Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

de Lucian Blaga

Context

Lucian Blaga publica in anul 1919 in deschiderea primului sau volum de poezii

“Poemele luminii” poezia modernista “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, poezie

ce se inscrie in seria artelor poetice moderne din perioada interbelica, alaturi de

“Testament” de T. Arghezi, si “Joc secund” de I. Barbu.

 Specie literara, curent literar

Poezia este o arta poetica deoarece poetul isi exprima intr-o maniera artistica propria
conceptie despre poezie si despre rolul poetului in raport cu societatea,creatia si cunoastere.
Aceasta poezie este si o meditatie filosofica pe tema cunoasterii,autorul invitandu-ne sa
reflectam asupra acestei teme.

“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o arta poetica moderna careinglobeaza:
influente expresioniste, emotia ce tinde catre intelectualizare, metaforarevelatorie si versul
liber. In poezie apar doua relatii asupra carora interesul poeticeste concentrat: relatia poet-
lume si poet-creatie.

Tema, viziunea despre lume (doua imagini/idei poetice)

Tema poeziei este cunoasterea, reflectata prin metafora “lumina”, dar si atitudinea poetului
in fata marilor taine ale Universului. In conceptia filosofuluiLucian Blaga, cunoasterea lumii
este posbila numai prin iubire, conceptie care reiese din urmatoarele sintagme: “Eu
nu strivesc”, “caci eu iubesc”.

Viziunea poetului despre lume se inscrie in perspectiva misterului, motivulcentral al

lui Blaga, atat in opera filosofica cat si in cea poetica. Pentru poet, existadoua modalitati de
cunoastere: cunoasterea luciferica, poetica care accentueazamisterul, si cunoasterea
paradiziaca,rationala, logica, care descifreaza misterul.Rolul poetului nu este de a descifra
misterele universului si de a le ucide “lumina altora/ sugruma vraja nepatrunsului ascuns”, ci
de a le adanci enigma princreatie “eu cu lumina mea sporesc a lumii taina”,

Elemente de compozitie si de limbaj (perspectiva narativa, titlu, figurisemantice,

elemnte de prozodie, etc.) semnificative pentru tema si vizunea desprelume.Eu nu strivesc
corola de minuni a lumii este o confesiune lirica, realizata cuajutorul marcilor subiectivitatii
eului liric: verbe si pronume la persoana I singular “eu iubesc”, “nu strivesc”,” nu ucid”,
adjectivul posesiv de persoana I “calea mea”,“ochii mei”.

 Titlul este alcatuit din sintagma “eu nu strivesc” si metafora revelatorie “corolade
minuni a lumii”. Pronumele “eu” repetat de cinci ori in poezie, evidentiaza rolul poetului
creator si reprezinta o marca a confesiunii, avand influente expresioniste.Forma negative a
verbului “nu strivesc” potenteaza refuzul poetic pentru cunoasterea paradiziaca, de tip
rational, autorul fiind adeptul cunoasterii luciferice, poetice, pentru ca, in viziunea sa, rolul
poetului este a adanci taina unui mister, nu de a o “ucide”.

Metafora revelatoare “corola de minuni a lumii” exprima atitudinea protectiva

a poetului in ceea ce priveste misterul.Textul poetic este construit pe baza relatiilor de
opozitie care se stabilesc intre cele doua tipuri de cunoastere: cunoasterea luciferica, poetica
“lumina mea” sicunoasterea paradiziaca, logica “lumina altora”.

 Elementele de recurenta (motivele poetice) sunt : misterul si lumina, motivcentral al

poeziei blagiene si metafora emblematica a operei poetului cu dublasemnificatie: cunoastere
si iubire.Poezia este structurata in trei secvente lirice, mai exact: prima secventa versurile 1-5,
a doua secventa versurile 6-8 si a treia secventa versurile 19-20.

Prima secventa poetica exprima refuzul ferm al autorului de a fi adeptul cunoasterii

paradiziace “nu ucid cu mintea/ tainele ce le-ntalnesc/in calea mea”.Enumeratia de metafore
revelatorii din ultimul vers al primei secvente desemneazatemele poeziei blagiene: flori-viata,
ochi-cunoastere, buze-iubirea, morminte-moartea. 

A doua secventa reprezinta o antiteza intre cele doua tipuri decunoastere:paradiziaca

si luciferica prin relatiile de opozitie care se stabilesc: “eu –altii”, ”lumina mea –lumina
altora”.Cunoasterea pe care poetul o aduce lumii prin creatia sa este comparata cu
luminalunii, care sporeste misterele noptii, si nu le dezvaluie.Ultima secventa are
rol concluziv, poetul exprimand atitudinea sensibila si iubitoare “caci eu iubesc/ si flori
si ochi si buze si morminte”.

