FACULTATEA FINANȚE

DEPARTAMENTUL INVESTIȚII ȘI ACTIVITATE BANCARĂ

Referat
Adam Smith în Economie
la unitatea de curs
Istoria Gândirii Economice

Autor:

Ceresău Dan
Student gr.FBr-201
Învățământ cu frecvență redusă

Conducător științific:

Filip Nelea
prof. univ.dr.

Chișinău 2020

1
 Cuprins:
Biografie………………………………………………………………………..….3
Docrina diviziunii muncii……………………………………….……………...….3
Conceptul cu privire la bogăție ……………………………………………….…....4
Factorii creșterii bogăției………………………………………………….…..........5
Teoria Valorii ……………………………………………………………..….....…5
Doctrina Veniturilor………………………………………………………….....…6
Teoria repărtizării bogăției…………………………………………………..…..…6
Doctrina Capitalului…………………………………………………………..…...7
Bibliografie…………………………………………………………………….…10

2
 Adam Smith

Biografie :

Adam Smith (botezat pe 5 iunie S.N. 16 iunie 1723, Kirkcaldy – d.

17 iulie 1790) a fost un economist, om politic și filozof scoțian.
Lucrarea sa Avuția națiunilor, cercetare asupra naturii și cauzelor ei
a fost una din primele încercări de a studia dezvoltarea istorică a
industriei și comerțului în Europa. Această lucrare a ajutat la crearea
economiei ca disciplină academică modernă și a furnizat una dintre
cele mai bune argumentări intelectuale pentru comerțul liber și
capitalism. A introdus în economie conceptul de mâna invizibilă.

A. Smith în economie

Doctrina diviziunii muncii

Adam Smith elaborează diviziunea muncii între ţăti şi a comerţului dintre ele sau altfel spus, teoria
avantajelor absolute. Dacă într-o ţară străină, scria el, nu poate furniza bunuri mai ieftine decît le-am produce
noi, e mai bine să le cumpărăm de la ea, cu o parte din produsul activităţii noastre, utilizate într-un mod din
care am putea trage oarecare folos.

Smith a considerat diviziunea muncii drept cel mai important factor în progresul economic și
a făcut din acesta punctul de plecare al cercetării sale. Folosind exemplul unei fabrici de pîini, el a
arătat o creștere extraordinară a forței de muncă datorită specializării anumitor grupuri de lucrători.
Din perspectiva corectă, Smith a luat în considerare dependența diviziunii muncii de dimensiunea
pieței. Piața largă, a susținut el, creează condiții favorabile pentru divizarea muncii și specializarea
producției. Pe această bază, se obține o productivitate ridicată a forței de muncă. Dată fiind îngustarea
pieței, posibilitățile de diviziune a muncii sunt limitate, iar creșterea productivității muncii este
dificilă. Deși anumite dispoziții ale doctrinei diviziunii muncii au fost formulate de predecesori,
acestea au primit o semnificație complet nouă în interpretarea lui Smith.

3
 Conceptul cu privire la bogăție

Bogăția

Sfera creării
Toate ramurile
Obiectul producței materiale
Totalitatea bunurilor
materiale de care Izvorul
dispune națiunea la Munca desfășurată în
un moment dat ramurile producței
materiale

La întrebarea principală: ,,care sunt factorii ce contribuie la creșterea avuției ? Părintele

economiei politice răspunde :creșterea numărului muncitorilor ocupați în sfera productivă și
creșterea productivității muncii în aceeași sferă. Astfel, pentru a mări bogăția unei țări, trebuie
sporită cantitate și calitatea muncii lucrătorilor din sfera productivă. Creșterea numărului
muncitorilor ocupați în sfera productivă se face prin schimbarea raportului dintre populația
productivă și cea neproductivă. Acest lucru devine posibil în rezultatul economisirii, adică atunci
când o parte din veniturile obținute sunt folosite pentru sporirea volumului capitalului. “
Capitalurile sporesc prin economisire”.
“ Fără îndoială, Adam Smith a fost un mare patriot. El a dorit ca Marea Britanie să devină o țară cât
mai bogată. Pentru atingerea acestui obiectiv,înțeleptul scoțian își îndeamnă copatrioții să
economisească o parte mereu crescândă din veniturile obținute. Că ce spune el ,o națiune este
bogată, mai întâi de toate, prin stocul de capital pe care îl posedă. Cel de-al doilea factor de care
depinde bogăție unei națiuni este creșterea productivității muncii condiționată de aprofundarea
diviziunii muncii. Diviziunea muncii, ca un proces obiectiv își continuu de specializarea a
producătorilor, era bine cunoscută încă din antichitate. Se știa de exemplu faptul că de evoluția sa,
societatea trecuse prin trei mari diviziuni ale muncii:
1. Separarea crescătorilor de animale și plante
2. Constituirea într-un domeniu separat de activitatea a meșteșugurilor.
3. Separare negustorilor.
Fiind un factor de prodres atât pentru individ,cât și pentru întreaga societate, diviziunea muncii,ca
un proces continuu, nu era o noutate pentru economiștii din Anglia de la mijlocul secolului al
XVIIIlea. Smith însă a fost primul care a cercetat diviziunea muncii în stănsă independență cu
extinderea pieței, precum și în calitate de factor decesiv al creșterii bogăției națiunii.

