Ion Creanga

După ce este răspopit, Ion Creanga muncește din greu la realizarea abecedarului alături de C.
Grigorescu, Gh. Enăchescu, V. Răceanu, N. Climescu și A. Simionescu.

Abecedarul are un mare succes încât Ion Creanga, din câștiguri reușește chiar sa-și cumpere o
casă. In colaborare cu C. Grigorescu și V. Raceanu, I. Creanga se apuca în 1871 de
Învățatoriul copiilor, carte de cetit in clasele primarie, cu litere slove si buchi cuprinzând
învataturi morale si instructive. Cartea are material literar și material științific acesta din
urmă foarte criticat din invidie dar fiind într-adevăr foarte nepedagogic. Cartea e de un
savantlâc total nepotrivit menirii ei și înțesat cu neologisme. Sunt unele bucăți chiar
științifice în care se cunoaște mâna lui Creangă: “Drumul-de-fer”. Ministrul, care inspectase
scolile primare si vazuse ca invatatorii se tin tot de metodul vechi si numai citesc din cartea
noua a lui Creanga, intrebă chiar pe Creanga dacă n-ar putea intocmi un curs practic de
lamurire pentru invatatorime si-l invita sa facă și o călăuza pentru folosirea noilor manuale.
Magulit de atentia ministrului, Creangă se puse la lucru împreuna cu Gh. Ienachescu si
compuse Povatuitoriu la cetire prin scriere dupa sistema fonetica. Guvernul însă cazu, noul
ministru nu aproba cartea si autorii fura nevoiti, sau, mai bine zis, se crezură datori, din
respect pentru Maiorescu, sa tipărească brosura pe cheltuiala proprie in 1876.

Ion Creanga in calitate de învățător:

Dedicat in toate, Creanga avea propria metoda de a educa pe copii. Acesta era un om blând in
majoritatea timpului, prima zi de școala era una de acomodarea cu jocuri și povesti, începutul
zilelor de școala la fel, iar Creanga se dovedi a fi un învățător iubitor, darnic, povestitor pe
cinste. Nostalgic după vremurile copilăriei sale. Învățătorul intra adesea in joaca copiilor,
apropiind-se și mai mult de aceștia. Tot ce ii învăța pe copii era prin intermediul glumelor,
jocurilor și discuțiilor. Provoca elevii sa gândească logic și bine înainte de a da un raspuns iar
in rarele momente când era mai aspru, acesta avea obiceiul de a cere copiilor sa scoată
batistele pe masa pentru verificare.

Casa lui Ion Creangă

Creanga ajunge sa-și cumpere propria casa, dar atent aleasa astfel încât sa fie ferit de văzul
simandicosilor și boierilor din oraș. El prefera o casa mica, modestă in curtea căreia sa poată
trai asemeni zilelor la Humulesti, in aer liber. Creanga este un țăran autentic și dorește ca in
casa lui sa reproducă și sa aibă tot ce avea și la Humulesti, de la puținele piese de mobilier,
strict cele mecesare, pana la cârdul de pisici denumite cu nume de persoane. El avea obiceiuri
ce puteau fi considerate ieșite din comun, precum mâncatul in exces, fără tacâmuri și mai ales
singur fără a doua nevasta, pe care o alege tocmai pentru faptul ca o considera pe placul sau,
fără pretenții, lucru pe care de altfel i-l impune de la început. Fiul acestuia, pe numele sau
Constantin a urmat școala militară sub îndrumarea tatălui care se arata foarte aspru cu fiul sau.

Ion Creanga, Mihai Eminescu și Junimea

Noul venit în Iași, tânărul Mihai Eminescu, atrage atentia lui Creanga dar acesta din urma nu
îndrăznește a intra în vorba cu el deoarece îl considera băiat învățat. In cele din urma, nevoit
fiind sa cunoască pe Eminescu, Ion Creanga începe sa îl admire pe acesta și invers,
tânărul adora toate zicătorile și stilul glumeț al lui Creanga, fapt ce-i va transforma in
cei mai buni prieteni, nelipsiți de la distracții. Eminescu descoperă talentul lui Creanga
și îl îndeamnă sa scrie toate ce le povestește iar acest lucru se dovedește a avea mare
succes, și sa fie foarte apreciat de către Junimistii cărora le-a fost prezentată prima oară,
Soacra cu trei nurori, care nu după mult timp a fost și publicată. Creanga fu declarat la
Junimea“ca fiind admirabil, scriitor poporal, caracterizare ce-l urmareste toată viata, iar
Maiorescu de la Bucuresti va consfinti ca scrierile lui sunt o adevarata imbogatire a literaturii
noastre.

