FUNCTIILE PIETELOR DE CAPITAL IN ECONOMIE

Pietele secundare pentru titluri financiare (pietele bursiere) pot fi organizate in doua
modalitati principale: sub forma de burse de valori (engl. stock exchanges, fr. bourses) sau sub
forma de piete interdealeri sau 'la ghiseu' (engl. over-the-counter, OTC), numite si piete de
negocieri.

Bursa de valori se defineste prin existenta unei institutii care dispune de spatii pentru
tranzactii, unde se concentreaza cererea si oferta de titluri financiare si se realizeaza negocierea,
contractarea si executarea contractelor in mod deschis, in conformitate cu un regulament cunoscut.
Acest mod de organizare 424j95e a pietei de valori presupune centralizarea tranzactiilor cu titluri
financiare, prin intermediul unui mecanism care asigura accesul direct si continuu al clientilor la
informatiile de piata - in speta la pretul bursei - si efectuarea operatiunilor bursiere exclusiv in
cadrul acestui mecanism. In mod traditional, aceasta s-a realizat prin concentrarea ordinelor de
vanzare/cumparare intr-un anumit spatiu - sala de negociere a bursei - si efectuarea tranzactiilor de
catre un personal specializat - agentii de bursa. In prezent, prin utilizarea mijloacelor electronice de
transmitere si executare a ordinelor, tranzactiile se pot realiza fara prezenta efectiva a agentilor de
bursa.

In practica diferitelor tari, cele doua modalitati - clasica si moderna - se imbina (cum este
cazul la Bursa de Valori de la New York - New York Stock Exchange sau NYSE, la Bursa de
Valori de la Tokyo - Tokyo Stock Exchange sau TSE), sau se utilizeaza numai tranzactiile
electronizate (la Bursa de valori de la Londra – London Stock Exchange sau LSE). In toate
cazurile, insa, ramane ca o caracteristica a burselor de valori faptul ca, in esenta, toate informatiile
de piata in legatura cu preturile si operatiunile sunt centralizate intr-o singura localizare (sala de
negocieri).

O caracteristica a ultimelor doua decenii este faptul ca piata bursiera tinde sa se extinda.
Deoarece pentru a fi tranzactionate la cota bursei, firmele trebuie sa raspunda unor conditii mai
restrictive, s-au creat piete bursiere noi (piata titlurilor necotate), unde accesul este permis in
conditii mai putin limitative (de exemplu, in Marea Britanie sistemul Unlisted Securities Market,
in Franta sectiunea pietei numita Second Marché); totodata s-au dezvoltat si asa-numitele piete
terte (in Franta Hors Cote), unde pot fi tranzactionate actiunile firmelor tinere, constituite de regula
in domenii cu mari promisiuni de profit dar si cu riscuri investitionale mari.

O expansiune deosebita au cunoscut (de exemplu, in SUA si Japonia) pietele interdealeri

sau OTC, care permit accesul la tranzactii pentru un mare numar de titluri ce nu indeplinesc
conditiile pentru a fi cotate la bursele propriu-zise. Piata OTC este constituita, in esenta, din
relatiile stabilite intre comerciantii de titluri (dealeri), precum si intre acestia si clientii lor, asa
incat piata are aici semnificatia sa abstracta, de ansamblu de tranzactii. In prezent aceste conexiuni
sunt realizate prin intermediul mijloacelor computerizate de transmitere si prelucrare a informatiei.
Astfel, piata OTC din SUA - numita National Association of Securities Dealers Automated
Quotation, sau NASDAQ (Sistemul Automat de Cotare al Asociatiei Nationale a Comerciantilor
de Titluri) - se intemeiaza pe o retea de comunicatii electronice intre dealeri. Comerciantii de titluri
nu negociaza direct cu clientii, fata in fata: ei isi obtin informatiile necesare de pe ecranele
computerelor si negociaza tranzactiile prin telefon.

In Tabelul 3.1 se prezinta comparativ caracteristicile burselor propriu-zise si cele ale pietelor
interdealeri (OTC).

