Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
întreprindere individuală;
societate în nume colectiv;
societate în comandită;
societate pe acţiuni;
societate cu răspundere limitată;
cooperativa de producţie;
cooperativa de întreprinzător;
întreprindere de arendă;
întreprindere de stat şi întreprindere municipală.
bunurilor economice – care reprezintă averea întreprinderii cu conţinut material concret (mărfuri,
produse materiale). Acestea constituie activul întreprinderii. Caracteristicile de bază a bunurilor
economice sînt utilitatea (capacitatea bunului de a aduce venituri) şi valoarea (exprimarea în bani).
surselor de formare – care reflectă modul în care întreprinderea îşi procură bunurile economice.
În funcţie de apartenenţă sursele de formare se divizează în surse proprii şi surse atrase.
Acestea constituie pasivul întreprinderii.
De menţionat că cele două aspecte ale patrimoniului se află în strînsă legătură, modificarea unuia cauzînd
inevitabil modificarea celuilalt aspect. Această legătură poate fi prezentată prin următoarea relaţie de
echilibru a patrimoniului:
Activele pe termen lung cuprind activele cu termen de utilizare mai mare de un an. În cadrul acestora
deosebim:
active nemateriale
active materiale
active financiare.
Activele nemateriale reprezintă mijloace care nu îmbracă forma fizică concretă sînt controlate de
întreprindere, au un termen de utilizare mai mare de un an şi sînt destinate a fi utilizate în activitatea de
producţie, comercială şi în scopuri administrative ale întreprinderii sau pentru a fi date în folosinţă altor
persoane fizice şi juridice. În componenţa activelor nemateriale intră: cheltuielile de organizare, brevetele,
licenţele, mărcile comerciale, know-how-urile, copyright, programele informatice, francizele, goodwill-ul.
Activele materiale pe termen lung cuprind bunurile tangibile (care îmbracă formă materială), au o durată
de funcţionare utilă mai mare de un an, se utilizează în activitatea întreprinderii şi nu sînt destinate vînzării.
În această grupă intră: activele materiale în curs de execuţie, terenurile, mijloacele fixe şi resursele naturale.
În categoria activelor financiare pe termen lung se includ investiţiile şi creanţele pe termen lung ale
întreprinderii. La ele se referă obligaţiunile, acţiunile, titlurile de creanţă cu termen de scadenţă mai mare
de un an.
Activele pe termen scurt sau, cu alte cuvinte, activele curente includ acele bunuri economice care, de
obicei, se consumă într-un singur ciclu de producţie, au un termen de utilizare mai mic de un an şi îşi
transmit valoarea asupra producţiei fabricate integral.
Activele curente includ:
Stocurile de mărfuri şi materiale sînt acele active care sînt destinate a fi utilizate în procesul de producţie,
înregistrate ca producţie în curs de execuţie sau a fi vîndute.
Stocurile de mărfuri şi materiale se clasifică în:
Capitalul statutar reprezintă aporturile proprietarilor depuse la fondarea întreprinderii sau ulterior la
modificarea capitalului statutar. Capitalul suplimentar apare în rezultatul diferenţelor de curs valutar şi
abaterilor valorii de piaţă de la valoarea nominală a acţiunilor.
Rezervele reprezintă surse de finanţare constituite de întreprindere pentru anumite scopuri în conformitate
cu legislaţia în vigoare, documentele de constituire sau decizii ale organelor de conducere a întreprinderii.
Profitul nerepartizat reprezintă profitul anilor precedenţi care a rămas la dispoziţia întreprinderii.
Capitalul secundar este format din subvenţiile de stat şi diferenţele din reevaluarea activelor pe termen
lung.
Datoriile exprimă capitalurile furnizate de terţi pentru care întreprinderea trebuie să presteze un echivalent
valoric. După termenul de achitare datoriile se clasifică în datorii pe termen lung şi datorii pe termen scurt.
După conţinutul economic datoriile se clasifică în:
consumuri directe;
consumuri indirecte.
Consumurile directe de producţie sînt consumurile care se referă direct la un produs sau serviciu anumit
şi se clasifică în:
Consumurile indirecte de producţie sînt consumurile aferente deservirii şi conducerii secţiilor de producţie
nu pot fi incluse direct în costul produselor fabricate, serviciilor prestate din motiv că, pe parcursul perioadei
de gestiune nu se cunoaşte ce parte din aceste consumuri revine fiecărui tip de producţie fabricat, serviciu
prestat. Aceste consumuri se repartizează la sfîrşitul perioadei de gestiune în costul producţiei fabricate,
serviciilor prestate în funcţie de o anumită bază de repartizare aleasă de întreprindere, care se indică în
politica de contabilitate a acesteia.