Prin calificatia de „poporal“ cei mai multi afectară însă a socoti productia lui ca de o speță cu
totul inferioară, ori măcar spontană și primara, in nici o legatura cu literatura „cultă, cu toate
acestea fostul diacon avea haz.

In vara anului 1876, Eminescu a fost destituit din postul de revizor. Creanga i-a fost sprijin
dar doar o scurta perioada de timp pentru ca poetul nu dorea sa cada pe capul nimănui și a
plecat la București sa-și găsească un rost, lăsându-l pe prietenul sau întristat și singur.

Creanga tatăl și Creanga fiul:

Prilejul de a veni la București îl găsi Creangă în numirea sa ca membru în Consiliul general al

instrucțiunii. La minister se discuta introducerea limbii latine în școlile secundare de fete,
chestiune care nu interesa pe institutor. Cui îl întrebă el spuse însă că muierea poate să-și vadă
de gospodărie și fără latinie și că temerea lui era ca nu cumva femeile să se smintească mai
rău învățând-o.
Se întâlni acolo cu mulți dintre prietenii lui dar mai cu seama cu Eminescu și Slavici căci
acestea erau mai puțin “boierosi”. În octombrie Creangă se afla din nou la Iași. O pacoste
căzu acum pe capul lui, amărându-i viața și aducându-i, în cele din urmă, moartea. Se
Îmbolnăvi de epilepsie sau de „pedepsie, cum îi zicea el în limbaj popular, moștenind
răul de la Smaranda. De când era bolnav nu se poate ști hotărât, dar se pare că din
primăvara anului 1877. De la Harap Alb zicea el douăsprezece zile nu mai am ieșit din
bojdeuca asta. Cu toată boala, Creangă nu-și pierdu cu totul buna dispoziție. Trăgea nădejde
să se facă bine, cum se făcuse, pe cât se spune, mamă- sa. Fu văzut prin 1882 în gară,
călăuzind pe congresiștii unei asociații naționaliste. Era foarte vesel și cu pălăria cea mare
dată pe ceafă în mijlocul unui cerc de prieteni la tejgheaua plină de pahare de bere a
restaurantului de clasa a III-a. Văzând un tânăr licean curios, care-l privea cu interes, Creangă
îi întinde un pahar de bere, zicând: „Trage-i și tu, bre!

Nu încetase a fi Popa Smântână și Nastratinul Iașului. In 1883 sănătatea lui Creangă păru a fi
mal bună, și lucrurile ar fi mers mai bine dacă o nouă supărare n-ar fi picat asupra
povestitorului. La 28 iunie Eminescu înnebuni. Durerea lui Creangă trebuie să fi fost
nemăsurată, luând seamă de jalea lui de mai târziu și de zguduirea pe care o face totdeauna
asupra unui bolnav boala ori moartea celor de aproape.

Mai târziu tânărul I. Nadejde critica partea științifică din abecedarul lui Creanga, iar acesta îl
roagă pe critic sa le menționeze greșelile tocmai pentru a fi corectate in ediția viitoare. De
asemena și Ioan Pop Florantim critica scrierea abecedarului susținând ca acesta este un
plagiat, o copie după Cursul de scriere și citire al lui M. Schwartz. Atunci V. Răceanu, Gh.
Ienăchescu, C. Grigorescu și Ion Creangă făcură o broșură, apărută în 1888, cu titlul Răspuns
la criticele nedrepte și calomniile înverșunate îndreptate contra cărților noastre de școală de
cătră domnul Ioan Pop Florantin, profesor de filosofie la Liceul Național din Iași.