Tabelul 3.1
 Burse
1. Localizarea tranzactiilor, adica
existenta unui spatiu delimitat, a unei
cladiri cu sala de negocieri, unde se
desfasoara (in exclusivitate) tranzactiile
cu titluri financiare
2. Accesul direct la piata este, in
principiu, limitat la membrii bursei si la
titlurile acceptate in bursa
Piete OTC
1. Lipsa unei localizari, a unei cladiri;
tranzactiile sunt executate in oficiile
societatilor financiare, care actioneaza ca
dealeri ('la ghiseul' acestora, deci' over-the-
counter')
2. Accesul este mai larg, atat pentru clienti,
cat si pentru titluri; exista numerosi creatori
de piata ('market makers')

3. Negocierea si executarea contractelor 3. Tranzactiile se realizeaza prin negocieri

se realizeaza de un personal specializat -
prin diferite sisteme de tranzactie bazate
pe licitatie publica
4. Realizarea tranzactiilor este supusa
unor reguli ferme instituite prin lege si
regulamentul bursei; agentii de bursa
sunt tinuti sa respecte anumite obligatii
5. Datorita concentrarii ordinelor si a
mecanismului tranzactional se formeaza
un curs unic pentru titlurile negociate
directe intre vanzator si cumparator, rolul de
contraparte in tranzactie fiind jucat de dealer
4. Reglementarea tranzactiilor este mai putin
ferma si cuprinzatoare; de regula ea este
facuta de asociatiile dealerilor
5. Deoarece preturile sunt stabilite prin
negocieri izolate, acestea pot sa varieze de la
o firma (dealer) la alta

Ratiunea de a fi a pietelor secundare tine, de fapt, de facilitatile pe care le ofera pentru

incheierea si executarea tranzactiilor cu titluri financiare; astfel, in cazul burselor, concentrarea
schimburilor intr-un spatiu determinat asigura accesul direct la informatia de piata si, deci,
lichiditatea si transparenta, ca si economie de costuri. Daca, insa, acest acces poate fi realizat fara
localizarea schimburilor, prin utilizarea tehnicii electronice, o bursa propriu-zisa poate deveni,
teoretic, inutila. De altfel, bursele de valori din principalele centre financiare, indeosebi in SUA,
sufera tot mai mult concurenta pietelor de negocieri, a pietelor bursiere de tip OTC.

Mai mult, odata cu progresele tehnologice se vorbeste despre un nou tip de piata bursiera,
piata electronica, respectiv aceea in care informatia se transmite si se prelucreaza prin utilizarea
unor sisteme de computere. In fond, nu este vorba de o piata diferita in raport cu cele doua
categorii prezentate mai sus, ci una modernizata, organizata in conformitate cu facilitatile pe care
le ofera 'era electronica'. Pe oricare din cele doua tipuri de piete se pot utiliza facilitatile oferite
de tehnica electronica, iar astfel de progrese s-au si facut in marile centre financiare. Chiar daca
viitorul sau pare a fi pus sub semnul intrebarii de ansamblul de perfectionari pe care le-a
cunoscut piata financiara in anii '80, bursa traditionala, cu tranzactii publice, vacarm si emotii, nu
si-a pierdut fascinatia pe care o exercita asupra publicului larg si nici suportul din partea
specialiatilor. Sala de negocieri plina de agenti de bursa ramine imaginea tipica a acestei piete.

In concluzie, piata bursiera (bursa in sens larg) - care se prezinta sub forma bursei de
valori propriu-zise, a pietelor interdealeri sau ca bursa electronica - este o componenta a pietei
titlurilor financiare. Menirea sa este de a concentra cererea si oferta de hirtii de valoare si de a
asigura realizarea de tranzactii in mod operativ, in conditii de corectitudine si transparenta. In
ultimii ani, piata bursiera a intrat intr-o noua etapa a evolutiei sale: in centrele bursiere
consacrate s-au luat importante masuri de modernizare vizind cresterea operativitatii si sigurantei
tranzactiilor; iar intr-o serie de tari din lumea a treia si, recent, in tari din Europa Centrala si de
Est procesul de creare si consolidare a pietelor de capital se afla in plin progres.
 Bursa, in sens larg, are rolul de releu intre surplusul de fonduri neutilizate si necesitatile
economice, transformind economiile in capital. Prin aceasta functie a sa, ea este implicata in
piata primara, aceea pe care se emit actiunile firmelor, se lanseaza imprumuturi obligatare etc.,
furnizindu-se pe aceasta cale fondurile necesare agentilor economici. Astfel, cand o persoana
cumpara titluri financiare (actiuni sau obligatiuni) emise de o societate comerciala din domeniul
productiei, fondurile banesti respective intra in posesia firmei pentru a fi folosite in interesul
realizarii activitatii sale de afaceri (achizitionare de active fixe - bunuri de echipament, sau de
active circulante - materii prime si materiale, stocuri de produse etc.); economiile, adica
fondurile disponibile in public, sant astfel directionate in scopuri productive pentru o perioada
indelungata de timp.

