“Call it a clan, call it a network, call it a tribe, call it a

family: Whatever you call it, whoever you are, you

need one.” —Jane Howard

“Other things may change us, but we start and end

with the family.” —Anthony Brandt

“Family means no one gets left behind or forgotten.”

Familia înseamnă ca nimeni să nu rămână în urmă

sau să fie uitat. (David Ogden Stiers)

“The informality of family life is a blessed condition

that allows us all to become our best while looking
our worst.”
Informalitatea vieții de familie ne permite să împlinim ceea ce avem mai bun în noi, în timp
ce privim ceea ce avem mai rău. ( Marge Kennedy)
 “In family life, love is the oil that eases friction, the
cement that binds closer together, and the music that
brings harmony.” —
În viața de familie iubirea este ceea ce atenuează ciocnirile, cimentul care leagă și muzica ce
aduce armonia. ( Friedrich Nietzsche)

Familia

Datorită însemnătăţii sale pentru fericirea individuală și organizarea socială, familia ca

realitate sau proiect ideatic acaparează de obicei o bună parte a preocupărilor, gândurilor,
speranțelor și emoțiilor noastre. Sursă de sens sau nefericire, familia este un sistem viu,
deschis, aflat în continuă interacţiune cu mediul social mai larg. Privită din punct de vedere
psihologic, familia este un sistem de personalităţi ce interacţionează pentru satisfacerea
nevoilor sale. Considerată din punct de vedere juridic, familia reprezintă uniunea unui bărbat
cu o femeie, pe baza consimţământului celor doi. Această afirmaţie se referă la situaţia
heterosexualităţii, în unele sisteme juridice, altele decât cel românesc, fiind recunoscută şi
uniunea homosexuală.

Tipurile de familii monogame care s-au impus de-a lungul timpului sunt:

 Familia extinsă: membrii, între care există relaţii relative sau nonrelative, locuiesc
în acelaşi spaţiu şi reprezintă două – trei generaţii reunite de-a lungul cărora se
perpetuează seturi de norme şi reguli de convieţuire. Frecvent familia extinsă este
formată din cel puţin două familii nucleare (bunici, părinţi şi copii).
Conservatorismul este trăsătura primordială a acestui tip familial.

 Familia nucleară: este formată din soţi şi copii lor necăsătoriţi (proprii ori adoptaţi).
În forma ideală are la bază consensul, egalitatea, complementaritatea rolurilor de soţ
 - soţie şi participarea crescândă a copiilor. Libertatea opţiunii şi dezideratul fericirii
ambilor soţi şi a copiilor guvernează acest tip familial. De aici derivă o anumită
instabilitate a sa, existând riscul divorţului emoţional sau a celui legal ca urmare a
decristalizării sentimentului de iubire dintre soţi.

Datorită faptului că familia suportă asupra structurii şi funcţionalităţii sale impactul

societăţii largi, se vorbeşte astăzi despre o „restructurare a familiei”. Familia nucleară este
şi ea în declin, concurată fiind de o serie de alternative de convieţuire: celibatul, cuplul fără
descendenţi, concubinajul, familiile monoparentale, căsătoria deschisă, familiile
reconstituite, familiile reorganizate, semi-şi pseudo-cosniciile, uniunile homosexuale,
swingers etc.

„În viața de familie iubirea este ceea ce atenuează ciocnirile, cimentul care leagă și
muzica ce aduce armonia”. (Friedrich Nietzsche)

Familiei îi revin o serie de responsabilităţii sau funcţii care exercitate contribuie la menţinerea
și afirmarea membrilor săi.

 Biologică: vizează viaţa, sănătatea şi perpetuarea familiei. Include

 Subfuncţia igienico – sanitară – se referă la igiena individuală şi de grup,

în vederea unei vieţi sănătoase a familiei.
 Subfuncţia sexuală – vizează satisfacerea trebuinţelor sexuale a
partenerilor. În cazului cuplului contemporan îndeplinirea satisfăcătoare
a acestei funcţii a devenit o condiţie sine qua non a existenţei cuplului
marital. În cazul familiei tradiţionale, ghidată de nevoi instrumentale
(creşterea copiilor, presiunea familiei extinse etc.), libertatea de
dizolvare a cuplurilor carenţate era mai mică.
 Subfuncţia reproductivă – menită să asigure existenţa urmaşilor. Dacă în
trecut familiile fără copii erau stigmatizate, în modernitate se constată
 tendinţa modului de viaţă fără copii, impunerea „familiei axate pe
adulţi”.

