Sunteți pe pagina 1din 1

Poza asta nu scapa pana nu trece aici.

In poza asta am suprins poate unul dintre cele mai grele momente din viata mea de pana acum. Și nu
pentru că îmi tundeam părul cu o foarfecă roz, ci pentru că am simțit că sufleul meu a fost tăiat în
1000 de bucăți.

Exact in momentul în care am facut poza primisem un mesaj din care aflasem că a avut loc o
despărțire, fără ca eu să aflu. N-am putut sa plang, pentru ca eram doar pe jumatate tunsă, asa ca n-
a iesit nicio lacrima, toate au curs în interor. Asa că sufletul meu s-a scăldat intr-un fluviu anul acesta
care încă n-a luat sfârșit, iar chipul in zambete, asta pentru că ploaia este rază de lumină sub formă
de stropi.

Dar simt că toate relele merită răsplătit cu bine. Așa că vă anunț că în acest an de ziua mea, pe 24
decembrie, vreau să fiu omul lui Moș Crăciun, și să ajung în toate casele și sufletele copiilor care
speră să ajungă Moșul dar care înțeleg că s-ar putea ca acest lucru să nu fie posibil.

Vă țin la curent cu campania strângerii scrisorilor de Moș și a cadourilor pentru copiii.

Nu este vorba de cine este A CUmp, ci de ce spune el, de oamenii pe care ii uneste el prin mesaj,
pentru ca dincolo de manipularea emotionala, care se aplica pe substraturi, publicul opereaza
informatia pe baza unor experiente anterioare, acumulari ale unor experiente familiare

S-ar putea să vă placă și