Dar rolul ei definitoriu este acela de piata secundara, dand acces publicului larg la titlurile
care au fost deja emise; ea asigura astfel un suport pentru piata primara si permite functionarea
mecanismului de finantare a economiei. Vitalitatea economiei depinde de buna functionare a
pietei primare, deci de posibilitatea finantarii activitatii agentilor economici; dar, pentru ca piata
primara sa functioneze, adica pentru ca ea sa fie credibila si atractiva pentru detinatorii de
fonduri, este necesar ca acestia sa poata oricand lichida titlurile lor si redobindi - in conditiile
pietei - fondurile investite. Sa poata, adica, trece din nou de la pozitia de investitor (deci
participant la profituri viitoare, in conditiile asumarii riscurilor afacerii), la pozitia de detinator
de fonduri (pe care le poate folosi, de exemplu, pentru consum).

Bursa asigura deci lichiditatea activelor financiare, oferind posibilitatea vanzarii titlurilor
anterior cumparate, deci a transformarii lor in bani. Faptul ca investitorul dispune de o piata unde
poate sa-si transforme in lichiditati titlurile cumparate (in care si-a plasat fondurile banesti) este
o garantie pentru el ca banii avansati vor fi recuperati, desigur, la valoarea de piata.

Prin urmare, ca piata financiara, bursa indeplineste functia de dispecer de fonduri in

economie, actionand ca un mecanism prin care fondurile trec de la cei care dispun de resurse
financiare la cei care au nevoie de aceste resurse pentru finantarea unor activitati economice
(vezi Figura 3.1). In acest fel, ea asigura desfasurarea in general a circuitului economic si
serveste ca sistem de reglare pentru economia reala.
 -

Figura 3.1 -

Bursa este si un 'motor' al vietii economice, dinamizand activitatea de afaceri si

permitand realizarea unor proiecte investitionale de anvergura, care n-ar putea fi infaptuite cu
fondurile unui grup restrans de intreprinzatori. Astfel, firmele care doresc sa mobilizeze
capitalurile insemnate, vor plasa o parte din actiunile lor publicului, prin distributie primara sau
distributie secundara; aceasta reprezinta operatiunea de difuzare a capitalului in masa
investitorilor. Ca atare, firmele respective se transforma din firme cu caracter privat in societati
cu caracter public, in sensul ca actiunile lor se negociaza pe piata bursiera, o parte din titluri
aflindu-se in mana unor investitori 'anonimi' si circuland de la un detinator la altul.

Difuzarea capitalului este esentiala pentru dinamismul economiei, bursa - si piata

financiara in general - fiind un factor de stimulare a interesului pentru afaceri in randul marii
mase a detinatorilor de fonduri. Dar, pentru ca publicul sa investeasca fonduri in titlurile puse in
vanzare de firme, el trebuie sa fie informat in legatura cu posibilitatile si perspectivele acelor
firme, cu valoarea titlurilor respective. Bursa este tocmai piata pe care se realizeaza evaluarea
activelor financiare, unde se stabileste pretul titlurilor (cursul bursier). Asa cum activele reale
sunt dublate prin active financiare, titlurile financiare cunosc, la randul lor, o dedublare: intre
valoarea nominala (respectiv valoarea la care au fost emise si care are ca baza costul activelor
reale) si valoarea de piata (data de cursul bursei, care oscileaza zilnic in functie de raportul dintre
cererea si oferta pentru titlurile respective).

