POVESTEA STELEI ȘI VÂNTULUI DE MIAZĂZI

Iar astea de s-au întâmplat 

Și vântu-n lume a intrat 
A cunoscut ce este viață 
Și într-o zi de dimineață 
A început și a iubi 
După cum voi povesti :

A fost odată peste pământ

Trăind prin crivețe și vânt,
O stea din chaos apărută, 
De nimenea ea cunoscută...
În locul ei, din cer, stătea
Tristă, la muritori privea
Și-n sinea sa, ea își spunea:
"De ce nu-s și eu muritoare,
Să stau și sa privesc la soare,
Să ma bucur de-a lui dogoare
De ce nu-s și eu muritoare?"
Vântul de Miazăzi trecu
Ce-și spunea ea, el auzi, 
Îndată de ea îi plăcu
Si cu-n glas blând el îi șopti:
"O! Stea ce minunată ești 
Si pe tot cerul strălucești!
De ce nu vrei tu nemurirea?
Și-aici poți găsi fericirea!"
,,- Dar cum oare să o găsesc? "
,,-O poți găsi,căci te iubesc!"
,, Dar tu ești vântul de miazăzi,
Ziua cu mine nu poți fi
Căci ziua-ntreagă ceru-l bați,
Lumina-n lume s-o abați!"
,, Dreptate tu ai,o,copilă!
Ajut pământul căci mi-e milă!
Dar noaptea la tine voi reveni,
Și doar pe tine te voi iubi! "
Cei doi s-au înțeles îndată
Și-au avut o viață minunată,
Dar un Crivăț rău,orgolios,
Pe cei doi de mult invidios
La stea veni și o vrăji, 
Prefăcându-se a o iubi. 
Steaua-n capcană nu căzu, 
Iar Crivățul vru a o răpi
Dar sosi Vântul de Miazăzi. 
Pe stea plângând de o văzu
Și de află ce s-a-ntamplat,
Pe Crivăț s-a-nfuriat îndat.
La luptă dreaptă ei s-au luat
Si pe Crivăț l-a înfruntat.
Pe el îndată de sări
Îl puse jos și-l birui!
Eu am încălecat pe-o șa
Basmul vi l-am spus așa!