Gabriel Babiciu 

TCSE II 

Didactica lecturii
Mariana MARIN

Formarea cititorului de literatură prin textul literar constituie un proces

important de devenire a fiinţei umane în calitatea sa de receptor al operelor și
fenomenelor literare, prin activitatea de receptare înţelegându-se atât percepţia
propriu-zisă a textului literar, cât și activităţile de interpretare a acestuia, adică
hermeneutică.
Se spune că numai cititorii desăvârșesc opera și închid lumea pe care aceasta o
deschide, dar fiecare (cititor) o face într-un mod diferit. Întrucât fiecare lector își
constituie propria sa reţea de indicii, nu se citește același text de către persoane
diferite. Variaţiile semantice și de percepţie demonstrează creativitatea lectorilor și
vitalitatea literaturii, care, asemenea păsării Phoenix, renaște din semnele sale odată cu
fiecare lectură. Un text se multiplică într-o infinitate de texte, care poartă, fiecare,
urma singularităţii lectorului. Precizând relaţia dintre cititor și autor, semiologul italian
Umberto Eco creează o paralelă între lectură și pădure, evidenţiind tipurile de
cititor-model și autor-model. Atunci când intri în pădure, poţi parcurge pe două căi:
încerci să ajungi pe una sau mai multe căi ca să ajungi mai repede la casa Bunicii, sau
a lui Prichindel, sau a lui Hansel și Gretel; în cel de-al doilea fel ne mișcăm ca să
înţelegem cum anume e construită pădurea, de ce unele poteci sunt accesibile și altele
nu. Predispoziţia semnalată de cercetător orientează spre cultura literar-artistică a
cititorului, care încearcă să identifice în persoana autorului modelul, adică
autorul-model. Contextul lecturii este constituit din elemente de ordin psihologic
(intenţia de lectură, interesul pentru text etc.), de ordin social (intervenţiile
profesorului, ale colegilor etc.) și de ordin fizic (timpul disponibil, zgomotele, lumina
etc.).
Destinaţia lecturii este desăvârșirea textului ca rostire actuală, definind
apropierea ca angajare personală a cititorului în contact cu textul. Organism
independent, la descifrare, opera cere să fie „deschisă”, invită la dezvăluirea sensurilor
ei. Înţelegerea unui text este echivalentă cu o înţelegere de sine. Personalizat, textul
literar devine oglinda interioară în care eul se privește pentru a se cunoaște.
O întrebare prin care se face saltul de la pragmatică la metafizică, „de ce
folosim din timpul nostru ca să concepem și ca să interpretăm texte ficţionale”, și-a
găsit un răspuns exemplar la Umberto Eco, care consideră că oamenii trăiesc în marele
labirint al lumii, căruia omul nu numai că nu i-a identificat toate cărările, dar nici nu a
reușit să-i facă întreg desenul. În universul lecturii trebuie găsit mesajul transmis de
autoritatea autorului. Atâta timp cât se realizează transferul de la operă la realitate,
1 
 Gabriel Babiciu 
TCSE II 

oferind chei de lectură a lumii și a sinelui, lectura semnelor nu înseamnă o simplă

risipire de sine și o rătăcire în labirint.
Literatura presupune existenţa personajelor și prezentarea unui tablou bazat mai
mult sau mai puţin pe realitate. Înfăţișarea acestora se deformează în funcţie de
categoriile estetice, categorii pe care T. Vianu le considera însușiri ale naturii, care,
prin creaţie, devin atribute ale operei de artă.
Educaţia literar-artistică (​ELA)​ proiectează formarea elevului cititor ca subiect
valorizant al actului lectoral, acesta producându-se în rolul activ de contribuabil la
propria formare artistică, apelând la experienţa de viaţă și la cea estetică. Este foarte
important ca experienţa de viaţă să fie corelată cu achiziţia de valori.
Structura axiologică a conţinuturilor educaţiei literar-artistice vizează mai multe
categorii de valori, printre care:
•​ valori fundamentale​: adevărul, binele, frumosul, dreptatea, libertatea;
• ​valori specifice creaţiei artistice​ (estetice, morale, religioase, teoretice);
• ​valori contextuale​ (valorile imanente și valorile in actu) ale operelor literare.

Valorificarea funcţiei psihologice a operei literare se va produce prin

următoarele idei: subiectul creator (autorul) este dispus să-și sondeze stările interioare,
să le analizeze, propunând soluţii în limitele experienţei de viaţă personale, plasând în
contextul dat propria viziune asupra condiţiei de a fi. Exprimarea eului prezintă un
rezultat al crezului intim, care este o manifestare pur atitudinală. Susţinerea unei idei
sociale, a unui principiu de viaţă, reflectată în opera creată și sesizată direct sau
indirect, reprezintă atitudinea proprie, capabilă să servească drept sursă de autoanaliză
sau de observare exterioară dinspre al doilea subiect al ELA – cititorul.
O atitudine lansată de subiectul creator, fie ea pozitivă sau negativă, stimulează
cititorul spre recreare și denotă prezenţa atitudinii în procesul activităţii de lectură.
Valoarea de subiect a elevului, în raport cu materia de învățământ, crește atunci când
aceasta (materia) este construită din opere și fenomene literare codificate în textul
artistic. Elevul cititor (= subiectul educat) obţine valoarea de subiect cunoscător și de
subiect al actului educaţional datorită funcţiei formativ-estetice a textului artistic, care
reclamă și cultivă o anumită atitudine estetic-receptivă și interpretativă.
Literatura, textul artistic conferă noţiunii de materie de învățământ caracteristici
specifice, care o fac neidentificabilă cu materiile știinţelor, întrucât textul artistic, fiind
receptat, constituie deja o percepţie creatoare, creaţia în acest caz constituind acţiunea
cititorului de re-creare a imaginilor artistice create de scriitor.
Comunicarea cu opera literară presupune capacitatea subiectului ELA de a se
transfigura în alt om, în situaţii necunoscute, de a nu se conforma propriilor principii.
De multe ori, subiectul ELA este dominat de problemele cotidiene, ceea ce îi creează
obstacole în „trăirea” operei literare.

2 
 Gabriel Babiciu 
TCSE II 

În ideea de formare a atitudinilor faţă de opera literară, pot fi stabilite și anumite

oportunităţi, întrucât subiectul ELA este provocat să se autoanalizeze, să se identifice
cu personajul, să trăiască în universul cărţii, structurându-și o idee proprie. Necesitatea
cumulării experienţei estetice proiectează ideea generală, a concepţiei despre viaţă.
Subiectul ELA poate fi tentat de discuţia creată în scopul luării unei poziţii faţă
de o problemă, dar interesul pentru alte opere ale aceluiași scriitor poate să nu-i apară.
În comunicarea cu opera de artă nu se admite lenea și indiferenţa. Aici este nevoie
de organizare, de suflet, de dorinţă din partea subiectului ELA, de dorinţa de a sesiza
eul scriitorului, de a trăi suferinţa personajului, de a comunica cu el.
Scopul educaţiei literar-artistice presupune formarea elevului cititor ca subiect
receptor, amplificator, valorizant și comunicant al fenomenelor, operelor și creaţiilor
literare; ca posesor valorizant al instrumentarului literar/estetic/lectoral și ca subiect al
propriilor performanţe umaniste, culturale, literare și artistice.

BIBLIOGRAFIE

MARIN Mariana, ​Didactica lecturii - Interacţiunea elev-operă literară din

perspectiva atitudinilor și valorilor literar-artistice​, Editura Cartier, Chișinău, 2012.

3