4
 Factorii creșterii bogăției

Creșterea Creșterea
Creșterea ponderii
economiilor capitalului fix și
lucrătorilor productivi
circulant
Creșterea
Extinderea
bogăției
Aprofundarea Creșterea
pieței diviziunii muncii productivității
muncii

Teoria valorii

În teoria valorii, dualitatea metodei lui Smith și inconsistența viziunilor sale teoretice sunt
deosebit de evidente. Pe de o parte, Smith a dezvoltat o teorie a valorii muncii mult mai profundă și
mai pe deplin decât W. Petty. Dar, în același timp, unele dintre părerile sale sunt în contradicție
directă cu prevederea privind determinarea valorii în timp de lucru. El dă mai multe definiții ale
valorii.
Prima definiție este costurile forței de muncă. Smith distingea între utilizare și valoarea de
schimb. El a susținut că proporțiile în care bunurile sunt schimbate între ele sunt determinate de
costurile forței de muncă. El a determinat direct valoarea schimbului în funcție de timpul de lucru.
Dar teoria lui Smith asupra valorii forței de muncă a suferit, de asemenea, de defecte grave. El și
„timpul său” nu s-au rezolvat pentru a înțelege natura dublă a muncii. Prin urmare, Smith nu a inclus
valoarea transferată a mijloacelor de producție (capital constant) în valoarea bunurilor și a redus
valoarea bunurilor la valoarea recent creată. Această gândire este realizată prin toată munca sa. El a
susținut, de asemenea, că în agricultură, valoarea este creată nu numai prin muncă, ci și prin natură.
El are, de asemenea, definiții subiective ale muncii ca sacrificiul pe care o face o persoană.

A doua definiție a valorii lui Smith este definiția forței de muncă care trebuie cumpărată,
adică cantitatea de muncă pentru care poate fi achiziționat produsul dat. Cu o producție simplă de
marfă, această definiție este valabilă, dar în capitalism nu este, întrucât producătorul de mărfuri
primește mai mult în schimb decât cheltuia cu costurile forței de muncă.
A treia definiție a valorii este venitul. Ignorând determinarea sa asupra valorii forței de muncă
cheltuite pentru producerea mărfurilor, Smith, atunci când ia în considerare componentele bunurilor,
a declarat că: salariile, profiturile și chiriile sunt cele trei surse inițiale ale tuturor veniturilor, precum
și orice valoare de schimb.
Prima parte a acestei formule corespunde teoriei valorii muncii, iar a doua nu. Ca urmare a acestuia
din urmă, el a ajuns în poziția teoriei costurilor de producție. Argumentând că o valoare de o sută
este formată din venituri, Smith a reflectat opiniile unui practicant de afaceri.
5
 Doctrina veniturilor
Smith a distins trei clase în societatea capitalistă - muncitorii, capitaliștii și proprietarii de terenuri.
În consecință, el a considerat principalul venit:
1.Salariul
2.Profit
Pe baza teoriei valorii muncii, Smith a considerat că munca este sursa comună a tuturor veniturilor.
El a considerat profitul și chiria ca parte a valorii create prin munca muncitorilor. În același timp,
teoriile au formulat dispoziții diferite de cele indicate. Să analizăm mai detaliat această întrebare.
Salarii. Smith nu știa natura salariilor ca o formă transformată a proprietății și a prețului forței de
muncă și a interpretat-o \u200b\u200bdrept prețul forței de muncă. Mărimea salariilor, potrivit lui
Smith, este sub influența constantă a mișcării populației. Cu creșterea bogăției, a susținut el, cererea
de forță de muncă crește, salariile cresc și bunăstarea populației crește. Drept urmare, creșterea sa se
accelerează. Se formează un exces de lucrători și se reduc salariile. Având în vedere valoarea sa
redusă, reproducerea (dacă se poate spune despre o persoană) este redusă, ceea ce duce la o lipsă de
lucrători și o creștere a salariilor.

