Londra și cariera teatrală[modificare 

| modificare sursă]

Nu se știe exact când a început Shakespeare să scrie, dar aluziile contemporane și recordurile de
performanță arată că mai multe dintre piesele sale au fost montate pe scenă la Londra doar
după 1592. Bardul a fost suficient de bine cunoscut la Londra, atât cât să fie atacat de
dramaturgul Robert Greene.

Rivalitatea cu Christopher Marlowe[modificare | modificare sursă]

A rămas celebră rivalitatea dintre Shakespeare și redutabilul dramaturg Christopher Marlowe,

care a fost ucis într-o cârciumă, într-o ceartă de bețivi. Unii istorici presupun că Marlowe ar fi
fost autorul unora dintre piesele atribuite lui Shakespeare, care provenea dintr-o pătură socială
destul de umilă și nu ar fi posedat educația necesară pentru a scrie piese sau sonete, teorie care
nu a fost demonstrată. Filmul „Shakespeare îndrăgostit” ("Shakespeare in Love"), după scenariul
scris de dramaturgul englez contemporan Tom Stoppard[17] susține că moartea lui Marlowe ar fi
fost provocată de rivalitatea cu Shakespeare, fapt neconfirmat de istoricii literari englezi.

Ultimii ani și moartea[modificare | modificare sursă]

Rowe a fost primul biograf care nu a luat în considerare legenda potrivit căreia Shakespeare s-ar
fi retras la Stratford cu puțini ani înainte să moară, întrucât retragerea de la întreaga sa muncă ar
fi fost neobișnuită la acel timp. În același timp, Shakespeare a continuat sa viziteze Londra.
În 1612, el a fost chemat ca martor la Curtea de Instanță privind acordul căsătoriei fiicei lui
Mountjoy, Mary.

După anii 1606-1607, Shakespeare a scris puține piese de teatru și niciuna nu îi mai este atribuită
după 1613. Ultimele trei piese ale sale au fost colaborări, probabil cu John Fletcher, care i-a
succedat ca dramaturg în compania teatrală „Oamenii regelui”.

Shakespeare a murit la 23 aprilie 1616. Susanna s-a căsătorit cu un medic, John Hall, în 1607, iar
Judith s-a căsătorit cu Thomas Quiney, un podgorean, cu două luni înainte de moartea lui
Shakespeare.
Mormântul lui Shakespeare

Opere[modificare | modificare sursă]

Cei mai mulți dramaturgi din acea perioadă au colaborat cu alte persoane cu aceleași preocupări,
și criticii sunt de acord că Shakespeare, mai ales în primii și ultimii ani din cariera sa, a făcut
același lucru. Unele piese, cum ar fi Titus Andronicus și primele istorii, rămân controversate, în
timp ce The Two Noble Kinsmen și Cardenio au foarte bună demonstrarea documentării
contemporane. Primele piese au fost influențate de scrierile altor dramaturgi elisabetani, în
special Thomas Kyd și Christopher Marlowe.

Primele lucrări oficiale de Shakespeare sunt Richard III și cele trei părți din Henry VI, scrise la
începutul anului 1590, perioadă cu apetit pentru drama istorică.

Performanțe[modificare | modificare sursă]

Nu e clar pentru care companie a scris Shakespeare primele piese. Printre actorii care au lucrat
pentru Shakespeare au fost Richard Burbage, William Kempe, Henry Condell și John Heminges.

Teatrul Globe, Londra

Ca dramaturg, a scris câteva dintre cele mai puternice tragedii și numeroase comedii. De
asemenea, a scris 154 de sonete și multe poezii. Dintre acestea, unele sunt considerate drept cele
mai strălucitoare opere scrise vreodată în literatură, datorită priceperii lui Shakespeare de a
depăși narațiunea și de a descrie cele mai intime și profunde aspecte ale naturii umane. Se crede
că majoritatea operei a scris-o între 1585 și 1613, deși datele exacte și cronologia pieselor de
teatru atribuite lui nu se cunosc cu precizie.

