Ion

Liviu Rebreanu

Romanul Ion a aparut în anul 1920, fiind considerat primul roman românesc
modern.Tema este una social-țărănească, țăranul este dominat de dorința de a avea pământ.
Structural, romanul aredouă părți cu titluri conotative, ,,Glasul pământului”și ,, Glasul
iubirii”, însumând treisprezececapitolele, număr nefast, ce au titluri sinteză: ,, Hora”,
,,Zvârcolirea”, ,,Copilul”, ,,Nunta”.Atât titlurile celor două părți, cât și titlurile capitolelor ce se
validează ca niște motive anticipative, evidențiazătehnica punerii în adâncime, oglindind
astfel conflictul dominant al capitolului.Alături de această tehnică, o altă tehnică ce conferă
modernitate romanului este cea a contrapunctului, conform căreia în fiecare capitol, scenă,
tablou este individualizată imaginea unui personaj, care domină prin prezența sa, fiecare capitol
este afectat punctiform unui personaj, unei familii, unui aspect din viața satului.
Substratul antropologic este evidențiat în volumul ,,Mărturisiri”, apărut în 1932,
scriitorul afirma că romanul ,,Ion” își trage orginea dintr-o scenă traită de scriitor la vânătoare,
când vede un țăran îmbrăcat în straie de sărbătoare care s-a aplecat și a sărutat pământul, ,,l-a
sărutat ca pe o ibovnică”. Scena va intra în capitolul Sărutarea, devenind climax-ul romanului.
O altă scenă, care l-a ajutat pe scriitor în realizarea Anei este bătaia suportată de Rodovica din
partea tatălui,un țăran deoarece fata săvârșise păcatul de a rămâne însărcinată cu cel mai
,,becisnic” dintre flăcăi. Discuțiile purtate de scriitor cu un flacau foarte sarac pe nume Ion Pop
al Glanetașului, care vorbea cu atâta patimă despre pământ, l-au ajutat pe Rebreanu în contuarea
pesonajului eponim, iar descrierea drumului până în Pripas și chiar a satului și a
împrejurimilor corespunde în mare parte cu realitatea.
Romanul beneficiază de o construcție simetrică. Un prim element ce asigură simetrie
este descrierea drumului ce duce spre satul Pripas, despre care Nicolae Manolescu afirma că
reprezintă o ,,metaforă a romanescului”. Dacăîn incipit, în descrierea drumului abundă verbe
de mișcare alertă: aleargă, spintecă, dă buzna, ce anunță gradația firului epic, în final sunt
prezente verde de mișcare lentă.Drumul este cel care face legătura dintre realitate și ficțiune,
iar această descriere valideaza ucenicia naratorului care înțelege că trebuie să pregătească scena
și să prezinte panoramic, pentru a trece apoi la perspectiva focalizată. Scriitorul însuși
mărturisea că a urmărit deliberat o construcție circulară a romanului pentru a da ilizia realului.
O constantă a scriituri realiste este dată de prezența motivelor anticipative, de exemplu ,,când
la dreapta, când la stânga” ce anunță pendularea protagonistrului între cele două glasuri:
alpământului și al iubirii.
Un alt element ce asigură simetria este imaginea ,,Hristosului de tinichea”. Astfel,în
incipit,secvențele ,,cruce strâmbă” , ,,față spălăcită”, ,,tinichea ruginită”, anunță un spațiu
desacralizat, profan, cu oameni ce aualte preocupări, unele materialeîn defavoarea celor
spirituale. În final, imaginea este una benefică: ,,față poleită”, ,,razăîntârziataă”, semn că odată
răul înlăturat prin moartea pesonajului, sătenii se întorc la adevăratele valori.
Hora este un alt element ce conferă simetrie romanului, este acea ,,horă a soartei” cum
a fost numită de Nicolae Manolescu, deoarece oferă o imagine veridică a societății rurale de la
inceput de secol XX.Scena este un alt element specific prozei realiste, deoarece aceasta
oferăiluzia realului.Atât în incipit cât și în final, în descrierea scvenței își face simțită prezența
câmpul semantic al cercului, ,,învârtita”, ,, se răsuceau”, semn al unui universînchis. Luăm
cunștință prin această scenă, ce constituie expozițiunea romanului cu mentalitatea că oamenii
sun respectați în masura în care au pământ, cei sărăntociîși doresc deținerea pământului, iar cei
bogați dorescsă-lînmulțească. Astfel, în incipit ne este prezentată hora de duminică, Someșeana,
ce are loc în curtea văduvei lui Maxim Oprea, Todosia, iar în final, Învârtita, cu ocazia sfințirii
bisericii, în aceeași curte a Todosiei.