 Economică: menită a asigura familiei venituri suficiente pentru satisfacerea a

nevoilor sale, pentru a putea exista. Se consideră că familia contemporană în
România este caracterizată printr-un buget dezechilibrat, datorat surselor
sporadice de venit şi/ sau cheltuieli exagerate într-o anumită direcţie (de obicei
cheltuieli de subzistenţă). De asemenea, conform legii lui Engel, cu cât
veniturile sunt mai mici, cu atât ponderea cheltuielilor pentru subzistenţă este
mai mare. Funcţia economică a familiei este apreciată ca fiind cea mai
importantă, constantă ca evoluţie.

 Solidarizare: vizează colaborarea membrilor în vederea asigurării coeziunii şi

stabilităţii familiei.

 Educativă: vizează atât educarea şi integrarea socială a copiilor, cât şi

autoeducaţia membrilor diadei conjugale. Ca urmare a mutaţiilor lumii
contemporane sistemul şcolar a înlocuit în mare măsură procesul instructiv –
educativ în familie.

 Suportivă: asigurarea sprijinului reciproc între membrii familiei.

 Emoţional-terapeutică: vizează crearea unui mediu favorabil convieţuirii prin

cultivarea afectelor pozitive şi a depăşirii eficace a evenimentelor negative de
viaţă.

Asemenea tipurilor de familie şi a alternativelor sale, funcţiile familiei suportă acţiunea unor
factori externi (caracterul totalitar vs. democratic al societăţii, nivelul de dezvoltare
economică a acesteia, legislaţia şi politicile sociale, nivelul general de instrucţie şi educaţie) şi
interni (dimensiunea şi structura familiei, diviziunea rolurilor şi autorităţii). Aceştia sunt cei
care în ultimă instanţă dictează prefacerile din cadrul uniunilor umane.
Rolul familial

Familia înseamnă ca nimeni să nu rămână în urmă sau să fie uitat. (David Ogden Stiers)

Rolul marital include o formaţiune complexă de atitudini, comportamente, comunicări verbale

şi expresive orientate spre asigurarea, consolidarea şi dezvoltarea relaţiilor familiale. Este
vorba deopotrivă de rolul conjugal şi de rolul parental.

Educaţia, atât cea implicită din cadrul familiei prin oferirea modelor parentale, cât şi cea
explicită joacă un rol primordial în preluarea şi exercitarea rolului conjugal familial de către o
anumită persoană. Soţii se raportează unul la altul conform normelor relaţionale şi funcţionale
ale comportamentului marital al părinţilor lor. Pe baza acestora îşi definesc propriul rol şi
expectanţele faţă de rolul partenerului. Neidentificarea în comportamentul celuilalt a
modelului matern, respectiv patern generează frustări şi tensiuni în relaţie, fiind posibil să se
ajungă la disoluţia acesteia.

Mai departe, prin exersarea în propriul nucleu conjugal se perfectează şi modelează în sensul
asigurării unui optim funcţional în cuplu. Fiecare partener îşi asumă şi exercită rolul marital
într-un stil personal care participă la crearea unui climat de intimitate socio-afectivă specifică.
În situaţia autenticităţii acesteia cuplul trăieşte o satisfacţie crescută a comunicării şi
interacţiunii.

Comportamentul conjugal tradus în participarea la decizii şi executarea unor sarcini familiale

este puternic şi fundamental modulat de calitatea modului de comunicare afectiv – sexuală a
partenerilor.

O defectuoasă adoptare (ca în cazul preluării unor modele de rol inversate) şi exercitare a
rolurilor maritale generează distorsiuni ale structurii de rol familial, afectând echilibrul diadei
conjugale, iar prin aceasta stabilitatea întregului sistem familial.

Disfuncţionalitatea de cuplu şi familială

Prin termenul de disfuncţie conjugală se înţelege un incident critic interacţional apărut în
cuplu care perturbă şi distorsionează patternurile comportamentale maritale homeostatice
(conduitele de rol), dezorganizând sau oprind procesele evolutive ale celor doi și afectând
funcţionalitatea cuplului.

Drept cauze pot fi invocați factori individuali, de grup şi conjuncturali – incidentali antrenaţi
într-un proces disfuncţional care generează degradarea progresivă a structurii şi funcţiilor
familiale. În cazul fiecărui cuplu difuncţional aceşti factori (determinanţi, respectiv de
întreţinere şi corecţie) sunt antrenaţi într-o dinamică şi într-un stil de factură particulară.

Mecanismele implicate vizează dezechilibre în balanţa motivaţională globală a cuplului

(mecanisme de intercomunicare, intercunoaştere, interparticipare la nivel de luare și
implementare a deciziilor) cu consecinţe negative asupra posibilităţilor de gratificare
reciprocă şi dezvoltare a personalităţilor maritale.

