde în erupţie artificială ; 4 — sonde în pompaj; 5 — sonde în
pompaj cu aspirarea gazelor din coloane; 6 — sonde de injecţie de gaze; 7 —
separatoare de mare presiune; 8 — separatoare de mică presiune; 9 — rezervoare de
•ţiţei; 10 — compresoare pentru aspirarea gazelor din rezervoare; 11—
compresoarepentru aspirarea gazelor •din coloane; 12 — compresoare pentru transport
la consumatori externi; 13 — compresoare pentru erupţie artificială; 14 —
compresoare pentru linia de injecţie; 15 — staţia de degazolinare; 16 — gaze la
consum

gazliftare, se ridică la suprafaţă împreună cu ţiţeiul prin ţevile de extracţie, sînt separate de
ţiţei în separatoarele din parc, apoi sînt dirijate la staţia de degazolinare pentru separarea de
fracţiunile mai grele antrenate din ţiţei, eventual suportă şi alte operaţii de purificare, după
care sînt comprimate pentru a fi din nou injectate în coloanele sondelor care produc în erupţie
artificială, încheindu-se astfel circuitul. Acest circuit poate fi urmărit în figura XXXV. 1. De
la compresorul 13 gazele comprimate sînt introduse în coloana sondei 3 care produce în
erupţie artificială. împreună cu ţiţeiul sînt introduse apoi în separatorul 8. După ce sînt
separate, sînt îndreptate către staţia dedegazolinare 15 după care se închide circuitul în staţia
de compresoare 13. în aceeaşi figură se poate urmări traseul gazelor provenite şi din alte
surse. Spre exemplu, gazele de la sonda 2, care produce în erupţie naturală, avînd presiune
mică, sînt colectate împreună cu gazele de la sonda în erupţie artificială 3 şi sondele în
pompaj 4 şi 5 şi separate în separatorul de joasă presiune 8. După eşapare urmează traseul
degazolinare — staţia de compresoare.
în conducta de gaze comprimate sînt introduse şi gazele separate de separatorul de înaltă
presiune 7, în care produce sonda eruptivă 1. Energia potenţială a acestor gaze comprimate
este utilizată pentru gazlif- tarea sondei 3, iar ţiţeiul din separatorul 7 este introdus în
separatorul de joasă presiune 8.
Din coloanele sondelor în pompaj 5 şi de la rezervoarele 9 gazele sînt aspirate cu
compresoarele 11, respectiv 10, şi de asemenea sînt refu¬late către staţia de degazolinare.
Degazolinarea prin termoadsorbţie. Această variantă are numai două faze şi anume: adsorbţia
şi desorbţia. Schema unei instalaţii de degazo¬linare prin termoadsorbţie este reprezentată în
figura XXXV. 4. Gazele bogate sînt încălzite în încălzitorul 3, apoi sînt introduse pe la partea
inferioară în coloana de adsorbţie 1, în care fracţiunile grele sînt adsorbite de cărbunele activ,
iar fracţiunile uşoare sînt eliminate pe la partea supe¬rioară, către conducta de gaze sărace. în
faza a doua, desorbţia se face cu abur supraîncălzit, care se introduce pe la partea superioară a
coloanei 1 antrenează fracţiunile care s-au adsorbit în prima fază şi pătrunde în condensatorul
4, apoi în separatorul 5 unde se separă:
— gazolina care este dirijată la rezervorul de gazolină;
—gazele necondensate care sînt comprimate în tancurile 'de gaze lichefiate;
— apa care este dirijată către generatorul de abur.
Această instalaţie este de concepţie românească şi prezintă următoarele avantaje:
— ciclul de lucru este redus la jumătate faţă de varianta de dega- zolinare prin adsorbţie
la rece, prin faptul că are numai două faze. Ca urmare a acestui lucru capacitatea acestui tip
de instalaţie este dublă faţă de instalaţia de degazolinare cu patru faze;
— necesită investiţii mai mici, fiind mai simplă;
— operaţiile de degazolinare sînt simplificate şi ieftine.
***
Cele mai importante măsuri de protecţie a muncii în colectarea şi degazolinarea gazelor
sînt:
— instalaţiile de degazolinare cu toate anexele lor trebuie să aibă instrucţiuni de lucru;
— baracamentele pentru aparatele de măsură şi pentru diverse instalaţii de gaze trebuie
să fie construite din materiale neinflamabile şi prevăzute cu sisteme eficiente de ventilaţie şi
încălzite numai cu calorifere cu abur sau apă caldă;
— instalaţiile de degazolinare care sînt automatizate trebuie să fie prevăzute cu instalaţii
de semnalizare acustică, care să anunţe nefuncţio- narea automatelor şi cu sisteme de
manevră manuală dacă este cazul să intervină operatorul;
— este interzisă folosirea aparatelor de măsură şi control defecte sau neverificate
conform normativelor în vigoare;
— instalaţiile electrice trebuie să fie capsulate;
— este interzisă utilizarea focului în instalaţii şi în apropierea lor.