Nu în ultimul rând, titlurile celor două capitole, ,,Începutul” și ,, Sfârșitul” asigură
romanului simetrie.
Romanul Ion este unul doric, narațiunea heterodiegetică, perspectiva auctorială,
focalizare zero, viziunea ,,dindărăt”, urmărește două planuri narative, astfel, primul urmărește
destinul lui Ion, fiul lui Alexandru Glanetașu, iar celălalt destinul familiei Zaharia Herdelea,
învățătorul satului, acțiunea romanului având în atenție atât lumea țărănească, cât și cea a
intelectualității.
Ioneste personajul eponim, protagonist, pivot al dietezei, este un personajagent ale
cărui acțiuni schimbă destinelea cel puțin cinci personaje, Ana, Florica, Vasile Baciu, George
Bulbuc, Simion Lungu, devenite astfel personaje paciente.
Ion este ,,o ființă primară” așa cum a fost numit de Nicolae Manolescu, care renunță la
școală pentru a munci pământul.
Caracterul oscilant al flăcăului este conturatîncă din prima frază ce deschide romanul
prin structura ,,când la dreapta, când la stânga”, carater care îi va determina destinul, dacă
primul glas, ,,Glasul pământului”îl va dezumaniza, devenind o brută instinctuală, cel de-al
doilea glas îl va ucide în mod ironic cu un instrument de lucrat pământul.
Profilul moral este conturat încă din primele pagini cu ajutorul teoriei determinismului
prin descrierea casei care abundăîn conotații. Astfel, ,,ușa închisă cu zăvorul” arată un suflet
închis, ,,coperișul de paie parcă e un cap de balaur” sugereazătoxicitatea, caracteul virulent,
iar ,,spărturile gardului” pun un semn de întrebare asupra hărniciei flacaului în ceea ce privește
propriul cămin.
Ion este construit pe baza antitezei, în cele două capitole semnificative ale romanului.
În capitolul ,,Zvârcolirea” din prima parte, este prezentată o zi de muncă, ce evidențiază
hărnicia flăcăuluiîn ceea ce privește munca pământului, patima pentru pământ a acestuia
,,pământul îi era drag ca ochii din cap “, dar și instinctul de posesiune ,,simțea o plăcere atât
de mare vazându-și pământul, încât îi venea să cadă în genunchi și să-l îmbrățișeze” . Nicolae
Manolescu consideră că munca apare erotizată.În acest capitol Ion ,,se simțeamic și slab, cât
un vierme. Suspină prelung, umilit și înfricoșat în fața uriașului: -Cât pământ, Doamne!” Însă
în capitolul ,,Sărutarea” din partea a II-a, raportul dintre Ion și pământ se schimbă, Ion devine
uriașulîn fața pământului care devine pentru acesta o ibovnică ,,se vedea acum mare și puternic
ca un uriaș din basme”, ,,Se lăsă în ghenunchi, își coborî fruntea și își lipi buzele cu voluptate
de pământul ud.”Scena sărutării pămânului reprezintă punctual culminant al romanului care
abundăîn motive anticipative, precum ,, ca niște mănuși de doliu”, ce anticipeazămoartea
personajului.
Imaginea simbolică a lui Ion este conturată pe parcursul discursului narativ cu ajutorul
a trei câmpuri semantice dominante, câmpul semantic al pamantului, al patimeiși al focului.
Destinul lui Ion se asemănă cu cel al lui Vasile Baciu, care spre deosebire de Ion și-a iubit soția,
chiar dacă s-a căsătorit pentru zestrea ei.
 Pe Ion nu-l caracterizeaza verbele ,,a iubi” și ,,a dori”, ci,, a avea”. Portretul
personajului se conturează nu numai din perspectiva auctorială, ci și din părerile altor personaje,
precum George care afirmă despre Ion că ,,e arțăgos ca un lup nemâncat”, iar Vasile Baciu va
folosi referitor la Ion sintagma ,,calici țanțoși”.