Consumurile indirecte de producţie sînt de două tipuri:
consumuri indirecte de producţie variabile – sînt acele consumuri volumul cărora depinde de
volumul de producţie. De exemplu: salariul muncitorilor auxiliari, valoarea materialelor consumate
pentru necesităţile subdiviziunilor de producţie etc. Consumurile de producţie se includ în costul de
producţie în sumă totală.
consumuri indirecte de producţie constante – reprezintă consumurile volumul cărora nu
depinde sau depinde neesenţial de volumul de producţie, cum ar fi: consumul de energie electrică
folosită pentru iluminarea secţiilor, consumul efectuat pentru încălzirea secţiei de producţie,
consumuri privind paza secţiilor de producţie etc.
Aceste consumuri se includ în costul producţiei fabricate, serviciilor prestate în funcţie de gradul de utilizare
a capacităţii normative de producţie. Capacitatea normativă de producţie reprezintă volumul mediu pe care
este în stare să-l producă întreprinderea în condiţii de activitate normală, ţinînd cont de pierderile de
capacităţi, rezultate în urma lucrărilor tehnice de planificare.
În cazul în care volumul efectiv de producţie este egal sau depăşeşte capacitatea normativă de producţie
consumurile indirecte de producţie constante se includ în costul produselor fabricate, serviciilor prestate în
sumă totală. În caz contrar consumurile indirecte de producţie constante se includ în costul producţiei
fabricate, serviciilor prestate în limita gradului de îndeplinire a capacităţii de producţie. Suma consumurilor
indirecte de producţie rămasă se trece la cheltuielile perioadei şi nu influenţează asupra costului produselor
fabricate, serviciilor prestate.
Cheltuielile reprezintă totalitatea mijloacelor utilizate de întreprindere pe parcursul perioadei de gestiune
care nu sînt legate nemijlocit de procesul de producţie şi suma cărora se scade din venituri la determinarea
rezultatului financiar al întreprinderii.
Cheltuielile se clasifică pe tipuri de activităţi:
La cheltuielile întreprinderii se referă şi cheltuielile privind impozitul pe venit, însă acestea nu se includ
în nici una din tipurile de activităţi enumerate anterior şi în rapoartele financiare se reflectă distinct.
În componenţa cheltuielilor din activitatea operaţională intră:
costul vînzărilor
cheltuielile comerciale
cheltuielile generale şi administrative
alte cheltuieli operaţionale
Costul vînzărilor reprezintă valoarea produselor, mărfurilor vîndute sau serviciilor prestate. El se este egal
cu suma consumurilor efectuate de întreprindere pentru obţinerea produselor, serviciilor sau suma achitată
sau care urmează a fi achitată pentru achiziţionarea mărfurilor.
Cheltuielile comerciale reprezintă cheltuielile aferente desfacerii mărfurilor, prestării serviciilor. În
componenţa cheltuielilor comerciale intră: cheltuielile de marketing, cheltuielile privind publicitatea,
ambalarea, retribuirea muncii a salariaţilor antrenaţi în procesul de desfacere, contribuţiile de asigurări
sociale şi medicale aferente salariilor acestor muncitori, cheltuielile pentru crearea rezervei privind datoriile
dubioase, cheltuielile rezultate în urma neachitării de către clienţi a mărfurilor livrate, serviciilor prestate, în
cazul în care nu se creează rezervă privind datoriile dubioase, cheltuielile suportate în urma returnării
mărfurilor de către cumpărători, alte cheltuieli legate de procesul de desfacere.
Cheltuielile generale şi administrative reprezintă cheltuielile legate de gestiunea întreprinderii în
ansamblu. Ele cuprind: cheltuielile privind retribuirea muncii a personalului administrativ şi contribuţiile de
asigurări sociale şi medicale aferente acestor salarii, uzura şi cheltuielile privind reparaţia mijloacelor fixe
şi obiectelor de mică valoare şi scurtă durată, amortizarea activelor nemateriale cu destinaţie
administrativă, cheltuielile privind deplasările personalului administrativ, cheltuielile de reprezentare,
cheltuielile privind paza obiectelor cu destinaţie administrativă, valoarea materialelor utilizate în scopuri
generale şi administrative, cheltuielile privind impozitele şi taxele cu excepţia impozitului pe venit, taxei pe
valoarea adăugată, accizelor, alte cheltuieli ce ţin de gestiunea întreprinderii în ansamblu.
În componenţa altor cheltuieli operaţionale intră: cheltuielile privind vînzarea altor active curente
(materiale, producţia în curs de execuţie, obiecte de mică valoare şi scurtă durată), cheltuielile privind
arenda curentă, cheltuielile privind dobînzile pentru creditele angajate, consumurile indirecte de
producţie constante care nu s-au inclus în costul producţiei, serviciilor din motivul neîndeplinirii capacităţii
normative de producţie, lipsurile de active curente depistate în urma inventarierii etc.