Teoria repartizării bogăției

Clasa muncitorilor Clasa proprietăților

salariați
Produsul funciari

Salariu social
Renta

Clasa capitalistă

Porfit

Pentru Adam Smith, producţia de mărfuri este o formă eternă şi naturală a producţiei De
aceea, problema mărfii ca formă socială istoriceşte determinată a produsului muncii nu numai că nu
o înţelege, dar nici nu-l interesează. Ceea ce îl preocupă pe Smith este valoarea de schimb şi
eforturile sale sunt îndreptate spre aflarea regulii care determină proporţiile în care o marfa se
schimbă pe o altă marfă. Trebuie făcută de la început precizarea că, Adam Smith distinge clar cele
două forme ale valorii: valoarea de întrebuinţare, exprimată cu ajutorul utilităţii şi valoarea de
schimb, determinată de puterea pe care o marfă o are de a cumpăra alte mărfuri.
6
 Valoarea de schimb este echivalentul preţului natural sau preţului real al mărfii, iar teoria sa
obiectivă asupra valorii mărfii conţine ideea determinării valorii de schimb prin cantitatea de muncă
cheltuită sau încorporată în produsul cu care se schimbă mărfurile respective.În condiţiile procesului
de producţie capitalist, preţurile mărfurilor nu oscilează direct în jurul valorii determinate de muncă,
ci în jurul a ceea ce el a numit preţul natural al mărfii. Schematizînd puţin, esenţialul teoriei clasice
smithiene poate fi rezumat la două propoziţii: valoarea unui bun este determinată prin costul său de
producţie, deseori redusă numai la conţinutul muncă; preţul de piaţă oscilează în jurul preţului
natural, preţul normal; este problema numită a gravitaţiei preţurilor. Avînd în vedere problema
oscilaţiilor preţurilor pe piaţă în jurul preţului natural, toate luate la nivelul mediu al domeniului sau
al regiunii, Smith evidenţiază faptul că aceste oscilaţii sunt datorate raportului cerere-ofertă de
mărfuri. Preţul natural, adică aproximativ valoarea mărfii apare drept o categorie determinată social,
care se modelează pe piaţă, în procesul vînzării-cumpărării, realizînduse sub forma preţului de piaţă,
ca urmare a influenţelor modelatoare ale ofertei şi cererii concurenţei manifestate între vînzători şi
cumpărători ca şi între membrii fiecărei categorii în parte.

> Prețul de piață al

Prețul natural al mărfii = mărfii
<
În stagiul primitiv În societatea
modernă cererea > oferta
Munca vie sau Suma veniturilor
obținută prin cererea = oferta
schimb,măsurată în V=S+P+R
timp de muncă mediu cererea < oferta

Doctrina capitalului
În interpretarea lui Smith, capitalul este stocurile utilizate în procesul de producție, din care
capitalistul se așteaptă să primească venituri. Smith a considerat că thriftul este principalul factor în
acumularea de capital. Potrivit acestuia, „este cauza directă a creșterii de capital”. El a susținut
fațada fraguralității, el a susținut că economiile constituie baza pentru întreținerea lucrătorilor
productivi. Smith a acordat o importanță deosebită divizării capitalului în mijloace fixe și circulante.
Prin acesta din urmă, el a înțeles capitalul care își lasă constant proprietarul într-o formă și se
întoarce la el în alta. Capitalul fix este un capital care nu intră în procesul de circulație și rămâne în
mâinile proprietarilor. Smith a atribuit capitalul comerciantului la capitalul de lucru. (Rețineți că
această poziție este eronată). Pentru fiziocrați, divizarea avansurilor în avansuri inițiale și anuale se
referă numai la capitalul agricol. Smith a extins categoriile de capital fix și de lucru la toate
sectoarele economiei. Cu toate acestea, Smith a extins greșit categoriile de capital fix și de lucru la
circulația capitalului. Nu este adevărat, așa cum a făcut Smith, să vedem diferența dintre capitalul de
lucru și capitalul fix, deoarece primul circulă și cel de-al doilea nu. Ambele sunt abordate, dar în
7
moduri diferite. Smith nu s-a contrastat reciproc cu capitalul de lucru și capitalul fix, ci cu capitalul
de circulație și capitalul productiv. El însuși a înțeles greșit procesul de convertire ca mișcător. Prin
urmare, i s-a părut că elementele capitalului fix nu circulă deloc.