Textul poetic reuneste innoiri prozodice moderniste cum ar fi versul liber (fararima,

masura si ritm) si ingambamentul, care reprezinta continuarea ideii poetice inversul umator,
marcata prin scrierea cu litera mica la inceputul versului.

Limbajul poetic este presarat cu procedee artistice si figuri de stil si are catrasatura
principala intelectualizarea emotiei.

Opinie

 In opinia mea, Lucian Blaga inscrie poezia

“Eu nu strivesc corola de minuni alumii” in problematica cunoasterii, cunoastere care

este inteleasa in doua moduri: paradiziaca, luciferica. In viziunea poetului cunoasterea
este posibila doar prin iubire.Rolul poetului nu este acela de a descifra misterul, ci de a-l
adanci prin creatie.

Concluzie

In concluzie, arta poetica “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, de Lucian Blaga
apartine modernismilui printr-o serie de particularitati
precum:subiectivismul,intelectualizarea emotiei, innoirile
prozodice, influentele expresioniste.
 Orice gândire ,în special cea poetică, izvorăşte dintr-un centru dinamic submersat in
lichidul amniotic al dispoziţiilor preconştiente. Inainte de a fi concepţie articulată ,ea
preexistă, într-o stare embrionară, dar nu mai puţin individualizată. Identitatea cu sine însăşi o
are gândirea în virtutea atmosferei interioare şi atitudinii fundamentale care stau la baza
viziunii poetice sau filozofice.  Gândirea lui Blaga e în esenţă viziune, şi pe bună dreptate s-a
spus că este un poet care gândeşte vizionar. Lucian Blaga are un fel propriu de a vedea
lucrurile, deoarece viziunea face corp comun cu vibraţia poetică delimitând unele teme
centrale comune poeziei şi filozofiei sale, stabilind legături precise între ele.

   Opera lui Lucian Blaga dezvăluie orizonturile unei creaţii impresionante prin
vastitate şi diversitate, marcând perioada respectivă prin elemente de originalitate
comparabile cu înscrierea in universalitate. Chiar dacă autorul acestei creaţii ar putea fi
considerat, ca şi Mihail Eminescu, poet în toate manifestările sale, este limpede faptul că el s-
a putut adapta unor forme variate de expresie, consacrându-se nu numai ca poet, dar şi ca
filozof, dramaturg , eseist, scriitor aforistic , romancier şi memorialist.

   A cerceta şi a se scufunda în conceptiile teoretice universale este pentru Blaga o

vocaţie a creaţiei, prin care se împlineşte ca om şi supravieţuieşte ca individ.

  Cultura este dovadă absolută a poziţiei singulare setei umane şi tot ea arată care este
sensul existenţei omului –„este semnul vizibil, expresia, figura existenţei”  şi ţine in special
de definiţia omului. Pentru a contacta insă cultura, el ţine seamă în primul rând de unitatea
culturii, apoi de viziunea organică asupra acesteia şi de diversitatea datorată factorului etnic şi
cel istoric. Astfel ,omul e creator de cultură pentru că e om, dar este creator şi pentru că în el
acţionează un complex de factori ce formează baza actului creator, aceasta este dubla
determinare a vocaţiei creatoare.

   Pasiunea speculaţiei abstracte, căutarea ultimelor principii şi orientarea spre

„esenţial” comportă fără îndoială, un interes mai scăzut pentru contingent şi
trecător.In aceeaşi direcţie impulsionează dorul de contopire cu natura şi în genere orice
atitudine contemplativă, orice aplecare a spiritului asupra realităţii , spre a desluşi în ea
generalul în particular, permanentul în curgerea necontenită, contemporanul în manifestările
sale evanescente….

    Blaga încetează în mod deliberat să reflecteze asupra aspectului temporal al

acelor fenomene dintre cele ce-l pasionează, care se definesc prin istoricitatea lor, cum sunt
fenomenele culturale, este un pas ce nu poate fi făcut decât ignorând o parte din gândirea sa
şi mai ales implicarea ei.