Moartea lui Ion nu are valențe justițiare ca în romantism, ci este văzută ca o necesitate ,
de stopare a unei forțe imposibil de stăvilit altfel.
Ana, personaj pacient, întrucât suportă acțiunea altor personaje precum Ion, Vasile
Baciu, Zenobia, pune în evidență statutului tragic al femeii din societatea rulalaă care este
apreciată pentru zestrea cu care aceasta intră intr-o căsătorie, căsătoria fiind văzută ca un
contract social, pentru brațele necesare muncii și pentru pântecul necesar facerii de copii,odata
criza erotică trecută, aceasta nu mai reprezintă nimic pentru femintate, de aceea moartea este
vazută ca o scăpare.Scena spânzurării Anei beneficiază de acea ipostază a naratorului care tinde
la impersonalitatea camerei de filmat.
Liviu Rebreanu, scriitor de factură realistă, iși propune să refacă un univers credibil,
tinde astfel la autenticitate prin armele scriitorului heterodiegetic, demonstrând astfel
anticalofilismul, împotriva scrisului frumos, prin precizia termenilor, acuratețe, concizie,
discursul la persoana a III-a.
Ion este un roman al eșecurilor, al voințelor înfrânte, al resemnărilor, iar pentru autor o
creație de oameni și de viață.
 Ion
Liviu Rebreanu
Ion - 1920, fiind considerat primul roman românesc modern
Tema este una social-țărănească, țăranul este dominat de dorința de a avea pământ.
Structura:
- două părți cu titluri conotative, ,,Glasul pământului”și ,, Glasul iubirii”
-însumează treisprezece capitolele, număr nefast, ce au titluri sinteză: ,, Hora”, ,,Zvârcolirea”,
,,Copilul”, ,,Nunta”.
- titlurile capitolelor- tehnica punerii în adâncime, oglindind astfel conflictul dominant al
capitolului
-tehnica contrapunctului- în fiecare capitol, scenă, tablou este individualizată imaginea unui
personaj, unei familii, unui aspect din viața satului.
Substratul antropologic (surse de inspirație) -volumul ,,Mărturisiri, 1932
1. ,,Ion” își trage orginea dintr-o scenă traită de scriitor la vânătoare, când vede un țăran
îmbrăcat în straie de sărbătoare care s-a aplecat și a sărutat pământul, ,,l-a sărutat ca pe o ibovnică”.
Scena va intra în capitolul Sărutarea.
2. bătaia suportată de Rodovica din partea tatălui, deoarece fata săvârșise păcatul de a rămâne
însărcinată cu cel mai ,,becisnic” dintre flăcăi.
3. discuțiile purtate de scriitor cu un flacau foarte sarac pe nume Ion Pop al Glanetașului, care
vorbea cu atâta patimă despre pământ
4. descrierea drumului până în Pripas și chiar a satului și a împrejurimilor corespunde în mare
parte cu realitatea.
Construcție simetrică
1. descrierea drumului ce duce spre satul Pripas, Nicolae Manolescu- ,,metaforă a
romanescului”.Drumul face legătura dintre realitate și ficțiune
2. imaginea ,,Hristosului de tinichea”- în incipit,secvențele ,,cruce strâmbă” , ,,față spălăcită”,
,,tinichea ruginită”, anunță un spațiu desacralizat, profan, cu oameni ce au alte preocupări, unele
materiale în defavoarea celor spirituale.
- În final, imaginea este una benefică: ,,față
poleită”, ,,rază întârziataă”, semn că, odată răul
înlăturat prin moartea pesonajului, sătenii se întorc
la adevăratele valori.
3. Hora, ,,horă a soartei”-Nicolae Manolescu, deoarece oferă o imagine veridică a societății rurale
de la inceput de secol XX. Luăm cunștință prin această scenă, ce constituie expozițiunea
romanului cu mentalitatea că oamenii sun respectați în masura în care au pământ, cei sărăntociî
și doresc deținerea pământului, iar cei bogați doresc să-lînmulțească. Astfel, în incipit ne este
prezentată hora de duminică, Someșeana, ce are loc în curtea văduvei lui Maxim Oprea,
Todosia, iar în final, Învârtita, cu ocazia sfințirii bisericii, în aceeași curte a Todosiei.