În procesul disfuncţional respectivele dezechilibre apar sub forma conflictelor intrapsihice

individuale şi interpersonale. Decalaje în consensul motivaţional apar când trebuinţele
reciproc proiectate rămân nesatisfăcute, datorită unor niveluri diferite de raportare la un obiect
comun sau datorită unor necesităţi simultane în raport cu obiective diferite. Ca urmare a
absenţei unui consens motivaţional apar dezechilibre bioafective şi interacţionale în cuplu.
Acestea conduc la schimbări perturbatoare în sistemul de expectaţii reciproce şi la conflict
intermotivaţional.

„Informalitatea vieții de familie ne permite să împlinim ceea ce avem mai bun în noi, în
timp ce privim ceea ce avem mai rău”. (Marge Kennedy)

O doză moderată de conflict este iminentă vieţii de familie, îndeplinind un rol dinamogen şi
cathartic. Când însă intensitatea, frecvenţa, conţinutul şi forma copleșesc limitele adaptative,
sfera normalităţii va fi fiind depăşită. Deoarece diada conjugală ocupă un loc prioritar în
cadrul familiei, tensiunile şi disfuncţionalităţile din cadrul său, latente sau manifeste, se
repercutează major asupra relaţiilor parental – filiale şi a relaţiilor de fratrie. Desigur, în
virtutea interacţiunile existente în cadrul familiei, orice perturbare apărută în cadrul unui
subsistem poate afecta celelalte subsisteme, personalităţile membrilor şi ca urmare sistemul ca
întreg.

Disfuncţiile pot fi globale:

 Disfuncţii prin inadecvare în adoptarea şi exercitarea rolurilor conjugale
specifice sexelor
 Disfuncţii prin incompletitudinea asumării şi exercitării sarcinilor de rol
conjugal – parental
 Disfuncţii prin inautenticitate în adoptarea şi exercitarea rolului conjugal –
parental
sau specifice:
 Disfuncţii ale rolului sexual – afectiv şi procreativ (care satisface funcţia de
intercomunicare şi interacţiune bio – afectivă şi procreativă a cuplului)
 Disfuncţii ale rolului parental – educativ (care satisface funcţia de îngrijire,
creştere şi educare a copiilor)
 Disfuncţii ale rolului organizatorico - administrativ (care satisface funcţiile de
interacţiune şi decizie în sfera economico – menajeră, igienico – sanitară, loisir)
 Disfuncţii ale rolului relaţional şi de integrare socială a cuplului în grupurile de
apartenenţă (familie extinsă, prieteni, vecini, colegi etc.), precum şi de integrare
civic - profesională.

Variabile care influenţează stabilitatea familiei:

 Capacitatea cuplului de a-şi dezvolta şi mobiliza resursele de a face faţă
satisfăcător stresurilor interne şi externe cu care se confruntă.
 Capacitatea cuplului şi a microgrupului familial de a asimila, adopta şi dezvolta
modele de cultură relaţională şi comportament socio – familial emergente cu
starea socială generală.
  Gradul de satisfacţie resimţit prin intermediul coexistenţei familiale,
considerându-se frecvent că în viața de familie iubirea este ceea ce atenuează
ciocnirile, cimentul care leagă și muzica ce aduce armonia.

Bibliografie:

1. Ciupercă, C. (2000). Cuplul modern. Între emancipare şi disoluţie, Alexandria:

Editura Tipoalex.
2. Collins, R. (1988). Sociology of Marriage & the Family. Gender, Love and Property,
Chicago: Nelson Hall.
3. Mitrofan, I. (1989). Cuplul conjugal. Armonie şi dizarmonie, Bucureşti: Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică.
4. Mitrofan, I.; Mitrofan, N. (1996). Elemente de psihologie a cuplului, Bucureşti: Casa
de editură şi presă “ŞANSA” S.R.L.
5. Mitrofan, I.; Ciupercă, C. (1998). Incursiune în psihosociologia şi psihosexologia
familiei, Bucureşti: Edit Press “Mihaela”.
6. Mureşan, V. (1988). Familia – factor prim de educaţie, Timişoara: Tipografia
Universităţii din Timişoara.
7. Petroman, P. (2003). Psihologia familiei, Timişoara: Editura Eurobit.
8. White, L. (1991). Determinants of divorce: A review of research in the eighties. In A.
Booth (Ed.). Contemporary families: Looking forward, looking back (pp. 141-149).
Minneapolis, MN: National Council on Family Relations.