In cazul societatilor cu caracter public, bursa ofera continuu atat o evaluare a actiunilor,
cat si a firmei ca atare: valoarea unei firme (numita si valoare capitalizata) este produsul dintre
numarul actiunilor si cursul bursier curent al acestora. In raport cu evaluarea bursiera, apar o
serie de consecinte pentru intreaga activitate economico-financiara a firmei, in ceea ce priveste
pozitia sa pe piata, gradul de credibilitate in raporturile cu partenerii de afaceri si cu publicul,
posibilitatile de obtinere de credite (bancare, obligatare) etc.

Toate acestea creeaza, in mod corespunzator, motivatii pentru investitori sau creditori,
respectiv oportunitati de cistig. In practica, factorii motivationali sunt de natura economica
(obtinerea unei parti din profitul afacerii in care au facut plasamentul), cat si cu caracter specific
bursier. Astfel, faptul ca pretul titlurilor se modifica zilnic, ca efect al cererii si ofertei de titluri
financiare, permite investitorului ca, pe linga rezultatele pe care le aduce in mod direct investitia,
sa poata urmari un alt obiectiv: obtinerea de profit din diferenta de curs dintre momentul
cumpararii si cel al revanzarii titlurilor. De aici, intregul miraj al castigului imens prin jocul de
bursa, care - dincolo de potentialul de risc - are un rol major nu numai in cresterea atractivitatii
bursei, ci si in functionarea ordonata a pietei secundare si in formarea unor preturi corecte si
echitabile pentru titluri.

Piata bursiera are un rol insemnat in reorientarea si restructurarea activitatilor

economice. Prin functionarea acestei piete distribuirea fondurilor pe ramuri ale economiei si
firme se realizeaza in raport cu gradul de atractivitate a titlurilor, iar aceasta este o reflectare a
performantelor firmelor respective, a gradului de rentabilitate, precum si - ca o consecinta - a
modului cum acestea sunt evaluate in bursa. Deci, bursa distribuie fondurile, in principiu, spre
domeniile cele mai profitabile sau/si cu cele mai mari perspective de dezvoltare. Existenta ei ii
permite investitorului sa renunte la o investitie sau un plasament in care nu mai are incredere
(vinzind titlurile contra bani) si sa faca un plasament intr-un domeniu pe care il socoteste mai
rentabil (cumparand titlurile respective). In acest fel, firmele performante - si sectoarele
economice de viitor - vor fi alimentate cu fonduri, in timp ce domeniile in declin vor pierde o
parte din masa de investitori. Bursa realizeaza deci o redistribuire a mijloacelor de finantare in
cadrul economiei, stimuland ramurile, industriile si companiile in plina dezvoltare. In plan
macroeconomic, aceasta contribuie la mobilitatea structurilor economice, in general, si
industriale, in special, si permite modernizarea economiei, introducerea progresului tehnic. In
acest proces, piata bursiera insasi se perfectioneaza si se extinde, trecand de la formele
consacrate (bursa traditionala) la forme noi (bursa moderna, cu o noua baza tehnologica, sisteme
de tranzactii perfectionate si o mare diversitate de produse bursiere).

In aprecierea acestei functii nu trebuie ignorat insa faptul ca optica bursiera tinde, in
anumite conditii, sa dea prioritate obiectivelor pe termen scurt, in raport cu orientarile pe termen
lung, profitului financiar imediat, fata de realizarea de avantaje economice durabile.

Activitatea bursiera duce la dezvoltarea concurentei dintre firme, la stimularea

tranzactiilor intercorporatii. Prin dedublarea activelor reale sub forma de titluri financiare,
firmele capata, pe langa existenta lor reala, o existenta financiara. Cumpararea si vanzarea de
actiuni inseamna practic comercializarea in parte sau in totalitate a firmelor respective. Aceasta
inseamna ca o companie poate fi achizitionata prin cumpararea titlurilor ei, ca ea devine o
valoare mobiliara. Actiunile nu sunt simple 'pretentii asupra unor venituri viitoare' decat daca le
privim la nivelul detinatorului individual, al actionarului anonim; concentrarea unui volum de
actiuni suficient de important este mijlocul de a controla o firma cu caracter public. Posibilitatea
achizitionarii de actiuni in bursa, inclusiv a pachetului de control al unei firme, duce la
amplificarea mobilitatii structurilor industriale, la redistribuiri de capitaluri intre diferite sectoare
ale activitatii economice.

