PARTEA I

1. NUTRIŢIA OPTIMĂ – COMPONENTA UNUI STIL DE

VIAŢĂ SĂNĂTOS

Nutriţia umană este ştiinţa care stabileşte nevoile energetice şi în

principii nutritive, necesare dezvoltării normale a copilului şi adolescentului,
iar în perioada adultă, întreţinerii în regim optim a funcţiilor organismului
ţinând seama de vârstă, sex, grad de activitate fizică, condiţii de mediu,
precum şi de prezenţa stării de sănătate sau de boală1.
Starea de nutriţie exprimă gradul în care sunt satisfăcute nevoile
nutritive fiziologice ale organismului. Starea optimă de nutriţie se
caracterizează prin echilibrul dintre aporturile şi cheltuielile nutriţionale.
Alterarea statusului nutriţional poate duce la apariţia unor boli şi poate face
ca recuperarea să fie mai dificilă şi mai îndelungată2.

Importanţa alimentaţiei ca factor de menţinere a stării de sănătate şi

ca agent terapeutic este recunoscută de toată lumea fără rezerve.
Alimentele furnizează energia necesară menţinerii proceselor vitale
ale organismului. O mare parte din reacţiile chimice din celule constau, în
esenţă, din a face utilizabilă energia alimentelor pentru diferitele funcţii
fiziologice celulare.
Normele de alimentaţie fiziologică pot diferi de la populaţie la
populaţie în funcţie de tradiţii, obiceiuri alimentare sau restricţii de ordin
religios, precum şi de particularităţile climatice din zona geografică în care
trăiesc2,3.
Nivelul de dezvoltare economică a societăţii constituie un important
factor de mediu ce trebuie avut în vedere, precum şi gradul de educaţie al
populaţiei, de care depinde selecţia alimentelor de către indivizi sau grupe
de indivizi4.
Organismul are nevoie de anumite principii nutritive, care trebuie să
fie furnizate zilnic prin alimente. Raţia zilnică recomandată reprezintă acea

7
cantitate dintr-un principiu nutritiv esenţial, considerată adecvată pentru
acoperirea nevoilor.

Aportul alimentar trebuie să fie suficient pentru a asigura necesarul

metabolic al organismului, şi în acelaşi timp, să nu producă obezitate.
De asemenea, trebuie să existe un echilibru între principiile nutritive,
pentru că atât deficitul cât şi excesul nutriţional pot duce la apariţia unor
stări patologice5.
Grade variate de severitate ale deficitelor nutriţionale se pot întâlni
în proporţii diferite în populaţie, cu o incidenţă crescută, în special în rândul
vârstnicilor, a persoanelor cu nevoi nutriţionale specifice (ca de exemplu
copiii, femeile însărcinate sau care alăptează) sau a celor care respectă
anumite restricţii alimentare, aşa cum este cazul vegetarienilor. Exemple de
deficite nutriţionale severe sunt: denutriţia, avitaminozele, etc6.

În ultimul timp, în special în cadrul societăţilor dezvoltate, excesul

unor anumiţi nutrienţi este asociat cu prevalenţa ridicată a unor afecţiuni
precum dislipidemiile, bolile cardiovasculare, diabetul zaharat, neoplaziile.
Patologia metabolică indusă de dezechilibrele nutriţionale include
principalii factori de risc vasculari, care explică mortalitatea prin bolile
cardiovasculare ce ocupă, în prezent, primul loc printre cauzele de deces.
Totodată se remarcă o creştere a incidenţei diabetului zaharat în
întrega lume - în 2004 conform OMS existau 189 milioane de cazuri de
diabet zaharat, predicţia pentru 2025 fiind de 333 milioane7.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că ar trebui să se

garanteze un nivel nutriţional satisfăcător pentru întreaga populaţie, să se
permită o aprovizionare suficientă, corespunzătoare cu alimente de calitate,
sigure, la preţuri accesibile, care pot asigura diete echilibrate, sănătoase.
Un bun nivel nutriţional, presupune de asemenea, o cunoaştere
aprofundată a comportamentului alimentar, a tipului şi structurii lui, ţinând
cont de obiceiurile alimentare, precum şi evitarea dezechilibrelor
nutriţionale.
La fel de important este pentru comunitatea internaţională ca în
fiecare ţară să se aplice o politică în materie de sănătate, alimentaţie,
agricultură, educaţie şi protecţie familială care să menţină un raport
echilibrat între nevoile populaţiei şi resursele disponibile, atât în mediul
rural cât şi în urban6,8.
Alimentaţia echilibrată a omului sănătos constituie principalul
mijloc de menţinere a stării de sănătate, în timp ce alimentaţia terapeutică
8
(dietoterapia) constituie o metodă ce completează tratamentul medical sau
chirurgical.

Societatea contemporană presupune un amplu proces de

diversificare a produselor alimentare, diversificare ce trebuie dirijată
ştiinţific în vederea acoperirii necesităţilor nutriţionale şi nu a satisfacerii
unor cerinţe ale consumatorilor, care se interesează în primul rând de gustul
şi nu de echilibrul nutriţional al produsului9. În acest sens, educaţia
nutriţională trebuie să însoţească orice proces de diversificare iniţiat de
industria alimentară.
Supravegherea stării de nutriţie a unei populaţii trebuie să fie
obiectivul fundamental de promovare al unui stil de viaţă sănătos.
În acest context se recomandă:
- alegerea unei game variate de produse alimentare pentru a se
asigura necesarul de vitamine, minerale şi fibre alimentare;
- consumul unui singur tip de aliment nu furnizează toate substanţele
nutritive de care are nevoie organismul, de aceea doar o alimentaţie
diversificată poate realiza acest deziderat;
- un stil de viată sănătos care implică totodată şi activitate fizică
susţinută.

Bibliografie

Radulian G, Guja C, Culman M, sub coord. Ionescu-Tîrgovişte C.: Ghid de nutriţie,

Jurnalul Român de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, 2003
2
Radulian G: Noţiuni de nutriţie şi igiena alimentaţiei, Ed Universitară „C.Davila”,
Bucureşti, 2005
3
Ionescu Tîrgovişte C: Tratat de Diabet Paulescu, Ed. Academiei, Bucureşti, 2004
4
Mahan LK, Escott-Stump S, Krause’s Food: Nutrition and Diet Therapy, WB Saunders
Company 11th Edition, 2004.
5
US Department of Agriculture, Agricultural Research Service (2003) USDA National
Nutrient Database for Standard Reference, Release 20. Nutrient Data Laboratory Home
Page. Available at: http://www.nal.usda.gov/fnic/foodcomp
6
Shils ME, Shike M, Ross AC, Caballero B, Cousins RJ: Modern Nutrition in Health and
Disease, 10th Edition, Lippincott Williams and Wilkins, 2006.
7
Definition and diagnosis of diabetes mellitus and intermediate hyperglycemia: report of a
WHO/IDF consultation. Published online at www.who.int, 2006
8
Stephensen CB: Annu Rev Nutr 21:167-92, 2001.
9
Thomas B. s.a.: Manual of Dietetic Practice, Blackwell Publishing 2005.

9
10