Influența exercitată de Shakespeare asupra vorbitorilor de limba engleză din întreaga lume se
reflectă prin recunoașterea imediată a unor citate din piesele lui Shakespeare, titlurile operelor
bazate pe fraze din Shakespeare și numeroasele adaptări ale pieselor sale. Alte semne ale
influenței sale contemporane sunt includerea sa în primele 10 poziții într-un top al "Celor mai
importanți 100 de britanici", sondaj sponsorizat de BBC, frecventele producții bazate pe operele
sale, cum ar fi BBC Television Shakespeare (un set de adaptări pentru televiziune ale pieselor
sale) și succesul filmului "Shakespeare in Love" (1998), o ficțiune dedicată vieții scriitorului,
bazată pe scenariul unui foarte cunoscut autor dramatic contemporan, Tom Stoppard, care a
propus și o rescriere în cheie postmodernă a lui Hamlet, "Rozencrantz și Guildestern sunt morți".
Toate piesele au fost puse în scenă la Teatrul Globe a cărui deviză ce se putea citi pe cortina
teatrului, era "Totus mundus agit histrionem". Ea reprezenta traducerea în limba latină a unei
replici celebre din piesa "Cum vă place", "Lumea este o scenă și oamenii sunt doar actori".

Ediția princeps[modificare | modificare sursă]

În 1623, John Heminges și Henry Condell, doi dintre prietenii lui Shakespeare, de la King's Men,
au publicat First Folio (Ediția princeps a pieselor lui Shakespeare), o colecție a pieselor lui
Shakespeare. Acesta conținea 36 texte, inclusiv 18 tipărite pentru prima dată. Multe dintre piese
apăruseră deja în cărți tipărite in-quarto(en) (realizate din foi de hârtie împăturite de două ori,
pentru a rezulta patru foi mai mici, respectiv opt pagini). Nu există nicio dovadă că Shakespeare
ar fi aprobat aceste ediții. Alfred Pollard a numit unele dintre ele "versiuni rele", din cauza
textelor lor adaptate, parafrazate sau deformate, care prin unele locuri au fost reconstruite din
memorie. Aceste versiuni a se caracterizează și prin diferențe între textele acelorași piese.
Diferențele pot rezulta din erori de copiere sau de imprimare, din note de la actori sau membri ai
publicului, sau din documentele proprii ale lui Shakespeare. În unele cazuri, de
exemplu, Hamlet, Troilus și Cresida și Othello, Shakespeare ar fi putut revizui textele din edițiile
in-folio. Cu toate acestea, în cazul Regelui Lear, în timp ce cele mai multe ediții moderne îmbină
diversele variante, versiunea in-folio din 1623 este atât de diferită de cea din 1608,
încât Shakespeare Oxford le imprimă pe amândouă, argumentând că acestea nu pot fi îmbinate
fără confuzii majore.

Poezii[modificare | modificare sursă]

În 1593 și 1594, când teatrele au fost închise din cauza ciumei, Shakespeare a publicat două
poeme narative pe teme erotice, Venus și Adonis și Violul Lucreției. Le-a dedicat lui Henry
Wriothesley. În Venus și Adonis, un nevinovat Adonis respinge avansurile sexuale ale lui Venus,
în timp ce în Violul Lucreției, soția Lucreția este violată de către desfrânatul Tarquin. Influențat
de Metamorfozele lui Ovid, poemele arată vinovăție și confuzie morală care rezultă din pofta
necontrolată. Ambele s-au dovedit populare și au fost de multe ori retipărite în timpul vieții lui
Shakespeare. Al treilea poem narativ , Plângerile unui îndrăgostit, în care o femeie tânără se
plânge de seducerea ei de către un pretendent convingător, a fost tipărită în prima ediție a
sonetelor, cea din 1609. Mai mulți savanți au acceptat acum [Când?] că Shakespeare a
scris Plângerile unui îndrăgostit. Criticii consideră că anumite calități ale sale fine sunt umbrite
de efecte de plumb[necesită  citare]. Phoenixul și țestoasa, tipărită în Lovea€™s Martyr a lui Robert
Chester în 1601, jelește moartea legendarului Phoenix și a credincioasei țestoase. În 1599, două
dintre proiectele timpurii ale sonetelor 138 și 144 au apărut în The Passionate Pilgrim, publicată
sub numele lui Shakespeare, dar fără permisiunea lui.