Sunteți pe pagina 1din 13

PROIECT DIDACT

Grupa: Mijlocie
Tema:  „Când/cum şi de ce se întâmplă ? ”
Subtema: „Coşul cu fructe”
Tema activităţii: „Mărul”
Domenii experiențiale: Științe/Estetic și creativ
Mijloc de realizare: Activitate integrată (observare şi dactilopictură)
Tipul de activitate: de învăţare, consolidare de priceperi şi deprinderi
Scopul activităţii:
Dezvoltarea capacităţii de cunoaştere şi înţelegere a mediului înconjurător
precum şi stimularea curiozităţii pentru investigarea acestuia;
Perceperea organizată a unor însușiri vizibile: culoare sa roșie, galbenă sau
verde, forma rotundă, mirosul specific, gustul dulce-acrișor, consistența, precum și a
unor părți componente: coajă, miez, sâmburi, codiță;
Îmbogăţirea vocabularului cu cuvintele: miez, tare, rotund, rostogoleşte;
Cunoaşterea unor reguli igienice cu privire la consumarea merelor;
Formarea deprinderii de a realiza o compoziţie plastică după o temă dată;
Consolidarea deprinderii tehnice de a realiza o lucrare ( mărul) prin tehnica
dactilopicturii;
Educarea spiritului de ordine și al acurateții în realizarea lucrării;
Formarea deprinderii de a folosi elemente de limbaj plastic, acuarelă și de a
picta cu degetele ;
Dezvoltarea imaginației creatoare, a sensibilității și a gustului estetic ;
Educarea voinței, a atenției, a spiritului de ordine și a spiritului critic.

Obiective de referinţă:
Pe parcursul şi la sfârşitul activităţii, copiii vor fi capabili:
a) cognitive:
- să cunoască elememele componente ale lumii înconjurătoare;
- să comunice impresii şi idei pe baza observaţiilor efectuate;
- să recunoască şi să descrie verbal anumite schimbări şi transformări din mediul
apropiat;

- să descrie caracteristicile prin antrenarea tuturor organelor de simţ privind forma,


culoarea, mirosul, gustul mărului;
- să descopere şi să denumească părţile componente ale mărului ( coajă, miez,
seminţe, codiţă);
- să reţină condiţiile de viaţă, etapele de dezvoltare şi utilitatea mărului;
- să motiveze necesitatea spălării fructelor înainte de a le folosi;
- să denumească materialele puse la dispoziție pentru efectuarea picturii;
- să picteze mărul cu culorile specifice merelor din realitate.
b) afective:
- să participe alături de adulţi la acţiuni de îngrijire, ocrotire şi de protejare a
mediului;
- să iubească natura, să îngrijească natura, să îngrijească plantele de la „Colţul viu”;
- să participe la acţiunile „Micii ecologişti” respectând unele norme ecologice;
- să respecte reguli de igienă la folosirea în alimentaţie a merelor;
- să realizeze pictura conform tehnicilor specifice dactilopicturii;
- să respecte etapele de lucru şi să păstreze acuratețea lucrării.
c) psiho-motorii:
- să se concentreze atunci când li se vorbeşte, explică și demonstrează modul de
realizare al lucrării;
- să răspundă prompt la cerinţele educatoarei;
- să mânuiască materialele cu uşurinţă;
- să picteze cu ajutorul tehnicii dactilopicturii mărul desenat pe farfuria de carton
individuală.
Strategii didactice:
1. Metode şi procedee: surpriza, observaţia, demonstraţia,
conversaţia, expunerea, explicaţia, exercitiul, munca
independenta.
2. Material didactic:
- mere de diferite culori şi mărimi, minge, bilă de plastilină,
coş cu fructe;
- planșă cu etapele dezvoltării unui măr;
- preparate din mere – gem, compot, plăcintă, suc;
- modelul educatoarei;
- farfurii din carton pentru dactilopictură;
- acuarele;
- pahare pentru apă;
- șervețele;
- recompense (plăcintă cu mere)
3. Forma de organizare: frontal şi individual

Material bibliografic:
- „Cunoştinţe despre natură şi om în grădiniţa de copii”;
- „Programa activităţilor instructiv- educative în grădiniţa de copii”– Bucureşti 2005;
- „Curriculum pentru învăţământul preşcolar ( 3-6/7 ani)”.
- Revista „Învăţământul Preşcolar” nr.3-4/2010;