Lupta pentru putere financiara se da pe piata bursiera - in paralel cu concurenta dintre

capitalurile individuale - si ea se poarta intre marile grupuri financiare, singurele in masura sa
mobilizeze un capital suficient de important pentru a viza acapararea unei firme intregi. In acest
context, achizitiile si fuziunile de firme au devenit in anii '80 unul din cele mai dinamice sectoare
ale pietei bursiere, realizandu-se pe scara larga in principalele centre financiare ale lumii.
Principala forma de realizare a acestor tranzactii este oferta publica de cumparare (engl. tender
offer; fr. offre publique d'achat, sau OPA), respectiv operatiunea prin care un tert anunta pe
actionarii unei societati cu caracter public ca se angajeaza sa cumpere, total sau partial, actiunile
lor, in anumite conditii (perioada de optiune, pret oferit).

Adesea operatiunea respectiva se realizeaza de catre tertul interesat prin recurgere masiva
la credite (de unde denumirea din literatura de specialitate de 'achizitie pe datorie' - engl.
leverage buy-out sau LBO) si in scopul obtinerii de profit prin revanzarea ulterioara a firmei
achizitionate.

Ca un corolar al celor prezentate mai sus, bursa reprezinta un 'barometru' al vietii

economico-financiare intr-o tara sau pe plan international, un indicator al starii lumii de afaceri,
al perspectivelor (pe termen scurt) ale economiei.

Prin acest rol al sau, bursa devine un simbol al economiei de piata si obiect de interes nu
numai pentru cercurile de afaceri, ci si pentru establishmentul politic si, in general, pentru opinia
publica. In acest sens, indicele bursei da expresia evolutiei de ansamblu a pietei bursiere: la bursa
de pe Wall Street (NYSE) se utilizeaza cunoscutul indice Dow Jones, la bursa din Tokio (TSE)
indicele Nikkei, iar la bursa de la Londra (LSE) indicele FT-SE30. Miscarea bursei - reflectata
de indice - poate sa arate o directie ascendenta (o piata 'sub semnul taurului' sau bull market
engl.) sau, dimpotriva, o directie descendenta (o piata 'sub semnul ursului' sau bear market
engl.), fiecare din situatiile respective, ca si miscarea zilnica a bursei, avand un ecou rapid in
ansamblul vietii de afaceri.

Interpretarea bursei ca un reper al lumii de afaceri trebuie sa tina seama si de

imperfectiunile acesteia ca indicator economic; in anumite situatii, bursa poate reflecta un
optimism nefondat, o falsa promisiune de castig, ajungandu-se la desprinderea trendului bursei
de situatia economica reala sau chiar la opozitia deschisa dintre economia financiara si cea reala
(reflectata de crahul bursier). Aceasta deoarece tendinta bursei este determinata nu numai de
anticipari rationale, fundamentate din punct de vedere economic, ci si de factori si reactii
subiective. Totodata, in aprecierea rolului bursei in viata economicofinanciara nu putem sa
ignoram amploarea consecintelor pe care le poate avea o activitate bursiera foarte intensa, riscul
unor speculatii incontrolabile care pot genera panica bursiera si chiar crah.

Totusi, dincolo de 'excesele' sale, bursa s-a dovedit o institutie esentiala pentru
functionarea economiei de piata. Economia moderna, caracterizata prin extinderea si cresterea
complexitatii mecanismelor financiare, nu poate fi conceputa fara bursa de valori: economia
reala este reflectata de trendul bursei, iar, la randul ei, bursa poate influenta - in bine sau in rau -
viata economica.

Problema cruciala a pietei secundare este credibilitatea acesteia, gradul in care

investitorii, lumea de afaceri in general valideaza miscarea bursei. Aici ne aflam in domeniul
valorilor simbolice care au nevoie de o baza reala de afaceri pentru a fi viabile din punct de
vedere economic. Pe de o parte, daca piata functioneaza , titlurile se vand si se cumpara,
capatand astfel un suport economic; pe de alta parte, daca titlurile se tranzactioneaza, ele sustin si
dezvolta piata. Dar cercul virtuos se poate transforma intr-unul vicios: cand piata 'nu merge',
titlurile isi pierd din valoare; cand piata se prabuseste, hartiile de valoare pot deveni, la limita,
simple hartii.