Cheltuielile activităţii de investiţii includ cheltuielile legate de ieşirea activelor pe termen lung, şi anume:
valoarea de bilanţ a activelor pe termen lung ieşite, salariile şi contribuţiile de asigurări sociale şi medicale
a muncitorilor angajaţi în procesul de scoatere din funcţiune a activelor pe termen lung, diferenţa dintre
valoarea probabilă rămasă şi valoarea de bilanţ, în cazul în care la scoaterea mijlocului fix din funcţiune din
cauza uzurii complete valoarea de bilanţ este mai mică decît valoarea probabilă rămasă.
Cheltuielile activităţii financiare sînt legate de modificările survenite în capitalul statutar al întreprinderii.
Aceste cheltuieli cuprind: cheltuielile privind plata redevenţelor, privind arenda finanţată, diferenţele
nefavorabile de curs valutar.
Pierderile excepţionale nu sînt legate de activitatea de bază a întreprinderii şi apar în urma producerii
unor evenimente excepţionale cum sînt: calamităţile naturale, perturbările politice, modificările legislaţiei.
În componenţa veniturilor din activitatea operaţională intră veniturile din vînzări şi alte venituri
operaţionale.
Veniturile din vînzări includ veniturile obţinute din vînzarea produselor, mărfurilor şi prestării serviciilor. În
dependenţă de tipul activităţii de bază a întreprinderii structura veniturilor din vînzări diferă de la o
întreprindere la alta. De exemplu, veniturile obţinute din vînzarea mijloacelor fixe (utilajul), de obicei, se
reflectă la veniturile activităţii investiţionale, însă la o întreprindere specializată în producerea sau
comercializarea utilajelor veniturile obţinute din vînzarea acestora va fi reflectat la veniturile din vînzări,
adică în componenţa veniturilor din activitatea operaţională.
La alte venituri operaţionale se referă veniturile din comercializarea activelor curente (în afară de
veniturile din vînzarea produselor şi mărfurilor), veniturile sub formă de amenzi, penalităţi, despăgubiri,
venituri din modificarea metodelor de evidenţă a activelor curente, surplusurile depistate în urma
inventarierii, venituri din arenda curentă, venituri din neachitarea datoriilor privind arenda curentă, privind
datoriile faţă de personal, faţă de buget, privind facturile comerciale, privind creditele şi dobînzile aferente
acestora ca urmare a expirării termenelor de prescripţie.
Veniturile din activitatea de investiţii cuprind veniturile rezultate din ieşirea şi reevaluarea activelor pe
termen lung, veniturile sub formă de dividende, dobînzi, redevenţe.
Veniturile din activitatea financiară reprezintă veniturile din arenda finanţată, din redevenţe, din primirea
cu titlu gratuit a activelor, venituri sub formă de diferenţe favorabile de curs valutar.
Veniturile excepţionale cuprind veniturile obţinute în urma producerii unor evenimente neordinare cum
sînt calamităţile naturale, perturbări politice, modificări ale legislaţiei. De cele mai dese ori acestea iau forma
compensaţiilor primite de la organele de asigurări.
procesul de aprovizionare;
procesul de producţie;
procesul de desfacere.
observaţia – este faza iniţială a cercetării pentru orice ştiinţe. Ea permite evidenţierea fenomenelor
şi proceselor care, avînd conţinut economic şi fiind evaluabile în bani, vor fi incluse obiectul de
studiu al contabilităţii;
raţionamentul – este un procedeu al contabilităţii, deoarece procesele şi operaţiunile economice
ce se înregistrează în contabilitate, mai întîi de toate, se supun unei analize logice din punct de
vedere a necesităţii, corectitudinii şi conţinutului lor. Raţionamentul permite de a efectua concluzii
de valoare în baza informaţiei pe care o deţine contabilitatea;
comparaţia – se foloseşte pentru determinarea asemănărilor şi deosebirilor dintre două elemente
omogene ale obiectului contabilităţii, în scopul formării unor concluzii. Astfel, de exemplu, prin
compararea veniturilor cu cheltuielile se determină rezultatul financiar al întreprinderii;
clasificarea – are menirea de a grupa elementele obiectului contabilităţii care au trăsături comune
separîndu-le de elementele care au trăsături diferite. Prin clasificare se grupează activele, pasivele,
veniturile, cheltuielile, operaţiunile economice etc.;
analiza – reprezintă un procedeu ştiinţific de cercetare a unui întreg prin divizarea şi studierea
fiecărui element al acestuia.
sinteza – se bazează pe trecerea de la particular la general, de la simplu la complex. Ea se
foloseşte pe scară largă de metoda contabilităţii la gruparea şi centralizarea datelor pentru
generalizarea concluziilor obţinute în urma analizei.