Locul de desfăşurare: sala de clasă


Durata: 40-45minute
Strategii didactice
Nr.
Evenimentul Conţinutul ştiinţific Metode și Materiale Forma de Evaluare
crt.
didactic procedee didactice organizare
Crearea condiţiilor necesare bunei desfăşurări a Frontal Evaluare
activităţii: globală
Moment
1. - aranjarea mobilierului în semicerc;
organizatoric
- pregătirea materialului demonstrativ şi distributiv;
- introducerea copiilor în sala de grupă.
Poștașul bate la ușă și îi înmână educatoarei o Surpriza Scrisoare Frontal Evaluare
scrisoare din partea Zânei Toamna, care conține o Conversația de la Zâna globală
scrisoare și o poză - decorațiune cu chipul zânei. Explicația Toamna.
Educatoarea deschide plicul scoate scrisoarea și le-o Poza -
2. Captarea
citește copiilor (Anexă 1), apoi scoate și poza- Expunerea decorațiun
atenției
decorațiune (Anexă 2) și le spune că Zâna Toamna ne e a Zânei
va supraveghea prin intermediul acestei poze pentru Toamna.
a vedea câte lucruri știm noi despre anotimpul ei.
- Cum ne dăm seamna că sosit anotimpul toamna? Evaluarea
Reactuali- - Ce fac păsările călătoare? Conversația Frontal orală
zarea Noi am învăţat un cântec despre anotimpul toamna!
3.
cunostințelor (Anexa 3 ) Individual
- Haideți să-l cântăm!
- Voi ce fructe de toamnă cunoaşteţi?
Zâna Toamna ne-a trimis și un colet (poștașul intră Observarea Coletul în Frontal Evaluare
Anuntarea din nou). Să vedem ce se află în colet. (Educatoarea care se află globală
4. temei si a desface coletul). un coș cu
obiectivelor - Priviţi ce ne-a adus Zâna Toamna! Un coș cu fructe! fructe de
(Se recunosc şi denumesc fructele). toamnă.
Strategii didactice
Nr.
Evenimentul Conţinutul ştiinţific Metode și Materiale Forma de Evaluare
crt.
didactic procedee didactice organizare
Educatoarea le va prezenta coșul cu fructe și le va Conversația Coletul în Frontal Evaluare
spune să privească împreună darurile. Să vedem care se află globală
dacă le recunoaștem pe toate și să învațăm un coș cu
împreună și alte lucruri noi despre acestea, pentru a Expunerea fructe de
vedea și Zâna Toamna câte știm noi despre toamnă.
anotimpul ei.
Educatoarea împarte copiilor câte un măr din coșul Coșul cu Individual
primit de la Zâna Toamna. fructe de
Educatoarea cere copiilor să denumească fructul Conversația toamnă
primit. Evaluarea
- Ce aţi primit? globală
- Ce culoare are mărul din mâna mea?
- Să ridice toţi copiii mărul care are aceeaşi culoare
(roşu, galben, verde)!
Dirijarea Educatoarea prezintă copiilor o minge mică de Observația Minge de Frontal
5. procesului de plastic şi mărul. plastic Evaluarea
învăţare - Priviţi cum este mingea? Explicația orală
- Este mărul asemănător cu mingea?
- Să vedem dacă şi mărul se rostogoleşte ca şi
mingea?
Mărul este rotund.
Educatoarea prezintă apoi o bilă din plastilină. Observația O bile din Frontal
O apasă cu degetele și îndeamnă câțiva copii să facă plastilină
la fel. Se constată că degetele lasă urme.
Apoi apasă mărul, cere copiilor să execute aceeași
Strategii didactice
Nr.
Evenimentul Conţinutul ştiinţific Metode și Materiale Forma de Evaluare
crt.
didactic procedee didactice organizare
acțiune. Conversația O bilă din Frontal Evaluarea
- De ce nu intră degetele în măr ca și în bila de plastilină globală
plastilină, dacă apăsăm?
Se fixează denumirea acestei însușiri.
Mărul este tare.
- Apropiați mărul de nas și trageți bine aer în piept.
Ce simtiți?
- Vă place mirosul de măr?
Mărul are miros plăcut. Explicația
Educatoarea va împarții copiilor bucățele de măr și îi Frontal Observarea
îndeamnă să guste. Bucățele de comporta-
- Vă plac merele? măr mentului.
- Ce gust au merele?
Mărul are gustul dulce-acrisor. Observația

