Lumina iubirii tale

De Bogdan Vieru

Cândva,stele pe pământ cădeau,

Pentru oameni ce-i visau.
Cândva,iubire le ofereau,
Noaptea la ei se gândeau.
Dar acum totul s-a schimbat.
Să cadă stele-a încetat.
Deși eu îmi meritam,
Steaua mea fierbinte ce la ea visam.

Nopți la rând o priveam,

Și îi spuneam ce-mi doream,
Dar am simțit că nu vrea să mă privească,
Și de un timp a încetat să mai strălucească.
Nopți la rând verificam,
Dar de ea nu mai dădeam.
Unde ești? Unde-ai fugit?
Sufletul mi-ai răscolit.
 M-ai lăsat pustiit,
În al nopții ger năprasnic.

N-am încetat să mă găsesc la tine.

Încă te aștept, știi și tu prea bine.
Nu am încetat să sper c-ai să te întorci,
Și că dragoste ai să-mi evoci.
Nopți la rând te-am așteptat,
Dar tot nu te-ai arătat.
Am vegheat peste zări,
Peste dealuri, munți și mări.
Nopți la rând te-am căutat,
Și de tine-am întrebat,
Dar nimeni nu mi-a răspuns,
Și din calea-mi s-au ascuns.

Nu mai știu ce să fac,

Ca cu gândul să mă-mpac.
Nu vreau sa renunț la tine,
Doar tu mă poți face bine.
 Gerul nopții inima-mi îngheață.
Nu cred că mai pot face față.
Mă așez sub un copac,capul l-am plecat,
Și ușor mă- ndepărtez de această lume.
O lumină albă ochii îmi orbește.
O voce caldă-mi spune „ Drumul se sfârșește!”
Mă uit atent și te văd pe tine.
Steaua mea ce-a stat lângă mine.