Capital

Fix Circulant
se utilizează de mai Se utilizează o
multe ori în procesul singură dată în
de producție (cladiri, proces de productie
utilije)

Adam Smith se delimitează net de mercantilişti şi în ceea ce priveşte comerţul internaţional, fiind
adeptul liber-schimbului şi oponent al protecţionismului vamal. În acest sens el scrie:

Comerţul între două ţări, făcut fără restricţii şi cu regularitate, este întotdeauna avantajos, deşi nu
întotdeauna egal de avantajos pentru ambele. Prin avantaj sau cîştig nu înţeleg mărimea cantităţii de
aur sau argint, ci aceea a valorii de schimb a producţiei anuale a pămîntului şi muncii ţării sau
sporirea venitului anual al locuitorilor săi(...). Dacă balanţa va fi echilibrată, iar comerţul între cele
două ţări va consta în întregime în schimburi de produse indigene, ele nu numai că vor cîştiga
ambele, în cele mai multe cazuri, dar ambele vor cîştiga egal sau aproape egal.
Totuşi inegalitatea avantajelor va spori pe măsura accentuării diferenţierilor de nivel şi structură
ale economiilor lumii. Adam Smith s-a străduit să demonstreze că inegalitatea avantajelor nu poate
conduce decît la fenomene negative în practicarea comerţului internaţional şi, implicit, la sărăcirea
sau rămînerea în urmă a unor ţări faţă de celelalte ţări mai prospere. Prin urmare, ţările sărăcite
devin clienţii insolvabili ai ţărilor bogate sau furnizorii săraci care nu mai pot oferi mărfurile de care
aceştia din urmă au nevoie.
Acest adevăr va fi reluat ulterior de o serie de reprezentanţi ai statelor ce s-au confruntat cu efectele
negative ale practicării acestui comerţ exterior dezavantajos, fiind formulate în acest sens, teorii ale
schimbului inegal între ţări. Nu putem omite, consideraţiile istoricului Fernand Braudel rezultate din
urmărirea dezvoltării istorice a lumii pe baza unui orizont larg de timp, care i-a permis să constate că
în economia mondiala se schiţează cel puţin trei arii cărora se circumscriu trei categorii de ţări: un
centru restrîns, reuniuni de ordinul al doilea dezvoltate şi zonele marginale sau periferice.
Este elaborată astfel teoria cercurilor concentrice unde, spune Braudel: Centrul reuneşte
tot ceea ce există mai avansat şi mai diversificat.
Inelul următor nu are decît o parte din aceste avantaje, cu toate că participă la ele: aceasta este
o zona strălucirilor de gradul al doilea. Periferia uriaşă, mai slab populată, reprezintă, dimpotrivă
arhaismul, înapoierea, exploatarea lesnicioasă de către alţii.
Pentru Smith a constituit o problemă importantă şi studierea avantajelor şi dezavantajelor
8
schimburilor dintre metropole şi colonii, ştiindu-se faptul că Anglia timpului său era o mare putere
colonială. El consideră că teritoriile colonizate au de cîstigat de la naţiunile civilizate deoarece,
coloniştii aduc cu ei pricepere în agricultură şi în alte îndeletniciri. Ei aduc obişnuinţa unei
discipline, o concepţie de guvernare organizată un sistem de legi pe care să se sprijine guvernarea şi
principiile unei bune administrări a justiţiei, iar societatea progresează mai rapid spre avuţie şi
putere.
Avantaje vor obţine şi statele colonizatoare ca urmare a lărgirii pieţei pentru produsele proprii
excedentare. Totodată, din colonii puteau fi obţinute mari cantităţi de materii prime, care au dus la
impulsionarea producţiei maşiniste. În aceste condiţii s-au accentuat interdependenţele de tip
colonial, iar decalajul între avantajele absolute ale unor grupuri de ţări au crescut pînă la a se
transforma pentru unele, în dezavantaje relative.

9
 Bibliogragfie:

Doctrine și Economiști celebri de Dumitru Moldovanu

https://moodle.vle.ase.md/pluginfile.php/96234/mod_resource/content/1/Tema%204%20LIBERALI
SMUL%20CLASIC.pdf

10