Sinteza parţială se realizează prin jocul: “Spune mai


departe”
Mărul are culoarea… Individual
Mărul se rostogoleste pentru că este… Conversația Verificarea
Când îl apăsăm cu degetele simţim că este… orală

Educatoarea începe să taie cu cuțitul mărul. Curăță Măr și cuțit Frontal


coaja și o arată copiilor.
- Ce fac eu acum?
- Cu ce este acoperit mărul?

Strategii didactice
Nr.
Evenimentul Conţinutul ştiinţific Metode și Materiale Forma de Evaluare
crt.
didactic procedee didactice organizare
- Cum este coaja mărului dacă o pipăiți? Conversația
Mărul are coaja subțire. Frontal
Se cere copiilor să indice cu degetul care este coaja Evaluarea
și care este miezul. Se trece apoi la intuirea globală
sâmburilor.
- Ce se află în mijlocul mărului? Sâmburi de Individual
- Luați în mână un sâmbure și apăsați-l! măr
- Spuneți cum este?
Sâmburele este mic și tare. Explicația
- De unde culegem merele?
- Dacă nu avem livadă? Frontal
- De ce le cumpărăm? Observarea
- Ce pregătesc mamele voastre din mere? comporta-
Mod de consumare: crude, compot, plăcintă, gem, Individual mentului.
suc de mere. Compot de
Educatoarea invită un copil să arate compotul, gemul Observația mere,gem
și sucul. si suc
Se atrage atenția că înainte de a fi consumate merele
se spală pentru că altfel ele pot să-i îmbolnăvească pe
copii.
Merele se culeg din măr, care creşte în grădini sau în Explicația Frontal
livadă – un loc cu mulţi pomi care sunt îngrijiţi de Planșă cu
oameni ca să dea roade bogate. etapele
Pomii cresc din seminţe puse în pământ. Din semințe dezvoltării
crește pomul, în pom pe crenguțe cresc mugurii, din unui măr

Strategii didactice
Nr.
Evenimentul Conţinutul ştiinţific Metode și Materiale Forma de Evaluare
crt.
didactic procedee didactice organizare
muguri florile, iar din flori se fac merele. (Anexă 4 ). Conversația Planșă cu Frontal Evaluarea
Vom pune şi noi seminţe de măr într-un ghiveci. etapele globală
În timp ce pune seminţele în ghiveci, educatoarea dezvoltării
recită povestea unui măr în versuri și le prezint pomul Expunere unui măr
măr în cele patru anotimpuri (Anexă 5):
“Mărul mic dintre cărări Ghiveci cu
Are patru îmbrăcări: pământ
Primăvara, de cu zori
Poartă rochie de flori.
Vara, bucuros de soare Explicația Observarea
Are sorţuri de frunzare. comporta-
Toamna, când bobocii numeri, mentului.
Duce merele pe umeri.
Iarna, poartă broboadă,
Împletită din zăpadă. Observația Frontal
Dintre toate, după tine
Oare care-i stă mai bine?”
Victoria Dragu Dumitru
Copii, trebuie ca şi voi să iubiţi pomii, plantele, Verificarea
natura, să nu rupeţi crengile copacilor, să păstraţi Conversația Individual orală
curăţenia, să îngrijiţi florile, copacii şi să le protejaţi.
Sinteza finală
Educatoarea invită câțiva copii să repete lucrurile noi
pe care le-au învățat despre fructul de toamnă - Joc distractic Frontal
mărul.