   Universul liric nu corespunde în totalitate spiritului uman, ci universul culturii, creat

integral de el. De aceea , pentru a descoperi vectorul spiritualităţii blagiene,pentru a descoperi
omul şi pentru a afla destinul lui în lume, trebuie să căutăm răspunsul în esenţa culturii
universale.. Pentru Blaga, nevoia de a coborî spre origini, de a identifica fondul esenţial al
unei culturi, este imperativă.
 Orice gândire ,în special cea poetică, izvorăşte dintr-un centru dinamic submersat in
lichidul amniotic al dispoziţiilor preconştiente. Inainte de a fi concepţie articulată ,ea
preexistă, într-o stare embrionară, dar nu mai puţin individualizată. Identitatea cu sine însăşi o
are gândirea în virtutea atmosferei interioare şi atitudinii fundamentale care stau la baza
viziunii poetice sau filozofice.  Gândirea lui Blaga e în esenţă viziune, şi pe bună dreptate s-a
spus că este un poet care gândeşte vizionar. Lucian Blaga are un fel propriu de a vedea
lucrurile, deoarece viziunea face corp comun cu vibraţia poetică delimitând unele teme
centrale comune poeziei şi filozofiei sale, stabilind legături precise între ele.

   Opera lui Lucian Blaga dezvăluie orizonturile unei creaţii impresionante prin
vastitate şi diversitate, marcând perioada respectivă prin elemente de originalitate
comparabile cu înscrierea in universalitate. Chiar dacă autorul acestei creaţii ar putea fi
considerat, ca şi Mihail Eminescu, poet în toate manifestările sale, este limpede faptul că el s-
a putut adapta unor forme variate de expresie, consacrându-se nu numai ca poet, dar şi ca
filozof, dramaturg , eseist, scriitor aforistic , romancier şi memorialist.

   A cerceta şi a se scufunda în conceptiile teoretice universale este pentru Blaga o

vocaţie a creaţiei, prin care se împlineşte ca om şi supravieţuieşte ca individ.

  Cultura este dovadă absolută a poziţiei singulare setei umane şi tot ea arată care este
sensul existenţei omului –„este semnul vizibil, expresia, figura existenţei”  şi ţine in special
de definiţia omului. Pentru a contacta insă cultura, el ţine seamă în primul rând de unitatea
culturii, apoi de viziunea organică asupra acesteia şi de diversitatea datorată factorului etnic şi
cel istoric. Astfel ,omul e creator de cultură pentru că e om, dar este creator şi pentru că în el
acţionează un complex de factori ce formează baza actului creator, aceasta este dubla
determinare a vocaţiei creatoare.

   Pasiunea speculaţiei abstracte, căutarea ultimelor principii şi orientarea spre

„esenţial” comportă fără îndoială, un interes mai scăzut pentru contingent şi
trecător.In aceeaşi direcţie impulsionează dorul de contopire cu natura şi în genere orice
atitudine contemplativă, orice aplecare a spiritului asupra realităţii , spre a desluşi în ea
generalul în particular, permanentul în curgerea necontenită, contemporanul în manifestările
sale evanescente….

    Blaga încetează în mod deliberat să reflecteze asupra aspectului temporal al

acelor fenomene dintre cele ce-l pasionează, care se definesc prin istoricitatea lor, cum sunt
fenomenele culturale, este un pas ce nu poate fi făcut decât ignorând o parte din gândirea sa
şi mai ales implicarea ei.

   Universul liric nu corespunde în totalitate spiritului uman, ci universul culturii, creat

integral de el. De aceea , pentru a descoperi vectorul spiritualităţii blagiene,pentru a descoperi
omul şi pentru a afla destinul lui în lume, trebuie să căutăm răspunsul în esenţa culturii
universale.. Pentru Blaga, nevoia de a coborî spre origini, de a identifica fondul esenţial al
unei culturi, este imperativă.
    Cercetarea culturii româneşti are un sens programatic, în sensul identificării şi
circumscrierii individualităţii ei. Astfel, L. Blaga observă cu atenţie evoluţia literaturii
române până la vremea lui, precum şi pe contemporani, considerând că aceştia nu sunt tocmai
originali, iar ştiinţa este dominată de pozitivism.

…interes hipertrofie pentru date, pentru adunarea de fapte.. Ne vine parcă să

strigăm: mai puţine date, mai multe creaţiuni, idei !

   Blaga, în preocuparea sa pentru cultura  naţională, urmează cu sârguinţă drumul

spre „tăinuitele instincte ale neamului „, spre a-şi cristaliza propriul spirit etnic.Pe urmele lui
Eminescu şi Sadoveanu, Lucian Blaga coboară până la fondul de bază al culturii naţionale al
fondul dacic. Identificarea de sine cu dacul simbolic-Zamolxe- dovedeşte viziunea radicală
vocaţia „absolutului” şi nevoia de simbioză cu fondul originar românesc.  Scriitorul
îmbraţişează însă mari spaţii ale culturii noastre, în special poeţii şi filozofii de la Dimitrie
Cantemir al contemporani. Scopul său este acela de a reface drumul culturii naţionale şi de a-
I evidenţia principalele momente cu scopul de a afla cine suntem, care ne sunt originile.