4. titlurile celor două capitole, ,,Începutul” și ,, Sfârșitul” .

Ion este roman doric, narațiunea heterodiegetică, perspectiva auctorială, focalizare zero, viziunea
,,dindărăt”, urmărește două planuri narative, astfel, primul urmărește destinul lui Ion, fiul lui
Alexandru Glanetașu, iar celălalt destinul familiei Zaharia Herdelea, învățătorul satului, acțiunea
romanului având în atenție atât lumea țărănească, cât și cea a intelectualității.
Ion -personajul eponim, protagonist, pivot al dietezei,
- Personaj agent, schimbă destinele a cel puțin cinci personaje, Ana, Florica, Vasile Baciu,
George Bulbuc, Simion Lungu, (personaje paciente).
- ,,o ființă primară” - Nicolae Manolescu, care renunță la școală pentru a munci pământul.
 - caracterul oscilant al flăcăului este conturat încă din prima frază ce deschide romanul prin
structura ,,când la dreapta, când la stânga”, dacă primul glas, ,,Glasul pământului” îl va
dezumaniza, devenind o brută instinctuală, cel de-al doilea glas îl va ucide, în mod ironic cu un
instrument de lucrat pământul.
- teoriei determinismului prin descrierea casei care abundă în conotații. Astfel, ,,ușa închisă cu
zăvorul” arată un suflet închis, ,,coperișul de paie parcă e un cap de balaur” sugerează
toxicitatea, caracteul virulent, iar ,,spărturile gardului” pun un semn de întrebare asupra
hărniciei flacaului în ceea ce privește propriul cămin.
- Ion este construit pe baza antitezei: - În capitolul ,,Zvârcolirea” Ion ,,se simțeamic și slab,
cât un vierme. Suspină prelung, umilit și înfricoșat în fața uriașului: -Cât pământ, Doamne!”
-în capitolul ,,Sărutarea” din partea a II-a, raportul
dintre Ion și pământ se schimbă, Ion devine uriașul în fața
pământului care devine pentru acesta o ibovnică ,,se vedea
acum mare și puternic ca un uriaș din basme”, ,,Se lăsă în
ghenunchi, își coborî fruntea și își lipi buzele cu voluptate de
pământul ud.”Scena sărutării pămânului reprezintă punctual
culminant al romanului care abundă în motive anticipative,
precum ,,ca niște mănuși de doliu”, ce anticipează moartea
personajului.
- trei câmpuri semantice dominante, câmpul semantic al pamantului, al patimei și al focului.
Destinul lui Ion se asemănă cu cel al lui Vasile Baciu, care spre deosebire de Ion și-a iubit soția,
chiar dacă s-a căsătorit pentru zestrea ei.
- Pe Ion nu-l caracterizeaza verbele ,,a iubi” și ,,a dori”, ci,, a avea
- Moartea lui Ion nu are valențe justițiare ca în romantism, ci este văzută ca o necesitate, de
stopare a unei forțe imposibil de stăvilit altfel.

Ana- personaj pacient, întrucât suportă acțiunea altor personaje precum Ion, Vasile Baciu, Zenobia,
pune în evidență statutului tragic al femeii din societatea rulalaă care este apreciată pentru zestrea cu
care aceasta intră intr-o căsătorie, căsătoria fiind văzută ca un contract social, pentru brațele necesare
muncii și pentru pântecul necesar facerii de copii,odata criza erotică trecută, aceasta nu mai reprezintă
nimic pentru femintate, de aceea moartea este vazută ca o scăpare.Scena spânzurării Anei beneficiază
de acea ipostază a naratorului care tinde la impersonalitatea camerei de filmat.
Stilul- Liviu Rebreanu, scriitor de factură realistă, iși propune să refacă un univers credibil, tinde astfel
la autenticitate prin armele scriitorului heterodiegetic, demonstrând astfel anticalofilismul, împotriva
scrisului frumos, prin precizia termenilor, acuratețe, concizie, discursul la persoana a III-a.
Ion este un roman al eșecurilor, al voințelor înfrânte, al resemnărilor, iar pentru autor o creație
de oameni și de viață.