Strategii didactice
Nr.
Evenimentul Conţinutul ştiinţific Metode și Materiale Forma de Evaluare
crt.
didactic procedee didactice organizare
Utilizând tranziția “Rândul iute să-l formăm! ”(Anexă Joc
6), copiii ies pe hol pentru a merge la toaletă. distractiv
Evaluarea
Apoi intră în sala de clasă și se așază la măsuțe unde Farfurii de Frontal globală
sunt pregătite materialele pentru activitatea de carton,
Educație plastică, în care vor realiza un măr. Conversația acuarele,
Voi purta o discuție de intuire a materialelor. pahare Individual
- Ce v-am pregătit pe măsuţe? pentru apă
- Pe ce vom picta? (pe farfurii de carton) și servețele
- Avem pensule? (nu) Frontal
- Cu ce vom picta? (vom picta cu degetul) Plașa model
- De ce mai avem nevoie pentru a picta? (de Observarea
acuarele, de apă, de şerveţele) comporta-
Le voi prezenta copiilor planşa model.(Anexă 7) Individual mentului.
- Unde este aşezat mărul? (în mijlocul farfuriei)
- Ce culori pot avea merele? (rosii, galbene sau Observația
verzi)
- Ce formă are mărul? (mărul este rotund). Farfurii de
- Ce trebuie să mai pictăm în afară de măr? carton,
(codiţa și frunza) Explicația acuarele,
- Ce culori au frunzele? (verzi) pahare Frontal Verificarea
Acum să fiţi atenţi pentru că vă voi arăta cum pictăm. pentru apă orală
Înmuiem degetul arătător, de la mâna cu care scriem, Demonstra- și servețele
în apă şi apoi în culoarea cu care vrem să facem ția

Strategii didactice
Nr.
Evenimentul Conţinutul ştiinţific Metode și Materiale Forma de Evaluare
crt.
didactic procedee didactice organizare
mărul . Punem degetul pe farfurie și desenăm cu el Conversația Individual
până nu mai are culoare. Evaluarea
Vom avea grijă să nu stropim lucrarea, să nu punem Frontal globală
prea multă apă pe deget. Vom lucra cât mai curat. V- Farfurii de
am pregătit şi şerveţele cu care vă puteţişterge. carton,
Copiii efectuează exerciţiile de încălzire a acuarele,
muşchilor mâinii (cântecul „Degeţele” (Anexă 8)) Munca pahare
Ce vom picta astăzi? ( Noi vom picta „Mărul”) individuală pentru apă Individual
Voi da semnalul de începere a lucrului: puteţi și servețele
începe! Explicația
Vă rog să pictaţi frumos pentru că la sfârşit vom Observarea
trimite și noi un colet Zânei Toamna cu lucrarile comporta-
voastre să vadă ce frumos și curat știm noi să lucrăm. Observația Frontal mentului.
În timp ce copiii lucrează educatoarea va trece pe la
ei şi va da indicaţii individuale, acolo unde este cazul.
De asemenea educatoarea va urmări poziţia
copiilor pe scaune: să nu fie prea aplecaţi peste
lucrare şi să nu-şi deranjeze colegii.
Cu trei minute înainte de epuizarea timpului
afectat activităţii voi da semnalul prevestitor, apoi pe Verificarea
cel de încetare a lucrului. Lucrările orală
Educatoarea va expune lucrările pe un panou şi va copiilor
fixa criteriile de analiză a lucrărilor:
Au terminat lucrarea?
Au respectat tema?

Strategii didactice
Nr.
Evenimentul Conţinutul ştiinţific Metode și Materiale Forma de Evaluare
crt.
didactic procedee didactice organizare
Lucrarea este îngrijită, curată?
Care este cea mai frumoasă lucrare?
Lucrările vor fi afişate şi fiecare copil va veni la Turul galeriei Lucrările Frontal Evaluare
panou, le va privi şi va spune care îi place cel mai copiilor globală şi
Evaluarea
mult şi de ce. Panou individuală
6. performan-
La final educatoarea va aprecia fiecare lucrare în Explicaţia pentru
țelor
parte. afişarea
Toții copiii vor fii aplaudați. lucrărilor
Se fac aprecieri generale asupra modului de Explicaţia Frontal Evaluare
Evaluarea
7. desfăşurare al activităţii şi asupra modului de Individual globală
activităţii
comportare al copiilor.
În finalul activităţii educatoarea servește copiii cu Plăcinta cu Observarea
Încheierea plăcintă cu mere trimisă de Zâna Toamna. mere. Individual comporta-
8.
activităţii mentului.
Stimulare

S-ar putea să vă placă și